monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Abuz "cu pixul"

Cristian Adomnitei ii va cere presedintelui sa trimita legea la Parlament, pentru a introduce sporurile pe care le incasau dascalii.„Niciun cetatean nu are dreptul sa modifice o lege organica cu pixul, pe foaie, si nu printr-un act normativ. Daca cei doi ministri nu isi vor da demisia sau nu vor fi revocati, atunci intreg Cabinetul Boc trebuie sa plece pentru ca a tolerat un astfel de abuz'", a declarat Mariana Campeanu. Acuzatii politice In replica, ministrul Educatiei o acuza pe Mariana Campeanu ca nu cunoaste aceasta lege si ca se arunca in afirmatii politice. „Eu nu stiu ce povesteste doamna Campeanu. Imi pare rau de o asemenea afirmatie, n-are nicio relevanta in realitatea modului in care s-a initiat si dezvoltat aceasta lege. Imi pare rau ca se arunca asa cuvinte care n-au legatura decat cu o politica pe care eu nici n-o am ca abordare personala si nici n-o incurajez in dezvoltarea relatiilor mele in zona publica", a spus ministrul Ecaterina Andronescu. Sporuri abrogate La randul sau, Cristian Adomnitei a explicat ca „greseala materiala" invocata de ministrul Educatiei si de cel al Muncii, care trebuia corectata pe loc, „este relevata" la prevederile de la punctul 12 al articolului 49 din varianta Legii citite si asumate de premierul Boc. „Guvernul, respectiv cei doi ministri, au operat aceasta schimbare, punctul 12 de la articolul 49, care era varianta prezentata la Parlament, a fost transformat cu pixul pe foaie, si nu conform tehnicii legislative certificate in Romania in punctul 40 al articolului 48", a spus Adomnitei. Astfel, prin modificarea operata, acele prevederi - care se refera la anumite sporuri ale profesorilor care se abroga „la trei zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial" - sunt preluate la punctul 40 al articolului 48 - care stabileste ca sporurile se abroga la data intrarii in vigoare a Legii -adica ianuarie 2010. Sporurile, care prin Legea de salarizare unitara ar urma sa dispara, sunt acelea pe care le primeau profesorii cu functii de conducere din invatamantul superior, sporurile de stabilitate, sporurile pentru profesorii care alegeau sa predea la tara, in locuri izolate, sporurile pentru cadrele didactice din centrele de primire si plasament, sporurile pentru directorii de scoli. „Profesorii pierd oricum" „Pe fond, profesorii pierd oricum in cele doua variante, este inca o dovada a minciunii care a caracterizat si caracterizeaza acest Guvern. Pentru a incerca sa reparam aceasta greseala care se datoreaza grabei sub care s-a desfasurat munca la aceasta lege si respectiv miniciunii promovate de Guvern, ii vom cere presedintelui Traian Basescu sa nu promolge aceasta lege in varianta prevazuta aici, ci sa o trimita din nou la Parlament, din nou la Guvern, sa introduca sporurile pe care dascalii le incasau pentru a ajunge macar la nivelul veniturilor pe care le incaseaza astazi", a spus Adomnitei. Fostul ministru a subliniat ca, prin acea prevedere, „Legea salarizarii unitare incalca chiar principiul sau de baza - respectiv nimeni nu pierde si in timp toate salariile se esaloneaza pentru a ajunge la grilele prevazute in lege". Fostul ministru al Educatiei avertizeaza ca, daca Guvernul nu-si va repara „greseala" facuta fata de cadrele didactice, parlamentarii liberali vor introduce un proiect de lege care sa amendeze Legea „in sensul ca dascalii sa nu piarda". „Nu spunem sa castige in plus, poate Guvernul nu are solutiile financiare in acest sens, dar sa nu piarda!", a spus Adomnitei.

Nunta la Bruxelles

 Presedintele PNL, Crin Antonescu, si europarlamentarul PNL Adina Valean s-au casatorit, vineri, la Bruxelles. Petrecerea a avut loc sambata, intr-un cadru restrans. Mireasa a declarat ca evenimentul a fost sarbatorit doar in familie, prietenii si colegii din PNL nefiind invitati. Nasii celor doi miri sunt Daniela Crasnaru si Alessandro Benini. Adina Valean a precizat ca nu va prelua numele sotului sau, Crin Antonescu. Liderul liberal spune ca a preferat sa se casatoreasca la Bruxelles ca sa evite transformarea nuntii sale intr-un eventual subiect de campanie electorala. „N-am vrut macar sa-i dea cuiva prin cap ca acesta este un moment din campania electorala", a explicat Antonescu. 

Sala rezervata

  Traian Basescu si-ar putea lansa candidatura la presedintie in 10 sau 17 octombrie. PD-L a inchiriat Sala Palatului pentru ambele date. „Este adevarat ca am retinut Sala Palatului si pentru data de 10 si pentru data de 17, si asta tine si de tactica pe care noi o vom adopta in aceasta perioada. Initial, ne gandeam la data de 10, dar intre timp a venit si propunerea presedintelui pentru Parlament unicamerial si atunci ne-am gandit ca putem initia inclusiv campanie pentru sustinerea referendumului respectiv", a explicat Vasile Blaga, secretarul general al PD-L. Motivul oficial al inchirierii salii este Conferinta Nationala a PD-L, la care sunt asteptati 6.000 de invitati din tara si strainatate. In opinia lui Blaga, Traian Basescu isi va lansa candidatura inainte de 10 octombrie.   

Superpetreceri in Kapital

Rochiile create de Adrian Oianu sunt decente, dar foarte feminine.Clubul Kapital a fost asaltat, sambata seara, de zeci de tineri dornici de distractie, dar si amatori de evenimente inedite pentru Sibiu. Prezentarea de moda a designerului roman Adrian Oianu a marcat inceputul unei seri speciale, pregatite cu grija de managerii clubului. Cele cinci modele care au defilat in ring a fost in valoare creatiile vestimentare ale designerului cunoscut deja publicului feminin sibian. Feminitate si romantism „In aceasta seara am vrut sa arat ca exista designeri de valoare si in Romania si ca putem sa facem si rochii decente, fara sa fim vulgari, dar sa fim foarte feminini. Sfatul meu pentru sibience e sa se imbrace cat mai mult in rochie, pentru ca este cel mai placut, cel mai feminin si cel mai romantic accesoriu vestimentar", a aratat Oianu. Prezent pentru a sasea oara la Sibiu, designerul si-a format deja un public fidel, educat, deschis catre nou. In urma prezentarii de sambata, Oianu a reusit sa vanda deja 10 rochii. Colectia prezentata la Sibiu a facut furori, in luna mai, la Festivalul Pasarela Bucuresti/Paris 2009, Adrian Oianu fiind designerul invitat de Ambasada Frantei in Romania. Oianu si-a mai prezentat colectia la Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov si Constanta. Incantat de sibieni Oianu se astepta ca publicul sibian din Kapital sa fie imbracat mai „clubber", insa a fost placut surprins sa vada ca la Sibiu sunt si oameni decenti, care au un stil vestimentar atractiv, fara sa fie agresiv de sexy. „Mi-am pus in cap, acum cinci ani, sa incerc sa le arat romanilor ce inseamna designul de calitate, care poate fi si accesibil, si usor, si decent. Pe langa asta, voi aduce si o nota contemporana, astfel incat sa aratam incet, incet ca si alti oameni din Europa", a spus increzator Oianu. Designerul promite ca va reveni la Sibiu la inceputul anului viitor, dupa ce isi va lansa o noua colectie vestimentara la Bucuresti. Distractie maxima Dupa prezentarea de moda, toata lumea s-a dezlantuit, pe ritmuri house. Atmosfera a fost incinsa de animatoarele sexy ale clubului Bambo din Cluj si de trupa de teatru a actorului Marian Ralea. Superpetrecerea a continuat pana in zori, intretinuta de muzica buna si de ospitalitatea personalului din club. Carnavalul Peroni Clubul Kapital a gazduit, vineri seara, un alt eveniment inedit pentru Sibiu:  Carnavalul Peroni. Balul mascat nu a fost lipsit de surprize „live". Pe scena au urcat, Andreea Banica si Ana de la HI-Q feat Dj. Jeiko, care si-au filmat si noul videoclip in clubul sibian. Directorul clubului Kapital, Ciprian Oprisor, promite sa aduca pe ringul clubului „cele mai tari formatii din Romania si chiar din strainatate".

Au batut Dinamo!

Gaz Metan a reusit golul victoriei in minutul 89.In fata unui stadion plin, elevii lui Cristian Pustai s-au comportat bine in fata unui adversar cu greutate, Dinamo Bucuresti. Meciul nu a fost atat de spectaculos ca acela cu Steaua, dar a avut parte de cateva faze controversate care i-au scos din minti pe oficialii celor doua grupari. In minutul 3 a venit si prima ocazie, care a creat panica in apararea Gazului. A apartinut „cainilor", care au beneficiat de o lovitura libera executata de Claudiu Niculescu, in bratele lui Butcha. Opt minute mai tarziu, acelasi Niculescu, servit excelent de pe partea stanga de Andrei Cristea, a trimis peste, din centrul careului, la o faza la care dinamovistul scapase de marcajul gazist. La jumatatea primei reprize, Scarlatache il incearca pe Butcha, insa sutul sau nu prinde buturile slovacului. Gazul are prima ocazie in minutul 30, cand brazilianul Eric suteaza periculos de la 20 de metri, insa mingea trece putin alaturi. Arbitrul Kovacs arata primul galben al partidei lui Moti, pentru ca, peste cinci minute de joc, Kubala sa rateze cea mai clara situatie de gol, sutul sau fiind deviat in ultimul moment de un aparator bucurestean. Meciul se incinge, Torje cerand un penalti in minutul 40, in urma unui contact cu Markovici, insa arbitrul din Carei nu acorda nimic. Finalul primei parti a apartinut jucatorilor pregatiti de Dario Bonetti. „Cainii" au ratat doua mari oportunitati prin Andrei si Adrian Cristea, ultimul expediind un sut ce i-a scos in evidenta calitatile portarului Butcha. Prima repriza se incheie cu Dinamo la conducerea ostilitatilor. Repriza mai frumoasa Dupa pauza, Pustai a trimis o echipa mult mai hotarata in teren, care a reusit sa puna presiune pe apararea lui Dinamo. Parvulescu deviaza un balon pana la Bud, care reia imprecis din zona punctului cu var, faza care nu ii creaza probleme lui Dolha. Apoi, la un interval de cinci minute, Pulhac si Kubala primesc cartonasul galben pentru proteste. Mediesenii cer si ei lovituri libere din preajma careului, insa Kovacs din nou nu acorda nimic. Dinamo isi arata din nou calitatile de echipa mare la o faza incheiata cu o deviere a lui Alexe, care il inlocuise pe Niculescu in minutul 60, doar pana in bratele lui Butcha. Acelasi Alexe suteaza periculos din coltul careului mare, insa mingea trimisa pe coltul lung trece pe langa. In  minutul 73, Pustai se vede nevoit sa schimbe ceva si il arunca in lupta pe Silvasan, care ii ia locul decarului Bud. La cinci minute dupa aceasta schimbare, intra si Dudita in locul talentatului Alex Muntean. Dinamo trece din nou la conducerea jocului, Adrian Cristea recuperand o minge in coltul terenului, dupa care suteaza din unghi, insa fara probleme pentru goal-kepperul lui Gaz Metan. Golul victoriei Cand toata lumea prezenta la stadion credea ca Mediasul va obtine primul egal din acest sezon, lucrurile au luat o intorsatura favorabila echipei antrenate de Pustai. Dudita trage semnalul de alarma pentru dinamovisti printr-un sut de la marginea careului, putin pe langa. In minutul 89, Dolha iese sa blocheze o minge trimisa de Silvasan, mingea ricoseaza la Eric, iar brazilianul o trimite in poarta goala, 1-0. Golul ridica tribunele in picioare si ii arunca in culmea fericirii pe oficialii echipei de pe malurile Tarnavei Mari. Finalul este unul euforic, Pustai il trimite in teren pe noul sosit Khubutia, care ii ia locul lui Eric. Meciul se incheie cu victoria Gazului care acumuleaza 12 puncte si urca pana pe locul 10, la patru puncte de liderul Unirea si la doar doua de ocupanta locului doi, FC Brasov. Pustai, fericit La finalul partidei, antrenorul gazist era in culmea fericirii imbratisandu-se cu jucatorii sai. La conferinta de presa, „Profesorul" a declarat ca este multumit de cele trei puncte. „Ma bucur mult pentru aceasta victorie. Ma asteptam la un meci greu cu Dinamo, dar am sperat pana in ultimul moment ca vom castiga si chiar in ultimul moment am reusit acest lucru", declara, euforic, Cristi Pustai. Prea multe ratari Antrenorul dinamovist, Dario Bonetti, a declarat ca echipa sa a facut un joc bun, dar ratarile au fost prea multe. „Am fost peste adversarii nostri, care au insa o echipa puternica, lucru pe care il stiam si inainte de acest meci. Am ratat mult si asta ne-a costat", a spus italianul. Daca tehnicianul principal de la Dinamo a refuzat sa comenteze arbitrajul, Cristi Borcea n-a ezitat sa il atace pe Kovacs pentru acel penalti neacordat la Torje. „Sunt foarte suparat pentru ca am fost furati. Sunt curios ce sanctiuni se vor lua impotriva lui Kovacs", a declarat Borcea. Eric, aplaudat de rude Autorul golului a fost sustinut din tribune de unchii sai veniti tocmai din Brazilia, sa il vada. Eric a declarat ca este foarte fericit ca a marcat si ca urmarea de mult acest lucru. „Ma bucur enorm ca am marcat si ca am castigat. Speram de mult sa ajung la aceste momente, iar acum ma simt implinit. Imi pare bine ca au fost si rudele mele la meci, lucru care m-a ambitionat", a marturisit brazilianul. Parvulescu, multumit Monitorizat tot mai insistent de cluburi romanesti, dar si de prim-divizionara germana FC Koln, Parvulescu s-a aratat extrem de fericit pentru aceasta victorie. „Am muncit mult si cred ca ne-am dorit mai mult victoria. Avem acum un moral bun si asteptam meciul cu Urziceni", a spus Parvulescu. „Putem bate si Unirea" In urmatoarea etapa, la Medias soseste campioana in exercitiu Unirea Urziceni, care va disputa, la mijlocul acestei saptamani, o partida din grupele Ligii Campionilor. Antrenorul Gazului spune ca echipa sa poate obtine victoria. „Cred ca putem bate si Unirea, pentru ca avem un moral bun dupa victoriile cu Otelul si Dinamo. Sper sa intregim cele noua puncte de care vorbeam inainte de meciul de la Galati", incheie Pustai.

Vointa, egala cu liderul

  Echipa antrenata de fostul capitan stelist Marius Baciu s-a impus, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 in fata celor de la Odorheiul Secuiesc, la capatul unui joc in care sibienii au fost privati de un gol perfect valabil, anulat de centralul intalnirii. Dupa aceasta victorie, Vointa ocupa locul doi, la egalitate de puncte cu liderul Bihorul Beius, care a trecut cu scorul de 2-1 de o alta reprezentanta a judetului Sibiu, FC Cisnadie. Aceasta pare ca nu isi regaseste formula potrivita pentru victorie. Echipa lui Radu II este considerata ca fiind cea cu lotul cel mai bun dintre colegele de judet. Gaz Metan II neinvinsa Echipa a doua a Gazului este singura care nu a cunoscut pana acum gustul amar al infrangerii. In partida disputata vineri, pe teren propriu, in compania celor de la FC Campia Turzii, gazistii au facut spectacol, scorul final fiind unul mai rar intalnit pe terenurile de fotbal, 4-4. Meciul a fost unul spectaculos, cu rasturnari de situatie, doar nesansa facand ca mediesenii sa nu obtina victoria. Etapa viitoare Vointa Sibiu va intalni, vinerea aceasta, in deplasare, la Micula, formatia locala Turul,, intr-un meci in care elevii lui Baciu sunt considerati favoriti. Cisnadia va juca acasa cu FC ASA Unirea Ungheni, partida in care baietii lui Radu II nu au voie sa faca pasi gresiti, pentru ca Gaz Metan II sa primeasca vizita echipei pe care FC Timisoara si Vointa Sibiu au invins-o, FC Sanatatea Cluj. Dupa sase etape, lider este Bihorul Beius, la egalitate cu Vointa Sibiu. Gaz Metan II este pe 6, iar FC Cisnadie ocupa locul 11 in ierarhia seriei a VI-a din liga a treia.  

"Europa ne-a facut o favoare imensa"

"Nu va dati seama cat de benefic este acest congres. Atatia oameni importanti ai Europei au poposit la Sibiu! Multi dintre ei sunt atat de incantati de oras incat si-au programat deja concediile, pentru a reveni cat mai repede aici", Silvian Ionescu.Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii de Mediu, a concluzionat ca Sibiul este cel mai potrivit oras pentru gazduirea unui congres european de factura congresului IMPEL. Prezent, timp de trei zile, la Sibiu, demnitarul a mentionat ca aceasta este cea mai importanta intalnire europeana de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. In acest sens, Ionescu s-a aratat foarte lezat de intrebarile jurnalistilor, care au pus in balanta cheltuielile aferente evenimentului si beneficiile concrete pe care le aduce acest congres Romaniei. „Suntem in Uniunea Europeana. Cand o sa va obisnuiti, in sfarsit, cu acest lucru? Europa ne-a facut o favoare imensa, la care trebuie sa ne gandim, iar noi ne punem problema banilor cheltuiti?! Ei au platit intalnirea, iar Romania a venit doar cu o cofinantare de 15%. Pana si locatia unde ne aflam acum, din Sibiu, a fost aleasa de ei, dintr-o lista de hoteluri pe care le-am pus-o noi la dispozitie", a spus, nervos, Stelian Ionescu, comisarul general al Garzii de Mediu. Lista neagra Una dintre tematicile abordate la finalul congresului a vizat problema inchiderii gropilor comunale de gunoi, care nu functioneaza conform imperativelor Uniunii Europene. La nivel national, Romania nu sta atat de bine precum ar fi trebuit, la finele expirarii timpului acordat de UE. Judetul Sibiu, insa, s-a conformat. Pana si cele doua gropi neecologice de la Jina si Poiana Sibiului au fost astupate pana la ora actuala, desi pe 16 iulie functionau inca. Silvian Ionescu a oferit, printre altele, si o lista neagra a judetelor care nu respecta directivele Comunitatii Europene. Cap de afis este judetul Teleorman, unde si acum mai sunt in functiune 115 depozite neecologice, urmat de Dolj, Constanta, Olt, Tulcea si Ialomita. La antipod se situeaza judetele Alba, Arad sau Botosani, care nu mai depoziteaza neconform de luni bune. Cu Fiat Punto, pe munte Una dintre doleantele comisarului general al Garzii de Mediu, expusa la Sibiu, vizeaza statutul comisarilor de mediu. Din punct de vedere al salarizarii, dar si al conditiilor oferite de institutiile pentru care lucreaza, mai ales atunci cand sunt nevoiti sa mearga noaptea pe teren. Acestia conduc autoturisme Fiat Punto, chiar si atunci cand tematica unor controale ii obliga sa urce in varful muntelui, pentru constatari la fata locului. „Va vine sa credeti? Oamenii nostri urca pe munte cu Fiat Punto, pentru ca astea sunt masinile oferite la serviciu. Masini dragute de altfel, numai bune de plimbat domnisoare de 19 ani pe Magheru, dar de urcat pe munte, nu stiu ce sa zic", a ridicat din umeri Silvian Ionescu. Salarii de mizerie Seful Garzii de Mediu s-a plans si de salariile oferite unui comisar de mediu. Mai exact, un comisar debutant primeste, oficial 670 de lei lunar, iar „in mana" ii ajung circa 500 de lei. Este inadmisibil, in opinia lui Ionescu, ca un specialist cu studii superioare sa fie platit cu o suma jenanta. In acest sens, Ionescu a marturisit ca va face lobby la superiorii sai, pentru a revizui legea salarizaii pentru comisarii de mediu. In caz contrar, institutiile judetene pot risca sa ramana fara personal competent.

Sute de absolventi isi cauta de lucru

  850 de sibieni si de medieseni si-au incercat norocul, vineri, la bursa locurilor de munca pentru absolventi organizata de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu. Cei 568 de absolventi din Sibiu si 282 din Medias au avut de ales din cele 558 de locuri de munca puse la dispozitie de catre 47 de agenti economici din judet. La Sibiu, 28 de firme au oferit 281 de locuri de munca, iar la Medias 19 agenti economici au pus la dispozitia absolventilor, 277 de posturi. Dintre persoanele intervievate, 384 au fost selectate in vederea incadrarii, dintre care 234 la Sibiu si 150 la Medias. „Vineri, s-a desfasurat bursa locurilor de munca pentru absolventi, organizata de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu concomitent in doua locatii din judet, respectiv la Sibiu si Medias. La aceasta actiune au participat, ca invitati, reprezentanti ai institutiei prefectului, inspectoratului scolar, ai serviciilor publice deconcentrate, membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Sibiu si reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor", a precizat Gheorghe Suditu, directorul AJOFM Sibiu. De la ingineri, la vanzatoriNorocosii din cele doua municipii ale judetului, care au reusit sa ii convinga pe agentii economici ca merita sa ajunga la etapa urmatoare, premergatoare angajarii, au fost selectati pentru diverse meserii, precum inginer mecanic, agent comercial, tehnician electronist, operator montare manuala si automata, confectioner asamblor, agent de asigurare, lucrator comercial, ospatar, confectioner imbracaminte si altele, urmand a ocupa postul pentru care si-au dovedit aptitudinile, dupa sustinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului. Aceasta, in functie de domeniul ales, dar si de preferintele angajatorului. Dupa cum au conchis autoritatile implicate in organizarea bursei, pe langa punerea fata in fata efectiv a cererii cu oferta de forta de munca, bursa a incercat si o familiarizare a proaspetilor absolventi cu modalitatile de cautare a unui loc de munca, cu participarea la interviuri de angajare, precum si cu tendintele actuale ale pietei muncii. Conducerea AJOFM Sibiu promite ca aceasta actiune nu va fi singulara si ca tinerii care isi cauta un loc de munca imediat dupa finalizarea studiilor reprezinta o prioritate pentru incadrarea in munca.    

