monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Apple a majorat preţurile aplicaţiilor care pot fi achiziționate prin App Store

Apple a majorat preţurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.

Ca urmare a aprecierii dolarului, Apple a informat producătorii de aplicaţii că majorează preţurile în Uniunea Europeană, Norvegia, Canada şi Rusia, din cauza cursului valutar şi a taxelor, relatează Bloomberg.

Modificările au intrat în vigoare vineri. În Europa, preţul de pornire al unei aplicaţii a urcat de la 0,89 euro la 0,99 euro, iar în Canada a fost majorat de la 99 de cenţi la 1,19 dolari.


Creşterea preţurilor pe cele două continente, cuplată cu majorarea preţurilor în Rusia, în urma deprecierii rublei, reprezintă una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.

Apple a mai luat astfel de măsuri în trecut, dar de regulă este reticentă la acest tip de schimbări, a declarat Slaven Radic, director general la compnia de consultanţă Tapstream Network. „Este un eveniment unic. Sunt foarte cumpătaţi în această privinţă. Uneori pierd bani dacă pot evita modificări prea mari ale preţurilor”, a spus Radic.


Informaţia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Apple.

Toate valutele importante s-au depreciat faţă de dolar în ultimele 12 luni, odată cu accelerarea creşterii economiei americane.


Euro s-a depreciat cu 13% în raport cu dolarul, în ultimele şase luni, potrivit datelor Bloomberg, iar dolarul canadian cu 10,1%.

Apple obţine majoritatea veniturilor anuale de 182,8 miliarde de dolari ân afara SUA şi a anunţat recent să analizează efectul aprecierii dolarului asupra afacerilor companiei.