În urma întâlnirii dintre ministrul Corlățean și reprezentanții Biroului Electoral Central, autoritățile electorale au decis asupra unor măsuri menite să repare deficiențele organizatorice de la votul din primul tur. Cifrele trecutului și lipsa unei disponibilități reale de a aduce modificări pentru turul doi lasă să se întrevadă însă o altă intenție a organizatorilor.
FC Universitatea 2 Cluj a reușit astăzi victoria în fața echipei clasate pe locul 1 în clasamentul Ligii a 4-a județene, CS Aghireșu, cu scorul de 4-1.
Republicanii au obţinut marţi majoritatea în Senatul american, în alegerile de la jumătatea mandatului, reducând câmpul de acţiune al preşedintelui Barack Obama în ultimii doi ani la Casa Albă, potrivit proiecţiilor televiziunilor.
Cei mai buni luptători din România, Cătălin Moroșanu, Andrei Stoica și Bogdan Stoica, vor lupta la Palaiper Arena din Monza (Italia), în marea finală a circuitului Superkombat.
Echipa Universitatea Cluj va juca pentru prima dată în sferturile de finală ale competiţiei, după 17 ani, împotriva echipei CS Pandurii Târgu-Jiu, după tragerea la sorți.
CAS Cluj distribuie cardurile de sănătate într-un ritm alert, dar medicii nu se grăbesc să cumpere cititoarele de carduri. Până atunci, avem în buzunar o simplă bucată de plastic.
Agitația de pe piețele financiare importante nu s-a răsfrânt şi asupra acelora din regiune, astfel că raportul euro/leu a înregistrat o fluctuaţie minimă.
Victor Ponta recunoaşte că a aprobat proiectul lui Şerban Nicolae de modificare a Codului Penal. Guvernul României a transmis miercuri un răspuns la adresa ActiveWatch din 30 octombrie prin care se solicita publicarea stenogramelor ședinței de Guvern din 29 octombrie în care s-a discutat proiectul senatorului Șerban Nicolae de modificare a Codului Penal (L.236/2014).
Un bărbat este cercetat de poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta deţinea, fără drept, o armă neletală cu aer comprimat.
Un bărbat de 53 de ani, din judeţul Prahova, conductor al trenului care circula pe ruta Bucureşti - Cluj Napoca, a decedat în cuşeta unui vagon de dormit.
360.090 carduri de sănătate au fost predate până acum asiguraților din județul Cluj, fie direct la domiciliul acestora sau, în cazul în care asiguraţii nu au fost găsiţi la domiciliu - la sediile oficiilor poştale, în baza avizului lăsat de factorul poştal şi a actului de identitate.
Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și președinte PSD Vrancea, a declarat pentru realitatea.net că în turul doi al alegerilor, nu se va mai face o distincție între stânga și dreapta, iar PSD se va mobiliza pentru a-i convinge pe cei care au votat candidați de dreapta, că Ponta trebuie votat. Acesta a admis că PSD a avut un scor slab în Transilvania, dar a susținut că dacă cei din Ardeal vor să voteze un candidat susținut de Lazslo Tokes și PDL, nu au decât să îl voteze pe Iohannis.
Ambasadorul României la Londra a fost filmat cu camera ascunsă când a purtat o discuţie românii care așteptau să voteze duminică, la secția nr. 152, Brent, Wembley, din Londra.
ACL Cluj a depus astăzi o sesizare la Biroul Electoral Judeţean, în care a semnalat faptul că în cursul acestei dimineţi, o echipă a PSD Cluj a făcut campanie electorală în municipiul Turda, fapt ce contravine legii electorale.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda îi cere ambasadorului Republicii Franceze în România, François Saint-Paul, să ceară scuze public poporului român pentru comportamentul jandarmeriei franceze.
Victor Ponta spune că a înţeles şi a considerat legitimă supărarea românilor din diaspora care nu au putut vota în primul tur al alegerilor, el spunând că nu e de acord cu ideea că cei din afara ţării sunt "mai buni" decât cei din ţară sau că alegătorii săi nu sunt la fel ca cei ai Monicăi Macovei.
Un român implicat în organizarea alegerilor de la Bruxelles povesteşte pe Facebook cum s-a desfăşurat procesul electoral şi cum, din cauza hârţogăriei, s-a pierdut timp astfel încât oamenii nu au mai putut vota. Acesta subliniază totodată că numai un sistem electoral de vot nou poate duce la evitarea unor astfel de situaţii.
Ziua a început cum nu se poate mai rău pentru un bărbat de 45 de ani din localitatea Urişor. În timp ce îşi cultiva porumbul cu un utilaj agricol, acesta s-a blocat, iar bărbatul a vrut să îl repare singur.
Victor Ponta a avut cei mai mulţi fani, Klaus Iohannis a avut cea mai rapidă creştere, iar Monica Macovei a avut cea mai dinamică campanie, sunt concluziile analizei Mediafax Research&Monitoring asupra campaniei electorale pe Facebook, în care candidaţii au angrenat peste 1,5 milioane de persoane.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, toate cele 12 contestaţii în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, fiind reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate.
Preşedintele executiv al ACL Cluj Mihai Seplecan susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor şi cere ca organele competente ale statului să se sesizeze și să ancheteze.
Peste 3.000 kilograme de acumulatori auto uzaţi, din plumb, transportaţi ilegal, au fost confiscaţi de poliţiştii clujeni, în urma unui control în trafic.
Chuck Blazer, fostul secretar general al CONCACAF şi membru al Comitetului Executiv FIFA a acceptat să devină informator pentru serviciul federal de informații din America.
Poliţiştii cercetează o femeie, de 49 de ani, bănuită că ar fi intenţionat să înşele o persoană. În schimbul a 100 lei, i-ar fi oferit un inel despre care ar fi susţinut că este din aur.
În luna octombrie efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au executat, în total, 220 de acțiuni atât în municipiul Cluj-Napoca cât și pe raza județului Cluj.
Clujenii talentați dar care nu au găsit până acum oportunitatea de a se face remarcat în domeniul musical au acum ocazia să o facă. Aceștia sunt asteptați să se înscrie la cea de-a 4-a ediție a concursului „Vreau să cânt!” organizat de Bigtime Production în perioada 5 noiembrie - 20 decembrie 2014, la Cluj-Napoca.
Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost adus cu mandat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul în care este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.
Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat pentru abuz în serviciu.
Candidatul independent la prezidențiale Gheorghe Funar, fost primar al Municipiului Cluj-Napoca, a adresat Curții Constituționale a României (CCR) o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie pe motiv că nu toți românii au putut să își exercite dreptul la vot.
Monica Macovei, unul dintre foștii candidați independenți la Preşedinţie anunţă, pe Facebook, o nouă construcţie politică, menţionând că în zilele următoare va face precizări privind denumirea acesteia.
Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate trebuie să fie completate în 5 zile dacă nu au numărul maxim de membri, iar alegătorii vor putea veni la turul 2 cu declaraţia pe proprie răspundere printată şi completată, urmând să o semneze şi dateze în secţie, a decis, marţi, BEC.