Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este bun de plată pentru informațiile calomnioase și injuriile proferate în spațiul public la adresa directorilor Aeroportului Cluj.
La 16 ani de la înființare, Fortech îi dăruiește comunității clujene 7 defibrilatoare automate, care urmează să fie achiziționate și amplasate în locurile publice.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a stabilit un calendar cu activităţi ce urmează să fie desfăşurate în perioada imediat următoare, astfel ca până la finalul anului să existe un set de măsuri concrete, cunoscute şi asumate. Decizia vine după apariţia rezultatelor PISA.
Cine a spus că în România nu se fabrică brânzeturi maturate premium care să concureze cu faimoasele delicatese franțuzesti și elvețiene? Vă spunem noi că se produc, undeva în Apuseni, într-un sat din județul Alba.
20.000 de lire sterline va primi fosta soție a lui Cristian Sabou, tânărul în vârstă de 27 de ani din Dej, care a ucis o pictoriță în Marea Britanie, în toiul unui jaf.
Membrii Step Up Dance, o scoală de dans pentru copii din Cluj-Napoca au reprezentat România la concursul Mondial de dans din Liberec, Republica Cehă organizat de World Artistic Dance Federation în perioada 17-23 Noiembrie 2019.
Un tânăr de 20 de ani a fost la un pas să își piardă viața, după ce a trecut la câțiva milimetri prin fața unui tren, în comuna Jucu din Cluj. Tânărul nu a observat trenul pentru că era concentrat pe o convorbire telefonică
Un băiat de doar 15 ani s-a încumetat să urce la volanul unei mașini și să se plimbe prin orașul Huedin.
Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European: Reducerea birocrației și un set unic de reguli pentru toți fermierii de la Estul la Vestul Uniunii Europene reprezintă o necesitate!
Dimineața zilei de 6 Decembrie le-a adus zâmbete și bucurie elevilor care au mers la școală cu autobuzele școlare ale CTP Cluj!
România nu are deficit de forță de muncă: oriunde te uiți sunt mii de bărbați și femei în putere care vând brazi, nuielușe, artificii și vâsc.
La data 5 decembrie, în jurul orei 03.45, poliţiştii clujeni au identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Telciu, judeţul Bistriţa Năsăud, bănuit de comiterea unui furt. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
O femeie din Sibiu, în două zile diferite, a zgâriat mașinile parcate pe o stradă din Cluj-Napoca.
Linda Greta Zsiga a fost premiată în Parlamentul European ca activistă europeană pentru dreptul la locuire!
Un proiect pentru realizarea unei piste de biciclete și un coridor pietonal între Cluj-Napoca și Florești a fost propus de către un deputat clujean.
După ce a fost lansat tramvaiul lui Moș Crăciun, acum Moșul circulă și cu trenul prin județul Cluj, spre încântarea copiilor.
Numărul românilor cu reședința în alte state ale Uniunii Europene a sărit de trei milioane.
Food Waste Combat lansează primul ghid anti-risipă din România.
În urmă cu 30 de ani, România înregistra cele mai multe cazuri de infecție cu HIV/SIDA de la momentul apariției virusului.
Roma, Paris şi Viena sunt principalele opţiuni ale românilor pentru city break-uri, însă dacă vor să rămână mai aproape de casă, din ce în ce mai mulți aleg Cluj-Napoca.
Meteorologii au emis, vineri, o atenționare nowcasting Cod Galben de ceață în județul Cluj, până la ora 11.30.
Trei mașini au fost implicate într-un accident petrecut joi seara pe Calea Turzii din Cluj-Napoca.