Sibianul anului 2008

Aproape 1.000 de taloane Pe adresa concursului „Sibianul anului 2008", la care „Monitorul de Sibiu" pune la bataie premii in valoare de peste 6.000 de lei, au sosit pana acum 993 de taloane. In aceasta saptamana, am intocmit un nou top, cu taloanele primite pana acum. Nu uitati ca puteti vota in continuare politicienii si oamenii de afaceri favoriti, in topul nostru. Mai multe taloane inseamna mai multe sanse de castig pentru dumneavoastra. Lider neschimbat Pe primul loc, la sectiunea „Ochiul public", se afla, in continuare, presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Martin Bottesch, care a acumulat 566 de voturi. In aceasta saptamana, el este secondat de fostul prefect Ilie Mitea, cu 149 de taloane. Pe locul III ajunge Ioan Banciu, vicepresedinte CJ, care a primit 126 de voturi. Viceprimarul Sibiului Virgil Popa se claseaza pe locul IV, cu 119 voturi. El este urmat de Gheorghe Suditu, presedinte PSD Sibiu, care a acumulat pana acum 28 de voturi, senatorul Nicolae Neagu, cu 13 voturi si Ioan Maricuta, primarul din Selimbar, care isi pastreaza cele doua voturi primite pana acum.  Johannis, invincibil La sectiunea „Cavalerul Cetatii", primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, ramane invincibil. El a acumulat, pana in prezent, 538 de voturi de incredere din partea sibienilor si se claseaza pe primul loc. Pe locul doi ramane Constantin Chiriac, directorul Teatrului National „Radu Stanca", care a primit 176 de voturi. Pe ultima treapta a podiumului coboara, acum, Dumitru Budrala - directorul Astra Film, care a primit 122 de voturi. Pe pozitia a IV-a urca Sabin Luca, directorul Muzeului Brukenthal, cu 88 de taloane, iar pe V ajunge Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, cu 60 de taloane. Schimbari minore Mariana Brunchea (PDL) este consilierul local cu cele mai multe voturiIn ceea ce priveste clasamentul de la sectiunea „Consilierul local al anului", acesta s-a schimbat foarte putin. Pe pozitia I a ramas democrat-liberala Mariana Brunchea, cu 190 de taloane. La scurta distanta se afla consilierul PSD Liviu Cotarla, cu 153 de voturi. Pe III a urcat Ecaterina Birk (FDGR), cu 124 de taloane. Pe locul IV urca Hans Klein (FDGR), cu 80 de voturi, urmat de Eugen Mitea (PNL) - 77 de voturi, pe VI Astrid Cora Fodor (FDGR) - 68 de taloane, pe VII Mariana Fritzmann - 49 de voturi, pe VIII Ovidiu Spatari (PD-L) - 38 de taloane, pe IX Raimar Wagner (FDGR) - 31 de taloane, pe X Gheorghe Popa (PSD) - 24 de voturi, pe XI Ioan Ovidiu Luca (PDL) - 22 de voturi, pe XII, Bianke Marion Grecu (FDGR) - 11 voturi, iar pe XIII - Gerold Hermann (FDGR) - 3 voturi. Clasament stabil La sectiunea dedicata consilierilor judeteni, si in aceasta saptamana locul I este ocupat de consilierul FDGR Beatrice Ungar, cu 146 de voturi. Pe locul doi se situeaza consilierul PD-L Danut-Viorel Voinea, cu 132 de taloane, iar pe III Mihai Samarghitan (PSD), cu 82 de taloane. Pe locul IV ramane Adrian Besoiu (PSD) - 70 de voturi, pe V Iosif Kober (FDGR) - 67 de voturi, pe VI Cosmin Ionescu (PSD) - 62 de voturi, pe VII Constantin Sovaiala (PD-L) - 60 de voturi, pe VIII Achim Bacila (PNL) - 53 de taloane, pe IX Miron Neagu-Balasa (PSD) - 44 de voturi, pe X, la foarte mica distanta, Christine Manta-Klemens (FDGR) - 43 de voturi, pe XI, la egalitate, Claudiu Spanu (PDL) si Sorin Serbu (PNL) - 39 de voturi, pe XII, consilierul PD-L Dumitru Domnariu - 31 de voturi, pe XIII Paul-Jurgen Porr (FDGR) - 28 de voturi, pe XIV, din nou la egalitate, Mariana Tarnita (PSD) si Friedrich Gunesch (FDGR) - 27 de voturi, pe XV Daniela Cimpean (PDL) - 24 de voturi, pe XVI Ioan Terea (PSD) - 13 voturi, pe XVII Viorel Rosu (PDL) - 8 voturi, pe XVIII Oswald Melzer (FDGR) - 6 voturi, pe XIX Dumitru Turc (PSD) - 2 voturi, iar pe ultimul loc, la egalitate, Gheorghe Dicu, Constantin Gheorghe Nicorici (PDL) si Helmut Niedermaier (FDGR), cu cate un vot. Cindrea - deputatul preferat In topul deputatilor, social-democratul Ioan Cindrea ramane pe prima pozitie, cu 297 de voturi. El este urmat de Raluca Turcan (PDL), care a acumulat 234 de voturi, si de Ovidiu Gant (FDGR), cu 193 de voturi. Al patrulea clasat la aceasta sectiune este deputatul democrat-liberal Cornel Stirbet, care a primit 171 de taloane, iar pe locul V se afla liberalul Mircea Cazan, cu 47 de voturi. Pe locul VI urca Mircea Silvestru Lup (PSD), cu 44 de taloane, iar pe VII ajunge Gheorghe Roman (PDL), cu 39 de voturi. Dintre cei trei senatori de Sibiu, si in aceasta saptamana primul este Ion Ariton (PDL), cu 645 de voturi. El este urmat de Viorel Arcas (PSD), cu 257 de voturi, si, la mare distanta, de Minerva Boitan (PNL), cu 72 de voturi. Schimbari la „finante" La sectiunea „Investitia anului", Hotelul Hilton conduce si in aceasta saptamana, cu 487 de voturi, iar Strandul Sibiu are pana acum 396 de voturi. Golden Tulip a reusit sa acumuleze doar 89 de taloane. La capitolul „Banci", clasamentul este stabil. Pe locul I ajunge Doina Pitu (BCR), cu 285 de voturi. Pe locul doi se afla Dorina Berebuna, de la Marfin Bank, cu 236 de voturi, iar pe III Nicolae Hoanta (Banca Carpatica), cu 213 voturi. Ei sunt urmati de Patric Popovici (BRD), cu 202 voturi, Mariana Vastras (Banca Transilvania), cu 168 de voturi, Cristina Lomota (Garanti Bank), cu 56 de voturi, si Ioana Hulea (Intesa San Paolo Bank), cu 43 de voturi. La sectiunea „Finante-Asigurari", in topul preferintelor dumneavoastra ramane directorul DJFP Sibiu, Grigore Popescu, care are pana acum 576 de voturi. El este secondat de Marcela Andanut, director Allianz Tiriac, care a acumulat 291 de voturi. Pe pozitia a treia se claseaza Gabriela Kriska, de la BCR Asigurari de Viata, cu 141 de voturi. Catalin Vintila (Millenium Insurance) ramane cu doar 51 de voturi. Vonica, in topul managerilor Ilie Vonica a trecut in fruntea clasamentului sectiunii Managerul Anului 2008Si la Sectiunea „Managerul anului", lupta este foarte stransa. Pe prima pozitie urca managerul Polisano, Ilie Vonica, cu 288 de voturi. El este urmat de managerul Holdingului Atlassib, Ilie Carabulea, cu 280 de voturi, iar pe pozitia a treia coboara Dorin Rosca, (Eurofoam), cu 218 voturi. In continuare, pe IV se claseaza Michael Lazar (Somarest) - 197 de voturi, pe V managerul Con-A, Mircea Bulboaca - 125 de voturi, pe VI Ioan Ciolan (Ambient) - 111 voturi, pe VII Nicolae Minea, (Hotel Hilton) - 53 de voturi, pe VIII Ion Tamaian (Ion Art Glass) - 42 de voturi, pe IX Horatiu Cercel (Concefa) - 20 de voturi, pe X Ioan Tusinean (Constructii SA) - 16 voturi, pe XI Gheorghe Aldea (Alcomsib) - 14 voturi, pe XII Aurel Serban (Hotel Parc) - 9 voturi, pe XIII Constantin Mateescu (Trident) - 8 voturi, iar pe XIV Ilie Gradinar (Universal Business SA), cu un singur vot. Dintre managerii medieseni nominalizati la aceasta sectiune, cele mai multe taloane, 369, a primit Livia Calburean - Dafora, care isi pastreaza prima pozitie. Ea este urmata de Mircea Vescan - Armax Gaz, cu 321 de voturi, si Valer Blaga (Noi's), cu 240 de voturi.  Voturi pentru Basescu La sectiunea „Cetateanul anului", pe locul I se afla tot Traian Basescu, presedintele Romaniei, care a primit de la sibieni 628 de voturi. Locul doi este ocupat in aceasta saptamana de dirijorul Petre Zbarcea, care a primit 210 taloane. Pe trei coboara Mircea Geoana, presedintele PSD, cu 196 de voturi, iar locul IV este ocupat de doctorul Romeo Elefterescu, care a primit 54 de voturi. Doamnele Sibiului Silvia Macrea conduce sectiunea Doamnele Sibiului.Si in aceasta saptamana, preferata sibienilor la categoria „sportivul anului" este gimnasta Steliana Nistor, care a primit mai multe voturi decat presedintele Romaniei,  642. Pe locul II ramane Mircea Vulc, cu 314 de voturi, urmat de Corin Cindrea, presedintele Clubului Gaz Metan Medias, care a acumulat 135 de voturi. Dintre „Doamnele Sibiului", preferata dumneavoastra ramane Silvia Macrea, care a primit pana acum 573 de voturi. Ea este urmata de actrita Ofelia Popii, cu 232 de voturi, si de Iulia Dragomirescu (Hotel Continental), care are 84 de taloane. „Omul sfinteste locul" La categoria „Omul sfinteste locul", in topul preferintelor sibienilor ramane fostul director al CNM „Astra", Corneliu Bucur, care are 369 de voturi. El este urmat de dr. Ioan Manitiu, directorul Directiei de Sanatate Publica, cu 197 de voturi, si de Marcel Piteiu, directorul general al Romgaz SA, cu 114 de voturi. Maiorul Cosmin Balcu, seful ISU Sibiu, isi pastreaza pozitia a patra, cu 93 de voturi, si este urmat de Mircea Grigorut, de la Agentia de Furnizare a Energiei Electrice, cu 64 de voturi. Pe locul VI se afla Francisc Szombatflavi Török, cel care anul trecut a indeplinit functia de inspector-sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Sibiu, si care acum a primit 52 de taloane. Pe VII este Ioan Bota, directorul Vamii Sibiu - 49 de voturi, pe VIII comisarul Lucian Muntean, seful IPJ Sibiu - 36 de voturi, pe IX Dorel Aldea - directorul Casei de Pensii - 33 de voturi, pe X lt-col. Costel Dogaru, seful Inspectoratului de Jandarmi Sibiu - 19 voturi, pe XI Ioan Rusu (directorul general al Transgaz SA), - 8 voturi, iar pe XII, Iacob Blagu (Electrica SA) - 6 taloane. CONCURSUL Concursul „Sibianul anului 2008" este deschis tuturor cititorilor Monitorului de Sibiu. Marele premiu valoreaza 2.000 de lei. Alti trei castigatori vor intra in posesia a cate 700 de lei. Se vor acorda, de asemenea, doua premii de cate 300 de lei, zece premii de cite 100 de lei fiecare si 20 de premii constand in abonamente pe o luna la Monitorul de Sibiu. Singura conditie de participare la concurs este sa decupati, sa completati si sa trimiteti pe adresa redactiei Monitorul de Sibiu cel putin sase taloane cu nominalizarile la sectiunile propuse. Cititorul care va trimite cel mai mare numar de taloane va fi recompensat cu un premiu de 500 de lei. Castigatorii vor fi desemnati prin tragere la sorti, din urna in care vor fi depuse toate taloanele intrate in concurs. Titlul „Sibianul anului 2008" va fi atribuit nominalizatului care a obtinut cele mai multe voturi pe taloanele expediate de cititori.  REGULAMENT • Concursul a inceput in 13 iulie si va dura pana vineri, 16 octombrie. Talonul de participare va aparea in fiecare numar al ziarului Monitorul de Sibiu. • Completeaza toate rubricile din talon, dar voteaza un singur nume la fiecare sectiune. • Daca numele celor nominalizati in talon nu iti sunt pe plac, voteaza, la rubica ramasa libera, numele persoanei pe care o consideri mai potrivita la fiecare sectiune. • Completeaza citet, pe talon, datele personale. • Plicurile trebuie sa contina minim sase taloane. Fiecare plic trebuie depus sau expediat la sediul ziarului Monitorul de Sibiu, strada Nicolae Teclu nr. 13, la parterul TV Sibiu, pana vineri, 16 octombrie, ora 17. • Premiile in bani destinate cititorilor vor fi acordate prin tragere la sorti. Cu mai multe plicuri depuse, aveti mai multe sanse de castig. • Angajatii Monitorul de Sibiu si rudele acestora de gradul I si II, precum si cei nominalizati in sectiunile topului „Sibianul anului 2008" nu au dreptul sa participe la concurs. PropuneriPentru a intra in topul „Sibianul anului 2008" la una dintre sectiuni, in urma propunerilor cititorilor, cel nominalizat trebuie sa acumuleze in favoarea sa cel putin 50% din totalul de puncte de la categoria respectiva, adica numele sau trebuie sa adune un numar de voturi cel putin egal cu jumatatea totalului la sectiunea unde concureaza. Altfel, listele ar cuprinde un lung sir de nume care au obtinut un numar foarte mic de voturi. Candidatii care, timp de trei saptamani consecutiv, nu sunt votati vor fi automat eliminati din concurs. Pentru a reintra in top, trebuie doar sa fie votati din nou. Votul poate rasturna topulCu fiecare plic expediat la redactie, topul „Sibianul anului 2008" poate fi rasturnat. Depinde doar de optiunea cititorilor. Pentru ca doar cititorii Monitorului de Sibiu pot decide finalistii. Cititorii sunt si singurii care pot candida pentru premiile puse in joc de ziarul nostru. Pentru clasamentul partial, din fiecare saptamana, vor fi luate in considerare doar plicurile care contin minim sase taloane, asa cum cere regulamentul concursului. Taloane anulateLe amintim cititorilor ca talonul de concurs trebuie completat in intregime. La fiecare categorie, trebuie votat, obligatoriu, unul dintre concurentii nominalizati, propunerile suplimentare fiind facultative. Taloanele care nu respecta aceasta cerinta vor fi anulate.

Sarbatoarea pensionarilor

Pensionarii au ocazia de a se distra, de ziua lor.Cei mai in varsta dintre sibieni revin in atentia autoritatilor locale. Nu pentru subventii sau ajutoare materiale, ci pentru „daruri de suflet". La 1 octombrie, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, pensionarii vor incerca sa uite de grija zilei de maine si sa se bucure de surprizele oferite de cei mai tineri ca ei. Bunicii din Sibiu sunt invitati la un concert de muzica de fanfara ce va avea loc la Cercul Militar, organizat de Asociatia Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere din judet. Tot la Cercul Militar, va fi organizata si o masa festiva, cu ocazia zilei de 1 octombrie.  La Casa Judeteana de Pensii, va fi organizata „Ziua portilor deschise". Carnaval la Agnita Nici autoritatile locale din celelalte orase ale judetului nu se lasa mai prejos. Edilii din Agnita le-au pregatit celor 35 de pensionari de la Centrul de Ingrijire si Asistenta Agnita o zi speciala: un carnaval, jocuri distractive, dansuri, o masa festiva si un campionat de table. In plus, va fi organizata si o expozitie cu lucrari ale beneficiarilor Centrului de Ingrijire si Asistenta. La Copsa Mica, pensionarii din Centrul de Sprijin la Domiciliu vor avea parte de un program festiv organizat de elevii Scolii Generale din oras. Tot de un spectacol oferit de elevi vor avea parte si persoanele varstnice din Unitatea medico-sociala din Saliste. In aceeasi zi de 1 octombrie, aproximativ 60 de varstinici cu deficiente de vedere vor participa la un program de auditii muzicale si religioase oferit in Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala din Dumbraveni. La un spectacol de muzica populara, usoara si romante, intitulat „A venit si toamna varstei", vor participa pensionarii din Talmaciu. Drumetii si excursii Si varstnicii din comunele sibiene vor avea parte de spectacole de muzica populara, momente artistice oferite de elevi, felicitari si mese festive. Pe langa acestea, pentru 37 de pensionari de la Centrul de Recuperare si Realibitare Neuropsihica din Riu Sadului va fi organizata o drumetie pe Valea Lotrioarei. Bunicii din comuna Chirpar sunt invitati, in 4 octombrie, intr-o excursie la manastirile de pe Valea Oltului. Bani si alimente ieftine Nu au fost uitati pensionarii cu venituri foarte mici, care au nevoie de ajutor financiar. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu va oferi, in decursul lunii octombrie, cadouri in bani membrilor sai care au pensii sub 400 de lei pe luna. De asemenea, CARP va inaugura, la 1 octombrie, o retea de aprovizionare cu alimente, pentru membrii CARP din judetul Sibiu. „Activitatea de aprovizionare a membrilor CARP cu produse alimentare de baza, la pretul de achizitie, se va desfasura in municipiul Sibiu si in cele 23 de filiale din judet, cu autoturismul propriu, in functie de comenzile lunare", precizeaza Nicolae Vintila, presedintele CARP Sibiu.

"Intre traditie si lege"

  Sibienii care vor sa afle cat mai multe informatii despre viata romilor pot merge astazi la Sala Principele Alexandru Ioan Cuza, Loja Artelor, a sediului CEC Bank, Sibiu, unde va avea loc, de la ora 18, premiera filmului documentar „Intre traditie si lege". Filmul este realizat de Fundatia Social Culturala a Romilor „Ion Cioaba" si finantat de Open Institute Budapesta. Durata peliculei este de 38 de minute. Incepute in iunie 2008, toate filmarile pentru documentar au fost facute in comunitatile romilor traditionali din Romania si s-au incheiat abia luna aceasta. Principalele subiecte ale filmului sunt prevenirea mariajelor timpurii in comunitartile de romi si incurajarea continuarii studiilor, dupa cum remarca Luminita Cioaba, reprezentant al Fundatiei Social Culturale „Ion Cioaba". Educatia, ca prioritate Scopul filmului documentar „Intre traditie si lege" este de a intelege nevoia respectarii legii si sustinerea educatiei in randurile comunitatilor de romi. „Proiectul are ca scop determinarea membrilor comunitatilor rome, atat a tinerilor, dar si a adultilor, de a intelege necesitatea respectarii legilor in vigoare, sa sustina educatia ca unica sansa pentru asigurarea viitorului copiilor. Majoritatea celor intervievati, lideri romi, reprezentanti ai unor institutii nationale care au preocupari in domeniul respectarii drepturilor copilului, considera ca educatia in familia roma constituie o prioritate la momentul actual, avand puterea de a asigura succesul in viata in marea familie europeana", se arata intr-un comunicat al Fundatiei Social Culturale a Romilor „Ion Cioaba". Proiecte strategice Un alt proiect derulat de FSCR „Ion Cioaba", impreuna cu Romani Criss, este „Pasi strategici pentru imbunatatirea accesului la educatie al copiilor romi". Proiectul a inceput in primavara acestui an si se desfasoara in 23 de judete, inclusiv Sibiu. „Prin acest pogram urmarim ameliorarea relatiilor dintre copiii romi si neromi, dar si dintre profesori si educatori si copiii romi", spune Luminita Cioaba. De asemenea, la inceputul lunii octombrie, reprezententi ai FSCR „Ion Cioaba" vor participa la Ljubljana, la prezentarea unui proiect de literatura, intitulat „Un popor intre popoare". La eveniment vor participa reprezentanti din 27 de tari.

PD-L sustine referendumul

  Organizatia judeteana a PD-L Sibiu sustine demersul presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a schimba actuala structura bicamerala a Parlamentului Romaniei intr-una unicamerala. „In acest moment, cand toate statele lumii sunt afectate de criza economica si cauta solutii pentru reducerea cheltuielilor publice, si Romania trebuie sa reflecteze atent asupra reducerii numarului de parlamentari. Un numar mai redus de parlamentari inseamna economii la bugetul statului de sute de milioane de euro, dar si cresterea eficientei activitatii de legiferare. Practic, prin renuntarea la o camera s-ar elimina si birocratia excesiva si se va fluidiza procesul de adoptare a legilor", apreciaza conducerea PD-L Sibiu, intr-un comunicat remis de Biroul de presa. „Poporul decide" Democrat-liberalii sibieni sustin ca referendumul propus de presedinte este legitim si absolut necesar pentru „reformarea clasei politice si modernizarea statului". „Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a demonstrat, inca o data, ca prin ceea ce a facut si ce face raspunde nevoii de reforma si modernizare a societatii romanesti. Nu am fi avut niciodata votul uninominal daca seful statului nu ar fi convocat un referendum pe aceasta tema. Acum, presedintele Traian Basescu cheama natiunea sa se pronunte din nou. Este metoda suprema a suveranitatii poporului. De regula, vointa poporului este aplicata de cei trimisi de oameni sa ii reprezinte. De obicei oamenii politici decid pentru cetateni. Acum poporul decide pentru oamenii politici", se arata in comunicatul PD-L Sibiu. 

