monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Alte trei parcuri mari

Peste 200 de hectare din padurile Clujului vor fi transformate in parcuri si zone de agrement„Aceste parcuri vor aduce o adevarata zestre dendrologica municipiului. Inca din anul 2007 exista o decizie a Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate prin care Primariei municipiului Cluj-Napoca i se atribuie 204 hectare de padure. Am facut demersuri pentru a intra cit mai repede in proprietatea acestor suprafete, urmind ca in cel mai scurt timp sa demaram proiectul de amenajare a parcurilor“, a precizat primarul interimar Sorin Apostu.      Cele 204 hectare se afla momentan in proprietatea Ocolului Silvic si sint repartizate in Padurea Hoia (30 de hectare), in Padurea Faget (50 de hectare) si in Padurea Lomb (124 de hectare), astfel ca muncipiul Cluj-Napoca se va imbogati cu trei parcuri.      Potrivit proiectului intocmit de municipalitate, in cele trei noi parcuri ale orasului se vor amenaja alei, piste pentru biciclete, parc pentru skateri, locuri de joaca si vor fi amplasate banci, containere pentru colectarea deseurilor si toalete ecologice. De asemenea, aleile principale vor fi iluminate, iar intrarile si iesirile vor fi controlate.     Mai mult spatiu verdePrimarul a promis ca nu va fi taiat nici un copac din cele trei paduri, explicind ca aleile care se vor amenaja nu trebuie sa fie neaparat drepte. „Ne dorim ca aceste zone de agrement sa fie civilizate si sa se adreseze tuturor categoriilor de virsta. Imediat ce vom finaliza inscrierea in cartea funciara, vom realiza studiile de fezabilitate si proiectele tehnice si vom accesa Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati, astfel incit cheltuielile de la bugetul local sa fie minime“, a mai explicat Apostu.      Pina la finalul anului, primarul spera sa inaugureze portiunile din padurile Hoia si Faget, cea din padurea Lombului fiind mai mare si necesitind mai mult timp pentru amenajare.      Intre timp, Primaria inventariaza spatiile verzi din oras, la ora actuala unui clujean revenindu-i 17 metri patrati de spatiu verde. Autoritatile spera, insa, sa atinga norma europeana de 26mp/ cap de locuitor pina in anul 2013.

Pe scurt

Primaria diversifica modurile de plataClujenii care trebuie sa primeasca bani pentru trusoul nou-nascutilor si pentru incheierea casatoriei vor avea la dispozitie mai multe modalitati pentru a intra in posesia sumelor ce li se cuvin. Astfel, primarul interimar Sorin Apostu a dispus ca, incepind cu data de 5 februarie, plata trusoului pentru nou-nascuti si a sprijinului familial sa se faca saptaminal, in zilele de joi si vineri, intre orele 9-15, respectiv 9-13. Banii vor putea fi ridicati de la ghiseele Primariei de pe strada Stefan Octavian Iosif, insa clujenii pot solicita plata sumelor datorate si direct in conturile bancare personale, in baza unei cereri-tip.    M. O.Schimb valutar la AeroportIn incinta terminalului de sosiri din cadrul Aeroportului International Cluj-Napoca va fi deschisa in curind o casa de schimb valutar. In acest sens, au fost demarate deja procedurile pentru organizarea licitatiei publice in urma careia se va decide numele societatii care va inchiria spatiul in suprafata de 14 metri patrati. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii Consiliului Judetean, documentatia de licitatie va putea fi achizitionata incepind de astazi, in termen de 2 zile de la transmiterea unei solicitari scrise in acest sens, de la sediul Aeroportului, contra sumei de 200 de lei. Ofertele celor interesati de spatiul situat la parterul terminalului de sosiri vor fi deschise in data de 24 februarie.    M. O.Doi „boboci“ la Consiliul JudeteanMihai Szeplekan si Laura Elena Pop au fost validati ieri in functiile de consilieri judeteni, cei doi inlocuindu-i pe actualii parlamentari Marius Nicoara si Cornel Itu. Liberalul Mihai Szeplekan a fost consilierul personal al lui Marius Nicoara pe vremea cind acesta era presedintele Consiliului Judetean Cluj, iar Laura Elena Pop a fost unul dintre candidatii social-democratilor la alegerile parlamentare din toamna anului trecut, numarindu-se printre perdanti. Cei doi au depus oficial juramintul in cadrul sedintei ordinare a Consiliului Judetean de ieri, fiind desemnati si inlocuitorii lui Marius Nicoara si Cornel Itu in comisiile de specialitate din care au facut parte.    M. O.Scandal intre batriniO femeie de 78 de ani din Cimpia Turzii a fost ranita de concubinul ei, de 86 de ani, pe fondul unor divergente in cuplu. Incidentul a avut loc in Cimpia Turzii, in locuinta in care traia femeia. Concubinul ei, Mihail A., din aceeasi localitate, i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu un cutit, cauzindu-i plagi la miini si la picioare, precum si la fata. Batrinul a vrut mai apoi sa se sinucida, lovindu-se cu acelasi cutit in piept. Cercetarile continua sub aspectul savirsirii infractiunii de vatamare corporala.        A. D.

Limba romana in Europa

Unitate in diversitate? Putem defini modelul european in acest sens?...      Un raspuns afirmativ, daca luam in considerare culturile diferite, credintele sau obiceiurile care-i compun imaginea de ansamblu. Lucru, de altfel, perfect normal pentru un continent unde se intilnesc atitea graiuri, si asta daca ne gindim la faptul ca numai limbile oficiale ale tarilor Uniunii Europene reprezinta interferenta celor trei elemente: indo-european, fino-ugric si semitic. In esenta, exista o Europa reala, sinteza a unui trecut milenar, plamadit prin contributia celor aproximativ o suta de popoare care formeaza „marea familie europeana“.      Fiecare dintre aceste popoare este puternic legat de limba pe care o vorbeste, pentru ca, pe linga faptul ca inlesneste comunicarea interumana, este un instrument de cultura si prin aceasta de distinctie sociala.      Despre originea si importanta limbii romane, mai ales ca limba romanica, s-a scris de-a lungul timpului; istorici, filologi, lingvisti sau chiar etnologi au vorbit despre etnicul romanesc, despre specificul limbii romane si despre identitatea noastra culturala sau despre traditiile si obiceiurile ce ne particularizeaza ca natiune si ca popor.      Astazi, dincolo de preocuparile cotidiene, de aspectele strict politice sau de scandalurile promovate de media, dincolo chiar si de etichetele care ne sunt puse din afara, ne intrebam asupra locului si rostului pe care limba romana si, o data cu ea, societatea romaneasca le detine in noul context european.      Romana este una dintre cele mai vechi limbi ale Europei, iar cei 2000 de ani de istorie desfasurati in bazinul inferior al Dunarii, in stinga si in dreapta fluviului, au facut din ea un idiom important al acestui spatiu de civilizatie. Fondul latin, pastrat indeosebi pe palierul care adaposteste structura gramaticala, s-a dovedit de o mare rezistenta, asigurind supravietuirea si functionarea in timp a tiparelor primordiale.      Desprinsa din familia limbilor romanice (alaturi de sarda, italiana, retoromana, franceza, provensala, catalana, spaniola si portugheza), romana reprezinta latinitatea orientala, hotaritoare in acest sens fiind afirmatia, capitala pentru identitatea noastra, regasita in Predoslovia lui Grigore Ureche la „Letopisetul Tarii Moldovei“: „(...) macara ca de la Rim ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate“.     Nasterea limbii romane este pregatita de expansiunea puterii romane la Dunarea de jos, de cucerirea Daciei si de romanizarea ei guvernata de un program imperial, de dominare a limbii latine in detrimentul idiomului autohton.      Stim deja ca inceputul erei noastre ii gaseste in sud-estul Europei pe geto-daci, popor autohton, independent si suveran, care insa va fi cucerit de Imperiul Roman, in urma razboaielor dintre anii 101-106. Aceasta cucerire a insemnat punctul culminant al extinderii imperiului, dupa care incepe decaderea lui. Dar aceasta nu inainte ca autohtonii sa fie integrati in procesul de romanizare prin care se exercita, asupra populatiilor cucerite, puterea politica, militara si, mai ales, se impunea un model cultural superior, prin afirmarea limbii latine.      Desi in urma acestei cuceriri statul dac a disparut de pe harta lumii antice, populatia bastinasa nu a fost exterminata, asa cum s-a afirmat in anumite situatii. Continuitatea geto-dacilor, in perioada stapinirii romane si in perioada migratiilor, este o chestiune esentiala a stiintei istorice romanesti, caci de ea depinde interpretarea originii poporului roman.      Experienta istorica ne arata ca toate marile imperii si-au impus limba populatiilor cucerite. De cele mai multe ori, insa, o data cu prabusirea lor, dispare si limba impusa, asa cum s-a intimplat in timpul lui Alexandru cel Mare, in Imperiul Persan, mongol sau bizantin.       Latina Imperiului Roman a avut sorti diferite: fie a disparut, in cazul vechilor civilizatii (grecii), fie a fost inlocuita mai tirziu de limba migratorilor (cum a fost cazul englezilor, ungurilor, slavilor etc.). In alte provincii, insa, s-a mentinut modificindu-se dupa specificul local si formindu-se astfel popoarele neolatine, printre care si romanii.      Bineinteles, ca ne intrebam care au fost motivele ce au determinat intreaga lume geto-daca  sa-si paraseasca limba pentru una noua, cea a cuceritorilor. Vom intelege mai bine acest fenomen daca vom lua citeva exemple din zilele noastre. Se stie ca in perioada dintre cele doua razboaie mondiale cele mai utilizate limbi erau franceza, germana si engleza, caci popoarele lor se aflau pe atunci in fruntea lumii civilizate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, insa, cea din urma a capatat prioritate, dar nu datorita englezilor, ci americanilor, care din 1955 au pasit intr-o alta treapta de civilizatie a lumii, cea supraindustrializata, avind o tehnica de virf, in care masinile de calcul si alte mijloace noi de munca si de gindire au revolutionat intreaga lume.      Fosta URSS a cautat si ea sa-si impuna limba rusa, dar nu a reusit, caci tehnica ei nu era la nivelul celei americane. Ba, mai mult, chiar popoarele de aici isi cauta acum limba si cultura traditionala de dinaintea inglobarii lor in imperiul tarist, asemeni grecilor si popoarelor orientale, care dupa prabusirea Imperiului Roman au revenit la vechea lor limba si cultura.      Celelalte popoare europene, printre care si geto-dacii, au mentinut insa limba romanilor, asemeni neolatinilor din America de Sud, pentru ca aveau de-a face cu o cultura superioara lor. Se intelege, deci, ca in schimbarea limbii popoarelor factorul principal care impune acest lucru este nivelul de civilizatie.      Secolul al VIII-lea, care a insemnat in Europa momentul aparitiei limbilor romanice, deja inregistrase, spun unii savanti, nasterea limbii romane din elementul traco-geto-dac si latina populara.     In comparatie cu celelalte popoare neolatine din apus, socotite a fi succesoarele vechilor populatii antice care au trait pe aceleasi teritorii, la romani acest lucru a fost contestat de unii autori straini si a fost avansata teoria imigrationista, tocmai pentru a-i desprinde pe romanii de azi de stramosii lor geto-daci. Aceasta teorie, desi neconvingatoare, i-a determinat pe istoricii nostri, sa o aprofundeze, tocmai pentru a-i arata netemeinicia si pentru a dovedi continuitatea geto-dacilor si transformarea lor in romani, in urma fenomenului romanizarii. Astazi, continuitatea stramosilor nostri geto-daci este un fapt sigur, intarit si de cercetarile arheologice.      Insa nu trebuie uitat ca limba romana a aparut si a evoluat in conditii specifice, daca ne gindim la vecinatatea „neromanica“ si adesea ostila, care a obligat-o sa-si conserve staruitor lexicul latinesc si structura gramaticala primordiala, dar sa dea dovada si de capacitatea de a primi influente datorate contactelor indelungate cu limbile slave, limba maghiara, limba turca sau limba greaca. La temelia ei principalele substantive si verbe provin din latina, dar cu timpul s-au adaugat altele straine, intrecindu-le in numar pe cele dintii. In schimb, din latina s-au pastrat cuvintele de legatura, asa ca nu se poate construi o fraza fara cuvinte latinesti.      Intre limbile romanice, romana prezinta cele mai multe coincidente „originare“ (conservari si dezvoltari comune) cu italiana, mai ales cu italiana centrala si meridionala: „Daca toate limbile romanice sint surori, italiana si romana sint surori gemene“ (G. Bonfante).     Dupa afirmatia lingvistului E. Coseriu, primele marturii scrise, la nivel european, despre originea latina a limbii romane le apartin invatatului francez Gilbert Genebrard si celui spaniol Andrés de Poza, la inceputul secolului al XVI-lea. Sint primii autori care ii recunosc romanei aceasta pozitie, de limba romanica alaturi de italiana, spaniola si franceza.      Astazi, limba romana este o limba istorica impreuna cu cele patru dialecte: dacoroman, istroroman, aroman si meglenoroman. De-a lungul timpului, datorita influentelor masive care s-au exercitat asupra lor, dialectele sud-dunarene au fost atrase in diferite sub-arii, in cadrul ariei „balcanice“: istroromana, prin influenta croata; aromana prin influenta neogreaca; meglenoromana prin influenta greaca si bulgara.      In ceea ce priveste dialectul dacoroman, el presupune limba romana pe care o vorbim noi astazi si „asa-zisa“ limba moldoveneasca. Spunem „asa-zisa“ fiindca o limba moldoveneasca diferita de limba romana nu exista. E doar o himera, dupa cum spune E. Coseriu, creata de o anumita politica etnica si culturala straina, fara nici o baza reala. De fapt, limba vorbita de populatia bastinasa si majoritara intre Prut si Nistru, si chiar dincolo de aceasta limita geografica, tine in toate privintele de dialectul dacoroman. Tot ceea ce e caracteristic pentru dacoromana si desparte acest dialect de celelalte dialecte romanesti e caracteristic si pentru graiul romanesc din Basarabia si Transnistria. Ba, mai mult, acest grai nu contine nici macar elemente autonome, cum se intimpla cu cel banatean sau cel maramuresean. In sprijinul acestei idei mai mentionam si faptul ca, din punct de vedere lingvistic, graiul basarabean, nu s-a despartit niciodata de limba vorbita in dreapta Prutului. Acesta din urma, nu constituie o frontiera lingvistica.     In afara de Romania si Republica Moldova, limba romana mai are statut oficial si in provincia Voivodina din Serbia.     Fenomenul emigrarii, din ce in ce mai prezent, a influentat enorm distribuirea vorbitorilor de limba romana, nu numai in Europa, ci in intreaga lume. Vei auzi, asadar, vorbindu-se romaneste oriunde, si nu doar in tarile in care a devenit limba oficiala.     Minoritatile romane intilnite in Ucraina, Serbia, Voivodina, Ungaria sau Bulgaria au in comun faptul ca aceste state le-au recunoscut limba ca oficiala, chiar daca i se alatura si altele. De asemenea, comunitatile romanesti din Spania, Italia, Franta, sau Portugalia formeaza grupuri omogene care contribuie in mare masura la popularizarea limbii.       Limba romana este intens studiata si de cetatenii straini care studiaza in Romania, acestia achizitionind-o ca o a doua limba straina. Exista chiar si un Institut al limbii romane, stabilit de Ministerul Educatiei, in care se promoveaza studierea limbii, a obiceiurilor, culturii si civilizatiei acestei tari. Iata ca prin originalitatea si specificul limbii noastre sintem europeni, o unitate bine definita in diversitate. In acest sens, pentru noi romanii, Europa nu constituie in mod esential doar o notiune geografica sau geopolitica, ci mai degraba una culturala, un pol spiritual.

