monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Oficial. Bogdan Lobonţ s-a despărţit de ”U” Cluj

”U” Cluj a anunţat astăzi, în mod oficial, despărţirea de antrenorul Bogdan Lobonţ, cel care a preluat echipa în luna decembrie 2018 şi a condus-o până acum, în iunie 2019, ratând obiectivul de a o promova în Liga 1. În total, fostul portar a stat 20 de meciuri pe bancă la prima sa experienţă ca antrenor.

Lovitura dată de Becali celor de la CFR Cluj

Gigi Becali nu vrea să mai lase niciun detaliu la voia întâmplării, după ce a ratat titlul 3 ani la rând. Așa că finanțatorul celor de la FCSB a vrut să "pună piedică" rivalilor de la CFR Cluj și le-a "suflat de sub nas" un jucător.

Distinct Mob: mobilier școlar românesc de calitate (P)

Ergonomia, rezistența şi calitatea sunt elemente cheie atunci când vine vorba despre mobilierul şcolar. Creat special pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, mobilierul şcolar DistinctMob este realizat cu tehnologii moderne, automatizate, ce permit realizarea unui număr crescut de piese cu păstrarea calităţii.

OPINIE. Problemele din sănătate nu se rezolvă în campania electorală

Controalele inopinate ale Ministrului Sănătăţii Sorina Pintea în spitale, deschizătoare de drum (asta pentru că nu le-a mai făcut în trecut vreo autoritate guvernamentală – singurul care le mai face este Emanuel Ungureanu, deşi nu este autoritate), dar inutile, pentru că nu va putea să schimbe managementul deficitar - sunt ca în bancul cu “iepuraş, tu iar n-ai bască”. Dacă nu le făcea, însemna că nu se preocupă de sistemul sanitar. Acum că le face, este în campanie electorală.

Farmec dă startul francizei. Primul magazin a fost inaugurat la Bacău (P)

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, marchează o nouă etapă în povestea sa de succes, prin lansarea oficială a sistemului de franciză pentru magazinele Gerovital. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat reprezentanți ai conducerii companiei.

Anunţ pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj. De unde îşi pot procura cardurile de transport CTP contactless

În perioada 18 iunie – 6 iulie, Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, cardurile de transport contactless încărcate cu abonamente gratuite şi cu reducere pentru transportul public în Cluj-Napoca (cu excepţia celor în an terminal care pot opta pentru a solicita abonamentul pe card sau pe suport de hârtie).

Se încurcă în declaraţii. “Promisiunea celor 180 kilometri de autostrada în 2019 este greşită”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că până la finalul lunii iunie va evalua activitatea directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, care ar fi promis 180 de kilometri de autostrăzi, dar după verificările de pe şantiere s-ar vedea că "estimarea este un pic greşită".

Consiliul Judeţean Cluj caută sprijin de 30000 €

Al doilea pas făcut de Consiliul Judeţean Cluj pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Borhanci. Amintim că o expertiză tehnică arată că în zonă există risc foarte mare de alunecări de teren!