Atacantul togolez al echipei engleze de fotbal Manchester City, Emmanuel Adebayor, va fi împrumutat la Real Madrid până la sfârşitul sezonului, a anunţat clubul spaniol pe site-ul propriu.„Real Madrid şi Manchester City au căzut de acord prevăzând împrumutul jucătorului până la sfârşitul sezonului“, se arată în comunicat, în care se adaugă că gruparea madrilenă „îşi rezervă o opţiune unilaterală de cumpărare la încheierea perioadei de împrumut“. Adebayor, 26 de ani, vine să întărească echipa spaniolă, în locul argentinianului Gonzalo Higuain, în convalescenţă după o operaţie de hernie de disc. Togolezul a mai evoluat în carieră la Metz, AS Monaco şi Arsenal. Agerpres
În perioada 28-29 ianuarie, la Cluj-Napoca se va organiza un turneu de handbal masculin rezervat juniorilor II. Pe lângă juniorii de la „U“ Transilvania vor mai participa echipele CSŞ „Avram Iancu“ Arad, CSŞ Făgăraş şi LPS Banatul Timişoara. În prima zi, vineri, se vor juca meciurile „U“- Arad (ora 16) şi Făgăraş – Timişoara (17.30). A doua zi, sâmbătă, se vor disputa restul partidelor. Dimineată vor fi meciurile Arad – Făgăraş (ora 9) şi „U“ – Timişoara (ora 10.30), iar după-masă Arad – Timişoara (ora 13.30) şi „U“ – Făgăraş (ora 15). Peste o săptămână, în perioada 4-5 februarie, va avea loc un alt turneu, rezervat juniorilor III. „U“ Transilvania va evolua în compania formaţiilor L.T. Traian Vuia Reşiţa, HC Odorheiu Secuiesc şi LPS Banatul Timişoara.
Competiţia, aflată la ediţia a opta, este organizată de Asociaţia Outdoor Apuseni în colaboare cu Serviciul Public Local Salvamont Salvaspeo Mărgău-Vlădeasa şi are ca parteneri Consiliul Local Mărgău, Consiliul Judeţean Cluj, Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă şi Parcul Natural Apuseni. Probele la care se va concura sunt dry tooling (seniori, senioare, amatori) şi viteză pe gheaţă naturală (seniori, senioare). Florin Mihuţ, şeful serviciului Salvamont Mărgău-Vlădeasa, a declarat că organizarea competiţiei a costat 40.000 lei, dintre care 7.000 sunt alocaţi pentru premii. Cei interesaţi se pot înscrie la faţa locului, taxa de participare fiind de 40 de lei.
„U“ Transilvania a câştigat cu scorul de 41-31 amicalul disputat ieri pe teren propriu împotriva formaţiei Minaur Baia Mare. Principalii marcatori pentru echipa clujeană au fost Alexandru Micu cu 8 goluri, Alin Bondar cu 5, Radu Lazăr, Mihai Bogdan şi Mihai Busecan, cu câte 4 reuşite fiecare. „A fost un joc util pentru noi, mai ales că au intrat în echipă şi cei accidentaţi, Grasu şi Burcă şi am avut toată echipa la dispoziţie. Sper ca la turneul de la Timişoara să ne îmbunătăţim jocul“, a declarat antrenorul Ştefan Constantin.
Handbaliştii clujeni vor participa începând de astăzi la Turneul Internaţional „Cupa Banatul“, alături de formaţiile Oroshazi FKSE din Ungaria, Partizan Belgrad din Serbia şi Politehnica Timişoara.
Echipa naţională de fotbal României va participa la cea de-a 13-a ediţie a turneului amical „Cyprus Cup“, alături de Ucraina, Cipru şi Suedia.
În prima zi a competiţiei, 8 februarie, România va întâlni Ucraina, pe stadionul „Municipal din Paralimni, meciul urmând să înceapă la ora 20.30 (ora Ciprului fiind aceeaşi cu cea a României). La ora 19 se va juca şi meciul Cipru – Suedia, pe stadionul GSP din Nicosia. O zi mai tîrziu învingătoarele din prima zi vor juca finala la Nicosia, iar învinsele finala mică la Paralimni, ambele meciuri fiind programate la ora 20.30. Pe raportul de arbitraj pot fi trecuţi 18 jucători (11 titulari şi 7 rezerve).
Începând din această lună, clubul CS „U“ Mobitelco BT Cluj a iniţiat proiectul „Baschet pentru elită“, adresat copiilor şi juniorilor clubului selecţionaţi în loturile naţionale.
Acest proiect a fost demarat la iniţiativa preşedintelui executiv Mircea Cristescu şi a antrenorului echipei de seniori, Marcel Ţenter, care este şi antrenorul-coordonator al proiectului. Antrenorii înscrişi în proiect sunt: Simona Muşat, Dorin Pintea, Răzvan Cenean, Horia Pascu, Ionuţ Mocanu (antrenori la CS „U“ Mobitelco) şi Emil Huiculescu (de la CB Dinamic Cluj). Sportivii selecţionati sunt: Santa Szabolcs, Bercean Andrei, Pop Alexandru, Faur Sabin, Corpodean Vlad, Pintea Tudor, Crainic Octavian, Foalea Nicolae, Solontai Tiberiu, Lazăr Mario, Ursuleanu Mihail, Anghel Cristian, Rotariu Tudor, Gheorghe Dragoş, Crişan Tudor, Ciotlăuş Marius, Kuti Nandor, Tonea Rareş, Ghiţă-Urmanczy Tim, Mircean Alexandru, Mureşan Andrei, Cristea Leon, Olteanu Andrei, Fometescu Tudor, Ţenter Dragoş şi Chioreanu Davis.
„Studenţii“ au remizat şi în cea de a doua partidă amicală disputată în stagiul de pregătire din Antalya, 2-2 (la pauză 1-1), cu formaţia georgiană Torpedo Kutaisi.
După 1-1 cu Sibir Novosibirsk, clujenii au terminat la egalitate, 2-2 şi cu Torpedo Kutaisi, după două greşeli grave ale “studenţilor”.
Urmăriţi de ghinion, „alb-negrii“ au fost conduşi încă din primul minut: un georgian a centrat de pe partea dreaptă, iar Buhuş, imprudent, a împins balonul în propria poartă. Elevii lui Ionuţ Badea au egalat în ultimul minut al primei reprize prin Lemnaru, care a reluat sub transversală o centrare venită de la Delgado. După pauză, Voican i-a adus pe „studenţi“ în avantaj, marcând cu capul. Torpedo a egalat cu 10 minute înainte de final, după ce Matache a scăpat o minge şutată destul de anemic spre poartă.
Trei cărţi vor fi lansate şi prezentate mâine de prof. univ. dr. Vasile Puşcaş în cadrul Seminarului „Contribuţia Parlamentului European la promovarea drepturilor omului şi libertăţii de expresie în lume”, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Cele trei cărţi sunt “Managing Global Interdependencies”, de Vasile Puşcaş, “România şi Uniunea Europeană Post-Tratatul de la Lisabona”, ai cărui coordonatori sunt Vasile Puşcaş şi Marcela Sălăgean, şi “Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)”, de Mihai Alexandrescu. Evenimentul va avea loc mîine, de la ora 13:30, la Hotel City Plaza de pe strada Sindicatelor, nr. 9-13. A. V.
Liderii PSD se vor întâlni cu sindicatele şi patronatele, pentru a discuta despre intenţia Guvernului de a modifica Codul Muncii. Victor Ponta a declarat că, în acest moment, nu este necesară modificarea Codului Muncii. El a precizat că PSD se va opune prin toate mijloacele legale şi constituţionale acestui “nou abuz” al Guvernului Emil Boc. Modificarea Codului Muncii este doar o intenţie a guvernului actual de a lovi nu doar în angajaţii bugetari, ci şi în angajaţii din zona privată, “de a reconfigura situaţia salariatului din România şi a o readuce la nivelul secolul 19, în care angajatul este la discreţia totală a angajatorului, fără respectarea drepturilor minime prevăzute de legislaţia europeană”, a explicat Ponta, citat de Agerpres.
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a anunţat că liberalii se vor întâlni luni, în cadrul Consiliului Naţional Executiv al partidului, pentru a discuta oportunitatea alianţei cu PSD. El a adăugat că decizia finală o va lua Delegaţia Permanentă, pe 5 februarie. Voicu a mai precizat că există grupuri pe domenii care lucrează la programul viitoarei alianţe. Punctele de vedere referitoare la diferitele teme, inclusiv cele economice, vor fi anunţate după finalizarea discuţiilor, a mai spus Voicu. ”Cu toţii simţim povara unei impozitări excesive şi considerăm că relansarea economică se poate face în special prin diminuarea poverii fiscale pe care o suportă atât mediul economic, cât şi angajaţii. Modalitatea prin care acest lucru se va face rămâne de stabilit şi va fi comunicată. Reducerea TVA este o măsură care trebuie luată de urgenţă, reducerea cel puţin la valoarea dinainte de mărire”, a mai spus Mihai Voicu, citat de Agerpres.
Ca să “joace bine”, femeile din politica românească aşteaptă susţinere din partea colegilor de partid.
Jocul în echipă este ceea ce lipseşte cu desăvîrşire din politică. Aceasta este concluzia la care au ajuns femeile politician din PDL, PSD şi PNL Cluj.
Toate au declarat că au “o cruce mai grea” de dus în comparaţie cu colegii lor bărbaţi şi au spus că politica este un domeniu în care domneşte supremaţia bărbaţilor.
Complexul pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap sever „Pinochio” din Cluj-Napoca va fi modernizat, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 175.000 euro, banii provenind din fonduri europene. Beneficiarul lucrărilor va fi Consiliul Judeţean Cluj, iar proiectul de hotărîre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa de consiliu de astăzi. În cadrul acestui proiect se doreşte reabilitarea termică a construcţiei şi igienizarea spaţiilor pentru a asigura condiţii optime pentru creşterea copiilor instituţionalizaţi.
Primarul Sorin Apostu i-a avut ieri invitaţi, la conferinţa de presă dinaintea inaugurării cinemtografului „Florin Piersic”, fostul „Republica”, pe marele actor clujean Florin Piersic, pe regizorul Tudor Giurgiu şi pe directorul RADEF RomâniaFilm, Marius Iuraşcu.
Investiţia în modernizarea fostului cinema „Republica” şi tranformarea acestuia în „Florin Piersic” a fost apreciată de celebrul actor, care a declarat că nu ar fi crezut vreodată că va trăi un asemenea moment, cu o zi înaintea împlinirii vîrstei de 75 de ani.
„Mîine (astăzi – n.r.) împlinesc de fapt 40 de ani de cînd am împlinit 35”, a glumit Piersic.
„Revolta” conducerii celor trei muzee care ar urma să fie unificate într-o singură instituţie sub numele de Complexul Muzeal Judeţean Cluj continuă. După ce conducerea Muzeului de Artă s-a opus comasării, acum este rândul Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM) să îşi exprime nemulţumirea în acest sens.
Propunerea conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj de a unifica cele trei muzee din subordine într-o singură instituţie continuă să stîrnească nemulţumirea reprezentanţilor muzeelor şi a altor personalităţi din domeniul cultural.
Un studiu realizat de CADI, cu sprijinul IRES, reflectă faptul că românii “se gândesc” încă la Băsescu.
Potrivit unui sondaj realizat la jumătatea lunii ianuarie, situaţia orientării electorale către partide rămâne aproape neschimbată: PSD conduce, iar Antonescu este aproape preşedinte.
Disciplinat, cum l-a caracterizat sociologul Vasile Dîncu în ediţia de ieri a cotidianului monitorul, electoratul PDL îl preferă tot pe Băsescu. Deşi nu mai poate candida, actualul şef al statului ar obţine, în cazul în care duminica ar fi alegeri, procente notabile.
Comisia pentru Arte Vizuale din cadrul Asociaţiei „Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană” şi-a început ieri activitatea.
La dezbatere a participat şi regizorul Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” (TIFF), care a apreciat schimbările la nivelul infrastructurii culturale din municipiu. Comisia de Arte Vizuale este coordonată de preşedintele fundaţiei AltArt, Szakats Istvan.
În total, în cadrul asociaţiei au fost înfiinţate şapte comisii sectoriale, care se vor întîlni săptămînal pentru a elabora un plan de acţiune pentru fiecare domeniu în parte. Cele şapte comisii sînt următoarele: educaţie şi cercetare, patrimoniu, arte vizuale, artele spectacolului, arte literare şi publicistică, arhitectură şi intervenţie în spaţiul public şi diversitate culturală.
Primăria clujeană a lansat ieri site-ul www.visitcluj.ro, un portal destinat celor în căutare de repere privind viaţa în Cluj-Napoca, în toate aspectele sale.
“Ideea acestui site a pornit de la nevoia ca informaţia despre oraşul nostru să fie cît mai prezentă pe internet, semnalată de către oameni din diverse medii, în cadrul întîlnirilor pe care le-am avut. De la ambasadori ai unor ţări care doresc să-şi încurajeze conaţionalii să vină la Cluj-Napoca, fie pentru studii, fie pentru bussines sau turism, de la oameni de afaceri, de la oameni de cultură, de la reprezentanţi ai agenţiilor de turism, toţi ne-au transmis acest mesaj, că este necesar ca informaţia despre oraşul nostru să fie cît mai prezentă pe Internet”, a explicat primarul Sorin Apostu necesitatea creării noului site. El a mai precizat că, pentru început, a fost lansată doar o primă versiune a site-ului, care este deschisă spre îmbunătăţire.
Două cazuri de gripă AH1N1 au fost înregistrate în ultima săptămînă în judeţul Cluj, acestea fiind primele îmbolnăviri din acest an. Au mai fost diagnosticate persoane bolnave de gripă AH1N1 şi în judeţele Bistriţa, Bihor, Constanţa, Maramureş sau Timiş. În toate aceste judeţe au fost centralizate între 1 şi 3 cazuri. La nivel naţional au fost contabilizate 24 de îmbolnăviri cu gripă nouă şi încă 7 cu gripă de sezon. Tot în această perioadă s-a produs şi un deces la un copil din Satu-Mare, bolnav de gripă AH1N1.
Un proiect privind oportunitatea construirii unui centru sportiv cu 8 etaje şi reamenajării fostului ştrand municipal din zona hotelului Sport a fost supus ieri atenţiei membrilor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU).
Proiectul propus de societatea Unita Turism nu a fost însă tocmai pe placul urbaniştilor, care nu au înţeles necesitatea construirii unei clădiri cu 8 etaje în zona stadionului, temîndu-se că, pe viitor, construcţia ar putea fi transformată în hotel sau într-un spaţiu pentru servicii.
Concret, propunearea Unita viza un centru sportiv care să cuprindă două bazine acoperite, dintre care unul pentru sărituri, spaţii medicale pentru medicina sportivă, spaţii pentru ping pong, darts şi bowling, precum şi reamenajarea fostului ştrand municipal, monument istoric. „Doar în Bucureşti şi în Bacău mai există un bazin de sărituri la ora actuală”, au motivat proiectanţii.
Starea de febră poate să ascundă dierse boli, medicii recomandând pacienţilor un consult de specialitate. Este extrem de important ca într-o astfel de situaţie, bolnavul să nu ia antibiotice deoarece fac mai mult rău decât bine. Aceste medicamente pot scădea imunitatea organismului, totodată modificând rezultatele analizelor ulterioare.
Virozele şi alte probleme respiratorii, frecvente în această perioadă, pot fi însoţite şi de febră. Medicii recomandă repaos la pat, consum ridicat de lichide şi pe cât posibil evitarea automedicaţiei. Se acceptă totuşi, până când pacientul ajunge la medic, paracetamol, ibuprofen şi aspirină.
Clubul Rotary Turda iniţiază un nou proiect, adresat atât locuitorilor din Turda, cât şi celor din Câmpia Turzii. Iniţiativa “Turda şi Câmpia Turzii - oraşe curate şi sănătoase” vine în sprijinul populaţiei locale având ca scop îmbunătăţirea stării mediului la nivel local. Proiectul vizează următoare obiective specifice: informarea, conştientizarea şi responsabilizarea populaţiei asupra problemelor de mediu. Mai mult, proiectul vizează colectarea selectivă a deşeurilor şi valorificarea acestora, ecologizarea arealelor critice din aria administrativă a localităţilor şi informarea, conştientizarea şi pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă specifice regiunii.