Cindrea pregateste reducerea TVA-ului

"Trebuie sa cautam toate argumentele, care sa ne conduca la solutiile cele mai bune pentru consumatori", spune deputatul Ioan Cindrea.Legea micsorarii TVA-ului la produsele alimentare de baza este in lucru. Biroul PSD lucreaza intens la elaborarea unei legi benefice, in primul rand, pentru buzunarul consumatorilor, si, in plan secund, pentru relansarea economica a tarii. Asadar, TVA-ul la produsele alimentare ar urma sa fie scazut la 5%, masura care inseamna, de fapt, scaderea pretului la produsele alimentare vizate, de la paine, la zahar sau la ulei. Legea urmeaza sa fie supusa aprobarii Parlamentului chiar in toamna aceasta. „Legea este in lucru si va fi depusa cat de curand. Normal, nu putem depune o documentatie incompleta sau nejustificata. Trebuie sa cautam toate argumentele, care sa ne conduca la solutiile cele mai bune pentru consumatori. Cand le vom identifica, vom scoate legea pe piata, pentru a scapa, in sfarsit, de adaosul comercial nejustificat, dar si de vanzarea la negru", explica deputatul sibian Ioan Cindrea. Bonuri decontate Presedintele PSD Sibiu considera ca cea mai la indemana alternativa pentru punerea in practica a legii ar fi rambursarea TVA-ului pe baza de bonuri fiscale. Cu alte cuvinte, fiecare cumparator ar deveni obligat sa solicite bon fiscal dupa fiecare „partida" de cumparaturi, iar, trimestrial, ar veni cu bonurile adunate, pentru a i se oferi diferenta dintre TVA-ul normal si cel scazut. Bonurile de consum ar trebui prezentate unui birou constituit anterior, care le va da mai departe, iar dupa ce vor fi verificate, suma calculata ii va reveni cumparatorului intr-un cont oferit de acesta. „Cel mai bine ar fi ca decontarea sa se faca pe trimestru, pentru a evita aglomeratia de la ghisee. Normal, si aici vom avea ceva de lucru, cu punerea la punct a acestor birouri, unde cetatenii vor veni cu bonurile. De aceea spun ca suntem obligati sa ne calculam fiecare pas, pentru a fi eficienti si pentru a nu da nastere unei birocratii", detaliaza Ioan Cindrea. Sarbu e de acord La randul sau, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, a declarat ca sustine legea micsorarii taxei pe valoarea adaugata si ca spera ca aceasta sa aiba si aplicabilitate practica. „Ramane valabila legea pe care noi am propus-o acum un an de zile, si anume scaderea TVA-ului la alimente, la 5%. Nu vrea nimeni sa inteleaga si nu-i pot convinge de eficienta acesteia. Exista retinere si agresivitate din partea celor care vor sa ma convinga ca un produs cu TVA 5% e mai scump decat cel cu 19%", a explicat Ilie Sarbu. Sarbu mai considera ca odata cu aplicarea acestei masuri „se va albi" piata produselor alimentare, iar preturile vor incepe sa scada semnificativ. „Nu poate nimeni sa inteleaga ca abia cand se va aplica aceasta masura se va albi piata. Cred eu ca, in timp, asta va fi pana la urma solutia pentru reducerea preturilor", a mai spus Sarbu. De asemenea, ministrul Agriculturii a mai specificat ca ramane in picioare si solutia taxarii inverse, care este una dintre masurile anticriza, adaugand ca se va incerca un experiment in acest sens cu painea.

Victime nevinovate

Cinci oameni, intre care si o fetita de 10 ani, si-au pierdut viata in doua accidente cumplite, petrecute ieri, pe DN1, in apropiere de Sibiu. Masinile in care se aflau au fost lovite de microbuze intrate pe contrasens, in depasiri neregulamentare. Familie distrusa Calatoria unei familii din Miercurea Sibiului s-a sfarsit brusc si extrem de violent, ieri dimineata, pe drumul dintre Saliste si Sacel. Autoturismul Opel Vectra in care se aflau un barbat de 43 de ani, sotia sa de 36 de ani, fetita lor de 10 ani si mama soferului, in varsta de  65 de ani, a fost izbita frontal de o autospeciala Volkswagen intrata intr-o depasire neregulamentara. Doar mama fetitei, aflata pe scaunul din dreapta soferului, a scapat cu viata. Ceilalti membri ai familiei au murit pe loc. Echipajul SMURD sosit la locul accidentului a incercat sa o resusciteze pe fetita care era in stop cardio-respirator. Eforturile medicilor, care au durat aproape o ora, au fost, insa, zadarnice. Mama fetitei a fost transportata la Urgenta Spitalului Clinic Judetean Sibiu, cu traumatism cranio-cerebral si contuzie toracica. Soferul vinovat de producerea accidentului a suferit rani usoare, care n-au necesitat internarea. Din cauza accidentului, traficul rutier intre Sacel si Saliste a fost blocat aproximativ o ora. Impact fatal In cel de-al doilea accident petrecut ieri, pe DN1, si-au pierdut viata doi barbati. Cauza a fost aceeasi: o depasire neregulamentara. In apropiere de Vestem, soferul unui Ford Transit a intrat pe contrasens si a lovit, frontal, Dacia Break condusa regulamentar de un tanar de 25 de ani. Impactul a fost foarte violent. Soferul si barbatul de 57 de ani ce se afla pe bancheta din spate, in stanga, au murit pe loc. Ceilalti doi pasageri ai masinii, printre care si tatal soferului, au suferit rani usoare si au fost transportati la Spitalul Clinic Judetean. Tanarul de 25 de ani era angajat ca subofiter, la Pompieri.

Galerie foto - Turda Fest

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita 

Stenograme care vor fi facute publice

 Presedintele Traian Basescu a declarat ieri, la Oradea, ca va da publicitatii stenogramele unei intilniri care a avut loc la Cotroceni in 2005, la care toti liderii politici care au participat au fost de acord cu revizuirea Constitutiei. “Si clasa politica trebuie sa se modernizeze. De aceea am fost partizanul sistemului de vot unonimal, de aceea este necesara si reforma Parlamentului, sa avem un Parlament unicameral cu 230-240 de parlamentari. Cu Tratatul de la Lisabona una din Camerele parlamentare romanesti se muta la Bruxelles. Parlamentul European devine co-participant la decizie, decizie distribuita pe toate palierele vietii sociale si economice. Asa, am avea trei camere. Mi se pare prea mult. Unii invoca traditia. Da, dar atunci, in perioada interbelica, nu exista UE”, a spus seful statului. “In 2005, cind am invitat partidele politice la Cotroceni, toti au fost de acord cu revizuirea Constitutiei. Au mintit. Voi face publice stenogramele in care spun ca sint de acord cu acest lucru. Au promis formarea unei comisii parlamentare pentru revizuirea Constitutiei si n-au facut-o. De aceea trebuie creata si presiune publica prin referendum, pentru ca partidele nu se pot manifesta impotriva vointei poporului. Speranta mea este ca se va da un vot puternic in favoarea simplificarii Parlamentului”, a adaugat Basescu.

Camere de supraveghere la bacalaureat

 Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca, pina la bacalaureatul din 2010, se intentioneaza instalarea de camere video de supraveghere in toate unitatile de invatamint unde vor fi sustinute probele acestui examen. In privinta fondurilor necesare pentru materializarea acestei initiative, ministrul Educatiei a spus duminica, la Realitatea TV, ca are in vedere bugetul de care va dispune invatamintul in 2010.Andronescu a explicat si simplificarea bacalaureatului, tot din 2010, prin reducerea numarului de probe. “Sint mai putine discipline la acest examen, dar asta nu inseamna ca bacalaureatul sa fie mai putin exigent, dimpotriva. Consider ca, in felul acesta, elevul avind mai putine discipline de examen, se poate pregati mai bine, in asa fel incit exigenta sa fie mai mare, iar examenul de bacalaureat intr-adevar sa fie relevant. Elevul sa plece de acolo cu o medie care sa fie cit mai aproape de ceea ce reprezinta el ca valoare in competentele acumulate”, a spus Andronescu.Masura supravegherii prin camere video a fost pusa in practica, experimental, anul trecut, in mandatul ministrului Cristian Adomnitei. Atunci, in Capitala, la a doua sesiune a bacalaureatului, au fost instalate camere pe holurile mai multor centre de examen.

Harta bolilor la romani

 Centrul Romaniei este cea mai densa regiune in numarul de imbolnaviri pe anul 2008, potrivit statisticii, statistica realizata de Centrul de Calcul al Ministerului Sanatatii. Astfel, numaratoarea bolnavilor raportata la mia de locuitori arata ca scorul bolilor infectioase a inregistrat maximul in centrul tarii, cu 41,68%, si un minim in Bucuresti - 19,56%. Preponderenta maladiilor infectioase si parazitare din regiunea centrala este explicata de medici ca o consecinta a poluarii industriale si chimice in aceasta zona. Toxicitatea reprezinta un motiv si in cazurile de tumori canceroase notificate in nord vestul tarii, unde, de altfel, s-a semnalat si procentul maxim de imbolnaviri, 2,65 la mia de locuitori si un minim de 1,35 la mie inregistrat tot in Bucuresti. Romanii din nord-estul tarii au avut cele mai multe cazuri de infectii ale singelui, 11,64 procente reprezinta valoarea cea mai mare, iar cea mai mica se inregistreaza in Bucuresti, adica 3,68 de procente. Maximumul de afectiuni ale aparatului circulator se consemneaza din nou in rindul romanilor care traiesc in centrul tarii, 49,34% este ponderea maxima inregistrata, cu un minim de 21,96% in Bucuresti. Cei mai multi romani care s-au plins de probleme respiratorii au fost tot cei din centru, adica 46,3%, iar cei mai putini au fost cei din sud-est, 20,7%. Tulburarile mintale si de comportament au inregistrat un maxim de cazuri prin prezenta la doctor a celor 22,60% de oameni care locuiesc in centrul tarii. Moldovenii sufera cu digestiaBolilor endocrine le-au cazut victima majoritatea locuitorilor din zona de nord est, adica 36,96% dintre moldoveni. Aceleasi regiuni reprezinta si intervalul extremelor in cazul bolilor aparatului digestiv, adica in nord-est un maxim de 104,70%. Bolile aparatului digestiv si bolile endocrine si de nutritie isi explica incidenta in zona Moldovei prin meniul foarte gras caracteristic, dar si din cauza consumului de alcool. Cel mai mic scor la aceasta categorie de maladii s-a inregistrat in sud-estul tarii, insemnind 18,05% dintr-o mie de dobrogeni.

Elevii din Alba ?s-au orientat turistic?

 Una dintre activitatile desfasurate de Inspectoratul de Politie al Judetului Alba, cu prilejul campaniei „Saptamina prevenirii criminalitatii”, a fost Concursul de orientare turistica, dotat cu „Cupa Inspectoratului de Politie al Judetului Alba – 2009”. Initiativa institutiei s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Alba, Consiliului Judetean Alba, Primariei Municipiului Alba Iulia, Clubului Sportiv „Unirea”. Ajunsa la cea de-a doua editie, prima desfasurindu-se în luna octombrie a anului trecut, competitia s-a bucurat de un real succes, prin aceea ca a reusit sa stirneasca interesul elevilor din ciclul gimnazial si liceal din judet. Peste 170 de elevi din unitati de învatamint au dat curs invitatiei adresate de Inspectoratul de Politie al Judetului Alba si s-au strins, în dimineata zilei de 25 septembrie pe platoul de linga strandul Schit, pentru a-si demonstra cunostintele în ceea ce priveste orientarea sportiva, dar si buna conditie fizica, întrucit traseul pe care l-au avut de parcurs nu a fost unul usor.  Participanti si cistigatoriParticipantii au fost grupati pe patru categorii, în echipe formate din cite doi elevi, fete/baieti, din clasele V- VIII, respectiv IX – XII, iar proba de concurs a constat în parcurgerea, contratimp, a unui traseu cuprins între 2 – 4 kilometri, cu 7 – 11 puncte de control. Participantii au beneficiat, în parcurgerea traseului aflat în padurea din apropierea Schitului, de harti si busole, puse la dispozitie de catre organizatori. Au fost declarate cistigatoare urmatoarele echipe, care au realizat cel mai bun timp si au parcurs întregul traseu, adica au trecut prin toate punctele de control, respectiv: Locul I la categoria gimnaziu, fete: Cristina Drîmbarean si Laura Tabica – Scoala Generala „Mihai Eminescu” din Alba Iulia; Locul I la categoria gimnaziu, baieti: Andrei Negrean si Narcis Gherman, Scoala Generala nr. 3 din orasul Cugir; Locul I la categoria colegiu, fete: Georgiana Vaduva si Ana Tomuta, de la Colegiul Militar „Mihai Viteazu” din municipiul Alba Iulia; Locul I la categoria colegiu, baieti: Darius Vintan si Andrei Vintan, de la Liceul Sportiv din municipiul Alba Iulia.În fruntea clasamentului pe gimnaziu, s-a clasat Scoala Generala „Toma Cocisiu” din municipiul Blaj, iar pe liceu Colegiul Militar „Mihai Viteazu” din municipiul Alba Iulia. Fiecare participant la concurs a primit diploma de participare, iar ocupantii primelor trei locuri au fost recompensati cu medalii si cupe. Reprezentantii IPJ Alba au precizat ca la buna desfasurare a concursului, pe linga institutiile mentionate mai sus, si-au adus contributia si o serie de societati comerciale din judet.                        

?Mascatii? din Alba au transpirat ?la greu?

 Politistii Detasamentului pentru Interventie Rapida din cadrul Inspectoratelor de politie ale judetelor Alba si Hunedoara au beneficiat, în perioada 21 – 26 septembrie, de o sesiune speciala de instruire, sustinuta de catre doi instructori de la Serviciul pentru Interventii si Actiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române. Potrivit reprezentantilor IPJ Alba, scopul acestui stagiu a fost acela de a pregati si perfectiona luptatorii D.P.I.R., pentru activitatile de interventie desfasurate independendent, în sprijinul sau în cooperare cu alte unitati, precum si stabilirea si implementarea unei conceptii tactice de interventie la nivelul structurilor de interventie rapida ale Politiei Române. Pe parcursul celor sase zile, politistii au desfasurat aproximativ cite 10 ore pe zi, antrenamente asidue, pentru perfectionarea pregatirii fizice, a cunostintelor în ceea ce priveste tehnicile de autoaparare specifice unitatilor speciale de interventie, exercitiile tactice de manevrare si tragerile speciale cu armamentul din dotare, tacticile politienesti folosite în timpul actiunilor, precum si elementele de baza din tactici de interventie asupra cladirilor.La finalul sesiunii de instruire, politistii au fost evaluati cu privire la nivelul de acumulare si însusire a informatiilor primite, toti obtinind punctajul maxim si fiind apreciati în ceea ce priveste nivelul de pregatire profesionala. Stagiul de instruire s-a finalizat cu un antrenament special, care s-a desfasurat în cursul zilei de vineri, în Poligonul din Micesti, în prezenta conducerii Inspectoratului de Politie al Judetului Alba si a reprezentantilor autoritatilor publice locale. Acestia au asistat la un exercitiu special de tragere, executat de catre luptatorii din structurile speciale de interventie, care a constat în trageri dinamice, din diferite pozitii sau din întoarcere, din miscare, cu o singura mina sau cu ambele miini. Pentru a vedea eficienta armamentului existent în dotarea detasamentelor, participantii mai curajosi au avut prilejul sa execute trageri statice cu toate categoriile de armament, sub atenta supraveghere a luptatorilor.„Toti participantii la acest eveniment au fost pe deplin impresionati de demonstratia realizata de  politisti, apreciind nivelul ridicat de pregatire si dotare a acestora, atit de necesare pentru a dea o replica prompta infractiunilor carora personalul normal echipat si antrenat nu le face fata”, a declarat purtatorul de cuvint al IPJ Alba, Adriana Ciugudean.

Primarul Teban, sef peste penelistii din Cugir

 Mihai Nicusor a fost “debarcat” de la conducerea Organizatiei PNL Cugir, friiele aceste organizatii fiind preluate, prin vointa membrilor de partid din localitate, de primarul Adrian Teban. Intruniti vineri la Casa de Cultura din oras, in cadrul Adunarii Generale, membrii formatiunii locale a PNL si-au ales structura interna, in prezenta presedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, a vicepresedintelui Simion Cretu si a membrilor din Biroul Permanent Teritorial Alba. Pentru cea mai inalta functie in PNL Cugir, liberalii cugireni au putut opta intre presedintele in exercitiu, Mihai Nicusor si primarul Cugirului, Adrian Teban. In urma votului liber si secret exprimat, cu un avans de 24 de voturi, presedinte al PNL Cugir a devenit primarul orasului Cugir, Adrian Teban. “Alegerile de vineri au demonstrat o data in plus calitatea elitelor si a echipei liberale locale, alegeriile pentru presedinte si birou fiind privite ca o competitie si nu ca o lupta politica interna. Pentru liberalii cugireni evenimentul a reprezentat o impartire a responsabilitatilor viitoare, care sa aiba ca rezultat intarirea formatiunii politice”, au aratat reprezentantii PNL Cugir.

Noi sensuri unice in Cluj-Napoca

Un nou sens unic de circulatie a fost instituit de municipalitate pe aleea auto din fata blocului Alexandru Vlahuta nr. 7, dinspre strada Alexandru Vlahuta inspre strada Bartok Bela. Aceasta reglementare a fost hotarita in sedinta Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulatiei din luna ianuarie a acestui an, insa a fost pusa in practica abia acum. De asemenea, incepind cu data de 26 septembrie, au fost instituite in teren sensurile unice de circulatie pe strazile Cobzarilor, Strimba, Salciilor, Brutarilor, Grapei si Libelulei. Pe strada Cobzarilor, directia de mers va fi dinspre strada Salcimului inspre strada Uzinei Electrice, iar pe strazile Strimba, Brutarilor si Grapei, sensul unic va fi dinspre strada Salcimului inspre Spaiul Independentei. Pe strazile Salciilor si Libelulei se va circula dinspre Spaiul Independentei inspre strada Salcimului. Pe strada Grapei, adiacent blocului Spaiul Independentei nr. 5, la iesire inspre Spaiul Independentei, circulatia rutiera se va desfasura in dublu sens.    M. O.

Al treilea tren deraiat

Un vagon al trenului rapid Bucuresti-Iasi a deraiat, ieri seara, in dreptul localitatii galatene Berheci, in incercarea de a evita impactul cu un alt tren. Potrivit prefectului de Galati, Claudiu Brinzan, se pare ca este vorba de o eroare umana, si aceasta pentru ca la 300 de metri de trenul care a avut accidentul se mai afla oprit, pe aceeasi linie, un alt tren. ''Vagonul a sarit de pe sine la o frinare. Viteza trenului, in momentul deraierii vagonului, a fost mica. Nu stim care sint cauzele acestui accident. Din informatiile pe care le am nu sint persoane ranite. Circulatia feroviara va reveni spre normal peste citeva ore'', a declarat Razvan Stoica, directorul CFR Calatori. În rapidul Bucuresti-Iasi se aflau 437 de pasageri. O echipa de ancheta din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a ajuns la locul incidentului si a analizat posibilele cauze. CFR a anuntat ulterior ca trenul rapid Bucuresti-Iasi a fost recompus, in statia Berheci, pentru a-si continua calatoria la Iasi.

Medici amenintati de somaj

 Oamenii au fost anuntati deja despre aceasta posibilitate si cei mai multi par a fi resemnati, spunind ca nu au cum sa se opuna unei asemenea decizii. O parte dintre ei s-au declarat insa hotariti sa se adreseze instantei, pentru a-si recupera al 13-lea salariu si sporurile pe care nu le-au mai primit de anul trecut. Pe de alta parte, unitatea spitaliceasca a fost data in judecata de mai multi furnizori de medicamente si materiale sanitare, din cauza restantelor inregistrate la plata facturilor. De aproape doua luni, spitalul a fost debransat de la reteaua de gaz metan, datoriile numai la acest capitol fiind de peste 50.000 lei. De atunci, hrana pentru pacienti este pregatita cu ajutorul buteliilor, iar apa este incalzita cu boilere, utilizarea apei calde fiind restrictionata la minimul necesar, ceea ce inseamna ca pacientii nu pot face dusuri. Si furnizorul de electricitate ameninta cu debransarea, dar deocamdata nu a luat o asemenea masura radicala. Datoriile totale ale spitalului din Zlatna depasesc doua miliarde de lei vechi. “Ar trebui inchis”In aceste conditii, soarta unitatii spitalicesti pare pecetluita, mai ales ca nu exista nici sustinerea necesara pentru ca aceasta sa functioneze in actuala structura si pe viitor. “Spitalul din Zlatna, dupa legea romaneasca nu este spital. Un spital trebuie sa aiba patru specialitati de baza, pe care Zlatna nu le are. Pe o chestie sociala, prost inteleasa, de foarte multe ori populista, am ajuns sa avem la Zlatna personal administrativ mai mult decit sint bolnavi in pijamale in spital. Cu siguranta este o unitate care trebuie inchisa (...) Nu numai aici sint probleme. Cu siguranta, spitalele tip Zlatna nu mai au ce exista. Oamenii de acolo nu au nici cea mai mica protectie, nici cea mai mica garantie ca, din punct de vedere al sanatatii lor, beneficiaza de aceleasi servicii ca cei din Alba Iulia, Cluj sau Bucuresti. Ei, acolo, de fapt nu beneficiaza de nimic. Acolo, in mod normal ar trebui facut un ambulatoriu de specialitate, o data pe saptamina sa fie un ginecolog, de doua ori pe saptamina un oftalmolog si asa mai departe, care vin de la Alba, Cluj sau Turda, sa fie doua-trei ambulante puse la punct, care sa poata sa duca spre Alba Iulia, Cluj sau Bucuresti cazurile grave si sa le rezolve. Eventual, poate exista si un stationar cu patru paturi pentru cei care vin din virful muntelui si fac un tratament injectabil pe care nu-l pot face acasa”, a declarat fostul manager al Spitalului Judetean Alba, Calin Potor, in prezent deputat si membru in Comisia de Sanatate a camerei inferioare a Parlamentului.El crede ca spitalul ar trebui preluat ori de primarie, care va decide in ce forma il pastreaza in functie de ce poate finanta, ori de Biserica pentru a-l transforma in asezamint socio-medical si “daca poate sa-l ia, sa avem lege si curajul sa-l dam”. “Taurul de coarne trebuie sa-l ia ministrul sanatatii publice. Eu sint convins ca ceva incepe sa afle (...) Cind stii ca din peste 400 de unitati spitalicesti ai 140 care merg, inseamna ca trebuie sa iei si o atititudine (...) Daca venea in comisia de specialitate, eram acolo patru fosti manageri de spitale... Avea ce sa invete de la noi, puteam sa-i dam idei, puteam sa facem mult mai mult decit facem acum. Lipsa de colaborare dintre institutii nu face bine. Vom face uz de calitatea noastra de a controla activitatea guvernului si nu o sa-l mai lasam”, a conchis Calin Potor. Dealtfel, de cind era director al Spitalului Judetean Alba, el a propus ca spitalul din Zlatna sa fie transformat in sectie externa a unitatii medicale judetene.