Cartea deschisa a Imparatiei - Intrarea mare

Este intrarea cu Cinstitele Daruri. (E gresit sa se spuna Sfintele Daruri, deoarece acum ele inca nu sunt sfintite). Ea are caracterul unei procesiuni solemne prin care darurile de pâine si vin din firida proscomidiarului sunt stramutate pe sfânta masa, adica pe jertfelnic, unde, prin sfintire, se vor preface in Trupul si Sângele Mântuitorului Hristos.     Preotul rosteste in taina urmatoarea rugaciune, pe care va rog sa o urmariti cu atentie:     Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, Imparate al slavei; caci a sluji Tie este lucru mare si infricosator chiar pentru puterile ceresti. Dar, totusi, din iubirea Ta de oameni cea negraita si nemasurata, fara mutare si fara schimbare Te-ai facut om, si Arhiereu al nostru Te-ai facut, si, ca un Stapân-a-toate, ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe liturgice si fara de sânge; ca numai Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, stapânesti cele ceresti si cele pamântesti, Tu, Cel ce Te porti pe scaunul heruvimilor, Domnul serafimilor si Imparatul lui Israel, Tu, Cel ce singur esti Sfânt si intru sfinti Te odihnesti. Asadar, pe Tine Te rog, Cel ce singur esti bun si binevoitor, cauta spre mine, pacatosul si netrebnicul robul Tau, si curateste-mi sufletul si inima de cugete viclene; si cu puterea Sfântului Tau Duh invredniceste-ma pe mine, cel ce sunt imbracat cu harul preotiei, sa stau inaintea acestei sfinte Tale mese si sa jertfesc sfântul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sânge. Ca la Tine vin, plecându-mi grumajii, si Tie ma rog: Sa nu-Ti intorci fata de la mine, nici sa ma lepezi dintre slujitorii Tai, ci binevoieste ca darurile acestea sa-Ti fie aduse de mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau. Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te imparti, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, si totodata Parintelui Tau Celui fara de inceput si Preasfântului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.     Sa incercam a desprinde din aceasta rugaciune câteva aspecte esentiale.     Daca inainte de Intrarea mica a fost invocat Dumnezeu-Tatal: Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru..., pregatind venirea in lume a Fiului ca Profet-Invatator, de data aceasta Preotul I se adreseaza Fiului in dubla Sa functiune, de Imparat si Arhiereu. Se admite ca Intrarea mare este simbolul si reiterarea intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim, când a fost aclamat ca Imparat al lui Israel. Totodata, insa, acelasi drum Il ducea pe Arhiereu catre mântuitoarea jertfa de pe cruce. Hristos S’a jertfit ca Ahiereu si a inviat ca Imparat, biruitor asupra mortii. Iata ce ne spune, in aceasta privinta, Sfântul Apostol Pavel: Dumnezeu-Tatal a facut ca puterea Sa sa lucreze in Hristos, sculându-L din morti si asezându-L de-a dreapta Sa intru cele ceresti, mai presus de ingeri si decât orice nume, si pe toate I le-a supus sub picioare, si pe El L-a dat peste toate Cap Bisericii, care este trupul Sau, plinatatea Celui ce pe toate intru toti le plineste.      Prin inviere, Domnul S’a imparatit. Devenit Imparat, El Si-a luat in stapânire Imparatia in intreita ei ipostaza: liturgica, aurorala si plenara. De aceea preotul I se adreseaza lui Hristos: Imparate al slavei. Pentru a deveni nu doar Imparat, ci si Arhiereu, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu sa Se intrupeze. El a devenit om, dar fara mutare si fara schimbare, adica fara sa Se desparta de Tatal si fara sa-Si piarda ceva din dumnezeirea Sa.      Inainte de a Se inalta la cer, Domnul le-a spus ucenicilor Sai si, prin ei, noua tuturor: Iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Prezenta perpetua a lui Hristos in lume se face prin rugaciune: Unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. De asemenea, ea se realizeaza si prin iubirea noastra fata de aproapele aflat in suferinta, exprimata prin actul nostru de milostenie fata de el: Intrucât ati facut unuia dintr’acesti foarte mici frati ai Mei, Mie mi-ati facut. Acestea sunt, desigur, prezente reale. Dar prezenta absolut esentiala si indispensabila a lui Hristos nu este intre noi, ci intru noi, concomitent cu prezenta noastra intru El. Domnul a insistat asupra unitatii necesare si indisolubile dintre El si noi, invocând simbolul relatiei dintre trunchi si ramura: Eu sunt vita; voi, mladitele. Cel ce ramâne intru Mine si Eu intru El, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Asa cum vita este hrana mladitei, tot astfel Hristos este – si trebuie sa fie – hrana noastra. Vita isi hraneste mladita prin seva. Or, nici rugaciunea si nici milostenia nu pot fi seva hristica, deoarece, in ambele cazuri, initiativa ne apartine noua. Fluxul sevei este de la vita la mladita, nu invers. Ei bine, pentru a ne oferi noua, oamenilor cu trup material, posibilitatea de a comunica direct si nemijlocit cu Iisus Cel inaltat la cer, El a instituit comuniunea euharistica, adica modalitatea prin care Hristos – ceresc, nevazut, real – ni Se ofera prin singura cale de acces la materialitatea noastra, aceea a pâinii si vinului, seva-hrana materiala devenita seva-hrana duhovniceasca. Dupa cum stiti, Euharistia a fost instituita de Domnul la Cina cea de Taina. Zic instituita, si nu "fagaduita", iar pentru aceasta voi face recurs la gramatica textului evanghelic. Inainte de a Se inalta la cer, Domnul nu le-a spus ucenicilor: Iata, Eu cu voi am sa fiu..., ci: cu voi sunt..., folosind prezentul perpetuu. De asemenea, nu spusese: Unde vor fi doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo voi fi si Eu..., ci: unde sunt doi sau trei (...) acolo sunt si Eu..., folosind acelasi prezent. Tot astfel la Cina, oferind pâinea: Acesta este trupul Meu ... si oferind vinul: Acesta este sângele Meu. Mântuitoarea jertfa de Sine – sângeroasa si unica – pe care avea sa o aduca pe cruce in calitatea Sa de Arhiereu este transsubstantiata acum, la Cina, in jertfa nesângeroasa si perpetua. Spre a-i asigura perpetuitatea pâna la sfârsitul veacului, El le-o impartaseste si le-o preda sfintilor Sai apostoli prin porunca: Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea, iar acestia, la rândul lor, le-o impartasesc si le-o predau urmasilor lor, episcopi si preoti, din generatie in generatie, prin Taina Hirotoniei (despre care v’am vorbit altadata).      Iata de ce, revenind la rugaciunea de taina a preotului, acesta I se adreseaza lui Hristos prin cuvintele: ... si Arhiereu al nostru Te-ai facut si (...) ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe liturgice si fara de sânge. El isi motiveaza astfel lucrarea prin aceea ca, desi nevrednic ca orice muritor care nu poate sa fie viu si sa nu gresasca, in calitatea sa de urmas al apostolilor indeplineste porunca pe care Domnul i-a dat-o prin ei.

Talcuire la Tatal nostru (6)

Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vina imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de Cel-Rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. AminCine da trup, acela da si suflet, si cine da vazduh, acela da si paine. Copiii Tai, Daruitorule Milostive, asteapta de la Tine toate cele de trebuinta.      Nu ma rog Tie pentru painea mea, ci pentru painea noastra. Ce folos daca am paine numai eu, cand fratii mei flamanzesc imprejurul meu? Ar fi mai bine si mai drept daca s’ar lua de la mine o asemenea paine amara a iubirii de sine; mai bine sa rabd de foame impreuna cu fratii mei. Nu poate fi voia Ta sa-ti dea multumita un singur om, in timp ce sute Te blesteama. Tatal nostru, da-ne noua painea noastra, ca sa Te slavim intr’un glas si sa ne amintim cu bucurie de Tatal nostru Cel ceresc. Astazi ne rugam pentru ziua de astazi. Ziua aceasta este mare: in ea s’au nascut nenumarate fapturi noi. Nenumarate fapturi noi, care nu au fost ieri si care maine nu vor fi, se nasc astazi sub aceeasi lumina a soarelui, impreuna cu noi umbla pe una dintre stelele tale si cu noi dimpreuna graiesc Tie: painea noastra. Nimeni afara de Tine nu are drept asupra zilei de maine si asupra painii de maine, ci numai Tu si aceia dintre locuitorii pamantului pe care ii poftesti Tu. Daca e dupa voia Ta ca sfarsitul zilei de astazi sa fie linia despartitoare dintre viata si moartea mea, ma voi pleca in fata voii Tale sfinte. Daca e voia Ta ca maine sa fiu din nou tovaras de calatorie al marelui soare si oaspete la masa Ta, voi da din nou multumita Tie, precum o fac zi de zi. Si ma voi pleca in fata voii Tale iarasi si iarasi, precum fac ingerii din cer, Daruitorule al tuturor darurilor trupesti si duhovnicesti!Sfantul Nicolae Velimirovici

Sarbatoarea Intampinarii Domnului

Click pentru imagine maritaCunoscuta inca din veacul al IV-lea la Ierusalim, Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost mai apoi praznuita la Constantinopol in secolul al VI-lea si la Roma cu un secol mai tarziu. In calendarul crestin ortodox se sarbatoreste pe data de 2 februarie si rememoreaza evenimentul in care pruncul Iisus este dus la templu de catre Fecioara Maria si dreptul Iosif, asa cum aflam din relatarea Sfantului Evanghelist Luca din Noul Testament. (Lc 2, 22-38). Scena Intampinarii Domnului este prezentata conform traditiei iudaice unde la patruzeci de zile dupa nasterea pruncului baiat se aducea jertfa la templu. (Lev. 12:6-8)     Primele reprezentari iconografice care au ca punct de plecare cuvantul Sfintei Scripturi le gasim atat in mozaicul din secolul al V-lea de la Biserica Santa Maria Maggiore de la Roma, cat si pe un relicvariu cruciform aflat in Muzeul Lateran si datat la inceputul veacului al VI-lea. Iconografia praznicului s-a definitivat probabil in jurul secolului al X-lea.      Compozitia inchisa ne dezvaluie in genere patru personaje grupate in jurul Pruncului Iisus. Astfel, in dreapta il vedem pe dreptul Simeon cu bratele intinse primindu-l pe Iisus, iar in partea opusa, in gesturi succesive, sunt infatisati Fecioara Maria, Sfantul Iosif purtand in mainile sale doua turturele sau doi pui de porumbel dupa obiceiul evreilor la acest eveniment si Sfanta Ana proorocita, fiica lui Fanuel, ce are in mana un filacter deschis si pe care sta scris: Pruncul Acesta a facut cerul si pamantul. Iconograful acorda o importanta majora redarii chipului dreptului Simeon – primitor de Dumnezeu, tocmai pentru profetia vestirii sale de catre Duhul Sfant de a-l primi si binecuvanta pe Mantuitorul Hristos. Din respect si veneratie pentru Fiul lui Dumnezeu Simeon are mainile acoperite cu vesmantul pe care il poarta asa cum il au si ingerii in icoana Botezului. In marea majoritate a reprezentarilor, in partea dreapta a icoanei este pictat un baldachin, iar sub el Sfanta Masa, elemente ce simbolizeaza templul. In icoanele vechi, centrul lucrarii il ocupa Hristos, asa cum se poate vedea in mozaicul din secolul al XI-lea din Biserica Manastirii Hosios Lukas din Grecia.      In registrul iconografic al bisericilor rasaritene scena Aducerii la templu a lui Hristos se afla indeobste in absida vestica alaturi de marea compozitie a Nasterii.      Exemple semnificative gasim si in icoanele pe lemn ca cele ale ciclurilor praznicar asemeni iconostasului de la Biserica Manastirii Lupsa din secolul al XVII-lea. In acest tip iconografic, autorul a ales de cuviinta sa intoarca sensul de citire al temei, asezandu-l pe Hristos in partea stanga a imaginii urmat de cele trei figuri amintite mai inainte.     Imnografia sarbatorii, bogata in intelesurile simbolice ale misiunii viitoare a lui Hristos, sintetizeaza in cantarile de la Vecernie acest moment, dandu-i si sens de preinchipuire a Invierii: Bucura-te ceea ce esti cu Dar daruita, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru, luminand pre cei dintru intuneric; veseleste-te si tu batranule drepte, cel ce ai primit in brate pre slobozitorul sufletelor noastre, cel ce ne-a daruit noua si inviere. (Tropar, glas 1)     Privind icoana Intampinarii Domnului, sa ne alaturam dreptului Simeon, primindu-L si noi astazi in sufletele si cugetele noastre pe Pruncul Hristos si sa rostim impreuna: Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau  Israel. (Lc. 2, 29-32)

Seminar despre patrimoniul natural

Foto Diana SandorMinisterul Mediului, prin Organismul Intermediar (OI) POS Mediu Cluj-Napoca, a organizat ieri „Seminarul de instruire a potentialilor beneficiari ai Axei prioritare 4 – POS Mediu – Protectia si imbunatatirea biodiversitatii si a patrimoniului cultural“.     Seminarul a fost si un forum de dezbatere regional, scopul actiunii fiind identificarea obiectivelor importante in domeniu, ce pot fi materializate in proiecte. Pina acum, numarul proiectelor depuse pe Axa prioritara 4 a fost relativ redus, insa reprezentantii OI spera ca acest lucru sa se schimbe, o data cu o serie de modificari in ceea ce priveste limitele admise pentru cheltuielile cu salariile. Astfel, cheltuielile cu salariile pentru personalul beneficiarului implicat in managementul operatiunii pot reprezenta acum pina la 20% din valoarea totala eligibila a proiectului, daca aceasta e mai mica sau egala cu echivalentul in lei a 1 milion de euro.      De asemenea, pentru proiectele cu o valoare totala eligibila intre 1 milion si 5 milioane de euro, salariile pot ajunge la 12% din valoarea proiectului.Bani pentru natura     In cadrul seminarului de ieri s-a urmarit familiarizarea potentialilor beneficiari cu modul in care se completeaza o cerere de finantare pentru sesiunea a II-a de proiecte din cadrul Axei prioritare 4, care a fost lansata pe 28 ianuarie 2008. Pentru 2007-2013, fondurile alocate pentru finantarea proiectelor din Axa prioritara 4 se ridica la circa 215 milioane de euro, din care 172 de milioane de euro reprezinta finantare din Fondul European de Dezvoltare Regionala si aproximativ 43 de milioane de euro sint cofinantare de la bugetul de stat.

Fara protectie financiara

Deficitul de protectie reprezinta diferenta între veniturile disponibile într-o familie si nevoile acesteia si a ajuns in prezent la 97 de miliarde de euro, fata de 43 de miliarde de euro în 2006.     Datele, aferentele lunii noiembrie 2008, au fost calculate de ING Asigurari de Viata ca diferenta între resursele financiare necesare si cele care sint disponibile la un moment dat pentru a mentine standardul de viata al unei familii în cazul decesului persoanei cu venitul cel mai mare din familie. „În medie, un român ar trebui sa-si asigure cel putin 50.000 de lei pentru a-si proteja financiar familia în urmatorii 5 ani, în cazul decesului persoanei care aducea cel mai mare venit“, a declarat directorul general al ING Asigurari de Viata, Cornelia Coman. Ea a explicat ca, la o polita de deces cu valoare asigurata de 50.000 de lei, prima lunara este de circa 20 de lei. Coman a estimat ca piata de asigurari de viata va creste cu 7-10% în acest an, dupa ce in 2007 a ajuns la 1,44 de miliarde de lei, iar in primele 9 luni din 2008 ajunsese la 1,31 de miliarde de lei. Asigurarile de viata au o pondere de circa 20% în piata asigurarilor.

