monitorulcj.ro Menu

Cât a vândut Clujul imobiliar în 2019

În luna decembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.490 imobile, cu 2.130 mai multe față de luna noiembrie 2019, potrivit potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

ANALIZĂ VALUTARĂ Ușoară apreciere a leului!

ANALIZĂ VALUTARĂ Ușoară apreciere a leului!
Tendința de apreciere a leului, conturată la sfârșitul săptămânii trecute, a făcut ca media euro să scadă de la 4,7792 la 4,7788 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,777 – 4,78 lei.

Cursul euro nu a reușit să treacă de 4,78 lei

Cursul euro nu a reușit să treacă de 4,78 lei
Evoluția leului în cea de a săptămână a lui „20-20” a fost una calmă față de euro, cu o ușoară tendință de depreciere. Volatilitatea dolarului american a fost una redusă, însă francul elvețian a cunoscut un parcurs ascendent, care s-a temperat abia vineri.

Viața în Cluj-Napoca, mai scumpă decât în orașe din Bulgaria

Cerințele și așteptările clujenilor cresc pe zi ce trece în ceea ce privește nivelul de trai din Cluj-Napoca. Fiind unul din cele mai dezvoltate orașe din România, prețurile și nivelul de trai se consideră ridicat, cel mai des discutat subiect este cel ce ține de chiriile scumpe care practic consumă o mare parte din venituri.