Banca Comercială Română a lansat o ofertă la creditele de nevoi personale în lei, clienţii putând beneficia de acest produs financiar cu cea mai mică DAE de pe piaţă, 16,65%, rată lunară cu dobândă fixă şi comisioane zero. Creditele pot fi contractate pe o perioadă de maxim zece ani, clienţii beneficiind şi de asigurare de viaţă cadou. „Oferim clienţilor noştri o dobândă specială - 15,5% pe toată perioadă de creditare pentru creditele în lei (DAE 16,65%) şi 13,75% dobândă fixă pe toată perioada de creditare pentru creditele în EUR (DAE 14,65%). Pentru clienţi asta înseamnă cele mai mici rate lunare cu dobândă fixă de pe piaţă pe o perioadă de creditare de pana la 10 ani”, a declarat Ştefan Coroianu, director executiv al Direcţiei Managementul Produselor Retail, BCR.
Prestigiosul actor de teatru şi de film Florin Piersic, care împlineşte astăzi 75 de ani, vorbeşte despre rolurile jucate pe marile scene ale ţării, precum şi despre eroii de film pe care i-a întruchipat.
Actorul păstrează şi azi, cu emoţie, în adâncul inimii, aprecierile făcute de scriitorul Marin Preda, în revista „Teatru”, unde romancierul afirmase că „Florin Piersic este actorul sufletului său”. Maestrul a evidenţiat şansa deosebită pe care a avut-o de a colabora, în întreaga sa carieră, cu nume de referinţă ale artei teatrale şi regizorale româneşti.
”Viaţa mea s-a desfăşurat pe scenă şi pe platourile de filmare, iar toate personajele interpretate de mine îmi sunt dragi, am înaintat în ani odată cu ele. În filme am fost când haiduc, când soldat, când Harap-Alb, când Preda Buzescu, când Pintea”, spune actorul Florin Piersic.
Reputatul actor a venit aseară la inaugurarea cinematografului călare pe un cal, reîntruchipând, astfel, peste ani, imaginea de neuitat a personajului Mărgelatu - un „cavaler al norocului”, căruia i-a dat viaţă în filmele „Colierul de turcoaze”, „Misterele Bucureştilor”, „Trandafirul galben” sau „Drumul oaselor”.
Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în acest an vor fi daţi în folosinţă aproximativ 117 km de autostradă, respectiv Cernavodă-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanţa (31,5 km), Arad-Timişoara (32,25 km) şi centurile la nivel de autostradă Constanţa (22 km) şi Arad (12,25 km), potrivit cogitus.ro. În ceea ce priveşte drumurile naţionale, CNADNR estimează că până la sfârşitul acestui an vor putea fi utilizaţi 238,6 kilometri de drumuri naţionale, lucrările fiind finanţate de Banca Europeana pentru Investiţii – BEI – (DN 66, de la Petroşani la Simeria şi DN 19, între Oradea şi Satu Mare), din fonduri europene, prin ISPA (DN 6 pe o porţiune de 16 kilometri) şi de la bugetul de stat (DN 2D şi un pasaj pe DN 19).
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că atâta timp cât va fi în funcţie, străinilor nu li se va permite să cumpere teren agricol în România fără să fie supuşi restricţiilor. “Străinii pot cumpăra teren agricol în România cu restricţii, adică doar organizaţi prin societăţi comerciale, nu ca persoane fizice. Acestea nu vor fi ridicate cât voi fi eu ministru. Securitatea agricolă a României nu va fi afectată”, a declarat Valeriu Tabără, citat de Ziarul Financiar.
“In Romania nu a intrat carne de porc infestata cu dioxina”, sustin cu tarie autoritatile. Pe de alta parte, producatorii romani de carne spun ca este posibil ca in magazine sa fi ajuns produse din fermele germane unde s-a descoperit contaminarea cu dioxina. Oficialii spun insa ca oamenii pot minca fara grija carne de porc, atit productie interna, cit si externa.
Agentii de siguranta publica din cadrul Politiei Municipiului Aiud au depistat in cursul zilei de marti pe strada Hotar din municipiu un camion încarcat cu 6.700 kg zgura feroasa, în valoare de 3.350 lei. Din primele cercetari efectuate de politisti a rezultat ca zgura a fost sustrasa, cu ajutorul unui buldozer, de catre M.V., de 32 de ani, din Aiud, de pe terenul apartinind domeniului public, situat în locul numit “ Poligonul Mures” cu scopul de a fi valorificata la un centru de colectare a fierului. Cercetarile sint continuate fata de M.V. sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat.
Detasamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat sa intervina marti seara la ora 20.17 în municipiul Alba Iulia pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsoniera din faimosul bloc "Turturica". Pompierii militari au intervenit pentru stingere cu 1 autospeciala de lucru cu apa si spuma, evacuind bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei. În incendiu au ars: 1 canapea, îmbracaminte, 2 corpuri de mobilier si 1 geam, producind pagube în valoare de circa 400 de lei. Cauza probabila a acestui incendiu o reprezinta un sistem de gatit amplasat necorespunzator fata de materialele combustibile.
Legislatia din domeniul asistentei sociale s-a modificat radical de la 1 ianuarie 2011, astfel ca multi dintre cei care “ciupeau” sume frumusele in anii trecuti vor ramine cu buza umflata. Astfel, din cei aproximativ 2.800 de albaiulieni care au solicitat subventii pentru incalzire, numai 225 au trecut de ancheta si verificarile impuse de noua lege. Totodata, controalele au scos la iveala faptul ca peste 900 de persoane au incercat sa insele autoritatile. In urma controalelor efectuate prin sondaj de catre inspectorii Serviciului Public de Asistenta Sociala din Alba Iulia s-a constatat ca foarte multi localnici care au solicitat subventii incercau, de fapt, sa pacaleasca statul prin declaratii de stare materiala si sociala neconforme cu realitatea. A fost in general cazul persoanelor care au declarat ca nu au nici un venit sau ca veniturile sint exclusiv alocatiile copiilor. In fapt, in multe dintre cazuri acestia primeau bani din diferite alte surse si nu s-ar fi incadrat in prevederile legale.Prostia la putereInteresant este ca in cele mai multe dintre cazuri, felul in care au fost descoperite neconformitatile au avut la baza prostia celor care le-au si declarat. Astfel, asociatiile de proprietari au raportat ca unii solicitanti de subventie au declarat ca in casa locuiesc mai multe persoane pentru ca dupa aprobarea dosarului de ajutor social sa solicite scoaterea de la calculul cheltuielilor de intretinere a persoanelor declarate initial. Acum, toti cei care au fost gasiti in neregula vor ramine fara subventia la incalzire si vor fi obligati sa returneze si banii primiti pina acum. Totodata au fost descoperite si citeva cazuri de incalcare grava a legii, de natura penala, si asta in conditiile in care verificarile nu s-au incheiat inca.
Conducerea Casei Judetene de Pensii Alba a declarat ca, prin Ordinul nr.5 al Ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale din data de 5 ianuarie 2011 si publicat în Monitorul Oficial Nr. 35 din 14 ianuarie 2011, a fost aprobat modelul contractului de asigurare sociala, al actului aditional, al declaratiei individuale de asigurare, al comunicarii de modificare si al formularului de solicitare de încetare a declaratiei individuale de asigurare. “Obiectul contractului si al declaratiei individuale este asigurarea în sistemul public de pensii, reglementat prin Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificarile si completarile ulterioare. În acest sens, persoanele interesate pot încheia si depune la ghiseele Casei Judetene de Pensii Alba contracte de asigurare sociala si declaratie individuala de asigurare sociala.Contributia minima de asigurari sociale de achitat lunar va fi de 222 de lei pentru un venit asigurat de 708 de lei. Aceasta contributie se aplica si asiguratilor cu declaratii de asigurare sau contracte de asigurare sociala încheiate anterior în baza Legii nr. 19/2000”, a declarat directorul CJP Alba, Nicolae Nartea.
De la 1 februarie 2011 Politia Comunitara Alba Iulia devine Serviciul Politia Locala prin reorganizare ca structura fara personalitate juridica în aparatul de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia. Cu prilejul sedintei extraordinare a Consiliului local a fost aprobat si regulamentul de functionare al noului serviciu public, dar, mai important, si lista de atributii a politistilor locali, care vor avea atributii si puteri în plus fata de politistii comunitari. “Au fost foarte multe situatii in care ne dublam sau ne triplam. Ma refer la momentele in care erau sesizate situatii prin 112 si mergeau si jandarmii si politistii si agentii nostri de la Politia Comunitara. Acum se vor semna protocoale si fiecare isi va vedea de treaba lui”, a rezumat viceprimarul Paul Voicu. Odata cu aceste schimbari, politistii locali vor putea controla în trafic si vor putea amenda pentru orice contraventie în trafic, fie ca vorbim despre soferi, fie despre pietoni. In plus, pedeapsa care poate fi aplicata de politistii locali se poate traduce si în puncte de penalizare. Prietenii oamenilorOdata cu legea pe care administratiile locale o asteapta de mai bine de doi ani, Politia Locala Alba Iulia intra si intr-un proces de “restructurare morala”. “Vom avea atributii mai largi, dar tocmai pe aceasta baza felul in care vom actiona se va schimba. Vom fi prietenii albaiulienilor, ca sa zic asa. Vom interveni acolo unde este nevoie pentru ca populatia sa fie in siguranta, sa nu existe nici un pericol si pentru a aplica legea. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc celor care ne-au ajutat pina acum si ne vor ajuta de acum inainte sa mentinem climatul de siguranta in municipiul Alba Iulia”, a declarat seful noului serviciu, Ioan Voda. Printre noile atributii ale agentilor locali se numara si executarea mandatelor de aducere pe raza municipiului Alba Iulia. Mai strictUn alt domeniu in care agentii politiei locale vor putea sa intervina este controlul si sanctionarea contraventiilor din domeniul disciplinei în constructii, protectiei mediului si activitatilor comerciale. “Ne asteptam ca in urma acestor modificari toate sa intre pe fagasul lor normal. Asteptam aceasta lege de doi ani de zile si de acum alta va fi situatia, mai ales pe segmentele pe care noul serviciu le preia de la inspectia din cadrul administratiei locale. Stiti cu totii ca aveam mari probleme cu cei care construiau aiurea, fara autorizatii si aprobari si pe care inspectorii primariei nu prea ii puteau trage la raspundere. Acum, astfel de interventii vor fi altfel, pentru ca vor merge agenti de politie cu echipament, pregatire si experienta si vom putea reglementa aceste situatii mult mai usor”, a mai spus viceprimarul municipiului Alba Iulia, Paul Voicu.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a anuntat ca aproximativ 75% din suma alocata regiunii in cadrul Programului Operational Regional, de 439,09 milioane euro, a fost deja contractata sau in faza precontractuala prin proiecte locale sau regionale. “In cei trei ani si jumatate de implementare a Programului Regio la nivelul Regiunii Centru, activitatea ADR Centru a dus la aprobarea spre finantare a unor proiecte care solicita peste 326,90 milioane euro fonduri nerambursabile. ADR Centru a reusit, pina la sfirsitul anului 2010, sa contracteze 57% din fondurile alocate prin Programul Regio”, au precizat reprezentantii ADR Centru, restul pina la 75% fiind sume in faza precontractuala. Directorul ADR Centru, Simion Cretu, a anuntat ca agentia isi propune ca, pina la sfirsitul acestui an, acest procent sa creasca, astfel incit sa fie contractata pina la 90% din valoarea fondurilor alocate la nivel regional. Din datele prezentate intr-o conferinta de presa, in privinta cheltuielilor rambursate beneficiarilor, pina la finele anului 2010, ADR Centru si-a depasit tinta, prin efectuarea unor plati in valoare de peste 43 milioane euro. Pentru anul 2011, agentia estimeaza ca se vor mai face plati de circa 35 de milioane de euro, tinta fiind atingerea sumei de 78 milioane euro. O noua etapa“In perioada urmatoare, ne vom concentra atentia pe implementarea proiectelor, pentru finalizarea cu succes a acestora si atingerea indicatorilor propusi. Insa, in acelasi timp, pregatim noul Plan de Dezvoltare Regional, parte a strategiei nationale in domeniul dezvoltarii, pentru a putea atrage alte fonduri, prin proiectele noi care se vor inscrie de acum incolo in viitorul nostru portofoliu de necesitati de finantare”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru. Acesta a explicat ca ADR Centru incepe deja pregatirea pentru urmatoarea perioada de programare financiara a Uniunii Europene, care se va derula intre anii 2014 si 2020. “Pentru identificarea nevoilor de finantare in anul 2011 debuteaza colectarea informatiilor care vor duce la elaborarea noului Plan de Dezvoltare Regionala, pe baza unor intilniri punctuale si seminarii de lucru cu autoritatile publice locale, ONG-urile si cu reprezentantii mediului de afaceri. Pe linga aceste activitati, ADR Centru va continua sa implementeze proiectele demarate in anii anteriori, ce vizeaza domeniul resurselor de energie regenerabila, identificarea unor metode de prevenire a declinului demografic, integrarea firmelor din regiune intr-o retea europeana de parteneriate pentru a-si dezvolta afacerile. In acest an se vor demara noi proiecte regionale cu impact semnificativ in cresterea capacitatii actorilor regionali de a-si creiona politicile de dezvoltare, in asa fel incit viitoarea strategie de dezvoltare regionala sa aduca plus-valoare regiunii in beneficiul tuturor locuitorilor”, au precizat reprezentantii ADR Centru. Pentru acest an, au mai mentionat acestia, scopul ADR Centru este de a transforma proiectele contractate sau sint in curs de contractare in fapte concrete, in echipamente, in strazi, scoli, policlinici, spitale decente, in noi locuri de munca si orase competitive care atrag investitori.
Senatorul liberal a fost prezent ieri la Alba Iulia, unde a facut citeva declaratii despre felul in care economia de la Cugir ar putea salva economia judetului, dar si bugetul Ministerului Apararii. Inainte de asta, Melescanu a facut o scurta vizita la Cugir, acolo unde a purtat discutii cu responsabilii fabricii, dar si cu alesii liberali din zona. “Probabil ca in vara anului viitor ar putea exista un proiect de arma pe care cei de acolo sa il poata prezenta in mod oficial. Eu cred ca bugetul apararii, care in acest an este in mod oficial de 0,8 % si care in realitate este de aproximativ 0,6 % din PIB ar putea fi mai mare, iar solutia economica ar putea fi tocmai un contract cu uzina din Cugir. La un pret minim, inzestrarea efectivului Armatei Romane, care este la ora actuala de aproximativ 85.000 de oameni, ar insemna un contract de citeva sute de milioane de euro. Acest lucru ar da de lucru si la Cugir, atit celor doua fabrici, cit si atelierelor private care functioneaza in zona. Deci, pe de o parte, am avea un aport important adus inzestrarii armatei, o economie prin faptul ca banii ramin in tara si o gura de oxigen importanta pentru Cugir si economia judetului. Asta in conditiile in care Alba sta destul de rau din punct de vedere al somajului si al locurilor de munca, locul rusinos ocupat la nivel de tara si in regiunea centru putind fi corectat”, a explicat Teodor Melescanu. Acesta a mai explicat ca exista solutii politice si ca in cazul in care alianta PNL - PC - PSD care se prefigureaza in opozitia din Romania cistiga alegerile, zona judetului Alba “poate fi salvata”.
Politistii rutieri din cadrul Politiei Orasului Cugir au fost solicitati marti seara pentru a interveni la solutionarea unui eveniment rutier produs pe strada 21 Decembrie 1989 din Cugir, în urma caruia doua autoturisme au fost avariate. Din primele cercetari efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul ca C.A. de 39 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune usoara cu un autoturism ce se deplasa din sens opus. În urma testarii cu aparatul etilotest a conducatorilor auto, pentru C.A. a rezultat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate probe biologice de singe în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetarile sint continuate fata de C.A. sub aspectul comiterii infractiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana care are în singe o îmbibatie alcoolica peste limita legala”.