Fonduri europene pentru IMM-uri

Ministerul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri a aprobat 178 de proiecte depuse de IMM-uri pentru accesarea de fonduri europene.     Valoarea proiectelor este de 30 de milioane de euro, potrivit secretarului de stat în MIMMCMA, Maria Pârcalabescu. „Ieri (miercuri, 28 ianuarie – n.r.) am aprobat 178 de proiecte în valoare de 30 de milioane de euro dintr-o linie de fonduri de 64 de milioane de euro. Intentia noastra este ca, pina la sfirsitul lunii februarie, sa încheiem aceasta linie de fonduri“, a spus ea. Maria Pârcalabescu a precizat ca mai exista o linie de fonduri europene pentru proiecte mari, în valoare totala de 31 de milioane de euro, si a adaugat ca fondurile din aceasta linie vor fi accesate de aproximativ 20 de intreprinderi mici si mijlocii.      „Au fost 700 de dosare depuse, din care la început au fost respinse 100 de dosare, iar din cele 600 ramase estimam ca vor intra la o analiza finala aproximativ 200 de dosare. Din aceste 200, 20 vor fi declarate cistigatoare“, a explicat Pârcalabescu. De asemenea, ea a mentionat ca, daca în privinta celor doua linii de fonduri mai sus amintite înscrierile au fost sistate, IMM-urile mai pot depune totusi proiecte în acest an pentru investitii de pina la 250.000 de euro.     Secretarul de stat a precizat ca guvernul intentioneaza sa aprobe o ordonanta pentru prefinantarea proiectelor de investitii.      In februarie, ministerul va semna un acord cu fondul de garantare care va oferi scrisori de garantie bancilor pentru creditarea proiectelor IMM-urilor. De asemenea, acestea vor fi contragarantate si de EximBank. Vicepresedintele EximBank, Tudor Bohâlteanu, a spus ca banca pe care o reprezinta, în momentul de fata, poate garanta pina la 2.000 de miliarde de lei.

Incasari record, si totusi ?pe minus?

In anul 2008, in judetul Cluj, cel mai mare deficit bugetar s-a inregistrat la asigurarile de sanatateDirectia de Finante Cluj a anuntat ca exercitiul financiar la 31 decembrie 2008 s-a incheiat cu un deficit total in valoare de 236,504 milioane de lei.     Anul trecut, excedente au inregistrat bugetul de stat (46,707 milioane de lei), bugetul local (97,815 milioane de lei) si bugetul asigurarilor pentru somaj (24,160 de milioane de lei). In schimb, au fost inregistrate deficite la bugetul asigurarilor sociale de stat (144,994 de milioane de lei) si la bugetul asigurarilor de sanatate (260,192 de milioane de lei).     Totodata, potrivit DGFP Cluj, la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in ceea ce priveste gradul de realizare a programului orientativ de incasari, judetul Cluj se situeaza pe locul 8 dintr-un total de 43 de directii generale, cu un grad de realizare a programului de 92,27%, iar ca volum al incasarilor reprezinta un procent de 2,63% din incasarile anului 2008. De asemenea, facind abstractie de incasarile la nivelul municipiului Bucuresti, judetul Cluj se afla pe primul loc ca volum al incasarilor, cu un total de peste 1 miliard de euro, echivalent in lei.      In 2008, Clujul a incasat la bugetul de stat 2,345 de miliarde de lei, fata de 1,745 de miliarde de lei in 2007. De asemenea, la bugetul asigurarilor sociale de stat incasarile au ajuns la 1,048 de miliarde de lei, fata de 838 de milioane de lei in 2007, iar la bugetul fondului national unic de asigurari de sanatate au fost incasati 458 de milioane de lei, fata de 394 de milioane de lei in 2007. In paralel, la bugetul asigurarilor de somaj au fost incasati mai putini bani fata de 2007, respectiv 59,9 milioane de lei, fata de 79,5 milioane de lei in 2007. Per total, la bugetul consolidat au fost incasati 3,912 miliarde de lei, fata de 3,057 de miliarde, in 2007.     Datornici si sanctiuniPe tot parcursul anului trecut, DGFP Cluj a transmis 117.668 de somatii, in valoare de 596 de milioane de lei, fiind incasate somatii in suma de 255 de milioane de lei. Totodata, au fost infiintate sechestre asupra bunurilor mobile si imobile in 614 cazuri, in suma de 117 milioane de lei, si au fost valorificate sechestre in valoare de 90 de milioane de lei.  La sfirsitul anului trecut, 6.157 de societati comerciale aveau datorii totale de 213,847 de milioane de lei, fata de 6.728 de firme cu datorii totale de 245,541 de milioane de lei, cite erau inregistrate la finalul lui 2007.

Pe scurt

Crestere pentru EximturAgentia clujeana de turism Eximtur a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 40,5 milioane de euro, în crestere cu 15% fata de 2007, iar pentru 2009 vizeaza o crestere cu 10%, pina la 44 de milioane de euro. Potrivit reprezentantilor companiei, din cifra de afaceri pentru 2008, cite aproximativ 25% o reprezinta turismul intern si extern, 45% biletele de avion, iar 5% alte servicii. „Pentru anul 2009 ne dorim o crestere de 10% a cifrei de afaceri, data în principal de cresterea vinzarilor online prin intermediul noului site care va fi lansat în prima jumatate a lunii februarie“, sustine directorul general al Eximtur, Lucia Morariu. Eximtur are în prezent 12 agentii proprii în Arad, Baia Mare, Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Suceava si Timisoara si doua sedii administrative, în Cluj-Napoca si Timisoara.    A. D.Credit cu DAE 0Magazinele „real,- Hypermarket Romania“, in colaborare cu BRD Finance, au lansat pentru utilizatorii „real,- MasterCard“ oferta promotionala „12 luni credit cu DAE 0“. Promotia se desfasoara in perioada 29 ianuarie – 11 februarie 2009 si este valabila pentru produsele electronice, electrocasnice si media marcate din catalogul promotional aferent acestei perioade. Aceasta facilitate este acordata in exclusivitate posesorilor cardului „real,- MasterCard“ sau celor care completeaza o cerere de card (sub forma de prima cumparatura). Clientii care sint deja posesori de card „real,“ trebuie sa achite produsele la casa Media din interiorul magazinului pentru a putea beneficia de creditul 0.    A. D.Ceferistii cer 11% la salariiCele sapte sindicate din sectorul feroviar au început ieri negocierile cu Ministerul Transporturilor pentru Contractul Colectiv de Munca si cer majorari salariale de 11% la CFR Calatori si Infrastructura si de 5-6% la CFR Marfa, a declarat pentru NewsIn liderul sindical Gheorghe Popa. Contractul Colectiv de Munca pentru sectorul feroviar expira astazi, iar Gheorghe Popa a mentionat ca, in cazul in care noile contracte de munca nu vor respecta cerintele sindicatelor, se va recurge la greva. Totodata, Popa a spus ca, daca nu se aloca cel putin 500 de milioane de lei pentru întretinere si reparatii în infrastructura feroviara, companiile vor intra practic în faliment.    A. D.

Patronatele sustin masurile Guvernului

Pastrarea locurilor de munca este un deziderat care se realizeaza prin sustinerea economiei, sint de parere liderii confederatiilor patronale.     „Am avut o discutie constructiva cu presedintele, care, dupa cum stim, provine din economia reala. Dinsul isi exercita functia de mediator in acest moment intre puterile statului. Noi, toate confederatiile patronale, am spus ca sustinem masurile de austeritate, si anume in mod special acea masura de solidaritate a tuturor cetatenilor Romaniei si a bugetarilor cu sectorul privat, deoarece, chiar daca vom fi dezagreabili poate pentru alti cetateni ai Romaniei, este evident ca o tara in care sectorul privat nu-si poate permite sa plateasca mai mult decit zona bugetara are o problema de structura“, a declarat liderul Uniunii Generale a Industriasilor din Romania, Cezar Corici, la finalul discutiilor dintre patronate si seful statului.     E necesar un efort comunLiderii confederatiilor patronale au aratat ca este nevoie de un efort comun pentru a tine in viata economia romaneasca, deoarece crearea de noi locuri de munca este mai dificila decit mentinerea celor deja existente.      „De asemenea, ne asteptam ca Guvernul, asa cum a promis de dimineata, sa investeasca si sa asigure economia romaneasca. In acest sens exista si, sa spunem, sprijinul presedintelui in a pleda pe linga Guvern si pentru a sustine si monitoriza masurile pentru care am convenit“, a sustinut Corici.      „Partea patronala si-a exprimat ingrijorarea fata de evolutiile care au loc la ora actuala in economie, subliniind ca in fapt pastrarea locurilor de munca este un deziderat care se realizeaza exclusiv prin sustinerea partii din economie care poate functiona in conditii normale, asta inseamna si creditare, si urmarirea achitarii datoriilor statului“, a declarat, la rindul sau, presedintele Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, Cristian Pirvan. El a explicat ca, impreuna cu seful statului, patronatele au identificat citeva domenii vitale care trebuie sustinute: agricultura si energia.      Patronatele au subliniat si importanta simplificarii procedurilor de accesare a fondurilor europene, dar si a banilor de la buget si au expus, in prezenta sefului statului, citeva proiecte si modalitati de a folosi cit mai eficient banii, asa incit sa aiba efect de antrenare in economie.

Romania, amenintata cu sanctiuni

Foto Mihai Mitrea * NewsInGabriel Sandu (foto, in dreapta) a fost instiintat miercuri despre decizia de a demara procedurile de incalcare a Tratatului UEComisia Europeana a declansat ieri procedura de incalcare a Tratatului de aderare (infringement) in cazul Romaniei.     Decizia nu este o surpriza. Comisarul european pentru telecomunicatii, Viviane Reding, i-a telefonat miercuri dimineata noului ministru roman al Comunicatiilor Gabriel Sandu, instiintindu-l despre decizia de a demara procedurile de incalcare a Tratatului UE. Procedura de incalcare a Tratatului UE (infringement) de catre Romania este demarata din cauza imixtiunii in 2008 in independenta autoritatii de reglementare a telecomunicatiilor (ANC).      Reding i-a dat asigurari ministrului Sandu ca masura nu este indreptata impotriva noului Guvern, ci este o urmare a actiunilor fostului Guvern Tariceanu, care a incalcat independenta autoritatii de reglementare a telecomunicatiilor, concediindu-l pe seful acesteia si restructurind-o nemotivat.      „Comisia este, insa, gardianul tratatelor si nu poate tine cont de schimbari de guvern, trecind cu vederea inalcari ale legislatiei UE“, au declarat miercuri pentru NewsIn surse din CE. Procedura de infringement are trei stadii, abia dupa ignorarea repetata a recomandarilor si solicitarilor CE cazul fiind inaintat Curtii Europene de Justitie. Avertizare nebagata in seamaIn timpul guvernarii Tariceanu, Romania a primit deja doua scrisori de avertizare din partea comisarului Viviane Reding, dupa ce seful fostei Autoritati Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), Dan Georgescu, a fost demis, iar autoritatea a fost restructurata prin ordonanta de urgenta. Ministrul Gabriel Sandu i-ar fi trimis deja Comisiei doua scrisori, din care una adresata comisarului Reding, in care raspundea solicitarilor din 13 noiembrie 2008 privind desfiintarea ANRCTI si demiterea presedintelui de atunci, Dan Georgescu. Exemplu negativComisia Economica a Senatului a elaborat marti un raport de respingere a Ordonantelor de Urgenta ale Guvernului (Tariceanu) prin care s-a infiintat si s-a reglementat Autoritatea Nationala pentru Comunicatii.      Secretarul Comisiei Economice, senatorul PSD Serban Mihailescu, a precizat ca cele doua ordonante de urgenta, cea pentru infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii si cea care o modifica si o completeaza, date de Guvernul Tariceanu in a doua parte a anului trecut, au primit raport de respingere. Astfel, Comisia recomanda plenului, practic, desfiintarea ANC. Mihailescu a argumentat ca nu era fireasca trecerea ANC in subordinea premierului, ci ar fi trebuit pastrat controlul parlamentar.

Pe scurt

Proiectul de buget, aproape de finalizarePresedintele PSD Mircea Geoana a declarat, dupa intilnirea liderilor coalitiei, ca proiectul de buget este „aproape“ gata, urmind ca in cursul diminetii de astazi ministrii sa aiba noi discutii, si ca s-a ajuns la o „formula rezonabila“ in privinta inghetarii salariilor si pensiilor. Mircea Geoana a spus ca s-a ajuns la o „formula rezonabila“ in privinta variantei de inghetare a salariilor pentru o perioada de 6 luni de zile.      „Si eu inteleg anumite preocupari pentru stabilitatea macroeconomica, dar pentru pensiile mici, pentru salariile mici, pentru ceea ce reprezinta un minim de solidaritate in societate, aceste resurse exista si ele trebuie sa fie folosite. Evident, in limita resurselor, poate in doua etape. Din punctul nostru de vedere, inghetarea pensiilor si a salariilor nu reprezinta o solutie si cred ca s-a ajuns la o formula rezonabila care sa permita si cresterea acestora, dar si intr-un ritm si in cuantumul care sa permita sustenabilitatea bugetara“, a precizat liderul PSD.    L. P.Renunta la disponibilizariPresedintele Aliantei „Sed Lex“, Vasile Marica, a declarat, la finalul discutiilor de la Cotroceni, ca Guvernul a garantat ca se va renunta la masura disponibilizarii a 20% din angajatii din administratia centrala, dupa ce impreuna au gasit solutii pentru salvarea locurilor de munca. „Am convenit ca nu este o cifra realista 20% si am gasit impreuna alte solutii pentru salvarea locurilor de munca si la intilnirea cu primul ministru a fost de acord si domnul presedinte ca anumite sporuri sa fie eliminate pentru a face economii“, a spus Marica. El s-a referit la faptul ca alte beneficii si cheltuielile privind comisiile de concurs trebuie eliminate. Marica a amintit ca in administratie sint singurele categorii de personal care nu au drept la alte surse de venituri. Guvernul a decis, joia trecuta, sa reduca cu 20% numarul de posturi din administratia publica centrala, reprezentind ministere si agentii guvernamentale, fara ca decizia sa afecteze angajatii din intregul sistem bugetar.      Reducerea cu 20% a numarului de posturi din administratia centrala, decisa de Guvern, presupune desfiintarea a 1.500-2.000 de locuri de munca, reprezentind putin peste 0,1% din numarul total al salariatilor din sectorul bugetar, care se ridica la aproape 1,5 milioane de posturi.    L. P.

Dosarul ?Valiza? vazut din culise

Reporter: Cum vedeti dumneavoastra acest caz „Valiza“?     Nicolae Uca: Eu nu ma pronunt pe dosare in curs. Eu inteleg dorinta de senzational, insa procesele trebuiesc judecate de instantele de judecata, si nu de presa. Eu inteleg ca George Becali este un personaj care intereseaza presa, este un om original, insa, din punct de vedere tehnic, eu nu discut acest dosar, in aceasta faza. Ca urmare, nu avem ce face decit sa asteptam urmatorul termen al instantei?     Asa este corect, asa este deontologic: sa nu relatati decit strict ceea ce s-a intimplat la termenul respectiv. Procesele au logica lor, se deruleaza dupa niste norme foarte stricte, or eu sint un tehnician al dreptului, sint prea vechi in meseria asta ca sa accept ca un proces sa se deruleze altfel decit strict pe norma de procedura. Alaturi de domnul Becali o sa-l reprezentati si pe domnul Piturca in acest caz?     Nu s-a pus aceasta problema. Chiar daca nu va puteti pronunta inca fata de acest proces, cred ca daca nu v-ati fi gindit ca o sa-l cistigati nu v-ati fi angrenat in el, nu?     Eu, asa cum am mai spus-o, in nici un caz nu iau un proces despre care stiu ca il pierd. Voi intra probabil in acest proces pentru ca am evaluat, pe informatiile, atitea cite le am la acest moment, ca exista sanse ca in cazul unui proces corect sa se cistige. Dupa ce ati studiat acest caz credeti ca se poate vorbi de coruptie in sport, in speta fotbal?     Dati-mi voie sa nu ma pronunt. Eu sint un om prudent in exprimare si cind fac judecati de valoare le fac in cunostinta de cauza. Eu am facut sport de performanta, dar lumea fotbalului imi este straina, pentru ca nu am mai fost pe un stadion de foarte mult timp. Vi se pare normal ca aceste stenograme ale discutiei dintre Gigi Becali si Victor Piturca sau Adrian Mititelu sa apara in presa?     Este exact ce va spuneam. Procesele trebuiesc judecate de catre justitie. A transpira in presa materiale din cursul cercetarii penale sau al urmaririi penale este un lucru foarte grav si, in acelasi timp, inadmisibil. Domnului Becali ii fac rau aceste aparitii? Poate sa influenteze in mod negativ mersul in acest caz?      Eu cred ca la personalitatea domnului Becali nimic nu-i mai poate face nici rau, dar nici bine. Deci, este oarecum normal?     Nu se poate vorbi de normalitate atita timp cit cei care ar trebui sa pastreze confidentialitatea in acest caz nu o fac. Dar nu se poate ataca acest lucru?      Normele europene discuta de egalitatea armelor, este principiul egalitatii armelor. Ca un proces sa fie echitabil partile trebuie sa fie egale, sa dispuna de aceleasi arme. Eu pentru asta m-am luptat, sa fiu egal cu cel ce acuza. Ceea ce nu se poate vorbi in cazul de fata?     Nu in toate cazurile. In majoritatea cazurilor procesele se deruleaza corect. Cam cit credeti ca o sa dureze acest proces?      Greu de spus. Deocamdata nici nu a inceput. Nici macar o estimare. Un an, o jumatate de an?     Repet, este ca si cum m-ati intreba cit mai traiesc de acum inainte. Nu am de unde sa stiu.Oricum, sinteti foarte convins de clauza de nevinovatie.     Da, in speta da.     Sustinator al SteleiDesi recunoaste ca nu a mai fost de o gramada de vreme pe un stadion, avocatul Uca spune ca este un sustinator al Stelei, sau, mai degraba, al fostului CCA. „Cind eram in liceu stateam in gazda la sora fostului mare jucator Ion Alexandrescu. Stiam toata echipa aceea de aur, cu Zavoda, Constantin, Voinescu, Apolzan si altii. Am avut prilejul sa ii cunosc destul de bine“, spune avocatul sibian. 

