monitorulcj.ro Menu

Fluctuaţii mici ale euro

Cursul dolarului american a înregistrat săptămâna trecută cea mai mare volatilitate, în concordanţă cu evoluţia acestuia faţă de euro.

Apreciere uşoară a leului

Leul a avut săptămână aceasta faţă de euro o evoluţie în „dinţi de furculiţă”, în care deprecierile au fost urmate imediat de aprecieri, cursul mişcându-se într-un culoar mai mic de un ban.

Arta Culinară vrea să renunţe de tot la dulciuri pentru imobiliare

Societatea Arta Culinară Cluj-Napoca vrea să iasă de tot de pe piaţa serviciilor în domeniul restaurantelor şi să se mute la Bucureşti. Consiliul de Administraţie i/a convocat pe ac'ionari pentru a decide inclusiv asupra retragerii de la la tranzactionare a valorilor mobiliare emise de societate.