Mamica BerbecIn familie. Marte este planeta dumneavoastra dominanta, ceea ce va va da o vointa ferma si foarte dezvoltata. Dovediti curaj si combativitate care va dau mai mult alura unei femei intreprinzatoare decit alura unei casnice. Totusi nu trebuie sa ne oprim la prima impresie, deoarece in spatele acestei fatade bataioase se ascunde o imensa tandrete. Este evident faptul ca nu sinteti genul care isi plinge de mila.In fata propriului copil, blindetea si fragilitatea ies la iveala si lasati garda jos. Este important pentru dumneavoastra ca acest copil sa aiba o foarte buna educatie. Faptul de a fi mama reprezinta un fel de provocare, de a-l face pe micut sa infrunte viata fara frica.Relatia cu fiica dumneavoastra Este sigur ca ea va trebui sa se ridice la inaltimea imaginii dumneavoastra. Foarte devreme o veti invata unele valori printre care curajul, responsabilitatea, independenta.Exista un lucru venind din partea fiicei dumneavoastra pe care nu il veti suporta deloc si anume, lipsa curajului. Va trebui sa invatati sa nu va amestecati prea mult in viata ei personala, chiar daca aveti propriile dumneavoastra motive si uneori chiar aveti dreptate. Va trebui sa invete sa se descurce pe cont propriu. Trebuie sa intelegeti ca fiica dumneavoastra are si ea in aceeasi masura nevoie sa-si exprime propriile opinii.Relatia cu fiul dumneavoastra. Veti actiona de asemenea maniera incit sa realizati un fel de complicitate pentru ca sa nu existe nici un secret intre voi doi. Comunicati mai usor cu el decit cu fiica dumneavoastra. Va certati cu el, glumiti, ii faceti confidente si ii sinteti confidenta pentru toate grijile sale. Daca este tentat sa devina pesimist sinteti linga el sa-i redati curajul de a incerca din nou. Sinteti o mama prezenta alaturi de el, uneori prea prezenta.Mamica TaurIn familie Sotie si mama ideala, faceti ca armonia sa domneasca in sinul caminului dumneavoastra si nu dati inapoi de la nici un sacrificiu pentru a realiza asta. Stiti sa aduceti siguranta prin propria prezenta,iar sub o aparenta calma se ascunde o tigroaica gata sa atace in caz de primejdie. Pentru dumneavoastra rolul de mama este cel mai important, copilul dumneavoastra este centrul tuturor preocuparilor. Reusita dumneavoastra sociala este o umbra palida alaturi de educarea scumpului dumneavoastra micut. Sinteti extrem de posesiva cu el.Trebuie sa fiti constienta ca fericirea copilului dumneavoastra nu tine neaparat de faptul ca sinteti ca o closca pentru puisorii ei.Relatia cu fiica dumneavoastra Imaginea dumneavoastra despre rolul femeii este foarte precisa. In mod evident, fiica dumneavoastra ar trebui sa fie “femeia in toata maretia sensului”. Nu veti fi zgircita cu explicatiile pentru a o ajuta sa-si amelioreze feminitatea, pentru a o invata noi trucuri de seductie. O veti ajuta sa-si puna in valoare personalitatea, carisma, fara superficialitate.Relatia cu fiul dumneavoastra In opinia dumneavoastra el va trebui sa invete sa se descurce cu doua lucruri importante: viata materiala si profesionala pe de o parte si viata personala pe de alta parte.Il veti invata sa respecte traditiile, iar daca vreodata va avea tendinta sa emita obiectii, va veti face ascultata cu severitate. Oricum atentie, nu confundati rigoarea cu rigiditatea, sint doua lucruri diferite.
Incepind de marti 25 ianuarie, strazile Closca si Crisan din orasul Ocna Mures au devenit strazi cu sens unic de circulatie. Potrivit unei noi reglementari a Legislativului local, de acum inainte pe strada Closca se poate circula pe sensul dinspre Avram Iancu spre Mihai Viteazul, iar pe strada Crisan se poate circula doar dinspre Mihai Viteazul spre Avram Iancu. Prin urmare, strazile pe care se poate intra acum in oras sint: Strada Crisan - sens unic spre Avram Iancu, Memorandumului ambele sensuri. Strada Horea ramine inchisa, iar pe strada Closca se poate circula doar spre strada Mihai Viteazul. Inca din vara anului trecut, in urma inundatiilor, localnicii de pe strada Closca si nu numai au observat ca solul nu mai este atit de ferm ca inainte si ca in peretii caselor au inceput sa apara crapaturi. Inca de atunci oamenii au cerut transformarea strazilor Closca si Crisan in strazi cu sens unic, lucru concretizat acum.
Dintre cei care au primit diagnosticul de infectie a cailor respiratorii numai 64 au ramas sub supraveghere medicala. Din fericire, pina acum nu a fost inregistrat nici un caz de gripa. In paralel, in cadrul programului national de vaccinare impotriva gripei, au fost imunizate 109 persoane cu virsta de peste 65 de ani si 92 de bolnavi cronici. Medicii recomanda o alimentatie bogata in vitamine, fructe si legume proaspete, respectarea regulilor de igiena personala, evitarea aglomeratiei si a contactelor cu persoanele bolnave.Cele mai afectate grupe de virsta au fost 0-4 ani cu 442 de diagnosticari si 35 de internari, 5-16 ani cu 564 de bolnavi din care 14 internati si 30-64 ani cu 350 persoane diagnosticate din care 7 internate. Pentru intervalul 16-29 de ani au fost inregistrate 331 de persoane care au contractat boli de sezon, iar 5 au necesitat internarea, alti 87 de localnici cu virsta peste 65 de ani ajungind la spital cu astfel de probleme. 3 dintre ei au acuzat forme grave ale afectiunilor si au necesitat internarea. In aceeasi perioada, un numar de 400 de albaiulieni s-au prezentat la medic si au primit diagnosticul de pneumonie, in aceste cazuri 129 dintre bolnavi raminind internati in unitati spitalicesti. Si in aceasta situatie, copiii si batrinii au fost cei mai afectati. Sfaturi de specialitateEste stiut ca de regula, in anotimpul rece oamenii se confrunta cu afectiuni cum sint gripa, raceala si afectiunile respiratorii. Asta pentru ca iarna oamenii devin vulnerabili la actiunea virusilor. “Oamenii petrec mai mult timp in camere inchise, alaturi de alte persoane. Totusi, este bine de stiut ca majoritatea bolilor respiratorii apar si se vindeca in citeva zile, fara sa cauzeze efecte pe termen lung”, spun medicii. Totusi, este la fel de important ca lumea sa cunoasca si cauzele favorizante ale bolilor respiratorii. Acestea sint legate de factorii care determina reactii ale mucoasei nazale in special si intregului aparat respirator in general. Aceste modificari sint cele care micsoreaza rezistenta si puterea de aparare locala a tesuturior ajutind sau declansind actiunea microbilor. In general, corpul este expus atunci cind este sub influenta factorilor iritanti, respectiv substantele care exercita iritatii mecanice cum sint praful, fumul, pulberile minerale si organice, scamele, particulele origine vegetala si mai ales fumul de tutun. Exista si pericole chimice, factori din ce in ce mai des intilniti in prezent si mai ales in orasele mari. Astfel, pe linga sfaturile obisnuite, medicii le recomanda oamenilor sa evite pe cit posibil si astfel de pericole.
Miine, la ora 11, la sediul Serviciului Judetean Alba al Arhivelor Nationale va fi vernisata expozitia “130 de ani de presa romaneasca in judetul Alba: Unirea de Blaj”. Dupa cum a precizat seful SJAN Alba, Dana Zecheru, “Unirea foaie bisericeasca politica” a fost primul ziar de tip jurnalistic modern din judet si a fost editat in perioada 1891-1945.
Vernisarea expozitiei “Taranii si comunismul” a Fundatiei Academia Civica a tras si un semnal de alarma in legatura cu studierea insuficienta a acestui fenomen pe teritoriul judetului Alba. Directorul adjunct al Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat ca doreste infiintarea unei echipe de cercetare care sa studieze documentele vremii, iar rezultatul ar putea fi chiar o sectiune in expozitia permanenta a muzeului albaiulian. “Din nefericire, resursele sau arhivele din judetul Alba nu sint exploatate foarte mult in aceasta expozitie si prin faptul ca nu prea au fost abordate. Aceasta ar fi o tema de viitor, ca o echipa de cercetare sau colegi care sint interesati ca profesionisti ai domeniului sa abordeze si regiunea noastra. Si sa se faca legatura intre partea de impunere fortata pentru colectivizare si de rezistenta armata, pentru ca, pina la urma, acea rezistenta s-a dus pina la rezistenta armata din partea taranilor care pierdeau animale, pierdeau gospodaria, pierdeau pamintul. Si atunci s-au creat si acele celule de rezistenta si pe judetul Alba si sint foarte cunoscute activitatile din Muntii Apuseni - un exemplu este activitatea lui Ioan Gavrila Ogoranu - ale celor care, de fapt, au pornit din mediul acesta al satului romanesc. Am avut colegi de la Arhivele Statului de la Alba care chiar si-au manifestat dorinta sa intre in colectivul de cercetare si sa inceapa lucrul pe perioada aceasta si pentru judetul Alba”, a declarat Constantin Inel, precizind ca “in urma unui program de cercetare pentru aceasta perioada am putea sa facem poate chiar o parte de expozitie permanenta a muzeului nostru”.
Concluzia rezulta din raportul intocmit in cazul producatorilor si distribuitorilor de benzina si motorina, document aflat pe masa premierului si obtinut de Mediafax. Principalele companii care distribuie carburanti in Romania sint OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL si OMV. “Ca urmare a analizelor de risc efectuate, a rezultat ca, in perioada anului 2010, piata pe care opereaza producatorii si distribuitorii de carburanti a suferit mutatii remarcabile concretizate in practicarea unor preturi mari la pompa, in conditiile in care categoriile de cheltuieli cu costurile de productie si distributie (cu exceptia TVA si accize) au ramas relativ constante sau au prezentat evolutii nesemnificative. Pe cale de consecinta, in mod normal din punct de vedere fiscal, aceasta situatie ar fi trebuit sa genereze profituri mult mai mari si, prin urmare, impozit pe profit mai mare, precum si TVA de plata majorata”, se arata in document.Verificarile efectuate au indicat ca, in cursul anului 2010, cind pretul la pompa a urcat cu aproximativ 20%, au existat mai multe situatii in care s-a declansat o crestere semnificativa a acestuia, iar analiza efectuata a indicat ca, in majoritatea cazurilor, scumpirile au fost efectuate concomitent, ca urmare a deciziilor consiliilor de administratie, la nivelul tuturor companiilor verificate, preturile de desfacere la pompa fiind aproape identice. “Conform datelor prezentate de companiile petroliere, a rezultat ca, in cursul anului 2010, ponderea taxelor in structura pretului la pompa a scazut de la 52,5% la inceputul anului la 49,8% la sfirsitul perioadei (inclusiv in contextul cresterii TVA la 24%), aspect de natura sa certifice faptul ca nivelul de crestere al preturilor la pompa nu poate fi justificat din punct de vedere al unei poveri fiscale “, se mentioneaza in document.O alta constatare este ca atit in cazul vinzarilor en-gros catre diversi clienti, cit si al vinzarilor cu amanuntul prin statii proprii, ponderea taxelor in pretul practicat in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 nu a crescut, ci, dimpotriva, a avut o scadere cu trei procente in cazul benzinei si cinci procente in cazul motorinei.In ceea ce priveste evolutia cotatiilor de bursa pentru titei, ca materie prima de baza, s-a constatat ca, la inceputul anului 2010, cotatia de referinta la New York a fost de 80 dolari pe baril, pentru ca la 15 decembrie 2010 petrolul sa fie tranzactionat la circa 90 dolari. “Fata de aceste date, nici in acest caz nu se justifica cresterea de circa 20% a pretului la pompa”, este concluzia Guvernului. De asemenea, este mentionata si o situatie considerata “paradoxala”, aratind ca, in cursul anului 2009, pretul net al cotatiilor a evoluat de la 470 dolari/tona benzina, la inceputul anului, la 850 dolari/tona, la sfirsitul anului, iar pretul la pompa in Romania a crescut cu circa 50 bani/litru. In anul 2010 insa, in conditiile in care cotatiile au urcat de la 850 dolari/tona, la inceputul perioadei, la 980 dolari/tona, la sfarsitul anului, pretul la pompa a crescut cu circa 1 leu/litru. “Se constata astfel ca, desi cresterea cotatiilor in 2009 a fost de aproape 100%, cu o crestere cu 380 dolari/tona, pretul la pompa a urcat cu numai 50 bani/litru, iar in cursul anului 2010 cresterea cotatiilor a fost de numai 130 dolari/tona, in timp ce pretul la pompa in Romania a crescut cu 1 leu/litru”, este o alta concluzie in documentul citat.In ceea ce priveste evolutia raportului de schimb dolar/leu se arata ca la 7 ianuarie 2010 cursul de schimb era 2,9089, iar la 13 ianuarie 2011 de 3,2350, rezultind “o crestere nesemnificativa, de natura sa nu justifice cresterea de circa 20% a pretului la pompa”.Nici nivelul accizelor in structura pretului nu a cunoscut variatii in cursul anului 2010, fiind stabilite la inceputul anului in suma fixa in lei la cursul de schimb euro/leu de la 1 octombrie 2010, respectiv 1,79 lei/litru la benzina cu plumb, 1,48 lei/litru la benzina fara plumb si 1,25 lei/litru la motorina. “Acciza la benzina a crescut doar cu 3% in 2011 fata de 2010, astfel ca, luind in calcul si evolutia cursului valutar, nu se justifica o crestere cu 20% a pretului la pompa”, potrivit Guvernului. Verificarile autoritatilor releva si existenta unor nereguli in ceea ce priveste rezultatele financiare ale companiilor petroliere. “Din verificarile efectuate a rezultat ca, la sfirsitul perioadei analizate, profiturile inregistrate de companii nu reflecta evolutia veniturilor in raport cu evolutia principalelor categorii de cheltuieli obiective. Astfel, daca avem in calcul ca, per ansamblu, preturile de vinzare la pompa au crescut cu circa 20%, crestere concretizata in majorarea in egala masura a veniturilor, coroborat cu faptul ca, fata de anii anteriori, nivelul principalelor categorii de cheltuieli a ramas relativ constant sau a cunoscut cresteri nesemnificative, rezulta ca exercitiile financiare trebuiau sa inregistreze o crestere proportionala a profiturilor si, pe cale de consecinta, a impozitului pe profit. Drept urmare a constatarilor facute de organele de control a rezultat ca, in realitate, aceste companii nu numai ca nu au inregistrat profit, dar situatiile financiare contabile prezinta pierderi semnificative”, se mai afirma in document.Potrivit datelor transmise Bursei in luna noiembrie a anului trecut, Rompetrol Rafinare, detinuta de KazMunaiGaz, a inregistrat in primele noua luni pierderi de 139,6 milioane dolari, mai mari cu 29,1% fata de perioada similara din 2009.In acelasi interval, OMV Petrom, companie controlata de grupul austriac OMV, a obtinut un profit de 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro), in crestere cu 46%, conform informatiilor comunicate Bursei in noiembrie 2010.AGA Petrotel-Lukoil din Ploiesti, companie controlata de grupul petrolier rus Lukoil, a decis la finele lunii noiembrie majorarea capitalului social cu 583,2 milioane lei (aproximativ 136 milioane euro), de la 246,5 milioane lei la 829,7 milioane lei pentru acoperirea pierderilor si asigurarea continuarii activitatii.In luna ianuarie, mai multi soferi au inceput sa plateasca cu maruntis pretul carburantului, nemultumiti de nivelul ridicat, iar autoritatile au initiat o serie de verificari privind pretul carburantilor.