Giurgiu s-ar putea autosuspenda din PDL

"Este vorba, in principal, despre probleme legate de respectul fata de salariat. In ultimele luni, au aparut mai multe nemultumiri ale unor salariati de la o societate de stat din Cluj. Am vorbit cu conducerea filialei judetene a PDL, care mi-a dat asigurari ca problemele se vor rezolva in cel mai scurt timp. In cazul in care nu se va intimpla acest lucru, ma voi autosuspenda din partid si voi trece la actiuni sindicale, adica, mitinguri, pichetari, greve si chiar actionarea in instanta", a spus Mircia Giurgiu.     Totusi, democrat-liberalul nu a vrut sa dezvaluie deocamdata numele societatii de stat, nici care sint toate problemele care l-au determinat sa ia in calcul o asemenea ipoteza. "O sa va dau doar exemplul a doi angajati bolnavi de cancer, care au prezentat la serviciu o adeverinta medicala potrivit careia nu pot sa faca munca grea. Cu toate acestea, seful de sectie a continuat sa-i puna sa presteze sarcinile cele mai grele spunindu-le ca atunci cind isi iau salariul nu mai sint bolnavi. Eu nu pot sa mai stau sa vad cum sint batjocoriti salariatii", a aratat deputatul clujean. Giurgiu a mai explicat ca va astepta rezolvarea problemelor pina cel tirziu inaintea startului campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale. "Inainte de toate sint sindicalist", si-a motivat deputatul PDL intentia de trece la actiuni sindicale in cazul nerezolvarii situatiilor semnalate.

S-a intrat in linie dreapta

 Cum timpul ramas pina la alegerile din aceasta tomna trece destul de repede, candidatii au inceptut sa se agite. Astfel, la inceputul lunii viitoare, liderul PNL Crin Antonescu, care va intra si in cursa pentru Cotroceni, va veni pentru prima data de la anuntarea candidaturii in judetul Alba. Liderul PNL va participa la conferinta judeteana de alegeri din PNL Alba, si va vorbi probabil in fata celor peste 600 de participanti anuntati. Deocamdata, liderul liberalilor nu si-a anuntat programul oficial al vizitei din judetul Alba.

Protest suspendat

 Adunarea generala a judecatorilor din cadrul Tribunalului Alba a decis vineri, cu majoritate de voturi, suspendarea protestului si reluarea activitatii judiciare. “S-a constatat ca pe parcursul protestului s-a reusit aducerea pe agenda publica a unor probleme majore cu care se confrunta sistemul judiciar si totodata au avut loc dezbateri publice utile care pot fi de natura sa duca la o îmbunatatire a activitatii în acest domeniu”, a aratat purtatorul de cuvint al institutiei, judecatorul Aurelian Mocan. El a precizat ca s-a mai hotarit ca la data de 15 decembrie sa se întruneasca din nou Adunarea generala a judecatorilor din aceasta instanta pentru a se analiza si evalua modul de solutionare a revendicarilor formulate. O decizie similara a fost luata si de catre magistratii judecatoriei Alba Iulia, astfel incit, incepind de astazi, activitatea in instante se va desfasura normal.

Interes pentru energia verde

Cum fluxul de vizitatori a fost continuu, organizatorii s-au declarat foarte multumiti. “Tirgul a iesit altfel decit anul trecut, altfel insemnind mai bine sau poate si mai putin bine. Foarte reusit, il vedem noi, ca participare. Ca organizatori ne doream sa aratam si mai multe decit am reusit. Insa, pe ansamblu, e clar. Fara sa fim modesti, reactia este pozitiva. Am avut, fata de anul trecut, o prezenta mai sustinuta. Este plin de oameni care intreaba, care cer lamuriri. De la multe firme participante, am inteles - si vom face statistici in sensul acesta - ca au deja contracte, precontracte de furnizare a unor echipamente de acest gen. Seminarul de ieri (n. r. - simbata) a avut o participare foarte buna, peste 30 de reprezentanti de firme au fost interesati de solutii in domeniul reducerii consumurilor, de sursele de finantare... Deci, per ansamblu, eu zic ca si-a atins scopul”, a declarat ieri Florin Andronescu, directorul Agetiei Locale a Energiei Alba. Intre cei mai fericiti vizitatori ai tirgului s-au aflat copiii. Toti cei care au venit cu parintii au primit baloane, unii s-a plimbat cu masinute electrice, iar cei mai talentati au cistigat si premii, in urma unui concurs de desene organizat cu aceasta ocazie. Concursul a fost pe doua categorii de virsta, marele premiu constind in cite o bicicleta. Amindoua au fost “adjudecate” de fetite: Ariana Pop - grupa pregatitoare de la Gradinita nr. 1 din Alba Iulia si Beatrice Dogaru - eleva in clasa a IV-a la Liceul de Muzica si Arte Plastice. IneditCel mai inedit stand a fost cel al unei firme din Sibiu care, pe linga produsele pe care dorea sa le promoveze, a adus si un sicriu din carton, in care dorea sa ingroape “viitorul energiei conventionale”. “Am venit cu produse neconventionale, dorim foarte mult ca piata romaneasca sa fie cucerita de panourile solare si instalatiile de climatizare, pentru ca nu prea sint folosite. Iar surse neconventionale exista, har Domnului, suficiente. Bineinteles ca toate implica niste costuri. Din pacate, poate ca acesta este motivul principal pentru care romanul nu reuseste sa beneficieze de toate acestea. In plus, la noi este inertie mare, e foarte greu sa aiba incredere romanul in astfel de instalatii”, a declarat asistentul tehnic al firmei, Ionel Popescu.El a spus ca sicriul a fost ideea patronului si ca a vazut ca aceasta a avut impact, chiar daca nu toata lumea a apreciat ideea. “Unii s-au socat, pentru unii a fost o chestie mai putin placuta, pentru ca atunci cind vezi un sicriu, te gindesti prima data la moarte. Altii s-au distrat, dar cu siguranta nu a trecut neobservat. Nu este neaparat o idee originala, dar mesajul a fost inteles”, a mai completat Ionel Popescu. “Iubesc acest oras“Renumitul inventator Justin Capra a fost, cu siguranta, omul care a vorbit cel mai mult la acest tirg. Neobosit, el a stat de vorba cu oamenii care au facut coada ca sa il cunoasca si sa il felicite pentru inventiile sale. La rindul sau, el a declarat ca s-a indragostit de Alba Iulia si a avut cuvinte de lauda la adresa oamenilor de aici. Desi are peste o suta de inventii “la activ”, Justin Capra da dovada de o modestie fara margini. “Ma bucur ca am fost invitat. Nu stiu daca am eu ce sa arat. Tirgul mi s-a parut foarte interesant organizat si orasul destul de curat. Dar mi-au placut oamenii si felul in care se prezinta. Vedeti, la noi este foarte multa tiganie, nu se respecta legi (...) Aici aveti niste influente austro-ungare, fie ca va place sau nu, iar neamtul spune <<un om, un cuvint>>, ceea ce este mare lucru, pentru ca va respectati in primul rind pe dumneavoastra”, a declarat inventatorul. “Am fost impresionat ca toata lumea m-a felicitat, nu stiu de ce pentru ca, n-am descoperit eu nici America, nici apa calda, dar probabil ca am pus cap la cap unele cunostinte. Cred ca cel mai bun lucru este ca Dumnezeu mi-a dat sanatate. Acum am 76, merg pe 77 de ani si nu ma doare nimic si este cea mai mare bucurie pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Eu trebuie sa-i cer scuze lui Dumnezeu pentru ca sint un vesnic nemultumit, nemultumire care ma ajuta si la optimizari, adica fiind nemultumit, intotdeauna caut solutii. Inventatorul este nemultumitul si savantul este naivul (...) Am reusit sa realizez peste 110 lucrari, colaborari, cercetari si asa mai departe. Am primit niste premii pe care eu cred ca nu le meritam, la Geneva, Bruxelles, Zagreb si asa mai departe. Nu stiu ce au vazut ei la mine, pentru ca eu nu cred ca am facut mare brinza si totusi m-au premiat”, a marturisit cu modestie Justin Capra.El nu a ascuns faptul ca doreste sa revina la Alba Iulia, cu mai multe inventii pe care sa le prezinte publicului. “Acum nu am venit decit cu o trotineta care se foloseste in special de catre politia diferitelor orase, unde aglomeratia este atit de puternica incit nu poti sa mai circuli si atunci cu aceasta trotineta pliabila, electrica, politistii reusesc sa se strecoare prin aglomeratie. Este un vehicul urban, care are o autonomie suficienta pentru transport urban, se poate plia si introduce in portbagaj (...) Din pacate nu avem decit prototip. In produs de serie nu ar trebui sa depaseasca 1000 de euro”, a precizat inventatorul.El s-a declarat multumit de numarul de inventii ale sale care au fost puse in practica, mai ales ca nici la nivel international situatia nu este mai buna. “In general, intre 3 si 5% din idei se aplica. La nivel mondial, nu numai la noi. Din diferite motive: sociale, economice... Greutati nu exista. Cine vrea gaseste solutii, cine nu gaseste scuze”, este de parere Justin Capra. “Vad ca aici s-a organizat foarte bine si noi speram ca in toamna sau anul viitor sa avem o expozitie mult mai ampla si in functie de posibilitati sa pot transporta mai multe aparate ale mele aici (...) Iubesc acest oras“, a conchis inventatorul.

Justitia redevine activa

Magistratii reintra de astazi in salile de judecata, dupa aproape o luna de protesteVinerea trecuta, Adunarile Generale ale Judecatorilor din Palatul de Justitie din Cluj au salutat deciziile Parlamentului si Guvernului cu privire la semnarea Pactului Justitiei si au decis suspendarea protestelor.     Potrivit unui comunicat al Curtii de Apel Cluj, judecatorii clujeni saluta intelegerea de stabilire a principiilor Pactului pentru Justitie, precum si constituirea de catre Parlamentul Romaniei a Comisiei comune speciale pentru analizarea crizei intervenite in functionarea Justitiei. Magistratii sint de parere ca "Legislativul a dat dovada de deschidere pentru cunoasterea si rezolvarea problemelor structurale grave ale sistemului judiciar", se arata in documentul citat. Astfel, magistratii Curtii de Apel Cluj au decis vinerea trecuta in cadrul Adunarii Generale a Judecatorilor sa suspende protestul pina la incheierea Pactului pentru Justitie. Aceeasi decizie au adoptat-o si magistratii Tribunalului Cluj, reuniti la rindul lor in cadrul Adunarii Generale, singurul forum de drept decizional.    Pactul pentru Justitie aduce linisteJoia trecuta, reprezentantii magistratilor si cei ai partidelor politice din Parlament au semnat Pactul pentru Justitie, urmind ca documentul sa ajunga pe masa unei comisii speciale parlamentare pentru dezbatere. Imediat dupa semnare, judecatorii au apreciat ca acest pas reprezinta deschiderea catre un dialog constructiv in care parerile lor sint luate cu adevarat in considerare. Tocmai de aceea, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul clujean Virgil Andreies, le-a cerut tuturor judecatorilor sa reintre in salile de judecata, apreciind ca protestul magistratilor a afectat "serios" Justitia. Cu toate acestea, ministrul Justitiei si premierul Romaniei au absentat de la semnarea Pactului pentru Justitie.    Activitatea revine la normal!La Cluj-Napoca, circa 400-450 de dosare au fost aminate zilnic pe perioada protestului din Justitie. Cea mai afectata ramura a fost cea comerciala, unde inregistrarea, dizolvarea, insolventa sau alte operatiuni de modificare ale statutelor firmelor, asociatiilor profesionale ori organizatiilor au fost practic sistate, pe fondul incetarii activitatii magistratilor. Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj si judecatoriile arondate au judecat in luna septembrie doar acele cazuri in care se punea problema emiterii de mandate de arest preventiv, a prelungirii sau a incetarii lor, precum si cele care se refereau la plasarea minorilor. De asemenea, intreaga luna Registratura si Arhiva nu au avut program cu publicul, cererile fiind primite exclusiv prin intermediul faxului si al emailului. Se estimeaza ca pina la aceasta ora, la Cluj, peste 10.000 de cauze au fost aminate.

Gunoi ars

Garda de interventie din Cîmpeni a fost solicitata zilele trecute sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi din oras. Pompierii militari au intervenit cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma circa 2 ore. În incendiu au ars gunoaie si reziduuri menajere pe aproximativ 400 mp. Cauza probabila de incendiu o reprezinta un foc deschis în spatii deschise.

Fructe "coapte"

Detasamentul de pompieri din Alba Iulia a fost solicitat sa intervina joi in jurul prinzului la stingerea unei arderi necontrolate de vegetatie uscata ce se intindea pe aproximativ 600 mp si care a cuprins 9 pomi fructiferi dintr-o gospodarie aflata în localitatea Oiejdea, comuna Galda de Jos, în apropiere de DN 1. Pompierii militari au intervenit cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma circa 40 de minute. Cauza probabila o reprezinta un foc deschis lasat nesupravegheat.

Investitii si somaj masiv la Lupsa

 Primaria comunei Lupsa, Alexandru Macaiet, a depus recent un proiect de finantare pentru alimentare cu apa si canalizare a comunei, prin Masura 3.2.2. si unul privind asfaltarea drumului comunal Lupsa -Valea Caselor si Valea Lupsii - Piriul Gura Cutcei. Edilul comunei a precizat ca tot prin aceasta masura a fost depus un proiect pentru constructia unui camin pentru virstnici. În prezent, se afla în lucru asfaltarea drumului comunal Hadarau, iar pe drumul care leaga satul Musca de Hadarau si Musca-Lazuri se efectueaza lucrari de pietruire. Tot la Lupsa se afla în constructie un nou dispensar medical, lucrare finantata din fonduri proprii, valoarea proiectului pentru anul acesta fiind de aproximativ 10 miliarde lei. “Au fost finalizate de asemenea lucrarile de renovare a vechii cladiri a primariei comunei, care în prezent a devenit muzeu. Si lucrarile de tencuire exterioara a vechii cladiri a Muzeului Etnografic Lupsa vor fi finalizate în aceasta toamna”, a declarat primarul Macaiet. Primaria comunei Lupsa încearca si în vremuri de criza demararea unor investitii. La capitolul somaj sta foarte prost, rata somajului fiind aici de peste 80%, motiv pentru care 500 de localnici au ales sa munceasca în strainatate.

Angela Merkel vine in Romania

 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si-a anuntat prezenta la Bucuresti, pentru a participa la Congresul organizatiei de femei a PPE, eveniment care va avea loc in perioada 8-10 octombrie. Anuntul a fost facut vineri de presedintele Organizatiei de Femei a PD-L Alba, Rodica Andronescu, care va participa la eveniment. Ea a mentionat ca si-au anuntat prezenta delegatii din toata Europa ale organizatiilor de femei din cadrul PPE. “Agenda congresului prevede discutarea prioritatilor femeilor membre ale Partidului Popularilor Europeni, incepind cu noua legislatura a Parlamentului European, dar si a parlamentelor nationale. Se va alege un nou board si se vor stabili prioritatile si modul de actiune al organizatiei de femei, in urmatorul mandat”, a declarat Rodica Andronescu. Ea a mai mentionat ca alaturi de Organizatia de Femei a PD-L vor participa si reprezentanti ai Biroului Permanent National al PD-L si europarlamentari. 

Reciprocitate intre tinerii PD-L

 Un numar de 25 de tineri democrat-liberali din Colegiul Blaj-Sebes au plecat vineri spre Salaj, in cadrul unei actiuni de reciprocitate intre organizatiile de tineret. Anuntul a fost facut de deputatul PD-L de Alba, Clement Negrut. El a precizat ca tinerii din judetele Alba si Salaj au in program atit actiuni pe teme politice, in vederea pregatirii campaniei electorale, cit si activitati cultural-sportive. “Este o initiativa care a avut ecou si am primit semnale bune chiar de la nivel national vis-a-vis de aceste actiuni si probabil le vom extinde urmind ca, undeva la jumatatea anului viitor, sa avem o intilnire regionala. Adica toti tinerii din Transilvania sa se intilneasca la Alba Iulia, unde vom avea citeva discutii legate de ceea ce inseamna tinar in politica, pentru ca din ce in ce mai mult se pune accent pe initiativele tinerilor si pe accederea tinerilor in functii politice. Asta nu inseamna ca este o conditie necesara si suficienta sa ai o anumita activitate politica, sa fii tinar. De aceea incercam sa ne mobilizam si sa avem intilniri de genul acesta, pentru a dobindi cunostintele necesare si experienta necesara pentru a face politica adevarata”, a declarat Clement Negrut. El a mai precizat ca “mesajul intilnirii de la Salaj este de a mobiliza tineretul sa participe la acest scrutin electoral, fara sa dam nici o tenta, adica sa directionam spre un anume vot, dar e foarte important ca tinerii sa mearga la vot”. “Asta vrem sa incercam prin actiunile noastre, sa mobilizam tineretul sa mearga la vot”, a conchis deputatul.

Pe aici nu se trece!

 Inchiderea anului aniversar dedicat implinirii a 1.000 de ani de existenta a Arhidiocezei Romano-Catolice de Alba Iulia va provoca unele neplaceri pentru localnici. Astfel, in ziua de marti 29 septembrie de la ora 10.00, la Catedrala Romano Catolica din Alba Iulia se va celebra o Liturghie Solemna, eveniment ce vor marca finalul actiunilor dedicate anului jubiliar. Aceasta liturghie va fi celebrata de Eminenta Sa Cardinalul Franc Rode, delegatul special al Sfintului Parinte, Papa Benedict al XVI-lea. De asemenea se estimeaza o participare foarte numeroasa a credinciosilor din intreaga tara, dar si de peste hotare, precum si a autoritatilor doritoare sa asiste la acest eveniment solemn. Tocmai din acest motiv, ca o masura de precautie pentru evitarea situatiilor neplacute in trafic se va recurge la restrictionarea accesului autovehiculelor in data de 29 septembrie 2009 intre orele 07.00 si 15.00 in zona istorica a Cetatii. Perimetrul vizat de aceasta restrictie este cuprins intre Hotelul Cetate, Parcul Unirii, Muzeul Unirii, Parcul Custozza cu retur pe strada Mihai Viteazu, pina la Casa de Cultura a Sindicatelor. Organizatorii evenimentului doresc sa le multumeasca pe aceasta cale pentru intelegere tuturor celor afectati.

Accidente de ocazie

Fie ca vorbim despre reducerea cheltuielilor cu utilitatile, scaderea bugetului alocat concediilor sau chiar anularea ratelor bancare, romanii se dovedesc destul de inventivi atunci cind vine vorba despre buzunarul propriu. Tocmai de aceea, moda masinilor noi cumparate in leasing a fost inlocuita mai nou de tactica "accidentelor de ocazie". Daca pina in urma cu un an, o masina de 20.000 de euro era un “rau necesar”, iar o rata de 400-500 de euro era o cheltuiala suportabila, in ultimul timp situatia s-a schimbat radical. Salariile din sectorul privat s-au redus sau chiar au disparut in cazul societatilor falimentare, iar in sectorul bugetar veniturile lunare nu mai includ o serie de premii sau sporuri. Totusi, pentru cei mai multi, ratele au ramas, iar masina reprezinta doar o sursa in plus de cheltuiala. Romanii au gasit insa o solutie, pe cit de radicala, pe atit de ingenioasa - “accidentele de ocazie”, care transfera datoria de la proprietar la asigurator. Solutia este cu atit mai profitabila cu cit orice masina cumparata in leasing beneficiaza de FullCasco, iar cu putin noroc “ghinionistul” reuseste sa scoata si un profit frumusel. O dovada ca aceasta tehnica este cit se poate de functionala este numarul mare de accidente fara urmari grave provocate de “intimplari nefericite”.Scenarii perfecteDe obicei astfel de intimplari includ animale, care nu pot fi acuzate de “rea vointa” sau, in unele dintre cazuri, pietoni sau biciclisti neatenti. In cazul acestora din urma situatia este mai incilcita, ei aparind ca martori in eventualele procese. “Mai rar apar oameni in astfel de cauze. In general vorbim despre animale. Daca pina acum aveam o masca sau un radiator spart la impactul cu un ciine sau un iepure, acum avem autoturisme din care nu prea mai ai ce alege, dupa ce soferii au ocolit vreun animal aparut brusc pe sosea. Toti romanii au devenit brusc iubitori si protectorii animalelor, cu atit mai mult cu cit acestea nu raspund in fata legii si nu mai pot fi identificate”, explica cu destul umor reprezentantul unei companii de asigurari. La nivel de tara, numarul unor astfel de accidente a crescut cu 34% de la inceputul acestui an, in judetul Alba procentul fiind usor mai scazut - doar 27%. Oamenii legii ii sfatuiesc insa pe proprietarii de masini cumparate in leasing sa nu apeleze la astfel de solutii, pentru ca pot aparea oricind surprize negative, iar “accidentul de ocazie” sa se transforme intr-unul cit se poate de real.  Adevarate afaceriCert este ca, periculoase sau nu, astfel de incidente sint o afacere destul de profitabila pentru cei care si-au cumparat masini in leasing. Daca luam in calcul o masina de serie Volkswagen Pollo, veche de trei ani cu echipare standard, aceasta se vinde pe piata cu un pret cuprins intre 6.500 si 7.500 de euro. In schimb, valoarea asigurarii Casco este de aproape 8.000 de euro. Practic, in cazul in care “evita un ciine” si distruge masina iremediabil, soferul scapa de rate si ramine si cu o suma frumoasa de bani. In caz contrar, omul ajuns in dificultate financiara are doar varianta de a preda companiei de leasing masina si de a pierde banii pe care i-au achitat pina atunci in acel moment. Exista insa si reversul medaliei. In cazul in care compania de asigurari descopera ca este vorba de o inscenare, asigurarea mai acopera doar despagubirea normala iar, in plus, unele polite au si franciza, adica partea de paguba care revine clientului, in caz de dauna. In aceasta situatie, omul se alege cu un morman de fiare, dar nu scapa de datoria fata de societatea de leasing. In plus, ingineria ar putea sa ii coste pe toti soferii, deoarece companiile de asigurari pregatesc contramasuri. Astfel, pentru sfirsitul acestui an sint anuntate noi scumpiri ale primelor pentru asigurarile de tip Casco.

