Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) a început să ofere banii către fermierii din judeţul Cluj care au depus cereri de plată.
O parte din constructorii clujeni de pe piaţa imobiliară susţin că nu pot construi la fel de repede pe cât vând.
Evoluţia leului a fost influenţată de factorii externi, care i-au provocat deprecierea faţă de principalele valute.
Conducerea Endava plănuieşte să angajeze încă 140 de specialişti IT în următoarele 12 luni.
Publicarea unor indicatori economici americani, care au surprins prin scăderea lor, în primul rând cea a preţurilor de producţie, pentru prima dată începând cu august 2013, cât şi a vânzărilor cu amănuntul din SUA, au provocat un recul însemnat al pieţelor financiare internaţionale.
Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj a câştigat în anul 2014 două procese cu Aeroportul Transilvania Târgu Mureş care privesc stoparea finanţării din fonduri publice a unor activităţi comerciale.
Veniturile celor mai mari companii deținute de antreprenorii români au crescut anul trecut.
Clujul a obţinut doar un loc în topul celor mai dinamice şase companii din Transilvania şi Banat.