Germania organizează duminică alegeri parlamentare, aproximativ 61,5 milioane de cetăţeni fiind aşteptaţi la urne într-un scrutin care, potrivit sondajelor, va fi câştigat de partidul cancelarului Angela Merkel.
Angela Merkel este aproape de a-şi asigura cel de-al patrulea mandat în funcţia de cancelar al Germaniei, însă cei 12 ani în fruntea Executivului german s-au dovedit extrem de dificili, Merkel având de gestionat o serie întreagă de crize, dintre care cea mai presantă a fost criza imigranţilor.
Termene nerespectate, membri selectați pe ascuns, oameni puși în funcții cheie fără nicio competență, hotărâri fără avize de legalitate. Culisele procedurii de selecție a administratorilor regiilor din Consiliul Județean. Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, recent schimbat din funcție, atrage atenția că în acest fel siguranța aviației civile este pusă în pericol.
Consilierii judeţeni au votat vineri demiterea tuturor directorilor de regii, care vor fi conduse de consilii de administraţii numite pe criterii politice.
Vicepremierul Sevil Shhaideh s-a prezentat, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La ieşire, al doilea om din Guvern a declarat că are calitatea de suspect, fără a preciza dosarul de corupţie în care este anchetată.
Creștin-democrata Angela Merkel, favorită pentru un nou mandat de cancelar la alegerile parlamentare de duminică din Germania, și rivalul său social-democrat Martin Schulz încearcă vineri să își mobilizeze susținătorii și să îi convingă pe indeciși, pe un final de campanie tensionat din cauza avântului extremei-drepte, relatează AFP.
Senatorul PNL Marius Nicoară, a declarat, joi, că a propus un amendament la proiectul Legii vaccinării, astfel încât cetățenii români să poată refuza vaccinarea profilactică sistematică din motive care țin de libertatea lor de gândire sau religioasă.