Romania, gazda de lux

Veste buna pentru fotbalul romanesc. UEFA a decis ca finala din 2012 a Ligii Europa (viitoarea titulatura a Cupei UEFA) sa se dispute la Bucuresti. „Este un rezultat al muncii pe care echipa federala a depus-o de ani de zile“, a declarat presedintele FRF, Mircea Sandu, care este si membru în Comitetul Executiv UEFA. Marea problema, insa, o reprezinta stadiul lucrarilor la noul Stadion National. Deocamdata, pe locul fostului „Lia Manoliu“ se afla doar o fundatie, desi lucrarile au inceput in urma cu mai bine de un an. Mircea Sandu a precizat, însa, ca daca vor fi întirzieri la ridicarea arenei, atunci exista posibilitatea modificarii locatiei. „Totusi, dupa cum vad eu ca se lucreaza acum, sint convins ca Bucurestiul poate organiza aceasta competitie, nu este nevoie sa se accelereze ritmul lucrarilor. Previziunile sint ca, undeva, în toamna lui 2010 lucrarile vor fi gata“, a estimat Sandu.

Becali si ?blaturile? lui CFR Cluj

Numele echipei CFR Cluj a aparut din nou in stenogramele din cazul „Valiza“.     Recent au fost date publicitatii noi stenograme din convorbirile telefonice purtate intre patronul Stelei, George Becali, si diferite personaje implicate in fenomenul fotbalistic autohton. Interesant este ca, din nou, se face referire la clubul CFR Cluj. Astfel, Becali, in discutiile sale cu selectionerul Victor Piturca sau Viorel Hrebenciuc, vorbea de sume de milioane de euro cu care clujenii ar fi stimulat alte echipe. Spre exemplu, dupa spusele patronului, CFR ar fi dat 1 milion de euro Universitatii Craiova si 2 milioane lui Dinamo pentru a incurca Steaua in meciurile directe. Mai mult, acelasi Becali sustinea ca „feroviarii“ ar fi incercat sa-si aranjeze chiar si propriile meciuri, dind exemplu partida cu Gloria Bistrita. Cum era de asteptat, presedintele gruparii din Gruia, Iuliu Muresan, a tinut sa demonteze aceste scenarii: „Noi nu am facut niciodata si nici nu o sa facem asa ceva. Mereu discuta Gigi Becali despre CFR si ma deranjeaza. Nu dam bani altor echipe, preferam sa îi investim în jucatori. Si eu aveam telefonul ascultat de DNA, dar daca era ceva necurat apaream si noi printre cei acuzati“.  

Inca o victima pe lista campioanei

Dani a demonstrat ca, la nevoie, se descurca si la finalizareIn ultimul meci amical sustinut in cantonamentul din Antalya, fotbalistii de la CFR Cluj au primit replica formatiei slovace Slovan Bratislava. Mobilizati de precedentele trei succese repurtate in Turcia, „feroviarii“ au inceput in forta partida, Ruiz fiind la un pas de a marca primul sau gol din seria de amicale (’15). Totusi, nici adversarii nu s-au lasat coplesiti de forma buna a clujenilor si, profitind de o serie de gafe ale apararii adverse, au izbutit sa se apropie periculos de poarta aparata in prima parte de Hirschfeld. In special partea stinga a defensivei „visiniilor“ s-a dovedit vulnerabila in fata atacurilor slovacilor, noile achizitii Flores si Viana demonstrind ca inca nu s-au acomodat in formula propusa de Dusan Uhrin Jr. Pe de alta parte, in atacul lui CFR lucrurile au stat mult mai bine, forta ofensiva a echipei fiind potentata de pofta excelenta de joc a lui Frangipane, Pereira, Dubarbier sau Culio. Acesta din urma a fost chiar artizanul primului gol al meciului, centrind excelent pentru reluarea cu capul a lui Dani (’24). Investit cu dificila sarcina de a-l face uitat pe Eugen Trica, micutul Paolo Frangipane si-a aratat si el muschii la o patrundere in careul slovacilor, soldata, insa, cu o parada a portarului (’38). Prima parte a mai consemnat o mare ocazie pentru clujeni, Dubarbier fiind de data aceasta la capatul centrarii lui Pereira (’45). Pauza nu le-a taiat din apetitul ofensiv elevilor lui Jindra si Uhrin. La doar 12 minute de la reluare, acelasi Culio l-a servit ideal pe Kone care, singur cu poarta, n-a avut de indeplinit decit o simpla formalitate. Totusi, ivorianul a aratat si carente la capitolul concentrare, „reusind“ sa trimita mingea la mare distanta de poarta din doar 7 metri (’67). Partida n-a mai consemnat nici o reusita pina la fluierul final, desi cei de la Slovan au irosit o buna oportunitate de a marca pe final, prin Halenar, blocat miraculos de Nuno Claro (’86). Iata si celelalte rezultate inregistrate de formatia clujeana in cantonamentul din Antalya: CFR – Dnepr Dnepropetrovsk 1-0, CFR – Shanghai Shenhua 2-1, CFR – Partizan Belgrad 2-1.      Astazi, CFR-istii vor reveni in tara, pentru ca pe 5 februarie sa plece din nou spre Turcia, unde vor sustine ultimul stagiu de pregatire.

Pe scurt

Baschet juvenil la Tirgu Mures De astazi pina duminica sectia de baschet a Liceului cu Program Sportiv „Szász Adalbert“ din Tirgu Mures organizeaza turneul de babybaschet dotat cu „Cupa LPS Szász Adalbert.“ Aflat la editia a II-a, competitia se adreseaza baietilor nascuti in anul 1999 si mai tineri. Meciurile se vor disputa în sala de sport a Grupului Scolar Electromures, toti cei 80 de participanti urmind sa fie premiati la sfirsitul turneului.  Clujul va fi reprezentat de doua echipe, „PH“ Baschet si U-Mobitelco.     T.-J. L.Roddick nu scapa de complexul FedererTurneul de Mare Slem de la Melbourne se apropie, cu pasi repezi, de final. Ieri s-au jucat cele doua semifinale de pe tabloul feminin, precum si una dintre semifinalele baietilor. Astfel, ultimul act la fete va fi, practic, o confruntare ruso-americana, intre Dinara Safina si Serena Williams. Prima a eliminat-o pe compatrioata sa Vera Zvonareva, cu 6-3, 7-6, in timp ce mezina familiei Williams a trecut tot in doua seturi, 6-3, 6-4, de o alta rusoaica, Elena Dementieva. In competitia masculina, Andy Roddick nu a izbutit surpriza in fata lui Roger Federer. Fostul numar 1 mondial l-a zdrobit din nou pe american, cu 6-2, 7-5, 7-5, si il asteapta in ultimul act pe rivalul sau traditional, Rafael Nadal. Spaniolul joaca astazi in compania lui Fernando Verdasco.

Incepe returul pentru ?U? Jolidon

Campionatul Ligii Nationale de handbal feminin continua in weekend cu meciurile etapei a XIV-a, prima a returului.      „U“ Jolidon va disputa in devans partida cu HCM Hidroconcas Buzau, vineri, 30 ianuarie, in Sala Sporturilor „Horia Demian“.     Ajunse pe pozitia 12 in clasament, in ciuda victoriei cu CSM Ploiesti, clujencele au un singur gind, victoria, ca o premisa a unei reveniri dorite de fani. In tur, la Buzau, gazdele se impusesera la limita, 24-23, la capatul unui meci echilibrat in care sansa ii putea suride oricarei combatante. Antrenorul clujean Gheorghe Covaciu are intreg lotul valid si dornic sa faca uitat un sezon de toamna dezamagitor. Tehnicianul ar putea incepe partida in formula: Suba–Paraschiv, Ani-Senocico, Tudorache, Birsan, Joldes, Dinca.      Meciul „U“ Jolidon – HCM Hidroconcas Buzau va incepe la ora 14 si va fi arbitrat de o brigada pitesteana formata din Adrian Barbu si Sorin Nica.      In prima zi a lunii februarie se disputa celelalte sase partide ale etapei a XIV-a: Rulmentul Urban Brasov – HCM Stiinta Baia Mare (in tur: 29-29), HC Otelul Galati – HC Dunarea Braila (28-29), Rapid CFR Bucuresti – Tomis Constanta (31-26), KZN Slatina – CSM Cetate Devatrans (30-33), HC Zalau – CSM Ploiesti (34-29), HCM Roman – Oltchim Rimnicu Vilcea (15-39).

Nemanja, liber pentru 275.000 de euro

Fostul jucator al Universitatii Cluj, Nemanja Jovanovic, a fost pus recent pe lista de transferuri, de catre FC Vaslui. De     cizia vasluienilor de a se descotorosi de el l-a surprins pe atacant, care, dupa cum spune, nu a inteles nici in ziua de astazi de ce a fost scos la vinzare: „A venit Viorel Moldovan intr-o zi si mi-a zis ca nu pot face fata. Nu au fost meciuri de pregatire, nimic. Din acest motiv zic ca este ciudat tot ce s-a intimplat. Nu stiu cine a luat aceasta decizie. Sint putin suparat si pe domnul Porumboiu. Eu mai am doi ani de zile contract si ma antrenez in continuare sa nu ramin in urma cu pregatirea. Am doua oferte din Romania si doua din afara, dar singura problema este legata de bani. Porumboiu cere pe mine atit cit a platit (n.r., 275.000 de euro ^ TVA)“, a precizat Jovanovic.

Aparatorul lui Becali

 „Procesele trebuiesc judecate de catre justitie. A transpira in presa materiale din cursul cercetarii penale sau al urmaririi penale este un lucru foarte grav si, in acelasi timp, inadmisibil“ Nicolae UcaReporter: Cum vedeti dumneavoastra acest caz „Valiza“?Nicolae Uca: Eu nu ma pronunt pe dosare in curs. Eu inteleg dorinta de senzational insa procesele trebuiesc judecate de instantele de judecata si nu de presa. Eu inteleg ca George Becali este un personaj care intereseaza presa, este un om original, insa, din punct de vedere tehnic, eu nu discut acest dosar, in aceasta faza. R: Ca urmare, nu avem ce face decat sa asteptam urmatorul termen al instantei?N. U: Asa este corect, asa este deontologic: sa nu relatati decat strict ceea ce s-a intamplat la termenul respectiv. Procesele au logica lor, se deruleaza dupa niste norme foarte stricte, ori eu sunt un tehnician al dreptului, sunt prea vechi in meseria asta ca sa accept ca un proces sa se deruleze altfel decat strict pe norma de procedura. R: Alaturi de domnul Becali o sa-l reprezentati si pe domnul Piturca in acest caz?N. U: Nu s-a pus aceasta problema. R: Chiar daca nu va puteti pronunta inca fata de acest proces, cred ca daca nu v-ati fi gandit ca o sa-l castigati nu v-ati fi angrenat in el, nu?N. U: Eu asa cum am mai spus-o: in nici un caz nu iau un proces despre care stiu ca il pierd. Voi intra probabil in acest proces pentru ca am evaluat, pe informatiile atatea cate le am, la acest moment, ca exista sanse ca in cazul unui proces corect sa se castige. R. Dupa ce ati studiat acest caz credeti ca se poate vorbi de coruptie in sport, in speta, fotbal?N. U: Dati-mi voie sa nu ma pronunt. Eu sunt un om prudent in exprimare, si cand fac judecati de valoare le fac in cunostinta de cauza. Eu am facut sport de performanta, dar lumea fotbalului imi este straina pentru ca nu am mai fost pe un stadion de foarte mult timp. R: Vi se pare normal ca aceste stenograme ale discutiei dintre Gigi Becali si Victor Piturca sau Adrian Mititelu sa apara in presa?N. U: Este exact ce va spuneam. Procesele trebuiesc judecate de catre justitie. A transpira in presa materiale din cursul cercetarii penale sau al urmaririi penale este un lucru foarte grav si, in acelasi timp, inadmisibil. R: Domnului Becali ii fac rau aceste aparitii? Poate sa influenteze in mod negativ mersul in acest caz? N. U: Eu cred ca la personalitatea domnului Becali nimic nu-i mai poate face nici rau, dar nici bine. R: Deci este oarecum normal?N. U: Nu se poate vorbi de normalitate atata timp cat cei care ar trebui sa pastreze confidentialitatea in acest caz nu o fac. R: Dar nu se poate ataca acest lucru? N: U: Normele europene discuta de egalitatea armelor, este principiul egalitatii armelor. Ca un proces sa fie echitabil partile trebuie sa fie egale, sa dispuna de aceleasi arme. Eu pentru asta m-am luptat tot timpul, sa fiu egal cu cel ce acuza. R: Ceea ce nu se poate vorbi in cazul de fata?N. U: Nu in toate cazurile. In majoritatea cazurilor procesele se deruleaza corect. R: Cam cat credeti ca o sa dureze acest proces? N. U:  Greu de spus. Deocamdata nici nu a inceput. R: Nici macar o estimare. Un an, o jumatate de an?N. U: Repet, este ca si cum m-ati intreba cat mai traiesc de acum inainte. Nu am de unde sa stiu. R.: Oricum, sunteti foarte convins de clauza de nevinovatie. N. U: Da, in speta da.  Sustinator al SteleiDesi recunoaste ca nu a mai fost de o gramada de vreme pe un stadion, avocatul Uca spune ca este un sustinator al Stelei, sau, mai degraba al fostului CCA. „Cand eram in liceu stateam in gazda la sora fostului mare jucator Ion Alexandrescu. Stiam toata echipa aceea de aur, cu Zavoda, Constantin, Voinescu, Apolzan si altii. Am avut prilejul sa il cunosc destul de bine“, spune avocatul sibian. Campion de atletismIn tinerete, avocatul Nicolae Uca a facut sport de performanta. Cel mai bun rezultat al carierei a fost titlul de campion regional la juniori II la viteza, 300 de metri. „Am avut o constitutie buna pentru sportul de performanta. Acum, uitati-va la mine ce m-am ingrasat“, mai spune avocatul.

?Mars pentru o idee?: ?U? Cluj

Foto Diana SandorUniversitatea Cluj este iubita neconditionat„Inarmati“ cu bannere, fulare, steaguri si cintece din repertoriul „studentesc“, sustinatorii Universitatii au inconjurat centrul orasului si s-au oprit pe drum in fata Prefecturii si a Primariei unde au scandat minute in sir: „Stadion, stadion“ sau „Ion Moina e casa noastra“. Copii de toate virstele, oameni trecuti de prima tinerete, studenti si simpli trecatori au reiinviat pentru o ora atmosfera tipic „universitara“, care a facut echipa Universitatii cunoscuta peste tot in Romania. Presedintele Remus Cimpeanu, prezent la miting, nu si-a putut ascunde emotiile, fiind coplesit de solidaritatea manifestata fata de „U“ Cluj: „A fost ceva iesit din comun, la fel ca si la 1 noiembrie. Felul in care s-a desfasurat tot marsul m-a impresionat. Suporterii au scandat cu atita responsabilitate, fara a face vreo aluzie vis-a-vis de orice! A fost extraordinar de frumos si am un mare regret, acela ca echipa noastra nu a putut participa sa vada ce inseamna acea lozinca veche, «si la bine si la rau». Suporterii au demonstrat inca o data ca exista ceva inconfundabil in sufletele a mii de oameni. Vocea celor multi este vocea lui Dumnezeu“, a spus oficialul Universitatii Cluj.      La actiunea de ieri au participat sportivi de la mai multe sectii ale clubului Universitatea, precum fetele de la „U“ Jolidon, baschetbalistii de la „U“ Mobitelco, echipa a doua a formatiei „U“ Transilvania, echipa de volei masculin, sporitivi de la judo, rugby, si nu in ultimul rind, mai multe grupe de la centrul de copii si juniori ale echipei de fotbal.

