monitorulcj.ro Menu
Economie

Dacia, cea mai bună creştere a vânzărilor din UE, în 2013

Vânzările Dacia în UE au urcat anul trecut cu 23,3%, la 289.000 de automobile noi, cea mai bună creştere din UE, marca românească deţinută de grupul Renault ajungând în luna decembrie la o cotă de piaţă de 3,2%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Dacia, cea mai bună creştere a vânzărilor din UE, în 2013

În luna decembrie, vânzările Dacia în UE au crescut cu 48,2% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 19.300 la 28.700 automobile, rezultând astfel o creştere a cotei de piaţă a companiei de la 2,4% la 3,2%, potrivit Mediafax.

Pe ansamblul anului trecut, Dacia a avut o cotă de piaţă de 2,4% în UE, faţă de 1,9% în 2012.


Grupul Renault s-a menţinut pe poziţia a treia în topul producătorilor auto din Europa, înregistrând anul trecut o creştere de 4,4% a livrărilor, la 1,076 milioane autoturisme, deşi marca omonimă a grupului a afişat o scădere uşoară.

În luna decembrie, vânzările Renault în UE au urcat cu 30,3%, cea mai bună performanţă dintre producătorii de pe continent, la 97.400 automobile.


Ford, proprietarul uzinei auto de la Craiova, a raportat de asemenea o creştere puternică a livrărilor în ultima lună din an, cu 21,1%, la 62.600 unităţi, limitând declinul la nivelul anului trecut.

În anul 2013, vânzările Ford în Europa au coborât cu 3,2%, la 878.800 unităţi.


Gigantul german Volkswagen s-a menţinut în topul producătorilor, cu vânzări de aproape 3 milioane de automobile anul trecut în UE, în scădere uşoară. Cota de piaţă a grupului a urcat în 2013 la 25%.

Skoda, deţinută de Volkswagen, a vândut anul trecut în UE 483.100 de automobile, în urcare cu 4,2%. Constructorul spaniol Seat, controlat de asemenea de VW, a înregistrat o creştere de 11,3%, la 279.500 unităţi.


Audi, marca premium a Volkswagen, a consemnat o scădere de 1,4% anul trecut în Europa, la 664.200 autoturisme livrate.

PSA Peugeot Citroen şi-a păstrat de asemenea poziţia secundă, cu 1,311 milioane autoturisme livrate anul trecut, în scădere cu 8,4% faţă de 2012.


Locul 4, între Renault şi Ford, revine grupului american General Motors, cu 946.000 maşini vândute anul trecut, în coborâre cu 4,3%.

BMW se încadrează pe locul 6 în topul producătorilor auto din UE, cu 761.500 autoturisme livrate în 2013, în scădere uşoară.

Producătorul german de automobile de lux a urcat cu o poziţie în top şi a devansat grupul italian Fiat, care a coborât până pe poziţia a şaptea. Înmatriculările Fiat în UE au scăzut anul trecut cu 7,1%, la 724.300 automobile.

Grupul german Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, a înregistrat o creştere de 4% în UE în 2013, la 658.500 automobile.

Constructorul japonez Toyota a stagnat anul trecut la circa 510.000 unităţi, urmat de Hyundai (Coreea de Sud), cu 408.200, Nissan, partenerul de alianţă al Renault, cu 407.100 (-2,6%), şi Kia, în stagnare la aproape 330.000 unităţi.