Horoscop zilnic

Berbec Aveti ocazia sa puneti in practica planurile in legatura cu o afacere rentabila. Relatiile de prietenie au o evolutie buna, insa dorinta dumneavoastra de independenta ar putea genera tensiuni in familie. Va sfatuim sa fiti diplomat si sa nu refuzati dialogul cu membrii familiei. Taur Nu va grabiti sa incepeti o activitate noua pina cand nu le finalizati pe cele deja incepute. Pentru a avea succes pe plan profesional, trebuie sa fiti perseverent si inventiv. Din punct de vedere financiar, traversati o perioada de instabilitate. Va sfatuim sa evitati speculatiile. Gemeni Sinteti in forma si este momentul sa demarati noi activitati si sa va faceti planuri de viitor pentru camin. Partenerul de viata si prietenii va incurajeaza si va ajuta. Va sfatuim sa va detasati de problemele de moment si sa fiti mai optimist. Rac Astazi va bucurati de o creativitate deosebita, care va poate ajuta mult la rezolvarea problemelor profesionale. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unei rude mai in virsta. Relatiile pe plan sentimental sint foarte bune. Atentie: aveti tendinta sa-i faceti reprosuri nemeritate persoanei dragi! Leu Se pare ca sinteti nemultumit din cauza ca s-a aminat o calatorie in interes de serviciu. Tot raul e spre bine: astazi nu sint recomandate calatoriile lungi. Dupa-amiaza puneti bazele unei colaborari pe termen lung, din care puteti obtine beneficii materiale substantiale. Fecioara Schimbarile pe care le initiati in camin sint apreciate de membrii familiei, dar va sfatuim sa tineti cont si de parerile partenerului de viata. Va recomandam sa nu incepeti mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca riscati sa nu duceti la bun sfirsit nici una din ele. Balanta Incepeti ziua hotarit sa finalizati o lucrare inceputa mai demult in casa. O femeie mai in virsta din familie va ajuta financiar, dar incearca sa-si impuna punctul de vedere in legatura cu schimbarile pe care doriti sa le faceti. Evitati o cearta care ar putea sa tensioneze atmosfera din familie! Dupa-amiaza primiti o veste buna de la o ruda apropiata. Scorpion Desi aveti multe probleme de rezolvat, va sfatuim sa va menajati sanatatea si sa acordati mai mult timp odihnei. Reusiti sa faceti schimbari importante in camin, care contribuie la imbunatatirea relatiilor cu partenerul de viata. In partea a doua a zilei sinteti tentat sa cheltuiti o suma mare de bani. Va recomandam sa fiti prudent, pentru ca nu este o zi favorabila investitiilor. Sagetator Va puteti ocupa de problemele financiare nerezolvate. Daca vi se propune o colaborare, ar fi bine sa o acceptati, pentru ca va determina o schimbare in bine in viata dumneavoastra. Ar fi bine sa va consultati cu partenerul de viata. Capricorn Sinteti nevoit sa faceti cheltuieli neprevazute. S-ar putea sa va schimbati programul in ultimul moment, pentru a va ocupa de o problema urgenta a partenerului de afaceri. Se anunta o zi deosebit de incarcata, asa ca va sfatuim sa va organizati cit mai riguros. Varsator Este momentul sa va concentrati atentia asupra problemelor din camin. Va puteti baza pe intuitie, dar va sfatuim sa tineti cont si de parerile partenerului de viata. Dupa-amiaza, o ruda va solicita sprijinul intr-o problema financiara. Pesti Astazi puteti rezolva o problema financiara care va framinta de mai mult timp. In prima parte a zilei, este posibil sa vi se propuna o afacere care v-ar putea redresa bugetul. Va recomandam sa evitati speculatiile de orice fel.  Nascuti pe 28 septembrie - Ziua cuceritorilorNativii zilei de 28 septembrie sint capabili sa cistige si sa pastreze atentia oricarei persoane. Acest lucru nu inseamna neaparat ca nativii sint mai frumosi din punct de vedere fizic decit marea majoritate a oamenilor. Mai degraba, inseamna ca au un sarm seducator care poate topi inimile inghetate si care poate face singele sa curga mai repede. Uneori pot fi exasperanti si deranjanti, dar asta face parte din puterea lor stimulanta. Cei nascuti in aceasta zi au talentul de a aduce durerea care se potriveste perfect cu dorinta lor de a multumi. De obicei, efectul pe care il au nativii asupra celorlalti depinde de starea in care sint sau uneori de ocupatie sau interesele primare. Au un accentuat simt al dreptatii, simt care arata ca vor suferi cel putin la fel de mult ca si cei implicati intr-o anume situatie. Din acest punct de vedere s-ar parea ca sint dezarmant de simpli si umani.Persoanele nascute pe data de 28 septembrie au multi iubiti de-a lungul timpului, cel putin in tinerete. Vor fi satisfacute de toate aceste relatii. A spune ca sint greu de multumit nu este foarte adevarat. In schimb, s-ar putea spune ca este greu de trecut peste tendinta lor de a se plictisi repede si peste faptul ca permit unor diferente de personalitate sa ii enerveze. Este bine ca nu sint persoane foarte calculate in orice actiune, cel putin nu atunci cind este vorba de planuri mari. Daca este nevoie, pot avea rezultate exceptionale in aceasta privinta. Nativii se pot lasa influentati de dragoste, seductie si sex (de obicei in aceasta ordine) doar din placere. Rareori motivele pentru care vor face acest lucru vor fi pline de viclenie. Au puterea de a profita cu usurinta de cei din jur, indiferent daca acestia sint constienti sau nu. In ciuda acestui fapt, foarte rar isi vor permite sa se foloseasca de aceasta calitate.Distrugerea unor lucruri este o preocupare importanta din viata nativilor. Poate fi vorba de orice, incepind de la suferintele romantice si pina la desfiintarea unor idei, pina la zdrobirea fizica. In mod sigur, aceasta atitudine nu implica faptul ca nativii ar avea porniri sadice. S-ar parea ca, menirea lor este de a distruge pur si simplu orice forma de defensiva venita din partea celorlalti. Vor reusi sa faca acest lucru folosind un lung si variat sir de arme. Cei nascuti in aceasta zi isi vor gasi un adversar pe masura atunci cind acesta va fi intruchipat de un obiect imobil. Sint atrasi de provocari de orice fel. Considera ca nu va fi o lupta adevarata pentru a obtine ceva, chiar daca ii va costa mult timp. Exceptie vor face cazurile in care vor intilni un adversar cu adevarat puternic. Iubesc in aceeasi masura frumosul si puterea. Vor fi lipsiti de orice fel de aparare atunci cind vor intilni un individ extrem de senzual. Se poate spune chiar ca venereaza frumusetea. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti sa nu exagereze cu dragostea fata de un anume obiect si sa nu ajunga sa il divinizeze. Atentie sporita trebuie acordata tendintei de a avea acest tip de sentimente chiar pentru ei insisi.Se poate spune despre persoanele nascute pe data de 28 septembrie ca nu sint tocmai potrivite pentru viata de familie. Cu toate acestea, se poate conta pe ei si chiar dau dovada de o loialitate dusa pina la extrem. Este posibil ca nici macar in cazuri exceptionale sa nu isi paraseasca prietenii care au o anumita problema. Cei care traiesc sau au o relatie cu nativii trebuie sa inteleaga faptul ca acestia sint foarte atragatori, dar au si slabiciuni. De multe ori, cei nascuti in aceasta zi nu arata ca au prea multa vointa. Atunci cind se vor confrunta cu o pasiune vor fi asemenea unei frunze in vint. Chiar daca gresesc, vor face acest lucru in perfecta cunostinta de cauza.SFATURI: La un moment dat, in viata, s-ar putea sa fii nevoit sa iei decizii importante cu privire la actiunile tale. Lupta cu tendinta de a fi delasator. Durerea ar putea fi redusa daca faci anumite alegeri timpurii in viata. Evalueaza-ti periodic progresele. PUNCTE FORTE: Romantic; Cu bun gust; Magnetic   PUNCTE SLABE: Distrugator; Inclinat spre exces; Usuratic 

Gata cu "dictatura" cardului

Dupa o lunga perioada in care salariatii, mai ales cei din sectorul bugetar, au fost “sfatuiti” sa isi faca carduri astfel incit sa isi poata primi salariile, Curtea Constitutionala a admis, in iunie, o exceptie de neconstitutionalitate invocata de Avocatul Poporului, privind actul normativ care reglementeaza plata drepturilor salariale prin card. Obligarea personalului din institutiile publice de a primi salariile prin intermediul cardului conditioneaza folosinta acestor “bunuri” de existenta bancomatelor si micsoreaza salariile bugetarilor prin plata comisioanelor bancare, “fara a se tine cont de consimtamintul acestora”, au considerat magistratii Curtii Constitutionale si au deschis drumul spre normalitate.De ce avem nevoie de card?Bucata de plastic, asociata in ultimii ani salariului este de fapt un simplu instrument bancar de acces la contul personal al fiecarui angajat. In statele civilizate, acesta este deja parte a vietii cotidiene, fiind folosit aproape in exclusivitate pentru plata tuturor cheltuielilor zilnice. Practic, o astfel de solutie este in mod normal mai sigura, mai rapida si mai simpla decit plata cu bani cash. Pe de alta parte, comparatia nu poate trece mai departe de atit. Asta deoarece in Romania numarul magazinelor care accepta sau pot efectua operatiuni cu carduri este redus. Mai mult decit atit, in cazul oraselor mici, sau a zonelor rurale, preponderente in judetul Alba, chiar si gasirea unui bancomat devine o problema. In plus, la nivelul de trai al romanilor, aflat in permanenta scadere, comisioanele si taxele impuse de banci in cazul folosirii cardurilor devin sume importante raportate la cistiguri. NormalitateChiar daca nu pot afirma ca se bucura, localnicii se declara multumiti ca li se ofera o alternativa. “La inceput a fost ca si cu telefoanele mobile. Toata lumea si-a dorit unul sau mai multe. Telefonul mobil a ajuns acum o necesitate insa, deocamdata cardul este un moft. Este util, mai sigur decit portofelul, insa bancile nu inteleg cum trebuie sa ne trateze. Si in plus, da este bun un card, insa este inutil atunci cind stai la o coada de 50 de metri si cind ajungi la rind ti se spune ca nu pot incasa de pe card. La bancomate, mai ales in zilele de salar e inghesuiala mare, iar daca ajungi mai tirziu nu mai gasesti bani si trebuie sa parcurgi citiva kilometri pina la un alt bancomat. Este bine ca avem o alternativa, desi sincer nu cred ca eu personal o sa renunt la card”, marturiseste Amalia Popete. Cert este ca pe linga toate aceste inconveniente, comisioanele bancilor afecteaza dreptul salariatilor de a primi nealterate veniturile pentru care au muncit. De cealalta parte, cu siguranta multi dintre cei care lucreaza in bransa vor pierde premii importante de pe urma anularii cardurilor si a scaderii numarului de comenzi pentru altele noi.

S-a intors roata

 Unirea Urziceni – Astra Ploiesti 4-1 (1-0). Rusescu (’13), Varga (’59), Galamaz (’64), Danalache (‘90^1) / Djokic (’69). Pina la urma Unirea a cistigat lejer un meci pe care l-a controlat cu autoritate, iar voleul din intoarcere al lui Rusescu prin care gazdele au deschis scorul n-ar face de rusine nici “Premier League”, nici “Primera Division”!Gaz Metan Medias - Dinamo 1-0 (0-0). Eric (’89). Asta-primavara, Dinamo a scos o remiza discutata la Medias, datorita unor decizii total eronate ale arbitrului Lajos. Acum, s-a schimbat “kalimera”, Dinamo a fost mai buna, a avut mai multe ocazii, iar arbitrul Istvan Kovacs a refuzat trei faze de penalty, dintre care cea mai clara a fost la dinamovistul Torje. Insa, pe final, Eric a gasit directia buna si Mediasul a cistigat. Dupa fluierul final, fundasul dinamovist Cosmin Moti i-a reprosat arbitrului Kovacs maniera de arbitraj si a primit al doilea “galben”. Politehnica Iasi – Ceahlaul Piatra Neamt 2-0 (1-0). Miclea (’13), Bersnjak (‘90^2). Un meci de factura modesta, determinata si de prestatia “atoasa” a nemtenilor. Miclea a deschis scorul la o mare gafa a portarului Rohetki, incercarile oaspetilor de a egala rarindu-se odata cu eliminarea cam “usurica” a lui Badescu din min. 60!FC Timisoara – Universitatea Craiova 1-1 (0-1). Mera (’61) / M. Costea (’43). Partida tacticizata si nespectaculoasa in prima repriza, apriga si, pe alocuri, incrincenata in cea de-a doua. Mihai Costea a dus Craiova in avantaj la cabine, ciupindu-i o minge la 16 metri lui Bonfim si catapultind-o in plasa. Timisoara a egalat la o faza cu nabadai, in care portarul Lung a fost dezechilibrat de Mera, inainte ca acesta sa introduca mingea in poarta. Au urmat momente incinse, dar arbitrul Bordean nu i-a eliminat pe protagonisti (craioveanul Mitchell si Arman Karamian). A vazut “rosu” acelasi Mera, trei minute dupa gol, pentru o intrare la Trica. In ciuda inferioritatii numerice, Timisoara a dominat finalul, insa Parks si Chiacu au ratat victoria din pozitii ideale.  Pandurii Tirgu Jiu – Otelul Galati 2-3 (2-1). Pacurar (‘1, ‘22) / Antal (‘11), Paraschiv (‘67, ‘82). Un meci neasteptat de frumos intre doua echipe de mijlocul clasamentului. Pandurii au realizat cea mai rapida deschidere a scorului din acest campionat, iar tandemul Tilinca - Pacurar s-a remarcat din nou dupa egalarea galateana, ultimul devenind primul jucator ajuns la cota patru in ierarhia marcatorilor. Dupa pauza, gorjenii au fortat desprinderea, dar Otelul a dominat finalul, Gabi Paraschiv punctind, ca si Pacurar, la impresia artistica. Cu Grecu eliminat din min. 84, gorjenii au ramas fara replica. Meciurile Gloria Bistrita – CFR Cluj, FC Brasov – Steaua si Rapid – International Curtea de Arges s-au disputat aseara.Etapa viitoare (2-4 octombrie): International Curtea de Arges - FC Timisoara, Ceahlaul Piatra Neamt – Rapid, CFR Cluj – Politehnica Iasi, FC Vaslui – Astra Ploiesti, Universitatea Craiova – Unirea Alba Iulia, Otelul Galati – FC Brasov, Steaua – Gloria Bistrita, Gaz Metan Medias - Unirea Urziceni, Dinamo – Pandurii Tirgu Jiu.Clasament1. Urziceni    8    5    1    2     12-6    16     (^4)2. Brasov    7    4    2    1     10-4    14     (^5)3. Timisoara    8    3    5    0     8-5    14     (^2)4. Steaua    7    4    1    2     10-6    13     (^1)5. CFR    7    4    1    2     9-5    13     (^1)6. Dinamo    8    4    1    3     8-4    13     (^1)7. Iasi    8    4    1    3     11-9    13     (^1)8. Rapid    7    4    0    3     14-11    12     (^3)9. Pandurii    8    4    0    4     9-10    12     (0)10. Medias    8    4    0    4     11-13    12     (0)11. Vaslui    8    3    1    4     11-12    10     (-2)12. Otelul    8    3    1    4     6-9    10     (-2)13. Astra    8    2    3    3     8-10    9     (-3)14. Inter C.A.    7    3    0    4     7-12    9     (-3)15. Craiova    8    2    2    4     12-11    8     (-4)16. A. Iulia    8    2    2    4     10-13    8     (-4)17. Ceahlaul    8    2    1    5     5-12    7     (-5)18. Bistrita    7    0    2    5     4-13    2     (-7)

Vesnic nemultumiti, dascalii isi varsa nervii pe elevi

Profesorii nu vor mai trece in cataloage nici o nota, astfel incit toti elevii risca sa devina victime fara vina in razboiul dascalilor cu guvernulMasura se incadreaza in seria protestelor la care s-au gindit dascalii, nemultumiti de actuala forma a Legii Unice de salarizare prin care salariul unui profesor este diminuat cu aproximativ 20% in baza actualei grile. Masura a fost decisa vineri, in cadrul Colegiului Liderilor. Tot vineri, sindicalistii au hotarit sa mai trimita o scrisoare de "impacare" factorilor politici.     Sindicalistii din invatamint au atras atentia ca, daca nu vor fi bagati in seama, masura neevaluarii elevilor va continua si in al doilea semestru.     "Din 28 septembrie 2009, toate rezultatele evaluarii elevilor nu vor fi trecute in documentele scolare, acestea urmind a fi consemnate in documentele proprii ale cadrelor didactice", arata un comunicat de presa al FSLI, remis presei vineri, dupa sedinta extraordinara a Colegiului National al Liderilor FSLI.     "Avind in vedere si faptul ca dupa un an de la intrarea in vigoare a Legii nr. 221/2008 aceasta nu este inca aplicata, Colegiul National al Liderilor FSLI a hotarit participarea la actiunile de protest declansate de Alianta Bugetarilor", arata un comunicat de presa.     Colegiul National al Liderilor FSLI a mai hotarit ca, pina in data de 6 noiembrie, se va desfasura un referendum in rindul membrilor de sindicat ai federatiei, pentru a-si exprima optiunea in vederea declansarii grevei generale pe termen nelimitat, incepind cu data de 16 noiembrie. Acest demers va fi propus si federatiilor componente ale Aliantei Bugetarilor, au punctat prin intermediul aceluiasi comunicat liderii FSLI.

Pe scurt

Tinar detinut mort in puscarieUn tinar de 20 de ani care executa o pedeapsa cu inchisoarea in regim semideschis la Penitenciarul Gherla, sectia exterioara Cluj-Napoca, a decedat joi noaptea in conditii inca incerte. Initial, tinarul, condamnat pentru furt calificat, a cerut sa fie dus la cabinetul medical din cauza unor amorteli in zona miinii si piciorului drept si a unor dureri in zona spatelui. A fost tratat prin administrarea unei fiole de calciu si a unei tablete de piafen si apoi s-a intors in camera de detentie. Dupa citeva ore, colegii de celula au anuntat gardienii ca tinarul era inconstient. In ciuda interventiei echipajelor de specialitate si a medicilor de la UPU 1 Cluj, barbatul a decedat la spital.    A. D.FNSA se pregateste de grevaFunctionarii publici afiliati Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Publica (FNSA) au decis sa declanseze conflictul de munca, nemultumiti de situatia bugetarilor din administratia publica. Seful FNSA, Valer Suciu, a declarat ca lasa un timp de ragaz Guvernului pina in 20 octombrie si a declarat ca a solicitat Executivului sa elimine articolele din legile pe care si-a asumat raspunderea articolele care prevad diminuari salariale.     Pe 23 octombrie va avea loc o greva de avertisment si din 28 octombrie greva generala pe termen nelimitat. Membrii FNSA vor participa si la pichetarea prefecturilor din 5 octombrie, precum si la marsul de protest din Capitala, de pe 7 octombrie.    A.-D. S.Vinator de lupi cercetat de politieAutoritatile il cerceteaza penal pe un vinator de 47 de ani care a impuscat saptamina trecuta un lup pe fondul de vinatoare Cornesti II, din judetul Cluj. Potrivit autoritatilor, Nicolae M. detinea cu acte in regula arma de vinatoare cu care a omorit animalul, insa focul a fost tras fara drept, avind in vedere ca lupul face parte din categoria speciilor de vinat protejate de lege. Acum el este cercetat penal sub aspectul savirsirii infractiunii de braconaj.    A. D.Experimente stiintifice la "Noaptea Cercetatorilor""Noaptea Cercetatorilor" care a fost organizata la Cluj in acest weekend a adus o serie de demonstratii si experimente stiintifice, dar si concursuri.     Manifestarea, organizata de Facultatea de Stiinta Mediului a Universitatii "Babes-Bolyai", a fost si prilejul unei intilniri cu oamani deosebiti, care si-au dedicat cariera activitatii de cercetare, in folosul dezvoltarii viitoare a societatii. Toti clujenii care au participat la acest eveniment au primit un "pasaport pentru stiinta".     Din 2005, "Noaptea Cercetatorilor" se desfasoara anual, în cea de-a patra vineri a lunii septembrie, sub egida Uniunii Europene. În acest an, manifestarea s-a derulat simultan la Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi, sub motoul "Cercetatorii sint printre noi".

"Nu le-am dat nici o sansa!"

Originar din Alba Iulia, mijlocasul Calin Cristea a marcat golul ce a descatusat echipa din orasul sau natal si a contribuit la „reusita” lui Dilbea, iar Unirea a iesit invingatoare cu 2-0 in partida cu FC Vaslui. Fotbalistul de 21 de ani inscrisese si in precedentul joc al „alb-negrilor” pe propriul teren, cu FC Timisoara, incheiat la egalitate, scor 3-3. Victoria cu Vasluiul este o revigorare pentru Unirea?Este o victorie importanta pentru noi, fiindca aveam nevoie de cele trei puncte ca de aer. Cu totii vrem sa dedicam acest succes lui Falub. Privim optimisti si partidele urmatoare. Cu acest succes ati pus punct pasei proaste, din ultima perioada?Nu cred ca am traversat o pasa proasta, poate doar din punct de vedere al rezultatelor. Am avut o atitudine buna in meciurile anterioare, insa ne-a lipsit sansa, iar lipsa de experienta a avut un cuvint de spus in anumite momente ale jocului. Care a fost atuurile voastre simbata?Am facut un joc tactic foarte bun, am respectat cerintele antrenorului, iar acest lucru s-a vazut pe teren. Nu le-am dat moldovenilor nici o sansa, am fost net superiori. A fost primul meci in care nu am primit gol. Vujadinovic este un cistig pentru noi, da siguranta in aparare. Cred ca vasluienii au intrat relaxati pe teren la meciul cu noi, iar acest lucru i-a costat. Gol cu Timisoara, iar acum ai marcat si cu Vaslui, doua echipe puternice ale provinciei, iti propui sa marchezi si etapa urmatoare, cu Universitatea Craiova?Pentru mine este foarte important sa am evolutii cit mai bune si sa-mi ajut echipa sa obtina cit mai multe victorii. Mergem la Craiova sa facem un joc bun si sa obtinem un rezultat favorabil, indiferent cine inscrie. Pe ce loc crezi ca va termina Alba Iulia turul?Noi ne propunem sa iesim din subsolul clasamentului si sa ne clasam undeva intre locurile 10-12. Consider ca pozitia actuala din clasament nu reflecta jocul prestat de noi, in primele etape. Meritam sa avem minim 10-11 puncte in clasament. RAzvan DIlbea, cApitan Unirea Alba Iulia “Am facut un joc bun si cred ca am obtinut un rezultat pe masura. Cred ca am pus punct rezultatelor nefavorabile din ultima vreme. Dedicam victoria lui Falub”Marian SarmeS, preSedinte CA Unirea Alba Iulia“Echipa a jucat bine, toata lumea si-a dorit victoria. Unirea a demonstrat din nou ca are valoare de Liga I. Trebuie sa urcam in clasament, nu vrem sa mai avem probleme cu locurile codase din clasament”INFO FC UNIREAVeljovic, suspendat cu CraiovaVictoria cu FC Vaslui i-a costat pe uniristi, care nu vor conta etapa viitoare pe sirbul Rade Veljovic, atacantul primind al patrulea cartonas galben in acest debut de sezon. Altfel, la meciul cu Vaslui a debutat muntenegreanul Nikola Vujadinovic, un fundas central de 23 de ani adus in urma cu citeva zile de la Udinesse. Acesta i-a luat locul lui Bonacin.De la 14 ani la Unirea Cristea s-a apucat de fotbal la 10 ani, jucind la inceput la grupa de juniori de la Rival Alba Iulia, participind trei ani la turnee in Danemarca. De la 14 ani a ajuns la juniorii Unirii. „De cind m-am apucat de fotbal, una din dorintele mele era sa joc cu Alba in Liga I. In perioada primei promovari a Unirii in Divizia A, eu evoluam pentru echipa a doua, Metalul Aiud, in Liga a II-a, iar printr-o conjunctura favorabila am debutat, la 16 ani, in ultima etapa, in Liga I, intr-un joc cu Farul”, a spus Cristea. Vrea sa joace in SpaniaMijlocasul echipei albaiuliene il are ca idol pe Francesc Fabregas, mijlocas al echipei Arsenal, si ar vrea ca pe viitor sa joace in campionatul Spaniei. Cristea a jucat in toate partidele din acest sezon pentru Alba, fiind de fiecare data titular. Este un veritabil dictionar de fotbal, fiind sursa de informatie a colegilor cu privire la rezultate si transferuri de jucatori.

