Reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale au declarat că rezervorul unui avion de MIG al Forțelor Aeriene Române s-a desprins marţi în timpul zborului. Potrivit sursei citate, nu au fost victime. Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe timpul executării unui zbor de antrenament.
Chiar dacă nu face parte din calendarul Junior WRC, Simone Tempestini și Dorin Pulpea vor lua startul la Raliul Spaniei, penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri.
Candidaţii la preşedinţia României, William Brînză (Partidului Ecologist Român -PER) şi Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) sunt mai puţin cunoscuţi publicului.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a trimis marţi o scrisoare deschisă prin care le cere celor 14 candidați la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie să își spună opinia despre sistemul educațional și problemele cu care se confruntă tinerii din România.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în partid.
Trei dintre membri familiei lui Boby Varga, bătăuşul din Nimigea cum este mai nou cunoscut după ce, în luna iunie, împreună cu fratele lui au bătut cu bestialitate un student clujean, au fost reţinute pentru 30 de zile, sub acuzaţia de şantaj.
HC Potaissa Turda, HCM Constanța și Știința Municipal Dedeman Bacău și-au aflat adversarele din turul al treilea preliminar al Cupei EHF la handbal masculin, astăzi, în urma tragerii la sorți efectuate la Viena.
România ocupă locul al treilea în clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50 2014, cu şase companii în competiţia celor mai dinamice companii din domeniul tehnologic, pe baza creşterii veniturilor obţinute în perioada 2009 - 2013.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, va evolua, mâine, de la ora 11.00, împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, competiţie care se desfăşoară la Singapore.
Campania "Cărțile pe față" a ajuns deja celebră în Cluj, iar mulțumită lui Victor Miron, povestea ei de succes va deveni disponibilă cadrelor didactice ce doresc să se inspire din acest model. În jurul campaniei "Cărțile pe față" s-au strâns pe Facebook, din martie și până în prezent, peste 20 000 de fani.
Joia trecută, sub presiunea pieţelor financiare internţionale, care înregistrau pierderi consistente pe fondul creşterii temerilor că economia mondială şi-a încetinit creşterea, cursul euro urca la 4,43 lei.
Peste 90 de parașutiști din Brigada 173 Aeropurtată a Forțelor Terestre ale SUA au început marți dimineață exerciții româno-americane în cadrul unei operațiuni aeropurtate desfășurată la Câmpia Turzii, informează Ambasada SUA în România.
"Investiţiile în infrastructură sunt o necesitate imediată. România are nevoie să construiască imediat 700-800 km de autostradă, 2000 şi ceva de kilometri de drum expres, 3000 de kilometri de drum regional, dar şi variante ocolitoare la reşedintele de judeţ", a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Fostul fotbalist Toni Doboş a venit, marţi, la sediul central al DNA, unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de „Valiza”, în care este cercetat pentru luare de mită.
Liberalii clujeni îşi exprimă încă o dată nemulţumirea faţă de demersurile filialei locale a PSD şi ale „prefectului partizan de Cluj“, care au tras de timp pentru a nu trimite mai repede constatarea vacantării postului de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în încercarea evidentă de a nu organiza alegerile odată cu turul al doilea al prezidenţialelor care va avea loc în 16 noiembrie.
Catedrala greco-catolică din Piața Cipariu primește 1 milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului, după ce în vară, mănăstirea Nicula a primit 2 milioane lei.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) iniţiază, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, o nouă etapă a programului de educaţie cinematografică – EducaTIFF, Săptămâna Filmului pentru Elevi.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, a demisionat din Parlament. Hrebenciuc a declarat că nu se răzgândeşte asupra demisiei sale din Parlament, dar că va reveni în legislativ în 2016, el precizând, totodată, că nu pleacă din PSD.
Patru asociații de firme și-au depus ofertele pentru construirea noii şcoli din Florești, o investiție estimată la aproximativ 10,861 milioane lei. Printre oferte se numără şi cele ale unor constructori cunoscuţi, precum Napoca SA sau a unor proiectanţi cunoscuţi, precum Dico Ţigănaş, birou de proiectare care a a realizat şi design-ul Cluj Arena.
Un mopeist în vârstă de 27 de ani a intrat într-o mașină parcată pe marginea drumului din cauza vitezei cu care circula. Accident rutier a avut loc luni, 20 octombrie, în jurul orei 17:25, în localitatea Florești.
Câştigătorii celor șase invitații a câte două locuri (câte două pentru fiecare zi) la Festivalul Internațional de Jazz ce va avea loc la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, în perioada 23 – 25 octombrie, cu începere de la ora 19.00 sunt:
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus fostului premier polonez Donald Tusk în 2008, într-o vizită la Moscova, ca cele două ţări să împartă Ucraina între ele, potrivit unor declarații ale Preşedintelui Seimului (Camera inferioară a Parlamentului polonez) Radoslaw Sikorski.
Peste 60 de voluntari și-au petrecut ziua de sâmbătă, 18 octombrie la Depozitul de Filme, colorand pereții în bandă desenată și bricolând mobilier de grădină.
Cel mai nou spațiu de petrecere a timpului liber din oraș, Depozitul de filme, a a avut de inaugurarea oficială duminică, 19 octombrie.
Un incendiu s-a produs în această dimineață, în jurul orei 6.30, în localitatea clujeană Gheorgheni, comuna Feleacu. Aproximativ 10 metri cubi de lemne au luat foc, pompierii intervenind cu două autospeciale pentru stingere incendii.