Factorii si agentii postali de la toate oficiile postale si subunitatile din judet vor fi dotati cu mijloace individuale de aparare. Aceasta masura a fost luata in urma unui protocol incheiat recent intre Posta Româna si Inspectoratul General al Politiei Române, prin care au fost stabilite clar masuri în vederea îmbunatatirii activitatii de protectie a angajatilor, bunurilor si valorilor Postei Române. “Dintre masurile incluse în noul protocol de colaborare mentionam: Angajatii Postei Române vor fi instruiti în legatura cu modalitatile de sesizare, în timp util, a eventualelor evenimente infractionale si de evitare a implicarii în astfel de incidente. Reprezentantii celor doua institutii vor asigura instruirea periodica a angajatilor Postei Române în vederea reducerii numarului evenimentelor negative în care sint implicati lucratorii postali. Posta Româna va dezvolta, în colaborare cu reprezentantii institutiilor abilitate, masuri de protectie privind deplasarea factorilor postali în sectoarele de distribuire. Reprezentantii celor doua institutii vor stabili modalitati concrete de actiune pentru asigurarea protectiei angajatilor concretizate prin încheierea de protocoale de colaborare la nivel judetean”, a declarat ieri in cadrul sedintei Colegiului Prefectural al judetului Alba directorul operational al filialei judetene a Postei Romane, jr. Nicolae Albu.
Atacantul togolez al echipei engleze de fotbal Manchester City, Emmanuel Adebayor, va fi împrumutat la Real Madrid pâna la sfârsitul sezonului, a anuntat clubul spaniol pe site-ul propriu.„Real Madrid si Manchester City au cazut de acord prevazând împrumutul jucatorului pâna la sfârsitul sezonului“, se arata în comunicat, în care se adauga ca gruparea madrilena „îsi rezerva o optiune unilaterala de cumparare la încheierea perioadei de împrumut“. Adebayor, 26 de ani, vine sa întareasca echipa spaniola, în locul argentinianului Gonzalo Higuain, în convalescenta dupa o operatie de hernie de disc. Togolezul a mai evoluat în cariera la Metz, AS Monaco si Arsenal. Agerpres
În perioada 28-29 ianuarie, la Cluj-Napoca se va organiza un turneu de handbal masculin rezervat juniorilor II. Pe lânga juniorii de la „U“ Transilvania vor mai participa echipele CSS „Avram Iancu“ Arad, CSS Fagaras si LPS Banatul Timisoara. În prima zi, vineri, se vor juca meciurile „U“- Arad (ora 16) si Fagaras – Timisoara (17.30). A doua zi, sâmbata, se vor disputa restul partidelor. Dimineata vor fi meciurile Arad – Fagaras (ora 9) si „U“ – Timisoara (ora 10.30), iar dupa-masa Arad – Timisoara (ora 13.30) si „U“ – Fagaras (ora 15). Peste o saptamâna, în perioada 4-5 februarie, va avea loc un alt turneu, rezervat juniorilor III. „U“ Transilvania va evolua în compania formatiilor L.T. Traian Vuia Resita, HC Odorheiu Secuiesc si LPS Banatul Timisoara.
Competitia, aflata la editia a opta, este organizata de Asociatia Outdoor Apuseni în colaboare cu Serviciul Public Local Salvamont Salvaspeo Margau-Vladeasa si are ca parteneri Consiliul Local Margau, Consiliul Judetean Cluj, Federatia Româna de Alpinism si Escalada si Parcul Natural Apuseni. Probele la care se va concura sunt dry tooling (seniori, senioare, amatori) si viteza pe gheata naturala (seniori, senioare). Florin Mihut, seful serviciului Salvamont Margau-Vladeasa a declarat ca organizarea competitiei a costat 40.000 lei, dintre care 7.000 sunt alocati pentru premii. Cei interesati se pot înscrie la fata locului, taxa de participare fiind de 40 de lei.
„U“ Transilvania a câstigat cu scorul de 41-31 amicalul disputat ieri pe teren propriu împotriva formatiei Minaur Baia Mare. Principalii marcatori pentru echipa clujeana au fost Alexandru Micu cu 8 goluri, Alin Bondar cu 5, Radu Lazar, Mihai Bogdan si Mihai Busecan, cu câte 4 reusite fiecare. „A fost un joc util pentru noi, mai ales ca au intrat în echipa si cei accidentati, Grasu si Burca si am avut toata echipa la dispozitie. Sper ca la turneul de la Timisoara sa ne îmbunatatim jocul“, a declarat antrenorul Stefan Constantin. Handbalistii clujeni vor participa începând de astazi la Turneul International „Cupa Banatul“, alaturi de formatiile Oroshazi FKSE din Ungaria, Partizan Belgrad din Serbia si Politehnica Timisoara.
Realizatorii expozitiei au incercat sa ofere o imagine asupra perioadei de inceput a colectivizarii fortate a agriculturii din Romania, prin documente de arhiva si fotografii de epoca. Curatorul expozitiei este cunoscutul scriitor, originar din Alba Iulia, Romulus Rusan, director al Centrului International de Studii asupra Comunismului, care a explicat ca aceasta a fost organizata in urma cu doi ani, cu ocazia implinirii a 60 de ani de la plenara din 1949 care prevedea colectivizarea fortata a tarii, muzeul albaiulian fiind cel de-al 16 loc in care aceasta este prezentata. "Am organizat aceasta expozitie cu ocazia implinirii a 60 de ani de la acea directiva care prcatic a dus la asasinarea spirituala a taranimii. Ea face parte, de fapt, din muzeul de la Sighet. Acolo mai avem inca 51 de asemenea expozitii, reprezentind si alte lucruri din perioada '45-'89", a aratat Romulus Rusan. El a vorbit atit despre tarani, cit si despre preoti, care erau fortati sa vorbeasca oamenilor, in biserici, despre "binedafacerile" colectivizarii. "Din judetul Alba avem cazul unui preot din Oarda de Jos care nu s-a supus ordinelor si n-a vorbit despre colectivizare taranilor. A fost inchis doi ani la Aiud si pe urma mutat intr-o parohie saraca unde nu mai era vorba despre colectivizare, pentru ca era o comuna de piatra, ca sa zic asa, Ampoita", a mentionat scriitorul. Prilej de rememorare"Am inaugurat expozitia astazi (n.r. ieri) pentru ca am obisnuit totusi publicul din Alba Iulia ca, pe 26 ianuarie, sa readucem aminte ce a insemnat regimul comunist. Era data la care se aniversa fortat si <<glorios>> ziua de nastere a lui Ceausescu si, incet-incet, devenise simbolul epocii comuniste. Aceasta data nu trebuie sa dispara din istorie, nu trebuie elogiata, ea trebuie rememorata ca si o etapa dureroasa din istoria noastra (...) Este expozitie itineranta a Memorialului de la Sighet si a Fundatiei Academia Civica, iar colegul nostru care se ocupa de aceasta perioada, Liviu Zgirciu, a identificat-o a si propus-o sa fie itinerata la noi", a precizat directorul adjunct al Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel. "Expozitia cuprinde statistici, dar si etapele in care s-a facut colectivizarea, date statistice care ne arata dimensiunile acestei mari erori a regimului comunist, respectiv cantitati de animale, suprafete de teren care au fost acaparate, numar de familii care au fost deportate sau care au suferit arestari si anumite privari de drepturi, precum si situatia cu amplasamentul localitatilor unde au avut loc revolte (...) Noi, ce am putut sa oferim din colectia noastra de presa a vremii, am scos mentiunile respectivei epoci. Insa sint mentiunile acelea elogioase. Nu este cu spirit critic. Sint deocamdata puse doar sa fie vazute eforturile laudative ale regimului care se declara cistigator in aceasta campanie de colectivizare si sint mentiuni din ziarele epocii. De asemenea, sint caricaturi (...) si citeva emisiuni filatelice care aratau victoria socialista a cooperativizarii", a precizat Constantin Inel. Expozitia va putea fi vizitata pina in data de 1 martie.La vernisaj a participat si Arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Andrei, care a recunoscut rolul taranimii in pastrarea spiritualitatii romanesti. "Credinta, traditiile, obiceiurile s-au pastrat la tara si atunci cind a venit acest sistem diabolic, ce a rasturnat toate lucrurile, le-a mutat din locul lor, a avut de suferit si spiritualitatea si credinta si traditiile si obiceiurile. As adauga ceva. Este o adevarata schizofrenie cind vezi ca sint totusi oameni care poate nu pot patrunde in profunzimea realitatilor romanesti, oameni care elogiaza perioada comunista. sistemul respectiv a fost un sistem al celui rau. Nu negam ca in perioada respectiva nu s-au facut lucruri care au ramas. Este perioada in care am crescut si in care am muncit multi dintre noi si, fiind tineri atunci, ne aducem aminte cu nostalgie, dar sistemul in sine era diabolic. Asa ca nu poate fi elogiat. Chiar daca nu sint lucrurile perfecte astazi, sa le perfectionam. Insa ideologia ce domnea atunci era anti-crestina si anti-romaneasca", a tinut sa precizeze IPS Andrei.
Foto Radu PadureanCateva zeci de clujeni s-au inghesit aseara in libraria Humanitas pentru a-l vedea si asculta pe indragitul scriitor Radu Paraschivescu si pentru ai „smulge” un autograf. Intr-o atmosfera foarte relaxata si adesea presarate de glume, Radu Paraschivescu le-a vorbit clujenilor despre cum a prins viata romanul „Fluturele negru”, lansat ieri la Cluj. “Eu sunt un fecior in materie de pictura si de cite ori ma gandesc la raporturile mele cu pictura imi vine in minte caracterizarea ce i s-a facut lui lui Noica, despre care se spunea ca atunci cand intra intr-o expozitie era ca si cum ar intra intr-o hala de peste. Poate ca tocmai de aici a aparut dorinta de a scrie «Fluturele Negru», pentru ca eram profan in materie de pictura si pentru ca in premiera am simtit o emotie, un frison, in fata unui tablou de-al lui Caravaggio”, a explicat Radu Paraschivescu. Scriitorul a povestit si despre situatia in care se afla din cauza ca este perceput in mod diferit de public. „Lumea ma priza pana nu demult drept un numarator de cornere si iata ca se trezeste cu mine in ipostaza editorului. Pe de alta parte lumea ma stie drept coordonator al colectiei „Rasul lumii” si sovaie in fata unei carti serioase, la care sper ca nu e vorba de ras”, a mai spus Paraschivescu. Scriitorul a mai vorbit aseara si despre cele doua mari pasiuni ale sale, sportul si scrisul. „Sportul este pentru mine un microb intrat in organism, ce o sa moara doar o data cu mine, iar litera, care m-a prins la o varsta buna, cand aveam un „burete performant”, din fericire nu ma mai lasa”, a spus scriitorul. Romanul „Fluturele negru”, lansat ieri de Radu Paraschivescu il are in centru pe controversatul pictor Michelangelo Merisi da Caravaggio, in Roma inceputului de secol XVII. Ideea romanului „Fluturele Negru” i-a venit scriitorului dupa ce a vazut un triptic al lui Caravaggio in Biserica San Luigi dei Francesi din Roma. Ioana Bot, prof. la Facultatea de Litere si critic si istoric literar, a spus despre romanul lui Paraschivescu ca este “o proza care vrea sa fie ca o pictura”. Printre cartile semnate de scriitor se numara „Efemeriada“, „Balul fantomelor“, „Bazar bizar“, „Fanionul rosu“, „Ghidul nesimtitului“, „Fie-ne tranzitia usoara - perle romanesti“, „Mi-e rau la cap, ma doare mintea - noi perle de tranzitie“, „Cu inima smulsa din piept“ si „Dintre sute de clisee“.
Fostul campion mondial la box profesionist, Mike Tyson, a devenit tata pentru a opta oara, dupa ce sotia sa, Lakiha Spicer, a nascut un baietel, informeaza presa americana. Baietelul s-a nascut la Los Angeles si este “perfect sanatos”, însa Mike Tyson si Lakiha nu i-au ales înca un nume. Cei doi mai au o fetita, Milan, în virsta de doi ani. Fostul campion mondial mai are alti cinci copii: Rayna, Amir, Mikey, Miguel si D’Mato.Vestea nasterii celui de-al optulea copil a venit la 18 luni dupa moartea tragica a fetitei lui Tyson, Exodus, în virsta de patru ani, care a fost gasita strangulata cu un cablu.
Nationala de polo a României a învins, marti, în bazinul de la Izvorani, cu scorul de 10-4, selectionata Turciei, în cel de-al treilea meci contind pentru grupa a II-a a preliminariilor Ligii Mondiale. Scorul pe reprize a fost 5-2, 0-1, 4-1, 1-0.În primele doua meciuri din grupa, România a înregistrat o victorie (8-7, în deplasare, cu Rusia) si o înfringere (6-15, pe teren propriu, cu Muntenegru). Numai prima clasata în grupa obtine “biletele” pentru turneul final. România mai are de disputat meciurile retur din grupa a II-a dupa urmatorul program: cu Rusia pe teren propriu (22 februarie), cu Muntenegru în deplasare (22 martie) si cu Turcia în deplasare (19 aprilie).
In prima zi a competitiei, 8 februarie, Romania va intalni Ucraina, pe stadionul „Municipal din Paralimni, meciul urmand sa inceapa la ora 20.30 (ora Ciprului fiind aceeasi cu cea a Romaniei). La ora 19 se va juca si meciul Cipru – Suedia, pe stadionul GSP din Nicosia. O zi mai tirziu invingatoarele din prima zi vor juca finala la Nicosia, iar invinsele finala mica la Paralimni, ambele meciuri fiind programate la ora 20.30. Pe raportul de arbitraj pot fi trecuti 18 jucatori (11 titulari si 7 rezerve). De-a lungul celor 90 de minute pot fi efectuate sapte inlocuiri de jucatori, ceea ce inseamna ca pe teren vor putea fi introdusi sase jucatori de camp si un portar. Daca scorul va fi egal dupa 90 de minute, pentru desemnarea invingatoarei se va proceda la executarea loviturilor de departajare, fara a se mai juca doua reprize de prelungiri. Delegatia Romaniei, staff-ul si jucatorii legitimati la cluburi din tara, se va deplasa in Cipru, in 3 februarie. Jucatorii legitimati la cluburi din strainatate vor ajunge in cantonamentul stabilit la hotelul „Grecian Bay“ din Ayia Napa in cursul zilei de 7 februarie. Delegatia va reveni in tara in 10 februarie. „Stranierii“ si o parte a jucatorilor legitimati la cluburi din tara se vor intoarce la echipele lor direct din Cipru. Lotul va fi definitivat si anuntat la inceputul saptamanii viitoare. La turneu a fost invitata si o brigada de arbitri din Romania, Comisia Centrala a Arbitrilor desemnandu-i pe centralul Alexandru Tudor si tusierii Cristian Nica si Aurel Onita.
Liga Profesionista de Fotbal a depus un memoriu la Comisia de Disciplina împotriva finantatorului clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, pentru declaratiile facute de acesta la adresa conducerii LPF. Conform site-ului oficial al LPF, memoriul împotriva lui Adrian Mititelu se va judeca în cadrul sedintei din 9 februarie (ora 17.00) a Comisiei de Disciplina.Finantatorul clubului Universitatea Craiova a avut zilele trecute un conflict verbal cu presedintele Dumitru Dragomir în cadrul unei emisiuni televizate. El l-a acuzat pe oficialul LPF ca se antepronunta în cazul plecarii jucatorilor Valerica Gaman si Stefan Barboianu din cantonamentul formatiei oltene. “Va antepronuntati într-o problema delicata, stim cu totii ca oamenii din Comisii sint alesi pe criterii nu tocmai curate. Pe nepotisme, pe relatii... La Liga este o întreaga cirdasie, de la A la Z. Va includ aici si pe dumneavoastra, nu vreau sa spun de ce, am alte probleme acum”, a afirmat Mititelu în dialogul telefonic purtat în cadrul emisiunii TV.
