monitorulcj.ro Menu
Politică

Toţi directorii de regii din subordinea CJ Cluj au fost daţi afară. Directorul Aeroportului, David Ciceo, înlocuit cu pila lui Tişe, sinecuristul Mircea Avram

Consilierii judeţeni au votat vineri demiterea tuturor directorilor de regii, care vor fi conduse de consilii de administraţii numite pe criterii politice.

Surpriză de proporţii. Consilierii judeţeni, în frunte cu Alin Tişe, au aprobat în şedinţa de vineri mai multe hotărâri prin care au demis din 17 octombrie toţi directorii de la regiile instituţiei şi preluarea conducerii acestora de către Consilii de Administraţie pline de sinecurişti politici.

“Schimbarea sau neschimbarea unui director nu o decide preşedintele Consiliului Judeţean. Există o lege care prevede foarte clar cum sunt nominalizaţi aceşti directori. Viitorul Consiliu de Administraţie va fi obligat să facă concurs pentru aceste posturi de manageri, la fel cum membrii Consiliului de Administraţie vor fi selectaţi după prevederi legale. Există o lege cum care spune cum se selectează viitorii manageri. Asta vom face şi noi la toate entităţile noastre. Există mandate care încetează la majoritatea regiilor şi societăţilor din subordinea CJ, iar legea ne obligă să facem această procedură. Noi o vom face”, spunea în urmă cu ceva timp Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.


Consilierii judeţeni au decis vineri debarcarea lui David Ciceo de la conducerea Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj, la doar o zi după ce Alin Tişe l-a felicitat pe acesta pentru performanţa managerială. Decizia de azi a consilierilor face ca începând din 17 octombrie Aeroportul Cluj să fie conds politic de pila lui Alin Tişe, sinecuristul Mircea Avram.

În şedinţa de azi proiectul cu numărul 9 a avut ca scop numirea membrilor noului consiliu de administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj. Proiectul de hotărâre a mai cuprins la articolul 5 şi încetarea mandatului de director general a lui David Diceo, fapt ce va face ca aeroportul să aibă o conducere politică începând cu 17 octombrie.


 "Art.1. (1) Se numesc în calitate de administratori neexecutivi în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A, următoarele persoane: Ioan Pop- reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, Mircea Avram- reprezentantul Consiliului Județean Cluj, Popa Irimie Emil, Mirela Lupaș, Paul Ciotlăuș, Viorel Federiga, Leopold Ovidiu Pop.

Art.5. (2) Începând cu data de 17 octombrie, conducerea executivă, exercitată până la această dată de directorul general al regiei, va fi asigurată de consiliul de administrație, până la data numirii directorilor respectiv încheierii contractelor de mandat", se arată în proiectul de hotărâre votat azi.


Conform proiectului, cuantumul indemnizației lunare pentru remunerația membrilor consiliului de administrație al Aeroportului Internațional Cluj este de 1.500 de lei.

David Ciceo va rămâne în funcţie până în 17 octombrie, după această dată atribuţiile executive vor fi delegate de consiliul de administraţie la un adjunct până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director general. Preşedintele CA va asigura doar reprezentare în faţa terţilor sau a justiţiei.


Directorul Aeroportului Cluj David Ciceo şi-a exprimat la şedinţa de astăzi nemulţumirea faţă de această decizie susţinând că în acest fel se încalcă anumite reglementări europene în domeniu şi că se pune în pericol buna funcţionare a aeroportului.

David Ciceo este director general al Aeroportului Internaţional Cluj din 1995, iar sub conducerea sa Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Dacă în 1996 avea doar 30.000 de pasageri, în 2016 s-a înregistrat un record absolut de trafic aerian, aproape 1,9 milioane de pasageri. Ieri, Aeroportul Internațional Cluj a atins pragul de 2 milioane de pasageri, iar pentru 2017, se preconizează un trafic de 3 milioane de pasageri pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca.


Cine este Mircea Avram

Mircea Avram provine din vechiul PDL și a fost promovat director la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj de Alin Tișe, fost și actual președintele al Consiliului Județean Cluj. Legătura dintre ei este cunoscută de toată lumea.

Susținut de PDL, Mircea Avram a fost directorul OPC Cluj până în anul 2007, când, în urma unor conflicte cu guvernul condus de PNL, a fost înlocuit.

În perioada în care era şef la RAADPP Cluj (două mandate, între 2010-2012, respectiv 2014-2015), regie între timp desființată și transformată în direcție în subordinea Consiliului Județean, Mircea Avram a avut pentru o vreme în administrare și fostul stadion Ion Moina.

Avram a intrat în atenția publicului odată cu neregulile descoperite de presă și de comisiile de audit la RADPP, un adevărat rai pentru angajați, majoritatea trepăduși incompetenți de la PDL.

După alegerile din 2012 Avram a fost acuzat de organizarea unor licitaţii „ciudate” şi a plecat pe ușa din dos. Să nu rămână pe “drumuri”, la câte servicii a facut pentru PDL, Alin Tişe l-a pus în CA-ul RAADP. Auditurile comandate de noul director al RAADPP au arătat dezastrul lăsat în urmă în Regie. În prezent, RAADPP s-a transformat în direcţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj.

Acelaşi Avram a fost repus în funcţie în anul 2014, la şefia celei mai bănoase regii subordonate Consiliului Judetean Cluj, căci RAADPP gestiona toţi banii destinaţi întreţinerii drumurilor judeţene.

În această calitate, Mircea Avram a comis o altă „ispravă”, a reluat lucrările la drumul Răchițele – Ic Ponor  (Răchițele – comuna natală a primarului Emil Boc).

A fost ciudată insistența de a relua lucările la drumul unde procurorii DNA începuseră o anchetă după ce firma MBS Group, a lui Gabriel Silagyi, consilier local PDL din Turda, apropiat al Elenei Udrea, al cărui nume apare și în dosarul Uioreanu, a realizat lucrări de mântuială, care puneau în pericol proiectul cu finanțare europeană și siguranța circulației. Potrivit presei locale, lucrările demarate cu heirupul de RAADPP doar pentru a da în circulație drumul cât mai repede ar fi periclitat efectuarea unor expertize tehnice necesare în dosarul penal.

Relațiile privilegiate ale lui Mircea Avram cu PDL sunt susținute și de rapida angajare a sa la Primăre, după desființarea RADPP, nu prin concurs, ci prin detașare de la o firmă privată.