Peste 150.000 de elevi, care au terminat clasa a VIII-a, au susținut săptămâna aceasta Evaluarea Națională 2019. Urmează câteva zile pline de emoții, până la afișarea rezultatelor.
Cadrele didactice și cercetătorii Universității Babeș-Bolyai și-au exprimat, joi, în cadrul unui referendum, opțiunea privind modalitatea de alegere a viitorului rector al instituției, rezultatele votului urmând să fie supuse validării Senatului UBB.
Atunci când ai un copil adolescent, temele la matematică se pot transforma ele însele într-o problemă.
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, joi, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de MEN.
Profesorul de matematică Sorin Borodi a scris câteva sfaturi pentru adolescenții care susțin joi, pe 20 iunie, proba scrisă la matematică.
Ministrul Educației a publicat pe pagina ministerului un mesaj video pentru elevii care sunt în perioada de examene.
Joi, 20 iunie 2019, în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca(UTCN), Facultatea de Automatică și Calculatoare, va avea loc inaugurarea Laboratorului ”Internet of Things (IoT)”.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță pentru studii universitare de nivel licenţă.