monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Ponta obligă administraţiile să mărească taxele pentru a acoperi "găurile" provocate de Guvern

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri că, deşi este obligaţia bugetului central să asigure salariile profesorilor din învăţământul preuniversitar, Guvernul nu asigură fondurile până la sfârşitul anului, iar primăriile vor trebui să plătească diferenţele.

"Ponta vrea să oblige din nou administraţiile locale să mărească taxele locale prin eliminarea plafonului de 20 la sută. În fapt, prin această manevră Guvernul va obliga administraţiile locale să plătească o parte din obligaţiile financiare ale Guvernului pentru care acesta nu mai are bani suficienţi. De exemplu, deşi este obligaţia bugetului central să asigure salariile profesorilor din învăţământul preuniversitar, Guvernul nu asigură fondurile până la sfârşitul anului şi primăriile vor trebui să achite diferenţele", a afirmat Boc.

Potrivit acestuia, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) acoperă doar 10 - 20 la sută din costul per pacient la spitalele aflate în subordinea primăriilor, astfel că unităţile medicale sunt nevoite să plătească restanţele CNAS.


"În concluzie, prin eliminarea plafonului, Guvernul va obliga, practic, administraţiile locale să mărească taxele locale pentru a acoperi găurile în bugetul local determinate de neonorarea obligaţiilor financiare ale Guvernului", a spus Boc.

Potrivit unui document obţinut de Mediafax, impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%, această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmând să fie eliminată de Guvern pentru proprietarii persoane fizice şi menţinută doar pentru firme.


Modificarea va fi făcută prin schimbarea prevederilor Codului Fiscal şi argumentată prin "dificultăţile financiare" ale autorităţilor locale şi necesitatea protecţiei mediului de afaceri.