ACL Cluj a depus astăzi o sesizare la Biroul Electoral Judeţean, în care a semnalat faptul că în cursul acestei dimineţi, o echipă a PSD Cluj a făcut campanie electorală în municipiul Turda, fapt ce contravine legii electorale.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda îi cere ambasadorului Republicii Franceze în România, François Saint-Paul, să ceară scuze public poporului român pentru comportamentul jandarmeriei franceze.
Victor Ponta spune că a înţeles şi a considerat legitimă supărarea românilor din diaspora care nu au putut vota în primul tur al alegerilor, el spunând că nu e de acord cu ideea că cei din afara ţării sunt "mai buni" decât cei din ţară sau că alegătorii săi nu sunt la fel ca cei ai Monicăi Macovei.
Preşedintele executiv al ACL Cluj Mihai Seplecan susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor şi cere ca organele competente ale statului să se sesizeze și să ancheteze.
Candidatul independent la prezidențiale Gheorghe Funar, fost primar al Municipiului Cluj-Napoca, a adresat Curții Constituționale a României (CCR) o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie pe motiv că nu toți românii au putut să își exercite dreptul la vot.
Monica Macovei, unul dintre foștii candidați independenți la Preşedinţie anunţă, pe Facebook, o nouă construcţie politică, menţionând că în zilele următoare va face precizări privind denumirea acesteia.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu.