Corpul neinsufletit al primarului Daniel Thellmann va ajunge in aceasta seara, in Medias. Sicriul va fi depus la Primaria Municipiului Medias, pentru ca cei cre l-au apreciat sa isi poata lua ramas-bun de la fostul primar. Sambata, incepand cu ora 18.30, se va desfasura slujba de Saracusta. Ceremonia de inmormantare va incepe duminica la ora 14, la sediul Primariei Slujba va fi oficiata de IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, si preotul protopop Reinhard Guib, Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice, alaturi de un sobor de preoti. Cortegiul funerar va merge apoi la Cimitirul Evanghelic, unde va fi oficiata slujba de inhumare, in jurul orei 16.30.
Informaticienii sunt scutiti de impozitul pe venitul din salarii numai daca indeplinesc anumite conditii. Prima conditie e ca posturile pe care sunt angajati sa cuprinda ocupatiile specifice activitatilor de creare de programe pentru calculator. A doua conditie impusa de lege este ca programatorii sa ocupe un post care sa faca parte dintr-un compartiment specializat de informatica, evidentiat in organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, directie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare. A treia conditie este ca informaticienii sa aiba diplomele de absolvire a unei forme de invatamant superior de lunga durata, eliberata de o institutie de invatamant superior acreditata, avand inscrisa una dintre specializarile: Automatica, Calculatoare, Informatica, Matematica, Cibernetica si Electronica.
Un barbat de 37 de ani a ajuns in spital cu rani usoare dupa ce a fost batut de doi vecini. Incidentul s-a petrecut marti seara in jurul orei 21, pe cand barbatul se intorcea acasa. El a fost asteptat in casa scarii de cei doi vecini, care l-au luat la bataie. Cum a scapat din mana celor doi agresori, victima a chemat imediat politia. Oamenii legii au stabilit ca intre barbati exista o stare conflictuala mai veche, iar pe rolul instantei de judecata exista mai multe dosare penale in diferite stadii de cercetare legate de acest conflict. In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale acordate victimei, politistii vor stabili incadrarea juridica a faptei.
Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu, pune la dispozitia somerilor, in plina criza economica, aproape 200 de locuri de munca in judet. Cele mai multe posturi disponibile, 101, sunt in Sibiu. Ofertele se adreseaza in mare parte muncitorilor necalificati. Se cauta, printre altele, 6 agenti de securitate, un ambalator manual, o camerista de hotel, 4 croitori-confectioneri imbracaminte, un dulgher, 4 femei de serviciu si un fierar betonist. Acestea sunt doar cateva din zecile de posturi pe care sibienii nu se prea inghesuie sa le ocupe. Insa somerii cu studii superioare au slabe sanse sa isi mai gaseasca de lucru la nivelul pregatirii lor, deoarece posturile oferite de AJOFM sunt foarte putine. Exista disponibil un singur post de inginer de cercetare in autovehicule rutiere, unul de inginer de sistem software si unul de manager proiect. Oferta slaba din judet La Medias, AJOFM are disponibile 66 de locuri de munca pentru someri. Ca si la Sibiu, muncitorii necalificati au mai multe sanse sa-si gaseasca de lucru. Ei se pot angaja ca muncitori la demolarea cladirilor, in industria confectiilor, spalatori de vase, mecanic auto, magaziner sau ca ajutor ospatar. In municipiul de pe Tarnava Mare sunt doar doua posturi pentru somerii cu studii superioare. Unul pentru educatoare si un altul pentru director economic. In Cisnadie, sunt cele mai putine locuri de munca. Doar 3 posturi sunt disponibile: vanzator, sef de santier si referent de specialitate biolog. La Dumbraveni, sunt libere sase posturi, pentru cadrele didactice. Trei pentru educatoare, doua pentru invatator si unul de profesor la invatamantul gimnazial.
Noua aerogara, in suprafata de 5.000 de metri patrati, poate prelua 300 de pasageri pe ora.Presedintele grupului de constructii Con-A, Mircea Bulboaca, a contestat raportul comisiei de receptie a lucrarilor executate la Aeroportul International Sibiu. Mircea Bulboaca sustine ca „deficientele" semnalate de catre beneficiarul lucrarilor sunt inventate, din moment ce lucrarile respective nu erau prevazute in proiect. Presedintele Con-A le-a cerut explicatii proiectantilor, in legatura cu usile de la cladirea de pompieri a aeroportului. In raportul emis de Dornier Consulting GmbH, se arata ca la cladirea de pompieri, „s-au modificat numai doua usi din sapte, astfel ca accesul autospecialelor pentru stingerea incendiilor este posibil numai prin aceste doua usi". Mircea Bulboaca sustine ca „aceste usi au fost executate conform proiectului" si ca, la cererea beneficiarului, Con-A a modificat doar doua din sapte usi. „Nu inteleg ce ne cere beneficiarul, din moment ce a dorit modificarea doar a doua usi", spune, intrigat, presedintele grupului Con-A. „Nu era prevazut in proiect" La fel de indignat este si seful de santier Vasile Mates, de la SC Dafora SA. In raportul emis de Consulting Dornier, firmei din Medias i se reproseaza, printre altele, ca la rezervorul de apa incendiu „nu este realizat trotuarul la poarta de acces pana la usa de intrare in incaperea pompelor". Vasile Mates sustine ca, in proiect, la rezervorul de apa incendiu nici macar nu era prevazut vreun trotuar. „Beneficiarul sau proiectantul este de vina, ca nu a prevazut in proiect si un trotuar, de la poarta de acces pana la usa de intrare in incaperea pompelor", explica Vasile Mates. Seful de santier spune ca, daca ar fi fost trecut in proiect, trotuarul ar fi fost executat, mai ales ca nu ar fi durat mai mult de o zi construirea lui. Mates a promis ca in doua sau trei saptamani se vor „rezolva" toate neregulile care au fost semnalate in scris de catre consultantii de la Dornier, in raportul tehnic privind inspectia preliminara. La sfarsitul lucrarilor se vor intocmi procese verbale in urma carora se va elibera scrisoarea de garantie. Rentabil peste 10 ani Numarul persoanelor care au tranzitat Aeroportul Sibiu aproape s-a dublat in 2007 fata de anii precedenti, de la 70.000, la aproximativ 165.000 de pasageri, la finalul lui 2008. In perioada 2006-2009, aeroportul a fost modernizat si extins printr-o investitie totala de 77 de milioane de euro, din care Guvernul a asigurat 11 milioane. A fost construit un nou terminal si o aerogara de peste 5.000 de metri patrati, care poate prelua 300 de pasageri pe ora, iar pista a fost prelungita cu peste un kilometru. Dupa finalizarea lucrarilor de extindere, Aeroportul din Sibiu are capacitatea de a opera aeronave de mari dimensiuni. De asemenea, mai multe companii low-cost opereaza sau si-au anuntat intentia de a opera pe aeroportul din Sibiu. Presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Martin Bottesch, estima, la inceputul anului trecut, ca Aeroportul Sibiu poate deveni rentabil abia peste 10 ani.
„Tunul de sunet" un dispozitiv de noua generatie care emite sunete foarte inalte, a fost folosit la Pittsburgh pentru a-i imprastia pe manifestanti. Insa consecintele asupra sanatatii nu sunt clare inca. Protestatarii cunosteau deja gazele lacrimogene, tunurile cu apa si loviturile de baston. Cu ocazia summit-ului G20, manifestantii antiglobalizare s-au lovit de o noua gaselnita a fortelor de ordine: un sistem care emite sunete stridente de o violenta insuportabila, menit sa descurajeze orice adunare. La prima vedere, acest „tun de sunet" seamana cu o antena parabolica de satelit montata pe o masina a Politiei. Dar comparatia se opreste aici. Nu este vorba de captarea unui semnal, ci de emiterea lui, la o raza pana la 3 km. Rezultatul este pe masura. La aproximativ 10 m, sunetul devine insuportabil. In timp ce o conversatie normala se desfasoara la 60 de decibeli, tunul sonor poate atinge niveluri de 150 decibeli, ceea ce depaseste cu mult pragul de durere si se apropie de zgomotul unui avion la decolare. Expunerea prelungita la acest zgomot poate avea efecte auditive si produce senzatia de sufocare. Nu s-au manifestat alte efecte mai grave. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, aceasta desfasurare este prima folosire a tunurilor sonore impotriva populatiei americane. La San Diego, seriful a cumparat un aparat similar, insa utilizarea lui ar trebui sa fie limitata la propagarea mesajelor de informare. Inainte, tunul sonor a fost incercat de armata americana in Irak si de armatori pentru a-i respinge pe piratii inarmati.
Arheologii sunt siguri ca sala rotitoare de banchet a fost construita in vremea imparatului Nero Aceasta camera de ospete, parte a a legendarului Palat de Aur ridicat pentru Nero, a fost construita in primul secol al erei noastre, fiind destinata petrecerilor date de imparat, sustine arheologul Francoise Villedieu, coordonatoarea santierului arheologic pe care s-a facut descoperirea. Nero, imparat ramas in istorie pentru faptul ca ar fi incendiat Roma si ar fi fost unul dintre cei mai de temut dusmani ai primelor confrerii crestine ce apareau la Roma, este cunoscut si pentru faptul ca era un adorator al luxului si opulentei. Nero s-a nascut in anul 37 d.Hr si a condus Imperiul Roman intre anii 54 si 68. Deocamdata sapaturile arheologice au dus la descoperirea fundatiilor salii de banchet, a unei parti din mecanismul de rotire al acesteia, precum si niste incaperi auxiliare ce se pare ca ar fi servit ca bucatarii. Istoria... „Aceasta descoperire nu poate fi comparata cu nimic din ceea ce stiam deja despre arhitectura si cunostintele de inginerie din Roma Antica", a mai comentat coordonatoarea sapaturilor de pe santierului arheologic. Locatia acestei descoperiri, pe colina Palatina, forma rotunda a salii si referirile cu privire la existenta sa din scrierile unor biografi ai lui Nero din epoca, indica faptul ca aceasta minune a ingineriei romane i-ar fi apartinut lui Nero. Situl partial excavat face parte dintr-o somptuoasa resedinta cunoscuta dupa numele sau latin, Domus Aurea (Palatul din Aur), ce a fost ridicata peste ruinele lasate de incendiul ce a distrus o mare parte din Roma in anul 64 d.Hr. Despre acest incendiu se spune ca ar fi fost provocat de insusi Nero care avea nevoie de spatiu pentru constructia unui palat mai mare decat al oricarui conducator al Romei de pana la el. Sala de ospete Sala de ospete avea un diametru de peste 16 metri si se afla pozitionata pe un stalp cu diametrul de 4 metri, alaturi de patru mecanisme sferice, care, probabil ca erau alimentate de un flux constant de apa si faceau intreaga structura sa se roteasca. Aceasta descoperire a fost facuta intamplator, cu ocazia unor lucrari de intretinere, de rutina, a ruinelor din complexul arheologic de pe colina Palatina. Istoricul si biograful roman Suetonius, care a scris cronicile domniilor a 12 imparati romani, printre care si Nero, noteaza ca acesta din urma avea o camera de ospete care „se rotea zi si noapte, odata cu cerul". Conform lui Suetonius, din tavanul acestei sali cadeau asupra oaspetilor petale de flori si stropi de parfum. „Inima vietii sociale la curtea imperiala romana era banchetul. Nero era precum Soarele, iar ceilalti oameni se invarteau pe orbite mai apropiate sau mai departate de imparat. Palatul sau se intindea pe patru din cele sapte coline ale Romei, oferind o vedere panoramica asupra Forumului Roman si a unui lac ce a fost ulterior secat de succesorii lui Nero pentru a construi o alta minune a Romei, Colosseum-ul", a comentat si Angelo Bottini, seful serviciului arheologic roman.
Femeile dintr-un numar tot mai mare de tari raman gravide cu material genetic provenita de la banca internationala daneza de sperma, pe site-ul careia mamele pot sa-si aleaga tatal viitorului lor copil, scrie ziarul olandez De Pers. Pe pagina de internet a bancii daneze internationale de sperma Cryos, pe care se pot citi sloganuri de genul „Tinem barza ocupata" sau „Felicitari, este un viking", orice mama care-si doreste un copil poate sa aleaga dupa pofta inimii un tata pentru acesta. Afacerea merge asa de bine incat, in Belgia, unul din doi copii veniti pe lume cu ajutorul unui donator de sperma are un tata care a trecut pe la banca daneza de sperma. In Marea Britanie si alte cincizeci de tari, nevoile au fost si ele acoperite de sperma provenita din Danemarca. Dar de ce Danemarca, s-ar putea intreba cineva. Pentru ca aici se afla una din putinele banci internationale de sperma si cea mai mare din Europa iar donatorii sunt bine platiti.
Tangoul, dans de origine argentiniana si uruguayana practicat in prezent in intreaga lume, a fost inscris miercuri in Patrimoniul mondial imaterial al UNESCO, in cadrul unei reuniuni la Abu Dhabi, au indicat surse diplomatice. Patrimoniul imaterial, uneori amenintat de degradare sau disparitie, regrupeaza practici, cunostinte sau know-how recunoscute de grupuri sau comunitati ca facand parte din patrimoniul lor cultural. El se manifesta de exemplu in traditiile si expresiile orale, artizanat, artele spectacolului, practicile sociale, ritualurile sau evenimentele festive. Originea tangoului dateaza de la inceputul secolului al XX-lea, odata cu sosirea pe malurile Rio de La Plata a imigrantilor europeni, uniti de nostalgie in sunetul bandoneonului, instrument emblematic al acestui dans care la origine se dansa intre barbati. Reuniunea de la Abu Dhabi trebuie sa examineze candidaturile a 76 de bunuri imateriale. Cea a tangoului a fost prima tratata. Argentina si Uruguay, state membre ale UNESCO, au propus impreuna candidatura tangoului, in numele oraselor Buenos Aires si Montevideo.
O femeie din inalta societate din Egiptul Antic, ce a murit in urma cu 2.600 de ani iar cadavrul sau a fost mumificat, suferea de tuberculoza, conform autopsiei realizata asupra mumiei descoperite la inceputul secolului XIX, sustine un studiu publicat marti in revista britanica Proceedings of the Royal Society. Cadavrul acestei femei, descoperit in anul 1819 intr-o stare de conservare exceptionala, intr-o necropola din Theba, a fost disecat pentru prima oara in 1825 de catre medicul Augustus Bozzi Granville. Acesta a ajuns la concuzia ca femeia avea varsta intre 50 si 55 de ani si ca a avut mai multi copii. In timpul disectiei, el a observat o excrescenta de dimensiuni mari in jurul ovarului drept si a ajuns astfel la concluzia ca femeia a murit din cauza unui cancer. Hieroglifele de pe sarcofagul sau o identificau pe femeie drept „Irtyersenu" sau stapana casei. In 1994 un grup de oameni de stiinta a realizat o a doua autopsie si au ajuns la concluzia ca tumoarea ovariana nu era maligna si probabil ca nu a dus la decesul femeii. Examinand insa cavitatea pulmonara a mumiei, acestia au observat urmele acumularii de lichide ce ar putea reprezenta un semn al tuberculozei.
Comunele judetului Sibiu isi manifesta interesul pentru accesarea fondurilor europene, desi statisticile oficiale nu pozitioneaza Sibiul pe locul judetelor fruntase la absorbtia banilor nerambursabili. Motivul este relationat cu pozitionarea nu tocmai favorabila a judetului, dar si cu numarul scazut de locuitori per localitate, dupa cum a declarat Stelian Iliu, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Sibiu. La parerea acestuia subscrie si prefectul Sibiului, Constantin Trihenea, care a declarat, in cadrul sedintei de ieri, ca este cat se poate de multumit de derularea programului european la nivel de judet. „Este adevarat ca numarul proiectelor care au primit finantare nu este atat de mare, dar faptul ca judetul Sibiu nu este situat intr-o zona privilegiata, dar si ca are prea putini locuitori intr-o singura comuna, vorbeste de la sine. Nici nu se pot depune mai multe proiecte, iar cele deja existente ma multumesc, motiv pentru care tin sa felicit atat comunele beneficiare, cat si primariile respective sau institutia DADR", a declarat prefectul Trihenea. Peste 50 de milioane de euro Cifrele actuale arata, asadar, satisfacator pentru judetul Sibiu. In urma sesiunilor de depunere pe Programul National pentru Dezvoltare Rurala au fost depuse in judetul Sibiu 236 de proiecte, in valoare de peste 153 de milioane de euro, din care au fost selectate pentru contractare 132 de proiecte, in valoare de peste 50 de milioane de euro, excluzand proiectele din ultima sesiune pe Masura 322, care nu au fost inca verificate si selectate. Proiectele au fost depuse pentru diferite domenii: zootehnie, apicultura, horticultura, achizitii de echipamente si utilaje agricole, constructii agricole, turism, iar cele depuse de comune sunt proiecte integrate pe constructie si modernizare de infrastructura, cultura si social; activitatile principale s-au axat pe cresterea efectivelor de animale si albine, dezvoltarea exploatatiilor pomicole si legumicole, constructia si modernizarea fermelor, initierea si modernizarea pensiunilor turistice si agroturistice, constructia si modernizarea drumurilor, a retelelor de apa/apa uzata, diferite activitati sociale si culturale. Accent pe zootehnie Pentru Masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri", cele cinci proiecte au fost contractate pe activitati de zootehnie si horticultura. Cele noua proiecte pe Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole", sunt orientate pe utilaje agricole, zootehnie si horticultura. Pentru Masura 123, „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole" au fost selectate 21 de proiecte. La Masura 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenta", actiunile principale vizeaza lucrari in apicultura (60%), zootehnie si horticultura. Pentru Masura 313 „Incurajarea activitatilor turistice", cele opt proiecte selectate sunt pentru constructii sau modernizari de pensiuni turistice si agroturistice. Proiectele pe Masura 322 „Renovarea si dezvoltarea satelor" vizeaza actiuni principale de constructii sau modernizarea infrastructurii de drumuri publice si de constructie sau modernizare a retelelor de apa/apa uzata. Cele 36 de proiecte depuse in ultima sesiune s-au axat pe infrastructura de drumuri (70%) si pe retele de apa/apa uzata (30%), arata datele oferite de DADR Sibiu.
"Casa Seniorilor este un program activ, care are rolul de a reda varstnicilor bucuria de a trai", spune primarul Marius Curcean.Pensionarii din Agnita se bucura de cel mai util cadou chiar de ziua lor. Dupa o asteptare prelungita si multa implicare in derularea proiectului european, varstnicii Agnitei au, in sfarsit, o locatie doar a lor, Casa Seniorilor. Acest spatiu a fost pus pe picioare printr-un proiect european castigat de Primaria Agnita, anul trecut, si care se ridica la suma de 204.090 de euro. „Casa Seniorilor este un program activ, cu o puternica amprenta sociala, care are rolul de a reda varstnicilor bucuria de a trai. Isi propune sa conduca, prin organizarea de activitati si evenimente diverse, la imbunatatirea serviciilor oferite persoanelor varstnice. Prin incurajarea voluntariatului atat in randul persoanelor de varsta a treia, cat si in randul tinerilor, va contribui la formarea unei noi perceptii cu privire la importanta varstnicilor in zona Agnita. Urmareste ideea de promovare a autonomiei persoanelor varstnice si cresterea capacitatii acestora de integrare sociala", spune Marius Curcean, edilul-sef al orasului Agnita. Multumiti de rezultat Aportul administratiei locale este definitoriu. Primaria a reusit sa converteasca o cladire aflata in paragina, unde isi desfasura activitatea Serviciul Public de Asistenta Sociala, intr-un edificiu complet renovat, dotat conform standardelor europene. Asa se face ca peste 2.500 de beneficiari ai programului dispun acum de o sala prevazuta cu aparate de fitness, un spatiu special amenajat pentru auditii si vizionari, o sala in care pot practica diferite jocuri, de la sah, table la carti, dar si de o bucatarie moderna. De asemenea, la dispozitia batranilor se afla un asistent geriatric, care ii va consulta gratuit, dar si un microbuz pentru deplasarile in excursii. Mai mult, batranii isi vor putea sarbatori ziua de nastere chiar in acest spatiu. „Pentru noi este foarte important sa ne stim sprijiniti. Ne place sa ne serbam onomastica, sa ne servim prietenii cu ceva special si sa ne bucuram de ziua noastra. Aici ne vom putea organiza petrecerea in felul nostru si ne vom putea bucura impreuna de inca un an care trece peste noi", a marturisit Eufimia Rusu, membru al Casei Seniorilor. Sustin voluntariatul Odata cu dezvoltarea acestor servicii, se va realiza si Centrul de asistenta sociala integrata pentru persoanele varstnice din Agnita - Casa Seniorilor, un spatiu dotat cu aparatura medicala, dar si audio-video, de care se vor putea folosi toate persoanele de varsta a treia din interiorul centrului. Pensionarii vor beneficia aici de consult medical gratuit, din partea unor cadre medicale specializate. „Va fi un spatiu in care se imbina utilul cu placutul, un spatiu in care varstnicii se pot intalni la o poveste, la un film, la o seara de dans, singuri ori insotiti de nepoti", explica Marius Curcean. Dupa cum au aratat autoritatile agnitene, in urma acestui proiect, 136 de persoane varstnice nedependente din orasul Agnita vor fi reabilitate si reintegrate social, 50 de persoane varstnice vor deveni voluntare pentru servicii sociale de suport si acompaniament. Totodata, persoanele semidependente din grupul tinta de 45 de persoane vor primi o vizita pe saptamana din partea grupurilor de sprijin, iar persoanele dependente vor primi doua vizite pe saptamana si vor beneficia de servicii de ingrijire paleativa.
Helmuth Duckadam a privit cu stupoare si nostalgie la trofeul pe care nu l-a mai vazut din 1986, de cand l-a castigat.Pasionatii fotbalului s-au adunat in Piata Mare pentru a vedea Trofeul si pentru a patrunde in atmosfera incitanta a celei mai prestigioase competitii europene pentru inter-cluburi. Publicul a avut ocazia sa fotografieze trofeul original, protejat de o vitrina securizata, iar cei mai norocosi dintre participanti au castigat premii constand in diferite obiecte. Duckadam si Radu II, oaspeti de seama Doi dintre protagonistii marii performante din anul 1986, cand echipa din Ghencea a castigat Cupa Campionilor Europeni, actuala UEFA Champions League, dupa un parcurs aproape perfect, Duckadam a fost cel care a iesit primul in fata fanilor care ii scandau numele. A fost urmat apoi, dupa cateva declaratii, de antrenorul echipei FC Cisnadie, Marin Radu II. Recunoscator colegilor Helmuth Duckadam este singurul portar care a intrat in Cartea Recordurilor dupa ce a aparat patru penalty-uri in finala de la Sevilla. Acesta le-a expilcat fanilor ce l-a determinat sa pareze loviturile de pedeapsa, dar ca fara ajutorul celorlati jucatori din echipa nu ar fi reusit nimic. „Daca nu aveam in fata astfel de fotbalisti nu as fi izbuit sa ating o astfel de performanta", declara eroul de la Sevilla. Duckadam ambasador Oficialii federatiei europene de fotbal, l-au ales pe Duckadam ambasadorul caravanei trofeului Ligii Campionilor. Acesta a recunoscut ca este onorat nu numai de aceasta invitatie, ci si de faptul ca multi pusti ai zilelor noastre il considera un exemplu. „Pentru fotbalul din Romania si pentru cel sibian, aducerea acestei cupe inseamna extraordinar de mult, este o sansa unica. Eu nu ma gandeam ca o sa am ocazia sa o mai vad inca odata. Ma bucura enorm invitatia celor de la UEFA, este o mare onoare pentru mine, dar inseamna mult si faptul ca micutii fotbalisti care s-au nascut la mult timp dupa finala de pe 7 mai 1986 imi cunosc performantele si ma considera un exemplu. Aceste lucruri te fac sa te simti mandru" dezvaluie fostul portar. Viitorul fotbalului Pe platforma tirului, au urcat si cativa juniori de la clubul CSS Soimii care au primit echipamente cu sigla sponsorului dar si o minge oficiala a competitiei UEFA Champions League. Helmuth Duckadam s-a aratat incantat de prezenta acestor tineri carora le prevede un viitor stralucit, insa crede ca in prezent fotbalistii romani nu sunt cotati la o valoare financiara foarte mare. „In momentul de fata tara nostra nu are nici un fotbalist care sa valoreze zece milioane de euro si acest lucru nu se va intampla nici in viitorul apropiat. Poate doar acesti copii dornici de performanta sa devina foarte valorosi", spune Duckadam. Sperante pentru echipele romanesti Steaua Bucuresti este singura echipa din tara care a simtit gustul sampaniei campionilor europeni prin castigarea finalei din 1986 disputata in fata Barcelonei, pentru ca la trei ani performata sa se repete, dar numai pe jumatate, militarii pierzand finala din anul revolutiei romanesti in fata celor de la AC Milan, cu scorul de 4-0. Helmuth Duckadam si Marin Radu II cred ca performantele Stelei se pot repeta, dar este nevoie de multa munca. „In acest moment nu putem emite pretenti pentru astfel de trofee, insa pe viitor sper sa se intample acest lucru, insa doar cu multa munca. Radu II, golgheterul anilor '80 Actualul tehnician principal al divizionarei C, FC Cisnadie era cel mai experimentat fotbalist din punct de vedere al meciurilor din cupele europene al lotului stelist la startul sezonului 1985-1986, cu 18 meciuri disputate cu formatia FC Arges. Radu II crede ca aducerea acestui trofeu la Sibiu este un lucru extraordinar pentru fotbalul local si nu numai. „Eu mi-am inchiat cariera la Sibiu si vreau sa aduc din nou fotbalul de aici in prima divizie. Ceea ce se intampla acum este o oportunitate motivanta pentru sportul rege de aici". Acelasi fost fotbalist spune ca exista diferente mari intre fotbalul din perioada sa si cel de acum. „Diferenta dintre golgheterul anilor '80 si cel de acum este chiar cuvantul in sine, golgheter". Premii pentru sibieni Inainte cu cateva ore de startul evenimentului pe strazile din centrul Sibiului, a circulat o urna mobila in care cei dornici isi completau datele pe un talon, care la extragere le aducea un premiu. Astfel ca la final, dupa discursurile sustinute de organizatorii care au declarat ca aceasta caravana a trofeului a fost primita cel mai bine in tara noastra, a avut loc extragerea premiilor constand in tricouri, genti de umar si alte materiale cu sigla UniCredit si Uefa Champions League. In Romania, UEFA Champions League Trophy Tour s-a mai oprit ieri la Brasov, iar astazi este randul Pitestiului. Capitala va fi gazda acestui trofeu in zilele de 3 si 4 octombrie.
Chiar daca a castigat meciul de debut in campionat, echipa sibiana a avut emotii la Bucuresti pe parchetul salii Mihai Viteazu. Antrenorul american Darnell Clavon a folosit pe durata partidei o formula constanta: Brown, Summers, Johnson, Smith si Calota sau Haiduc. Prima jumatate nu a fost una relaxanta pentru baschetbalistii sibieni, care la prima pauza aveau un avantaj de doar sase puncte. Cea de-a doua repriza a apartinut bucurestenilor, iar scorul pauzei mari a fost tot de sase puncte, scor 37-31. Partida s-a reluat, iar bucurestenii au inceput sa conduca ostilitatile, Sibiul contand doar la capitolul recuperari, evidentiindu-se aici Johnson, conducatorul de joc al partidei, si Earl Brown, dar si cosurile lui Smith. Final sibian In ciuda sfertului al treilea, care a fost reusit pentru cei de la Steaua, CSU a aratat ca a invatat din greselile meciului retur din cupa, de la Otopeni, devenind mai precisi. Jocul ultimelor zece minute a fost destul de fragmentat, timp de trei minute tabela ramanand neschimbata. Cu toate acestea Brown s-a dovedit a fi destul de prolific, liberele sale precise au mai indepartat din emotiile bancii sibiene. Scorul s-a mentinut pana la final in favoarea sportivilor din orasul de pe malurile Cibinului tabela consemnand dupa ultimul fluier al arbitrului un avantaj de sase puncte, 75-69. Gaz Metan surclaseaza Brasovul Echipa de la poalele Tampei pare ca este departe de forma sezonului trecut cand a terminat pe locul trei. Eliminata fara drept de apel din Cupa Romaniei in fata campioanei Asesoft Ploiesti, echipa brasoveana a trebuit sa se incline si la Medias in fata Gazului Metan la o diferenta de 44 de puncte, scor 108-64. Echipa de pe Tarnava Mare a controlat meciul de la un capat la altul si pare ca este intr-o forma foarte buna dupa ce si in cupa au eliminat la scor formatia clujeana BC Gladiator. Etapa a douaCSU Sibiu va juca in deplasare la Cluj cu Gladiator, intr-un meci in care pleaca din postura de favorita. Cealalta echipa din judet, Gaz Metan, spera sa continue seria meciurilor bune si sa castige pe terenul celor de la CSM Bucuresti.
Conducerea Senatului a contestat legitimitatea unei sedinte a Birourilor Permanente reuniteSecretarul Camerei, Sever Voinescu (PD-L) a declarat ca sedinta Birourilor Permanente ale Parlamentului nu s-a putut tine din lipsa de cvorum, lipsind chiar si presedintele Senatului, Mircea Geoana, alaturi de reprezentantii PSD. Voinescu a spus ca, din cauza PSD, s-a ajuns in Parlament la „situatia jenanta de a nu putea lucra". Voinescu a spus ca pe ordinea de zi era atat cerearea presedintelui privind organizarea unui referendum, cat si ocuparea unor posturi din administratie ale caror mandate expira. Conducerea Senatului a contestat legitimitatea sedintei a Birourilor Permanente reunite. Roberta Anastase se disculpa Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a precizat ca Birourile Permanente reunite au fost convocate de catre membrii PD-L din conducerile celor doua camere, in baza articolului 89 din regulamentul sedintelor comune. „Nu eu am convocat Birourile Permanente reunite, este o informatie eronata. Membrii PD-L sunt cei care au convocat sedinta, potrivit articolului 89, care spune ca dispozitiile din regulamentul sedintelor comune se completeaza cu prevederile aplicabile din regulamentul Camerei si din cel al Senatului", a spus Anastase. Potrivit presedintelui Camerei, in situatia in care presedintele Senatului, Mircea Geoana, a refuzat convocarea sedintei, se intrunesc conditiile de desfasurare a Birourilor Permanente reunite prin faptul ca cinci membri din conducerea Senatului si patru membri din conducerea Camerei Deputatilor, toti democrat-liberali, au convocat sedinta. „Am aplicat doar procedura", a mai spus Anastase. „Incercare de fortare a regulamentului" Vicepresedintele Senatului, senatorul PNL Teodor Melescanu a afirmat ca programarea unei sedinte a Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului a fost o „incercare de fortare a regulamentului" si ca reprezentantii PNL nu vor participa la o astfel de sedinta. Pentru ca regulamentul este foarte clar: O sedinta a Birourilor reunite n-o pot face decat presedintii celor doua camere", a spus Melescanu. Acesta spune ca a primit in cursul zilei de marti o convocare la o sedinta a conducerii Parlamentului semnata doar de presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. „In Regulamentul Camerei Deputatilor este insa o prevedere care se refera la posibilitatea de convocare a Biroului numai de catre presedinta Camarei Deputatilor. Evident, a fost o incercare de fortare a regulamentului. Nu ni s-a spus care ar fi subiectul. Probabil, ar fi programarea sedintei comune pentru prezentarea propunerii de organizare a unui referendum", a afirmat Teodor Melescanu. La randul lui, chestorul Senatului, Ioan Chelaru-PSD, a afirmat ca programarea Birourilor permanente reunite la cererea a noua parlamentari PD-L nu este regulamentara si spune ca membrii PSD ai Birourilor nu sunt decisi inca daca vor participa sau nu la aceasta sedinta, precizand ca, potrivit invitatiei primite, sedinta era convocata de senatori si deputati PDL.
Actuala Coalitie patronata de Traian Basescu si nu opozitia trebuie sa gaseasca o solutie pentru criza de la MAI, potrivit fostului premier Calin Popescu Tariceanu. Insa Tariceanu este sceptic ca presedintele va putea face acest lucru „dupa ce a agitat spiritele". „Am indoieli ca Traian Basescu ar putea face acest lucru (rezolvarea crizei de la MAI-n.red.) dupa ce a agitat spiritele si a determinat in mod hotarator declansarea acestei crize. Este bine sa se inteleaga ceea ce se intampla cand un presedinte asa zis jucator controleaza unul din partidele care functioneaza in coalitie. Si mai mult de atata si functia de prim-ministru. Si prin actiunile primului-ministru isi lungeste mana si in spatiul Executivului si al Coalitiei. Cred ca este o lectie pe care multi ar trebui sa o analizeze cu atentie si sa traga invatamintele de rigoare", a spus Calin Popescu Tariceanu.
Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a anuntat ieri ca ministrii PSD si-au scris demisiile imediat dupa decizia lui Boc de a-l remania pe Dan Nica de la sefia MAI. Sarbu a spus ca ministrii PSD participa la sedintele de Guvern, deoarece inca fac parte din Coalitie. „Demisia este scrisa si seamna din clipa in care s-a luat decizia in CEx. Asta e doar o problema formala. Ce se va decide in continuare, pe baza disciplinei de partid, noi vom face", a spus Sarbu . „Inca nu suntem in opozitie, ne vom depune demisia in clipa in care va fi remaniat Dan Nica, pana atunci suntem pe functie, membri ai Guvernului si avem responsabilitati institutionale", a adaugat Sarbu.
„Toate tranzactiile care vizeaza derularea de afaceri imobiliare in perioada 2006-2008 au valorat 83 miliarde lei, respectiv 20 miliarde euro, pentru care TVA se ridica la circa 4 miliarde euro. Din aceasta suma, devin platitori de TVA cei care au derulat tranzactii de cel putin 35.000 de euro cu constructii noi si terenuri intravilane, cu autorizatie de constructie, ceea ce reprezinta un TVA de recuperat de aproximativ 3 miliarde euro", a explicat Sobolevschi, membra si a Camerei Consultantilor Fiscali. Penalizari pentru intarziere Suma de recuperat nu include, insa, si penalizarile pentru inarzierile la plata, de 0,1% pe zi, a mai spus Sobolevschi, precizand totodata ca legea se aplica „celor care au derulat tranzactii cu caracter de continuitate, nu cele sporadice". Ea a mentionat ca statul a stabilit cadrul legal pentru plata de TVA in cazul acestor tranzactii inca din 2002, insa „s-a lasat falsa impresie ca nu se va aplica". „Exista o lista nominala transmisa de notari cu Codurile Numerice Personale ale persoanelor fizice care au derulat aceste tranzactii", a precizat Sobolevschi. Datorii greu de recuperat Pe de alta parte, Sobolevschi sustine ca statul va putea recupera doar o parte din acesti bani, „pentru ca persoanele care au facut astfel de afaceri au investit banii respectivi in terenuri, care acum valoreaza jumatate din pretul de achizitie, astfel ca statul va trece la executare silita si se va trezi cu un portofoliu de locuinte si terenuri". Conform unei analize a ANAF, facuta publica la inceputul acestei luni, in perioada 2006-2008 s-au derulat 85.000 de tranzactii imobiliare, realizate de 8.000 de contribuabili. VarianteSobolevschi a mentionat, insa, ca persoanele fizice care vor fi obligate sa plateasca TVA pot deduce TVA de la stat pentru valoarea imobilelor sau terenurilor pe care le au pe stoc in prezent, daca isi transforma activitatea sub cadrul juridic al persoanelor juridice pana cand statul va face controlul tranzactiilor. In cazul in care contractul de vanzare-cumparare contine clauza privind posibilitatea ca in viitor tranzactia sa se supuna cadrului legal de plata a TVA, cumparatorul va fi cel obligat sa plateasca taxa.
Romanii care vand un apartament in acest an, sunt nevoiti sa plateasca catre stat taxe calculate la pretul de anul trecut al apartamentuluiUn impozit pe un profit inexistent. Acestia insa nu sunt singurii bani dati deagaba. Taxele notariale se calculeaza, de asemenea, tot la valoarea de 76.000 de euro. Nu este un scenariu, este un fapt real. Intr-o situatie identica s-au aflat anul acesta multi dintre cei peste 160.000 de romani care au ales sa vanda o locuinta, chiar daca piata a cazut dramatic. Prabusirea pietei imobiliare aduce in buzunarele statului impozite care nu mai au nicio legatura cu preturile de pe piata evidentiate in contract, ci doar cu o grila birocratica ramasa incremenita la nivelul anului trecut. Biruri fara acoperire Conform Codului Fiscal, fiscul percepe impozit pe tranzactiile imobiliare in functie de localitatea unde este acesta amplasat, de numarul de camere, etajul si vechimea imobilului in care se afla locuinta in cauza. Legea fiscala stabileste ca vanzatorul are obligatia sa achite catre stat un impozit de 2% din valoarea locuintei daca aceasta are un pret de maximum 200.000 de lei si a fost dobandita de vanzator cu mai mult de trei ani inainte de momentul tranzactiei sau de 3% daca intervalul in care vanzatorul a detinut proprietatea este mai mic de trei ani. Pentru locuinte sau imobile a caror valoare depaseste plafonul maxim de 200.000 de lei, valoarea impozitului este mai mare si se calculeaza dupa alt algoritm. Tranzactie directa „"Impozitul se achita la notariat, la momentul semnarii documentelor de transfer de proprietate, iar suma este virata de notari direct catre administratia financiara. Pentru a limita riscurile evaziunii fiscale si a forta vanzatorii sa declare sumele reale, cu mai multi ani in urma, statul a decis sa introduca o grila, in baza careia sa se perceapa impozit", a explicat Miruna Popescu, de la Uniunea Nationala a Notarilor Publici. Pana la finele lui 2008, pe fondul exploziei pretului la locuinte, situatia s-a mentinut intr-un echilibru relativ stabil, in sensul ca impozitul platit de vanzator era cel din contract si apropiat de valoarea din grila. Efectul crizei financiare Pe fondul crizei, in 2009, preturile apartamentelor au scazut cu 30 pana la 50%. Grila de preturi orientative, in baza carora se face impozitarea, a ramas insa neschimbata. „Efectul? In loc ca impozitul catre fisc sa se bazeze pe pretul declarat de parti, prin contractul de vanzare-cumparare, acesta sa fie calculat la valoarea din grila, adica mai mare. In foarte multe cazuri, clientii s-au revoltat spunand ca «o hotie mai mare decat asta nu au intalnit»", a explicat notarul. De la inceputul anului, de cand valorile din grila de preturi orientative au ajuns mult mai mari decat valoarea reala a unei tranzactii, Uniunea Nationala a Notarilor Publici a notificat Ministerul Finantelor, cerand adaptarea acesteia la piata, adica scaderea limitelor minime si maxime. Cred ca am trimis vreo noua adrese, iar raspunsurile au fost uneori hilare", a declarat un notar care a dorit sa-si pastreze anonimatul. „Ni s-a spus ca prevederile legale nu permit decat o singura modificare a Codului Fiscal pe an. Am inteles, totusi, ca amendamentele noastre au fost acceptate si ca modificarile la Codul Fiscal cerute de noi, vor fi luate in calcul si, probabil, vor intra in vigoare la inceputul anului viitor", a explicat Miruna Popescu.
FMI a anuntat ieri ca a revizuit in jos estimarea privind costul crizei actuale asupra ansamblului institututiilor financiare, la 3.400 miliarde dolari, datorita masurilor fara precedent luate la nivel mondial si semnalelor de redresare economica, insa sustine ca riscurile se mentin. In urma cu sase luni, FMI anticipa un cost de 4.000 miliarde dolari, potrivit raportului semestrial privind stabilitatea financiara globala. „Suntem pe drumul spre redresare, insa aceasta nu insemana ca riscurile au disparut", a declarat directorul departamentului pentru piete monetare si de capital al FMI, José Viňals. Raportul subliniaza nevoia de refacere a capitalului bancilor pentru a le permite sa ofere imprumuturile necesare sustinerii redresarii economice. Fara acest pas, riscurile de recesiune si colaps financiar ar putea reaparea, se mai precizeaza in raport. Bancile au facut reevaluari Bancile se confrunta in prezent cu numeroase provocari. Raportul estimeaza ca bancile comerciale si-au reevaluat in scadere portofoliile detinute cu 1.300 miliarde dolari in prima jumatate din 2009 si risca o noua reevaluare in scadere de 1.500 miliarde dolari. Pe ansamblu, bancile au admis mai putin de jumatate din pierderile estimate. Bancile americane au recunoscut mai multe pierderi decat cele din Marea Britanie si zona euro. Pietele emergente sunt cele care au rezistat cel mai bine crizei, insa vulnerabilitatile persista inca, se mai arata in raport. Desi portofoliile de investitii straine au revenit pe pietele emergente, creditele bancare transfrontaliere scad in continuare. Tarile emergente care depind semnificativ de creditele bancare au fost afectate cel mai puternic, in special in Europa emergenta, se mai precizeaza in raport. Revenirea finantarilor au ajutat cel mai mult Asia si America Latina.
Theodor Stolojan a declarat ca Romania risca sa intre intr-un derapaj economic, daca nu vor fi corect gestionate cheltuielile de personal din sectorul bugetar. Intr-un interviu pentru Adevarul Stolojan a declarat ca institutiile publice nu invata din greseli si ca e posibil sa revenim la situatia rambursarii datoriei publice din 1997-1998. Desi datoria Romaniei nu era foarte mare atunci, perioada de rambursare a fost de doar doi ani, ceea ce a dus la o inflatie foarte mare si a saracit populatia. „Noi inca ne luptam cu inflatia, o facem de 20 de ani si tot este a doua ca marime din Uniunea Europeana, dupa Ungaria. Desigur, inflatia arata dezechilibre din economie. Dar de ce altii le rezolva si noi, nu?", a spus Stolojan. Fostul prim-ministru a avertizat si asupra faptului ca datoria externa privata pe termen scurt a scazut la 17 miliarde, in schimb a crescut datoria publica cu vreo 5 miliarde. In aceste conditii, Romania are deja datoria publica interna si externa echivalenta cu 30% din PIB, iar acest lucru va duce la cresterea dobanzilor de catre Banca Centrala Europeana.
In plina criza, angajatii de la Dacia vor primi, luna aceasta, lefuri mai mari cu 110 lei. Uzina de la Mioveni este una dintre putinele companii private din Romania care a facut anul acesta majorari de salarii. Astfel, in prima parte a lunii octombrie, angajatii companiei vor primi in plus la leafa 110 lei. Este pentru a doua oara in acest an, cand angajatii de la Dacia primesc o crestere de salariu. Ei au mai beneficiat la inceputul anului de o majorare, tot de 110 lei. In cursul acestui an, angajatii au incasat si o prima de 700 de lei pentru participarea la profitul societatii pe anul 2008, o prima de Paste in valoare de 614 lei si o prima de vacanta de 818 lei. Uzina de la Pitesti si-a permis aceste majorari, pentru ca a reusit sa vanda masini pe piata externa. Numai in primele 4 luni ale acestui an, nemtii au cumparat 25 de mii de autoturisme romanesti, cat au comandat tot anul trecut. Asta datorita programului Rabla din Germania, in care statul acorda o prima de casare de 2.500 de euro la fiecare masina noua cumparata.
Agentia de rating Moody's apreciaza ca, din cauza crizei economice, decalajul dintre salariile din Romania si cele din tarile europene dezvoltate a crescut la aproximativ 40 de ani. Romanii mai au de asteptat pana cand vor castiga cat vest-europenii. Agentia de rating Moody's apreciaza ca, din cauza crizei economice, decalajul dintre salariile din Romania si cele din tarile europene dezvoltate a crescut la aproximativ 40 de ani. Inainte de declansarea crizei, analistii estimau aceasta perioada la 15-20 de ani. Mai mult, reprezentantii Moody's sustin ca deficitele bugetare in crestere ale statelor est-europene impiedica imbunatatirea ratingurilor de tara. Moody's avertizeaza ca economiile si pietele din regiune sunt extrem de fragile si recomanda guvernelor acestor tari sa rezolve urgent problemele ficale.
Piesa "Turandot", dupa Carlo Gozzi, este una dintre cele mai asteptate premiere ale TNRS SibiuMicrostagiunea va fi deschisa de premiere. Astfel, astazi, de la ora 19, publicul este invitat la premiera spectacolului - eveniment „Turandot" dupa Carlo Gozzi, in regia ucraineanului Andriy Zholdak, care va avea loc in sala Teatrului National „Radu Stanca". Spectacolul este inspirat dintr-un basm din culegerea orientalistului francez Pétis de la Croix, „Cartea celor o mie si una de zile, povesti persane", ce ii serveste regizorului drept fundament pentru crearea unei lumi suprarealiste, in care sforile sunt trase de insusi Gozzi. Scenografia este semnata de Dragos Buhagiar, sound-design-ul este creatia lui Vladimir Klykov, textul a fost adaptat de dramaturgul Lia Bugnar, iar rolurile principale sunt interpretate de Cristina Flutur, Ema Vetean, Constantin Chiriac, Florin Cosulet, Catalin Patru si Pali Vecsei. Acest spectacol promite sa dezvaluie o noua fateta a regizorului Andriy Zholdak in fata publicului din Romania, fara a sacrifica insa imaginile dramatice coplesitoare sau sensurile stratificate pe mai multe paliere. A doua premiera intr-o zi Tot astazi, de la ora 17, va avea loc premiera spectacolului „Oscar si buni roz" de Eric - Emmanuel Schmitt la Casa de Cultura a Sindicatelor - Sala de sport, un one-woman-show realizat de actrita Diana Fufezan. Cu Buni Roz pe post de ghid, intr-o viata traita pe „repede-inainte", Oscar, un baietel de zece ani, parcurge printre rasete si lacrimi itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane, imbogatite de imaginatia lui care imbraca realitatea in haina miraculosului. „Faust" revine Dupa ce a uluit publicul de la Festivalul International de la Edinburgh, unde Ofelia Popii a primit premiul Herald Angel, „Faust" dupa J. W. Goethe, regia Silviu Purcarete, revine in fata publicului sibian in 5 si 6 octombrie, orele 19, la Hala Balanta. „Mi-as vinde sufletul sa mai vad acest Faust o data. Cea mai uluitoare experienta teatrala a acestei (sau, se poate spune, a oricarei) vieti", scia „The Observer" in editia din 23 august 2003, iar acesata este doar una din numeroasele critici favorabile primite de spectacolul lui Purcarete peste hotare. Astfel, dupa trei luni de la ultima reprezentatie la Sibiu, „Faust" revine cu forte noi, gata sa raspunda tuturor provocarilor lui Mephisto si ii invita pe iubitorii teatrului la un adevarat festin al simturilor. Spectacole inedite Microstagiunea va include si spectacolele Teatrului National „Radu Stanca" ce au avut premiera in timpul Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Primul, „Femeia tinta si cei zece amanti", de Matei Visniec, este o coproductie a teatrului sibian cu Théatre De La Licorne (Lille, Franta) in regia frantuzoaicei Claire Dancoisne. Spectacolul propune un teatru in care actorii, artistii plastici si muzicienii forteaza limitele imaginatiei, iar frumusetea elementelor vizuale si grandoarea mastilor reprezinta o maniera de a explora limbajul teatral clasic al trupului, al hartiei, metalului, culorilor sau sunetului. Cel de-al doilea, „Love Factory", de Darko Lukić, in regia croatului Robert Raponja, este o poveste stratificata in care insasi dragostea este reciclata la nesfarsit. Nu va lipsi din program nici prima noua productie a acestei stagiuni, care deja s-a bucurat de un mare succes la premiera, in 18 septembrie, respectiv „Breaking the Waves sau Viata binecuvantata a lui Bess", adaptare scenica Sanda Anastasof dupa un scenariu de Lars von Trier, regia Radu Alexandru Nica. Tinere sperante Studentii Universitatii „Lucian Blaga" Sibiu - Specializarea Actorie, sunt prezenti cu alte doua spectacole: „Aforisme pentru un actor tanar", dupa Radu Stanca, un spectacol coordonat de Florin Cosulet, si „Scaunele", dupa Eugen Ionescu, in regia Adrianei Barza. Sectia Germana a teatrului sibian va prezenta primul spectacol nou al stagiunii 2009/2010, „Die Gegnerinnen-Rivalele", farsa intr-un act de Kara B. Spectacolul a avut premiera in 23 septembrie si prezinta o poveste cu substrat moralizator: cand doi se cearta, al treilea castiga. Lansari de carte si revista Acesta microstagiune va include, de asemenea, trei lansari. Lansarea volumului „Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet" de Mircea Moariu va avea loc in foaierul teatrului sibian astazi, de la ora 18.30, in prezenta autorului. Teatrul National „Radu Stanca" lanseaza cu ocazia acestei microstagiuni doua reviste, respectiv „Jurnalul Artelor Spectacolelor" si „Sibfest". „Jurnalul Artelor Spectacolelor" este publicat sub egida Centrului de Cercetari Avansate in Artele Spectacolului in parteneriat cu Teatrul National „Radu Stanca" si cu Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu si isi propune sa ofere un spatiu de dialog cercetatorilor, practicienilor, creatorilor, profesorilor si studentilor. Publicatia va aparea trimestrial, iar in paginile ei vor putea fi regasiti importanti profesori din Romania si Europa care au acceptat sa se alature unui colectiv tanar si dornic de performanta. Revista „Sibfest" va aparea lunar si isi propune sa faca o informare asupra activitatilor teatrului sibian si a activitatii oamenilor aflati in spatele spectacolelor prezentate publicului. Ambele reviste vor fi lansate in 2 octombrie, la ora 18.30, in foaierul Teatrului National „Radu Stanca" Sibiu. Bilete Microstagiunea aduce in fata publicului 15 evenimente, iar biletele pentru cele 13 reprezentatii ale spectacolelor prezentate sunt puse in vanzare la Agentia Teatrala din Sibiu (Str. Nicolae Balcescu, nr. 17) si online, pe www.sibfest.ro.
Universitatea „Lucian Blaga" isi va deschide portile astazi, la ora 11, in Aula Magna a Facultatii de Medicina „Victor Papilian". Gazda evenimentului va fi prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, rectorul ULBS, alaturi de presedintele universitatii, prof. univ. dr. Werner Shaal. La festivitate vor participa si prefectul Constantin Trihenea, vicepresedintele Consiliului Judetean Ioan Banciu si un reprezentant al Primariei Sibiu. Ceremonia se va incheia, in jurul orei 12.30 cu decernarea unor medalii de onoare din partea Senatului Universitatii, personalitatilor care au contribuit la dezvoltarea si promovarea imaginii ULBS. In final, este programata premierea castigatorilor campaniei-concurs „Studenti de Elita", la sectiunea desfasurata la Facultatea de Istorie si Patrimoniu „Nicolae Lupu". 5.000 de euro pentru elite La Universitatea „Alma Mater", festivitatea de deschidere a anului universitar se va desfasura, incepand cu ora 10, in amfiteatrul 1 din pavilionul B al sediului din Calea Dumbravii. Ceremonia va fi deschisa de rectorul universitatii, prof. univ. dr. ing. ec. Nicolaie Georgescu, si secretarul stiintific al universitatii, prof. univ. dr. Mircea Cosma. Cei mai buni zece studenti vor fi premiati cu cate 500 de euro, de catre Banca Romano-Italiana. Premiile vor fi inmanate chiar de directorul general al sucursalei sibiene a bancii, Cristian Novac, si de catre managerul regional Alessio Maggiolo. Tot astazi, vor fi inaugurate o biblioteca si un teren de sport pentru studentii de la „Alma Mater". ROGER incepe cu dreptul La Universitatea Romano-Germana (ROGER), 1.300 de studenti vor fi in prezenti astazi la deschiderea anului universitar, alaturi de oameni de seama ai judetului, precum presedintele FDGR, Paul Philippi, subprefectul Amalia Cindrea si secretarul CJ Iordan Nicola. De asemenea, la festivitate vor lua parte si directorul Scolii Postliceale Germane, Friederich Gerhard, si directorul firmei Sobis, Hans Martin Muller. Evenimentul va fi onorat si de prezenta viceconsulului Republicii Federale a Germaniei la Sibiu, Reiner Huss, a prorectorului ULBS, Rodica Miclea, directorului coordonator al Directiei de Munca Sibiu, Ovidiu Sitterli, si a sefului Inspectoratului Judetean de Politie, Lucian Muntean. Cadetii la apel Si cadetii Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" vor avea parte de o festivitate de deschidere a anului universitar. Studentii vor prezenta onorul, in incinta Academiei, incepind cu ora 9.00.
Una dintre prioritatile directorului Ioan Manitiu este dezvoltarea asistentei medicale din mediul rural.Sistemul sanitar de la nivelul judetului Sibiu este deficitar la capitolul personal medical, dar si in privinta numarului de cabinete. Chiar directorul Directiei de Sanatate Publica, dr. Ioan Manitiu, recunoaste ca numarul cabinetelor medicale sau al personalului medical aferent acestora este mult prea mic, comparativ cu necesitatile reale. In acest sens, Manitiu a propus un sistem de imbunatatire a serviciului medical in zona rurala. Acesta a fost aprobat ieri, in cadrul sedintei Colegiului Prefectural. „Unul din obiectivele asumate de Directia de Sanatate Publica Sibiu il reprezinta imbunatatirea criteriilor de acces a populatiei judetului nostru la furnizorii de servicii si produse medicale. Obiectivele noastre sunt monitorizarea activitatii de medicina primara, dezvoltarea asistentei medicale din mediul rural, optimizarea activitatii ambulatoriului de specialitate si cresterea eficientei serviciilor spitalicesti", a afirmat dr. Ioan Manitiu, directorul DSP Sibiu. Centre de permanenta De asemenea, dr. Manitiu a subliniat si importanta centrelor de permanenta la nivel de judet. Mai exact, necesitatea modernizarii celor actuale, dar si amenajarea altora noi, in patru puncte strategice ale judetului. Deocamdata, doar doua astfel de centre isi pot primi pacientii, respectiv cel de la Saliste si cel din Agnita. Acestora li se vor alatura, pana la finele anului 2010, centrele de permanenta din Avrig, Talmaciu, Dumbraveni si Medias. „Centrele de permanenta au program de lucru in sistem de garda intre orele 15 si 8, in cursul saptamanii, si 24 de ore, intre orele 8 si 8, sambata, duminica si sarbatorile legale", a precizat dr. Manitiu. Prea putini dentisti Directorul DSP Sibiu a punctat si deficitul de medici stomatologi care profeseaza in cabinete din mediul rural. Pentru solutionarea acestei probleme, DSP isi propune suplimentarea numarului de personal autorizat, in conditiile in care din totalul de 286 de cabinete medicale stomatologice din judetul Sibiu, doar 34 isi au apartenenta la mediul rural. Asadar, nici macar jumatate din comunele judetului nu beneficiaza de servicii medicale stomatologice. Mai multe puncte sanitare Conducerea DSP si-a propus si reabilitarea punctelor sanitare din sate, pentru a primi autorizatie de functionare ca si sedii secundare ale cabinetelor medicale individuale. „Consideram ca urgentarea vanzarii cabinetelor medicale catre medicii de familie ar fi o buna modalitate de urgentare a realizarii punctelor sanitare", a conchis dr. Manitiu. Mai mult, se are in vedere intensificarea activitatii asistentilor comunitari si a mediatorilor sanitari din mediul rural. Scopul este inscrierea pe listele medicilor de familie a tuturor locuitorilor, in special a persoanelor din grupele defavorizate sau de etnie rroma, dar si depistarea gravidelor din aceste grupuri, in primul trimestru de sarcina si luarea lor in evidenta de catre medicii de familie. Sibiul e norocos Daca in mediul rural cadrele medicale sunt scumpe la vedere, in oras lucrurile stau mult mai bine. Dupa cum declara dr. Radu Chicea, managerul Spitalului Clinic Judetean, Sibiul este unul dintre orasele norocoase ale tarii din punct de vedere medical. „In judet stiu ca nu sunt medici de familie, dar in orasul Sibiu nu se pune aceasta problema. Ar mai fi nevoie, daca raportam la numarul populatiei, de trei sau patru cabinete, dar chiar si in acest caz Sibiul este printre orasele care stau chiar bine", apreciaza dr. Chicea.
Berbec Primiti un cadou impresionant, iar dupa-amiaza sinteti invitat la o petrecere. Impreuna cu persoana iubita, aveti ocazia sa luati o decizie importanta, care va va schimba mult viata. Fiti optimist si aveti rabdare! Taur Incepeti o noua etapa in viata sociala si in relatiile sentimentale. Este posibil sa plecati impreuna cu persoana iubita intr-o calatorie si sa va faceti noi prieteni. Dorinta de a schimba ceva cu orice pret va poate face sa exagerati. Va sfatuim sa fiti prudent. Gemeni Traversati o perioada favorabila relatiilor sentimentale si nimic nu va poate strica buna dispozitie. Dupa-amiaza sinteti dispus sa faceti declaratii de dragoste si cadouri. Seara s-ar putea sa fiti invitat la o petrecere. Nu faceti excese! Rac Sinteti hotarit sa incepeti ceva nou si sa va asumati noi responsabilitati. Este o zi favorabila activitatilor intelectuale. Aveti grija sa nu exagerati cu glumele riscante! Cei din jur, si mai ales o femeie, va apreciaza ideile. Leu In prima parte a zilei sinteti cam confuz, dar o ruda va ajuta sa va limpeziti gindurile. Nu descurajati! Perioada mai putin favorabila pe care o traversati este trecatoare. Seara primiti o veste in legatura cu o mostenire si va schimbati programul pentru miine. Fecioara Aveti tendinta de a exagera, atit in privinta relatiilor sentimentale, cit si in afaceri. Va sfatuim sa nu riscati nimic, pentru ca s-ar putea sa iesiti in pierdere. Eforturile din ultima perioada v-au solicitat mult, mai ales nervos. Este momentul sa va destindeti. Balanta Dimineata totul va merge din plin, insa este posibil sa deveniti orgolios si sa exagerati in privinta relatiilor sentimentale. Se pare ca va exprimati neglijent si s-ar putea ca persoana iubita sa va inteleaga gresit. Va recomandam sa va faceti ordine in idei. Scorpion Starea de confuzie pe care o resimtiti dimineata va poate afecta relatiile sentimentale. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa evitati discutiile in contradictoriu. Spre seara, va regasiti buna dispozitie intr-o vizita la prieteni. Sagetator Va intelegeti foarte bine cu toata lumea si toate va merg din plin. S-ar putea sa va reintilniti cu o veche cunostinta si sa fiti invitat la o petrecere. Aveti ocazia sa lamuriti o data pentru totdeauna o problema sentimentala mai veche. Capricorn Dimineata s-ar putea sa aveti mici probleme acasa. Puteti rezolva totul usor, doar cu o vorba buna. Dupa-amiaza sinteti invitat la prieteni. Aveti grija sa nu provocati scene de gelozie! Varsator S-ar putea sa aveti mici probleme de natura sentimentala, care va rascolesc amintiri neplacute. Sfaturile unei persoane mai in virsta va ajuta sa dezamorsati un conflict incipient. Pesti Sinteti nervos si va puteti trezi in situatii neplacute. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa va ocupati de problemele care nu sufera aminare. Acasa, ar fi bine sa evitati discutiile in contradictoriu. Incercati sa fiti mai tandru cu persoana iubita! Nascuti pe 1 octombrie - Ziua cetateanului de frunteNativii zilei de 1 octombrie pot ajunge in cele mai inalte pozitii profesionale, sociale sau familiale. In general, ascensiunea nu se datoreaza eforturilor exagerate si agresivitatii. De cele mai multe ori, reusita este rezultatul aplicarii perceptiilor si conceptiilor de prespectiva pe care le au nativii. Cei din jur recunosc in mod instinctiv calitatile exceptionale ale celor nascuti in aceasta zi. Uneori se va pune problema daca nativii au cu adevarat tarie de caracter. Intr-adevar, faptul ca ocupa o pozitie importanta poate fi extrem de solicitant pentru ei, mai ales din punct de vedere psihologic si le va fi destul de greu sa suporte aceasta presiune.De cele mai multe ori, problemele pe care le intilnesc nativii au ca element comun cariera. De exemplu, vor lupta multi ani pentru a ajunge intr-o anume pozitie sociala, insa odata ce au ajuns acolo vor realiza ca nu este ceea ce si-au dorit. Acest lucru se datoreaza faptului ca nativii sint prea seriosi si nu stiu cum sa se bucure de o reusita. Intr-adevar, s-ar putea sa fie foarte preocupati de problemele pe care le au la locul de munca si de felul in care se pot rezolva aceste probleme. In plus, vor intimpina probleme si din cauza tendintelor perfectioniste si din cauza dificultatii de a lasa lucrurile asa cum sint. In ciuda obstacolelor pe care le vor intilni, nativii vor demonstra ca au o mare capacitate de a invata si de a face progrese in evolutia personala. In ceea ce priveste relatiile interpersonale, nativii acestei zile vor cauta sa aiba legaturi cu oameni care sint foarte capabili si hotariti, dar care de obicei nu au obiective personale inalte. Ei vor cauta compania persoanelor care le pot oferi ajutorul si care le pot intelege nevoile. Suportul emotional pe care il ofera asemenea persoane nativilor are o importanta cruciala pentru o reusita completa.In general, persoanele nascute pe data de 1 octombrie sint destul de ciudate. Ele actioneaza intr-un mod specific lor, iar rezultatele pe care le obtin sint de cele mai multe ori impresionante. Din acest motiv, nativii vor fi luati in serios si in cele din urma vor ajunge sa fie inconjurati de admiratori. Poate fi o priveliste destul de ciudata atunci cind nativii sint vazuti muncind si chiar cind sint vazuti intr-o fotografie cu colegii de serviciu. De cele mai multe ori, vor da impresia ca nu acela este locul lor si ca nu au ce cauta acolo. Intr-adevar, sint practicanti atipici ai profesiei lor. Sint considerati neobisnuiti mai ales din cauza metodelor neortodoxe de a actiona si din cauza filosofiei legate de munca. Spre disconfortul lor, vor fi tinta multor critici datorita modului exculsivist de a privi lucrurile.Cei mai multi dintre nativii acestei zile invata tot ceea ce stiu din experientele pe care le au si nu in urma absolvirii unor cursuri. Nu poate fi reprosat nimic profesionalismului lor. In general, par a fi foarte cizelati, cinstiti si increzatori in propriile puteri, dar mai mult decit oricine altcineva vor arata ca au demnitate. Chiar daca poate dura multi ani, nativii ii cuceresc pe ceilalti prin dragostea si respectul pe care le ofera. Toata lumea le va simti lipsa atunci cind vor pleca dintr-un anume loc. Vor fi cautati chiar si de acele persoane cu care nu prea au avut multe legaturi.SFATURI: Incearca sa faci eforturi mai substantiale. Renunta la o parte din temerile si preocuparile inutile. Evita sa crezi profetiile referitoare la succesul pe care il vei avea. Invata sa fii mai responsabil. PUNCTE FORTE: Unic Dedicat Demn PUNCTE SLABE: Predispus la crize Nehotarit Distant
Primarul Tiberiu Ratiu a aratat ca administratia locala a orasului Abrud a depus in ultimele doua luni eforturi sustinute pentru a mentine piata agroalimentara, si implicit pentru aprovizionarea populatiei din zona blocurilor cu produse specifice. De mentionat faptul ca aceste eforturi s-au datorat faptului ca locatia veche a pietei a fost retrocedata, iar spatiul destinat noii piete a fost “transferat” în curtea fostei unitati militare. “Primaria a luat masuri pentru amenajarea noii piete. Aceasta a fost deja pavata, primaria încheind un parteneriat cu firmele de pe raza localitatii care au ca specific distributia de produse agroalimentare. Toti acesti comercianti, conform parteneriatului au construit si urmeaza sa construiasca spatii în arhitectura traditionala, adica din lemn, astfel încit comertul sa se desfasoare în conditii de salubritate si igiena. Aici exista deja canalizare, fiind preconizata si constructia unui grup social si a unei cismele. Se doreste de asemenea extinderea iluminatului public si totodata eliminarea depozitarii unor produse la întimplare”, a precizat primarul orasului Abrud.
Discutii pe marginea acestei eventuale tranzactii au avut loc in cadrul ultimei sedinte a Legislativului local, la care a fost prezent si proprietarul Marcel Calin Cioban. Acest punct de pe ordinea de zi a stirnit insa si controverse in cadrul sedintei de marti. Un aspect care a stirnit discutii a fost acela ca situatia din teren nu corespunde cu cea trecuta in actele cadastrale, in extrasul de carte funciara figurind o suprafata cu aproximativ 130 de metri patrati mai mica decit cea reala. O alta problema ivita in calea acestei tranzactii se refera la faptul ca respectivul teren situat intr-o zona de maxim interes a municipiului este ipotecat in favoarea unei banci pentru suma de 60.000 de euro, iar vinzarea se va putea face doar dupa ce banca va radia inscriptia ipotecara asupra lui. Terenul a fost evaluat de un expert evaluator autorizat la suma de 92.162 de euro, respectiv 227 de euro pe metru patrat cu TVA inclus. Consilierii locali s-au aratat de acord in principiu cu achizitionarea terenului, dar cu conditia ca o comisie de negociere sa se puna de acord asupra pretului cu proprietarul, iar banii sa fie achitati pentru terenul trecut in extrasul de carte funciara. Alesii locali au mai precizat ca contractul de vinzare cumparare a terenului se va incheia doar dupa ridicarea de catre banca a ipotecii.
Atacantul Lucian Burdujan a revenit, ieri, la antrenamentele primei echipe a lui FC Vaslui, dupa o discutie cu noul antrenor Marius Lacatus, la aproximativ o luna de cind a fost exclus din lot in urma unui conflict cu tehnicianul de atunci, Cristian Dulca. Fotbalistul, care mai are doi ani de contract cu formatia moldava, a fost prezent la sedinta de ieri a galben-verzilor, dar s-a antrenat separat, deoarece a lipsit o perioada indelungata. Un alt jucator care a revenit la antrenamente este mijlocasul Adrian Gheorghiu, la peste cinci luni dupa ce a suferit o ruptura a ligamentelor incrucisate. “Ma simt bine si sper sa revin cit mai repede pe teren. Mi-e dor de fotbal, parca a durat o vesnicie perioada de recuperare. Abia astept meciurile oficiale”, a afirmat Gheorghiu, care insa s-a pregati separat de restul lotului.
Fundasul echipei Universitatea Craiova, Valerica Gaman, a primit, ieri, din partea Comisiei de Disciplina a FRF trei etape de suspendare si o amenda de 4.000 de lei, dupa ce in partida cu Gloria II Bistrita l-a accidentat pe Sergiu Pirvu si a fost eliminat. De asemenea, membrii Comisiei de Disciplina a FRF au mai decis sa ii acorde olteanului si o penalitate sportiva de 4.000 de lei. Initial s-a vehiculat ca suspendarea jucatorului va fi mai mare, din cauza gravitatii accidentarii pe care a suferit-o Pirvu, dar sursa mentionata a explicat de ce fundasul a primit doar trei etape: “Aici era vorba de gradul in care a fost afectat jucatorul atacat. Cazul trebuia incadrat la o anumita categorie, iar cei de la Gloria Bistrita au venit cu o hirtie in care au spus ca jucatorul nu a suferit nici o vatamare fizica. Daca ar fi spus altceva, jucatorul ar fi putut primi mai multe etape de suspendare. Daca au mintit bistritenii, e treaba lor, dar nu se putea trece peste hirtia de la ei”.
Originar din Craiova, fundasul Sorin Radoi a evoluat numai ca adversar impotriva Universitatii, fie cu Sportul Studentesc, Poli Timisoara sau „U” Cluj. Fotbalistul oltean a facut junioratul la Scoala de Fotbal “Gica Popescu”, dupa care a evoluat in Divizia B la FC Extensiv Craiova. Sorin Radoi a debutat in Liga I la 11 august 2004, chiar intr-un joc Sportul Studentesc - Universitatea Craiova 2-0. Acum, fundasul de 24 de ani va intilni din nou echipa fanion a Olteniei. “Nu am nici un sentiment deosebit fata de Universitatea Craiova. Chiar daca voi evolua din nou ca adversar, in orasul unde m-am nascut si unde am crescut, singurul meu gind este sa cistigam. Imi doresc sa obtinem un rezultat favorabil, iar la finalul jocului, Alba sa depaseasca in clasament Universitatea. Atu-urile noastre vor fi unitatea grupului si spiritul de echipa, de care am dat dovada in precedentele jocuri”, a spus Radoi. Acesta spera sa ghiceasca planurile oltenilor, a caror echipa traverseaza o perioada mai dificila. “Universitatea este o echipa buna, cu jucatori experimentati, insa tinind cont de problemele pe care le au in acest debut de sezon, speram sa fim destepti si sa profitam. Fratii Costea, Trica sint jucatori buni, dar si ceilalti sint periculosi. Nu ne temem de jucatorii Craiovei, pur si simplu ii luam in serios si vom incerca sa ne facem treaba asa cum trebuie pentru a-i anihila”, a precizat jucatorul, ce va fi sustinut in tribuna de catre parinti. Sorin Radoi este de parere ca suporterii formatiei oltene nu il vor primi cu ostilitate, fiindca nu ar avea motiv. “Galeria Universitatii este una dintre cele mai frumoase din tara. Imi amintesc cind am jucat cu Sportul, la Craiova si am invins, galeria Universitatii ne-a aplaudat”, a spus purtatorul tricoului cu numarul 6. GHICITOAREA LUI RADOI!“Doi olteni trecura Oltul, dupa ei trecu(Radoi). Citi olteni trecura Oltul si-nainte si-napoi?” Raspuns: Trei olteni. Tot trei, dar puncte, spera si Sorin Radoi sa-si treaca in clasament cu Unirea Alba Iulia dupa ce va ghici jocul Universitatii si va raspunde cu o prestatie impecabila in defensiva.Angelo Malesic in probe la FC Unirea Alba Iulia!Doi jucatori incearca sa-l convinga pe Adrian Falub ca merita sa evolueze in tricoul Unirii Alba Iulia. Este vorba despre portarul Dan Zdrinca (29 de ani, ex-Astra Ploiesti) si atacantul croat Angelo Malesic (20 de ani, ex-Jonkoping, formatia Under 21). Malesic este nascut la Sarajevo, are dubla cetatenie croato-suedeza, iar de la 11 ani a evoluat doar la echipe din Suedia.
Unirea: Arlauskis - Galamaz, Maftei, Fernandes - Nicu, Apostol, Ricardo, Brandan - Varga (‘90 - Paduretu), Balan (‘46 - Frunza) - Bilasco (‘64 - Rusescu). Antrenor: Dan Petrescu. Stuttgart: Lehmann - Celozzi, Delpierre, Tasci, Boka - Hilbert, Khedira, Hitzlsperger, Gebhart - Marica (‘64 - Schieber), Pogrebniak. Arbitri: Laurent Duhamel - Stéphane Duhamel, Christophe Capelli (Franta).Cartonase galbene: Maftei / Schieber, Gebhart0-1, min. 5: minge aruncata in careu, Nicu este depasit, Tasci apare din spate si inscrie cu stingul. 1-1, min. 47: Varga, sut in diagonala, dupa o respingere gresita a lui Boka.Surpriza tactica pregatita de Dan Petrescu a fost utilizarea a trei fundasi centrali intr-un modul cam prafuit (“nu-mi place, dar n-am ce face”), cu o linie de mijloc densa si masivul Bilasco in lupta cu fundasii centrali germani. Dar atunci cind primesti gol in minutul 5, pe o lansare la bataie in careu si o eroare a lui Epaminonda Nicu, ce te faci, Mister? Schimbare dupa 10 minute? Dan Petrescu a suportat nu numai socul reusitei lui Tasci, dar si blocarea echipei la o deschidere atit de timpurie a scorului. Avind jucatori rapizi pe flancuri, Unirea a incercat sa deschida jocul, dar cei patru fundasi lui Babel erau peste tot. Aritmetic si geometric s-ar putea spune ca restul primei reprize a apartinut echipei gazda, numai ca Unirea nu a aratat ca domina jocul si a crescut o singura data pulsul batrinului Jens Lehmann, atunci cind centrarea lui Varga pentru Balan a fost respinsa de ivorianul Boka in corner. Insa nici germanii nu si-au mai creat ocazii de poarta, rezultind o repriza foarte slaba ca spectacol, cu multe duritati la limita regulamentului, tolerate de arbitrul francez. Cel mai tavalit, Tibi Balan, a fost nevoit sa paraseasca terenul cu citeva secunde inainte de fluierul de pauza. Dan Petrescu nu a facut decit o singura schimbare la pauza si aceea fortata, dar a dat ordin de atac cu orice pret. Rezultatul acestui iures a fost spectaculosul gol marcat de Dacian Varga, cu un sut la coltul lung, specialitate proprie. Dupa minutul 48, fata jocului se schimba: Unirea prinde curaj, iar Stuttgart nu arata deloc ca ii convine situatia. Echipa ialomiteana a atacat mai mult, iar Pogrebniak (‘56) si Marica (‘59, ‘63) l-au amenintat serios pe Arlauskis. Astfel incit rezultatul meciului devenise imprevizibil si daca Varga a ratat dubla (Boka n-a mai gafat ca la gol), Arlauskis a prins sutul periculos din lateral al lui Gebhart. Ultimul sfert de ora a fost dominat teritorial de Unirea Urziceni, care are meritul de a-si fi revenit dupa socul din startul partidei, realizind o repriza a doua foarte buna in fata unei echipe germane de traditie.Clasamentul grupei G1. Sevilla 2 2 0 0 6-1 62. Stuttgart 2 0 2 0 2-2 23. Unirea 2 0 1 1 1-3 14. Rangers 2 0 1 1 2-5 1 KO in zece minuteGlasgow Rangers - FC Sevilla 1-4. Novo (‘88) / Konko (‘55), Adriano (‘64), L. Fabiano (‘72), Kanouté (‘74). Mai mult decit de egalul obtinut pe teren, Unirea Urziceni se poate bucura de rezultatul de la Glasgow. Rangers a rezistat 50 de minute unei echipe net superioare, dar dupa ce a primit gol, s-a deschis, iar rezultatul a fost ca echipa spaniola a inscris inca trei goluri in zece minute. In aceste conditii, meciul de pe “Ibrox Park” este extrem de important pentru echipa lui Dan Petrescu, un rezultat favorabil dind sperante pentru continuarea drumului in Europa. Pe 20 octombrie, in afara meciului Rangers - Unirea se mai disputa partida Stuttgart - Sevilla.Fiorentina a jumulit “cormoranii”Rezultate inregistrate in celelalte grupeGrupa E: Fiorentina - Liverpool 2-0. Jovetic (‘28, ‘37). Mutu (F) a jucat pina in min. 82; Debrecen - Lyon 0-4. Kählström (‘4), Pjanic (‘13), Govou (‘24), Gomis (‘51). Clasament: 1. Lyon - 6 p; 2. Fiorentina - 3 p; 3. Liverpool - 3 p; 4. Debrecen - 0 p. Etapa viitoare: Debrecen - Fiorentina, Liverpool - LyonGrupa F: Rubin Kazan - Inter 1-1. Dominguez (‘11) / Stankovic (‘27). La Inter, Chivu a fost integralist, iar Balotelli a fost eliminat in min. 60; Barcelona - Dinamo Kiev 2-0. Messi (‘26), P. Rodriguez (‘76). Ghioane (K) a intrat in min. 46. Clasament: 1.Barcelona - 4 p; 2.Kiev - 3 p; 3. Inter - 2 p; 4. Rubin - 1 p. Etapa viitoare: Barcelona - Rubin, Inter - Kiev.Grupa H: Arsenal - Olympiakos 2-0. van Persie (‘78), Arsavin (‘86); Alkmaar - Standard Liège 1-1. El Hamdaoui (‘48) / Traoré (‘90^1). Clasament: 1. Arsenal - 6 p; 2. Olympiakos - 3 p; 3. Standard - 1 p; 4. Alkmaar - 1 p. Etapa viitoare: Alkmaar - Arsenal, Olympiakos - Standard.
Din nou, cele patru echipe romanesti din Europa League incearca sa obtina ceva puncte, atit pentru perspectivele lor de calificare in primavara europeana, cit si pentru imbunatatirea coeficientului UEFA al Romaniei. In prima runda, cele patru au obtinut opt puncte din 12 posibile si daca apreciem ca meritoriu rezultatul egal obtinut de FC Timisoara pe “Amsterdam Arena”, singura “repetenta” este Steaua, cu semiesecul ei pe teren propriu in fata formatiei din Tiraspol.Runda a doua este si mai grea pentru caravana romaneasca. CFR Cluj si Steaua merg in “tara lalelelor” unde vor intilni primele doua clasate in campionatul olandez, PSV Eindhoven si Twente Enschede, departajate doar de golaveraj. Echipa “electronistilor”, antrenata de Fred Nutten, are doua virfuri, sirbul Lazovic si Koevermans care inscriu aproape meci de meci si alti internationali de marca in formatia de baza, ca Ooijer, Afellay sau Engelaar, in timp ce de la CFR Cluj va lipsi virful de lance Yssouf Koné, care va fi inlocuit de brazilianul Nei sau ivorianul Traoré, revelatia ultimelor meciuri. Daca formatia clujeana a debutat cu bine in grupa K (2-0 cu FC Copenhaga), Eindhoven se poate declara, insa, nemultumita de remiza obtinuta pe terenul Spartei Praga. La rindul ei, Steaua are o revansa de luat in special asupra antrenorului formatiei Twente, fostul selectioner al Angliei, Steve McClaren, cel care a recuperat un deficit imposibil, de la 0-3 (scor agregat) acum trei ani, in semifinala Cupei UEFA, cind antrena pe Middlesbrough. Iar daca echipa bucuresteana a dezamagit total in meciul cu transnistrenii, formatia olandeza a pornit ca din tun, invingind in deplasare favorita grupei, Fenerbahce! In lipsa lui Golanski, noul antrenor al Stelei, Mihai Stoichita, va improviza cu Banel Nicolita pe flancul drept al apararii.Nici cele doua meciuri sustinute de echipele romanesti pe teren propriu nu sint deloc usoare. Panathinaikos si Dinamo Zagreb sint lideri incontestabili in campionatele autohtone si, daca in Croatia diferenta valorica dintre echipa fanion si celelalte combatante este imensa, nu acelasi lucru se poate spune si despre Grecia. Dinamo va juca fara spectatori in fata unei formatii ranite de moarte dupa ce a pierdut pe teren propriu derbiul cu “dusmanii” de la Galatasaray. Antrenata de olandezul Henk ten Cate (trecut si pe la Ajax), “Panatha” are citiva jucatori foarte cunoscuti la mijlocul terenului si in fata (Karagounis, Katsouranis, Gilberto Silva, Salpingidis), dar in aparare este destul de fragila, dupa cum spune fotbalistul bistritean Lucian Sinmartean, bun cunoscator al fotbalului din Elada. De la Dinamo lipseste in continuare Marius Niculae, dar si mijlocasul defensiv Ndoye. In fine, FC Timisoara pare a avea o misiune mai simpla, dar echipa lui Krunoslav Jurcic nu poate fi deloc neglijata. Se poate spera ca elevii lui Ovidiu Sabau sa fi invatat din contactul de anul trecut cu fotbalul european, atunci cind Timisoara a fost eliminata de Partizan Belgrad. Daca echipele romanesti vor reusi macar sa egaleze bilantul din prima runda, vom vedea astazi, din cele patru partide transmise in direct de Pro TV si Sport.roEuropa League, runda a II-aGrupa A: Anderlecht Bruxelles - Ajax Amsterdam, FC Timisoara - Dinamo ZagrebGrupa B: Slavia Praga - OSC Lille, CF Valencia - Genoa CFC.Grupa C: SV Hamburg - Hapoel Tel Aviv, Celtic Glasgow - Rapid VienaGrupa D: Sporting Lisabona - Hertha Berlin, FK Ventspils - SC HeerenveenGrupa E: AS Roma - TSKA Sofia, FC Fulham - FC BaselGrupa F: Dinamo Bucuresti - Panathinaikos Atena, Galatasaray Istanbul - Sturm GrazGrupa G: Levski Sofia - Lazio Roma, Red Bull Salzburg - CF VillarrealGrupa H: Twente Enschede - Steaua, Seriff Tiraspol - Fenerbahçe IstanbulGrupa I: AEK Atena - Benfica Lisabona, BATE Borisau - Everton LiverpoolGrupa J: FC Toulouse - Club Bruges, Sahtar Donetk - Partizan BelgradGrupa K: FC Copenhaga - Sparta Praga, PSV Eindhoven - CFR ClujGrupa L: Werder Bremen - Athletic Bilbao, Austria Viena - Nacional Madeira.Meciurile din grupele A-F incep la ora 22:05, iar cele din grupele G-L la ora 20:00.Cele opt formatii probabileFC Twente Enschede - Steaua (20:00, Pro TV)Twente: Boscher - Stam, Wisgerhof, Douglas, Kuiper - Tiote, Perez, Brama, Ruiz - N’Kufo, Stoch. Steaua: Zapata - Nicolita, Rada, Ghionea, Marin - Szekely, Onicas, And. Ionescu, Toja - Stancu, Kapetanos. Arbitri: Gianluca Rocchi - Luca Maggiani, Elenito di Liberatori - Luca Banti, Massimiliano Saccani (Italia)PSV Eindhoven - CFR Cluj (20:00, Sport.ro)Eindhoven: Isaksson - Maza, Ooijer, Pieters, Manolev - Afellay, Bakkal, Engelaar, Dzsudzsak - Lazovic, Koevermans. CFR: N. Claro - Tony, Cadú, Alcantará, Panin - Dani, Muresan - Mara, Culio, Dubarbier - Nei. Arbitri: Tommy Skjerven - Erik Ræstad, Kim Johnsen - Brage Sandmoen, Ken Johnsen (Norvegia)FC Timisoara - Dinamo Zagreb (22:05, Sport.ro)FC Timisoara: Pantilimon - Bonfim, Nibombé, Mera, Art. Karamian - Goga, Alexa, Bourceanu, Arm. Karamian - Bucur, Parks.Zagreb: Butina - Cufré, Kovac, Lovren, Vrdoljak - Etto, Morales, Sammir, Badelj - Mandzukic, Papadopoulos. Arbitri: Peter Rasmussen - Martin Wulff, Niels Hog - Anders Hermansen, Michael Svendsen (Danemarca). Dinamo Bucuresti - Panathinaikos Atena (22:05, Pro TV)Dinamo: Dolha - Scarlatache, Goian, Tamas, Pulhac - Torje, Rus, D. Koné, Ad. Cristea - Niculescu, And. Cristea.Panathinaikos: Tzorvas - Sarriegi, Vintra, Gabriel, Bjarsmyr - Katsouranis, Gilberto, Simao, Karagounis - Salpingidis, Leto. Arbitri: Cesar Muniz - José Manuel Fernandez, Javier Novoa - Carlos Clos, Antonio Lopez (Spania).
A trait cea mai mare cumpana din viata ei, dar Adriana Bahmuteanu a avut puterea sa treaca peste si sa îsi regaseasca echilibrul. Acum vedeta se gindeste la viitor, sa mai încerce înca odata sa devina mama si chiar sa se reinventeze. Iar prezentatoarea nu elimina din calcul chirurgia plastica. „Nu sunt împotriva operatiilor estetice. Am una chiar si la genunchi, dupa un accident de masina. Vreau sa-mi fac sinii frumosi ca la 20 de ani si mai vreau sa scap si de surplusul de pe burta. Am vorbit deja cu un doctor si mi-a zis ca dupa ce termin cu plozii ne apucam de treaba”, a declarat Adriana în cadrul emisiunii „Conferinta de presa”, citata de Ring. Deocamdata, sotia lui Silviu Prigoana a reusit sa scape de cele 20 de kilograme în plus si se pregateste sa plece în Germania, pentru o serie de analize. Nu a renuntat la ideea de a mai avea un copil, iar daca pentru asta trebuie sa îsi amine toate planurile este un sacrificiu pe care îl face cu drag. Reinventarea mai poate sa astepte…
Inevitabilul s-a produs. Dupa trei ani la periferie, doamna Columbeanu a decis sa se mute în centrul Capitalei, desi lasa în urma o vila cu piscina, servitori si un veritabil trai boieresc. Însa traficul o omoara. Avind o agenda extrem de încarcata, cu zeci de sedinte foto, prezentari de moda si aparitii în diverse emisiuni de divertisment, Moni nu mai poate suporta drumul fata-fita pe ruta Izvorani-Bucuresti. Mai ales ca, de voie - de nevoie, si-a transformat Bentley-ul în sifonier.Satula pina peste urechi, tinara sotie de afacerist a pus piciorul în prag si a decis. Paraseste caminul conjugal si se muta într-un apartament, în Centru. „M-am saturat de drumurile de la Izvorani. Fac cel putin o ora si jumatate dus, o ora si jumatate întors. Sunt trei ore pierdute aiurea si ajung obosita la întilniri si sedinte foto. Toate spatiile lui Irinel sunt închiriate, nu mai are decit un birou, dar nu poate fi transformat în spatiu de locuit. Vreau un apartament de doua camere, în centru, unde sa dorm si sa îmi las citeva haine”, a tinut sa precizeze bacauanca, în Click!. Moni este cu atit mai hotarita sa plece cu cit, din aceasta toamna, Irina a început gradinita si s-a mutat deja cu bunica ei, în apartamentul familiei Gabor de pe Calea Victoriei. Asadar, sotia a plecat, copilul a plecat. Ce ramine în urma, în Izvorani?! Un miliardar singur-cuc în paradis...
Nu exista fumator care sa nu fi încercat, cel putin o data în viata, sa scape din plasa acestui viciu. În majoritatea cazurilor, tentativa s-a transformat în chin si totul a fost în zadar. Pentru Cristi Minculescu, însa, a fost o necesitate. Înainte de a se opera, fuma doua pachete de tigari pe zi. Dupa transplantul de ficat, a primit ordin strict de la medici: Te lasi sau mori! Evident, a ales prima varianta. „Am restrictie la fumat. Înainte fumam aproape 40 pe zi, tigari foarte tari, dar acum am fost nevoit sa ma las, asta pentru ca trebuie sa ma îngras”, spune solistul trupei Iris, într-un interviu acordat Evz. Bineînteles, nu i-a fost si nu îi este deloc usor. Tabieturile si permanenta nevoie de a aprinde o tigara nu îi dau pace. Din nou, însa, Cristi se dovedeste a fi un învingator: „Mie mi-e cel mai rau cu nefumatul dupa ce manânc. Inainte, dupa fiecare masa eram obisnuit sa aprind o tigara. La fumat am restrictii definitiv. si chiar am o problema cu lasatul de fumat, simt ca înnebunesc dupa ce manânc, probabil ca înca nu mi-a trecut dependenta”. În plus, artistul a fost nevoit sa renunte si la a mai bea alcool. Sau „sustinator de efort”, cum îl numeste el. Per total, tot raul este însa spre bine. Acum, Cristi Minculescu poate rasufla usurat. Si la propriu...
Acesta este pretul pe care il plateste Monica Birladeanu: sa ii fie urmarita relatia cu iubitul pas cu pas. Iata insa ca actrita din „Francesca” da o veste proasta amatorilor de telenovele cu final siropos si alimenteaza sperantele celor care jinduiesc la ea: pasul spre altar nu reprezinta deloc o prioritate.Probabil ca nimeni nu ii va „urechea”, cu atit mai mult cu cit barbatii in mod cert ar simti o stringere de inima vazind cum inca o diva autohtona este „incarcerata” de un magnat, in timp ce femeile ar spune un enigmatic si satisfacut: „ti-am spus eu ca nu o ia”. Insa vremea trece, ceasul biologic ticaie, iar frumusetea se scurge pe apa Dimbovitei, oricit de vigilenti ar fi medicii esteticieni…„Nu avem nevoie de un moment in care el sa stea in genunchi si sa ma ceara de sotie, iar eu sa zic da. Suntem impreuna de sapte ani si chiar daca lumea se asteapta ca dupa atitia ani sa ne casatorim si sa apara un copil, pe noi nu ne intereseaza inca sa avem o casnicie. Poate o sa ne bucuram de aceste lucruri la momentul oportun, dar acum prefer sa ne avem o relatie solida decit sa ne uneasca un act. Cine ne poate urechea daca nu ne casatorim?”, a intrebat retoric frumoasa intr-o emisiune de televiziune, scrie Libertatea.
O delegatie a municipiului Alba Iulia, condusa de primarul Mircea Hava, a participat zilele trecute la o conferinta gazduita de orasul înfratit din Ungaria, Szekesfehervar. Invitatia pentru delegatia din municipiul Alba Iulia a fost adresata de primarul din Szekesfehervar, Tihamer Warvasovszky. Conferinta a fost sustinuta vineri, 25 septembrie de catre Divizia de Diplomatie Publica a NATO si a avut ca tema “Politici de Siguranta ale oraselor înfratite”. Din delegatia municipiului Alba Iulia a facut parte si Adrian Radu, directorul executiv al Politiei Comunitare Alba Iulia. “Expunerea pe care a facut-o delegatia noastra a avut ca tema siguranta cetateanului, fiind singura expunere de acest gen. Celelalte delegatii, în numar de 13, au avut ca teme problematici de siguranta militara si de mediu. Ideea de baza însa care s-a desprins a fost ca, indiferent de problematica tratata, politicile de siguranta locala au o mare importanta în ceea ce înseamna, per ansamblu, problematica de securitate regionala, nationala si chiar europeana daca vreti. În alta ordine de idei întilnirea a fost si un util schimb de experienta, reunind reprezentanti ai administratiilor publice locale din diferite zone ale Europei”, a declarat Adrian Radu. Participantii la conferinta, au mai avut posibilitatea sa participe la comemorarea luptelor pentru libertate din perioada revolutiei de la 1848 din orasul Pakozd aflat în apropiere de Szekesfehervar si la un festival culinar.
Pelerinii care au “invadat” Alba Iulia pentru a participa la Liturghia solemna oficiata la Caterdala Romano-Catolica “Sfintul Mihail”, care a marcat finalul manifestarilor organizate cu ocazia implinirii a o mie de ani de la infiintarea Episcopiei Romano-Catolice a Transilvaniei, au dat si o lectie de civilizatie. Cu toate ca a fost vorba despre peste 6.000 de persoane, in urma lor locul a ramas curat “luna”. “Am suferit o mare dezamagire dupa finalizarea acestui eveniment. Nu am avut ce sa le dam de lucru angajatilor Salprest, pentru ca pe intreg perimetrul nu am gasit nici macar un servetel aruncat. In ciuda incercarilor si a dorintei de a face curat, nu am gasit nimic, nici macar in locul in care au parcat cele aproximativ 200 de autocare. Felicitari participantilor!”, a declarat putin ironic si foarte admirativ purtatorul de cuvint al Primariei Alba Iulia, Mihai Coser.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in parteneriat cu Consiliul Judetean Alba, a organizat ieri o vizita de lucru pentru jurnalistii din Regiunea Centru, la proiectul ce vizeaza reabilitarea drumului Aiud - Buru, finantat prin Programul Operational Regional. “Evenimentul a vizat monitorizarea implementarii transparente a fondurilor publice nerambursabile, urmarindu-se evolutia lucrarilor efectuate la fata locului”, au precizat reprezentantii ADR Centru.Proiectul a fost prezentat presei de catre Simion Cretu, director general ADR Centru, Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba, Dan Popescu, director executiv in cadrul CJ Alba si de catre reprezentanti ai consortiului de firme care executa lucrarile. Contractul de finantare nerambusabila, prin care se solicita o suma de aproape 22 milioane lei finantare nerambursabila, acordata de catre Uniunea Europeana, a fost semnat in urma cu un an, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru. Proiectul a fost depus de catre Consiliul Judetean Alba si prevede “Valorificarea potentialului turistic si economic al Vaii Aiud, prin reabilitarea infrastructurii de transport DJ 107 M”. Principalul obiectiv al proiectului este imbunatatirea accesului pe Valea Aiudului, a mobilitatii populatiei, bunurilor si serviciilor pentru stimularea dezvoltarii economice durabile a zonei. In luna aprilie, ADR Centru a avizat cererea de prefinantare a proiectului, in valoare de peste 3.3 milioane lei, iar predarea amplasamentului catre firma de constructii pentru executarea lucrarilor a avut loc in luna iulie. Conform informatiilor furnizate de catre CJ Alba, pina in prezent au fost realizate urmatoarele lucrari: 19.873 metri liniari de caseta pentru largirea carosabilului, 85 metri liniari zid de sprijin si au fost ridicati 130 metri liniari de fundatii ale zidurilor. S-au executat, de asemenea, 8.936 metri liniari de santuri de pamint, s-au decolmatat toate podetele existente si au fost demarate lucrarile la poduri. Vizite cu repetitie“Acest gen de evenimente face parte dintr-o ampla strategie de informare si promovare care se refera la sublinierea transparentei fondurilor alocate dezvoltarii regionale in Romania. Noi, la ADR Centru, dorim sa prezentam presei toti pasii care duc la buna finalizare a unui proiect. Nu este un lucru simplu sa scrii un proiect si apoi sa obtii finantare, dar este un proces si mai complex modul de folosire chibzuita a fondurilor, modul de urmarire a lucrarilor si investitiilor si, nu in ultimul rind, modul cum acest proiect se reflecta in cresterea calitatii vietii cetatenilor. Pe viitor ne propunem sa organizam evenimente destinate constientizarii beneficiarilor si publicului larg, cu privire la impactul pozitiv pe care il vor avea acest gen de initiative, finantate de REGIO”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru. Conform indicatorilor din proiect, prin reabilitarea infrastructurii DJ 107M se va realiza repararea a 6 poduri, 82 podete vor fi refacute, reparate sau largite, se va reduce timpul de parcurgere a acestei zone cu circa 30 minute, se vor crea 25 pensiuni agroturistice si cel putin 25 noi locuri de munca. “Proiectul propus de noi vizeaza imbunatatirea infrastructurii locale in masivul Muntilor Trascau. Judetul nostru are aici o zestre cultural istorica deosebita si un specific cu totul aparte. Peisajele de pe Valea Aiudului sint unice in Europa, iar localitatea Rimetea, de pe acest drum, este inclusa in lista patrimoniului UNESCO. De aceea, atunci cind am gindit acest proiect, ne-am propus ca sloganul nostru sa fie «Turismul… pe drumul cel bun!». Iar acest drum, care va deveni unul cu adevarat bun, este finantat de REGIO si asta va dovedi tuturor ca acest program aduce beneficii reale cetatenilor din judetul Alba”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba, beneficiarul proiectului vizitat.
Totodata, el nu a ascuns faptul ca PD-L l-a sustinut pe acesta sa ocupe functia de ministru al Apararii. “Domnul deputat, cred ca este deputat, Teodor Atatnasiu - spun cred ca este pentru ca il vad foarte rar in Parlamentul Romaniei, prin modul in care s-a expimat in citeva comunicate de presa, m-a atacat in mod direct si eu ii raspund doar atit. Daca din partea unora mai tineri si venetici politicieni pe meleagurile noastre nu poti sa ceri nimic si nu ma astept la mare lucru, din partea lui ma asteptam macar la bun simt. Dar din cite stiu si din cite m-am interesat pentru dinsul calitatea asta este destul de rara”, a declarat deputatul.Suparare mareEl crede ca inclusiv acest program de desfiintare a unor agentii guvernamentale ii supara foarte tare pe reprezentantii PNL. “Categoric unul din punctele noastre din programul de guvernare privind restructurarea agentiilor ii doare foarte tare pe liberali. I-am vazut cum s-au manifestat si in cadrul sedintei Parlamentului Romaniei cind s-a votat motiunea vis-a-vis de desfiintarea acestor agentii. Sigur ca, pentru dinsii, este dureros pentru ca mai au inca in aceste structuri oameni pe care PNL-ul i-a insurubat foarte bine in functii si care cistiga sume extraordinar de mari. Au avut grija ca si la nivelul judetului Alba sa isi implementeze doi apropiati, pe Nicolae Popa si pe Rares Buglea, in consiliul de administratie la Abrud... mari specialisti in minerit. De aceea, ii transmit domnului deputat Atanasiu sa isi coboare un pic ochii de la nivelul fostului ministru al Apararii, pentru ca inca a ramas cu nasul pe sus si nu cred ca ii sta bine, in contextul in care dinsul este totusi un politician cu experienta si eu apreciez acest lucru la toti politicienii, dar faptul ca au un limbaj de Pantelimon, de Ferentari, golanesc, nu il caracterizeaza ca si om politic (...) A avut mai multe aprecieri incorecte la adresa mea si a PD-L, alaturi de care care, sa nu uite domnul Atanasiu ca a ocupat o functie de cel mai inalt rang in aparatul de stat al Romaniei, cea de ministru al Apararii si sincer va spun ca, in momentul de fata, noi ca partid regretam faptul ca l-am sprijinit atunci sa ajunga ministru al Apararii. Ne-am inselat vis-a-vis de caracterul dinsului”, a conchis Clement Negrut. Clement NegruT, deputat PD-L de AlbaEu i-as sugera sa o lase mai moale cu jignirile si cu atacurile la persoana si sa isi vada mai mult de problemele pe care le are dinsul si sa-si numere conturile si banii pe care i-a adunat in pusculita atita timp cit a fost presedintele AVAS. Stie toata lumea, si presa a scris despre acest lucru, modul in care dinsul si-a rotunjit sau s-a rotunjit in politica, cistigind sume fabuloase de pe urma agentiilor dupa care pling acum liberalii”.
Pentru "U" au punctat: Krstanovic 13 p, M. Silvasan 13 p, F. Lapuste 12 p, Lawrence 12 p, Jocovic 11 p, Cuic 10 p si Chetreanu 3 p. La capitolul recuperari, Branko Cuic a fost primul, cu 9 interventii. Tot Cuic a fost si liderul paselor decisive, cu 8 reusite. La oaspeti, principalii marcatori au fost Mocanu, autor a 14 puncte, urmat de Fometescu - 13. In ciuda victoriei, antrenorul gazdelor, Marcel Tenter, a gasit mai multe aspecte in joc care l-au nemultumit. "Mi-a placut apararea, pentru ca am incasat doar 55 de puncte. Totusi, am jucat sub potentialul nostru, mai ales in faza ofensiva. Venim dupa un meci la Rovinari, unde am avut procentaje foarte bune. Ma asteptam sa nu evoluam la fel, dar as fi vrut mai mult de la acesta partida. Dincolo de orice tactica, am gresit pentru ca nu am jucat relaxat. Am avut trac si nu inteleg de ce. Remarc insa efortul colectiv", a punctat Tenter.
Dupa cum au precizat reprezentantii Bisericii Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica, sarbatoarea a fost cu atit mai frumoasa, cu cit Preafericirea Sa Lucian Muresan, Arhiepiscopul Major, a fost asistat in celebrarea Sa de catre Excelenta Sa Francisco-Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania si Republica Moldova. Inaltii Prelati au fost intimpinati in mod traditional inainte de intrarea in sat de calareti si condusi spre piata din centrul satului, unde au fost asteptati de soborul preotesc si de intreaga comunitate din Cetatea de Balta. “Din centrul satului, intreaga procesiune s-a deplasat inspre biserica ce troneaza pe culmea din mijlocul satului, la poalele careia Excelentele Lor au binecuvintat noua grota ridicata spre cinstirea Sfintei Fecioare de la Lourdes. Procesiunea a avut in frunte racla cu moastele Sfantului Anton de Padova si statuia Sfintului, aduse de la Roma si oferite Parohiei Cetatea de Balta multumita Pr. Dumitru Simionca si tinarului Ciprian Moldovan, care sint si ctitorii Grotei.Sfintirea noului lacas de cult a urmat binecuvintarii Grotei si amplasarii in biserica a statuii si moastelor Sf. Anton de Padova, care de acum inainte vor fi expuse credinciosilor spre venerare in fiecare prima zi de marti din luna. Astfel, dupa intocmirea si sfintirea mesei Sfintului Altar de catre cei doi Ierarhi, precedata de citirea Hrisovului, s-a procedat la delimitarea spatiului sacru prin sfintirea exterioara si interioara a bisericii. Sfinta Liturghie arhiereasca s-a celebrat apoi pe altarul ridicat in fata bisericii, pentru a putea participa intreaga multime a credinciosilor”, se arata intr-un comunicat dat ieri publicitatii. Mesaj papalIn cadrul Sfintei Liturghii, Excelenta Sa Francisco-Javier Lozano, Nuntiu Apostolic si reprezentantul Sfintului Parinte Papa Benedict in Romania si Republica Moldova, a tinut sa transmita mesajul Sau participantilor si intregii Biserici Romane Unita cu Roma. La agapa frateasca ce a urmat in Caminul Cultural din centrul localitatii, a fost prezentat si un program artistic sustinut de tenorul Romeo Saleno, impreuna cu sotia sa, soprana Julia Saleno, artisti ai Operei din Bucuresti, si de Ansamblu folcloric “Dor de pe Tirnava” din Cetatea de Balta, dupa care toata lumea a fost invitata sa viziteze Castelul din localitate, monument istoric din sec. al XV-lea. “Aflati la Cetatea de Balta, ca multi alti martiri greco-catolici din Romania sa-i multumim Domnului si sa ne rugam intens pentru ca El sa-L sustina mereu pe Papa Benedict in ministerul Sau pe Pastor al Bisericii Universale. Romania e o tara cu radacini vechi crestine, Transilvania e bogata in istorie si cultura, dar mai ales bogata in valori si, in timp, martora a credintei eroice, prin pastorii Bisericii Greco-Catolice, care si-au dat viata din credinta pentru Cristos si pentru ceilalti, iertindu-i pe persecutorii si pe calaii lor. Aici ii amintim pe episcopi, preoti, calugari, persoane consacrate si pe laici”se arata in mesaj.
“De ce ati venit sa protestati aici, ca oricum iesim de la guvernare!?” Este mesajul cu care purtatorul de cuvint al social-democratilor, Bogdan Niculescu Duvaz, i-a “salutat” ieri dimineata pe sindicalistii care au pichetat sediul PSD, dupa ce acestia l-au huiduit pe liderul partidului, Mircea Geoana.Aproximativ 100 de sindicalisti, membri ai Aliantei Bugetarilor, au protestat in fata sediilor PSD si PDL, nemultumiti de legea salarizarii unitare. Presedintele executiv al federatiei “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat ca liderii social-democrati “au batut palma cu PDL si acum pozeaza in Fecioara Maria”.La un moment dat, din sediul partidului a iesit presedintele Mircea Geoana, fara nici un mesaj pentru sindicalisti. Intrebat ulterior de jurnalisti despre acest protest, Geoana a declarat ca PSD isi mentine pozitia in ceea ce priveste necesitatea modificarii, in urmatoarele sase luni, a legii salarizarii unice, pentru a fi acceptata si de catre bugetari.“Luni va fi greva generala. Pentru prima data in ultimii 80 de ani avem de-a face cu o greva generala in sistemul bugetar românesc”, sustine presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint, Aurel Cornea, dupa incheierea discutiilor cu ministrul Muncii, Marian Sirbu. “Aroganta PDL s-a vazut si din faptul ca nu a catadicsit nici macar sa trimita un reprezentant sa vorbeasca cu noi. In campanie s-au aratat foarte deschisi la dialog cu noi”, a avertizat Aurel Cornea.Pe 5 octombrie, mai multe sindicate au anuntat ca vor declansa greva generala, timp de o zi, urmata de un miting de amploare organizat pe 7 octombrie, la care vor participa profesori, medici si functionari publici.
Vicepremierul Dan Nica a adresat ieri, înaintea sedintei de Guvern, un apel la seful statului sa respinga cererea pentru revocarea sa formulata de premierul Emil Boc, în caz contrar ministrii PSD urmind sa-si dea demisia la 30 de minute de la semnarea decretului.Nica a precizat ca ministrii PSD vor participa la sedinta de Guvern, însa nu vor da curs unei discutii în coalitie pina cind premierul Emil Boc nu-si va retrage cererea de revocare sau presedintele Traian Basescu nu o va respinge.Sedinta fara presa si fara consilieriPremierul Boc a abordat la începutul sedintei de Guvern doar tema actelor normative de pe ordinea de zi, asa cum se obisnuieste de fiecare data, fara nici o referire la situatia ministrului Dan Nica. La reuniunea de ieri nu au fost prezenti consilierii care participa în mod uzual la sedinte, iar la un moment dat au parasit sala si functionarii care asista de regula la discutii.Din rindul ministrilor PSD au lipsit Nicolae Nemirschi si Victor Ponta, care nu sint în tara. Potrivit unor reprezentanti ai Ministerului Mediului, Nicolae Nemirschi se afla la Kiev, pentru a discuta cu ucrainenii despre situatia Canalului Bâstroe, iar secretarul de stat Dan Cârlan a fost împuternicit înca de saptamina trecuta sa reprezinte ministerul. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, se afla de citeva zile în Spania.Premierul Emil Boc a propus, la începutul sedintei, ca proiectul de OUG privind situatia financiara a spitalelor sa fie discutat cu prioritate. Declaratiile cu privire la finantarea sistemului sanitar au fost singurele facute de Boc în prezenta mass-media, dupa care sedinta a continuat cu usile închise.Lege modificata fara stirea lui NicaPe ordinea de zi a sedintei, în varianta remisa presei, s-au aflat trei proiecte de HG, printre care una de reglementare a conditiilor introducerii pe piata a generatoarelor de aerosoli. Celelalte doua se refera la aprobarea subventiilor acordate societatilor din sectorul minier în anul 2009, respectiv stabilirea modelului proceselor-verbale de centralizare a rezultatului votului la alegerile prezidentiale.Neoficial, pe ordinea de zi a sedintei se afla, printre altele, un proiect de act normativ care va modifica Legea referendumului si un proiect de OUG prin care se va elimina rolul judecatorului delegat din activitatea Registrului Comertului.Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat la PSD, înainte de începerea sedintei de Guvern, ca nu Ministerul Internelor a initiat proiectul de modificare a Legii referendumului si nici nu l-a avizat, întrebat fiind daca se va discuta si acest aspect în sedinta. “Nu facem comentarii asupra actelor care sint supuse ordinii de zi a Guvernului pina cind sedinta de Guvern nu se încheie. În privinta respectivului act normativ, confirm faptul ca nu Ministerul Administratiei si Internelor este initiator, nu este avizator. Vom vedea si am sa ma uit si eu cu atentie despre ce este vorba în acest act normativ”, a spus Nica.
La Cluj-Napoca, pensionarii beneficiaza si de gratuitate la transportul in comun, primarul Sorin Apostu reasigurindu-i, recent, ca facilitatile se vor acorda si anul viitorPersoanele in virsta au fost invitate sa participe astazi la o cina festiva organizata de Primarie, eveniment care a costat 150.000 de leei, suma alocata printr-o hotarire de Consiliu Local. Nu doar Primaria municipiului Cluj-Napoca s-a gindit la persoanele in virsta, ci si Directia de Sanatate Publica. Directorul coordonator al DSP Cluj, dr. Dorina Duma, a tinut sa le transmita un mesaj tuturor virstnicilor, care isi celebreaza ziua internationala in fiecare an la 1 octombrie. O alta atitudineDuma se arata ingrijorata de faptul ca populatia tarii tinde sa imbatrineasca treptat, iar natalitatea a scazut dramatic. Directorul DSP considera ca este foarte important ca accentul sa fie pus pe necesitatile virstnicilor, care trebuie sa "beneficieze de conditii de viata adecvate, atit din punct de vedere cantitativ, cit si calitativ, prin activitati recreative, de timp liber, dar si de activitati ce pot fi utile comunitatii". Duma crede ca una dintre cele mai mari probleme ale virstnicilor o reprezinta marginalizarea, izolarea sociala, ce poate avea consecinte pe planul sanatatii prin depresii, uneori foarte severe. Pentru a preintimpina astfel de probleme, la Cluj-Napoca, batrinii au la dispozitie doua Centre de Zi pentru Virstinici, aflate in administrarea Primariei (pe str. St. O. Iosif nr. 3 si pe str. Decebal nr. 21), unde persoanelor in virsta li se acorda servicii alternative: suport si asistenta celor ramasi singuri, asistenta in rezolvarea unor probleme administrative, consiliere sociala, socializare si terapie ocupationala, activitati cultural-educative (spectacole, excursii, aniversari etc.), servicii sociale (masa la cantina sociala, ajutor social, ajutoare materiale, cadouri la momente aniversare din donatii si sponsorizari) etc. Pensii mai mari, incepind de aziDe astazi, valoarea punctului de pensie a fost majorata cu 2%, de la 718,4 lei la 732,8 lei, iar pensia minima de la 300 la 350 de lei. In judetul Cluj exista in momentul de fata 159.478 de pensionari, cu o pensie medie de 767 de lei pe luna, care, dupa majorarea din 1 octombrie, va ajunge la 786 de lei pe luna. De asemenea, incepind cu luna octombrie vor beneficia de un numar suplimentar de puncte acordat pentru vechimea realizata in activitatea desfasurata in grupa I de munca persoanele ale caror drepturi de pensii au fost stabilite in perioada 1 aprilie 2001- 30 septembrie 2008. Totodata, tot de ieri, cei care au pensia mai mica de 350 de lei pe luna vor beneficia de o majorare pina respectiva valoare (350 de lei), care devine noul cuantum al pensiei sociale minime garantate. Atentie la sanatate!"Virstnicii au cea mai mare nevoie de ingrijiri de sanatate, este virsta la care apar in mult mai mare masura bolile cronice si degenerative... De aceea este importanta (...) atitudinea intregii populatii fata de aspectele legate de sanatate si politicile asociate, inclusiv fata de virstnici", mai spune Dorina Duma. In baza unei conventii de colaborare cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Asociatia de Ajutor Familial Asistmed ofera in cadrul Centrului de Zi de pe strada Decebal consiliere medicala, precum si gimnastica medicala si kinetoterapie. De asemenea, Asistmed, care are contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, ofera si la domiciliu servicii medicale si de tip infirmier persoanelor virstnice. Toate acestea sint o dovada a atentiei de care batrinii Clujului se bucura din partea celor aflati inca in putere.
Foto Andrei GadaleanZi de zi, zeci de masini iau cu asalt proaspata zona pietruita si isi cauta parcare in apropierea zidului vechii cetatii medievale. Printre masini, cu greu isi fac loc si pietonii, nevrind sa deranjeze parca linistea si ordinea "parcarii" centrale. Autoritatile locale apeleaza deocamdata la bunul simt al soferilor, mai ales ca accesul pe pietonala nu e limitat prin borduri sau stilpi, ca in alte zone din oras. Parcarile cu plata din zona imediat apropiata, respectiv parcarea RADP de linga Cimitirul Central, cele de pe strazile Avram Iancu si Kogalniceanu, precum si parcarea din fata Echinox se dovedesc neincapatoare pentru numarul mare de autoturisme ai caror soferi incearca sa parcheze in zona. Reprezentantii municipalitatii duc un "razboi de gherila" cu soferii nepasatori, ridicind zilnic masini din zona. "Politia Comunitara ridica in fiecare zi cel putin 7-8 masini parcate in zona strazii Potaissa. Este vorba in special despre masinile firmelor care au sediul in zona sau despre taximetre. Politia Comunitara le-a explicat de mai multe ori ca pe strada Potaissa nu se mai parcheaza, accesul auto fiindu-le permis doar acelora care locuiesc acolo si care isi parcheaza masinile in propriile curti. Se pare ca deocamdata nu functioneaza vorba buna, ci doar metoda ridicarii", a explicat Oana Buzatu, purtatoarea de cuvint a Primariei Cluj-Napoca. Potrivit proiectului de revitalizare a zonei, in curind Zidul Cetatii va intra in lucrari, astfel incit strada Potaissa ar putea fi din nou blocata de utilaje.
Au luat parte la ceremonie elevi, studenti, profesori, voluntari, parteneri si alti sustinatori ai actiunii. Datorita acestui program, patru institutii de invatamint au primit finantari in valoare totala de 70.000 de lei pentru a-si pune in practica proiectele. Este vorba de "Sala multimedia «Octavian Goga» - mijloc de sustinere a calitatii educatiei", realizat de Scoala "Octavian Goga", de proiectul "Ludoteca - mediu de stimulare terapeutic", al Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva (CSEI), "Laborator multimedia - laborator clinic", un proiect al Catedrei de Parodontologie a Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, precum si de proiectul "Cabinetul de informatica în secolul XXI", derulat de Scoala "Emil Isac" din Cluj-Napoca. In total, beneficiaza de acest program nu mai putin de 1.500 de persoane.
Liderul PDL Alba, Mircea Hava, care este si vicepresedinte la nivel national, spune ca atit premierul Emil Boc, cit si presedintele Traian Basescu au procedat corect. “Sintem intr-o coalitie. Ar fi fost foarte bine, daca tot au semnat un contract, asa cum este el - cu bune si cu rele, sa il duca pina la capat. Era acolo un punct care spunea ca daca primul ministru considera ca un ministru nu-si face treaba sau sare calul, premierul propune schimbarea lui si partidul din care face parte propune un alt nume. Oricum, pe noi nu ne-au ajutat nu stiu cit si va dau ca exemplu numai Palatul Principilor care nu a ajuns la noi cum ar fi trebuit, ci in urma presiunii mass-media. Revenind, s-a cerut PSD sa vina cu o propunere. Presedintele, asa cum era normal - si eu as fi facut la fel - le-a cerut sa negocieze. Premierul i-a invitat la discutii, dar pina acum n-au prea venit. Trebuie sa discute si sa propuna un alt membru in Guvern. Mingea e la ei, la PSD. Nici un partid nu sta intr-un singur om. Mie mi se pare ca PSD nu prea are cadre si este supus vointei a doi-trei oameni”, este de parere Mircea Hava.El crede ca negocierile trebuie sa continue si ca cele doua partide trebuie sa duca guvernarea impreuna si pe viitor. “In continuare, vad negocieri. Avem texte scrise si pe marginea lor trebuie sa se discute. Ei trebuie sa se hotareasca ce fac. Daca decid sa iasa de la guvernare, nu-i nici o problema, raminem sa guvernam singuri. Eu doresc insa sa continuam impreuna, sa guvernam impreuna si sa ne asumam atit succesele, cit si insuccesele”a punctat presedintele PDL Alba.Nici o schimbareLa nivelul judetului Alba, lucrurile vor ramine neschimbate, adica cele doua partide nu vor colabora si, probabil, vor continua sa se atace reciproc. “La Alba, coalitia nu a mers niciodata, dar asta nu impiedica orasul si judetul sa mearga inainte. De multe ori ne-au intors spatele. Va amintesc numai cazul cu groapa de gunoi. In plus, vedeti declaratiile presedintelui lor care ma face infatuat si asa mai departe. Am incercat sa nu intru in jocul acesta si numai cind au sarit rau calul le-am raspuns. In rest, sintem politicosi, ne salutam, ei ies cu chestii de gang si cred ca isi fac notorietate. Noi credem ca ne facem notorietate construind. Acum au adus de la Bucuresti un Agamita Dandanache, care sa ii organizeze si sa le spuna ce sa faca. Treaba lor. Nu sint suparat, pentru ca daca eram o spuneam. Nu m-am suparat, pentru ca parintii mei m-au invatat ca, in situatii din astea, sa ma uit si cine vorbeste. Si am vazut: nu am pe cine sa ma supar”, a mai spus Mircea Hava, precizind ca, din cite a vazut, reprezentantii PSD “au fost pusi pe cearta de la inceput”. Solidari cu ministrul demisLiderii social democratilor din Alba nu fac nota discordanta fata de conducerea centrala a partidului in ce priveste pozitia fata de recenta decizie de revocare din functie a ministrului de Interne Dan Nica. Presedintele PSD Alba, Ioan Dirzu a aratat ca organizatia pe care o conduce il sustine pe Dan Nica pentru functia de vicepremier si pentru cea de ministru de Interne. Aceeasi sursa a opinat ca “adevaratul motiv în spatele acestei încercari de fortare a unei crize politice este dorinta evidenta si obsesia permanenta a lui Traian Basescu si a PDL de a frauda alegerile”. Liderul PSD Aba a mai aratat ca, daca, în pofida apelului social democratilor, Traian Basescu accepta propunerea lui Emil Boc, întreaga responsabilitate pentru criza politica si guvernamentala apartine lui Traian Basescu si PDL.“PSD nu doreste instabilitate politica, ci evitarea unei crize care va amplifica costul social. În acest sens, Mircea Geoana a facut un apel la responsabilitate si urmarirea interesului national. Comitetul Executiv al PSD a decis ca, in cazul in care Traian Basescu si Emil Boc refuza argumentele rationale si Dan Nica va fi revocat din functie, toti ministrii PSD se vor retrage din Guvern, in spiritul solidaritatii”a declarat, ieri, Ioan Dirzu.
Premierul moldovean Vlad Filat (foto) a declarat, marti, in Parlamentul European, ca noul Guvern de la Chisinau va efectua modificari constitutionale care vor reglementa statutul limbii de stat si a sugerat ca limba oficiala ar trebui sa se numeasca limba romana, si nu limba moldoveneasca. Premierul moldovean a explicat ca decizia de a introduce in Constitutie sintagma "limba moldoveneasca" a fost luata "in anumite conjuncturi" si ca importanta este acum comunicarea, nu felul in care se numeste limba. Raspunzind unei intrebari adresate de europarlamentarul Traian Ungureanu (PDL) in acest sens, Filat a sugerat ca in Republica Moldova ar trebui ca limba oficiala sa fie cea romana. "La fel cum vorbesc americanii limba engleza, asa si cetatenii Republicii Moldova vorbesc limba romana. Acest lucru, cu certitudine, in timp, urmeaza a fi reglementat si sub aspectul normei juridice", a spus premierul moldovean. "Limba moldoveneasca", o sintagma politicaEuroparlamentarul Traian Ungureanu a evidentiat ca in Constitutia Republicii Moldova, care a fost votata in 1994, se face referire la limba moldoveneasca drept limba oficiala. "De atunci, dispozitiile privitoare la asa-zisa «limba moldoveneasca» nu au mai fost revizuite. Sper ca noul Guvern de la Chisinau sa-si asume aceasta responsabilitate", a declarat Traian Ungureanu. Problema sintagmei "limba moldoveneasca" se afla in atentia autoritatilor de la Bucuresti de multa vreme, partea romana desfasurind, de-a lungul anilor, demersuri sustinute la nivelul UE pentru eliminarea acestei referiri din documentele comunitare, considerind-o "o sintagma politica", folosita "dintr-un impuls pur politic" de autoritatile de la Chisinau, cu scopul "inventarii unei identitati", dupa cum spunea Adrian Cioroianu, care, in 2007, era ministru de Externe. Comisarul roman pentru multilingvism, Leonard Orban, a explicat in 2007, ca UE nu poate sa opreasca o tara sa isi numeasca limba oficiala asa cum vrea. Voronin a declarat in repetate rinduri ca limba moldoveneasca este mama limbii romane, acuzind autoritatile de la Bucuresti ca ameninta statalitatea tarii sale. Premierul Vlad Filat si ministrul de Externe Iurie Leanca au venit marti la Bruxelles pentru intrevederi cu europarlamentari si oficiali ai Comisiei Europene. Aceasta este prima deplasare externa a noii conduceri de la Chisinau, care a venit la putere dupa 8 de ani de guvernare comunista, iar obiectivul declarat al vizitei este afirmarea dorintei de stringere a legaturilor cu Bruxellesul si de aderare la UE, prioritate a programului propus de Cabinetul Filat.
Actualul component al team-ului Renault, Alonso, a semnat o intelegere de 3 ani cu Ferrari, care va intra in vigoare la inceputul anului viitor. In acelasi timp, Giancarlo Fisichella va ramine pilotul de teste al teamului italian. "Sint foarte fericit si foarte mindru ca am devenit un pilot Ferrari", a declarat Alonso imediat dupa anuntul oficial. Spaniolul avea deja semnat un contract cu Ferrari pentru a concura pentru aceasta echipa in sezonul 2011, insa in lumina ultimelor evenimente (accidentarea lui Massa, rezultatele slabe obtinute de Raikkonen in ultimele curse, neconfirmarea lui Pedro de la Rosa si a lui Giancarlo Fisichella, n.r.), boss-ul Ferrari, Luca di Montezemolo, a luat decizia de a urgenta transferul fostului campion mondial la echipa. Kimmi Raikkonen, care avea un contract cu Ferrari ce ii permitea sa concureze in monoposturile acestei echipe pina la sfirsitul sezonului 2010, a anuntat cu parere de rau despartirea de scuderia cu care a cistiga titlul la piloti in 2007. A. D.
Foto Andrei GadaleanOrganizatorii "Comedy Cluj" vor sa faca din festivalul de comedie unul cu traditieComedie nu inseamna doar productiile hollywoodiene ce ruleaza la mall, atrag atentia organizatorii "Comedy Cluj", care vor sa cultive publicul prezentind mai multe genuri ale acestui segment de film. Peste 70 de filme din 20 de tari vor rula la Cluj in 200 de proiectii intre 10 si 18 octombrie, la prima editie a festivalului "Comedy Cluj". "In vremurile astea atit de incrincenate ne-am gindit ca este foarte bine sa se intimple ceva la Cluj care sa ne faca sa mai ridem si sa ne relaxam", a declarat Sorin Dan, directorul festivalului. Proiectiile vor avea loc la cinematografele Republica, Arta Eurimage, Victoria si la Casa de Cultura a Studentilor (CCS) din Cluj-Napoca. "Nu ne-am propus deloc sa ajungem si la mall-uri. Dorim sa reinviem, cel putin la nivel de festival, salile din centrul Clujului. Cred ca aceste spatii pot trai in viitor doar prin intermediul evenimentelor", a mai spus directorul festivalului. "Vrem ca la urmatoarele editii sa ajunga cel mai important festival de comedie din Europa Centrala si de Est, daca nu chiar din Europa", a anuntat acesta. Stand-up comedy la finalCeremonia oficiala de deschidere va avea loc la Republica, simbata, 10 octombrie, de la ora 19, cind va fi vizionat filmul "Vacanta domnului Hulot" (Franta, 1953), in regia lui Jaques Tati. Cele 12 filme din competitia de lungmetraj sint aduse din Cehia, Rusia, Franta, Bulgaria, Spania, Marea Britanie, Suedia, Serbia, SUA si Ungaria. Presedintele juriului de la aceasta sectiune este regizorul belgian Yvan LeMoine (presedintele festivalului de la Ciotatt - Franta), iar dintre membri fac parte prof. dr. Alexander Grozev (directorul Centrului National de Film din Bulgaria), Vittorio Sclaverani (director in cadrul festivalului de film Piemonte de la Torino), criticul de film Calin Stanculescu si actorul Alexandru Bindea. Juriul concursului de scurtmetraje este condus de regizorul Paul Negoescu si este format din Catalin Mireuta de la Divertis si regizorul Xantus Gabor. Gala de inchidere a festivalului va avea loc la Teatrul National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, simbata, 17 octombrie, si ii va avea ca invitati pe membrii grupului de stand-up comedy ESUA. Comedii si comedii"Cred ca spectatorii vor avea ocazia sa isi redefineasca mintal conceptul de comedie. Nu vor avea parte de genul acela de comedii hollywoodiene ce ruleaza la mall", a atras atentia Sorin Dan. Proiectiile vor fi grupate, astfel, pe sectiuni precum Comedii Comedy (selectie de 18 filme "din toate tarile si pe toate gusturile", potrivit organizatorilor), Panorama filmului francez (14 filme din anii '30 pina in prezent oferite de Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca), Focus Ungaria cu 5 filme, Retro Romania cu 8 pelicule, Medalionul Jaques Tati, precum si Omagiu Alexandru Tatos, in cadrul careia va rula filmul "Secretul Armei Secrete". "Nu va fi un festival de critica"Vor fi inminate in cadrul festivalului premii de excelenta actorilor Marin Moraru si Tora Vasilescu, prilej cu care sint programate proiectii ale filmelor "Operatiunea Monstrul" si "Cuibul de Viespi". La fel ca la TIFF, participantii la eveniment vor avea si un Meeting Point, insa la Bastionul Croitorilor. Organizatorii Comedy Cluj au tinut, totusi, sa precizeze ca nu vor sa concureze cu cei de la TIFF. "Nu va fi un festival de critica, ci unul specializat pe comedie. Nici vedete, mai ales din cauza bugetului. Ne-am axat in primul rind pe satisfacerea publicului, si nu pe focuri de artificii", a explicat Sorin Dan. Biletele vor fi puse in vinzare incepind de joi, 8 octombrie, la Republica, unde va fi punctul central de vinzare cu anticipatie. Pretul acestora va fi de 8 lei, 6 lei pentru elevi, studenti si pensionari, abonamente cu 5 bilete la 35 de lei, cu 10 intrari la 60 de lei sau cu acces la toate evenimentele la pretul de 200 de lei. Bugetul festivalului este de aproximativ 1 milion de lei. Sorin Dan * Directorul festivalului"Nu va fi un festival de critica, ci unul specializat pe comedie. Nici vedete, mai ales din cauza bugetului. Ne-am axat in primul rind pe satisfacerea publicului, si nu pe focuri de artificii."
Presedintele Traian Basescu le-a spus oamenilor de afaceri din judetul Ialomita ca Romania nu si-a propus sa iasa din criza prin eforturi proprii pentru ca nu poate, aratind ca oricit ar cheltui Guvernul nu ar insemna decit o indatorare excesiva cu rezultate indoielnice. “Foarte multi spun ca Guvernul sa scoata Romania din criza economica. Nu este posibil, costurile ar fi uriase cu rezultate absolut incerte, iar Romania nu-si poate permite sa imprumute sute de miliarde pentru a trasfera bani catre agentii economici. Mai ales ca celalalt pilon al cresterii economice - consumul, este si el redus”, a declarat seful statului, cu prilejul unei intilniri cu oamenii de afaceri si agricultorii din Ialomita, care s-a desfasurat in orasul Fetesti. Presedintele a subliniat ca politica Guvernului a fost aceea de a diminua la maxim efectele crizei, insa Romania este dependenta de relansarea pietelor marilor puteri economice. Seful statului a opinat ca la sase luni dupa ce puteri ca SUA sau Germania se relanseaza economic, si Romania va iesi din criza. “Si daca Guvernul avea o abordare de genul: crestem productia industriala pompind bani de la bugetul de stat - bani imprumutati, desigur - nu ar fi avut unde vinde. Nu se putea prefigura decit un esec”, a aratat Basescu. Seful statului a propus, ca “solutie a viitorului pentru Romania”, sa se investeasca in agricultura, tara noastra avind in acest sens un mare potential nefolosit.
Comisia Europeana a cerut statelor membre sa scoata de pe piata produsele de panificatie contaminate cu in modificat genetic importat din Canada si a carui vinzare este interzisa in Uniunea Europeana, unele fiind reperate si in Romania, relateaza AFP. Produsele contaminate au fost reperate in Germania, Polonia, Elvetia, Belgia, Ungaria, Olanda, Portugalia, Romania, Luxemburg, Suedia si Marea Britanie, potrivit organizatiei de mediu Greenpeace. De la inceputul lunii septembrie au fost emise opt atentionari prin sistemul european de alerta rapida informind despre prezenta inului modificat genetic in canalul alimentar, a spus purtatorul de cuvint pentru sanatate, Nina Papadoulaki. Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a identificat in data de 18 septembrie lotul de 750 kg de seminte de in modificate genetic, confiscindu-l inainte de a intra in lantul alimentar, au declarat reprezentantii Autoritatii. Potrivit reprezentantilor ANSVSA, Romania a primit o atentionare prin sistemul european de alerta rapida in data de 17 septembrie, iar in ziua urmatoare lotul a fost confiscat. De asemenea, toata cantitatea a fost scoasa de pe piata, neapucind sa fie comercializata. “In data de 11 septembrie, la prima informare, Romania nu facea inca parte din seria de tari in care acest produs intrase. Ulterior, in data de 17 septembrie am primit o informare ca produsul se gaseste si la noi in tara si imediat am inceput controalele. In data de 18 septembrie tot lotul de seminte de in modificate genetic a fost identificat si sechestrat, inainte de a intra in circuitul comercial. Acesta urmeaza sa fie distrus de catre noi sau sa fie trimis la Comisia Europeana, daca este solicitat”, au explicat reprezentantii ANSVSA.
