monitorulcj.ro Menu

Euro, la un nou maxim al ultimelor 5 luni

Raportul euro/leu s-a menţinut în apropierea pragului de 4,48 lei, nivel care fusese atins încă din partea a doua a şedinţei de vinerea trecută.

Cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an în Cluj?

După cinci luni consecutive de creștere (din iunie până în octombrie), în noiembrie indicele a avut o evoluție descendentă. Astfel, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național s-a diminuat cu 1,6%, de la 980 la 964 de euro pe metru pătrat util; cu toate acestea, valoarea actuală este cu 4,7% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 921 de euro pe metru pătrat.

Ministerul Finanţelor anunţă că vor creşte salariile preoţilor în 2016

Contribuţia statului la salarizarea personalului clerical va creşte anul viitor la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei in 2015, iar cea pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei, potrivit MFP.