Spaniolul Rafael Nadal a pierdut, miercuri, partida disputata cu conationalul sau, David Ferrer, al saptelea favorit, scor 4-6, 2-6, 3-6, din sferturile de finala ale Australian Open, dar liderul clasamentului ATP s-a accidentat la începutul primului set. Nadal a parasit terenul si a mers la vestiare la scorul de 2-1 în favoarea lui Ferrer, în urma unei accidentari la piciorul sting. Rafael Nadal a mai primit îngrijiri medicale dupa ghemul al cincilea, dar a continuat sa joace, în ciuda accidentarii, fiind învins în doua ore si 33 de minute de joc.
În aceasta saptamina, tenismanul Bogdan Alexandru Borza (legitimat la CSO Cugir, a obtinut în acest an doar victorii, ba mai mult nu a pierdut, pina marti seara în proba de dublu nici un set!) participa în Franta la cea de-a 29-a editie a “Les petits AS”, un veritabil campionat mondial rezervat tenismanilor de 12 si 14 ani, cu 52 de natiuni reprezentate la start. Cotat drept favorit numarul 5 pe tabloul de simplu al turneului de la Tarbes, turneul este gazduit de Parc des Exposition, Borza a jucat luni dupa-amiaza în primul tur cu francezul Alexandre Muller (numarul 1 în tara gazda la categoria sa de virsta), realizind si prima victorie. Bogdan a cistigat în doua seturi, 6-3, 7-5 si-l va întilni astazi, ora 13.00 (n.a o ora mai tirziu în Romania) în “16”-imi pe Nathan Seateun (Franta) care a trecut de Gonzalo Raschiatore Morell (Spania) cu scorul de 6-3, 6-1. De asemenea, ieri dupa-amiaza, cugireanul a debutat si în întrecerea de dublu, alaturi de compatriotul Nicusor Frunza (Sportul Studentesc Bucuresti), adversari fiindu-le Igor Perunov si Evgeni Tiurnev (ambii Rusia) pe care i-au depasit cu 7-6 (3), 6-7 (3), 10-7. În 8-imi, cugireanul a întilnit ieri dupa-amiaza pe cehii Andrei Cristev si Dominic Starvi.
Federatia Internationala de Handbal a anuntat, marti, sistemul de calificare la Jocurile Olimpice din 2012, la care sint acceptate direct campioanele mondiale din 2011, natiunea organizatoare, Marea Britanie, dar si cistigatoarele campionatelor continentale din Europa, Asia, Africa si Pan America.La JO din 2012, gazduite de Londra, vor participa 12 echipe nationale, la masculin si feminin. Marea Britanie este calificata direct, în calitate de natiune organizatoare, la fel cum vor fi si campioanele mondiale stabilite la CM din Suedia, care se desfasoara în aceste zile, respectiv CM din Brazilia, la feminin, în luna decembrie. Sase locuri calificate la JO din 2012 vor fi decise în turnee de calificare, organizate de IHF, în luna aprilie 2012 la masculin, respectiv luna mai, la feminin. Primele doua clasate din fiecare din cele trei turnee vor obtine calificarea la JO de la Londra. La aceste turnee vor fi calificate direct ocupantele locurilor 2-7, la CM din Suedia (masculin), care se disputa în aceste zile, respectiv CM din Brazilia (la feminin), programat în luna decembrie. Celelalte sase locuri vor fi ocupate de echipe din Europa, Asia, Africa si Pan America, în functie de rezultatele de la Campionatele Mondiale din 2011, care vor oferi rankingul continental.Ultimele patru locuri calificate vor fi acordate campioanelor continentale din Europa, Asia, Africa si Pan America. La feminin se cunoaste deja reprezentanta Europei, Norvegia, care a cistigat CE din 2010.
Partidele contind pentru etapa a 2-a a Cupei “Hagi Danone” (competetie rezervata jucatorilor nascuti în anul 1999) s-au încheiat cu urmatoarele rezultate: Rival Alba Iulia - CSM Sebes 0-5, Unirea Alba Iulia - Metalul Aiud 1-5, CSO Cugir - Viitorul Abrud 6-1, FC Lopadea Noua - Unirea Juniors Alba Iulia 9-2. În clasament: 1. CSM Sebes 8 p. (12-1), 2. Metalul Aiud 8 p. (8-3), 3. FC Lopadea Noua 4 p. (10-6), 4. CSO Cugir 4 p. (8-4), 5. Unirea Alba Iulia 4 p. (5-6), 6. Rival Alba Iulia 4 p. (2-6), 7. Viitorul Abrud 0 p. (2-8), 8. Unirea Juniors 0 p. (3-16). Iata meciurile programate în etapa a 3-a (simbata, 29 ianuarie): Unirea Juniors - Rival Alba Iulia, Metalul Aiud - FC Lopadea Noua, Viitorul Abrud - Unirea Alba Iulia, CSM Sebes - CSO Cugir.
Unirea a fost antrenata in primele 9 etape de Marius Baciu, dar acesta a decis sa renunte in urma rezultatelor slabe si a problemelor financiare cu care se confrunta clubul. Echipa a fost preluata apoi de albaiulianul Adorian Himcinschi, insa acesta a obtinut doar un punct in 5 partide. Pana a condus pina acum 7 echipe in primele doua esaloane: CS Otopeni, Cetatea Suceava, Stiinta Bacau, Gloria Bistrita, Dacia Mioveni si “U” ClujDupa instalarea sa la cirma albaiulienilor, programul divizionarei secunde a suferit modificari, cu un cantonament centralizat in perioada 7-17 febuarie, locatia probabila Baile Herculane.Vor banii din aur pentru a promovaNicolae Lupu spune ca are promisiuni ca in cel mai scurt timp echipa va scapa si de problemele financiare. “Autoritatile locale au spus ca vor ajuta clubul in 2011 sa aiba un buget frumos care sa ne permita sa formam o echipa care sezonul urmator sa atace promovarea. De asemenea, discutam mai multe contracte de sponsorizare. Unul dintre ele este cu canadienii de la Gold Corporations care investesc la Rosia Montana. Am avut luni o prima runda de discutii, care a fost pozitiva”, a mai spus Lupu.FC Unirea Alba Iulia va juca simbata dimineata primul amical al iernii la Simeria in compania divizionarei terte, Marmosim.30 de jucatori au participat in aceste zile la antrenamentele lui Pana, in mare parte localnici sau juniori Marian PanA, antrenor principal Unirea Alba Iulia„Majoritatea echipelor se confrunta cu probleme financiare si nu ma tem din acest punct de vedere. Sintem constienti de ce ne asteapta si prima data imi propun sa evaluez lotul. Imi plac provocarile, si nu consider un pas inapoi in cariera ca vin din elita, la o echipa aflata pe penultimul loc in esalonul secund”
Acest proiect a fost demarat la initiativa presedintelui executiv Mircea Cristescu si a antrenorului echipei de seniori, Marcel Tenter, care este si antrenorul-coordonator al proiectului. Antrenorii înscrisi în proiect sunt: Simona Musat, Dorin Pintea, Razvan Cenean, Horia Pascu, Ionut Mocanu (antrenori la CS „U“ Mobitelco) si Emil Huiculescu (de la CB Dinamic Cluj). Sportivii selectionati sunt: Santa Szabolcs, Bercean Andrei, Pop Alexandru, Faur Sabin, Corpodean Vlad, Pintea Tudor, Crainic Octavian, Foalea Nicolae, Solontai Tiberiu, Lazar Mario, Ursuleanu Mihail, Anghel Cristian, Rotariu Tudor, Gheorghe Dragos, Crisan Tudor, Ciotlaus Marius, Kuti Nandor, Tonea Rares, Ghita-Urmanczy Tim, Mircean Alexandru, Muresan Andrei, Cristea Leon, Olteanu Andrei, Fometescu Tudor, Tenter Dragos si Chioreanu Davis. În prima faza a proiectului sportivi sunt împartiti în doua grupe de vârsta, fiecare grupa sustinând doua antrenamente pe saptamâna (luni si miercuri sau marti si joi), în intervalul orar 6.00-7.30 în Sala Sporturilor „Horia Demian“. Obiectivele proiectului sunt perfectionarea si individualizarea sportivilor în vederea obtinerii de performante mai mari, atât individuale cât si la nivel de echipa. Faza a doua va începe în luna martie, urmând a fi selectionati si alti copii prospecti, asa-numitii „sleepies“ – sportivi care sunt în atentia loturilor nationale si a antrenorilor de la „U“ Mobitelco. Fiecare copil va primi o adresa de selectie, aprobata de parinti.
"Printul" Cristea, in lupta pentru un balonDupa 1-1 cu Sibir Novosibirsk, clujenii au terminat la egalitate, 2-2 si cu Torpedo Kutaisi, dupa doua greseli grave ale “studentilor”. Urmariti de ghinion, „alb-negrii“ au fost condusi inca din primul minut: un georgian a centrat de pe partea dreapta, iar Buhus, imprudent, a impins balonul in propria poarta. Elevii lui Ionut Badea au egalat in ultimul minut al primei reprize prin Lemnaru, care a reluat sub transversala o centrare venita de la Delgado. Dupa pauza, Voican i-a adus pe „studenti“ in avantaj, marcand cu capul. Torpedo a egalat cu 10 minute inainte de final, dupa ce Matache a scapat o minge sutata destul de anemic spre poarta. In prima repriza, Ionut Badea a trimis pe teren o echipa formata din: Bosneag - Busca, Buhus, Munteanu, Izvoranu - Delgado, Nasser, Pacurar, Tene - Niculescu, Lemnaru, iar in repriza secunda au jucat: Matache - Ungurusan, Abrudan, Pele, Mendy - Cojocnean, V. Gheorghe, Bostina, Ad. Cristea - Voican, Tony. „Pe anumite momente nu reusim sa fim destul de lucizi sa tratam ca la antrenament meciul. Pe masura jocurilor, ne vom definitiva si anumite automatisme. Suntem la inceput, echipa este in formare, la fel ca si jocul. Efortul este mare si toate aspectele sunt importante. Voi da posibilitatea tuturor jucatorilor de a evolua cat mai multe minute. Nu sunt fidel unui principiu de nonschimbare, imi doresc ca toti jucatorii sa poata intra oricand, fara sa se vada diferenta“, a declarat Ionut Badea la finalul jocului. Universitatea va juca astazi o alta partida amicala, in compania formatiei ruse Anzhi Makhachkala, care a incheiat sezonul trecut pe locul 11 in prima liga. Meciul va incepe la ora 17. Vizitati de IovanLa antrenamentul de ieri dimineata, jucatorii Universitatii Cluj au fost urmariti de Stefan Iovan. Secundul echipei nationale a venit in vizita la terenul unde elevii tehnicianului Ionut Badea au efectuat sedinta de pregatire si a declarat ca urmareste toate echipele care se pregatesc in Antalya. „Sunt in vizita de lucru, muncesc, ma informez, vreau sa fiu la curent cu tot ce se intampla la echipele romanesti care se pregatesc in Antalya“, a spus secundul lui Razvan Lucescu. Jucatorii Universitatii au fost incurajati de Adrian Pit, fostul lor coleg care in prezent evolueaza pentru Kazar Lankaran, echipa antrenata de Mircea Rednic. „Chiar daca nu mai sunt la Universitatea, le doresc din suflet tuturor celor de acolo, suporterilor, oamenilor care sunt aproape de club, sa aiba parte de cele mai mari satisfactii. Le urez mult succes baietilor in retur si sunt convins ca echipa va reusi sa isi indeplineasca obiectivul. La anul se poate mult mai mult“, a declarat Adrian Pit, aflar si el in cantonament in Antalya alaturi de Kazar.
Trei carti vor fi lansate si prezentate mâine de prof. univ. dr. Vasile Puscas în cadrul Seminarului „Contributia Parlamentului European la promovarea drepturilor omului si libertatii de expresie în lume”, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Cele trei carti sunt “Managing Global Interdependencies”, de Vasile Puscas, “România si Uniunea Europeana Post-Tratatul de la Lisabona”, ai carui coordonatori sunt Vasile Puscas si Marcela Salagean, si “Functionalismul si Sistemul International (David Mitrany)”, de Mihai Alexandrescu. Evenimentul va avea loc mîine, de la ora 13:30, la Hotel City Plaza de pe strada Sindicatelor, nr. 9-13. A. V.
Liderii PSD se vor întâlni cu sindicatele si patronatele, pentru a discuta despre intentia Guvernului de a modifica Codul Muncii. Victor Ponta a declarat ca, în acest moment, nu este necesara modificarea Codului Muncii. El a precizat ca PSD se va opune prin toate mijloacele legale si constitutionale acestui “nou abuz” al Guvernului Emil Boc. Modificarea Codului Muncii este doar o intentie a guvernului actual de a lovi nu doar în angajatii bugetari, ci si în angajatii din zona privata, “de a reconfigura situatia salariatului din România si a o readuce la nivelul secolul 19, în care angajatul este la discretia totala a angajatorului, fara respectarea drepturilor minime prevazute de legislatia europeana”, a explicat Ponta, citat de Agerpres.
Vicepresedintele PNL Mihai Voicu a anuntat ca liberalii se vor întâlni luni, în cadrul Consiliului National Executiv al partidului, pentru a discuta oportunitatea aliantei cu PSD. El a adaugat ca decizia finala o va lua Delegatia Permanenta, pe 5 februarie. Voicu a mai precizat ca exista grupuri pe domenii care lucreaza la programul viitoarei aliante. Punctele de vedere referitoare la diferitele teme, inclusiv cele economice, vor fi anuntate dupa finalizarea discutiilor, a mai spus Voicu. ”Cu totii simtim povara unei impozitari excesive si consideram ca relansarea economica se poate face în special prin diminuarea poverii fiscale pe care o suporta atât mediul economic, cât si angajatii. Modalitatea prin care acest lucru se va face ramâne de stabilit si va fi comunicata. Reducerea TVA este o masura care trebuie luata de urgenta, reducerea cel putin la valoarea dinainte de marire”, a mai spus Mihai Voicu, citat de Agerpres.
Steluta Racolta, Steluta Cataniciu si Claudia Anastase, trei femei care vor sa joace in "echipa" barbatilorToate au declarat ca au “o cruce mai grea” de dus in comparatie cu colegii lor barbati si au spus ca politica este un domeniu in care domneste suprematia barbatilor. Udrea sare in ajutorul femeilor din politicaPresedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a declarat la o dezbatere ca femeile sunt sustinute doar “cand decoreaza casa sau cand vor sa isi infiinteze un ONG” si sunt marginalizate daca vor sa faca o cariera politica si intra in conflict cu barbatii atunci cand isi cer drepturile. Si Sulfina Barbu este de parere ca femeile nu sunt sustinute suficient in politica. Ea crede ca partidelor ar trebui sa li se impuna un nivel minim al reprezentarii femeilor pe locurile eligibile: “Se impune promovarea unei legi care sa oblige partidele sa puna femei pe 40% din locurile eligibile la alegerile parlamentare”. Barbatii “se iubesc mult intre ei”Steluta Racolta (consilier judetean PDL) considera ca femeile in politica sunt marginalizate, insa “inghesuiala” la functiile de conducere este in rindul barbatilor. Racolta este de parere ca femeile care tintesc foarte sus in acest domeniu sunt putine la numar. Ea sustine ca femeile si-au facut loc in domeniul economic, in functii de conducere, pentru ca aici “este vorba de bani”. “In politica se vorbeste, nu se calculeaza. In domeniul economic se discuta in termeni de bani, iar femeile se pricep in acest domeniu, este vorba de pragmatism. In politica este mai greu, lumea politica este mai grea. Pe de alta parte, nici nu cred ca sunt atitea femei care isi doresc functii de conducere in acest domeniu. Procentul de 40% despre care vorbeste doamna Sulfina Barbu nu este realist, mai degraba 20 sau 30% din locurile eligibile. Acest domeniu este mai mult al barbatilor, care se iubesc foarte mult intre ei”, a declarat pentru monitorul Steluta Racolta. Femeilor din politica le lipseste echipaClaudia Anastase (consilier local PSD) crede ca, daca sunt destepte, femeile se descurca singure. Nefiind o feminista, consilierul local Anastase crede ca femeilor le lipseste “antrenamentul in echipa”. “In politica lupta tine de caracter, mai mult. Iar in echipa se vede asta. Trebuie sa plusam la jocul in echipa. Noi avem mai mult experienta echipei in familie. In acest sens avem o cruce mai grea de dus, in comparatie cu barbatii”, a declarat pentru monitorul Claudia Anastase. Pe de alta parte, ea nu este adepta procentelor impuse si crede ca intr-o organizatie politica o femeie inteligenta se promoveaza singura. Cataniciu “simte pe pielea ei”Steluta Cataniciu (consilier local PNL) crede ca societatea pierde foarte mult pentru ca femeile din politica sunt putine la numar. Ea este de parere ca in politica “nu ai cu cine sa faci echipa, pentru ca nu sunt suficiente femei implicate in acest domeniu”. “Cred ca dupa Revolutie barbatii au castigat suprematia in acest domeniu. Nu cred ca suntem marginalizate, ci o simt pe pielea mea. Suntem marginalizate de colegii din partid, de oamenii care ne voteaza. In politica sunt rare cazurile in care femeile castiga uninominal. Totusi PNL are patru femei in Parlamentul European (vot de lista – n.r.)”, a declarat pentru monitorul Steluta Cataniciu. Liberala crede ca o lege in acest sens “ar sparge gheata”.
