Adrian Sârbu a declarat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Victor Ponta, dar că afirmaţia premierului din interviul de la România TV în legătură cu o discuţie pe care au avut-o este “pură fantezie”.
Candidatul anunțat de PDL pentru prezidențiale, Cătălin Predoiu, a comentat, marți, desemnarea lui Cristian Diaconescu din partea PMP pentru cursa de la Cotroceni.
Fostul vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară, Teodor Baconschi susține că președintele Traian Băsescu și-a ales ''urmașul'' în persoana Elenei Udrea și că la Congresul PMP intelectualii din partid au fost "evacuați și marginalizați", așa cum s-a întâmplat în trecut și la PDL.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, şi vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde au declarat, marţi, la finalul discuţiei delegaţiilor celor două partide, că intenţionează să realizeze fuziunea PNL-PDL înainte de prezidenţiale şi să depună actele la Tribunal cât mai repede posibil.
Marian Preda anunţă că, din motive personale, şi-a depus marţi demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, precizând că pleacă din această funcţie cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România.
Mai mulți președinți de organizații liberale din Transilvania s-au întâlnit sâmbăta aceasta acasă la președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, subiectul discuțiilor fiind mai multe decizii legate de partid.
Liderii PDL şi PNL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanţi ai celor două partide, urmează să aibă, miercuri, o întâlnire comună cu membrii delegaţiei FMI.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei cere PNL să susţină votarea cererilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor prin vot public, rapid şi proceduri simplicate.