monitorulcj.ro Menu

Peste 9.000 de români primesc pensii speciale

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

ANALIZĂ Euro a rămas sub 4,8 lei

ANALIZĂ Euro a rămas sub 4,8 lei
Chiar dacă datele economice indică deterioarea fundamentelor economiei românești, bazată excesiv pe consum, leul a avut un parcurs calm față de euro.

ANALIZĂ Deprecieri în linie ale leului!

ANALIZĂ Deprecieri în linie ale leului!
Tensiunile din zona Golfului Persic, după atacul cu rachete, de miercuri noaptea, asupra unor baze irakiene în care se aflau militari americani, și-au pus amprenta asupra piețelor financiare, investitorii mutându-și plasamentele în așa-numitele „refugii”, precum francul elvețian, yenul japonez sau aurul.

ANALIZĂ O nouă ședință de apreciere pentru leu, dolarul american a crescut

ANALIZĂ O nouă ședință de apreciere pentru leu, dolarul american a crescut
Cursul euro a continuat să scadă, pe fondul unei ședințe liniștite în prima sa jumătate, când transferurile se realizau între 4,773 și 4,776 lei, astfel că media a coborât de la 4,7760 la 4,7750 lei. După anunțarea mediei au reapărut ordine de cumpărare de valută iar euro a urcat la 4,78 lei.