Infringement impotriva Romaniei

Decizia nu este o supriza. Comisarul european pentru telecomunicatii Viviane Reding i-a telefonat miercuri dimineata noului ministru roman al comunicatiilor Gabriel Sandu, instiintandu-l despre decizia de a demara procedurile de incalcare a Tratatului UE. Procedura de incalcare a Tratatului UE (infringement) de catre Romania este demarata din cauza imixtiunii in 2008 in independenta autoritatii de reglementare a telecomunicatiilor (ANC). Reding i-a dat asigurari ministrului Sandu ca masura nu este indreptata impotriva noului guvern, ci este o urmare a actiunilor fostului guvern Tariceanu, care a incalcat independenta autoritatii de reglementare a telecomunicatiilor, concediindu-l pe seful acesteia si restructurand-o nemotivat. „Comisia este insa gardianul tratatelor si nu poate tine cont de schimbari de guvern, trecand cu vederea inalcari ale legislatiei UE“, au declarat miercuri pentru NewsIn surse din CE. Procedura de infringement are trei stadii, abia dupa ignorarea repetata a recomandarilor si solicitarilor CE cazul fiind inaintat Curtii Europene de Justitie.   AvertizareIn timpul guvernarii Tariceanu, Romania a primit deja doua scrisori de avertizare din partea comisarului Viviane Reding, dupa ce seful fostei Autoritati Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), Dan Georgescu, a fost demis, iar autoritatea a fost restructurata prin ordonanta de urgenta. Ministrul Gabriel Sandu i-ar fi trimis deja Comisiei doua scrisori, din care una  adresata comisarului Reding, in care raspundea solicitarilor din 13 noiembrie 2008 privind desfiintarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) si demiterea presedintelui de atunci, Dan Georgescu. „Ministrul a raspuns ca OUG nr. 106/2008, Ordonanta de urgenta privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii, se afla in discutii la comisiile din Senat, iar in privinta domnului Dan Georgescu, instanta a decis repunerea sa in functie, dar Guvernul a inaintat recurs. Pana la luarea unei decizii finale a justitiei va ramane in functie domnul Nistoran“, a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvant al MCSI. Exemplu negativComisia Economica a Senatului a elaborat marti un raport de respingere a Ordonantelor de Urgenta ale Guvernului (Tariceanu) prin care s-a infiintat si s-a reglementat Autoritatea Nationala pentru Comunicatii. Secretarul Comisiei Economice, senatorul PSD Serban Mihailescu, a precizat ca cele doua ordonante de urgenta, cea pentru infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii si cea care o modifica si o completeaza, date de Guvernul Tariceanu in a doua parte a anului trecut, au primit raport de respingere. Astfel, Comisia recomanda plenului, practic, desfiintarea ANC. Mihailescu a argumentat ca nu era fireasca trecerea ANC in subordinea primului-ministru, ci ar fi trebuit pastrat controlul parlamentar si a mentionat ca Guvernul va trebui sa reglementeze aceasta zona in situatia in care atat Senatul, cat si Camera Deputatilor, care este decizionala, vor respinge ordonantele Guvernului Tariceanu. Intr-un discurs rostit la Venetia anul trecut in luna octombrie, Reding dadea Romania drept exemplu negativ in domeniul telecomunicatiilor, din cauza „legislatiei slabe si inconsistente“.

Patronatele sustin masurile Guvernului

„Am avut o discutie constructiva cu presedintele, care, dupa cum stim, provine din economia reala. Dânsul îsi exericta functia de mediator în acest moment între puterile statului. Noi, toate confederatiile patronale, am spus ca sustinem masurile de austeritate si anume în mod special acea masura de solidaritate a tuturor cetatenilor României si a bugetarilor cu sectorul privat pentru ca, chiar daca vom fi dezagreabili poate pentru alti cetateni al României, este evident ca o tara în care sectorul privat nu-si poate permite sa plateasca mai mult decât zona bugetara are o problema de structura“, a declarat liderul UGIR, Cezar Corâci, la finalul discutiilor dintre patronate si seful statului. Efort comunLiderii confederatiilor patronale au aratat ca este nevoie de un efort comun pentru a tine în viata economia româneasca, deoarece crearea de lnoi locuri de munca este mai dificila decât mentinerea celor deja existente. „De asemenea, ne asteptam ca Guvernul, asa cum a promis de dimineata, sa investeasca si sa asigure economia româneasca. În acest sens exista si, sa spunem, sprijinul presedintelui în a pleda pe lânga Guvern si pentru a sustine si monitoriza masurile pentru care am convenit“, a sustinut Corâci. „Partea partonala si-a exprimat îngrijorarea fata de evolutiile care au loc la ora actuala în economie, subliniind ca în fapt pastrarea locurilor de munca este un deziderat care se realizeaza exclusiv prin sustinerea partii din economie care poate functiona în conditii normale, asta înseamna si creditare, si urmarirea achitarii datoriilor statului“, a declarat, la rândul sau, presedintele ACPR, Cristian Pârvan. Pârvan a explicat ca, împreuna cu seful statului, patronatele au identificat câteva domenii vitale care trebuie sustinute: agricultura si energia. Patronatele au subliniat si importanta simplificarii procedurilor de accesare a fondurilor europene , dar si a banilor de la buget si au expus, în prezenta sefului statului, câteva proiecte si modalitati de a folosi cât mai eficient banii, asa încât sa aiba efect de antrenare în economie.

Aproape de finalizare

 Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, dupa întâlnirea liderilor coalitiei, ca proiectul de buget este "aproape" gata, urmând ca în cursul diminetii de ieri ministrii sa aiba noi discutii, si ca s-a ajuns la o „formula rezonabila“ în privinta înghetarii salariilor si pensiilor. Mircea Geoana a spus ca s-a ajuns la o „formula rezonabila“ în privinta variantei de înghetare a salariilor pentru o perioada de sase luni de zile. „Si eu înteleg anumite preocupari pentru stabilitatea macroeconomica, dar pentru pensiile mici, pentru salariile mici, pentru ceea ce reprezinta  un minim de solidaritate în societate, aceste resurse exista si ele trebuie sa fie folosite. Evident în limita resurselor, poate în doua etape. Din punctul nostru de vedere, înghetarea pensiilor si a salariilor nu reprezinta o solutie si cred ca s-a ajuns la o formula rezonabila care sa permita si cresterea acestora, dar si într-un ritm si în cuantumul care sa permita sustenabilitatea bugetara“, a precizat liderul PSD.

Europenii vor servicii TV mai accesibile

31% dintre subiectii intervievati in cadrul sondajului anual realizat de UPC sint nemultumiti de contrastul textului pe ecran, 29% au spus ca textul este prea mic, iar 80% din totalul celor chestionati privesc la televizor de la o distanta cuprinsa intre 2 si 4 metri.      Totusi, nu toate serviciile sint utilizate in prezent, 57% afirmind, de pilda, ca nu folosesc niciodata subtitrarea prin teletext si doar 32% o utilizeaza ocazional.      Accesibilitatea este usurata de zoom, potrivit unui procent de 43% dintre respondenti, de reglajul si/sau culoarea subtitrarii (38%), posibilitatea de a alege limba in care sa urmareasca programele (27%), recunoasterea vocii (25%) sau posibilitatea de a alege subtitrarea tuturor programelor (24%). 97% dintre europeni considera telecomanda relativ simplu de utilizat.      Audienta programelor medicale de televiziune a crescut fata de serialele inspirate din viata medicilor, arata studiul. Mai sint apreciate emisiunile informative precum talk show-urile, documentarele si reality show-urile, dintre toate fiind preferate in proportie de 20% programele care prezinta cazuri extreme, cu interventii chirurgicale.      „Rezultatele arata ca europenii nu percep televizorul ca pe un simplu instrument de divertisment si informare; ei atrag atentia ca au nevoie si de servicii care cresc accesibilitatea, de exemplu virstnicii si persoanele cu handicap vizual“, declara Andrew Kearney, vicepresedinte al Diviziei de Produse TV la UPC Broadband.      Au participat la acest sondaj un numar total de 5.773 de persoane din 12 tari ale Uniunii Europene.

Renunta la disponibilizari

 Presedintele Aliantei „Sed Lex“, Vasile Marica, a declarat, la finalul discutiilor de la Cotroceni, ca Guvernul a garantat ca se va renunta la masura disponibilizarii a 20% din angajatii din administratia centrala, dupa ce împreuna au gasit solutii pentru salvarea locurilor de munca. „Am convenit ca nu este o cifra realista 20% si am gasit împreuna alte solutii pentru salvarea locurilor de munca si la întâlnirea cu primul ministru a fost de acord si domnul presedinte ca anumite sporuri sa fie eliminate pentru a face economii“, a spus Marica. El s-a referit la faptul ca alte beneficii si cheltuielile privind comisiile de concurs trebuie eliminate. Marica a amintit ca în administratie sunt singurele categorii de personal care nu au drept la alte surse de venituri. Guvernul a decis, joia trecuta, sa reduca cu 20% numarul de posturi din administratia publica centrala, reprezentând ministere si agentii guvernamentale, fara ca decizia sa afecteze angajatii din întregul sistem bugetar. Reducerea cu 20% a numarului de posturi din administratia centrala, decisa de Guvern, presupune desfiintarea a 1.500-2.000 de locuri de munca, reprezentând putin peste 0,1% din numarul total al salariatilor din sectorul bugetar, care se ridica la aproape 1,5 milioane posturi.

Vocile Sibiului

B.M., 59 de ani, pensionaraMi se pare o idee foarte buna, mai ales ca de multe ori, chiar si cu programare, stam prea mult pe holurile spitalelor pâna a intra la doctor. Nimeni nu face nimic pentru a rezolva aceste lucru, poate macar acum se vor lua masuri. Rodica Constantin, 60 de ani, pensionaraE bine ca se gândeste cineva si la noi. Se întâmpla destul de des sa nu fim tratati asa cum se cuvine în spitale, dar cu toate acestea nimeni nu face nimic. Acum von avea si noi unde sa semnalam toate aceste nereguli.Vasile C., 63 de ani, pensionarEste foarte bine ca s-au gândit sa înfiinteze aceasta linie telefonica. Acum ar fi ideal si daca ar încerca sa rezolve macar o parte din probleme semnalate de oameni. În România foarte multe lucruri sunt trecute cu vederea si de aceea nimic nu se schmba.Alina B., 25 de ani, studenta Este o initiativa buna acum nu stiu câta lume va folosi acest numar de telefon, dar poate ca pe aceasta cale sistemul sanitar din România va fi mai eficient, iar serviciile vor fi mai de calitate. Sunt multe lucruri care ar trebui rezolvate si poate ca aceasta initiativa a ministerului va reusi sa schimbe ceva.

Regimentul 90 de infanterie Sibiu la 90 de ani 25 ianuarie 1919-25 ianuarie 2009

 Ca o necesitate dictata de interesele statului român, dupa realizarea unitatii nationale, prin Decretul-Lege nr.345 din 25 ianuarie 1919, urmat de Decizia Ministeriala nr. 40 din 26 ianuarie 1919, s-a ordonat înfiintarea primelor unitati militare românesti în Transilvania, Bucovina si Banat. Regimantul 90 Infanterie a luat fiinta dupa elaborarea acestui decret, fiind prima unitate româneasca din Transilvania. De la începutul regimentul a fost invadrat în Divizia 18 Infacterie si a avut sediul în orasul Sibiu, primind denumirea de Regimentul de Infacterie Sibiu, primind la 3 aprilie 1919 denumirea definitiva de Regimentul 90 Infanterie. În timpul razboiului, cât si dupa acesta, regimentul mai poarta demunirea de Grupul 90 Vânatori de Munte si Regimentul 90 Mecanizat.Primul comandant al regimentului a fost colonelul Rades Gheorghe, el fiind si primul organizator de forme a acestei unitati. În luna februarie 1919 s-a terminat organizarea regimentului si s-a trecut la programul de instructie, suferind si unele modificari în organizarea si dotarea cu armament. La 12 aprilie 1919, regimentul a fost deplasat pe râul Tisa, unde a dus lupte de aparare si respingând ofensiva armatei lui Bela Cuhm. Pe timpul deplasîrii spre Tisa, regimentul a depus juramântul militar în piata din Turda, denumita mai târziu Piata Mihai Viteazu. De la 10 mai 1919 pâna la 6 decembrie 1919, regimentul a luptat pe Tisa atât în primul esalon al D.18 I, cât si în al doilea esalon al acestei mari unitati. Pâna în anul 1939, regimentul si-a continuat pregatirea militara, iar în noaptea de 15 martie 1939, în cadrul Diviziei 18 Infanterie, regimentul a fost deplasat pentru acoperirea frontierei de vest a tarii, activitatea care a durat pâna în luna septembrie 1940 când s-a restras din nou în garnizoana Sibiu. De remarcat ca pe timpul retragerii regimentul a asigurat si deplasarea tezaurului aflat la Baia Mare. La 24 septembrie 1941, regimentul se deplaseaza pe calea ferata, pe directia Sibiu-Reveca, unde debarca si continua deplasarea pe jos pe directia Sângera-Rascan-Tighina-Tiraspol-Mihailovca catre linia fortificata de la Odesa. Regimentul ia parte la luptele pentru cucerirea zonei fortificate a Odesei. Dupa cucerirea acestei localitati de catre trupele româna, regimentul se deplaseaza pe Istmul Perecop, unde organizeaza apararea acestuia în vederea respingeii eventualului desant maritim al inamicului. În primavara anului 1942, regimentul se deplaseaza spre est pe teritoriul sovietic, unde în stepa Kalmucai, în fata unor lacuri sarate, trece în aparare, cu misiunea de a respinge ofensiva rusa spre sud-vest, având punctul de comanda în localitatea Tincuta. În urma contraofensivei sovietice si a peirderilor foarte marisuferite, regimentul rupe lupta si se retrage în dezordine, de altfel ca întreaga armata româna si germana. Abia în anul 1943 se regrupeaza cu restul fortelor marilor unitati. Pe teritoriul sovietic Divizia 18 infanterie se contopeste cu Divizia 1 Garda, transformându-se într-o mare unitate de vânatori de munte. Divizia primeste denumirea de Divizia 8 Munte, iar regimentele sunt denumite Grupuri de Vânatori de Munte, astfel ca regimentul devine Grupul 90 Vânatori de Munte, fiind înzestrat si instruit pentru a duce actiuni de lupta în teren muntos, denumire care si-a pastrat-o pâna catre sfârsitul razboiului.                                    Va urma...

Click

Click pentru imagine maritaMembrii trupei heavy-metal Iron Maiden, in parteneriat cu patronul unui club de noapte, Mark Fuller, vor deschide la Londra un hotel luxos dedicat elitei muzicale. Hotelul va fi deschis in centrul Londrei, in luna aprilie a acestui an, si se va numi „Sanctum Soho“, conform informatiilor de pe site-ul www.timesonline.co.uk. Hotelul este destinat exclusiv vedetelor care doresc sa fie departe de fani si paparazzi, asigurind securitate maxima in acest sens. „Sanctum Soho“ va avea 30 de camere, pretul acestora variind intre 150 si 260 de lire sterline, in functie de camera, iar apartamentele ajung la pretul de 500 de lire. Investitiile pentru luxosului hotel au atins suma de 6,5 milioane de lire sterline.

Sarmale cu varza

 Ingrediente: 2 verze mari - murate,1 kg carne tocata porc sau amestec (porc-vita), sare, piper, 2-3 cepe marime potrivita, 2-3 frunze dafin, 150 grame orez, ceasca de apa, bulion/pasta de tomate (5 linguri), doua-trei linguri de untura de porc si câteva bucati de carne porc afumata sau kaizer.Mod de preparare: Se amesteca toate ingredientele: carnea tocata, ceapa taiata marunt, calita pâna devine aurie, piperul, sarea, dafinul taiat foarte marunt, orezul si apa rece. Se taie foile de varza în asa fel încât sa se înlature nervurile mai groase, dinspre cotor. Se modeleaza sarmalutele. La cantitatile date ar trebui sa iasa aproximativ 70-80 de sarmalute mici. Se plaseaza în oala circular, dupa ce fundul cratitei a fost "tapetat" cu foi de varza, peste se pot pune câteva bucati de kaizer sau afumatura. Se continua dispunearea circulara a sarmalutelor si presararea pe alocuri a kaizerului. Acesta se poate plasa si deasupra sarmalelor. Peste ultimul strat de sarmale se pune varza tocata, nu foarte marunt, 4-5 linguri de bulion/pasta de tomate si se adauga apa pâna se acopera sarmalele. Apa nu ar trebui sa ajunga la buza recipientului în care fierbem sarmalele pentru ca orezul din sarmale se va umfla si nivelul sosului va creste în timpul fierberii, mai ales în primele 30 minute. Sarmalele se fierb 80 minute, primele 40 minute dupa ce au dat în clocot se fierb la foc mediu, iar urmatoarele 40 minute la foc mic. Dupa 40 minute de fierbere se adauga untura doua sau trei linguri. Oala în care fierbem sarmalele trebuie miscata, stânga-dreapta, din timp în timp pentru ca sa nu se lipeasca sarmalele. Dupa cele 80 minute de fierbere, se recomanda ca sarmalele sa fie introduse si în cuptorul încins la 180-200 grade, timp de 20 de minute. În caz ca zeama a scazut mult la fierbere, se mai adauga o cescuta de apa sau chiar doua.

"Tot timpul cand recitesti o carte, descoperi ceva nou"

Reporter: Cum te vezi peste 20 de ani?Nicolle Stanese: Nu mi-am facut niciodata planuri pe termen lung, însa cred ca peste 20 de ani voi fi undeva la casa mea, facând ceea ce fac si acum, în televiziune, lucrând cu oameni.Rep. : Îti plac animalele? Ai vrut animal de companie?N.S. : Îmi plac foarte mult animalele în special câini. Chiar de curând am primit un catelus de numai trei luni, care acum ma însoteste peste tot. În trecut am mai adoptat trei catei, prezentati în cadrul campaniei "Salveaza o viata de câine. Adopta", dar i-am "plasat" apoi bunicului meu la tara.  Rep. : Care este ultima carte citita?N.S. : Tata bogat, tata sarac de Robert Kiyosaki, pe care o citesc de fapt, acum pentru a doua oara. Tot timpul când recitesti o carte, descoperi ceva nou. Este o carte extraordinara, despre viata.

Copilul zilei

Salut! Numele meu este Teodor Mocanu si am patru ani si jumatate si cel mai mult imi place sa ma joc cu prieteni mei si sa ma uit la desene. Chiar daca mai fac uneori si prostii, mami si cu tati nu se supara pentru ca ma iubesc mult.

Cinema cu staif, la Odeon

Foto Diana SandorReprezentantii Odeon Cineplex au inaugurat oficial noul multiplex de la Polus Center, primul pe care compania greceasca il deschide in Romania.      Intirzierea de aproximativ un an si jumatate fata de termenul anuntat se datoreaza firmelor care s-au ocupat de constructie si amenajare, au spus acestia. „Este foarte dificil pentru o companie cu sediul in alta tara, vorbind si in termeni financiari, sa aiba de-a face cu intirzieri majore la realizarea amplasamentului“, a declarat Makys Diamantopoulos, director general Odeon Cineplex. Investitia totala a companiei grecesti se ridica la 8 milioane de euro. Noul multiplex are 8 sali de cinema, 1.802 locuri si un concept ambiental. Timp de 2 saptamini, pretul unic al biletelor este de 8 lei, la bar se servesc bauturi gratuite si alte produse la preturi promotionale. Se vor acorda carduri de fidelitate. Nu este exclus sa aiba loc proiectii ale unor meciuri sau evenimente speciale transmise prin satelit si se doreste foarte mult o colaborare cu Festivalul International de Film Transilvania. De asemenea, compania s-ar putea implica si in productia de filme, dupa cum a anuntat directorul Odeon Cineplex. „Faptul ca Odeon isi deschide primul Multiplex aici, la Cluj, in centrul cultural al Romaniei, ne da o satisfactie aparte. Filosofia companiei Odeon de a oferi cele mai bune filme disponibile clientilor, folosind tehnologie de ultima ora in ceea ce priveste salile, sunetul si proiectia, intr-un mediu estetic destins, a fost o formula de succes pe alte piete si avem asteptari mari si de la initiativa din Romania“, a mai spus Diamantopoulos.

In audienta, pentru cititori

 Domnul Ion B, domiciliat în Sibiu, ne întreaba de ce acte are nevoie pentru a-si putea schimba autorizatia de taxi.Raspunsul îl gaseste pe site-ul Primariei Sibiu, www.sibiu.ro: Acte necesare pentru emiterea/preschimbarea autorizatiei taxi:- cerere tip pentru emiterea autorizatiei taxi- copie dupa autorizatia de transport- copie dupa autoriazatia taxi - pentru preschimbare- copie dupa certificatul de înmatriculare al autovehicului taxi- copie dupa cartea de identitate a autovehicului taxi- copie dupa Certificatul de Agreare;- declaratie pe proprie raspundere privind arondarea la un dispecerat autorizat a transportului- copie dupa chitanta în valoare de 80 lei - pentru eliberare.

Unde iesim?

Carnaval pe gheata. editia a II-a - Piata Mare - ora 18:00Expozitie "Abordarea corecta a masurilor de reabilitare"- Primaria Sibiu - Holul central - ora 09:00Expozitie de fotografie Gabriel Buta si Marian Trosca - Galeria Atrium - ora 12:00Jocul de-a teatrul - lucrare de diploma (premiera) - Casa de Cultura a Sindicatelor, Sala Studio - ora 19:00Spectacol Das Schloss der Nachtfee-Teatrul "GONG" - ora 10:00Spectacol Cerere în casatorie de A. P. Cehov - Teatru National "Radu Stanca" - ora 19:00

Planuri amanate

 Guvernul italian va anunta peste cel putin 10 zile planul de ajutorare a industriei auto, a fost concluzia reuniunii organizate miercuri împreuna cu patronatele, distribuitorii si sindicatele din acest sector, acesta fiind principalul subiect abordat joi de presa italiana. 'În aceasta perioada vom pune la punct un pachet de masuri cu aplicare imediata, care sa promoveze autovehiculele eficiente ecologic si sa sprijine întreprinderile în criza', a spus ministrul dezvoltarii economice, Claudio Scajola, citat de Il Giornale. Reprezentantul guvernului a subliniat de asemenea ca industria auto realizeaza numai 11,4% din PIB-ul Italiei si a cerut sa se uite cifrele vehiculate în ultimele zile prin ziare privind volumul financiar al ajutoarelor acordate de stat. Totodata, dupa ce reprezentantii Fiat au vorbit ade posibilitatea trimiterii acasa a peste 60.000 de oameni din sector pe fondul reducerii vânzarilor cu 60% în ultima luna.

Cererea de petrol , in scadere

 Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) ar putea reduce din nou productia în 2009, daca cererea va continua sa scada, a spus secretarul general al OPEC, Abdallah Salem el-Badri, conform AFP. OPEC a decis în 2008 sa reduca productia cu 4,2 milioane de barili/zi. O parte din reducerea anuntata ar trebui sa intre în vigoare de la jumatatea lui februarie. Seful OPEC s-a aratat încrezator ca tarile membre OPEC vor reduce productia, conform deciziei luate anterior. Situatia de pe piata petroliera va fi analizata în cadrul viitoarei reuniuni a OPEC din 15 martie. La jumatatea lunii ianuarie, OPEC anunta ca cererea mondiala de petrol va scadea în 2009 mai puternic decât se estima, iar slabirea economiei ar putea diminua în continuare consumul.

Fonduri europene pentru IMM-uri

„Ieri (n.red. miercuri 28 ianuarie) am aprobat 178 de proiecte in valoare de 30 milioane euro dintr-o linie de fonduri de 64 de milioane de euro. Intentia noastra este ca pana la sfarsitul lunii februarurie sa incheiem aceasta linie de fonduri“, a spus Maria Parcalabescu. Secretarul de stat in MIMMCMA a precizat ca mai exista o linie de fonduri europene pentru proiecte mari in valoare totala de 31 milioane euro. Aceasta a adaugat ca fondurile din aceasta linie vor fi accesate de aproximativ 20 de IMM-uri. „Au fost 700 de dosare depuse din care, la inceput au fost respinse 100 de dosare, iar din cele 600 ramase estimam ca vor intra la o analiza finala aproximativ 200 de dosare. Din aceste 200, 20 vor fi declarate castigatoare“, a mai spus Parcalabescu. De asemenea, aceasta a mai precizat ca daca in privinta celor doua linii de fonduri, mai sus amintite, inscrierile au fost sistate, IMM-urile mai pot depune totusi proiecte in acest an pentru investitii de pana la 250.000 de euro.Proiecte si investitiiSecretarul de stat a precizat ca guvernul intentioneaza sa aprobe o ordonanta pentru prefinantarea proiectelor de investitii. Tot in luna februarie, Ministerul IMM-urilor va semna un acord cu fondul de garantare care va oferi scrisori de garantie bancilor pentru creditarea proiectelor intreprinderilor mici si mijlocii. De asemenea, acestea vor fi contragarantate si de EximBank. Vicepresedintele EximBank, Tudor Bohalteanu a spus ca banca pe care o reprezinta, in momentul de fata, poate garanta pana la 2.000 de miliarde lei. "Bani avem suficienti fara niciun efort din partea bugetului", a spus vicepresedintele EximBank. In privinta sprijinirii activitatii de export, secretarul de stat, Maria Parcalabescu, a precizat ca in perioada 16-26 februarie vor fi mai multe intrevederi cu reprezentantii ai ministerului si cu cei 130 de reprezentanti ai ministerului in ambasadele si consulatele Romaniei pentru a impulsiona relatiile economice, in special cu tarile emergente (Rusia, China, tarile din America de Sud,etc).

Cooperare prin White Stream

Matthew Bryza, adjunctul subsecretarului de stat al SUA pentru afaceri europene si eurasiatice si coordonator al politicii energetice SUA la Marea Caspica, efectueaza  o scurta vizita la Bucuresti, care intervine dupa reuniunea de marti de la Budapesta, dedicata Nabucco. Specialistul in politici energetice a subliniat, avand in vedere ca saptamana viitoare Romania si Ucraina vor afla decizia Curtii Internationale de Justitie referitoare la delimitarea maritima din Marea Neagra, ca cele doua tari trebuie sa gaseasca o modalitate „reciproc benefica“ de exploatare a hidrocarburilor din Marea Neagra, adica 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale si zece milioane de tone de petrol. „Aici as vrea sa aduc vorba despre o alta modalitate prin care Europa Centrala si de Est isi poate diversifica resursele de gaz, anume conducta White Stream, care castiga tot mai mult teren. Speram ca acest proiect se va implini si ca va consolida cooperarea energetica intre Romania, Ucraina si Georgia, indiferent de care va fi rezultatul disputei legate de delimitarea platoului din Marea Neagra“, a subliniat inaltul oficial SUA.  Posibile ruteWhite Stream este o conducta care ar urma sa fie o ramificatie a conductei Baku-Tbilisi-Erzurum si care ar putea transporta gaz azer prin Georgia catre Romania, Ucraina si alte tari ale Europei Centrale. Una dintre posibilele rute vizeaza ca White Stream sa ajunga direct din Georgia la Constanta, pe sub Marea Neagra. O alta varianta luata in calcul este ca gazoductul sa ajunga in Ucraina, langa Fedosia, si abia apoi, pe un traseu subacvatic, sa ajunga in Romania. In ceea ce priveste colaborarea dintre Ucraina si Romania dupa decizia Curtii de Justitie de la Haga, se vorbeste tot mai des de exploatarea comuna a resurselor energetice din Marea Neagra, asa cum a sugerat si ministrul de externe Cristian Diaconescu. VarianteSi Gicu Borsi, directorul general al Agentiei Nationale de Resurse Minerale, a spus ca aceasta varianta este posibila. „In eventualitatea in care vor exista zacaminte care se vor situa de-o parte si de alta a liniei de delimitare, adica daca exista o continuitate, va fi demarat un program de exploatare in comun a zacamantului, fiind in interesul ambelor parti“, a declarat luni pentru NewsIn Gicu Borosi. „SUA nu sunt parte a acestei dispute, dar Romania este un aliat NATO si speram ca si Ucraina va fi in curand un aliat. In acest sens, speram ca prietenii nostri (Romania si Ucraina - n.r.) vor putea sa isi rezolve aceasta disputa si gaseasca o modalitate sa exploateze hidrocarburile din mare (Marea Neagra - n.r.) intr-un mod in care este reciproc benefic“, a declarat Matt Brzya. Channel Matthew Bryza l  coordonator al politicii energetice SUA „SUA nu sunt parte a acestei dispute, dar Romania este un aliat NATO si speram ca si Ucraina va fi in curand un aliat. In acest sens, speram ca prietenii nostri (Romania si Ucraina - n.r.) vor putea sa isi rezolve aceasta disputa si gaseasca o modalitate sa exploateze hidrocarburile din mare (Marea Neagra - n.r.) intr-un mod in care este reciproc benefic“

Investitii la Electrica

 Compania de stat Electrica va investi în acest an 755 milioane lei pentru modernizarea retelelor de distributie, circa 560 mil. lei din bugetul pe 2009 la care se adauga lucrari de investitii realizate din tariful de racordare de aproape 195 milioane lei, potrivit unui comunicat emis ieri de companie. „Pentru reducerea întreruperilor în alimentarea consumatorilor, filialele de furnizare si distributie ale Electrica au prevazut, în bugetul pe 2009, aproximativ 560 milioane lei pentru cheltuieli de investitii. Din aceasta suma, 450 milioane lei sunt destinate investitiilor necesare pentru dezvoltarea retelelor, diferenta fiind necesara rambursarii de credite pentru investitiile realizate în anii anteriori. La acestea se mai adauga lucrarile de investitii ce vor fi realizate din tariful de racordare, estimate pentru 2009 la o valoare de aproximativ 195 milioane lei“, potrivit comunicatului .ScopInvestitiile au ca scop cresterea gradului de eficienta în managementul activitatii economice si comerciale, dezvoltarea si modernizarea retelelor de distributie a energiei electrice, îndeplinirea indicatorilor impusi de standardul de performanta, pentru reducerea întreruperilor în alimentarea consumatorilor, se anunta în comunicatul Electrica. Dintre principalele obiective de investitii aflate în acest an în derulare, sunt: realizarea de noi statii de transformare (Mânastirea-Dej, Câmpina, Ploiesti Crâng, Movila Vulpii), modernizarea de statii de transformare (Ploiesti Nord, IUP Târgoviste, Dumbrava Sibiu, Sf.Gheorghe, Baia Mare 4, Jucu – Cluj, etc.), modernizari ale retelelor de medie si joasa tensiune etc.