Numarul somerilor ar putea creste pina la sfirsitul anului la 725.000 - 750.000 de persoane, in conditiile in care rata somajului se va apropia de 8%, si e posibil ca rata somajului sa creasca in continuare si in trimestrul I din 2010, a declarat, directorul ANOFM, Eugen Preda. “In conditiile in care rata somajului se va apropia de 8%, iar populatia activa din Romania insumeaza 9,7 milioane de persoane numarul somerilor va depasi 725.000 la sfirsitul anului si s-ar putea cifra chiar la 750.000 de persoane. Totodata, dat fiind ca ne confruntam in continuare cu o perioada de scadere a economiei, cred ca nu poate fi foarte bine dupa 1 ianuarie”, a spus Preda. El a adaugat ca, data fiind perioada de scadere a economiei, considera ca rata somajului va creste si in trimestrul I din 2010, dar a precizat ca nu poate spune daca va ajunge la 9% dupa primele 3 luni ale anului viitor. Directorul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) a mai spus ca principalele domenii afectate de criza economica, ce se reflecta si asupra salariatilor, sint constructiile, domeniul bunurilor de folosinta indelungata si al celor de uz curent. Eugen Preda a spus ca in lunile noiembrie si decembrie vor fi alocate 44 milioane lei pentru angajarea salariatilor in activitati de munca in folosul comunitatii pentru a putea ajuta familiile cele mai defavorizate, “pirghie ce va fi folosita si pentru a mentine rata somajului in limite controlabile”. Pe de alta parte, oficialul ANOFM sustine ca nu se pune problema neplatii indemnizatiilor de somaj, in coditiile in care cele doua rectificari bugetare “au vizat numai sporirea sumelor alocate indemnizatiei de somaj, ce sint asigurate fara probleme pina la sfirsitul anului”. Cei mai afectati“Bugetul alocat somajului poate fi asigurat chiar si pentru urmatorii patru ani, chiar daca am avea un deficit de cite 1 miliard lei in fiecare an, in conditiile in care avem un excedent de 4 miliarde lei din ultimii ani”, a explicat Preda. Cel mai puternic au fost lovite de criza economica persoanele cu studii liceale si postliceale, acestia fiind cei mai numerosi angajati trecuti in somaj, in vreme ce ritmul de crestere a somajului in rindul persoanelor cu studii superioare a fost cel mai ridicat. Numarul somerilor a crescut cel mai mult in rindul persoanelor cu virste cuprinse intre 30 si 49 de ani, a mai spus directorul ANOFM, Eugen Preda. “Pentru prima data de cind se calculeaza rata somajului, din 1991, numarul somerilor a crescut continuu pe parcursul intregului an. Este o situatie ce nu a mai fost intilnita niciodata. Somajul a crescut pentru a 14 luna la rind in august, peste nivelul de 600.000 de persoane. In afara cresterii ratei somajului, pentru prima data in luna mai numarul celor care primesc indemnizatie de somaj l-a depasit pe cel al somerilor care nu primesc aceasta indemnizatie, raportul fiind de 55% fata de 45%. Acest fapt ne arata de fapt intensitatea crizei”, a mai spus Preda. Ultimele date prezentate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) arata ca numarul de someri a ajuns la 601.673 la finalul lunii august, comparativ cu nivelul de 403.400 inregistrat la sfirsitul anului trecut. Numarul de someri a crescut deja 14 luni la rind, de la nivelul minim record dupa 1991 inregistrat in iunie 2008, in conditiile in care economia romaneasca este in recesiune de la jumatatea anului trecut, dupa aproape un deceniu de crestere.
Foto Andrei GadaleanPolitia cauta un tinar despre care stie ca are aproximativ 20 de ani si 1,70 de metri inaltime, acesta fiind suspectul in cazul spargerii de la casa de bilete din Piata MarastiDaca n-a fost in stare de un jaf armat la o banca sau la o benzinarie ori de spargerea unui Exchange, un tinar clujean s-a gindit sa sparga marti seara casa de bilete a RATUC din Piata Marasti. Evenimentul s-a produs intr-o zona destul de populata. Cu toate acestea, nici unul dintre clujenii care asteptau in statie nu a intervenit in momentul in care au auzit tipetele de ajutor ale vinzatoarei care s-a trezit cu sacii de incasari furati prin gemuletul chioscului. De altfel, din cauza surprizei - hotul a fortat cu pumnul geamul, a pus mina pe saculetii cu bani care contineau putin peste 4.300 de lei si s-a facut nevazut - nici macar vinzatoarea nu a putut sa furnizeze Politiei foarte multe informatii. Cu toate acestea, politistii Sectiei 2, cei care ancheteaza cazul, sustin ca au deja un cerc de suspecti si au inceput audierile acestora. "Cautam un tinar de vreo 20 de ani, de 1,70 metri inaltime, care purta un trening", a declarat seful Sectiei 2 Politie Cluj, Zaharie Ciorba. Intimplarea pare sa fie doar un accident stupid, in conditiile in care nici vinzatoarea nu a respectat protocolul legat de depozitarea banilor. "Ea trebuia sa tina cei doi saculeti cu incasarile undeva sub masa, sa nu fie la vedere. Avea acolo un sertar cu incuietoare in care trebuia sa-i tina, dar ne-a dat tot felul de explicatii de ce a scos banii mai repede din sertar", afirma Ciorba. Vinzatoarea a incalcat protocolulProtocolul RATUC prevedea ca, in fiecare zi, incasarile din vinzarea biletelor si intocmirea abonamentelor pe transportul in comun sa fie ridicate la ora 21 de o echipa speciala a RATUC. Cu toate acestea, saculetii cu bani au fost furati la ora 20, fiind scosi pe masa cu o ora mai repede decit trebuia, vinzatoarea incalcind astfel dispozitiile de la locul de munca. Chiar si asa, lipsa unui sistem minim de paza si protectie a chioscului a usurat mult lovitura hotului. Anchetatorii clujeni condamna acum si neimplicarea clujenilor din statie, cu ajutorul carora individul ar fi putut fi prins. Directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, a fost de negasit ieri la telefon, respingind orice apel primit pe telefonul personal.
Politicienii PRM Codrin Stefanescu si Marius Marinescu s-au batut ieri cu jandarmii in fata Primariei Capitalei. Scandalul a inceput dupa ce la sedinta Consiliului General politia comunitara i-a evacuat din sala pe cei doi membri PRM, care i s-au adresat injurios presedintelui de sedinta. Marinescu si Stefanescu erau prezenti in sala pentru a protesta fata de un plan urbanistic zonal. Cei doi politicieni – care au trecut prin mai multe partide politice, ultimul "transfer" fiind de la PC la PRM – sint cunoscuti pentru manifestarile lor lipsite de decenta. Printre cele mai cunoscute se numara injuriile adresate presedintelui Basescu in plenul Parlamentului la condamnarea regimului comunist. Nu demult, Marius Marinescu i-a aruncat un pahar cu apa in fata deputatului Anca Constantinescu, in timpul unei emisiuni de televiziune in direct.
Incepind de astazi, in Iulius Mall se va desfasura tirgul imobiliar "Prima casa". Evenimentul va dura pina duminica, 4 octombrie, si are loc în zona intrarii principale a centrului comercial. Potrivit organizatorilor, la tirg participa 12 expozanti, printre care dezvoltatori imobiliari, banci, consultanti financiari si agentii imobiliare. In plus, la tirg e prezenta si o firma de amenajari interioare. Ofertele sint in general directionate catre cei interesati de programul guvernamental "Prima Casa", dar sint prezentate si oferte pentru locuinte mai scumpe de 60.000 de euro, precum si oferte pentru alte tipuri de credite imobiliare. Prin programul guvernamental "Prima Casa" persoanele care nu au avut niciodata in proprietate o locuinta o pot achizitiona prin credit bancar garantat de stat pina la valoarea de 60.000 de euro. A. D.
"In urma unei interpelari, am primit de la Ministerul Internelor un raspuns care a confirmat cresterea numarului de accidente in aceste zone. Ministerul nu a precizat si ce masuri intentioneaza sa ia pentru a reduce numarul acestor accidente, motiv pentru care va fi nevoie de o noua interpelare", a explicat deputatul clujean. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Internelor, din 24 aprilie 2009, cind au fost desfiintate radarele fixe, pe sectorul de drum Cluj-Poieni s-au produs 21 de accidente soldate cu 16 raniti grav, 20 de raniti usor si 4 morti. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul accidentelor a crescut cu 9, iar numarul deceselor cu 4 (atunci nu s-a inregistrat nici un deces). Pe sectorul de drum Cluj-Turda, numarul accidentelor inregistrate de la desfiintarea radarelor fixe este de 12. In aceste accidente, 4 oameni au fost grav raniti, 9 au suferit rani usoare, iar 5 au decedat. Mircia Giurgiu a anuntat deja ca intentioneaza sa solicite modificarea legii circulatiei pe drumurile publice in asa fel incit tinerii soferi cu virste cuprinse intre 18 si 21 de ani sa se poata urca la volan doar asistati de o alta persoana in virsta de cel putin 22 de ani. Deputatul considera ca in acest fel s-ar reduce numarul accidentelor cauzate de cei fara experienta la volan.
Foto www.gov.roIeri dupa-amiaza, la sedinta de Guvern, Dan Nica s-a asezat in dreapta lui Emil Boc, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplatIeri dupa-amiaza, la sedinta de Guvern, Dan Nica s-a asezat in dreapta lui Emil Boc. Profitind de faptul ca presedintele Traian Basescu nu semnase inca cererea de revocare, Nica a participat la sedinta de Guvern in calitate de ministru de Interne. Inaintea sedintei, Dan Nica anuntase ca ministrii social-democrati sint hotariti sa plece din Guvern in 30 de minute de la semnarea decretului de revocare a sa din functia de ministru. "La PSD, orgoliul a invins ratiunea"Prim-vicepresedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat ieri ca, in opinia democrat-liberalilor, criza politica "abia acum porneste", pentru ca PSD refuza dialogul. Videanu a precizat ca, din punctul de vedere al PDL, protocolul coalitiei inca exista si asteapta ca PSD sa-si asume riscul sa-l denunte. Declaratia lui Adriean Videanu a fost facuta la sediul PDL, dupa ce liderii democrat-liberali au asteptat peste o ora la sediul Guvernului ca reprezentantii PSD sa dea curs invitatiei de a participa la o sedinta a coalitiei pe tema situatiei de la Interne si a propunerilor presedintelui Traian Basescu. Videanu a subliniat ca nimeni nu poate cenzura dreptul primului-ministru de a revoca un membru al cabinetului si ca premierul Emil Boc a avut "toata disponibilitatea in vederea gasirii unei solutii". PSD a refuzat orice dialogVa reamintim ca PDL a cerut convocarea coalitiei pentru marti seara la ora 21 sau miercuri dimineata la ora 9. "Decizia domnului Mircea Geoana de a refuza dialogul este de natura sa genereze o criza pe care atit domnul Geoana, cit si PSD vor trebui sa si-o asume public. PDL regreta ca la PSD, din pacate, orgoliul a invins ratiunea", a spus Videanu. Primul-ministru a anuntat luni ca il revoca pe ministrul de Interne Dan Nica, datorita afirmatiei acestuia potrivit careia se pregateste fraudarea alegerilor prezidentiale prin turism electoral, fara sa aiba vreo dovada in acest sens. Presedintele Traian Basescu nu a semnat inca decizia de revocare din functie si a propus doua solutii pentru eliminarea suspiciunii de fraudare a alegerilor: ori cele doua partide cad de acord asupra unui ministru independent, ori desemneaza un ministru din opozitie. Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a declarat marti seara ca, daca presedintele Traian Basescu ar fi vrut sa scoata PSD de la guvernare, ar fi semnat solicitarea premierului Emil Boc de revocare a ministrului Nica.
Meciurile CFR-ului cu Roma si cu Chelsea (foto) le-au ramas in minte olandezilorDupa ce echipa clujeana a anuntat ca merge la Eindhoven sa cistige, antrenorul gazdelor este ponderat in declaratii. Olandezii trateaza cu respect formatia lui Conceicao si nu uita de participarea romanilor in grupele Ligii Campionilor in sezonul trecut. "CFR-ul are cam aceeasi echipa care a invins pe AS Roma si a facut egal cu Chelsea. Trebuie sa fim foarte atenti, aceste rezultate demonstreaza ceva. Clujul este o echipa de calitate, ne dorim victoria cu orice pret, dar sint sigur ca nu vom avea viata usoara", a declarat ingrijorat tehnicianul liderului din Eredivisie, Fred Rutten. Tehnicianul cere si ajutorul publicului in partida cu CFR Cluj: "Avem nevoie de un numar cit mai mare de fani, vrem sa avem sustinerea lor. Publicul ne ajuta mereu", a adaugat Rutten. Pina ieri, batavii vindusera 13.000 de bilete, dar se preconizeaza ca arena "Philips" va fi neincapatoare la ora jocului. Golgheterul, in pericolLa antrenamentul de ieri al batavilor, golgheterul Danny Koevermans a parasit terenul de joc accidentat, recuperarea sa fiind lasata in grija medicilor. Fotbalistul va fi supus unui control amanuntit, urmind sa afle astazi daca va putea figura in primii "11". Koevermans este unul dintre cei mai importanti fotbalisti ai liderului olandez, fiind un obisnuit si al echipei nationale. In acest sezon, atacantul a evoluat in campionat in opt meciuri si a marcat sase goluri. Meciul dintre PSV Eindhoven si CFR Cluj va avea loc in aceasta seara, de la ora 20, si va fi transmis pe sport.ro.
Afaceristii cehi cauta parteneri in ClujLa Camera de Comert si Industrie Cluj are loc astazi "Ziua întreprinzatorului ceh", eveniment organizat de Ambasada Republicii Cehia la Bucuresti in vederea identificarii de parteneri comerciali si a stabilirii de contacte si colaborari comerciale între firmele cehe si cele clujene. Evenimentul se desfasoara în Clubul Oamenilor de Afaceri "Dr. Augustin Ratiu" de la Camera de Comert Cluj, între orele 9-14. La eveniment participa Petr Dokladal, ambasador al Republicii Cehe la Bucuresti, si Martin Licenik, sef al Sectiei Comerciale al Ambasadei Republicii Cehe. O intilnire similara a avut loc ieri la Oradea, afaceristii cehi aratindu-se interesati de domenii precum constructiile, productia de incubatoare si consultanta financiara. A. D.1 leu donat la fiecare tranzactieBanca Transilvania a anuntat ca pentru fiecare plata efectuata cu cardurile proprii va dona 1 leu în contul fundatiei "Clujul Are Suflet", care se ocupa de copiii devaforizati. Astfel, banca incearca sa incurajeze atit cumparaturile cu cardul, cit si implicarea clujenilor in actiuni de responsabilitate sociala. De altfel, avind in vedere trendul platii cu carduri, dar si gradul de implicare de care dau dovada clujenii în cazul activitatilor de CSR, reprezentantii BT estimeaza ca, în cele 3 luni de derulare a proiectului "Clujul Are Suflet", contributia Bancii Transilvania va fi de aproximativ 200.000 de lei. Programul, demarat la finalul acestei luni, se va desfasura pina la data de 30 decembrie a.c. D. E.
Procentual, sprijinul nerambursabil va fi redus la maxim 40% din valoarea proiectului, spre deosebire de procentul aplicat în prezent, de 50%. Totusi, pentru investitiile realizate de tinerii agricultori cu virsta sub 40 ani, sprijinul nerambursabil poate fi majorat cu înca 10%, ajungind astfel la 50%. In plus, o alta scadere se va inregistra si in ceea ce priveste valoarea maxima a fondurilor nerambursabile, care va fi pentru perioada 2010-2013 de 800.000 de euro pentru un proiect, in loc de 1 milion de euro, cit e in prezent. De asemenea, trebuie mentionat ca dupa anul 2010 nu se va putea cere majorarea sprijinului nerambursabil cu 25% pentru investitiile noi care au drept scop protectia apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole. Mai mult, in cazul proiectelor care includ si investitii pentru producerea si utilizarea energiei regenerabile, valoarea maxima a cofinantarii publice va scadea la 1,2 milioane de euro, fata de 1,5 milioane de euro pina în 2010, iar ponderea sprijinului nerambursabil va scadea si ea la maxim 40%. Pina in prezent, printre activitatile pentru care s-a solicitat finantare în cadrul Masurii 121 se numara înfiintarea si modernizarea fermelor, achizitia de utilaje agricole, înfiintarea de microferme de vaci cu lapte sau sere de legume etc.
Ieri a avut loc lansarea oficiala a proiectului "Formarea formatorilor: o necesitate pentru alinierea la standardele Uniunii Europene privind formarea profesionala din domeniul feroviar". Valoarea totala a acestuia este de 9,7 milioane de lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de circa 9,3 milioane de lei. Potrivit lui Claudiu Dumitrescu, directorul Directiei Infrastructura si Transport Feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, proiectul va fi implementat în localitatile Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi, Brasov, Galati si Constanta, pe o perioada de 3 ani. Programul va cuprinde cursuri gratuite pe probleme legate de domeniul feroviar si tehnologia informatiei si a comunicatiilor, precum si cursuri de creativitate si inovare tehnologica. Programul lansat ieri vine in contextul in care CFR se confrunta in prezent atit cu o scadere a traficului, cit si a personalului, respectiv a nivelului de pregatire a acestuia. "În ultima perioada am avut o serie de evenimente neplacute pe calea ferata si vrem sa-i pregatim pe angajati ca sa nu mai fie probleme pentru ca ei nu sint suficient de bine pregatiti”, a declarat Claudiu Dumitrescu. El a mai mentionat ca fondurile nu s-au atras în defavoarea infrastructurii feroviare, deoarece banii nu au provenit din Programul Operational Sectorial de Transport, ci din Fondul Social European.
Desi a renuntat la Broker Cluj, Prunea nu renunta de tot la brokeraj, oferind consiliere actionarilor unui alt SSIFPetru Prunea, fostul presedinte si director general al firmei de intermediere Broker Cluj, este in prezent consilier al unei alte societati de brokeraj, Nova Invest din Satu Mare. Cu toate ca societatea este deocamdata una de rang mijlociu, Prunea are ginduri mari pentru ea. Mai exact, planul lui Prunea prevede, pe linga majorari de capital la Nova Invest, si o serie de fuziuni cu alte societati de profil din tara. In plus, experienta lui Prunea ar putea sa-i foloseasca societatii inclusiv pentru listarea la Bursa. "Deocamdata, exista discutii cu privire la o fuziune dintre Nova Invest si un alt SSIF din Cluj, respectiv alte doua din Bucuresti, iar planurile sint ca in circa 2 ani noua companie astfel creata sa fie listata la Bursa", explica Prunea. Mentionam ca brokerul nu ar fi la prima sa experienta de acest gen: dupa ce in 1994 a fost unul dintre membrii fondatori ai societatii de interemediere Broker Cluj, Prunea a fost si artizanul listarii acesteia la BVB, in 2005. SSIF-urile, mai receptive acumPetru Prunea a mai precizat ca, in afara celor trei companii cu care exista deja discutii, vor fi luate in considerare si alte SSIF-uri din tara in vederea unei fuziuni. "In prezent, in tara exista multe societati de brokeraj care nu sint viabile si parerea mea este ca numarul lor ar trebui redus la jumatate. Totusi, criza i-a facut pe multi sa fie mai receptivi si sa inteleaga ca o fuziune ar insemna atit o micsorare a unor costuri fixe, cit si o imagine de forta", sustine Prunea. In plus, o fuziune inseamna, potrivit brokerului, si un avantaj in ceea ce priveste capitalul uman. Procesul cu STK, incheiatReamintim ca Petru Prunea a fost inlaturat anul acesta de la conducerea SSIF Broker. Totusi, "relatiile" lui cu Broker nu s-au incheiat definitiv, iar aceasta deoarece intre cele doua parti exista un proces cu privire la o suma de circa 200.000 de lei pe care Prunea ar trebui sa-i incaseze de la Broker pentru vinzarea unor actiuni. Pe de alta parte, fostul sef al Broker a scapat recent de un alt proces, cel cu societatea STK Emergent, a carei conducere l-a acuzat pe Prunea de tentativa de manipulare a pietei de capital. Acuzatiile au venit dupa ce Prunea a declarat in presa ca listarea fondului STK Emergent a fost una "dubioasa", pretul de vinzare al actiunilor fiind supraevaluat. Procesul s-a finalizat in favoarea lui Prunea, dupa ce o ancheta a conchis ca acesta nu se face vinovat de acuzatiile de manipulare a pietei de capital.
Invinsi fara drept de apel la Constanta, pe terenul campioanei (22-36), handbalistii clujeni se pregatesc de un nou examen dificil. Simbata vor intilni Steaua Bucuresti, adversar care le provoaca frisoane inca de acum. Antrenorul Remus Moldovan admite superioritatea oaspetilor, dar asteapta o comportare onorabila a elevilor sai: "Va fi un meci foarte greu, dar vom încerca sa jucam cit mai bine. Trebuie sa avem foarte mult noroc. Ne lipseste experienta in comparatie cu Steaua. Importante pentru noi sint urmatoarele cinci-sase partide cu adversari de valoare apropiata", a punctat antrenorul clujenilor. Steaua ocupa pozitia a treia in clasament, cu doua victorii si o infringere. "U" Transilvania se afla pe locul 8, dupa un egal, 23-23 cu Minaur Baia Mare, o victorie, 30-28 cu Medgidia, si un insucces, 22-36 in deplasare cu HCM Constanta. Partida dintre "U" Transilvania si Steaua Bucuresti se va juca simbata, in Sala Sporturilor "Horia Demian", de la ora 18. In alta ordine de idei, antrenorul Moldovan a anuntat revenirea lui Cristinel Burca la echipa, handbalist care a mai evoluat la Cluj pe vremea cind echipa juca in al doilea esalon. "Cam într-o luna va fi apt. Daca se antreneaza bine, va evolua, daca nu, isi va astepta rindul. L-am luat pe el pentru ca avem nevoie de un aparator prin excelenta, ceea ce ne lipseste acum", a adaugat Moldovan.
Artistii romani vor cinta balkan salsa, "ritm nebun de pe doua continente menit sa ridice de pe scaune spectatorii", dupa cum promit oficialii formatiei. Eliades Ochoa este cel mai tinar muzician dintre initiatorii proiectului "Buena Vista Social Club". El va aduce in spectacolul pe care il va sustine la Cluj, la Sala Sporturilor "Horia Demian", ritmuri exotice direct din Havana (Cuba) si un band de 11 muzicieni. "Mergem sa facem lumea sa danseze, mai ales ca am aflat ca locatia va fi amenajata astfel incit sa se poata dansa", spun cei de la Mandinga. F. T.
Foto Andrei GadaleanFirma ai carei muncitori au blocat mai multe zile la rind o banda de circulatie pe Calea Turzii, in directia de mers dinspre centru spre cartierul Zorilor, a fost amendata pentru problemele cauzate. "In urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca, intr-adevar, firma Beninstal SRL a efectuat lucrari la o gura de canal aflata pe o banda de circulatie fara a cere autorizatie pentru acest lucru si fara a se asigura ca nu perturba traficul din zona", a explicat sefa Politiei Comunitare, Minodora Fritea. Firma Beninstal SRL a primit o amenda in valoare de 1.000 de lei.
Actorul si regizor de origine nipona Yoshi Oida este prezent la Cluj-Napoca intre 1 si 6 octombrie, pentru a sustine un atelier deschis unei participari internationale. Publicul clujean va mai avea parte de o serie de patru evenimente, ce reunesc o lansare de carte in prezenta artistului, proiectii de spectacole, vizionarea unui documentar sau o intilnire a publicului cu participantii la atelier. Evenimentul este organizat de catre Centrul International pentru Artele Spectacolului - ARTHOC cu sprijinul Centrului Cultural Francez Cluj si in parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. F. T.
Estonia acuza RusiaEstonia a acuzat marti Rusia ca a incalcat din nou spatiul sau aerian cu un avion militar, relateaza AFP. Potrivit unui comunicat al armatei din Estonia, un avion de transport al armatei ruse a intrat in spatiul aerian eston luni seara la ora locala 22.40 si l-a parasit 30 de secunde mai tirziu. Avionul rus se indrepta spre enclava rusa Kaliningrad, situata in Marea Baltica. Aparatul a intrat fara a cere permisiunea autoritatilor estone, cu care intrase, insa, in contact radio anterior, potrivit comunicatului. Estonia, la fel ca celelalte state baltice, a facut parte din URSS inainte de prabusirea blocului comunist, in 1991. Statele baltice denunta in mod regulat incalcarea spatiului aerian de catrei rusi, care sint nevoiti sa le survoleze pentru a ajunge in Kaliningrad.China, in zi de sarbatoareChina isi serbeaza astazi cu mare fast implinirea a 60 de ani de la fondarea regimului comunist, o buna ocazie pentru a-si sarbatori cu mindrie statutul de noua putere mondiala, inclusiv pe plan militar. De mai bine de un an, Armata Populara de Eliberare, cea mai mare din lume, isi pregateste prima sa defilare din ultimii 10 ani, care va incepe in Piata Tiananmen, in fata unui portret al lui Mao. La aceasta parada costisitoare vor participa si 150 de avioane, care vor face mai multe demonstratii. Poporul s-a pregatit si el de mai multe luni pentru aceasta zi, care reprezinta o provocare logistica de neegalat, cu 200.000 de participanti si peste 8.000 de vehicule pe soselele din centrul Beijingului. Circa 100.000 de studenti, elevi si muncitori au fost mobilizati pentru defilare.
In Grupa A, banatenii vor primi vizita formatiei Dinamo Zagreb, cunoscuta pentru suporterii fanataci care o insotesc peste tot in Europa atunci cind echipa evolueaza in competitiile continentale. In afara dublei cu Sahtior Donetk, formatia lui Nelutu Sabau s-a chinuit prin Europa, excelind la un singur capitol: aparare. Conducerea si suporterii asteapta mult mai mult de la favoriti, mai ales pe teren propriu. Nici conducerea nu pare sa mai agreeze jocul ultra-defensiv instaurat de Sabau, asteptind in aceasta seara o victorie in fata croatilor. In primul joc din grupe, timisorenii au obtinut o remiza in deplasare, scor 1-1, pe terenul lui Ajax Amsterdam. In Grupa F, Dinamo se pregateste de cel mai dificil joc, urmind sa evolueze in compania grecilor de la Panathinaikos. Cu trei 3 puncte pretioase adunate de la Graz, "ciinii" incearca acum sa ia o optiune importanta pentru calificarea in primavara europeana. Grecii traverseaza o perioada fasta, invingind-o recent pe AEK Atena, in derbiul campionatului elen. In fine, Steaua lui Stoichita va juca pe teren strain, cu Twente, ocupanta locului secund in campionatul olandez, la egalitate de puncte cu liderul PSV. Gruparea din Ghencea pare hotarita sa demonstreze ca egalul de pe teren propriu cu Seriff Tiraspoll a fost o pura intimplare. "Vom juca doar la victorie cu Twente. Asta este mentalitatea Stelei, nu mergem niciodata sa ne aparam", a anuntat antrenorul Mihai Stoichita. Stadionul se anunta plin la ora jocului. FC Timisoara - Dinamo Zagreb va incepe la ora 22.05, Dinamo - Panathinaikos de la aceeasi ora, in timp ce Twente - Steaua si PSV - CFR Cluj se vor disputa de la ora 20.
Comisarii Garzii Financiare au luat ieri prin surprindere firma care se ocupa de expozitia obiectelor de lux organizata in Arad. Au cerut documentele de provenienta pentru fiecare ceas din cele aproximativ 500 prezentate si au constatat ca acestea nu exista. "Ceasurile sint expertizate si urmeaza sa stabilim acum sanctiunea care ii va fi aplicata administratorului", a declarat Anton Pop, seful Garzii Financiare Arad, citat de ziarul "Glasul Aradului". Marfa confiscata valoreaza catre 100.000 de euro si apartinea unei firme, al carui patron a fost dat in urmarire de Garda Financiara Cluj pentru evaziune fiscala. Kannoo SRL a fost infiintata in judetul Cluj de cetateanul austriac Ferdinand Malek, in anul 2007. "In 2008 am fost la punctul de lucru din Polus, dar nu mai erau acolo. Nu i-am mai gasit nici la adresa sediului social si am facut sesizare penala impotriva firmei pentru evaziune fiscala", isi aminteste Emil Ilea, seful Garzii Financiare Cluj. Din nefericire, situatia s-a repetat si la Arad, acolo unde austriacul Ferdinand Malek este de negasit. Se pare ca si-ar continua afacerile cu produse de lux in judetul Gorj. Reprezentantii Garzii Financiare din zona au fost insa anuntati la rindul lor. Cercetarile sint continuate insa in paralel si pe latura penala, existind, se pare, un prejudiciu fabulos creat Statului Roman. Expozitia de ceasuri de lux era programata in perioada 30 septembrie - 1 octombrie, la un hotel de lux din Arad. Zeci de mii de pliante au fost distribuite in ultimele zile la Arad, anuntind o expozitie cu sute de obiecte la preturi reduse. Astfel, un ceas Raymond Weil Geneve cu pretul de catalog de 4.200 de lei se putea achizitiona cu doar 2.100 de lei, iar un Rosseau Raymond Geneve 1832 automatic, care in magazin costa 780 de euro, era oferit pentru doar 280 de euro. In oferta firmei organizatoare, Kannoo SRL, erau anuntate reduceri de pret la ceasuri de pina la 70%. Printre marcile prezentate se afla ceasuri Longines, Rosseau Raymond - Geneve 1832, Dolce&Gabbana, Raymond Weil Geneve, Seiko, Maurice Lacroix sau Omega.
Un cutremur urmat de tsunami a facut peste 100 de morti in SamoaCutremurul, cu magnitudinea de 8,3 pe scara Richter, a avut loc la ora locala 6.48 (20.48 ora Romaniei), iar epicentrul sau a fost localizat la circa 200 de kilometri sud-vest de Apia, capitala insulei Samoa. In zona Pacificului de Sud, respectiv Samoa, Noua Zeelanda si Hawaii, a fost emisa imediat o alerta de tsunami. In scurt timp, Samoa Americana a fost lovita de un prim val seismic in apropiere de Pago Pago. Potrivit martorilor, valurile mareice au avut intre 4 si 6 metri inaltime si mai multe sate de coasta au fost distruse in totalitate de ape. Numarul victimelor, in prezent ajuns la 113, ar putea creste, in conditiile in care numerosi oameni au fost dati disparuti, iar caile de comunicatie cu unele sate au fost distruse complet. Autoritatile nipone au emis si ele un avertisment de tsunami pe coasta pacifica a Japoniei. Locuitorii din Noua Zeelanda au fost sfatuiti sa paraseasca zonele de coasta. Arhipelagul Samoa, cu o populatie de 250.000 de oameni, este format din statul Samoa si Samoa Americana, administrata de Washington. Presedintele Barack Obama a declarat stare de catastrofa in Samoa Americana. Cutremur puternic si in IndoneziaMai multe cladiri s-au prabusit in Indonezia in urma unui seism de 7,6 grade produs ieri, relateaza AFP. Epicentrul cutremurului a fost localizat in Oceanul Indian, la o adincime de 71 de kilometri si la 78 de kilometri sud-vest de orasul Padang. Cutremurul a distrus mai multe cladiri si hoteluri ale orasului indonezian, iar ulterior au izbucnit mai multe incendii. Populatia a fost nevoita sa-si paraseasca locuintele, potrivit canalului de televiziune Metro Tv, informeaza hotnews. Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a emis, ieri, avertismente pentru Indonezia, India, Thailanda si Malaiezia, dupa producerea cutremurului de mare intensitate din zona Sumatra.
Foto Andrei GadaleanVesti bune de la Primarie si RAT. In aceasta iarna, gazul nu va fi mai scump decit anul trecutIn principal, acest fapt se datoreaza schimbarii furnizorului de gaz al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca. "De aproximativ o luna de zile, impreuna cu conducerea RAT lucram la un plan pentru aceasta iarna pentru a veni in intimpinarea nevoilor clujenilor. Le-am solicitat celor de la RAT sa renegocieze pretul de achizitie a gazului. Prin urmare, noul furnizor de gaz al Regiei este compania Petrom, care a oferit suma de 65 de milioane de lei pentru intreaga cantitate contractata pentru functionarea sistemului de distributie a energiei termice, fata de 67 de milioane de lei, cit au solicitat cei de la E-ON Gaz", a spus primarul. Astfel, anul acesta clujenii vor plati doar 165 de lei pentru gigacalorie, fata de 169 de lei, cit plateau anul trecut. Potrivit estimarilor primariei, scaderea pretului la gigacalorie va insemna o micsorare a facturilor la energia termica cu 10% fata de anul precedent. RAT, fara datorii la bugetul de statUltima data, pretul gigacaloriei a fost modificat in anul 2008, cind a crescut de la 147 la 169 de lei, in urma cresterii pretului la gaze cu 14%. Pretul real al gigacaloriei este de 347 de lei, insa acesta scade la 165 de lei ca urmare a subventiilor de la bugetul de stat. "Aceasta renegociere a pretului de achizitie a gazului a fost posibila si datorita credibilitatii pe care RAT o inspira. Regia este una dintre putinele din tara care nu are deloc datorii la bugetul de stat. Prin comparatie, va pot spune ca CET Brasov are datorii de 97,3 milioane de lei, regia similara de la Botosani are datorii de 89 de milioane de lei, cea de la Giurgiu de 88 de milioane de lei, iar cea de la Bacau de 45 de milioane. Din cauza datoriilor, la Iasi nici macar nu se mai furnizeaza agent termic", a afirmat Sorin Apostu. Primarul a aratat si pretul gigacaloriei practicat in alte orase din tara, care variaza intre 202 lei la Arad si 175 de lei la Iasi. Investitii de 72 de milioane de leiDin vara anului 2004 si pina in prezent, investitiile detulate de RAT sint de 72 de milioane de euro, 32 de milioane din acesti bani fiind investiti printr-un parteneriat cu o firma din Germania in vederea realizarii unui sistem de cogenerare. Printre avantajele acestui sistem se numara scaderea costurilor la energia termica cu 10%. Pe viitor, prin extinderea aceluiasi sistem de cogenerare, se preconizeaza asigurarea unui procent de 30% din necesarul de energie al intregului oras. Investitiile au mai insemnat automatizarea a 60 de centrale termice din oras, schimbarea pompelor la 61 de centrale, schimbarea telegestiunii la toate centralele si reabilitarea a 53 de kilometri de retele de transport a energiei termice. Mai mult, centralele termice sint dotate cu senzori exteriori care sisteaza furnizarea de energie in momentul in care temperatura exterioara ajunge la 10 grade Celsius pe timpul zilei. "RAT Cluj-Napoca este singura companie de termoficare din Romania in stare sa plateasca facturile catre furnizori in termenul scadent", a tinut sa precizeze si directorul RAT, Emil Miron. El a mai aratat ca in viitor se are in vedere introducerea unui sistem care sa le permita clientilor sa vada pe Internet cit au consumat pina la o anumita data, sa faca o estimare a consumului sau sa ceara eliberarea facturii pe o anumita perioada de timp. La ora actuala, aproximativ 50.000 de apartamente din Cluj-Napoca sint conectate la reteaua de distributie a energiei termice a RAT.
"Practic, noi incercam sa gasim solutii pentru a crea cadrul legislativ necesar pentru a-i sprijini pe copiii autisti. Prin acest proiect, cerem ca toti copiii cu virsta de 18 luni sa fie supusi unui test de screening de catre medicul de familiei in vederea depistarii cazurilor de autism", a explicat Milena Pruna, presedinta Asociatiei Autism Transilvania. Potrivit lui Pruna, virsta optima pentru depistarea copiilor care sufera de tulburari de spectru autist este cuprinsa intre 16 si 30 de luni. "S-a constatat ca, in cazul copiilor autisti depistati precoce, evolutia si sansele de recuperare sint foarte mari. Din pacate, dupa virsta de 3 ani, recuperarea este mult mai greoaie. La ora actuala se fac teste pentru depistarea multor boli, dar sanatatea mentala a copilului nu este monitorizata", a mai precizat Milena Pruna. Conform proiectului de lege, medicul de familie are obligatia de a identifica, in urma controalelor periodice si pe baza screening-ului, copiii cu virste intre 16 si 30 de luni si de a solicita consult de specialitate. "In cazul in care apar mai multi itemi ce conduc la concluzia potrivit careia copilul prezinta suspiciune de tulburare de spectru autist, medicul de familie este obligat sa solicite consult de specialitate, ale carui rezultate ii vor fi comunicate in scris in termen de 30 de zile, de catre medicul specialist", se mai specifica in proiectul de lege. In Romania nu exista o statistica oficiala in aceasta privinta, insa se estimeaza ca in jur de 6.000 de copii sufera de autism.
La actiune vor participa si lucratori din cadrul Directiei de Evidenta a Persoanelor Cluj-Napoca, iar tinerii care au implinit virsta de 14 ani, persoanele aflate in incapacitate de deplasare, cei ale carora acte au expirat ori au fost pierdute sau deteriorate vor avea ocazia de a-si depune documentele necesare eliberarii actului de identitate. Beneficiari ai acestor servicii vor fi si cetatenii romani de etnie roma care se regasesc intr-una din situatiile mentionate mai sus. Deplasarea in comuna Aschileu se va face la cererea autoritatilor locale, acestea estimind ca se vor prelua documente de la aproximativ 80 de persoane. Toate persoanele care isi vor depune documentele la statia mobila vor intra in posesia actelor de identitate in termenul legal prevazut de actele normative in vigoare. Statia mobila a fost achizitionata in cadrul proiectului "Modernizarea activitatilor de evidenta a persoanelor din judetul Cluj", finantat prin Programul PHARE 2006 "Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administratiei la nivel local". M. O.
Winners Tennis Club gazduieste Cupa WhirlpoolIn perioada 1-4 octombrie, la Cluj-Napoca are loc al patrulea turneu din cadrul circuitului BCR Tenis Partener. Winners Tenis Club pune la dispozitia participantilor cele 16 terenuri de zgura ale bazei sportive situate in Parcul Rozelor, in spatele Parcului Sportiv Iuliu Hatieganu. La turneu vor participa aproape 300 de jucatori. Competitia mizeaza pe succesul evenimentelor precedente desfasurate in aceeasi locatie si pe interesul deja crescut al publicului pentru acest sport, organizatorii asteptindu-se si ca participantii sa aiba alaturi foarte multi sustinatori. D. S.Record national la GilauA treia editie a maratonului de mountain bike "Maros MTB Marathon", desfasurata in Muntii Gilaului, a inregistrat un record national in ce priveste numarul de participanti. In competitie s-au inscris peste 460 de persoane, din care la start s-au prezentat 378 de concurenti, o cifra care bate recordul national de participare la un maraton montan de ciclism si care i-a surprins placut si pe cei aproximativ 100 de concurenti care au pornit la prima editie. Printre participanti s-au numarat cei mai buni ciclisti romani, diversi campioni nationali si balcanici, atit la maratoane, cit si la Cross Country, dar si citiva concurenti din Ungaria, Ucraina si chiar unul din Anglia. Pe linga profesionistii unor astfel de concursuri, in competitie au intrat si multi amatori, care au putut alege intre doua trasee. Un traseu este de 50 de kilometri, cu o altitudine maxima de 1.125 de metri si ascensiune totala de 1.530 de metri, iar al doilea traseu este de 80 de kilometri, cu altitudine maxima de 1.380 de metri si ascensiune totala de 2.660 de metri. Concurentii au fost rasplatiti cu premii in valoare totala de peste 5.000 de euro. AgerpresSe reunesc campioaneleSelectionerul echipei de handbal feminin a Romaniei a convocat 20 de jucatoare pentru meciurile cu Portugalia si Elvetia din preliminariile Campionatului European din 2010. Lotul este format din handbalistele care s-au impus recent la Cupa Mondiala, plus Narcisa Lecusanu, Mihaela Tivadar, Florina Birsan si Camelia Balint. Lotul pentru jocurile din preliminarii arata astfel: Paula Ungureanu, Florentina Stanciu, Mihaela Smedescu - portari; Valentina Elisei Ardea, Iulia Puscasu, Oana Manea, Ionela Stanca, Ramona Maier, Cristina Varzaru, Cristina Neagu, Adina Meirosu, Carmen Amariei, Ada Moldova, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu - jucatoare de cimp. Nationala se va reuni la Sighisoara pe 6 octombrie si va disputa primul meci din preliminarii CE 2010 cu Portugalia, pe 14 octombrie. România face parte din Grupa 1 a preliminariilor, alaturi Portugalia, Elvetia si Ucraina. D. S.
Artimon si-a facut temele inainte de confruntarea cu "U"CSM Rimnicu Vilcea a pierdut 2 puncte mari in runda precedenta, in meciul cu UTA Arad de pe teren propriu. Dupa ce au condus partida timp de 90 de minute, vilcenii au fost egalati in ultima faza a meciului. La Cluj, formatia pregatita de Alin Artimon vrea sa recupereze punctele pierdute acasa cu UTA si va juca la victorie. Totusi, Artimon este circumspect inaintea jocului, datorita lotului pe care il are la dispozitie Cornel Talnar: "Cu siguranta ne va fi foarte greu cu Universitatea. Ei s-au schimbat mult in bine fata de anul trecut, au o echipa puternica, un lot bun, echilibrat si isi propun mult in acest sezon. Universitatea Cluj poate promova, se numara printre favoritele principale. Este greu sa cistigi la Cluj, dar ne jucam sansa. Am facut meciuri bune in ultima vreme, dar am avut si ghinion, mai ales cu UTA, cind am fost egalati in prelungiri. Avem mare nevoie de puncte in meciul cu «U». Avem la dispozitie si un DVD cu ultimul lor meci, cel de la Mioveni", a declarat pentru monitorul Alin Artimon. CSM Rimnicu Vilcea nu va putea miza la Cluj pe serviciile atacantului Mihai Roman, suspendat dupa ce a vazut cartonasul rosu in partida cu UTA Arad. In cele sapte etape disputate pina acum, vilcenii au adunat doar 8 puncte, cu care se pozitioneaza pe locul 9 in clasament. Huvos, in continuare incertAccidentat saptamina trecuta la un antrenament, mijlocasul Universitatii Cluj, Vitor Huvos se afla in recuperare, dar prezenta sa pe teren simbata sta sub semnul incertitudinii. Brazilianul achizitionat la inceputul sezonului a debutat in tricoul "studentesc" in partida din etapa a VI-a, cu FC Silvania, incheiata cu scorul de 4-1 in favoarea Universitatii Cluj.