În această campanie electorală avem parte de prima implicare directă a Bisericii în alegeri. Un bilet distribuit la Mănăstirea Cozia arată că preoții recomandă credincioșilor să nu-și trădeze țara și neamul și să voteze cu Victor Ponta, a scris stiripesurse.ro.
Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, avertizează în privinţa modului în care se face campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, precizând că "propaganda PSD sapă niste tranşee foarte periculoase".
Una dintre deputatele PSD a mers la Paris în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale ca să le spună românilor din Diaspora că Guvernul Ponta este singurul guvern preocupat de problemele nevoiaşilor. Mesajul PSD, transmis de Cătălina Ștefănescu, într-o biserică din Paris, a fost întâmpinat de Diasporă cu huiduieli.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a făcut, zilele trecute, o afirmaţie care a stârnit o serie de reacţii în rândul politicienilor. „Deocamdată prostituţia este ilegală. Dacă prostituţia devine legală atunci va deveni o activitate economică legală generatoare de profit. Orice ban în plus la buget contează”, a spus Ioana Petrescu. Co-preşedintele ACL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, consideră, în schimb, că demersul Guvernului Ponta de a legaliza prostituția este un gest iresponsabil şi profund imoral .
Conducera ACL Cluj este acuzată ca a organizat mitingul anti-Ponta de sâmbătă, 9 noiembrie 2014. Dovezile ar sta într-o filmare în care senatorul ACL Marius Nicoară ar fi discutat cu protestatarii despre recompense financiare în schimbul participării la manifestare. Acest lucru este însă infirmat de liberal care afirmă că în ziua protestelor nici măcar nu se afla în judeţul Cluj cu atât mai puțin în Cluj-Napoca.
Principalele agenţii de presă străine scriu despre manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din România, în cursul cărora mii de persoane au acuzat Guvernul că a îngreunat votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 2 noiembrie.