Alai de nunta ca odinioara

Peste 107 firme isi expun timp de trei zile produsele si serviciile specifice organizarii unor nunti la Expo TransilvaniaIncepind cu ora 12, pe Bulevardul Eroilor incepe o parada a traditiilor populare de nunta. „Tineri miri si frumoase mirese vor putea fi vazuti in costume reprezentative, in carute trase de cai, insotiti de flacai calare, urmati de alaiul celorlalti nuntasi: vornici si lautari, parinti, nasi si rude si alti numerosi invitati“, precizeaza reprezentantii Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj (CJCPCTC), organizatori ai manifestarii, alaturi de Consiliul Judetean Cluj si institutia-gazda. Cei care asista la manifestare sint asteptati sa participe activ la fiecare moment al actiunii, sa se alature alaiurilor unde vor fi  indrumati de nelipsitul staroste care va da tonul la toate momentele spectaculare traditionale. Evenimentul marcheaza inaugurarea Salonului Mireselor, gazduit de ExpoTransilvania, incepind de astazi si pina duminica, 1 februarie.     Show la ExpoTransilvania„Prin parada alaiurilor de nunta, minute bune, centrul Clujului se va umple cu strigaturi si chiote de voie-buna si se va colora, la propriu, de frumoase straie de nunta constituindu-se intr-o invitatie vie la evenimentul anuntat“, declara reprezentantii CJCPCTC. Spectacolul va continua de la ora 16 la ExpoTransilvania, cu o succesiune a unor tablouri din casele mirelui, a nasilor si a miresei. Printre „nuntasi“ se numara formatia de dansuri traditionale „Zorile“ din Mociu, Taraful lui Stingaciu, Ansambul folcloric „Dor Transilvan“, Orchestra „Cununa Transilvana“ a CJCPCT Cluj, Amalia Codorean-Chindris, Ansamblul „Icoane“, Vasile Soporan si Taraful lui Gaciu precum si competitori la concursul cu premii „Staroste de Top“.      Peste 107 firme isi expun timp de trei zile produsele si serviciile specifice organizarii unor nunti si nu vor lipsi demonstratiile de machiaj si coafura.

Criza a marit numarul rascumpararilor

 Criza care afecteaza economia româneasca începând din luna octombrie 2008 a avut un impact mai ales asupra încrederii consumatorilor si s-a manifestat pe piata asigurarilor de viata printr-o crestere semnificativa a numarului de rascumparari, a precizat ieri presedintele CSA, Angela Toncescu. Astfel, volumul rascumparilor totale platite de societati în octombrie a fost de circa 26,6 milioane lei, nivel cu 80% mai mare fata de media din primele noua luni ale anului trecut. În noiembrie, rascumpararile totale s-au redus cu 11% fata de valoarea din octombrie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). EstimariToncescu considera, însa, ca impactul crizei asupra industriei asigurarilor de viata din România a fost pâna în prezent „relativ limitat“ si a constat mai ales în afectarea încrederii consumatorilor. Totusi, seful CSA admite ca, si în primele noua luni ale anului trecut, interesul pentru asemenea produse a scazut: numarul de contracte nou încheiate a scazut cu 3%, iar rascumpararile totale au urcat cu 56% fata de perioada similara din 2007. „Sigur ca, pentru a face o estimare cât mai aproape de realitate a evolutiilor viitoare, este nevoie de o serie mult mai lunga de date, însa, în opinia mea, cea mai mare provocare a întregii industrii financiare, cel putin în urmatoarea perioada, va fi recapatarea încrederii clientilor în institutiile financiare“, sustine sefu CSA.

Troita binecuvantata de arhierei

In vremea aceasta in care cautam cu inversunare modele de supravietuire, fara indoiala ca praznuirea celor trei Sfinti Ierarhi mari ai Bisericii noastre vine sa ne bucure imens si sufletul, dar in acelasi timp sa ne ilumineze asupra telurilor pe care le avem de indeplinit in viata noastra de zi cu zi, in viata noastra crestina de fiecare zi, in viata noastra, altfel spus, cu Hristos.Am adus in sprijinul predicii mele de astazi cuvintele minunate ale slujbei celor trei Ierarhi, pe care, luati de repejunea cantarii la strana sau uneori de neatentia noastra, le uitam. Insa in ele se afla miere duhovniceasca pentru sufletele noastre. Iata ce spune una dintre cantari despre acestia trei, numindu-i asa: „Vasile - dumnezeiasca minune, Grigorie - dumnezeiescul glas, Ioan - luminatorul a toata lumea, cei trei preaiubiti slujitori ai Treimii si liturghisitori impreuna, sa fie laudati“. Toti trei poarta acest nume si iata, dupa fiecare prenume, un nume care a fost de renume.Minunea lui DumnezeuDe cand eram student mi-am pus problema de ce Vasile este asa de „Mare“, de ce Ioan este „Gura de Aur“ si de ce Grigorie este „Cuvantatorul de Dumnezeu“ sau „Teologul“. Si modul in care Biserica mi i-a descoperit ca atare ma face si pe mine sa va descopar cu bucurie la ce concluzie am ajuns.De ce Vasile cel Mare? Vasile-ul cel Mare sau „minunea lui Dumnezeu“, cum spunea cantarea, pentru ca, dincolo de studiile stralucite pe care le-a facut, dincolo de faptul ca din familia sa s-au mai inaltat arhierei, Sf. Vasile cel Mare vine sa lumineze mainile lui Hristos din icoana, fiind cel care, prin prezenta in mijlocul credinciosilor sai in Cezareea Capadociei, face vazuta Imparatia lui Dumnezeu; o Imparatie a lui Dumnezeu care nu este ascunsa dincolo de noi, ci este prezenta intre noi. El vine sa ne dea o lectie fiecaruia dintre noi, ca, asa cum spunea Scriptura, pe care minunat a citit-o parintele Arhidiacon astazi, prima data trebuie sa faptuim si apoi sa-i invatam pe ceilalti - si asa ne vom chema mari in Imparatia lui Dumnezeu. De aceea este mare Sf. Vasile cel Mare inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor, pentru ca intai a infaptuit si apoi a invatat.Salvarea trupurilor celor bolnaviCe-a faptuit Sf. Vasile cel Mare? Fara indoiala stiti ca este dintre cei dintai care intemeiaza primele asezari pentru salvarea trupurilor celor bolnavi; dar in ele isi aveau adastare si odihna si batranii si copiii orfani. Iar in mijlocul acestui mare spital, care se chema dupa numele sau - Vasiliada - aflat la cativa kilometri de Cezareea Capadociei, isi gaseau alinarea nu numai trupeasca, dar si sufleteasca, toti aceia care veneau in intampinarea lui Dumnezeu, suferind bolile lor in rabdare si in dragoste.Dar este mare Sf. Vasile cel Mare si pentru ca a priceput ca-n acea Vasiliada nu trebuie sa intre neaparat numai crestini, ci-si gaseau acolo adapost pentru suferintele lor si evreii si musulmanii, nefacand diferenta, ca si cand ar spune: „Dumnezeul meu ii iubeste numai pe ai Lui, iar pe voi nu va iubeste“, ci, prin dragostea lui egala fata de toti, cu bucurie fata de toti, vadind carui Dumnezeu minunat Ii slujea el, Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Vasile cel Mare-un exempluDar nu numai aceasta ne-a ramas de la Sf. Vasile cel Mare. Monahii nostri pana in zilele noastre isi desfasoara viata lor duhovniceasca din manastire dupa „regulile“ sale. Iar noi, multi dintre noi, simtim bucuria prezentei lui Dumnezeu in viata noastra fiind partasi la Dumnezeiasca Liturghie pe care noi o numim a Sf. Vasile cel Mare, probabil o alcatuire mai veche a bisericii, dar care, fara indoiala, a fost randuita in cartile de cult sau a fost adaptata pentru cult de Sf. Vasile cel Mare.Ce ne-a mai ramas de la Sf. Vasile cel Mare? Modul lui extraordinar de a se purta cu credinciosii din eparhia sa, cu bolnavii din Vasiliada pe care o ridicase. Nu se ascunsese in turnuri de fildes, ci statea intre credinciosii sai in permanenta, venea de fiecare data sa-i binecuvanteze cu dragostea sa. Este renumita vindecarea pe care o va face la un moment dat intre bolnavii de lepra, cu sarutarea dragostei lui.Iata un arhiereu desavarsit - veti spune - plecat intre cei bolnavi, sarutandu-le ranile! Toti arhiereii nostri sunt desavarsiti, pentru ca toti se pleaca asupra noastra cu rugaciunea lor, in Taina Sf. Liturghii, sarutandu-ne noua ranile trupesti si sufletesti, rugandu-se pentru sanatatea noastra si trupeasca, dar mai cu seama sufleteasca, iar prezenta lor intre noi este identica cu cea a Sf. Vasile in mijlocul Cezareei, binecuvantandu-se pe fiecare dintre noi.Sf. Ioan - Gura de AurDe ce Sf. Ioan - Gura de Aur? De ce Hrisostom, cum se spune in greceste? Ce era atat de minunat in vorbirea lui, de ajunge sa fie numit „Gura de Aur“, ba mai mult, unele dintre cantari ii spun „Ioane cu limba de Aur“ sau inca si mai mult, cu trupul intreg de Aur!Sf. Ioan, ajuns patriarh al Constantinopolului, dar si pana atunci, n-a incetat o clipa a preamari minunatiile lui Dumnezeu si a binecuvanta si a vesti Cuvantul lui Dumnezeu cel tare. Sf. Ioan Gura de Aur pentru ca, asa cum a exclamat o femeie din multimea de la picioarele amvonului Patriarhiei Constantinopolului, funiile gandirii lor, ale celor care ascultau cuvintele Sf. Ioan sunt prea mici pentru adancimea fantanii de intelepciune in care-i scufundase sfantul. Cuvintele lui sunt simple, nu sunt pline de emfaza si nici de snobism intelectual. Nu se vadeste in ele nici desteptaciunea lui, nici cultura lui personala, ci de fiecare fata cauta sa-L descopere pe Dumnezeu! Si daca ar fi sa masuram cu bratul biblioteca pe care ne-a lasat-o Sf. Ioan Gura de Aur, fara indoiala ca nu ne-ar ajunge, fiecaruia dintre noi, bibliotecile noastre de acasa. Putine sunt traduse in limba romana, dar cele care sunt traduse dau o bucurie de nestavilit inimii si mai cu seama, ne fac sa vedem ce mare poate fi Dumnezeul nostru prezentat asa, prin robul lui Dumnezeu Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului.Vesteste adevarulDe ce mai este mare Sf. Ioan Gura de Aur si de ce ii este de aur gura? Pentru ca de fiecare data a vestit numai adevarul, pentru ca de fiecxare data a daruit integral Bisericii slava lui Dumnezeu. Este mare Sf. Ioan Gura de Aur pentru ca nu s pleaca nici in fata mai-marilor pamantului, nici in fata celor care incearca sa-l corupa, ci mereu vesteste cu tarie adevarul.„Cinci Cuvantari despre Teologie“De ce Sf. Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu sau Teologul? Fara indoiala ca aici este mai greu sa pricepem noi cu mintile noastre de ce Biserica il posteaza si pe Sf. Grigorie alaturi de Sf. Vasile si Sf. Ioan. Noi ne-am obisnuit sa trecem in Biserica repede inaintea ochilor nostri pe aceia care fac fapte minunate si ne bucura pe fiecare dintre noi cu ajutorul lor. Asa apare in cultul Bisericii slava mare  a Sf. Nicolae - facatorul de minuni, slava Cuvioasei Paraschiva, asa apare in viata noastra de zi cu zi sfantul pe care noi il simtim cel mai grabnic ajutator noua. Ei bine, teologilor, a caror sarbatoare astazi o praznuim, le este grabnic ajutator Sf. Grigorie Teologul, care-si capata numele de la „Cinci Cuvantari despre Teologie“, pe care el le scrie si in care cuprinde in mintea omeneasca tot ce poate fi mai minunat in taina cea mare a lui Dumnezeu. Acolo defineste el ce inseamna teologia si ca in teologie nu se poate intra decat pe calea sfanta a smereniei si ca a filozofa nu este totuna cu a teologhisi si ca daca nu te afli in Duhul Sfant nu ai voie sa-ti deschizi gura si ca daca viat ata nu concorda cu Potirul si cu Evanghelia lui Hristos, mai bine iti este tie sa nu deschizi gura pentru a vesti Imparatia lui Dumnezeu. La slabanogeala de astazi a neamului romanesc mi-este teama ca ar trebui ca fiecare dintre noi, slujitori ai Altarelor si credinciosi ai Bisericii, sa luam seama la cuvintele Sf. Grigorie si sa intelegem ca redresarea neamului nostru nu mai poate veni decat din reasezarea noastra in normalitate, adica in Iisus Hristos; din recitirea cu grija a celor „Cinci Cuvantari Teologice“; din recitirea cu grija a Tainei Preotiei din cartea „Despre Preotie“ a Sf. Ioan Gura de Aur si, mai cu seama, din faptuirea cu grija a celor pe care Sf. Vasile cel Mare ni le-a daruit.Taina Sfintilor Trei IerarhiMare este taina Sfintilor Trei Ierarhi, pentru ca mare este darul pe care Dumnezeu ni l-a daruit noua astazi prin ei. Ii pomeneste la un moment dat cantarea liturgica impreuna, spunandu-le „alti trei Apostoli alaturi de cei doisprezece“, si poate ca nu este atat de importanta curgerea vietii lor, cat este de important darul pe care ei ni-l lasa fiecaruia dintre noi. Se spune ca orice masa, ca sa stea bine pe picioarele ei, trebuie sa aiba minimum trei puncte de sprijin. Minunata este masa Ortodoxiei, pe care Dumnezeu ne-a daruit-o, sprijinindu-se pe aceste trei picioare de aur: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si, cum spunea si cantarea liturgica, ne-a daruit bucurie mare si miere duhovniceasca pentru intarirea noastra.Nu lepadati taina cea mare a sfinteniei lor, nu-i lepadati pe Sfintii Trei Ierarhi in rugaciunile lor si luati seama la darul cel mare pe care Dumnezeu ni l-a daruit, asezand in Biserica Slavei Sale Troita aceasta de Arhierei.Sa ne rugam Sfintilor Trei Ierarhi ca pe toti sa ne invredniceasca sa fim mari cuvantatori gura de aur ai lui Dumnezeu si teologi ai Slavei Lui, totdeauna, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

De ce iubesc sarbatoarea?

 De ce iubesc sarbatoarea? Pentru ca orice sarbatoare e o evadare din rutina cotidianului, din dimensiunea materiala a existentei umane si o postare în dimensiunea spirituala a vietii. Orice sarbatoare ne atentioneaza asupra identitatii noastre spirituale, asupra demnitatii noastre de cetateni ai cerului, amintindu-ne ca suntem chipul slavei lui Dumnezeu, desi purtam ranile pacatelor. Sarbatoarea creeaza, în dimensiunea liturgica a timpului, acel prezent continuu sau vesnicul prezent, care ne face, într-un fel, martori ai evenimentelor comemorate, contemporani cu ele. E putin, oare, ca fiecare Sfânta Liturghie, ca reactualizare a vietii lui Hristos, ne face contemporani si martori ai mortii si învierii Lui si ca suntem chemati, ca în noaptea de Pasti, sa primim Lumina, împartasindu-ne cu Trupul si Sângele Domnului? Ba mai mult, împartasirea cu Sfintele Taine are si un aspect eshatologic, fiind o pregustare din ospatul ceresc al Împaratiei celei vesnice. Apoi celelalte sarbatori ni-i aduc alaturi pe sfinti. Ce-ti poti dori mai mult decât sa fii întotdeauna în jurul sfintilor si împreuna cu ei, în duh de rugaciune si aleasa comuniune de dragoste, care preamareste pe Dumnezeu si mântuieste pe om?De ce iubesc sarbatoarea? Pentru ca orice sarbatoare, cu lumina si frumusetea ei divina, sparge umbrele si tenebrele fioroase ce prind a se lati peste nepasarea noastra de fiecare zi. Sarbatoarea e asemenea unei oaze în pustiu, asemenea unui rasarit de soare care împrastie întunericul. Orice sarbatoare e o arvuna a bucuriei vesnice sau chiar un început de vesnicie. Duhoarea ametitoare a pacatului e risipita si ea de mireasma placuta a sfintirii pe care o poarta în ea o astfel de zi. Trebuie sa stim însa ca sarbatoarea nu puncteaza în mod izolat viata omului si nici nu o fragmenteaza. Ca nu-l transforma pe acesta într-un crestin de duminica sau de sarbatoare care, pentru câteva ore, stie sa treaca drept smerit si evlavios în fata oamenilor (nu si a lui Dumnezeu), adica altul si altfel decât este în realitate, si nici nu-i împarte viata în fragmente anoste, ce ar contrasta cu dinamica si încarcatura spirituala a unei sarbatori. Un crestin autentic nu se manifesta doar în sau între sarbatori, ci el stie sa traiasca mereu în duh de sarbatoare, poarta mereu pe chipul lui bucuria Învierii si nadejdea vesnicei fericiri. De aici optimismul si încrederea caracteristice crestinismului si Ortodoxiei, în special.De aceea iubesc eu sarbatoarea! Pentru ca la fiecare prilej de acest fel auzim parca pe Hristos si pe sfinti soptindu-ne noua, celor mult încercati în asteptarea aratarii Marii Sarbatori a Vesniciei: „Bucurati-va!“

