monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

O nouă palmă pentru Consiliul Judeţean. Centrul de Deşeuri, în pericol să nu primească autorizaţie de funcţionare. Clădirile nu respectă cerinţele pentru protecţia la foc

Saga Centrului de Deşeuri continuă. După 8 ani de falimente răsunătoare, licitaţii anulate, “lucrări malefice”, “aberaţii tehnice” şi bani publici sifonaţi pe construcţii imaginare, Consiliul Judeţean este tot mai departe de finalizarea proiectului, cu toate că Alin Tişe a promis (de câte ori?!) inaugurarea investiţiei ba anul trecut, ba anul acesta în septembrie.

Secuii cer eliberarea lui Beke István, “condamnat nevinovat” pentru terorism

Peste 2.000 de persoane adunate, duminică, la Monumentul Secuilor din Târgu Mureş, pentru a marca Ziua Libertăţii Secuilor, au solicitat autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc şi eliberarea din închisoare a lui Beke István şi a lui Szőcs Zoltán, membri ai grupării "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, condamnaţi pentru acte de terorism la câte 5 ani de închisoare.

ANALIZĂ. Euro s-a întors la 4,74 lei

Prima săptămână din martie a fost una stabilă pentru perechea euro/leu, în timp ce indicii ROBOR au cunoscut scăderi, reducând presiunea pe ratele la credite.

Se anunță război anti-mită în spitalele clujene!

După ce managerul Institutului Clinic Fundeni din București, Carmen Orban le-a cerut angajaților instituției să semneze un angajament anti-mită, deputatul USR Emanuel Ungureanu promit să aducă această practică și la Cluj-Napoca.

Operatorii economici, luați în vizor de ANAF

Reprezentanții Fiscului sunt nemulțumiți că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, iar vânzările s-au diminuat drastic și anunță controale!

Magistrații clujeni protestează din nou luni!

Magistrații clujeni vor protesta din nou, luni, față de refuzul Guvernului de a abroga integral Ordonanța de Urgență nr.7/2019, adoptată intempestiv, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii și a corpului de magistrați. Proteste vor avea loc și în alte orașe ale țării.

Atenție, vânt puternic în județ!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o atenţionare cod galben de vânt pentru 23 de judeţe din Transilvania, Moldova şi Muntenia.