FC Braşov şi CFR Cluj-Napoca au terminat la egalitate, 0-0, luni seara, sub Tâmpa, într-un meci din etapa a 31-a a Ligii 1 de fotbal.
Universitatea Cluj a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), de echipa CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I, în care oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 52.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut, ieri, de către procurorii DNA, fiind suspectat de fapte de corupţie, a declarat, luni, corespondentului Mediafax şeful Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA, Elena Curcă.
România trebuie să achite suma de zece milioane de euro pentru scoaterea navei Rostock, eşuată în 1991 în Canalul Sulina, a declarat luni premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.ro.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va propune ca din 2014 simulările de bacalaureat să fie introduse şi la clasa a XI-a, având în vedere experienţa simulărilor din acest an, dar şi rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate la examenul propriu-zis din anii trecuţi, potrivit Mediafax.ro.
Designul inovator a fost gândit de Anton Corbijn şi are la bază elementele grafice care se regăsesc şi în noua identitate vizuală a trupei, potrivit Mediafax.ro.
Alpinistul Alex Găvan a escaladat în premieră românească, vârful Shisha Pangma cu o înălţime de 8027 m, din munţii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri.
În perioada 16-19 mai 2013, parcarea hipermarketului Cora din Cluj-Napoca va găzdui evenimentul care dorește să transforme modul în care clujenii percep noțiunea de „energie verde”.
Impozitul de 3% pe venitul microîntreprinderilor, obligatoriu de la începutul acestui an, ar putea fi scăzut la 1,5% începând cu luna iulie, Ministerul Finanţelor Publice derulând un studiu de impact, la propunerea ministrului pentru IMM şi mediul de Afaceri, Maria Grapini.
Preoţii vor promova la sate măsuri de sprijinire a agriculturii, precum instalarea tinerilor fermieri sau crearea fermelor familiale, după ce luni seara ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au semnat un protocol de colaborare.
Clujeni sunt invitaţi să participe sambătă, 25 mai, la un concert susţinut de pianistul Alexandru Negriuc, la castelul Bánffy din Bonțida. “Chopin unplugged” este un eveniment muzical dedicat compozitorilor Frédéric Chopin și Carl Filtsch.
Liderii călugărilor de la Sfântul Munte Athos cer să fie scutiţi pentru totdeauna de taxe şi ameninţă că în caz contrar vor exclude politicienii de la ceremoniile organizate pentru sărbătorirea a 100 de ani de la încorporarea ca regiune cu administraţie autonomă în cadrul Greciei.
Încasarea de bani fără a-i trece prin contabilitate şi implicit fără a plăti dările de rigoare statului este o practică foarte frecventă.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, în legătură cu propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu de coagulare a forţelor de dreapta, care să propună listă comună de candidaţi la europarlamentare, că un astfel de demers trebuie făcut în jurul PDL.
Directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Mihai Chirilov, a anunţat, luni, la conferinţa de presă desfăşurată la Cluj-Napoca, la Casa TIFF, că în secţiunea "Zilele Filmului Românesc" a festivalului vor rula zece lungmetraje şi 20 de scurtmetraje, "Domnişoara Christina" - regia Alexandru Maftei, şi "Experimentul Bucureşti", regia Tom Wilson şi "Deja vu", realizat de Dan Chişu, fiind proiectate în premieră absolută.
Cea de-a 66-a ediţie a festivalului de la Cannes, care e desfăşoară în perioada 15-26 mai, reprezintă şi în acest an o veritabilă "ecuaţie vertiginoasă" - 70 de lungmetraje proiectate în 12 zile, dintre care 20 în competiţie, 4.000 de titluri propuse la piaţa de film, 24 de trepte de urcat în faţa Palais des Festivals şi 4.800 de jurnalişti acreditaţi.
Răsturnare surprinzătoare de situaţie în PDL. Partidul îşi caută candidat la prezidenţiale, iar cel mai bine cotat în sondajele interne este fostul şef al PDL, Emil Boc.
Peste 400 de participanţi din 102 de ţări s-au reunit ȋn săptămâna 6-10 mai la Istanbul pentru cea de-a doua ediţie a summitului internaţional pe teme de educaţie financiară şi antreprenorială pentru copii şi tineri.
Râsul, element caracteristic fiecărei persoane, reprezintă în acelaşi timp un factor care dezvăluie personalitatea, potrivit unui studiu recent.
România a obţinut două victorii la Cupa Mondială de gimnastică aerobică, prin Andreea Bogati şi Cristian Iordan la proba de perechi şi Anca Surdu, Andreea Bogati, Corina Constantin la trio.
Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” aniversează 20 de ani de la reînfiinţare, după perioada de persecuţie comunistă a cultului greco-catolic. Cu acest prilej, vor fi organizate o serie de festivităţi ce vor avea loc în 14 şi 15 mai 2013, în cadrul Zilelor Liceului.
Câteva dintre filmele premiate în marile festivaluri de film ale lumii vor fi prezentate sâmbătă, 18 mai, de la ora 22.30, la cinematograful Victoria din Cluj, în cadrul evenimentului ShortsUP Comedy Night.
Mitropolitul Andrei apără valorile familiei crestine în cadrul campaniei „Nu, divorţului!”. Campania se va desfăşura între 14 şi 15 mai şi are ca scop informarea şi sensibilizarea opiniei publice asupra efectelor nocive ale divorţului asupra familiei şi a viitoarelor generaţii.
Arestarea şefului Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, pentru luare de mită, a scos la iveală o adevărată mafie a lemnului, susţinută politic. Potrivit anchetatorilor, mafia lemnului nu e doar de opt luni, de când Traian Mariş a fost numit politic, cu susţinerea PNL, ca şef al Direcţiei Silvice Cluj.
Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) a relansat campania de atenţionare prin autocolante a şoferilor care blochează pistele de biciclete din Cluj-Napoca prin imobilizarea voluntară a autoturismelor pe puţinele infrastructuri dedicate bicicletelor care există în oraş. Scopul este reducerea numărului de cazuri de asemenea staţionări abuzive, prin atenţionarea şoferilor prin aplicarea de autocolante informative pe parbriz.
Banca Transilvania Open – turneu Futures F 1 – va debuta marți pe terenurile de tenis din Parcul Rozelor.
Deşi s-a desfășurat preponderent online, campania „Românce cu Farmec” a cuprins și interacțiunea directă și discuțiile într-un cadru relaxat cu femeile care folosesc și îndrăgesc produsele companiei clujene.
Unul dintre cei mai apreciați regizori britanici, Stephen Frears, va primi Premiul pentru Întreaga Carieră / Lifetime Achievement Award la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj).
Clujenii iubitori de spectacole sunt invitaţi vineri, 17 mai, de la ora 18:30, la Opera Naţională din Cluj-Napoca să vizioneze baletul în două acte Giselle, pus în scenă de coregraful şi regizorul artistic Vasile Solomon. În spectacol va evolua şi un grup de elevi de la Liceul de Coregrafie "Octavian Stroia" Cluj-Napoca.
Pentru prima dată în cele 12 ediţii ale TIFF, festivalul va beneficia nu de unul, ci de 20 de spoturi diferite pentru campania de imagine. Luminiţa Gheorghiu şi Cristi Puiu sunt cei care au contribuit la campania de imagine a Festivalului de Film Transilvania (TIFF).
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, ieşit de pe teren în minutul 72 al meciului cu Atletico Madrid, a suferit o nouă accidentare la coapsa dreaptă, a anunţat antrenorul Tito Vilanova.
Preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Tudor Giurgiu, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă că ediţia cu numărul 12 a Festivalului a suferit unele schimbări faţă de ediţiile anteriore. Potrivit lui Giurgiu, bugetul din acest an a Festivalului a scăzut cu 300.000 de euro, motiv pentru filmele care vor rula în cinematografe sunt mai puţine, iar preţul pentru toate categoriile de bilete a crescut cu 2 lei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 13 - 26 mai, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, potrivit Mediafax.ro
În perioada 10-12 mai 2013 a avut loc pe Platoul Autogării din municipiul Gherla o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj. Organizat de Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj, evenimentul a reunit peste 60 de expozanţi, printre care şi Asociaţia Meşterilor Populari.
După recentul scandal legat de carnea de cal etichetată ca fiind de vită, un nou scandal alimentar apare la orizont. În Marea Britanie carnea de capră a fost etichetată drept carne de miel, potrivit EVZ.ro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 3 iunie, judecarea recursului declarat în dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare.
Un suporter a fost înjunghiat mortal duminică seară, la Istanbul, după derbiul dintre Fenerbahce şi Galatasaray, din penultima etapă a campionatului Turciei.
Miercuri, 15 mai 2013, de la ora 11:00, va avea loc ceremonia de decernare a titlului Profesor Honoris Causa (prof. h.c.) doamnei DR. GABRIELE CZERNY de la Universitatea de Ştiinţe ale Educaţiei Ludwigsburg/ Germania. În discursul său în limba engleză, doamna dr. Czerny se va referi la educaţia prin teatru.
Rusia a ascuns în 2011 informaţii cruciale despre radicalizarea lui Tamerlan Ţarnaev, cel mai mare dintre cei doi fraţi suspectaţi de comiterea dublului atentat din 15 aprilie de la maratonul din Boston, potrivit declaraţiilor unor funcţionari americani acordate ziarului Wall Street Journal.
În perioada 13-17 mai 2013, Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca găzduieşte ”Campionatul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne”, organizat de către Centrul Cultural M.A.I.
Salariul mediu nominal net a ajuns la 1.617 lei în martie, în creştere faţă de luna precedentă cu 4,1%, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în industria tutunului, de 5.645 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde un angajat a primit în medie 860 de lei, potrivit INS.Salariul mediu brut a fost de 2.231 lei în martie, cu 4,1% mai mare decât în luna anterioară.
Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii au început luni exerciţii navale comune de două zile în largul coastei estice a statului coreean, cu participarea unui portavion american cu propulsie nucleară, a relatat presa locală, preluată de agenţia RIA Novosti.
Adrian Năstase a venit, luni, la instanţa supremă, unde Completul de cinci judecători va lua în discuţie recursurile din dosarul "Zambaccian", el declarând că este convins că achitarea dispusă de instanţa de fond va fi reconfirmată.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXXI-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:
Echipa Paris Saint-Germain a câştigat cel de-al treilea titlu de campioană în Franţa, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Olympique Lyon, în ultimul meci al etapei a XXXVI-a din Ligue 1. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Menez, în minutul 53.
Nouăsprezece persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în timpul unui schimb de focuri care a avut loc duminică în timpul unei defilări de Ziua Mamelor în New Orleans (Louisiana, în sudul Statelor Unite), a anunţat poliţia.
CFR Cluj va juca în această seară în deplasare cu FC Brașov, un meci din cadrul etapei a 31- a a Ligii 1.
Partidul de centru-dreapta GERB a câştigat alegerile parlamentare de duminică din Bulgaria, obţinând 31,4 % din voturi potrivit primelor rezultate oficiale comunicate luni, la Sofia, după numărarea a 69 % din voturi, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Universitatea Cluj va juca în această seară împotriva formației CSMS Iași. Partida face parte din cadrul etapei a 31-a a Ligii 1.