70 de cărţi metalice au fost descoperite în Iordania, iar printre ele se află şi portretul unui bărbat cu barbă şi păr lung, ce poartă o coroană de spini pe cap.
Peste 1000 de cetăţeni au luat parte sâmbătă la inaugurarea grupului statuar al regelui Ungariei Matei Corvin. Au luat parte şi reprezentanţi ai guvernelor României şi Ungariei. Premierul Emil Boc, a cărui prezenţă fusese anunţată, nu a participat la eveniment.
Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă, din nou, de Pandurii Târgiu Jiu, echipă care i-a încurcat de mai multe ori pe „feroviari“.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pune sub semnul întrebării viitorul coaliţiei de guvernare dacă Legea Minorităţilor nu va fi adoptată în această primăvară.
Pe parcursul celor doi ani de criză au fost desfiinţate 265.553 de societăţi comerciale, dintre care aproximativ 52% din lipsă de activitate şi 32% ca urmare a înregistrării de pierderi nete.
Tehnologia modernă care ne permite să comunicăm, ne face viaţa mai uşoară şi ne permite să rămânem sănătoşi nu ar putea exista fără aur
De anul acesta şi românii care locuiesc în „cutii de chibrituri” vor putea aplica pentru programul Prima Casă.
Peste 80% dintre copiii bolnavi de cancer din întreaga lume nu sunt diagnosticaţi la timp şi nu beneficiază de medicamentele necesare tratamentului, potrivit unor statistici ale Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (ICCCPO).
Pictorii polonezi Piotr Jargusz şi Serge Vasilendiuc expun la Cluj
Astăzi, de la ora 19, în Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca are loc un recital de pian susţinut de artistul Horia Mihail.
PSD şi ACD (PNL-PC) au încheiat vineri, la Cluj, protocolul de colaborare, în prezenţa preşedintelui social-democraţilor, Victor Ponta.
Viitorul parking de cartier din Mănăştur va avea cel puţin 300 de locuri de parcare.
Aproximativ 200 de membri ai UDMR s-au întrunit sâmbătă, la Cluj, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) pentru a-şi alege vicepreşedintele politic şi secretarul general.
Opt persoane din administraţia locală merg o săptămână în Spania, la Prima Întâlnire Internaţională a Cetăţeniei Europene.
Problemele psihologice din copilărie pot avea consecinţe economice şi sociale nefaste, care se întind de-a lungul întregii vieţi pentru unele persoane, potrivit unui studiu efectuat pe parcursul a 50 de ani pe un grup extins de britanici.
Spitalele vor primi finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pe bază de acte adiţionale deoarece noul Contract-cadru pentru perioada 2011-2012 va intra în vigoare abia la 1 iunie.
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează astăzi şi mâine mai multe activităţi cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii pentru Copii. Astăzi, de la ora 12, la Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene va avea loc întâlnirea
Constructorul francez de automobile Renault a hotărât să încredinţeze unei uzine româneşti fabricarea unui nou motor mic cu consum redus de benzină, dar respinge acuzaţiile de delocalizare, potrivit AFP.
CFR Călători informează că, începând cu data de 3 aprilie, vor interveni o serie modificări în circulaţia unor trenuri de călători, atât pe trasee externe, cât şi interne.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a comunicat Parlamentului European (PE) - prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public - despre sesizarea din oficiu în legătură cu presupuse fapte de corupţie comise de europarlamentarul Adrian Severin (foto).
Spitalul din Mociu a fost desfiinţat, în protestelor localnicilor şi demersurilor primarului Marton Horvath pe lângă ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Actriţa Penelope Cruz, laureată a premiului Oscar, a primit o stea pe celebrul Walk of Fame de la Hollywood. Astfel a devenit prima actriţă spaniolă care a primit o astfel de recunoaştere pentru întreaga sa activitate, informează Reuters.
Până la nunta prinţului mai sunt numai patru săptămâni.
Handbalistele de la „U“ Jolidon Cluj s-au impus în meciul din deplasare cu formaţia Tomis Constanţa. Elevele lui Gheorghe Covaciu au câştiat cu scorul de 41-34, după ce au condus şi la pauză cu 20-14.
„U“ Mobitelco BT Cluj a câştigat meciul din ultima etapă a sezonului regulat, disputat acasă, împotriva formaţiei CSA Steaua Bucuresti.
AC Milan s-a impus în derby-ul oraşului Milano, învingând pe Inter cu 3-0.
Universitatea Cluj a învins pe Dinamo cu 2-1, într-un meci din cadrul etapei a 23-a a Ligii 1. Claudiu Niculescu a înscris din nou în poarte echipei la care s-a consacrat.
Cum era de aşteptat, primarul municipiului reşedinţă de judeţ a devenit noul preşedinte al organizaţiei PDL Cluj-Napoca.