Expo Chic, prima expoziție de servicii și produse de înfrumusețare își deschide porțile în perioada dedicată femeii, 2-4 martie, la etajul 4 al Centrului Comercial Central.
Aproape jumătate dintre români se trezesc dimineaţa cu dureri de spate, gât sau lombare, 35% dintre aceştia nu se simt odihniţi, iar un sfert dintre români are probleme cu somnul, conform unui studiu online efectuat recent.
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” va susţine marți, de la ora 18, la Cinematograful Mărăşti, un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, intitulat „Hai să dăm mână cu mână!”.
Turnul Croitorilor găzduieşte, în perioada 23 – 30 ianuarie, o expoziție de fotografie aeriană, realizată de specialiştii din cadrul AeroFoto şi Skycam.
Anul chinezesc a început ieri şi se va încheiea în data de 9 februarie 2013 şi corespunde anului Dragonului de apă.
Nume mari ale scenei teatrale româneşti vor da viaţă „Căsătoriei” lui Gogol la Cluj-Napoca.
Marco Tempestini și Dorin Pulpea au terminat pe locul 31 Raliul Monte Carlo, în clasamentul general, și pe locul 6 la clasa 3.
Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost externat, luni, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
LIDL lansează în premieră în România săptămânile gastronomice naţionale cu produse tipice ale unor ţări din diferite zone ale lumii.
Reprezentanții Poliției Rutiere Cluj i-au învățat atât pe copii, cât și pe părinții și bunicii acestora să respecte regulile de circulație, prin jocuri și concursuri cu premii, în cadrul caravanei „Profesor Garfield te învaţă”, care s-a oprit duminică în Polus Center.
Marchiza Tracy Worcester îşi va promova timp de trei zile la Cluj-Napoca documentarul „Pig Business”.
Trei clujeni - Vasile Cipcigan, Ciprian Pătrașcu și Eugen Olariu – au plecat în această dimineaţă într-o expediţie care îi va purta până pe vârful celui mai înalt munte din America de Sud.
Deputatul european Rareș Niculescu a semnat o declarație parlamentară cu privire la identificarea electronică a ovinelor, solicitând Comisiei să acorde o derogare până în 2016 în ceea ce privește înregistrarea individuală a deplasărilor tuturor ovinelor.
Protestele din România, descrise ca cele mai ample şi mai violente din ultimii zece ani, au un impact negativ pentru ratingul ţării, în timp ce participarea lui Raed Arafat la formularea unui nou proiect al legii sănătăţii ar oferi acesteia legitimitate politică şi publică, potrivit Moody's.
Milioane de vizitatori au trecut pragul centrelor comerciale clujene în 2011, majorând afacerile locale ale lanţurilor de magazine.
Parlamentarii USL nu vor participa, astăzi, la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată Unirii Principatelor Unite, ci vor merge în mijlocul oamenilor să sărbătorească, a anunţat ieri de la tribuna Parlamentului viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.
Preşedintele Senatului, democrat-liberalul Vasile Blaga, a declarat, ieri, în plenul Parlamentului, că nu PDL a adus criza în România, ci a gestionat-o, dar că, pe de altă parte, principalul partid de guvernământ îşi poate asuma vina că nu a reuşit să comunice şi să valorifice politic deciziile bune pe care le-a luat.
Boc cere Opoziţiei să nu caute „modalități mai facile” de a se „căţăra spre putere“.
Începând de astăzi va funcţiona telefonul ABC pentru explicații privind clasa pregătitoare.
Liga Studenţilor Români din Străinătate anunţă, printr-un comunicat de presă, că se solidarizează cu cei care protestează de mai bine de 10 zile pe străzile din România.
Clujenii care nu își curăță trotuarele de zăpadă și gheață din imediata vecinătate a locuinței sau a imobilelor unde își desfășoară activitatea riscă amenzi între 500 și 1.000 lei.
Proiectul de buget pentru 2012 a municipiului Turda este într-o uşoară creştere comparativ cu anul trecut.
Anul trecut, la serviciul de stare civilă din Turda s-au prezentat doar 12 cupluri care au ales să se despartă pe cale administrativă.
Peste 400 de angajaţi din sistemul sanitar şi din învăţământul preuniversitar clujean au pichetat ieri, timp de două ore, Prefectura Cluj.
Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat ieri, în Parlament, premierul Emil Boc.
Lista cu potenţiali investitori care să vină în locul companiei Nokia s-a restrâns. Un nume tot mai des vehiculat este însă cel al companiei italiene De'Longhi.
Social democraţii clujeni susţin, în continuare, înlocuirea Guvernului actual cu unul de tehnocraţi, renunţarea la comasarea alegerilor şi organizarea de alegeri libere.
Social democraţii clujeni susţin că primarul interimar al muncipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin nu a respectat legea în privinţa întocmirii proiectului bugetului local pe anul 2012.
Anul trecut, infracționalitatea a scăzut în județul Cluj, potrivit raportului de activitate al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj pe anul 2011.
Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) consideră că este primordială înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor şi a Asiguraţilor, în subordinea Parlamentului, care să aibă rolul de control, supraveghere şi monitorizare a sistemului de sănătate în general și a patologiilor majore care afectează populaţia, în particular.
Peste o sută de persoane, profesori şi angajaţi din sistemul sanitar, au pichetat luni Prefectura Clujului cerând demisia guvernului, informează Agerpres.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a propus luni, de la tribuna Parlamentului, ca soluţie la cererile românilor care au ieşit în stradă, demisia preşedintelui ţării, a Guvernului Boc şi a tuturor parlamentarilor, parlamentarii Opoziţiei fiind gata să facă ei primii acest gest.
Premierul Emil Boc a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că îşi asumă greşelile Guvernului şi a arătat că protestele reprezintă un vot de blam împotriva întregii clase politice.
Premierul Emil Boc a anunţat, luni, că a luat decizia revocării din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru declaraţiile la adresa protestatarilor.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a propus, în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernământ, ca taxa auto de primă vânzare, pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, să fie amânată până în ianuarie 2013.
Antrenorul Mircea Lucescu a fost externat, luni, după accidentul auto suferit acum două săptămâni.