Femeile rome, incurajate sa munceasca

Fundatia "Desire" din Cluj-Napoca, Prefectura judetului Cluj si Biroul Regional Nord-Vest al Agentiei Nationale pentru Romi au organizat o intilnire cu grupul de lucru mixt din judet in cadrul campaniilor de informare ale proiectului "Egalitate prin Diferenta. Accesul Femeilor Rome pe Piata Muncii". La intilnire au participat subprefectul Vasile Cozma, reprezentanti ai serviciilor publice deconcentrare, reprezentanti ai primariilor din judet, mediatori sanitari si scolari, precum si membrii din echipa de implementare a proiectului, din partea Fundatiei "Desire". Obiectivul general al proiectului este promovarea incluziunii sociale si a egalitatii de sanse pe piata muncii a femeilor si tinerilor de etnie roma, astfel incit aceste categorii sa aiba oportunitati egale. Ancheta sociologica urmareste descrierea situatiei social-economice si demografico-familiale a unor familii de romi din patru regiuni ale tarii, precum si a experientelor acestora in domeniul muncii, urmind a fi facute recomandari privind politicile de ocupare ale grupurilor marginalizate si dezavantajate.    M. O.

Cneazul a spus adio

 Andrei Pavel a disputat, simbata, la Bucuresti, meciul sau de retragere din cariera de jucator profesionist in compania tenismenului croat Goran Ivanisevic, primul cistigator din istorie al turneului Open Romania. Partida consta intr-un singur set, insa la scorul de 5-4 pentru Pavel, croatul in virsta de 38 de ani a anuntat ca nu mai poate continua din cauza oboselii. In final, in locul lui Ivanisevic a intrat cintaretul Dan Bitman, cu care a schimbat citeva mingi. Pavel a intrat pe teren pe acordurile melodiei “Stand Up (For the champions)”, in timp ce publicul prezent l-a aplaudat in picioare minute in sir. In discursul sau tinut inaintea meciului cu Ivanisevic, Pavel a tinut sa multumeasca primului sau antrenor, Radu Popescu, familiei sale si tuturor celor care l-au sustinut de-a lungul carierei. Adversarul lui Pavel din meciul demonstrativ, Goran Ivanisevic, fost numar doi mondial, a cistigat prima editie a Open Romania, organizata in anul 1993.In virsta de 35 de ani, Andrei Pavel si-a anuntat retragerea din cariera dupa turneul BCR Open Romania, care se disputa in perioada 21-27 septembrie la Bucuresti. Jucatorul originar din Constanta a cistigat de-a lungul carierei trei titluri ATP la simplu (Tokyo 1998, St. Pölten 2000 si Montreal 2001) si sase la dublu, adunind cistiguri totale de 5,2 milioane de dolari numai din turneele la care a participat, ajungind pe locul 14 in ierarhia ATP in 2004. El este tenismanul roman cu cele mai mari cistiguri din sportul alb (peste cinci milioane de dolari). Finala turneului de simplu de la Bucuresti, dotat cu premii in valoare totala de 450 mii de euro, s-a disputat intre argentinianul Juan Monaco (nr. 3) si spaniolul Albert Montañes (nr. 5). In penultima faza, Monaco a dispus cu 6-4, 6-3 de germanul Simon Greul, iar Montañes l-a invins cu 4-6, 6-4, 5-1 pe compatriotul sau, Santiago Ventura. Finala a fost cistigata, dupa doua seturi la tie-break de catre Montañes, care a mai ajuns in ultimul act la BCR Open Romania, dar a pierdut cu 6-7, 6-7 in fata marocanului Younes El-Aynaoui. Turneul de dublu a revenit cuplului ceho-slovac Frantisek Cermak / Michal Mertinak, 6-2, 6-4 in finala cu Johan Brunström / Jean-Julien Rocher (Suedia / Antilele Olandeze). Tinerii vin din urmaRomanul Adrian Ungur a cistigat turneul challenger de la Palermo, dotat cu premii in valoare de 30 mii de euro. El l-a invins in semifinale pe spaniolul Miguel Angel Lopez cu 0-6, 7-6, 6-3, iar in finala a trecut de un alt spaniel Albert Ramos, scor 6-4, 6-4. De asemenea, Alexandra Dulgheru s-a calificat in finala challenger-ului de la Saint Malo (Franta), dotat cu premii de 100.000 $, dupa ce a dispus cu 6-4, 6-2 de elvetianca Timea Bacsinszky. In finala, Alexandra a pierdut cu 4-6, 3-6 in fata spaniolei Arantxa Parra. Aceasta este a doua finala consecutiva pentru romanca in virsta de 20 ani, dupa ce saptamina trecuta a reusit sa cistige turneul challenger de la Sofia, de aceeasi valoare.

Studentii straini ai UMF, nemultumiti de taxa de studii

Tinerii sint nemultumiti de decizia UMF de a majora taxa de scolarizare. Din acest an, in loc sa plateasca 360 de dolari pentru o luna de studii, taxa de scolarizare s-a ridicat la 320 de euro pe luna. Studentii prezenti la protest au declarat ca, in total, taxele pentru toti anii de studiu au crescut cu 1.200 de euro.     Reprezentantii UMF au declarat ca marirea taxei se datoreaza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 22/2009, care a intrat in vigoare la 3 septembrie, si care prevede ca pentru cetatenii straini, din afara Uniunii Europene, sau din afara Spatiului Economic European ori din Elvetia, care studiaza pe cont propriu in Romania, cuantumul minim al taxei de scolarizare pentru o luna de studiu la medicina este de 320 de euro. Pentru studentii din spatiul non-UE admisi in anul I in anul universitar 2009-2010 taxa de studiu este de 5.000 euro/an, stabilita in baza legii, prin Hotarire de Senat.     "Nu ne convine, pentru ca parintii si-au facut un buget din care ma sustin pe mine la facultate, aici, in tara. Nu e vorba ca nu-mi permit sa platesc, insa cred ca ar fi normal sa platim aceeasi taxa pe tot parcursul anilor de studii, pentru ca asa am semnat contractul", ne-a declarat un tinar din Tunisia, student in anul 3 la specializarea Medicina Generala.     Studentii care au iesit in strada sustin ca vor stringe semnaturi pentru a organiza un protest la finele acestei saptamini.     In anul universitar 2008-2009, la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" erau inmatriculati aproape 1.900 de studenti straini; pentru anul 2009-2010 numarul studentilor straini inca nu este cunoscut, pentru ca procedurile de confirmare a locurilor in anul I, respectiv de inscriere in anii superiori (II-VI) nu s-au finalizat.

Unirea (Va)s(l)uie in clasament

 Stadion “Cetate”/Spectatori 3500Arbitrii: Busi Catalin ** (Rm Vilcea) - Szekely Zoltan ** (Baia Mare) si Urzica Vladimir ** (Piatra Neamt), rezerva: Albon Teodora (Cluj-Napoca). Observator FRF: Mircea Salomir (Cluj). Cartonase galbene: Vujadinovic (31), Veljovic (32), Bucurica (90), S. Radoi (92)/Wesley (43), Akakpo (57), Pavlovic (74). Marcatori: C. Cristea (45), Dilbea (58).  FC UNIREA: 38.Rotaru – 6.S. Radoi, 2.Poverlovici, 13.Vujadinovic, 23. B. Bucurica – 5.Dilbea/cpt – 17.I. Balan, 20. Olah, 19.Fl. Dan (86, 7.G.Grozav), 14.C. Cristea (26.N. Varga, 83) – 18. Veljovic (9. Verdes, 75). Pe banca: 88.  Lasc - 15. Sg. Costea, 22.Vitinha, 26.Bonacin Antrenor: Adrian Falub.FC VASLUI: 1.Kuciak (81.Haisan, 46) – 15.Buhus, 16.Zubar, 14.Akakpo, 6.Markovic – 30.Costin, 23.Pavlovic – 10.Gerlem, 80 Wesley, 25.Delgado (86 7.Buhaescu) – 19.Temwanjera (77 Jovanovic). Pe banca: 26.Farkas, 8.Zmeu, 2.Balaur, 17.Balace Antrenor: Dorin Zotinca.Prima ocazie apartine oaspetilor. Wesley profita de o eroare a lui Vujadinovic, scapa singur dar suteaza slab iar Rotaru retine (9). In replica Adrian Olah isi incearca sansa cu un sut de la 35 de metri incercind sa profite de degajarea gresita a portarului Kuciak, surprins la aceasta faza in afara spatiului portii (16). Mingea expediata de jucatorul unirist a trecut insa destul de departe de tinta. Sutul de la 17 metri al lui Bucurica trece alaturi (23). Kuciak respinge in corner lovitura de cap a lui Veljovic (26). In minutul 32, Wesley a sutat peste vinclul sting dintr-o lovitura libera de la 17 metri, iar trei minute mai tirziu, colegul din atac, Temwanjera, a trimis puternic, milimetric peste transversala de la 15 metri, la o actiune iscata de eroarea lui Bucurica. Cea mai mare ocazie a primei reprize a survenit in urma gafei portarului Kuciak, care a scapat mingea sutat de la 25 de metri de Olah, retinind-o in extremis pe linia portii (42). Golul uniristilor, firesc conform desfasurarii ostilitatilor in primul mitan, a cazut in ultimele secunde dinaintea recreatiei mari. Calin Cristea a fost ultima „statie” a unei centrari din flancul drept profitind de o noua eroare tipica unui incepator a portarului oaspetilor.Repriza secunda incepe la fel de firesc cu schimbarea portarului gafeur al vizitatorilor. La capatul unui sfert de ora lipsit de oportunitati de gol la cele doua porti se declanseaza fiesta: Cristea bate perfect un corner de pe dreapta iar „capitanul” Razvan Dilbea inscrie in premiera in elita cu o lovitura de cap din 5 metri in dreapta lui Haisan (58). Cu sase minute inainte de final Adrian Olah a fost la un pas de 3-0, sutul sau din lovitura libera de la marginea careului fiind deturnat cu dificultate in corner de sub bara de Haisan.Adrian Falub: “Victoria cu FC Vaslui ne-o dedicam noua, ne da sperante pentru viitor”Antrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub, a spus ca este extrem de fericit pentru succesul din meciul cu FC Vaslui, deoarece elevii sai treceau printr-o perioada mai dificila si se temea ca nu se vor concentra asa cum trebuie la acest joc. “Ne dedicam noua victoria cu FC Vaslui, baietii au demonstrat ca au caracter. Veneam dupa o perioada grea, in care lipseau rezultate si eram ingrijorat pentru ca baietii ar fi capotat din punct de vedere psihic, mai ales dupa erorile din partida cu Astra. E un succes important, care ne da sperante pentru viitor”, a spus Falub. De partea cealalta, antrenorul interimar al Vasluiului, Dorin Zotinca, spera ca echipa sa treaca peste perioada dificila. “S-a simtit plecarea lui Dulca de la noi. Din pacate, nu am reusit sa profitam de ocaziile avute si nu ne-am ridicat la nivelul asteptat. Incercam de depasim pasa proasta dupa aceste trei infringeri consecutive”, a spus acesta, adaugind ca “nu stiu cit voi mai ramine la echipa, conducerea va decide acest lucru”.

Un nou record la "Turda Fest"

Foto Andrei GadaleanIn cosul de nuiele ridicat in cadrul "Turda Fest", cel mai mare din lume, pot fi depozitate 350 de tone de porumb sau un milion de piiniRealizarea cosului a avut loc in cadrul Festivalul agrar "Turda Fest", care s-a desfasurat pina ieri la centrul expozitional Expo Transilvania, din Cluj-Napoca. Cei 16 tigani din Turda, renumiti pentru acest mestesug traditional, au lucrat 9 zile la constructia cosului, cite 8 ore pe zi.     Rezultatul: un cos lung de 18,17 metri, lat de 10,20 si inalt de 9,48, pentru a carui constructie s-au folosit 12 metri cubi de nuiele si 62 de pari, cu inaltimea de 7 metri fiecare, care sa-l sustina.     Masuratorile oficiale au avut loc ieri seara, urmind ca acestea sa fie trimise spre omologare catre Guinness World Records. Inainte de cosul celor 16 romi, recordul era detinut de un cos similar realizat in urma cu 9 ani in orasul polonez Nowy Tomysl, care insa era cu circa un metru mai mic fata de cel realizat in cadrul festivalului "Turda Fest".      Potrivit organizatorilor, imensul cos are o capacitate de 1.100 de metri cubi, iar in el ar incapea 350 de tone de porumb sau un milion de piini.      "A fost mai greu uneori, dar sintem ambitiosi. E un lucru pe care-l stim din batrini si din asta traim", a spun Bazil Rezmives, unul din constructorii cosului.    Principesa Margareta, in cosIn continuare, organizatorii festivalului au declarat ca se gindesc sa ofere cosului o utilitate, acesta putind fi folosit pentru diverse expozitii sau alte evenimente. Deocamdata, insa, prima personalitate care a "vizitat" cosul a fost Principesa Margareta, alaturi de Principele Radu. Cei doi au stat de vorba cu romii artizani, fiindu-le prezentat fiecare in parte, iar apoi au participat la o degustare de vin in interiorul cosului.     Pe linga incercarea reusita de a dobori recordul mondial al celui mai mare cos de nuiele, in cadrul festivalului "Turda Fest" au mai fost organizate si o serie de seminarii pe teme de interes pentru micii producatori, precum si degustari de bucate si vinuri sau expozitii. La eveniment au participat peste 60 de mestesugari si producatori individuali din toata tara.

Reorganizare la Broker

In schimb, va fi ales, prin concurs, un contabil sef, urmind ca pina la momentul organizarii concursului aceasta pozitie sa fie ocupata de Mihaela Botez. De asemenea, noul director de tranzactionare al Broker va fi Darie Moldovan, iar directorul departamentului de vinzari va fi Virginia Miron. Alte modificari in structura Broker se refera la revocarea din functia de director a lui Danila Augustin si a lui Adrian Danciu, ca urmare a eliminarii din structura organizatorica a societatii a departamentelor de dezvoltare si operatiuni cu firme. Reamintim ca directorul general al casei de brokeraj este Grigore Chis, un fost director de tranzactionare în cadrul Broker si administrator de portofoliu la BT Asset Management. Chis a preluat functia de director general in luna iulie, iar ulterior, in luna august, numirea sa a fost aprobata si de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).     Restructurarea Broker a început dupa ce, in luna aprilie, CNVM le-a interzis sefilor Broker Cluj, Petru Prunea si Adrian Ceuca, sa mai desfasoare activitati pe piata de capital pentru 5, respectiv 3 ani, iar casa de brokeraj a fost sanctionata cu o amenda de 724.000 de lei, în urma unor nereguli descoperite la mai multe sucursale. Tot atunci, 19 angajati ai Broker au fost amendati de CNVM cu 67.500 de lei.

Posta Romana a lansat primul card "Alimenteaza si cheltuieste"

Primul card de uz general de tip preplatit e disponibil din 25 septembrie în 90 de oficii ale Postei Romane din toata tara.     Cardul "Posta Romana cashplus prepaid MasterCard" reprezinta o alternativa pentru a înlocui numerarul, cardul de credit sau contul bancar. Noul produs presupune alimentarea cu bani a unui card ce poate fi ulterior utilizat ca orice alt card de debit sau de credit obisnuit, pentru a face cumparaturi sau a retrage numerar de la bancomat. In plus, cardul permite titularului plata online a facturilor de utilitati si a altor tipuri de facturi, evitindu-se astfel transportul de sume mari de numerar la purtator.     Cardul poate fi obtinut de catre orice roman cu virsta minima de 18 ani si resedinta în Romania, iar emiterea lui nu presupune verificari suplimentare de credit. Gestionarea online a cardului este gratuita si se poate face non-stop, in timp ce informatii in timp real despre sold sau tranzactii se pot obtine gratuit si prin mesaje de tip SMS, pe telefonul mobil. In plus, pot fi adaugate un numar de pina la patru carduri suplimentare, produsul fiind astfel o alternativa de a transfera bani catre prieteni si familie, atit în tara, cit si în strainatate.     In prezent, cardul poate fi obtinut prin 90 de oficii ale Postei Romane si se poate încarca în mod gratuit la oricare din aceste oficii. De asemenea, clientii îsi pot alimenta cardurile prin transfer bancar. In continuare, achizitionarea cardului se va extinde în toate cele 7.000 de oficii ale Postei Romane. Cardul "Posta Romana cashplus prepaid MasterCard" e un rezultat al parteneriatului cu Advanced Payment Solutions Ltd (APS), lider al pietei Europene de carduri preplatite.

Pe scurt

Nemultumit de jocAntrenorul CFR-ului, Toni Concecao, a facut la finalul partidei o analiza a formatiei sale, scotind din nou in evidenta problemele pe care le intimpina echipa clujeana in confruntarile cu formatiile mai slab cotate: "A fost o partida dificila. Inceputul a fost foarte greu pentru noi si in primele 30 de minute am suferit mult. Apoi am decis sa-l bag in teren pe Traore si ma bucur ca jucatorul a marcat. Din nou am avut probleme cu o echipa care s-a aparat, ceea ce imi da de gindit. Avem nevoie de mai multa agresivitate in ofensiva. Echipele mici se mobilizeaza mai bine. Chiar daca am invins, trebuie sa raminem cu picioarele pe pamint, pentru ca PSV-ul a cistigat multe meciuri in Europa. Ei sint favoritii si noi trebuie sa muncim mai mult pentru a scoate un rezultat bun".    D. S.Mara: "Am controlat tot meciul"Fotbalistul introdus dupa pauza de Conceicao a vazut doar partile bune din jocul CFR-ului: "Am controlat meciul de la un capat la celalalt.  Ei s-au aparat cu toata echipa. A fost greu pina i-am desfacut si am marcat primul gol. Nu cred ca domnul Conceicao trebuie sa fie nemultumit de joc, pentru ca am avut meciul la discretie. S-a acumulat putina oboseala, dar sper sa fim pregatiti pina la ora jocului cu PSV. De miine vom incepe sa studiem echipa olandeza, pentru ca pina acum ne-am concentrat doar asupra ultimelor partide", a concluzionat fotbalistul.    D. S.

Revin in frunte

Clujenii au obtinut primele 3 puncte in deplasare in acest sezonTinind cont de obiective, loturi de jucatori sau pozitiile din clasament, clujenii porneau ca mari favoriti in deplasare la Gloria Bistrita, ocupanta ultimului loc in clasamentul Ligii 1. La capitolul intilniri precedente, clujenii aveau un mic avantaj, patru victorii, fata de cele trei obtinute de Gloria. Prima repriza a fost slaba, ocaziile celor doua formatii putind fi numarate pe degete. CFR-ul a tinut mingea mai mult, dar fara a pune prea mari probleme adversarei, iar bistritenii au evoluat in nota obisnuita, greoi, cu multe nesincronizari si executii ratate. Conceicao a sesizat neputinta echipei sale si a incercat sa revitalizeze jocul prin introducerea lui Traore in locul lui Dubarbier, dupa doar 35 de minute. Mutarea avea sa se dovedeasca inspirata, ivorianul izbutind sa marcheze dupa o pasa receptionata de la Gabi Muresan ('38). Bistrita a dat semne ca poate si ea mai mult, irosind doua sanse bune de a restabili egalitatea, prin Sinmartean ('43) si Saceanu ('45).    Mai multa sigurantaIn actul secund, jocul s-a animat, cele doua combatante incercind sa faca uitata impresia proasta din prima parte. Muresan a fost aproape de 2-0, insa mingea expediata de acesta cu capul a fost respinsa de Albut ('49). Portarul bistritean a stopat inspirat si actiunea lui Traore, finalizata cu un sut din careu ('63). Gloria a raspuns prin Simnartean, cel mai periculos jucator al gazdelor, dar mijlocasul bistritean a tras peste poarta lui Claro, din lovitura libera. CFR-ul a majorat diferenta prin Alcantara, dupa o pasa primita de la acelasi Muresan.     La 2-0, clujenii au jucat mai relaxati, au fost mai lucizi si au reusit sa nu primeasca gol. Victorie muncita si drumul spre titlu continua. CFR-ul are 16 puncte, aflindu-se la egalitate cu liderul intermediar, Unirea Urziceni. Pentru clujeni urmeaza un joc mult mai dificil joi, atunci cind formatia lui Conceicao va juca la Eindhoven, pe terenul lui PSV.     CFR-ul a evoluat in formula: Claro - Panin, Cadu, Alcantara, Edimar - Muresan - Culio, Dubarbier (Traore '35), Peralta (Dani '77), Deac - Nei (Mara '52). Muresan a fost eliminat in minutul 82, pentru al doilea cartonas galben.

