monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Taxa de primă înmatriculare încalcă normele europene

Potrivit magistraţilor Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (CEJ), taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

12 autospeciale de intervenţie pentru ISU Cluj

18 autospeciale de intervenţie pentru pompieri care vor deservi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din şase judeţe, inclusiv Cluj, vor fi preluate astăzi la sediul ISU din Cluj-Napoca.

Udrea sprijină reabilitarea a 160 km de drumuri din judeţ

Radu Bica a anunţat că propunerile pentru reabilitarea a 160 de km de drumuri judeţene au fost susţinute în comisia tehnică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Propunerile vor fi apoi să fie discutate într-o comisie interministerială. Vă reamintim că administraţia judeţeană încearcă să includă cei 160 de kilometri de drumuri în proiectul derulat de MDRT privind modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri din toată ţara.  

Pesediştii vor „independeţă” în sănătate

Senatorul PSD Alexandru Cordoş a anunţat ieri că în şedinţa de miercuri a Senatului a fost adoptată o propunere legislativă a USL prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) devine instituţie publică autonomă şi funcţionează sub control parlamentar.

Fimă nouă de salubritate, la Turda

  De la 1 aprilie, municipiul Turda este salubrizat de SC Prival Ecologic Servis SA. Consilierii turdeni au aprobat recent încheierea unui contract în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, după ce ANRMAP (Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice) şi-a dat acordul în acest sens.

Pachet TV cu toate meciurile din Liga I

Deputatul Mircia Giurgiu cere Ligii Profesioniste de Fotbal să ia măsurile necesare astfel încât meciurile de fotbal din Liga I să poată fi urmărite de toţi micobiştii. El propune introducerea unui „pachet de sport” care să poată fi cumpărat de populaţie pentru 10 lei pe lună.

Pensionarii vor trăi mai bine doar din 2015

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că doar o parte din români vor simţi ieşirea din criză anul acesta. Bugetarii şi pensionarii vor fi, în continuare, cele mai afectate categorii de români.  

O nouă premieră la Teatrul Muncipal Turda

Teatrul municipal Turda  o prezinta pe Melania Ursu de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca în spectacolul de comedie “Paharele lui Cupidon”, alături de Narcisa Pintea, Dan Constantin, Tiberiu Tudoran, Ginuc Crişan şi Cosmin Bighei.

Tabără de muzică la Liceul pentru Deficienţi de Vedere

Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca organizează în perioada 10–15 aprilie o tabără de muzică, în colaborare cu Music Camp International, tabără condusă de dirijorul Connie Fortuno, USA, şi 15 voluntari din România.

Student de la USAMV, premiat la „Alltech Young Scientist”

Iosif Vasiu, student în anul V la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a câştigat locul secund la secţiunea „Graduate” la prestigiosul concurs internaţional de medicină veterinară, industria alimentelor pentru animale, dezvoltare agricolă şi management agricol „Alltech Young Scientist”. Pentru contribuţia sa ştiinţifică, Iosif Vasiu a primit un premiu de 1.000 de dolari şi a fost selectat să participe la un Congres Internaţional în SUA, Kentucky, în luna mai a acestui an.

Concurs de desen pentru copii

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează o nouă ediţie a Concursului de desene „Eroii cărţilor citite”, dedicată Zilei Internaţionale a Copilului.

Horoscop 8 aprilie

BERBEC Este posibil să aveţi o zi tensionată din cauza neînţelegerilor cu un coleg sau un partener de afaceri. Nu prea reuşiţi să vă concentraţi. Ar fi bine să amânaţi deciziile importante. Vă sfătuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu.  

Lucescu rămâne la naţională

Tehnicianul Răzvan Lucescu rămâne în funcţia de selecţioner al naţionalei până la meciul cu reprezentativa Bosniei-Herţegovina, a declarat ieri Dumitru Dragomir, preşedinte LPF şi vicepreşedinte FRF, după Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Prima ediţie a maratonului Clujului

Duminică va avea loc prima ediţie a Maratonului Internaţional Cluj, competiţie organizată de Runners Club, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Federaţia Română de Atletism.

2.400 de kilometri cu mingea la picior

Sponsorul Cupei României la fotbal a lansat joi campania „Drumul Mingii“, o mişcare prin care românii îşi vor arăta pasiunea pentru fotbal.

O stea pentru Amza Pellea

Amza Pellea va primi o stea pe Walk of Fame-ul din Piaţa Timpului din Capitală pentru extraordinara carieră în lumea teatrului şi filmului, chiar la data la care ar fi împlinit vârsta de 80 de ani.

Pacienţii români „împinşi” spre Ungaria?

Mircia Giurgiu îl suspectează pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, că a închis mai multe spitale din zona graniţei cu Ungaria pentru a-i determina pe români să meargă la tratament în Ungaria.

25.000 de tone de antibiotice, consumate anual

25000 de tone de antibiotice se consumă anual la nivel mondial, din care 13000 de tone sunt prescrise omului. În ţara noastră nu există niciun studiu care să arate care sunt cantităţile de antibiotice consumate de români.

BT se înscrie pentru „Prima Casă 4”

Banca Transilvania a anunţat că doreşte să se implice în Programul Prima Casă 4, intenţie care a fost transmisă Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, în cursul acestei săptămâni.

Magazin Umbro în Iulius Mall

Producătorul britanic Umbro va deschide mâine un magazin în Iulius Mall Cluj, care comercializează echipamente sportive profesionale.