monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CNADNR: În 2011 vor fi daţi în folosinţă 117 km de autostradă

Potrivit  Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în acest an vor fi daţi în folosinţă aproximativ 117 km de autostradă, respectiv Cernavodă-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanţa (31,5 km), Arad-Timişoara (32,25 km) şi centurile la nivel de autostradă Constanţa (22 km) şi Arad (12,25 km), potrivit cogitus.ro. În ceea ce priveşte drumurile naţionale, CNADNR estimează că până la sfârşitul acestui an vor putea fi utilizaţi 238,6 kilometri de drumuri naţionale, lucrările fiind finanţate de Banca Europeana pentru Investiţii – BEI – (DN 66, de la Petroşani la Simeria şi DN 19, între Oradea şi Satu Mare), din fonduri europene, prin ISPA (DN 6 pe o porţiune de 16 kilometri) şi de la bugetul de stat (DN 2D şi un pasaj pe DN 19).

Anul trecut, CNADNR a depus la Comisia Europeană cinci proiecte, cu o valoare totală de 686,47 milioane euro, finanţarea fiind asigurată atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat. Proiectele includ Autostrada Lugoj-Deva (valoare totală de 375,7 milioane euro), Autostrada Timişoara-Lugoj (230,59 milioane euro), modernizarea infrastructurii pentru creşterea siguranţei pe DN 1 (41,11 milioane euro), construcţia şoselelor de centură Carei din judeţul Satu Mare (23,85 milioane euro) şi Săcuieni din judeţul Bihor (15,21 milioane euro).