monitorulcj.ro Menu
Politică

Înțelegere secretă între PSD și PDL

Luni, în Biroul Permanent Național al PDL, se luase decizia ca senatorii democrat-liberali să meargă în Biroul Permanent al Senatului, unde urmau să ceară rezolvarea de urgență a problemei grupului Partidului Conservator din Senat, mai exact să ceară desființarea grupului PC, din cauza unei probleme mai vechi legate de numărul insuficient de senatori pe care aceștia îl au.

Potrivit stiripesurse.ro, aceasta a fost decizia luată la partid, dar în Parlament lucrurile s-au schimbat. Explicația oficială a liderului senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a fost că ne aflăm în Săptămâna Mare și n-a mai vrut să provoace valuri și scandal.

Surse din PSD citate de stiripesurse.ro că în Senat s-a ajuns la un gentleman’s agreement între PSD și PDL, pentru a o lăsa mai moale în problema grupului PC.


Înțelegerea politică între PSD și PDL este ca în viitor puterea să mai închidă ochii și să le permită celor de la PDL să mai obțină diverse avantaje prin forțarea regulamentului. În Biroul Permanent al Senatului se face o permanentă rotație, în fiecare sesiune, între PC și PDL. Într-o sesiune are PC are o funcție, în următoarea sesiune aceasta merge la PDL. De acum încolo, PDL va avea în permanență un membru, cel mai probabil secretarul Biroului Permanent.

Înțelegerea dintre PDL și PSD salvează grupul PC de la Senat. Prin faptul că se trage de timp, conservatorii vor avea posibilitatea să câștige un mandat de senator la alegerile parțiale din 25 mai și să refacă numărul necesar de membri pentru funcționarea grupului. Colegiul pe care se mizează este cel lăsat vacant prin demisia lui Dan Voiculescu. Este vorba despre colegiul numărul 8 din Capitală, unde este primar Cristian Popescu Piedone.