Deși majoritatea organizațiilor pot depune situațiile financiare aferente anului trecut până la 30 mai 2013, există o categorie de contribuabili care face excepție.
În cadrul Galei Premiilor Business, Facultatea de Business a premiat afaceri de succes, modele de business reuşite şi iniţiative demne de urmat.
Administratorii de cabane, restaurante şi pensiuni din Cluj se plâng că „va bate vântul” de „ziua muncii”.
Societatea de Investiţii Financiare SSIF Broker va renunţa, din 10 mai, la poziţia de market maker pe derivate, administrată de Bursa de Valori Bucureşti.
Un oraş din România se poate lăuda, în actualul context economic, cu o rată a şomajului care se apropie tot mai mult de zero.
Românii beneficiază până la sfârşitul anului de 12 zile libere legale. Cel puţin în teorie. Şi asta pentru că patru dintre ele pică în weekend.
O monedă de cinci cenţi, datând din 1912, gravată cu imaginea Statuii Libertăţii, a fost vândută pentru suma de 3,17 milioane de dolari la o licitaţie organizată în SUA de casa Heritage Auctions.
Consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat vineri un credit de 70 de milioane de euro destinat îmbunătăţirii administrării fiscale din România, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.