Complexul pentru recuperarea si reabilitarea copiilor cu handicap sever „Pinochio” din Cluj-Napoca va fi modernizat, valoarea investitiei fiind de aproximativ 175.000 euro, banii provenind din fonduri europene. Beneficiarul lucrarilor va fi Consiliul Judetean Cluj, iar proiectul de hotarîre privind aprobarea documentatiei de avizare a lucrarilor va fi supus votului consilierilor judeteni în sedinta de consiliu de astazi. În cadrul acestui proiect se doreste reabilitarea termica a constructiei si igienizarea spatiilor pentru a asigura conditii optime pentru cresterea copiilor institutionalizati. „Misiunea complexului de servicii pentru recuperarea si reabilitarea copiilor cu handicap sever „Pinochio” este gazduirea copiilor încadrati în grad de handicap grav, asistenta medicala de specialitate, recuperare kinetica, logopedica, reintegrare în comunitate, educatie informala si nonformala, implicarea parintilor în recuperare si reabilitare”, se arata în proiectul de hotarâre. Imobilul în care functioneaza complexul a fost construit în anul 1974, asupra cladirii intervenindu-se de mai multe ori prin reparatii generale. G.D.
Propunerea conducerii Consiliului Judetean (CJ) Cluj de a unifica cele trei muzee din subordine într-o singura institutie continua sa stîrneasca nemultumirea reprezentantilor muzeelor si a altor personalitati din domeniul cultural. Conducerea ICOM, principala organizatie de specialitate din lume în domeniul muzeelor, considera ca unificarea Muzeului de Arta Cluj, a Muzeului Etnografic al Transilvaniei si a Muzeului Memorial „Octavian Goga” din Ciucea ar însemna de fapt desfiintarea, prin comasare a celor trei muzee. Conducerea ICOM mai subliniaza ca economiile care s-ar face în urma unor desfiintari de posturi de conducere, prin unificare, ar fi mici si ulterior vor aparea probleme de administrare care ar genera cheltuieli mai mari decît cele actuale. Punctul de vedere al conducerii ICOM si al reprezentantilor muzeelor clujene este sustinut si de o serie de personalitati din lumea culturala, cum ar fi George Banu de la Universitatea Sorbona, Paris si presedinte de onoare al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, Ioan Sbârciu, presedintele Universitatii de Arta si Design Cluj, scriitoarea Ruxandra Cesereanu si Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj. Directorii muzeelor induc o idee falsaPresedintele CJ Cluj, Alin Tise, a declarat recent ca directorii institutiilor de cultura încearca sa induca opiniei publice o falsa idee referitoare la propunerea sa de a reorganiza muzeele. El a explicat ca muzeele vor ramîne aceleasi, cu aceleasi colectii si acelasi patrimoniu. “Muzeul de Arta ramâne tot Muzeul de Arta, cu aceleasi colectii, cu acelasi patrimoniu. Nu se schimba nimic în acest sens. Doar pe linie de conducere situatia se schimba. Normal ca directorii nu sunt de acord si nici nu vor fi. Pentru ca sunt vizate posturile lor. Asta se întâmpla de 20 de ani încoace. Avem structuri importante care nu functioneaza si nici nu vor functiona tocmai pentru ca ele au fost pastrate la fel înca din comunism. Dar, pentru ca unii directori tin de functii, de privilegiile pe care le au, nu va fi acceptata niciodata o reforma”, a explicat Alin Tise.
Potrivit unui sondaj realizat la jumatatea lunii ianuarie, situatia orientarii electorale catre partide ramâne aproape neschimbata: PSD conduce, iar Antonescu este aproape presedinte. Disciplinat, cum l-a caracterizat sociologul Vasile Dîncu în editia de ieri a cotidianului monitorul, electoratul PDL îl prefera tot pe Basescu. Desi nu mai poate candida, actualul sef al statului ar obtine, în cazul în care duminica ar fi alegeri, procente notabile. Alianta Opozitiei care se contureaza nu este vazuta prea bine de cei intervievat: unii sunt sceptici, iar altii prefera sa nu se exprime. “Opiniile oamenilor nu s-au coagulat înca. Ce avem e o fotografie din miscare. Ea nu spune mai mult decât spune. Dar nici mai putin decât spune. Si spune totusi destul de multe… Miscarea coagularii opozitiei nu pare - pîna una alta - marea lovitura de imagine sperata. Nu pare însa nici un dezastru total. Lucrurile sunt în dinamica. Oricum, ideea momentului este ca «mai binele» este dusmanul «binelui»”, spune analistul Dragos Paul Aligica, într-o analiza a sondajului, pe siteul www.contributors.ro.Studiul citat a fost realizat în perioada 12-18 ianuarie 2011, pe un esantion de 1.500 de persoane, a caror vârsta porneste de la 18 ani. Eroarea maxima tolerata este de ±2,6%, la o probabilitate de 95%. Chestionarele au fost aplicate “fata în fata”, la domiciliul subiectilor. “Cu ce partid ati vota?“: PSD - 32%PNL - 25%PDL - 18%.“Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidentiale, cu ce personalitate politica ati vota?” (întrebare deschisa, fara variante de raspuns)Antonescu - aproximativ 30%, Ponta - 20%, Basescu - 14%.“Cu ce candidat ati votat la ultimele alegeri prezidentiale?”Mircea Geoana - 17,5% Crin Antonescu - 7%Traian Basescu - 35%.“Ar fi nevoie de un nou partid pe scena politica româneasca?”Da - 31% Nu - 55%Nu stiu, nu raspund - 14%.“Ati auzit despre recent constituita alianta PNL-PC?”Da - 57%Nu - 26%Nu stiu, nu raspund - 17%“Ce parere aveti despre o alianța de forma PNLAPCAPSD?”Foarte proasta - 7%Proasta - 18%Asa si asa - 24%Buna - 14%Foarte buna - 3%Restul nu se exprima. “O alianta PNLAPCAPSD poate scoate tara din criza?”Nu stiu - 42%Nu - 32% Da - 16%Nu raspund - 9%.Sursa: www.contributors.ro
La dezbatere a participat si regizorul Tudor Giurgiu, directorul Festivalului International de Film „Transilvania” (TIFF), care a apreciat schimbarile la nivelul infrastructurii culturale din municipiu. Comisia de Arte Vizuale este coordonata de presedintele fundatiei AltArt, Szakats Istvan. In total, in cadrul asociatiei au fost infiintate sapte comisii sectoriale, care se vor intilni saptaminal pentru a elabora un plan de actiune pentru fiecare domeniu in parte. Cele sapte comisii sint urmatoarele: educatie si cercetare, patrimoniu, arte vizuale, artele spectacolului, arte literare si publicistica, arhitectura si interventie in spatiul public si diversitate culturala. “Clujul are marele avantaj, la fel ca Sibiul, ca totul e «in a walking distance», adica este foarte usor sa te muti dintr-un loc in altul. Acest concept functioneaza peste tot foarte bine. Pentru TIFF-ul de anul acesta, cind sarbatorim practic zece ani de festival, ne-am gindit chiar la o iesire in spatiul public, inspre cartiere, cum ar fi Manastur sau Grigorescu”, a spus Tudor Giurgiu. Ideea organizarii de evenimente in cartiere va fi implementata si de Primaria Cluj-Napoca, cu ocazia primei editii a Zilelor Clujului, ce va avea loc in perioada 27 mai–3 iunie. Legat de “minusurile” Clujului la capitolul arte vizuale, regizorul Tudor Giurgiu a scos in evidenta lipsa unui centru media care sa cuprinda sali de cinema, sali de expozitii, o mediateca si o videoteca.
“Ideea acestui site a pornit de la nevoia ca informatia despre orasul nostru sa fie cit mai prezenta pe internet, semnalata de catre oameni din diverse medii, in cadrul intilnirilor pe care le-am avut. De la ambasadori ai unor tari care doresc sa-si incurajeze conationalii sa vina la Cluj-Napoca, fie pentru studii, fie pentru bussines sau turism, de la oameni de afaceri, de la oameni de cultura, de la reprezentanti ai agentiilor de turism, toti ne-au transmis acest mesaj, ca este necesar ca informatia despre orasul nostru sa fie cit mai prezenta pe Internet”, a explicat primarul Sorin Apostu necesitatea crearii noului site. El a mai precizat ca, pentru inceput, a fost lansata doar o prima versiune a site-ului, care este deschisa spre imbunatatire. Sugestiile si recomandarile pentru imbunatatirea site-ului pot fi lasate de catre clujeni la Centrul de Informare pentru Cetateni, la Centrul de informare turistica sau pot fi transmise pe email la adresa office@visitcluj.ro. Prima versiune a site-ului este doar in limba romana, dar se lucreaza deja si la versiunea in engleza, urmind ca apoi sa existe versiuni si in limbile franceza, germana si maghiara. Site-ul este structurat pe mai multe sectiuni, printre altele fiind propuse citeva posibile trasee turistice prin oras: Clujul baroc, Traseul muzeelor, Turul gradinilor si parcurilor. Primaria a propus Asociatiei Hotelierilor ca pe viitor, prin intermediul site-ului, sa se poata face rezervari online pentru cazari. Site-ul mai contine un ghid al orasului, un film de prezentare a orasului realizat de Primarie, de 8 minute, si o sectiune numita City festival.
Penelope Cruz a nascut ieri primul sau copil, alaturi de Javier Bardem, la spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, conform publicatiei spaniole El Pais. Actrita spaniola în vârsta de 36 de ani a facut public faptul ca este însarcinata pe platourile de filmare ale productiei „Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides”, în Porto Rico, în luna septembrie, la doar doua luni dupa casatoria secreta cu Javier Bardem, partenerul sau de filmare la pelicula „Vicky Cristina Barcelona”. "Este un prieten adevarat si cel mai bun actor din lume", l-a caracterizat Penelope Cruz pe Javier Bardem, în vîrsta de 41 de ani. Numele copilului si daca este baiat sau fetita urmeaza sa fie anuntat. Agerpres
Noaptea Alba a Reducerilor la Polus îi asteapta pe clujeni cu discounturi de pâna la -70% la toate categoriile de produse de la îmbracaminte si încaltaminte pâna la produse cosmetice si alimente. Cei care vor profita de aceste reduceri si vor face cumparaturi în valoare de minim 50 de lei vor avea sansa de a câstiga o vacanta la ski în Austria pentru 4 persoane sau unul din cele doua iPhone4 de 32GB oferite de Polus Center în cadrul loteriei “Reducerile te duc pe pârtie”. Atât programul centrului comercial, cât si al mijloacelor de transport în comun vor fi prelungite pâna la ora 01.30 în seara zilei de 28 ianuarie pentru a facilita accesul clientilor catre si dinspre Polus Center.
De astazi si pâna duminica, la Expo Transivania are loc editia a VI-a a târgului specializat de nunti si evenimente speciale intitulat „Salonul Mireselor”. În cadrul târgului vor avea loc demonstratii de coafura, manichiura si machiaj, o parada de rochii de mirese, demonstratii de dans de societate si multe alte surprize. Târgul poate fi vizitat de astazi pâna sâmbata între orele 12-20, iar duminica între orele 12-18. A. V.
În toate aceste judete au fost centralizate între 1 si 3 cazuri. La nivel national au fost contabilizate 24 de îmbolnaviri cu gripa noua si înca 7 cu gripa de sezon. Tot în aceasta perioada s-a produs si un deces la un copil din Satu-Mare, bolnav de gripa AH1N1. „Se constata debutul sezonului gripal, activitatea gripala evoluând cu intensitate medie, în focare locale în judetele Iasi si Constanta si cu cazuri sporadice în restul teritoriului”, subliniaza Ministerul Sanatatii. Pentru a evita îmbolnavirea cu gripa, medicii recomanda vaccinarea, consumul de legume si fructe si pastrarea conditiilor elementare de igiena, cum ar fi spalatul pe mîini. Îmbolnavirea se manifesta cu febra moderata (38-38,5 grade), frisoane, tuse, secretii nazale, dureri musculare si de cap, oboseala, diaree si voma. Boala se transmite prin contact direct sau indirect. Va reamintim ca virusul AH1N1 este un virsul gripal de origine porcina, aviara si umana, considerat periculos, care a povocat prima pandemie a secolului XXI. De la descoperirea sa în 2009, virusul gripei “porcine” a ucis în lume peste 18.000 de persoane.
Proiectul propus de societatea Unita Turism nu a fost insa tocmai pe placul urbanistilor, care nu au inteles necesitatea construirii unei cladiri cu 8 etaje in zona stadionului, temindu-se ca, pe viitor, constructia ar putea fi transformata in hotel sau intr-un spatiu pentru servicii. Concret, propunearea Unita viza un centru sportiv care sa cuprinda doua bazine acoperite, dintre care unul pentru sarituri, spatii medicale pentru medicina sportiva, spatii pentru ping pong, darts si bowling, precum si reamenajarea fostului strand municipal, monument istoric. „Doar in Bucuresti si in Bacau mai exista un bazin de sarituri la ora actuala”, au motivat proiectantii. Nu vor hotel sau birouri in zona stadionuluiTotusi, membrii CTATU s-au aratat sceptici in privinta cladirii cu opt etaje si au recomandat sa se puna accentul pe partea de refacere a strandului. ”Un centru de tip aquapark ar fi foarte potrivit, este ceea ce ii trebuie orasului acolo. Este in regula daca propuneti servicii de wellness, spa si recreere, dar sa nu ne trezim apoi si cu alte functiuni, gen hotel sau birouri”, a atras atentia arhitectul Adrian Iancu. Fostul strand municipal a apartinut Primariei pina in anul 1990, cind a intrat in circuitul privat, ajungind apoi in proprietatea firmei Unita Turism. Inainte de a-si da acordul pentru un asemenea proiect, urbanistii membri ai CTATU au cerut proiectantilor sa revina intr-o sedinta viitoare cu detalii privind functiunile propuse pentru centrul sportiv. Proiect european cu problemeTot in sedinta de ieri, membrii CTATU au analizat proiectul municipalitatii privind reconversia unei cladiri de pe strada Iuliu Coroianu intr-un imobil de locuinte sociale. Proiectul urmeaza sa fie finantat din bani europeni, fiind inclus in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al Zonei Metropolitane Cluj. Proiectul presupune transformarea unei cladiri care a apartinut fostului liceu „Terapia”, actualmente „Ana Aslan”, in locuinte sociale cu una si doua camere. Urbanistii nu s-au aratat insa deloc incintati de solutiile alese de proiectant pentru tranformarile interioare. „Nu este admisibil ca o bucatarie sa o ventilati intr-un hol. Proiectantul trebuie sa gaseasca cele mai bune solutii, legale si morale”, a aratat arhitectul Adrian Iancu. Nici primarul Sorin Apostu nu a fost multumit de propunerile proiectantului, firma Urban Proiect din Oradea, aleasa de Relians, consultantul pe fonduri europene al Primariei. „A fost o conditie sa nu afectam fatada imobilului. Ma intreb si o sa intreb si in scris probabil pe ce isi iau proiectantii banii. Noi nu avem nici o legatura cu acest proiectant, dar o sa ne adresam societatii contractate de noi si poate va fi cazul sa aleaga un alt proiectant”, a afirmat, nemultumit, primarul.
