Politică
Cât de înstăriţi sunt candidaţii la preşedinţia României? Ce averi au William Brînză şi Mirel Mircea Amariţei
Candidaţii la preşedinţia României, William Brînză (Partidului Ecologist Român -PER) şi Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) sunt mai puţin cunoscuţi publicului.
Brînză are un apartament, un teren intravilan şi altul extravilan, conturi în bancă, dar şi multe datorii, se arată în declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Central.
Brînză deţine un apartament în Câmpina, cu o suprafaţă de 13,5 mp, cumpărat în anul 2004, şi patru spaţii comerciale sau de producţie, două în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 182,4 mp, şi alte două în Ploieşti, cu o suprafaţă totala de 1.070 mp.
Multe datorii
Potrivit declaraţiei de avere, William Brînză a cumpărat în 2001 un teren intravilan de 1.528 mp, în Câmpina, iar în 2004 a achiziţionat un teren extravilan de 1.075 mp, în Snagov.
Candidatul PER la prezidenţiale are trei conturi: unul deschis în 2012 la Millenium Bank de 8.000 de euro, altul de 17.000 euro deschis 2013 la Banca Transilvania pe numele cabinetului său de avocatură „William Brinză“ şi încă unul de 6.000 euro, deschis, tot în 2013, la Bancaja Europesa - Spania.
William Brînză are însă şi multe datorii: are credite totale de 650.000 de euro. În 2007 a luat un credit de 200.000 euro de la Bancaja Europesa - Spania, scadent în 2047, în 2011 a făcut un împrumut de 300.000 euro de la Millenium Bank, scadent în 2026, şi tot în 2011 a contractat un credit de 150.000 euro, de la o persoană fizică, scadent în 2026.
În 2013, Brînză a realizat venituri de aproape 6.000 lei, ca lector la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ şi 30.000 euro, ca avocat.
În declaraţia de avere, candidatul PER la preşedinţie a adăugat şi uzufructul pentru perioada 2012-2017 de 20.000 euro pentru un imobil din Ploieşti şi 19.125 euro pe lună obţinuţi din închirierea unor spaţii comerciale.
Candidatul fară bunuri
Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) este candidatul care nu are bunuri. Potrivit declaraţiei sale de avere, Amariţei nu are terenuri, imobile, maşini, conturi sau depozite bancare. A încasat venituri de la biroul de avocatură - 81.000 de lei, iar soţia, angajată pe postul de consilier principal ANSVSA, venituri din salarii în valoare de 32.400 lei.
Amariţiei nu are averi, însă a reuşit să se facă remarcat prin altceva. Numele său apare în dosarul privind insolvenţa Realitatea Media. Amariţei este acuzat că, alături de Maricel Păcuraru şi Sorin Ionuţ Barbu, a antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea.