monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta: Sesizarea la CC va include şi un citat din Boc

Premierul Victor Ponta

Sesizarea care va fi înaintată, marţi, de Guvern către CC privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală va conţine şi o declaraţie din 2004 a fostului lider PDL şi prim-ministru Emil Boc, care spunea că preşedintele nu se poate implica în campanie, a afirmat premierul Ponta.

În 2004, preşedintele ţării era Ion Iliescu, fost lider al PSD.

"Vreau să dau doar un singur citat în acest sens: «Implicarea şefului statului în campanie este profund neconstituţională şi încalcă litera şi spiritul Constituţiei. În legea fundamentală se stipulează foarte clar că şeful statului trebuie să fie garantul respectării legii şi trebuie să fie echidistant. Domnia sa este prima persoană care uită de litera Constituţiei şi interpretează textul acesteia în favoarea unui partid politic». Aşa a spus Emil Boc în 2004, am încredere că, uneori, are opinii corecte şi vom pune în sesizare şi acest citat. Sunt convins că, în felul acesta, campania electorală, şi pentru europarlamentare, şi pentru prezidenţiale, se va desfăşura cu respectarea Constituţiei", a spus Ponta în şedinţa de guvern.


El a reiterat că, prin această sesizare, vrea să fie foarte clar că preşedintele ţării şi alte categorii de persoane cu funcţii publice nu au voie să facă campanie electorală.