Președintele Klaus Iohannis a declarat că marșul de la Paris, la care a participat, nu a fost doar un marș al solidarității francezilor, ci un marș al solidarității internaționale.
Primăria Cluj-Napoca angajează firmă care să dea jos țurțurii care se formează la streșini. Pentru acest serviciu va plăti din bugetul local peste 18.000 euro plus TVA.
Europarlamentarul Monica Macovei și-a lansat duminică asociația „M10“ pe care a înființat-o alături de cei cu care a lucrat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Printre acestea se numără şi clujeanul Adrian Papahagi.
Tribunalul Bucureşti a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor două experte contabile din dosarul lui Marian Oprişan, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosar.
Miniștrii de interne din 11 țări europene și ministrul american al justiției, Eric Holder, reuniți la Paris, au căzut de acord să consolideze cooperarea în ceea ce privește controlul deplasărilor combatanților străini și lupta împotriva „vectorilor radicalizării”, îndeosebi pe internet.
Amedy Coulibaly, autorul atacurilor de la Montrouge şi de la magazinul evreiesc din Paris, ucis vineri de forţele franceze, şi-a detaliat acţiunile şi şi-a revendicat apartenenţa la gruparea Stat Islamic într-o înregistrare video de şapte minute, care a fost difuzată duminică pe Internet.
Președintele Klaus Iohannis a participat la slujba de comemorare a celor 70.000 de sași și șvabi care au fost deportați în urmă cu 70 de ani din România în lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică.
Noile stații de autobuz nici nu au fost puse în funcțiune că au și fost distruse. Sistemul de ticketing prin care vor fi realizate stații de autobuz moderne și automate pentru bilete va fi gata abia în primăvară.
Apple a majorat preţurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.
Lassana Bathily, un lucrător musulman din Mali, a salvat mai mulți ostatici evrei ai magazinului alimentar din Paris, printre care și un copil de trei an și jumătate.
Atacurile comise în Franţa ar putea fi începutul unui val de atentate la nivel european, potrivit unor comunicaţii ale liderilor grupării Stat Islamic, interceptate de serviciile de informaţii americane, relatează ziarul german Bild, în ediţia de duminică.
Fratele lui Ahmed Merabet, ofițerul de poliție ucis la ieșirea din redacția Charlie Hebdo, a oferit câteva declarații în cadrul unei conferințe de presă emoționante. Acesta -a arătat „devastat de moartea barbarică de mâna teroriștilor, proveniți din aceeași țară de origine, care pretind că acționează în conformitate cu Islamul”, scriu jurnaliștii de la Independent.
Prima săptămână din ianuarie a fost una agitată pentru leu, în contextul deprecierii euro faţă de dolar la minimul ultimilor zece ani dar şi a atentatelor teroriste de la Paris.
PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de „interesele private ale premierului Victor Ponta”.
Un cotidian din Hamburg, care a publicat caricaturi cu profetul Mahomed ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv incendiar duminică dimineaţă, a anunţat poliţia, precizând că nu s-au înregistrat răniţi.
Dezvoltarea tehnologică a permis omului menţinerea unei temperaturi de circa 23 de grade Celsius în locuinţe pe timpul iernii, dar acest lucru afectează aspectul fizic, fiind de cele mai multe ori motivul pentru care pielea şi părul au un aspect neplăcut.