monitorulcj.ro Menu
Politică

Italieni în loc de finlandezi la Jucu

Lista cu potenţiali investitori care să vină în locul companiei Nokia s-a restrâns. Un nume tot mai des vehiculat este însă cel al companiei italiene De'Longhi.

Dacă imediat după plecarea companiei finlandeze se aflau peste 10 companii pe lista cu potenţiali investitori interesaţi să se mute în Tetarom III, cercul s-a restrâns la doar câteva companii.Printre numele care sunt tot mai des pronunţate în ultimele zile se numără şi De'Longhi. Potrivit unor surse ZF, producătorul italian de electrocasnice se află în discuţii avansate cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj pentru preluarea halelor fostei fabrici Nokia de la Jucu. Clădirea Nokia măsoară 36.000 mp şi include hala de producţie, cantina, o sală de sport, o saună, la care se adaugă un teren de fotbal, plus zona de parcări.De altfel, potrivit lui Valentin Ilcaş, liderul sindicatului „Nokia Metal”, reprezentanţii companiei italiene au vizitat la finele anului trecut parcul industrial Tetarom III, din Jucu, unde sunt halele fostei fabrici Nokia.600 de locuri de muncăIntrarea pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte negocierile cu un alt investitor care să vină în locul Nokia a fost confirmată şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, însă acesta nu a vrut să dezvăluie numele investitorilor.„Suntem în discuţii avansate cu doi investitori, nu vă pot spune cine sunt pentru că este o dorinţă de-a companiilor pe care am promis că o vom respecta, însă în maxim 10 zile după definitivarea negocierilor vom face public numele lor. Dacă vom ajunge la un acord este ştiut că una dintre companii va oferi pentru început 600 de locuri de muncă”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Alte nume vehiculateCompaniile Terapia Ranbaxy, Grupul ZTE, Huawei, Ericsson şi Dell sunt şi ele pe lista investitorilor al căror interes pentru halele Nokia a fost declarat public, după anunţul de plecare lansat de finlandezi, în timp ce pe lista numelor vehiculate în presă se numără IBM sau Tata Motors.Deşi fabrica şi-a încetat activitatea, până acum nu s-a anunţat oficial niciuna dintre investiţii. Doar despre Bosch se mai ştiu amănunte. Compania discută de mai mult timp cu Guvernul pentru acordarea unui ajutor de stat.