O ploaie torenţială le-a stricat distracţia participanţilor la Untold. Chiar dacă aveau pelerine, tinerii au fugit din calea stropilor şi s-au adăpostit în tribune. La Electric Castle, pe o ploaie de acest fel, festivalierii dansau în nămol.
Evoluția leului a fost influențată de decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a reduce dobânda sa de referinţă cu un sfert de punct procentual la 2 – 2,25%.
Deşi Primăria Cluj-Napoca s-a lăudat că cel mai mare parc din oraş, Parcul Tineretului, va fi construit din fonduri europene, realitatea este alta. Instituţia condusă de Emil Boc va plăti din bugetul propriu mai mulţi bani decât primeşte de la Uniunea Europeană.
Andi Daiszler, fost jurnalist, a publicat pe rețelele sociale un mesaj pentru clujeni. Daiszler i-a sfătuit să fie îngăduitori cu turiștii și să îi ajute dacă eu nevoie.
Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat, joi, 200.000 de lei pentru organizarea unei mese festive de Ziua Internațională a Vârstnicului, în 1 octombrie, la care sunt așteptate 2.200 de persoane de vârsta a treia, un consilier PSD – ALDE susținând că suma este una ”frumușică pentru o seară de chef”.
Etapa depunerii ofertelor pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate din cadrul licitației deschise pentru metrou și tren metropolitan s-a încheiat, marți, 30 iulie.
Gilăul va fi următoarea comună care intră în zona metropolitană a Clujului şi unde va fi introdus transportul cu autobuzele Companiei de Transport Public. Boc promite că prin această măsura calitatea transportului în comun nu va scădea în Cluj-Napoca.
Doi tineri din județul Cluj riscă ani grei de pușcărie, fiind cercetați pentru furt calificat, tentativă de furt calificat și lipsire de libertate în mod ilegal.
Primăria Cluj-Napoca se pregăteşte să ofere subvenţii de 150 de euro pentru acei părinţi a căror copii nu au mai prins loc la creşele din stat. Cu aceşti bani, părinţii ar urma să-şi plătească o bonă care să îi ajute la creşterea copiilor.
Rostas Ionelt – „Boxit” – három hónapig körözte a rendőrség. Szamosszentmiklóson (Sânnicoară) okozott balesetet április végén, majd elhagyta a baleset helyszínét.
Organizația Beard Brothers au reușit să strângă banii pentru a achiziționa cea de-a doua ambulanță SMURD. Ultimii 7.000 de euro de care era nevoie au fost adunați în mai puțin de 24 de ore.
După trei luni de căutări, Rostas Ionel, poreclit „Boxi”, a fost depistat de polițiștii clujeni: culmea, exact în locul în care fusese văzut ultima oară!
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial, în ședința de Guvern, ministrului Educației, să amâne cu o săptămână începutul școlii pentru data de 16 septembrie.
Substanţe anticanceroase pot fi extrase şi produse dintr-o floare asemănătoare cu margareta, a demonstrat o echipă de oameni de ştiinţă în urma unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.