Un ordin de plată către Trezorerie zace neoperat de la sfârșitul anului trecut într-un dosar la o agenție de cartier a BRD, iar clujeanul care l-a depus a aflat cu totul și cu totul întâmplător că nu și-a plătit datoriile către stat.
Numele lui Victor Ponta apare în două dosare ale procurorilor anticorupţie aflate în faza actelor premergătoare, care au drept obiect activitatea unor persoane cu funcţii de conducere de la complexurile Rovinari şi Turceni, DNA precizând că nu există cauze în care premierul să fie urmărit penal.
Un şofer de 35 ani a fost depistat, joi, de poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada Bucureşti - Constanţa, în timp ce circula pe A2 cu viteza de 223 de km/h, informează Poliţia Română.
Julie Gayet, actriţa care ar avea o relaţie cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, a intentat o acţiune judiciară împotriva filialei franceze a revistei Closer, după dezvăluirile despre relaţia cu şeful statului.
Familia regală britanică a publicat lista cadourilor primite oficial în 2013. Printre cele mai ciudate se numără un pitic de grădină, o turtă dulce în formă de catedrală şi o machetă din ciocolată a castelului Windsor, relatează agenţia Belga.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie privind libera circulaţie, în care li se cere statelor membre să nu-i discrimineze pe muncitorii mobili din UE şi să folosească fondurile europene pentru a promova incluziunea socială.
Janos Szekely s-a sucit. După ce miercuri s-a prezentat la antrenamentele Rapidului, fostul mijlocaș al Universității Cluj a ajuns la o înțelegere cu FC Brașov.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are înregistrate în perioada 2009- 2013 19 cauze penale în care s-au efectuat cercetări şi faţă de Victor Ponta, pentru comiterea unor fapte penale. Dintre acestea au fost soluționate 14, arată evz.ro.
Ca să ajungi consilier la cabinetul parlamentar comun al deputaţilor liberali clujeni Radu Zlati şi Elena Uioreanu, deschis la Cluj-Napoca, trebuie să fii super-calificat. Cei doi au organizat un „super-interviu“, desfăşurat în trei etape.
Vești teribile despre Michael Schumacher. Un specialist în afecţiuni ale creierului de la University College London a declarat că fostul pilot de Formula 1 „nu va mai fi acelaşi pe care îl ştim, în cazul în care se va trezi”.
Doza de paracetamol în analgezicele combinate trebuie redusă deoarece poate provoca leziuni hepatice – este recomandarea făcută de Agenţia Americană pentru Medicamente.
Primarul localităţii Floreşti, Horia Şulea, a cerut, marţi, ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, deblocarea unor posturi pentru cabinetele medicale din localitate. Primăria Floreşti a investit din bugetul local pentru construirea a patru cabinete medicale care stau goale din cauză că nu se pot face angajări.
La început de an, primarul Emil Boc le-a promis clujenilor că noul Plan Urbanistic General (PUG) va fi gata anul acesta. Rămâne de văzut însă dacă 2014 va fi unul victorios pentru clujenii care îl aşteaptă ca pe pâinea caldă.
Peste 600 de clujeni au beneficiat de servicii medicale acordate pe teritoriu unui alt stat. Pentru acestea, CAS Cluj a decontat suma de 4.227.307 lei.
Locotenentul major Gheorghe Iuliu Sebestyen s-a făcut vinovat de moartea a 15 deţinuţi, în perioada în care a fost locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Penitenciarul Gherla, după ce a pus în aplicare, în mod direct şi cu intenţie, un regim de exterminare, susţine IICCMER.
Melomanii clujeni sunt invitați vineri 17 ianuarie 3013, să ia parte la spectacolul de balet pe gheață ”Frumoasa din pădurea adormită”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovsk. Baletul este prezentat de Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca, unde balerinii-patinatori vor susține două reprezentanții, de la orele 17.00 și 20.00.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, însoţit de preşedintele sindicatului Cartel Alfa, a efectuat o deplasare în judeţ la S.C. Sticla Turda S.A., care se află în reorganizare judiciară din anul 2007, având în prezent un număr de 300 de salariaţi.
Premierul Victor Ponta nu a dorit să comenteze joi concluziile raportului Inspecţiei judiciare, potrivit cărora declaraţiile sale în cazul lui Adrian Năstase au afectat independenţa sistemului judiciar, şi a adăugat că se simte liniştit că justiţia este atât de independentă încât nu poate fi influenţată de nimeni.
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Livia Stanciu, a declarat joi, la CSM, că afirmaţiile premierului Victor Ponta referitoare la dosarele aflate pe rolul ÎCCJ sunt "extrem de grave" şi nu pot conduce decât la decredibilizarea justiţiei şi la scăderea încrederii populaţiei în actul de justiţie.
Consilierii locali PNL sar la gâtul primarului Emil Boc pe care îl acuză că alocă bani, din bugetul local, pentru festivalul Peninsula despre care nu se ştie sigur dacă va mai avea loc la Cluj.
O bătrână a fost lovită ieri dimineața de un autoturism care efectua manevra de „mers înapoi” la ieşirea din curtea interioară a unei unităţi medicale.
Lucian Bute și adversarul său din meciul de sâmbătă de la Montreal, canadianul Jean Pascal, nu se gândesc la retragere în caz de eșec în meciul care-i va opune la Centre Bell din Montreal, relatează presa nord-americană.
Simona Halep, cap de serie nr. 11, s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Tenismana română a învins-o, joi, la Melbourne, pe americanca de origine ucraineană, Varvara Lepchenko (27 ani, 50 WTA), în trei seturi, cu 4-6, 6-0, 6-1.
Poetul clujean, Ion Mureşan, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, este câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pentru Opera Omnia, din anul 2013. Trofeul i-a fost înmânat poetului, miercuri, 15 ianuarie 2014, în cadrul unei gale special organizate cu prilejul Zilelor Eminescu.
Vânzările Dacia în UE au urcat anul trecut cu 23,3%, la 289.000 de automobile noi, cea mai bună creştere din UE, marca românească deţinută de grupul Renault ajungând în luna decembrie la o cotă de piaţă de 3,2%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM.
Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române efectuează, la această oră, 15 percheziţii domiciliare, la membrii unei grupări infracţionale, specializată în evaziune fiscală cu mărfuri din China şi spălare de bani. Reţeaua acţiona în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Timiş şi Cluj.