PDL si PSD isi numara autobuzele

 Nou prilej de disputa in coalitia guvernamentala. Discutiile au inceput de la afirmatiile ministrului de Interne, Dan Nica, potrivit caruia „nu mai exista autocare libere in Romania pentru 22 noiembrie si 6 decembrie”. Ministrul cerea sa se vada daca nu cumva „cineva se gindeste sa organizeze vreo operatiune de turism electoral”, sau „romanii s-au hotarit brusc sa plece in excursii la minastriri”. Premierul Emil Boc l-a convocat simbata dimineata, la Palatul Victoria, pe ministrul Dan Nica, cerindu-i date si informatii concrete pentru a elimina orice suspiciune cu privire la posibila fraudare a alegerilor, fara insa a face declaratii ulterioare. Insa, prim-vicepresedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat ca democrat-liberalii au fost “oarecum socati” de declaratiile ministrului de Interne privind o posibila frauda electorala, mai ales de insinuarile ca PDL ar pregati aceasta frauda, punind dezbaterea in cadrul mai larg al relatiei cu PSD. “Este absolut inacceptabil ca dl. Nica sa insinueze ca PDL, chipurile, s-ar pregati de acest lucru. Astazi (simbata, n.r.) am discutat si eu cu citiva detinatori de autocare in Romania. Informatia este falsa (...). Este o eroare maxima. Si cred ca are obligatia sa demonstreze acest lucru. Cu atit mai mult, cu cit in mod direct si-a atacat partenerul de coalitie”, a spus Videanu. El a reamintit ca PDL e singurul partid care a fost la guvernare si care nu a organizat niciodata alegerile. “Cei care striga lupul, ei sint cei care fac pe lupul. Cu alte cuvinte, ei, probabil, stiu cum se fura”, a spus Videanu. Nica propune confiscarea Ieri, ministrul de Interne Dan Nica a revenit cu declaratii pe tema autobuzelor electorale.El a spus ca va propune Guvernului sa analizeze posibilitatea ca mijloacele de transport care vor fi folosite pentru vot multiplu sa fie confiscate, spunind ca reactiile “pozitive” privind declaratiile sale arata ca a fost luat in serios. “Credem ca este nevoie de un semnal foarte clar, pentru ca cele citeva sute de cazuri si mii de persoane care au incercat sa incalce legea la alegerile pentru Parlamentul European, pentru mine, ca ministru de Interne, imi impun sa adopt si sa propun alte masuri necesare pentru ca fiecare roman sa stie ca in aceasta tara nu mai merge cu smecheria”, a declarat Nica. “Faptul ca au existat foarte multe semnale pozitive ca urmare a ultimelor declaratii arata ca cei care trebuia au luat in serios declaratiile mele privitoare la modul in care vom actiona pentru a ne asigura ca alegerile din acest an vor fi extrem de curate, extrem de legale, in spiritul si limita legii. Faptul ca au aparut declaratii ale companiilor de transport care anunta ca nu vor transporta oameni in zilele de 22 noiembrie si 6 decembrie la aceste alegeri arata ca au inteles mesajul pe care eu l-am dat”, a spus Nica. Ministrul de Interne le-a solicitat totodata companiilor de transport sa faca aceste declaratii in mod public, astfel incit sa nu mai existe nici o urma de echivoc in ceea ce priveste modalitatea de desfasurare a acestui scrutin.

Agricultorii ies in strada

 Circa 600 de agricultori, membri ai Federatiei Agrostar, vor picheta, miine, intre orele 11.00-13.00, sediul Guvernului si pe cel al MAPDR, cerind printre altele reducerea cu 50% a pretului la motorina din cel practicat la pompa si trecerea ANSVSA la MAPDR, a comunicat duminica Federatia. Sediul Guvernului va fi pichetat de 300 de crescatori de ovine si bovine, iar sediul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) va fi pichetat de 300 de cultivatori de legume, fructe si produse vegetale (griu, porumb etc). Agrostar cere reducerea cu 50% a pretului la motorina din cel practicat la pompa, trecerea ANSVSA la MAPDR, acordarea de garantii guvernamentale de 100% pentru obtinerea de credite pentru realizarea investitiilor din PNDR, reducerea TVA la 5% pe intreaga filiera de produs (produs agricol, procesator, comerciant), plata la zi a tuturor restantelor financiare catre producatorii agricoli din ajutoarele de stat conform legislatiei in vigoare, inclusiv acordarea diferentei de curs valutar pentru platile pe suprafata, acordarea sprijinului financiar in sectorul legume -fructe (minimis) aferent anului 2009 catre formele asociative. „In cazul nerezolvarii revendicarilor noastre, in data de 20 octombrie vom organiza un miting la care vor participa mii de agricultori nemultumiti de modul in care Guvernul trateaza acest sector”, a declarat presedintele Federatiei Agrostar, Niculae Stefan.

Nu vor fi probleme cu plata pensiilor si a salariilor

 Ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Marian Sirbu, a dat asigurari ieri, ca pina la sfirsitul anului nu vor fi probleme cu plata pensiilor si salariilor. Sirbu a precizat ca pentru evitarea problemelor de natura sociala este nevoie de stabilitate pe plan politic si a facut apel la calm, spunind ca nu se pune problema ruperii protocolului de guvernare. ”Din pacate, deciziile politice pot afecta problemele de natura sociala si de aceea, este bine sa mentinem o stare de echilibru. Din punctul de vedere al PSD, declansarea unei crize politice ar fi absolut devastatoare pentru Romania in acest moment, pentru ca ar pune in pericol angajamente internationale. O instabilitate politica ar micsora mult raiting-urile de care Romania se bucura astazi pe pietele financiare”, a declarat Marian Sirbu. Ministrul a spus ca se asteapta la continuarea actiunilor de protest din partea sidicalistilor. ”Vremea protestelor nu va trece niciodata. Nu se poate gasi niciodata un lider de sindicat in totalitate multumit. A fi nemultumit ca lider de sindicat face parte din fisa postului. Eu sper, insa, ca liderii de sindicat sa inteleaga foarte bine ca in aceasta perioada orice tip de miscare sociala poate fi foarte usor deturnata spre interese de natura politica”, a adaugat Sirbu. Ministru Muncii si Solidaritatii Sociale, Marian Sirbu, a participat duminica la Conferinta Extraordinara a PSD Vaslui.

Dobinda cheie ar putea fi redusa pina la 8%

 BNR va reduce dobinda de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale, la 8%, si va mentine rezervele minime obligatorii la pasivele in lei, in conditiile in care lichiditatea in piata este suficienta, estimeaza analistii, care nu exclud insa taierea RMO in valuta in sedinta de marti a CA al BNR. Consiliul de Administratie al BNR se va reuni, marti, pentru penultima sedinta de politica monetara din acest an. Totodata, intilnirea este ultima in actuala componenta a consiliului, deoarece mandatul actualului CA expira in octombrie. “Cred ca banca centrala va cobori din nou dobinda, cu 0,5 puncte procentuale, deoarece inflatia a continuat sa se tempereze. Singurele surprize negative puteau veni pentru datele pe august, din cauza efectului de baza defavorabil, insa luna trecuta inflatia a fost sub asteptari. BNR isi va atinge tinta pentru sfirsitul anului, deoarece inflatia va reintra in intervalul de 3,5% plus sau minus un punct procentual, plasindu-se sub 4,5%”, a explicat economistul-sef al BCR, Lucian Anghel, care se asteapta, pe de alta parte, la mentinerea RMO, pe fondul unui nivel confortabil al lichiditatii. El a subliniat ca economia are nevoie de reducerea dobinzii cheie, in conditiile contractiei produsului intern brut (PIB) si pentru ca beneficiaza de acordul cu FMI, care inlesneste relaxarea politicii monetare. “De asemenea, daca BNR nu ar reduce dobinda ar fi destul de greu de descifrat semnalele politicii monetare, mesajul acesteia, venind dupa scaderi consecutive. Bancilor le-ar fi de asemenea mai greu de previzionat, astfel incit sa-si poata adapta politicile de dobinzi. Predictibilitatea este esentiala”, a adaugat economistul-sef al BCR. Economistul senior al ING Bank Romania, Nicolae Alexandru Chidesciuc, apreciaza ca BNR va scadea dobinda la 8% pe an, dar va reduce si RMO la pasivele in valuta, de la 30% in prezent la 25%. “Scaderea RMO la pasivele in lei nu este exclusa, dar nu este neaparat necesara, deoarece este suficienta lichiditate in piata. Dobinzile pe piata monetara au urcat in ultimele zile, dar pentru ca sint plati de facut la final de trimestru. Nu cred ca nivelul rezervelor minime la lei este cauza pentru care nu se reia creditarea”, a spus el.Inflatia este in graficRozalia Pal, economist-sef al Unicredit Tiriac Bank a precizat ca trendul dezinflationist permite relaxarea in continuare a politicii monetare, urmind ca BNR sa reduca dobinda cheie la 8% in sedinta de marti, dar sa mentina RMO la nivelul actual. “Noi ne-am revizuit in jos estimarile pentru inflatia la final de 2009, iar in prezent avem o proiectie de 4,6%. Exista o oarecare marja, este posibil ca inflatia sa se plaseze chiar in intervalul tintit de BNR”, a spus Pal. Pentru urmatorii pasi de reducere a RMO, ea anticipeaza o amploare similara celei de la scaderile anterioare, de 5 puncte procentuale la pasivele in valuta, respectiv 2-3 puncte procentuale pentru cele in lei. “In privinta RMO ma astept la noi scaderi, insa nu neaparat in aceasta sedinta. Cred ca am putea vedea o compensare a masurilor, in sensul ca daca nu vedem scadere de dobinda s-ar putea sa vedem scadere de RMO, in special in ultima sedinta din an”, a spus economistul-sef al Unicredit Tiriac Bank. Economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, considera ca BNR va taia dobinda cheie cu jumatate de punct procentual in sedinta de marti, fiind posibila si o scadere a RMO la pasivele in valuta la 25%. Pentru finalul anului, el estimeaza dobinda cheie la 7,75% pe an. In acelasi timp, Rozalia Pal a declarat ca, pentru ultima sedinta de politica monetara din acest an, din noiembrie, scenariul de baza al Unicredit Tiriac este de mentinere a dobinzii la 8% pe an, fiind insa posibila si o taiere mai mica, de 0,25 puncte procentuale. Reducerea dobinzii de politica monetara influenteaza dobinzile practicate de bancile comerciale atit la credite, cit si la depozite. Efectele unei reduceri se vad de obicei intr-un interval de o luna, o luna si jumatate.

Povestea Cenusaresei din Formula 1

In ciuda unei victorii muncite pentru Lewis Hamilton, chiar daca Glock a prins locul doi la mustata pe mina celor de la Toyota si Alonso a beneficiat de un car de noroc chior, la Singapore Brawn GP a fost pe buzele tuturor. Pentru ca mica si necunoscuta echipa fondata de Ross Brawn, fostul boss Ferrari, e aproape de o performanta demna de povestile fratilor Grimm. Falimentar la finalul sezonului trecut, team-ul Honda a fost cumparat pentru o nimica toata de propriul director tehnic din 2008, Ross Brawn, impreuna cu locul din Marele Circ, si transformata in Brawn GP. 10 luni mai tirziu, "Cenusareasa", echipa din Campionatul Mondial de Formula 1 care are un singur sponsor pe monoposturi, este aproape de cucerirea primului titlu mondial la constructori. Doar 12 puncte le lipsesc britanicilor, care asteapta de la ultimele trei curse din sezon si stabilirea noului campion mondial la piloti, favoritii fiind Jenson Button si Rubens Barrichello, care au reusit la Singapore o clasare pe 5, respectiv 6, in vreme ce urmaritorul principal, Sebastian Vettel, n-a reusit sa termine decit pe 4. Tara Soarelui Rasare asteapta duminica viitoare pe legendarul circuit de la Suzuka aparitia unui nou campion mondial la constructori, o poveste ce rivalizeaza cu "Cenusareasa".

ING opteaza pentru Cluj

Deschiderea noului centru regional al companiei la Cluj-Napoca face parte dintr-un proiect regional demarat in 2008 de divizia de asigurari a ING Europa CentralaCentrul regional de servicii din Cluj va centraliza citeva din functiile departamentelor Financiar, IT si de Operatiuni, a anuntat asiguratorul, care a mentionat totusi ca activitatile legate de marketing si vinzari se vor desfasura in continuare la nivel local, in fiecare tara din regiune. Clientii ING Asigurari de Viata din Romania nu vor fi afectati de aceasta schimbare. "ING Romania va avea in continuare un rol important in divizia de asigurari ING Europa Centrala si va fi parte din acest motor de dezvoltare", se arata in comunicatul grupului olandez.    Angajari in Cluj, concedieri in Cehia si SlovaciaCentrul regional de servicii va include toate tarile din zona ING Asigurari Europa Centrala, respectiv Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria si Romania. Potrivit companiei, motivul deschiderii noii unitati ING la Cluj este rationalizarea operatiunilor din aceasta zona, precum si diminuarea costului unei polite de asigurare de viata.     Primele tari din zona Europei Centrale care vor muta o parte din departamentele Operatiuni, Financiar si IT in centrul din Cluj-Napoca sint Cehia si Slovacia, urmind ca procesul de tranzitie sa inceapa din ultimul trimestru al lui 2010. Potrivit Reuters, miscarea facuta de grupul olandez va duce la concedierea a 280 de angajati din Cehia si Slovacia, ceea ce reprezinta circa 40% din numarul total al angajatilor ING din cele doua tari.     Infiintarea noului centru al companiei la Cluj-Napoca face parte dintr-un proiect regional demarat anul trecut de divizia de asigurari a ING Europa Centrala in scopul imbunatatirii serviciilor pentru clienti si al cresterii eficientei activitatii de asigurari de viata.    Mai putine polite, profit mai mareIn primul semestru al anului, ING Asigurari de Viata a inregistrat o scadere a primelor brute subscrise de 261,35 de milioane de lei, cu 4,5% mai putin fata de aceeasi perioada a anului trecut. Scaderea a fost generata de apetitul mai redus al clientilor pentru produsele cu componenta investitionala si in mod special pentru produsele cu prima unica, potrivit oficialilor companiei. Cu toate acestea, in primele 6 luni, ING Asigurari de Viata a obtinut un profit brut de 54,98 de milioane de lei, de aproximativ 3 ori mai mare fata de primul semestru din 2008, ca urmare a cresterii veniturilor din investitii si a diminuarii cheltuielilor administrative.

Asul din mineca presedintelui

Presedintele Traian Basescu e convins ca numai presiunea poporului, exprimata prin referendum, ii va convinge pe oamenii politici sa reformeze statulPresedintele Traian Basescu a declarat ieri, la Oradea, ca va da publicitatii stenogramele unei intilniri care a avut loc la Cotroceni in 2005 si la care toti liderii politici care au participat au fost de acord cu revizuirea Constitutiei.     "Si clasa politica trebuie sa se modernizeze. De aceea am fost partizanul sistemului de vot unonimal, de aceea este necesara si reforma Parlamentului, sa avem un Parlament unicameral cu 230-240 de parlamentari. Cu Tratatul de la Lisabona una din Camerele parlamentare romanesti se muta la Bruxelles. Parlamentul European devine co-participant la decizie, decizie distribuita pe toate palierele vietii sociale si economice. Asa, am avea trei camere. Mi se pare prea mult. Unii invoca traditia. Da, dar atunci, in perioada interbelica, nu exista UE", a spus seful statului, citat de realitatea.net.     Un referendum necesarPresedintele Basescu a mai explicat ca este nevoie de acest referendum in care populatia sa-si exprime vointa referitoare la crearea unui parlament unicameral, deoarece, astfel, partidele politice nu se vor putea opune vointei poporului.     "In 2005, cind am invitat partidele politice la Cotroceni, toti au fost de acord cu revizuirea Constitutiei. Au mintit. Voi face publice stenogramele in care spun ca sint de acord cu acest lucru. Au promis formarea unei comisii parlamentare pentru revizuirea Constitutiei si n-au facut-o. De aceea trebuie creata si presiune publica prin referendum, pentru ca partidele nu se pot manifesta impotriva vointei poporului. Speranta mea este ca se va da un vot puternic in favoarea simplificarii Parlamentului", a adaugat Basescu.     Va reamintim ca seful statului a propus saptamina trecuta organizarea unui referendum in 22 noiembrie, o data cu alegerile prezidentiale, pentru a consulta populatia in legatura cu reducerea Parlamentului la o singura camera, care sa aiba maximum 300 de parlamentari.

Macovei: "Prin santaj au cistigat bani, dar au pierdut respectul oamenilor"

Monica Macovei, fost ministru al Justitiei, le-a adus acuzatii grave magistratilor, despre care a afirmat, in emisiunea "100%", moderata de Robert Turcescu, ca, desi si-au cistigat banii, au dezamagit poporul.     "Magistratii au cistigat banii, au facut o greva ilegala, au santajat", a spus Monica Macovei, simbata, in emisiunea de la Realitatea TV. "Numai pentru bani au facut-o. Cred ca, pe termen lung, nu au invins", a completat fostul ministru al Justitiei.     "Si-au dat ilegal sporuri unii altora"In mai 2009, spune fostul ministru al Justitiei, Curtea Constitutionala a hotarit ca deciziile de acordare a sporurilor abrogate cu ani in urma sint neconstitutionale. Astfel, Curtea Constitutionala a stabilit, atunci, ca instantele de judecata, inclusiv Inalta Curte, nu pot sa considere in vigoare un articol care deja s-a abrogat. Asadar, spune fostul ministru, "magistratii si-au dat ilegal aceste sporuri, unii altora", ignorind decizia Curtii.     "Judecatorii vin si invoca statul de drept, in conditiile in care ei nu respecta legea. In perspectiva trebuie sa ne intrebam cine sint acesti oameni care ne judeca. (...) Au fost foarte bine platiti si sint in continuare foarte bine platiti. Trebuie sa fie foarte bine platiti, dar, in clipa in care au gresit, in 3 zile afara", crede fostul ministru.    Sistemul e putred din interiorO alta solutie pentru a schimba sistemul justitiei ar fi, in opinia sa, introducerea in CSM a unor oameni din afara sistemului. "In acest moment, sint 19 membri, inclusiv ministrul Justitiei, procurorul general. Din acestia, 14 sint alesi de procurori si de judecatori, deci au intotdeauna majoritatea. Sa largim baza de selectie si sa introducem si oameni din afara sistemului Justitiei, un medic, psiholog, profesor, asa incit sa balansam luarea deciziei", a explicat Macovei.     "Oricit de mica ar fi, coruptia in rindul magistratilor este o problema", avertizeaza deputatul PDL. "Am facut tot ceea ce era in puterile mele legale: am infiintat DNA, am ales acolo niste oameni independenti, pe baza de interviu, cu psiholog. Politicienii au fost investigati, au fost trimisi in judecata, dar dosarele stau in instanta de judecata, multe la Inalta Curte. Acolo trebuie pusa intrebarea. Iar acolo nimeni nu poate sa faca nimic", a spus, dezamagita, Monica Macovei.

Pe scurt

Clujenii au in banci aproape 2 miliardeClujul se afla pe locul intii, dupa Bucuresti, in ceea ce priveste valoarea depozitelor din banci, potrivit datelor BNR. Astfel, in luna august, depozitele bucurestenilor depaseau 11 miliarde de lei, in timp ce clujenii aveau economii in banci de aproape 2 miliarde de lei. In plus, Clujul ramine pe locul I in provincie si in functie de valoarea medie a depozitelor pe cap de locuitor. Astfel, in Capitala se inregistreaza economii medii de 6.000 de lei de persoana, in timp ce in Cluj, valoarea este de 2.757 de lei pe cap de locuitor. Clasamentul celor mai stringatori romani e completat de brasoveni si constanteni, care au pus la banca în medie 2.000 de lei pe cap de locuitor. În clasamentul judetelor in care depozitele populatiei depasesc un miliard de lei nu intra nici un judet din Crisana, Maramures si Oltenia.    A. D.Ce prevesteste "oracolul" Patriciu?Omul de afaceri Dinu Patriciu sustine ca, pina la finele acestui an, cursul valutar va creste pina la 4,7-4,8 lei pe euro, in timp ce imobiliarele vor scadea in continuare. Patriciu a declarat ca actuala cotatie a leului în raport cu euro nu corespunde productivitatii industriei si nici capacitatii economiei de a genera valoare adaugata. "Cursul valutar este un joc între BNR, speculatori si banci. Aici intra si factorul electoral. Cursul este o unealta de imagine", a afirmat Patriciu. Despre piata imobiliara, Patriciu a previzionat ca preturile vor continua sa scada, urmind sa se stabilizeze in jurul valorii de 700 de euro pe metrul patrat.    A. D.

Roman Polanski, arestat dupa 30 de ani

Roman Polanski a fost arestat in Elvetia dupa 30 de ani de la emiterea mandatului de catre autoritatile americaneControversatul regizor a fost ridicat de politisti simbata, la sosirea sa in Elvetia, fiind arestat in cadrului unui proces deschis de autoritatile americane in urma unui scandal sexual.     Roman Polanski a fost arestat simbata de politie, in baza unui mandat american de arestare. S-a intimplat la sosirea sa in Elvetia, unde trebuia sa participe la Festivalul de Film de la Zürich. Anuntul arestului a fost facut ieri de catre organizatorii festivalului.     Cunoscutul regizor, actor si scenarist a fost arestat in cadrul unui proces deschis de autoritatile americane in urma cu 30 de ani, in urma unui scandal sexual.     Toata povestea a inceput in 1977, cind Polanski a fost arestat prima oara, la Los Angeles, dupa ce parintii unei adolescente de 13 ani au depus plingere impotriva sa. Regizorul a recunoscut ca a intretinut relatii sexuale consimtite cu o minora si a pledat vinovat pentru acuzatia de "relatii sexuale ilegale", fapta pentru care a petrecut 47 de zile in inchisoare.     La sfirsitul lunii ianuarie 1978, dupa o reuniune intre avocatii sai si un judecator pe care i-a lasat sa inteleaga ca va reveni in spatele gratiilor, Roman Polanski a fugit in Europa. De atunci, el nu a mai revenit niciodata in Statele Unite, de teama de a nu fi arestat.    O viata ca un filmRoman Polanski, in virsta de 76 de ani locuieste de multa vreme in Franta. Regizorul este cunoscut nu numai pentru creatiile sale cinematografice, ci si datorita unei vieti personale tumultuoase si pline de controverse.     Inainte de a fi implicat in scandalul sexual din anul 1977, un incident violent a zguduit viata artistului. In 9 august 1969, cea de a doua lui sotie, actrita Sharon Tate, gravida in luna a 8-a cu primul copil al cuplului, un baietel, impreuna cu alte patru persoane, Abigail Folger, Jay Sebring, Wojciech Frykowski si Steven Parent, au fost ucisi cu bestialitate de membrii celebrei "familii" conduse de unul dintre cei mai mari criminali in serie, Charles Manson. Crima a socat cu atit mai mult cu cit Charles Manson intentiona sa-l omoare pe fostul proprietar al casei unde se mutasera de curind sotii Polanski.     La putin timp dupa aceasta crima Polanski s-a intors in Europa, unde a locuit majoritatea timpului.     Dupa scandalul sexual in care a fost implicat in 1977 si dupa fuga de autoritatile americane, Roman Polanski nu s-a mai intors niciodata in America. Desi a fost prezent la numeroase festivaluri de film pentru a-si promova creatiile, regizorul a evitat sa mearga in tari care ar fi putut sa il extradeze. El a reusit astfel sa fuga de autoritatile din Statele Unite ale Ameicii timp de 3 decenii.    Roman PolanskiRajmund Roman Liebling, cunoscut sub numele de Roman Polanski, s-a nascut in 18 august 1933 in Paris, Franta. Regizor, producator, scenarist, dar si actor, Polanski a realizat cele mai multe filme in Europa. Patru dintre filmele sale au fost distinse cu premiul Oscar, la mai multe categorii.     Polanski si-a inceput cariera in Polonia, insa in timp si-a cistigat renumele de a fi unul dintre cei mai mari regizori contremporani.     Din 1989 este casatorit cu Emmanuelle Seigner, cea de a treia sa nevasta.     Printre cele mai importante filme regizate de Roman Polanski se numara "Rosemary's Baby" (1968), "Chinatown" (1974), "Tess" (1979), "Bitter Moon" (1992) si "Pianistul" (2002).     Inainte de a fi arestat, regizorul de origine poloneza lucra la filmul "The Ghost", care ar urma sa aiba premiera pe marile ecrane anul viitor.