Virozele si alte probleme respiratorii, frecvente in aceasta perioada, pot fi insotite si de febra. Medicii recomanda repaos la pat, consum ridicat de lichide si pe cat posibil evitarea automedicatiei. Se accepta totusi, pana cand pacientul ajunge la medic, paracetamol, ibuprofen si aspirina. Febra este considerata o metoda de aparare a organismului care incearca sa distruga un intrus din interior. Medicii atentioneaza ca febra nu este o boala ci este doar un raspuns al organismului la o boala. Aceasta manifestare a organismului poate sa apara in cazul unor infectii respiratorii, probleme digestive sau chiar urinare. Persoanele care se confrunta cu astfel de situatii trebuie sa consulte un medic si sa evite medicatia “dupa ureche”. “Un sindrom febril poate ascunde multe cauze si de aceea este necesar consultul medical si eventual completat cu investigatii. In nici un caz nu se vor administra antibiotice in perioada febrila pentru ca in cazul virozelor respiratorii nu au nici un efect benefic. In plus, pot modifica imunitatea organismului, dar si rezultatele investigatiilor ulterioare”, afirma dr. Rodica Sorina Pop, medic de familie in Cluj-Napoca. Repaos la pat si ceaiuri pana cand ajungem la medicMedicii de familie asigura ca in caz de febra, pacientul se poate programa la consult chiar in ziua respectiva sau cel tarziu in ziua urmatoare deoarece este considerata o urgenta. “La telefon, cand se solicita programarea, pacientul este rugat sa spuna care este problema pentru a fi programat in acest interval”, mai spune Rodica Sorina Pop. Pana cand ajunge la specialist, bolnavul trebuie sa stea in pat, trebuie sa consume ceaiuri calde, sucuri de fructe, supe calde. Sunt recomandate ceaiurile medicinale, cum ar fi ceaiul de salvie, de soc, de tei sau de patlagina. In ceea ce priveste regimul alimentar, in general nu se restrictioneaza. “Apetitul este scazut si atunci nu se forteaza pacientul sa manance decat in limita tolerantei, dar lichidele sunt importante pentru ca in perioada febrila datorita transpiratiilor abundente si a apetitului scazut exista riscul de deshidratare a pacientului”, explica medicul de familie. Ce medicamente se recomanda in caz de febraDesi medicii considera ca in caz de febra moderata, aceasta stare trebuie lasata ca atare si consultat medicul in cel mai scurt timp, exista totusi cateva medicamente care se accepta. Acestea au rolul de a spori confortul pacientului. “Medicamentele care pot sa existe in orice casa si mai ales pot fi eliberate din farmacie fara prescriptie medicala sunt paracetamolul, aspirina si ibuprofenul. Dintre toate acestea, as recomanda in primul rand paracetamolul, in doza de 1 tableta la 6 ore, cel mult pentru 3 zile, timp in care trebuie consultat medicul de familie. La acesta se poate adauga, in aceeasi doza, vitamina C”, declara Rodica Sorina Pop. Ea mai spune ca aspirina trebuie folosita cu grija din cauza ca farmacista nu cunoaste problemele pacientului si din cauza actiunii nocive pe care o are asupra mucoasei gastrice. Din aceste motive, medicii o recomanda doar pentru acei pacienti care stiu ca o suporta. Cu toate ca ibuprofenul se bucura de o larga folosire, specialistii il recomanda doar persoanelor fara afectiuni gastrice. Un studiu realizat de cercetatorii americani releva faptul ca majoritatea parintilor le dau copiiilor medicamente pentru scaderea febrei inainte sa atinga valoarea de 38,5 grade, considerandu-se ca aceasta valoare este scazuta. Este apreciata moderata, atunci cand febra atinge valoarea de 39-40, inalta cand ajunge la 40-40,1, iar ceea ce este peste aceasta din urma valoare este considerata foarte periculoasa si necesita interventie medicala de urgenta.
Clubul Rotary Turda initiaza un nou proiect, adresat atât locuitorilor din Turda, cât si celor din Câmpia Turzii. Initiativa “Turda si Câmpia Turzii - orase curate si sanatoase” vine în sprijinul populatiei locale având ca scop îmbunatatirea starii mediului la nivel local. Proiectul vizeaza urmatoare obiective specifice: informarea, constientizarea si responsabilizarea populatiei asupra problemelor de mediu. Mai mult, proiectul vizeaza colectarea selectiva a deseurilor si valorificarea acestora, ecologizarea arealelor critice din aria administrativa a localitatilor si informarea, constientizarea si pregatirea populatiei pentru situatii de urgenta specifice regiunii. “Un oras care se vrea a fi sanatos nu trebuie sa-si neglijeze resursele umane. Prin intermediul proiectului se doreste sprijinirea elevilor cu capacitati intelectuale deosebite. Astfel, chiar si în speranta în care numai o parte dintre ei vor alege în viitor sa locuiasca si sa munceasca în Turda sau Câmpia Turzii, tot este un câstig. Cel mai facil astfel de copii pot fi identificati printr-un contact cât mai strâns cu directorii si dirigintii din unitatile de învatamânt de pe plan local”, declara rotarienii turdeni. În faza finala responsabilii de proiect în colaborare cu autoritatile locale vor realiza o prezentare publica a rezultatelor actiunii, dar va fi pusa la dispozitia doritorilor si o pagina web care va fi permanent actualizata.
Banca Comerciala Româna a lansat o oferta la creditele de nevoi personale în lei, clientii putând beneficia de acest produs financiar cu cea mai mica DAE de pe piata, 16,65%, rata lunara cu dobânda fixa si comisioane zero. Creditele pot fi contractate pe o perioada de maxim zece ani, clientii beneficiind si de asigurare de viata cadou. „Oferim clientilor nostri o dobânda speciala - 15,5% pe toata perioada de creditare pentru creditele în lei (DAE 16,65%) si 13,75% dobânda fixa pe toata perioada de creditare pentru creditele în EUR (DAE 14,65%). Pentru clienti asta înseamna cele mai mici rate lunare cu dobânda fixa de pe piata pe o perioada de creditare de pana la 10 ani”, a declarat Stefan Coroianu, director executiv al Directiei Managementul Produselor Retail, BCR. Clientii pot împrumuta pâna la 20.000 EUR echivalent lei, fara avans si zero comisioane. BCR accepta o gama larga de venituri, realizate atât de catre împrumutat, cât si de catre coplatitori si ofera modalitati flexibile de rambursare, fara a fi necesara deplasarea la banca (ATM BCR sau Serviciul de efectuare operatiuni prin canale alternative BCR). De asemenea, banca ofera, optional, contra cost, un plan de protectie al veniturilor solicitantului de credit în cazul pierderii locului de munca. Perioada de desfasurare a campaniei este 25 ianuarie - 25 februarie 2011.
Guvernul considera ca nu se justifica majorarea pretului cu 20% a carburantilorIn timp ce companiile petroliere isi dubleaza profitul, buzunarele soferilor se subtiaza la fiecare “plin”. Pretul benzinei si a motorinei a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator, potrivit unui raport facut public de Mediafax. Concluzia rezulta din raportul intocmit in cazul producatorilor si distribuitorilor de benzina si motorina, document aflat pe masa premierului si obtinut de Mediafax. Principalele companii care distribuie carburanti in Romania sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL si OMV. “Urmare analizelor de risc efectuate, a rezultat ca, in perioada anului 2010, piata pe care opereaza producatorii si distribuitorii de carburanti a suferit mutatii remarcabile concretizate in practicarea unor preturi mari la pompa, in conditiile in care categoriile de cheltuieli cu costurile de productie si distributie (cu exceptia TVA si accize) au ramas relativ constante sau au prezentat evolutii nesemnificative. Pe cale de consecinta, in mod normal din punct de vedere fiscal, aceasta situatie ar fi trebuit sa genereze profituri mult mai mari si, prin urmare, impozit pe profit mai mare, precum si TVA de plata majorata”, se arata in document. Coincidenta sau cartel?Verificarile efectuate au indicat ca, in cursul anului 2010, cand pretul la pompa a urcat cu aproximativ 20%, au existat mai multe situatii in care s-a declansat o crestere semnificativa a acestuia, iar analiza efectuata a indicat ca, in majoritatea cazurilor, scumpirile au fost efectuate concomitent, ca urmare a deciziilor consiliilor de administratie, la nivelul tuturor companiilor verificate, preturile de desfacere la pompa fiind aproape identice. “Conform datelor prezentate de companiile petroliere, a rezultat ca in cursul anului 2010, ponderea taxelor in structura pretului la pompa a scazut de la 52,5% la inceputul anului la 49,8% la sfarsitul perioadei (inclusiv in contextul cresterii TVA la 24%), aspect de natura sa certifice faptul ca nivelul de crestere al preturilor la pompa nu poate fi justificat din punct de vedere al unei poveri fiscale”, se mentioneaza in documentul citat de Mediafax. Preturile cresc, taxele scadO alta constatare este ca atat in cazul vanzarilor en-gros catre diversi clienti, cat si al vanzarilor cu amanuntul, prin statii proprii, ponderea taxelor in pretul practicat in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 nu a crescut, ci, dimpotriva, a avut o scadere cu trei procente, in cazul benzinei, si cinci procente, in cazul motorinei. In ceea ce priveste evolutia cotatiilor de bursa pentru titei, ca materie prima de baza, s-a constatat ca, la inceputul anului 2010, cotatia de referinta la New York a fost de 80 dolari pe baril, pentru ca la 15 decembrie 2010 petrolul sa fie tranzactionat la circa 90 dolari. “Fata de aceste date, nici in acest caz nu se justifica cresterea de circa 20% a pretului la pompa”, este concluzia Guvernului, pozitie citata de Hotnews.ro. Petrolistii “gresesc” la calculeDe asemenea, este mentionata si o situatie considerata “paradoxala”, aratand ca, in cursul anului 2009, pretul net al cotatiilor a evoluat de la 470 dolari/tona benzina, la inceputul anului, la 850 dolari/tona, la sfarsitul anului, iar pretul la pompa in Romania a crescut cu circa 50 bani/litru. In anul 2010 insa, in conditiile in care cotatiile au urcat de la 850 dolari/tona, la inceputul perioadei, la 980 dolari/tona, la sfarsitul anului, pretul la pompa a crescut cu circa 1 leu/litru. “Se constata astfel ca, desi cresterea cotatiilor in 2009 a fost de aproape 100%, cu o crestere cu 380 dolari/tona, pretul la pompa a urcat cu numai 50 bani/litru, iar in cursul anului 2010 cresterea cotatiilor a fost de numai 130 dolari/tona, in timp ce pretul la pompa in Romania a crescut cu 1 leu/litru”, este o alta concluzie in documentul citat. Accizele scad, preturile crescIn ceea ce priveste evolutia raportului de schimb dolar/leu se arata ca la 7 ianuarie 2010 cursul de schimb era 2,9089, iar la 13 ianuarie 2011 de 3,2350, rezultand “o crestere nesemnificativa, de natura sa nu justifice cresterea de circa 20% a pretului la pompa”. Nici nivelul accizelor in structura pretului nu a cunoscut variatii in cursul anului 2010, fiind stabilite la inceputul anului in suma fixa in lei la cursul de schimb euro/leu de la 1 octombrie 2010, respectiv 1,79 lei/litru la benzina cu plumb, 1,48 lei/litru la benzina fara plumb si 1,25 lei/litru la motorina. “Acciza la benzina a crescut doar cu 3% in 2011 fata de 2010, astfel ca, luand in calcul si evolutia cursului valutar, nu se justifica o crestere cu 20% a pretului la pompa”, potrivit Guvernului. Verificarile autoritatilor releva si existenta unor nereguli in ceea ce priveste rezultatele financiare ale companiilor petroliere. “Din verificarile efectuate a rezultat ca, la sfarsitul perioadei analizate, profiturile inregistrate de companii nu reflecta evolutia veniturilor in raport cu evolutia principalelor categorii de cheltuieli obiective. Astfel, daca avem in calcul ca, per ansamblu, preturile de vanzare la pompa au crescut cu circa 20%, crestere concretizata in majorarea in egala masura a veniturilor, coroborat cu faptul ca, fata de anii anteriori, nivelul principalelor categorii de cheltuieli a ramas relativ constant sau a cunoscut cresteri nesemnificative, rezulta ca exercitiile financiare trebuia sa inregistreze o crestere proportionala a profiturilor si, pe cale de consecinta, a impozitului pe profit. Urmare constatarilor facute de organele de control a rezultat ca, in realitate, aceste companii nu numai ca nu au inregistrat profit, dar situatiile financiare contabile prezinta pierderi semnificative”, se mai afirma in documentul citat de Mediafax. Companiile isi dubleaza profitul pe spatele soferilorPotrivit datelor transmise Bursei in luna noiembrie a anului trecut, Rompetrol Rafinare, detinuta de KazMunaiGaz, a inregistrat in primele noua luni pierderi de 139,6 milioane dolari, mai mari cu 29,1% fata de perioada similara din 2009. In acelasi interval, OMV Petrom, companie controlata de grupul austriac OMV, a obtinut un profit de 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro), in crestere cu 46%, conform informatiilor comunicate Bursei in noiembrie 2010. AGA Petrotel-Lukoil din Ploiesti, companie controlata de grupul petrolier rus Lukoil, a decis la finele lunii noiembrie majorarea capitalului social cu 583,2 milioane lei (aproximativ 136 milioane euro), de la 246,5 milioane lei la 829,7 milioane lei, pentru acoperirea pierderilor si asigurarea continuarii activitatii. In luna ianuarie, mai multi soferi au inceput sa plateasca cu maruntis pretul carburantului, nemultumiti de nivelul ridicat, iar autoritatile au initiat o serie de verificari privind pretul carburantilor.
