monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta, tot mai aproape de candidatura la prezidenţiale

Noii parteneri de guvernare ai social democraţilor, reprezentanţii UDMR, l-ar susţine mai degrabă pe Emil Boc la prezidenţiale, decât pe premierul Ponta.

Dacă la începutul anului se vorbea de tandemul Victor Ponta premier - Crin Antonescu preşedinte, după ieşirea PNL de la guvernare şi, implicit, destrămarea USL, încep să se contureze noi nume de potenţiali candidaţi la alegerile prezidenţiale.

În ultimele zile tot mai multe voci din PSD, chiar şi de la Cluj, l-au „împins“ pe Victor Ponta înspre o candidatură la prezidenţiale. Astfel că sâmbătă însuşi premierul a declarat că senatorul Mircea Geoană şi cu el sunt cei care pot candida cu şanse la preşedinţie din partea PSD. Pe de altă parte, în opinia premierului, şanse au şi Mugur Isărescu, Sorin Oprescu şi Călin Popescu Tăriceanu, care ar putea fi susţinuţi de PSD, dacă vor sta bine în sondaje. O decizie ar urma să fie luată doar după alegerile europarlamentare.


„Împins“ de PSD Cluj

Astfel, zilele trecute, social democraţii clujeni au susţinut, la unison, că PSD trebuie să aibă în mod categoric un candidat la prezidenţiale, cel mai potrivit fiind evident Victor Ponta. „După cum arată sondajele, Victor Ponta este un candidat care poate câştiga alegerile prezidenţiale chiar din primul tur şi sunt foarte mulţi membri de partid care îi cer să candideze. Sunt foarte multe opţiuni şi variante, pe care le vom discuta atunci, dar premierul este cel cotat cu cele mai multe şanse“, declara zilele trecute, liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Motivul ruperii USL

Liberalii reamintesc, pe de altă parte, că eventuala candidatură a lui Ponta la prezidenţiale este principalul motiv pentru care USL s-a rupt. „Oricum PSD ar fi avut candidat propriu, iar această candidatură este unul dintre motivele pentru care s-a rupt USL, nu mai exista o garanţie că vor mai susţine candidatul USL, pe Crin Antonescu, la preşedinţie. Faptul că va fi nominalizat Ponta sau Geoană este mai puţin important“, a declarat liderul PNL Cluj, Horea Uioreanu.


UDMR l-ar prefera pe Boc

În schimb, deşi sunt proaspeţi parteneri de guvernare ai social democraţilor, udemeriştii de la Cluj îl văd pe Emil Boc cu ochi mai buni decât pe Ponta, în ce priveşte prezidenţialele. În opinia liderului UDMR Cluj, Mate Andras, Ponta şi Oprescu sunt cei cu şanse reale, în timp ce Mircea Geoană nu ar mai trebui să candideze deloc. „Acum, că s-a destrămat USL, din PSD cred că Victor Ponta sau Oprescu sunt candidaţii cu şanse reale. Eu aş vrea să candideze Emil Boc, chiar dacă a fost premier în perioada cea mai grea. Cred că Emil Boc are şanse. Iar dacă preşedintele Traian Băsescu îşi schimbă tactica, îi văd pe amândoi-aşa cum spunea chiar preşedintele, într-un tandem“, a declarat liderul UDMR Cluj, Mate Andras. 

„Experiment“ inedit

Recent, evz.ro prezenta un „experiment“ inedit realizat de sociologul clujean Vasile Dâncu, privind şansele unor intelectuali celebri de a obţine cea mai importantă funcţie în stat. Astfel, Dâncu a realizat un sondaj pe criterii profesioniste privind posibilitatea ca Mircea Dinescu sau Andrei Pleşu să devină preşedinţi.


Astfel, dacă în turul doi al alegerilor s-ar confrunta Mircea Dinescu cu Crin Antonescu, scriitorul ar pierde la mare distanţă. Dinescu ar obţine 28%, faţă de Antonescu (42%).  

Pe de altă parte, dacă Andrei Pleşu ar ajunge în turul doi cu Crin Antonescu, scorul fostului ministru de externe ar fi mult mai bun decât al prietenului său, Dinescu. Mai exact, Pleşu ar obţine 39%, în timp ce Antonescu ar obţine 37%.