Ordinele comerciale mari de cumpărare de valută, venite din partea importatorilor, au provocat creşterea euro iar volumele de tranzacţionare au cunoscut un salt important.
Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Prima şedinţă care a urmat Sărbătorilor de Crăciun a fost una de bun augur pentru leu, care s-a apreciat în faţa principalelor valute.
Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile principalelor monede, cu excepţia celei americane.
Aplicarea Legii privind insolvenţa persoanelor fizice va fi amânată până în decembrie 2016, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată miercuri de Guvern.
Cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor la apartamente s-au înregistrat anul acesta în Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava. Bucureștiul a fost depășit de Cluj-Napoca în ceea ce privește prețurile apartamentelor.
Datoria externă a României a însumat, la octombrie 2015, 90,5 miliarde euro, în scădere cu circa 6 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Persoanele care doresc să arate mereu impecabil și să aibă hainele proaspăt spălate și călcate au la dispoziție un nou serviciu: la Cluj s-a lansat La Spălătorie