Actorul pastreaza si azi, cu emotie, in adancul inimii, aprecierile facute de scriitorul Marin Preda, in revista „Teatru”, unde romancierul afirmase ca „Florin Piersic este actorul sufletului sau”. Maestrul a evidentiat sansa deosebita pe care a avut-o de a colabora, in intreaga sa cariera, cu nume de referinta ale artei teatrale si regizorale romanesti. ”Viata mea s-a desfasurat pe scena si pe platourile de filmare, iar toate personajele interpretate de mine imi sunt dragi, am inaintat in ani odata cu ele. In filme am fost cand haiduc, cand soldat, cand Harap-Alb, cand Preda Buzescu, cand Pintea”, spune actorul Florin Piersic. Reputatul actor a venit aseara la inaugurarea cinematografului calare pe un cal, reintruchipand, astfel, peste ani, imaginea de neuitat a personajului Margelatu - un „cavaler al norocului”, caruia i-a dat viata in filmele „Colierul de turcoaze”, „Misterele Bucurestilor”, „Trandafirul galben” sau „Drumul oaselor”.Agerpres: Clujul va sarbatoreste, la implinirea varstei de 75 de ani - care nu se vad deloc pe chip si nici in starea de spirit - prin redeschiderea Cinematografului „Republica” sub noul nume, „Florin Piersic”. Florin Piersic: Cinematograful „Florin Piersic” este cel mai frumos cadou pe care l-am primit in viata mea. Este pentru mine si o onoare si o placere, dar si o mirare ca la Cluj-Napoca se va inaugura un cinematograf cu numele meu, pentru ca eu m-am obisnuit cu ideea ca fiecare actor care termina o cariera zboara pur si simplu intr-o stea. Casa de Cultura din Focsani poarta numele marii actrite Leopoldina Balanuta, Teatrul din Pitesti pe cel al monumentalului Toma Caragiu. Zilele trecute, cand eu nu eram in tara, am aflat ca domnul Radu Beligan a fost prezent la o reuniune organizata la Teatrul de Comedie, in care actorii au decis ca institutia infiintata de el in urma cu 50 de ani sa ii poarte numele. In ce ma priveste, cand am auzit ca primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat ca ma doreste la Cluj-Napoca, eu fiind clujean, ardelean nascut in Cluj, cu toate ca parintii mei nu sunt originari din acest oras, m-am emotionat la culme. Invitat fiind la Consiliul Local, pentru a spune daca accept propunerea, am declarat ca nu ma asteptam la un asemenea omagiu si pentru mine este un moment absolut unic. Nu m-am asteptat niciodata ca dupa 75 de ani de cand mama m-a adus pe lume, la Cluj, sa mi se faca cinstea de a se da numele meu celui mai mare cinematograf din oras. Sa va spun si cum am venit pe lume: mama mea viziona, cu tata, filmul „Tarzan” cu Johnny Weissmuller, la fostul cinematograf „Central”, azi „Victoria”, cand au inceput durerile nasterii. S-au dus imediat la Spitalul „Dominic Stanca”, unde in 27 ianuarie 1936, la ora 5,10 dimineata, am venit pe lume. Iar tatal meu i-a spus mamei, dupa ce m-a vazut, ca in familie a venit „un Tarzan mai mic”.Ati adus, pentru publicul care va admira de peste cinci decenii, fascinatia deplina a creatiei scenice si cinematografice. Sunteti, atat in opinia miilor de admiratori, cat si a cunoscatorilor vietii teatrale si cinematografice romanesti, un actor complex, omul fara varsta - chiar si la implinirea celor 75 de ani – „Omul cu 100 de chipuri”, precum sunteti prezentat in DVD-ul cu acest nume, aparut in urma cu cativa ani. Important pentru un actor este sa fie foarte divers. Am jucat in drame, in comedii, in music-hall-uri. Dar cel mai important pentru mine este si azi faptul ca amintirea mea, frumoasa si emotionanta, a ramas in adancul inimii marelui romancier Marin Preda. Am pus pe perete, la mine acasa, pagina cu cele spuse de Marin Preda. El scria asa: „Am fost marti, miercuri, joi si vineri la patru spectacole cu Florin Piersic - «Oameni si soareci» de John Steinbeck, «Printul Miskin», dramatizare a romanului «Idiotul» de Dostoievski, «Orfeu in infern» de Tennessee Williams, in regia lui Moni Ghelerter si «Coana Chirita» de Vasile Alecsandri - si am fost impresionat de complexitatea interpretarilor, de usurinta cu care trece de la un registru la altul, de la tragedie la comedie”. In „Oameni si soareci” - un spectacol care a pastrat afisul ani in sir, fiind jucat de 1360 de ori - eu interpretam rolul lui Lennie. In „Printul Miskin”, dramatizare a romanului „Idiotul” de Dostoievski, il jucam pe Lev Nikolaevici Miskin. Socotesc ca a fost unul dintre cele mai importante si frumoase roluri pe care le-am jucat eu si despre care rusii au spus ca este „Hamletul rusilor”. „Oameni si soareci” si „Printul Miskin” au fost regizate, iar eu am fost distribuit in aceste roluri atat de diverse si de diferite ca tipologie, de catre marele meu profesor si regizor, regretatul maestru Alexandru Finti. In „Orfeu in infern” - de asemenea, un spectacol care a durat ani si ani - partenera mea de joc a fost Irina Rachiteanu, iar eu interpretam rolul lui Val Xavier. Cel de-al patrulea rol in care m-a vazut Marin Preda a fost Leonas din „Coana Chirita” - spectacol realizat ca un music-hall de Tudor Musatescu. In piesa lui Alecsandri jucam aproape cu toata distributia de comedie a Teatrului National din Bucuresti, incepand cu Draga Olteanu Matei, Coca Andronescu, Marian Hudac, Cosma Brasoveanu, Rodica Popescu-Bitanescu, Silvia Popovici, Valeria Gagealov, Alfred Demetriu si Dem Radulescu. Si „Coana Chirita” s-a jucat ani si ani. In aceste patru roluri m-a vazut Marin Preda. „Stiam ca este acelasi actor, stiam ca este Florin Piersic, dar felul in care a personalizat fiecare rol, intr-o maniera extraordinara - pentru ca era o foarte mare diferenta intre Printul Miskin si Lennie din «Oameni si soareci», intre Val Xavier si Leonas - m-a uimit”, a explicat, atunci, Marin Preda. Eu am jucat foarte multe roluri, dar important este ca nimeni - de la reprezentatia cu piesa „Peer Gynt” de Henrik Ibsen, in regia lui Dinu Cernescu, montare in care am debutat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale” din Bucuresti - nimeni spun, nu a mai jucat trei varste in acelasi spectacol: Peer Gynt la 22 de ani, la 48 de ani si la 78 de ani. Impresia generala a criticilor, a actorilor, a regizorilor, a tuturor oamenilor de teatru a fost ca pentru Piersic este usor, „la indemana lui”, sa joace pe Gynt tanar, dar sa-l joace si matur si batran a fost o surpriza. De acolo mi s-au tras mie rolurile de compozitie, adica rolurile in care eram altfel decat ma stia lumea din filmele „Insir-te margarite”, „Harap-Alb”, sau „Cosmin, fiul Zimbrului”. Toate aceste roluri erau mai la indemana mea, semanau cu mine, erau ca mine, dar celelalte roluri, chiar si cel al lui Constantin Tanase, erau diferite. Si vreau sa va spun ca interpretandu-l, la televiziune, pe Constantin Tanase, am primit un telefon de la sotia acestuia si de la Aurica Tanase, fiul maestrului, care mi-au spus ca au fost intr-atat de emotionati de cele vazute cu mine pe micul ecran, incat au avut impresia ca este chiar Constantin Tanase in fata lor. Am o memorie extraordinara. Am jucat in peste 60 de piese. Vreo 20-30 le stiu si acum din coperta in coperta.In „Prelegere despre cometa” de Ion Luca Caragiale, savurata cu ani in urma de mii de telespectatori, la TVR, interpretati remarcabil sapte roluri. A fost si acesta momentul care a ilustrat arta deplina a actorului Florin Piersic, care a trecut, in doar zece minute, de la un rol la altul, total diferite, tipologia lor fiind surprinsa magistral. A fost culoarea pe care am putut sa o dau personajelor, de la profesorul Marius Chicos Rostogan, la elevii „prostovani” si doamna care isi viziteaza odrasla la scoala.In filme, actorul Florin Piersic este si mai fascinant decat pe scena, mai ales ca ati creat un personaj legendar, Margelatu, cu al carui nume va si confundati in imaginarul colectiv. Eu am jucat in foarte multe filme, dar mai putine comparativ cu alti actori, precum Dorel Visan sau Victor Rebengiuc, de pilda. Sansa mea a fost ca eu am avut parte de niste filme care sunt „comerciale”, de aventura, precum „Haiducii lui Saptecai”, „Zestrea Domnitei Ralu”, „Agentul straniu”, „Pintea”, „Drumul oaselor”, „Misterele Bucurestilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”. Toate au fost atractive pentru public si acesta a fost norocul meu. Dar au fost si personaje ciudate. De pilda, in filmul „Osvobozhdenie”, l-am jucat pe generalul Otto von Skorzeny, mana dreapta a lui Hitler. Filmul acesta sovietic, in care m-a distribuit regizorul Yuri Ozerov, avea actori din toate tarile, iar din Romania numai pe mine, eu fiind ales pentru rol din cauza asemanarii fizionomice cu von Skorzeny. Amuzant, mama mea, care m-a vazut in cele trei serii care s-au facut la acest film, m-a intrebat, dupa premiera de la Bucuresti: „Dar tu care ai fost?”. Mama nu m-a recunoscut. Eram dublat in limba germana, iar chipul meu era altul decat cel cunoscut de toata lumea. In afara de acest personaj, am jucat intr-un film care se numeste „Ultima frontiera a mortii”, in care am fost distribuit de Virgil Calotescu. Interpretam rolul unui invalid de razboi. Fiul meu, Florin junior - care este priceput in profesia de actor, o iubeste si o practica - mi-a marturisit ca nu ii vine sa creada ce personaj am facut, dovada cea mai buna fiind faptul ca marele regizor Liviu Ciulei mi-a conferit, pentru acest rol, Premiul pentru rolul secundar. As putea sa dau multe alte exemple de personaje care nu imi seamana, dar de care am incercat sa ma apropii prin miscare, glas, atitudine sau expresie. Mi-am daruit toata viata acestei profesii si o fac, in continuare, cu mare placere, mai ales ca pentru mine singura mea tinta este publicul. El este pulsul meu, el este oglinda mea. Eu traiesc prin publicul meu, care m-a impins inainte. Din acest motiv, nici nu-mi vine sa cred ca, din 27 ianuarie, cinematograful din Cluj-Napoca imi va purta numele.Cati ani credeti ca va implini, maine, „tanarul” actor Florin Piersic? Nici nu-mi vine sa cred ca am 75 de ani. Dumneavoastra va vine sa credeti? La Teatrul Municipal din Turda, unde a avut loc, sambata, un mare spectacol, care mi-a fost dedicat, in organizarea institutiei si a directorului Studioului Regional de Radio Cluj, Florin Zaharescu, romancierul clujean Cornel Udrea fiind cel care a trimis toate invitatiile, am spus publicului ca in aceste zile voi face varsta de 40 de ani de cand am implinit 35. Le doresc tuturor sa ma mai iubeasca daca au putere, ca au pe cine iubi. AgerpresDe mai multi ani, actorul Florin Piersic obisnuieste sa isi sarbatoreasca ziua de nastere pe scena, la Cluj-Napoca. Astazi, el va juca din nou, pe scena Casei de Cultura a Studentilor, de la ora 19, in piesa „Staini in Noapte”. Spre deosebire de anii trecuti, Florin Piersic o va avea partenera in piesa, in locul Emiliei Popescu, pe Medeea Marinescu, cunoscuta mai ales din rolul „Mirabelei” din filmul „Maria Mirabela”, regizat de Ion Popescu-Gopo.Florin Piersic ”Viata mea s-a desfasurat pe scena si pe platourile de filmare, iar toate personajele interpretate de mine imi sunt dragi, am inaintat in ani odata cu ele. In filme am fost cand haiduc, cand soldat, cand Harap-Alb, cand Preda Buzescu, cand Pintea.” „Domnul Radu Beligan s-a gandit, dupa ce vazut, la Paris, la Teatrul «Robert Hussein», piesa «Les Montagnes russes» de Eric Assous - titlul original al piesei «Straini in noapte», tradus astfel in limba romana tocmai pentru a avea mai mult impact pentru public - sa aduca piesa la Bucuresti. El a tradus-o impreuna cu secretarul literar al Teatrului National «Ion Luca Caragiale», Liviu Dorneanu si mi-au oferit-o. Am primit-o pentru ca mi-a placut. Am jucat piesa o perioada foarte lunga - 200 de reprezentatii - iar de o luna, noua mea partenera de scena este Medeea Marinescu, pe care o cunosc de cand era foarte mica. Eu le-am botezat pe celelalte doua surori ale ei. Tatal Medeei Marinescu a fost operatorul multor filme in care am jucat, precum «Pintea», «Eu, tu si Ovidiu», etc. Legatura mea profesionala cu Medeea este foarte puternica, iar in timpul repetitiilor am crezut intotdeauna ca va fi bine. Nemaiputand sa joc cu fosta mea partenera din «Straini in noapte», din cauza programului sau foarte incarcat, i-am propus domnului Radu Beligan - si o spun cu mandrie -, sa lucrez cu Medeea Marinescu. Intr-un timp foarte scurt, Medeea a invatat rolul si a inteles tot ce se petrece in piesa. Am avut deja premiera bucuresteana, la Palatul Copiilor, unde maestrul Radu Beligan a fost de fata, iar la finalul reprezentatiei m-a imbratisat. M-a felicitat si pentru alegerea Medeei Marinescu, ceea ce pe mine ma multumeste si ma obliga. Joc aceasta piesa a lui Assous, de ziua mea, la Casa de Cultura a Studentilor, cu casa inchisa. Probabil, in luna februarie vom programa inca doua spectacole cu «Straini in noapte» la Cluj-Napoca”. Florin Piersic si-a inaugurat cinematografulFoto Radu PadureanCinematograful „Florin Piersic” a fost inaugurat aseara, de la ora 18. Florin Piersic a ajuns la eveniment calare pe un cal alb, la fel ca celebrul personaj „Margelatu”. La inaugurare au fost prezenti primarul Clujului, Sorin Apostu, directorul RADEF, Marius Iurascu si regizorul Tudor Giurgiu. Cu aceasta ocazie a fost proiectat un film care a cuprins mai multe colaje din marile roluri ale lui Florin Piersic, iar in cursul zilei de astazi, clujenii vor putea viziona gratuit filmele „Haiducii lui Saptecai”, „Colierul de turcoaze”, „Trandafirul galben” si „Drumul Oaselor”. „Lumea crede ca e cinematograful meu. Ma opresc oamenii pe strada si-mi zic ca o sa fiu bogat. Nu e cinematograful meu, le raspund, e o casa de cultura. Bine, ca eu o sa intru gratis, dar nu e al meu”, a spus actorul Florin Piersic. Lucrarile de modernizare a fostului cinematograf “Republica” au durat o luna si jumatate, iar sistemul de proiectie a filmelor a fost complet reinnoit.Foto Radu PadureanFoto Radu Padurean
Potrivit Companiei Naționale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR), în acest an vor fi dati în folosinta aproximativ 117 km de autostrada, respectiv Cernavoda-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanta (31,5 km), Arad-Timisoara (32,25 km) si centurile la nivel de autostrada Constanta (22 km) si Arad (12,25 km), potrivit cogitus.ro. În ceea ce priveste drumurile nationale, CNADNR estimeaza ca pâna la sfârsitul acestui an vor putea fi utilizati 238,6 kilometri de drumuri nationale, lucrarile fiind finantate de Banca Europeana pentru Investitii – BEI – (DN 66, de la Petrosani la Simeria si DN 19, între Oradea si Satu Mare), din fonduri europene, prin ISPA (DN 6 pe o portiune de 16 kilometri) si de la bugetul de stat (DN 2D si un pasaj pe DN 19). Anul trecut, CNADNR a depus la Comisia Europeana cinci proiecte, cu o valoare totala de 686,47 milioane euro, finantarea fiind asigurata atât din fonduri europene, cât si de la bugetul de stat. Proiectele includ Autostrada Lugoj-Deva (valoare totala de 375,7 milioane euro), Autostrada Timisoara-Lugoj (230,59 milioane euro), modernizarea infrastructurii pentru cresterea sigurantei pe DN 1 (41,11 milioane euro), constructia soselelor de centura Carei din judetul Satu Mare (23,85 milioane euro) si Sacuieni din judetul Bihor (15,21 milioane euro).
“Strainii pot cumpara teren agricol în România cu restrictii, adica doar organizati prin societati comerciale, nu ca persoane fizice. Acestea nu vor fi ridicate cât voi fi eu ministru. Securitatea agricola a României nu va fi afectata”, a declarat Valeriu Tabara, citat de Ziarul Financiar. Declaratia survine în contextul în care Comisia Europeana a cerut recent Bulgariei si României sa reduca perioada în care cetatenii straini nu pot cumpara direct pamânt în România si în conditiile în care discutiile privind o noua taxa pe terenurile agricole nelucrate, posibil de 400 de lei pe hectar, ar putea determina vânzarea în masa a terenurilor de catre fermierii de subzistenta. Potrivit Ziarului Financiar, companiile straine, dintre care cele mai agresive sunt cele daneze, au cumparat sute de mii de hectare de teren arabil si de padure în România. Discutia este cu atât mai importanta cu cât în lume sunt tot mai multe discutii privind eventualitatea aparitiei unei crize a alimentelor, cerealele scumpindu-se cu 40-50% în ultimul an. Ministerul Agriculturii si-a manifestat recent intentia de a mari de zece ori impozitul pentru terenurile agricole nelucrate.