Crestin-democratii si liberalii, favoriti in alegerile din Germania

Parlamentul federal al Germaniei, o tara cu peste 82 de milioane de locuitori, are 614 deputati. Romania, care abia are 20 de milioane de locuitori, are un parlament bicameral cu 469 de membriSondajele din ultimele zile din Germania indica o victorie a formatiunilor conservatoare conduse de cancelarul Angela Merkel si a aliatului sau, Partidul Liberal-Democrat.     Potrivit unui sondaj efectuat joi, Partidul Crestin-Democrat si partenerul sau bavarez, Uniunea Social-Crestina, vor obtine aproximativ 33 de procente. In favoarea liberal-democratilor vor vota circa 14% dintre electori. Partidul Social-Democrat este in pierdere de viteza si aduna doar 25% din optiunile de vot. Social-democratii ar putea primi insa sprijinul stingii, care este creditata cu 12%, si al Verzilor, pentru care sondajele arata ca ar opta 10% dintre alegatorii germani, informeaza realitatea.net.     Potrivit unui sondaj efectuat de o cunoscuta publicatie din Frankfurt, aproximativ 35% dintre germani nu s-au hotarit inca pentru cine vor vota.Un moment delicat in campania electorala a fost declaratia vicepresedintelui Uniunii Crestin-Democrate, Juergen Ruettgers, care i-a denigrat pe muncitorii romani de la fabrica Nokia din comuna clujeana Jucu, despre care a spus ca "vin si pleaca dupa cum au chef". Surprinzator, cancelarul Angela Merkel nu a luat o atitudine transanta in privinta declaratiei liderului UCD, partid aliat al crestin democratilor in aceasta campanie.     La alegerile pentru Bundestag din anul 2005, social democratii au obtinut 34,2% din voturi, crestini democratii 35,2%, verzii 8,1%, liberalii 9,8%, iar stinga radicala 8,7%. Participarea la vot a atins atunci un record minim, de doar 77,7% din electorat.    Fiecare neamt plateste 7 euro pe an pentru functionarea parlamentuluiFiecare german plateste anual 7 euro pentru ca parlamentarii sa poata munci. Suma acopera atit salariile alesilor, cit si costurile de intretinere a cladirii Bundestag-ului, in care lucreaza 614 alesi. Bugetul anual al Parlamentului german se ridica la 540-560 de milioane de euro pe an, iar salariul unui deputat este de 7.000 de euro. Alesii mai primesc 3.700 de euro ca sa-si plateasca chiria in Berlin si asistentii pe care ii au la cabinete. Spre deosebire de parlamentarii romani, nimeni nu verifica declaratiile de avere ale parlamentarilor germani. Purtatorul de cuvint al Bundestagului spune insa ca presa germana este suficient de vigilenta ca sa observe eventualele neconcordante in declaratiile oficiale.

Tirg mestesugaresc pe pietonala Matei Corvin

Tirgul se va desfasura de luni pina simbata, intre orele 10-20, pe pietonala Matei Corvin, anunta organizatorii evenimentului.     Produsele sint confectionate manual de mesteri populari, conform traditiei, pentru fiecare mestesug în parte.     Un punct de atractie deosebit, datorita autenticitatii sale, îl va reprezenta prezenta ceramistului Bucur Sorin Dan, care va demonstra mestesugul olaritului prin prelucrarea ceramicii la roata olarului. Acest moment inedit se înscrie în promovarea proiectului de dezvoltare a industriei ceramice la nivel local, proiect european finantat din fonduri structurale, derulat de Primaria municipiului Cluj-Napoca, alaturi de alte municipii cu traditie în arta ceramicii si portelanului, respectiv Pecs - oras înfratit cu Cluj-Napoca, Limoges, Faenta, Sevilia, Aveiro etc.     La eveniment participa Asociatia Mesterilor Populari Clujeni, Universitatea de Arta si Design, sectia Ceramica, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri Cluj, Muzeul National de Istorie al Transilvaniei, Asociatia Patronilor si Meseriasilor Cluj, precum si mici întreprinzatori ceramisti care încearca sa continue traditia portelanului clujean de pe vremea fostei fabrici Iris.

Mircia Giurgiu vrea sprijin sindical pentru fotbalisti

Giurgiu a luat deja legatura cu presedintele BNS, Dumitru Costin, cu care a discutat despre modul in care ar putea fi sprijiniti fotbalistii din Romania. "In primul rind, le putem acorda jucatorilor consiliere juridica, pentru a putea deschide procese impotriva patronilor, daca se considera nedreptatiti. Atit legislatia interna, cit si cea externa ii apara, ei fiind afiliati la Federatia Internationala a Fotbalistilor Profesionisti", a spus deputatul PDL.     Ideea sprijinirii fotbalistilor i-a venit lui Giurgiu dupa ce a aflat felul in care sint tratati fotbalistii Stelei de catre patronul Gigi Becali. "Sint unii patroni care cred ca fotbalistii sint slugi. In primul rind, ma refer aici la Gigi Becali, care a spus ca dintotdeauna au existat regi si slugi, doar ca acum nu li se mai spune slugi, ci angajati, si nu se mai spune rege, ci angajator. Aceasta atitudine m-a deranjat foarte tare si m-a determinat sa incerc sa ii ajut pe toti fotbalistii care au probleme cu patronii", a explicat deputatul clujean.     Giurgiu a primit deja si un raspuns de la presedintele FRF, Mircea Sandu, referitor la scrisoarea adresata saptamina trecuta: "Domnul Sandu mi-a multumit pentru propunerile facute, dar mi-a explicat ca modificarea organizarii Cupei Romaniei a fost necesara pentru ca echipele mici nu prea au stadioane pe care sa se poata juca".    M. O.

Oferta slabuta pentru somerii cu studii superioare

Desi interesul pentru un loc de munca a fost destul de ridicat, putini au reusit sa isi gaseasca in cadrul tirgului jobul dorit, aceasta deoarece majoritatea slujbelor scoase la concurs au fost destinate persoanelor cu studii medii.     La bursa locurilor de munca au participat circa 30 de companii, printre care Emerson, Arabesque, Oncos, Janis Club, City Plaza, Cora, Auchan sau Real, cele mai multe posturi oferite fiind in domeniul serviciilor.     In premiera, la tirg a participat si Primaria municipiului Cluj-Napoca, a carei oferta a constat in posturi de bucatar in cadrul Cantinei de Ajutor Social si citeva posturi pentru muncitori calificati in cadrul Serviciului de Spatii Verzi.     In general, absolventii de facultate au incercat sa se orienteze inspre posturi cu salarii incepind de la 1.200 de lei. Tirgul s-a finalizat cu angajarea, respectiv chemarea la interviu a circa 300 de persoane.     Situatia a fost asemanatoare si la nivel national. In urma celor 97 de tirguri de joburi organizate vineri, concomitent, in toata tara, au fost selectate in vederea angajarii 12.619 persoane, dintre care doar 82 sint absolventi de facultate, potrivit datelor centralizate ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Radu Sirbu a fost ales presedinte al PNTCD

Din noul Birou National de Conducere al PNTCD mai fac parte: Doru Nasui - prim-vicepresedinte, Gheorghe Ciuhandu - presedinte CNC, Vasile Andries - secretar general, Ioan Balan, Ion Caramitru, Lucian Filip, Mihai Grigoriu, Alexandru Herlea, Virgil Petrescu, Liviu Petrina - vicepresedinti.     Taranistii au adoptat simbata rezolutia Congresului extraordinar al partidului, in cadrul caruia delegatii din toata tara au hotarit alegerea unei noi conduceri, au votat un nou statut si un nou program politic.     La finalul Congresului, presedintele partidului, Radu Sirbu, a anuntat indeplinirea prioritatilor asumate in primul sau mandat. "Trei sint lucrurile pe care mi le-am propus acum un an sa le facem impreuna, in primul rind, un nou statut - astazi am adoptat proiectul unui nou statut care permite asezarea organizatiei noastre pe o baza mai eficiata si cu speranta de rezultat mai buna. Al doilea lucru pe care vi l-am propus este adoptarea unui noi program politic. Astazi am adoptat un nou program politic din care vom extrage noile mesaje identitare ale partidului. Al treilea lucru pe care mi l-am propus a fost sa deschid partidul si sa promovez noi lideri", a spus Sirbu.     La Congresul PNTCD au participat presedintele de onoare Ion Diaconescu, surorile lui Corneliu Coposu, presedintele Aliantei Civice, Constantin Martian, si presedintii Asociatiilor fostilor detinuti politici din Romania si Asociatiei victimelor mineriadelor. Au trimis mesaje de sustinere pentru Congresul PNTCD fostul premier din Guvernul CDR Victor Ciorbea si presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.     Noul statut al partidului vizeaza echilibrarea puterii, astfel incit presedintele formatiunii sa nu poata repeta demersurile fostului lider Marian Milut, care conduce, acum, o alta aripa a PNTCD. "Aripa Milut" a PNTCD a avut congresul extraordinar in data de 12 septembrie.

Pe scurt

PSD vrea ca directorii de scoli sa fie alesi de primariVicepresedintele PSD, Liviu Dragnea (foto), i-a cerut sefei Inspectoratului Scolar Vilcea, in cadrul Conferintei extraordinare a organizatiei PSD Vilcea, sa tina cont, la numirea directorilor de scoli, de preferintele primarilor partidului. Declaratiile lui Dragnea vin dupa ce primul ministru, Emil Boc, a amenintat-o pe Ecaterina Adronescu ca o demite din functia de ministru al Educatiei daca schimba vreun director de scoala. "Am rugamintea catre toti directorii de deconcentrate sa nu uite un lucru: nimeni nu le cere sa incalce legea. Dar nici nu sint de acord ca solicitarile pe care le fac primarii nostri, de la care toata lumea are pretentii in campanii electorale, sa nu fie luate in seama", a spus Liviu Dragnea.In concediu, de 5 aniO judecatoare de la Tribunalul Bucuresti risca sa fie data afara, dupa ce nu a mai venit la serviciu timp de 5 ani, pentru ca lucreaza in Franta. Antoanela Florescu de la Tribunalul Bucuresti este cercetata disciplinar de CSM pentru absente nemotivate. Judecatoarea a avut, in ultimii ani, doua concedii fara plata prelungite la cerere, iar in acest timp a locuit si profesat in Franta. Însa, din februarie 2009, concediul fara plata nu i-a mai fost aprobat, avind in vedere lipsa de personal cu care se confrunta instanta bucuresteana. Chiar si asa, magistratul nu s-a prezentat la serviciu, dar si-a depus declaratiile de avere si de interese la Tribunalul Bucuresti. Antoanela Florescu a facut scoala de magistratura in Franta, la Bordeaux, iar in prezent este judecator la un tribunal din Paris. Capitala Filipinelor, sub apeIn capitala filipineza, Manila, a fost declarata stare de calamitate in urma inundatiilor provocate de ploi torentiale. Nivelul precipitatiilor a atins 35 de litri/mp in numai 6 ore. Peste 2.000 de oameni au fost evacuati. Sute de automobile din centrul capitalei filipineze au fost luate de torente. Mii de calatori au ramas blocati in porturi, dupa ce cursele de feribot au fost anulate. De asemenea, mai multe zboruri de pe aeroportul din Manila au fost anulate. Meteorologii au avertizat asupra pericolului ruperii a doua baraje din apropiere de Manila, din cauza nivelului de apa ridicat din lacurile de acumulare.    Doi spargatori s-au aruncat singuri in aerDoi hoti neindeminatici si-au pierdut viata simbata, dupa ce peretii unei banci, al carei seif incercau sa il deschida cu explozibil, s-au prabusit. Tinta lor era o filiala a Record Bank, instalata intr-o casa din Dinant, la circa 100 de kilometri sud de Bruxelles. Hotii au operat in cursul noptii, iar explozia a avut loc la ora locala 3.20 (4.20 ora Romaniei). Politistii ajunsi la fata locului au scos de sub darimaturi cadavrele a doi barbati, dintre care unul avea documente de identitate kosovare. Specialistii au declarat ca incarcatura exploziva a fost atit de mare, incit a provocat prabusirea a jumatate din cladire. Autoritatile au fost nevoite sa contacteze o companie specializata, care a ridicat acoperisul, permitindu-le anchetatorilor sa lucreze sub darimaturi.

Omul meciului, refuzat de Marginean

Ayza a ajuns la Mioveni liber de contract, dupa ce s-a despartit in vara de FC Bihor. Brazilianul s-a adaptat repede la formatia argeseana, impunindu-se inca din primele etape in primul "11". Simbata, Ayza a evoluat fara greseala. A driblat, a provocat eliminarea lui Szilagyi, a obtinut lovitura libera din care Dacia a marcat golul victoriei. Una peste alta, un pericol constant la poarta lui Hutan. Putina lume stie insa ca brazilianul a fost la un pas de a semna cu Universitatea Cluj in aceasta vara. Dupa despartirea de FC Bihor, Ayza si-a cautat un alt angajament, fiind indrumat spre "U" Cluj. Fotbalistul l-a sunat pe Ioan Marginean, pe care il cunostea de pe vremea cind juca pentru Ceahlaul Piatra Neamt si l-a rugat sa-l primeasca la Universitatea Cluj, macar sa sustina probe de joc. Marginean insa i-a taiat avintul, refuzindu-l pe motiv ca "U" are suficienti atacanti.     Ioan Marginean este observator de joc si nu detine nici o functie oficiala in club. El este sfatuitorul principal al patronului Florian Walter. Toate deciziile importante care se iau la echipa trec si pe la Marginean.

Turda, invinsa la Simleu

Antrenorul Marin Tudorache a inceput meciul in urmatoarea formula: Moraru - Tornay, Forika, Bier, Panaitescu (Borza, '83) - Bus, Mihu, Petelean (Vasiie, '53), Anghel (Hardau, '63) - Sintejudean, Astafei. In ciuda infringerii, tehnicianul s-a declarat multumit de prestatia echipei sale, punind infringerea in seama ghinionului: "Chiar daca am pierdut, jucatorii mei au avut o atitudine foarte buna. Daca vom continua campionatul cu aceeasi atitudine, vom reusi sa aducem mai multe puncte din deplasare. Sint multumit de joc, am pierdut nemeritat. S-au facut citeva greseli in aparare, pe care trebuie sa le remediem, dar, repet, am fi meritat mult mai mult de la acest joc. Am avut ocazii mari de gol, dar ei au marcat primii. Daca am fi inscris noi, ne intorceam cu toate punctele. De regula, in asemenea meciuri, cine marcheaza primul cistiga", a explicat Tudorache. Iata si celelalte rezultate ale rundei: Liga 2, Seria Vest, etapa a VII-a: CFR Timisoara - FCM Tirgu Mures 0-3, Fortuna Covaci - Muresul Deva 2-0, Gaz Metan Craiova - Minerul Lupeni 1-0, FC Baia Mare - CS Otopeni 1-0, Jiul Petrosani - Drobeta Tr. Severin 2-0, Dacia Mioveni - "U" Cluj 2-1, FC Bihor - FC Arges 1-2. Partida CSM Rimnicu Vilcea - UTA Arad s-a disputat ieri, dupa inchiderea editiei. Ariesul se afla pe locul 14, retrogradabil, cu 6 puncte. Universitatea Cluj a coborit pe locul 4 dupa infringerea de la Mioveni.    D. S.

Talnar s-a rusinat

Atit de suparat a fost Talnar de neputinta din teren si de pe banca, incit a refuzat sa stea de vorba la finalul meciului cu reprezentantii presei clujene care au facut deplasarea la Mioveni: "Nu mai vorbesc, am dat declaratii la SportKlub", s-a rezumat sa spuna "Tintarul", dupa care s-a urcat in masina si a demarat in tromba. Suporterii echipei au ramas cu buza umflata, fara a primi vreun motiv pentru jocul slab aratat de Universitatea Cluj. Vom evidentia insa doar citeva dintre aspectele care au dus la deznodamintul final. "U" Cluj a inceput meciul cu mingi bubuite si asa l-a si terminat. Machado si Voican au beneficiat din primul minut de un marcaj strins din partea fundasilor Daciei Mioveni, superiori in jocul aerian. Chiar si asa, majoritatea actiunilor ofensive clujene s-au bazat pe mingi trimise pe sus, spre Voican si Machado. Cei doi au pierdut aproapte toate duelurile aeriene. In minutul 38, cei mai buni fundasi ai gazdelor, Olteanu si Mosteanu, aveau cite un cartonas galben. Si totusi, "U" nu a construit deloc pe partea lor pentru a forta o eliminare. Dupa cartonasul rosu incasat de Szilagyi, Talnar l-a introdus in teren pe Teusan, jucind astfel la conservarea rezultatului. La golul de 2-1, din minutul 83, antrenorul nu a reactionat. Desi nu mai avea ce pierde, Talnar a intarit ofensiva abia in ultimele secvente ale jocului, cind l-a introdus in teren si pe Bad. I-a certat si injurat pe jucatori, crezind astfel ca ii va motiva suplimentar.    Musat i-a replicatNu toti au acceptat tratamentul "Tintarului". Aflat intr-o zi proasta, Musat a fost primul luat la tinta de antrenor, fiind jignit si amenintat. Nu a rabdat insa foarte mult si s-a rastit la Talnar. Singurul motiv pentru care a scapat de schimbare a fost eliminarea lui Szilagyi, care l-a fortat pe antrenor sa-l introduca pe Teusan si sa-si pastreze ultima schimbare pentru final.

Tintari pe parbrizul Daciei

Machado a marcat al patrulea sau gol in tricoul Universitatii ClujNeinvinsi in campionat si plecati la Mioveni din postura de lideri ai seriei, clujenii nu concepeau sa se impiedice in fata Daciei, echipa care acumulase doar 9 puncte din 18 posibile. In teren lucrurile au stat insa altfel. Prima ocazie a jocului a venit in minutul 6 si a apartinut Universitatii Cluj. Voican a scapat singur spre poarta adversa, a intirziat sa traga la poarta si a fost ajuns si deposedat de fundasii argeseni. Gazdele au replicat imediat, prin Sandulescu ('8) si Ayza ('10), dar suturile nu si-au atins tinta. Pe margine, Talnar arata primele semne de nemultumire. Neagoe a facut ca tensiunea sa creasca si mai mult pe banca Universitatii, dupa o minge expediata de la 20 de metri, putin peste poarta ('30). "U" a raspuns prin Szilagyi, insa fundasul nu a reusit sa devieze balonul in plasa portii adverse. Urmind principiul reciprocitatii, Dacia n-a vrut sa-i ramina datoare Universitatii si a incheiat repriza cu o mare ocazie de gol. Baicu a inventat o pasa spre Ayza, atacantul brazilian a scapat singur cu Hutan, dar portarul a intervenit salvator, mentinind tabela intacta ('43).    Talnar, strateg "desavirsit"Lasindu-si la vestiare si ultimul dram de concentrare, clujenii au clacat inca din startul reprizei secunde. Musat a dat dovada de o somnolenta greu de inchipuit, i-a permis lui Mosteanu sa patrunda in banda, sa centreze pentru Yartey, care a indeplinit o simpla formalitate ('48). Vazind apatia oaspetilor, Dacia a redus putin viteza. Universitatea Cluj a profitat de momentele de respiro oferite de argeseni si a restabilit egalitatea prin Machado, dupa o centrare receptionata de la Popa ('53). Antrenorul Iordan Eftimie a sunat desteptarea. Gazdele au prins viata si au pornit asediul spre poarta lui Hutan, un inger pazitor la ocaziile lui Sandulescu ('59) si Neagoe ('59). Presiunea a atins cote alarmante, o data cu eliminarea lui Szilagyi, dupa un fault in postura de ultim aparator ('72). Bagati cu fundul in poarta si incapabili sa raspunda provocarilor lansate de gazde, "studentii" asteptau de pe banca indicatiile antrenorului Cornel Talnar. Au primit in schimb apostrofari si invective, iar fotbalul i-a pedepsit inca o data. Ayza a scos o lovitura libera la marginea careului, Baicu si-a asumat raspunderea si l-a executat pe Hutan, cu un sut plasat, linga bara ('83). Reusita de 2-1 l-a uluit inclusiv pe "Tintar", care a gasit de cuviinta sa trateze finalul meciului cu un singur atacant, Machado, si el izolat intre fundasii Daciei. Cu 2 minute inainte de fluierul final, Talnar l-a introdus totusi pe Bad in ofensiva. Prea tirziu si prea putin pentru antrenorul adus sa promoveze echipa in Liga 1.    DACIA MIOVENI - "U" CLUJ 2-1Au marcat: Yartey ('48), Baicu ('83) / Machado ('57)     DACIA: Ilie - Mosteanu, Nauiu, Olteanu, Baicu - Enache (Neagoe, '29), Nistor (Mamligeanu, 90^5), Sandulescu, Cosereanu - Ayza, Yartey (Nila, '78). Antrenor: Iordan Eftimie.     "U" CLUJ: Hutan - Ungurusan, Szilagyi, Nitu, Musat - Cojocnean (Tene, '51), Bucsa, Iacob, Popa (Bad, '88) - Voican (Teusan, '73), Machado. Antrenor: Cornel Talnar.     Cartonase galbene: Olteanu ('18), Neagoe ('34), Mosteanu ('38), Yartey ('48), Nistor ('84) / Machado ('34), Voican ('51)     Cartonase rosii: Szilagyi ('72)     Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Tr. Severin). Asistenti: Aurel Onita (Constanta), Paul Dimancea (Constanta)     Stadion: "Dacia". Spectatori: 1.500