Cu toate că salariul mediu net este cu 300 de lei mai mic în judeţul nostru decât în capitală asta nu împiedică inversarea clasamentului când vine vorba de preţuri.
Creşterea continuă a preţului la energia termica, problemele constante ale CET-urilor din intreaga tara, cât şi dorinţa de independenţă a românilor a dus, în ultimii zece ani, la debranşarea a peste 1,1 milioane de locuinţe de la sistemul de încălzire centralizat, potrivit datelor unui producător de centrale termice.
Profitul Apple a scăzut în primele trei luni din 2013 cu 18%, la 9,55 miliarde de dolari, prima evoluţie negativă din ultimii 10 ani, pe o piaţă a electronicelor mobile tot mai aglomerată, cu segmentul smartphone aproape de saturaţie.
Accesarea de fonduri europene pe agricultură a fost o practică curentă pentru aeroporturi din UE, precizează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, după ce ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat că aeroportul Otopeni a luat subvenţie pentru păşune şi va fi pe „o listă neagră”, exceptat din categoria fermierilor activi.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj le reaminteşte contribuabililor persoane fizice, „în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de încasare/plată, respectiv evitarea aglomeraţiei la ghişeele organelor fiscale, că plata contribuţiilor sociale obligatorii precum si a celorlalte impozite, contribuţii, taxe sau alte venituri către bugetul general consolidat poate fi efectuată, fără perceperea de comisioane bancare în contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la următoarele bănci, ai căror clienţi trebuie sa fie persoanele fizice: C.E.C. Bank, B.C.R., Banca Comercială Feroviară, Romanian Internaţional Bank”.
În 2012, clujenii au cerut fonduri europene de peste 11 milioane de euro într-o singură sesiune de desfăşurare a programului.
Cei care doresc case “verzi”, eficiente energetic, care aduc importante economii la încălzire, se poate informa cu privire la cele mai noi tendinţe din acest domeniu la Târgul EcoLogica . Ediţia din acest an a singurului târg de energie regenerabilă şi construcţii ecologice din Transilvania se va desfăşura în parcarea, Cora Cluj, în perioada 16-19 mai 2013.
Tot mai multă lume privește monedele de aur ca pe o variantă investițională de luat în seamă, în contextul problemelor bancare și al ritmului inflaționist generalizat. Puțini cunosc, însă, istoria acestor monede și când s-au răspândit ele pe teritoriul României. Vă prezentăm câteva secvențe din această istorie, pe baza informațiilor cuprinse în cartea lui Nicoale Murgu și Mugur Isărescu Aurul, mit și realitate, Iași, Editura Junimea, 1981.