În cursul zilei de sâmbătă, 14 iunie, conducerile PDL si PNL Cluj au avut o întâlnire comună în cadrul căreia s-au discutat aspecte legate de constituirea majorităţilor de la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale din judeţul Cluj.
PNL şi PDL vor depune, în cursul săptămânii viitoare, un proiect de lege care să elimine privilegiile aleşilor, când vine vorba de imunitate parlamentară.
Delegaţia Permanentă a PNL Cluj a decis, sâmbătă, susţinerea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de la sfârşitul lunii iunie pentru a candida la funcţia de preşedinte al României, iar senatorului Marius Nicoară să îi fie acordat un vot de încredere pentru a fi ales vicepreşedinte al PNL.
Elena Udrea a fost întrebată, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, în legătură cu evoluţia sa politică, dacă nu vrea să se desprindă de eticheta de "protejata din punct de vedere politic a lui Traian Băsescu".
După ce actuala majoritate PNL-PDL a dat greş în încercarea de a-l alege pe liberalul Mihai Seplecan în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj pentru a-l propulsa mai apoi preşedinte interimar, nemulţumiţii au convocat o “şedinţă extraordinară de îndată”, au repetat votul şi au reuşit să-şi impună favoritul la conducerea judeţului.
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Elena Udrea, a declarat, joi, în cadrul unei vizite la Cluj-Napoca, că are în vedere situația de la Consiliul Județean Cluj, precizând că și organizația politică pe care o conduce va avea un candidat la șefia instituției.
De câteva zile mai toata lumea se întreabă de ce ţine atât de mult PSD să se alieze cu PPDD. Şi asta, în ciuda tuturor criticilor apărute. Până la urmă, adevărul iese la iveală - legea amnistiei şi gratierii reprezintă adevarata miză a alianţei dintre cele două partide.