Consilieri pe fuga

Cuvantul „aprobat“ a fost pronuntat, in sedinta de consiliu local de ieri, la un interval de cateva zeci de secunde. Astfel, consilierii municipali au pus capat unei sedinte-maraton, la aproximativ 20 de minute de la inceperea acesteia. Nici nu a fost nevoie de mai mult timp, avand in vedere faptul ca discutiile pe marginea proiectelor au lipsit cu desavarsire. Nimeni nu a avut de obiectat, nici macar cei care au asistat la sedinta de consiliu, fie ei ziaristi sau cetateni interesati de discutiile alesilor. In cadrul sedintei de ieri au fost aprobate in unanimitate 34 de proiecte, pe ordinea de zi existand, pe langa acestea, si doua informari si trei prezentari de raport.Primaria, in lucruConsilierii au aprobat fara sa ezite primul proiect pe ordinea de zi, cel referitor la lucrarile de renovare a sediului Primariei Sibiu. Conform raportului prezentat de specialisti, cladirea este deteriorata atat in interior, dar mai ales in exterior si necesita de urgenta reabilitarea fatadelor sau a acoperisului. Pentru anihilarea rapida a acestor probleme, municipalitaea va aloca mai bine de 1.500.000 lei. Tot ieri, reprezentantii Consiliului Local au aratat clementa fata de datornicii la stat. Din cauza ca unii sibieni cu restante financiare au decedat sau se afla in imposibilitatea, probata legal, de a-si onora darile la stat, acestia au fost scutiti de aceasta „corvoada“. „Datorita faptului ca starea debitorilor nu s-a modificat in aceasta perioada, respectiv debitorii nu au fost gasiti la ultimul domiciliu fiscal cunoscut sau in alte locuri unde existau indicii ca au avut avere, nu au avut venituri sau bunuri urmaribile (...) se impune scaderea din evidenta analitica pe platior a debitorilor (...)“, se arata in proiectul de hotarare.   Gratis, cu autobuzulUnul dintre proiectele care a necesitat un amendament inainte de a fi aprobat se refera la construirea a 20 de apartamente, pe strada Sacel, nr. 31. Consilierii au fost de acord cu amenajarea spatiului respectiv, doar daca proprietarii vor dota locatia cu un spatiu de parcare pentru locatari, la demisol. Consilierii au mai spus „da“ si proiectului prin care mai multi angajati ai unor institutii sibiene vor avea gratuitate pana la sfarsitul anului la mijloacele de transport in comun. Casa pentru Ofelia PopiiPrimaria Municipiului Sibiu a decis sa acorde o locuinta actritei Ofelia Popii. Este vorba despre un apartament in care actrita Teatrului National Radu Stanca, cunoscuta pentru interpretarea rolulului lui Mefisto in piesa „Faust“.

Victorie pentru profesori

 Sindicatul Învatamântului Preuniversitar Judetean (S.I.P) Sibiu a reusit, în sfârsit, sa semneze actul de prelungire a contractului colectiv de munca unic la nivel judetean. Dupa ce, în 5 noimbrie a fost înregistrat un conflict de munca declansat de membrii de sindicat ai S.I.P. Sibiu, datorita refuzului Inspectoratului Scolar Judetean (I.S.J) Sibiu de a negocia, semna si înregistra contractul colectiv de munca la nivel, saptamâna trecuta partile au cazut de acord, urmând ca dupa încheierea negocierilor pentru contractul colectiv de munca unic la nivel national ramura învatamânt, sa se renegocieze un nou contract. „S.I.P. Sibiu  a optat pentru prelungirea Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel Judetean, din motivul suprapunerii negocierilor la nivel judetean cu cele la nivel national. Pâna la finalizarea negocierilor la nivel national al unui nou contract ramura învatamânt, I.S.J. a acceptat propunerea S.I.P. de prelungire a vechiului contract. Viitorul contract colectiv de munca la nivel national presupune mai multe modificari pe care ne-am propus sa le prindem si în contractul colectiv de munca unic la nivel judetean, în forma lui scrisa”, a precizat Teodor Fârtonea, presedintele S.I.P. Sibiu. De asemenea, legea 130/1996 prevede ca acele clauze mai putin favorabile cuprinse în contract sunt lovite de nulitate fiind înlocuite cu cele mai favorabile cuprinse în contractul colectiv de munca încheiat la un nivel superior.

Furt de energie electrica

Jandarmii sibieni împreuna cu lucratorii SC Electrica au desfasurat ieri dimineata o actiune pe linia identificarii persoanelor cuplate ilegal la reteaua de energie electrica. Actiunea s-a desfasurat între orele 8 si 12, în zona cartierului Tiglari din Sibiu si în Avrig, zona în care societatea de energie eletrica înregistra pierderi de energie. Lucratorii din cadrul detasamentului Mobil de Jandarmi, împreuna cu colegii de la Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii si angajatii SC Electrica au verificat în total aproximativ 15 locuinte, iar în doua cazuri au întocmit dosare penale. Un caz a fost identificat în cartierul Tiglari si unul în Avrig.Dosare penaleCele doua persoane care au fost identificate ca fiind bransate ilegal la reteaua de energie electrica s-au ales cu câte un dosar penal pentru furt de energie electrica si bransare ilegala la retea. „Pe numele faptuitorilor au fost întocmite actele premergatoare începerii urmaririi penale pentru savârsirea infractiunilor de furt de energie electrica. La dosare au fost anexate procesul-verbal de constatare a infractiunii, procesul verbal de stabilire a identitatii, declaratiile martorilor, notele de constatare ale S.C Electrica Sibiu, urmând a se  realiza si calculul prejudiciului de catre societatea de energie electrica“, spune locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice în cadrul IJJ Sibiu.

Eleganta si calitate in mobila: Casa Rusu

Casa Rusu.... poate va intrebati cine si ce se ascunde in spatele acestui nume. Compania si-a inceput activitatea in 1994 ca retailer de mobila, in scurt timp devenind unul dintre cei mai mari importatori si dealeri de mobilier din Romania. In 2004 se finalizeaza centrul logistic de unde se distribuia marfa la peste 200 de magazine din tara. In 2005 se realizeaza prima investitie in activitatea de productie de mobilier din pal, valoarea investiei ajungand la 3,5 milioane euro. In 2007 se demareaza proiectul pentru a doua fabrica de mobila cu o capacitate de productie de 5 ori mai mare decat prima fabrica. In acest sens s-au achizitionat 4 linii de productie total automatizate care reprezinta varful tehnologiei in productia de mobilier din pal din Europa, una dintre aceste linii fiind unica in Europa de Est. Valoarea investitiei se ridica la 11 milioane euro. In 2008 se finalizeaza proiectul celei de-a doua fabrici, aceasta devenind functionala in septembrie 2008 cu o capacitate de productie de 15. 000 garnituri de mobilier pe luna.In momentul de fata compania Rus Savitar este ca marime al doilea producator de mobilier din pal din Romania, cu o capacitate totala de productie de 18. 000 de garnituri de mobilier pe luna, activitatea de productie desfasurandu-se pe o suprafata de 100. 000 de mp.Legatura intre producator si clientCasa Rusu reprezinta divizia de retail a companiei Rus Savitar si se doreste a fi puntea de legatura directa dintre producator si clientul final, fara intermediul altor comercianti si dealeri. Astfel, clientul beneficiaza de preturi mult mai bune la mobilier prin eliminarea adaosurilor pe care comerciantii si dealerii le practica. Pe langa magazinele Casa Rusu deja existente, dupa cel din Sibiu urmeaza deschiderea magazinelor din Deva martie si Cluj in aprilie 2009, pana la sfarsitul anului urmand a fi deschise inca 10 magazine cu suprafete intre 1000 - 2000 de mp.Mobilierul comercializat de magazinele Casa Rusu se adreseaza unei piete largi de consumatori, fiind accesibil tuturor categoriilor de cumparatori. „Utilajele ultra performante in productia de mobilier confera nu numai o calitate exceptionala produsului finit ci si cel mai mic pret posibil; in aceasta consta diferenta intre mobilierul produs in serie mare si cel produs in serie mica sau medie“, spune directorul companiei, Cristian Rusu.Pentru toate gusturileMobila oferita de Casa Rusu se adreseaza tuturor gusturilor, de la clasic la modern si tuturor spatiilor, de la cele mici la cele mari. „Puteti gasi ceea ce cautati pentru a va mobila casa venind in magazinele noastre: bucatarii, camere de zi si camere de tineret, de copii si bebelusi, biblioteci, dormitoare, mic mobilier si tapiterii. Materialele folosite variaza in functie de produse, principalul material fiind palul melaminat, precum si MDF,  lemn, sticla, diferite stofe, materiale ecologice si piele naturala. De asemenea o gama larga de culori  a materialelor folosite acopera toate gusturile clientilor nostri“, spun reprezentantii magazinului. Bucatarii la alegereDaca doriti sa va cumparati o bucatarie aveti posibilitatea sa va alegeti o bucatarie fixa, de la 2 m la 2.60m, sau puteti sa va alegeti doar corpurile pe care le doriti pentru bucataria d-voastra din sistemul modular Solaris. Astfel economisiti bani si spatiu, devenind propriul d-voastra designer in amenajarea bucatariei si in plus va alegeti corpurile de bucatarie pe care le considerati necesare si practice necesitatilor d-voastra. Aveti aceeasi alegere in functie de necesitati, bani, gusturi si practicabilitate pentru a va mobila si camera de zi prin sistemul modular Infinity, un sistem ce permite prin diversitatea corpurilor atat mobilarea unei camere de zi minimaliste cat si a unei incaperi cu mai multe spatii de depozitare. Tot pentru o camera de zi veti gasi numeroase modele fixe, de la 2.80m la 4.00m, unele mai clasice, altele mai moderne. Copii rasfatatiAveti un junior in familie? Magazinul nostru va ofera si camere pentru bebelusi in culori atractive, patuturi cu diferite functii, speciale pentru bebelusi, precum si multe modele de camere pentru copiii dumneavoastra. Dormitoarele pe care le gasiti in magazinele noastre va vor satisface cu siguranta gusturile si necesitatile; o gama variata de dormitoare pentru incaperi mici sau mari va stau la dispozitie. Un mare avantaj aici il aveti prin faptul ca puteti achizitiona doar componentele dorite dintr-o garnitura de mobila de dormitor, sau, de ce nu, puteti sa va combinati componentele in functie de spatiu, gusturi si buget: dulapuri cu 3, 4 , 5 sau 6 usi, noptiere, comode de diferite marimi, paturide 1 sau 2 persoane. In ceea ce priveste micul mobilier, diversitatea e la fel de larga: masute si comode TV, mese de bucatarie, mese de living, scaune pentru bucatarie si pentru living, cuiere si pantofare, diferite modele de birouri si scaune pentru birou, toate acestea in diferite marimi, forme, culori si materiale. Clasic si modernTot pentru mobilarea casei dumneavoastra va stam la dispozitie cu modele clasice si moderne de tapiterii: holuri, canapele extensibile, fotolii, in diferite materiale si culori. Multe dintre aceste produse sunt comercializate exclusiv prin magazinele noastre, unele fiind omologate si patentate de catre compania noastra.  Reduceri la deschidereDeschiderea magazinului Casa Rusu de pe strada Abatorului, 19, va avea loc pe 1 februarie, ora 12.00, si cu aceasta ocazie primii 50 de clienti beneficiaza de o reducere de 25%  la achizitionarea produselor fabricii noastre. Promotiile nu se opresc aici, continua si in perioada 1-15 februarie 2009, cand clientii vor beneficia de reduceri de 20% la produsele fabricii noastre. Un aspect important este faptul ca magazinul Casa Rusu va oferi clientilor din Sibiu diferite promotii si reduceri  in fiecare luna. Veniti in magazinul nostru si veti descoperi tot timpul noi oferte si reduceri semnificative la produsele noastre. Va asteptam cu placere si cu increderea ca veti deveni clientul nostru fidel odata ce descoperiti atat calitatea exceptionala a produselor noastre cat si pretul cel mai mic posibil oferit de magazinul Casa Rusu.Cristian Rusu l director compania Rus Savitar„Utilajele ultra performante in productia de mobilier confera nu numai o calitate exceptionala produsului finit ci si cel mai mic pret posibil; in aceasta consta diferenta intre mobilierul produs in serie mare si cel produs in serie mica sau medie“

Primul liberal "rastignit"

19 din cei 32 de consilieri prezenti, ieri, la prima sedinta ordinara a Legislativului judetean, au votat in favoarea proiectului de hotarare prin care Partidul Democrat-Liberal solicita eliberarea din functia de vicepresedinte a liberalului Gheorghe Dicu. Hotararea a fost sustinuta de toti reprezentantii PD-L, desi doi dintre ei nu o semnasera, „din motive obiective, fiind plecati din localitate“, dupa cum a afirmat lidera grupului, Daniela Cimpean. Patimile lui DicuLiberal-democratilor li s-au alaturat social-democratii, care au pus in practica protocolul semnat la nivel central si si-au anulat, practic, votul de la constituirea Consiliului, cand, in urma negocierilor cu FDGR, au sustinut candidatura lui Dicu pentru postul de vicepresedinte. „Il apreciez foarte mult pe dl. Dicu, dar asta este viata politica“, a comentat vicele social-democrat, Ioan Banciu, inaintea votului, amintind si despre demiterea sa din functia de viceprimar, in 2005, dupa ce Mircea Geoana l-a atacat, intr-o conferinta de presa, pe primarul Johannis, dar si schimbarea din functie a colegului sau de partid, Constantin Morar, care ocupase presedintia Consiliului Judetean. Miscarea PSD-ului a fost criticata si de alti consilieri, insa cea mai notabila interventie a ramas comparatia pe care preotul Achim Bacila (PNL) a facut-o intre inlocuirea lui Gheorghe Dicu si rastignirea lui Hristos de catre cei care ii adusesera osanale. Mica blasfemie a trecut, insa, aproape neobservata in atmosfera si asa prea incinsa. In alocutiunea sa, Dicu, vizibil nervos, i-a numit pe reprezentantii PSD „imorali“ si a conchis ca urmeaza un vot politic.Doar 13 consilieri au votat impotriva proiectului, iar singurul absent, Paul Niedermaier (FDGR), nu ar fi putut, oricum, influenta rezultatul votului.Bottesch va colabora cu noul vicepresedinteMai surprinzator a fost votul pentru investirea in functia ramasa vacanta a lui Constantin Sovaiala (PD-L). Liberalii s-au retras din sala, refuzand sa-si exprime optiunea, iar consilierii Forumului s-au impartit in doua. Astfel, din cele 28 de voturi valabile, 24 au fost in favoarea lui Sovaiala si doar patru impotriva. Surse din FDGR au declarat ca reprezentantilor acestei formatiuni nu li s-a solicitat, anterior, sa voteze intr-un fel sau altul, desi pledoaria din plen a presedintelui Martin Bottesch fusese mai degraba in favoarea mentinerii lui Dicu. Imediat dupa anuntarea rezultatelor, Bottesch l-a felicitat pe noul sau secund si si-a exprimat dorinta de a colabora bine, explicand, totodata, ca, aparandu-l pe liberal, a actionat „principial“.Constantin Sovaiala va prelua de la vicele ramas in functie, Ioan Banciu (PSD), responsabilitatile economice, urmand ca Banciu sa se ocupe, in locul lui Dicu, de aspectele tehnice.Daniela Cimpean l consilier judetean PD-L„Am considerat ca aceasta initiativa are o cauza morala si are o motivatie legala“

Singura bursa

 Doar o agentie judeteana pentru ocuparea fortei de munca (AJOFM) a anuntat ca va organiza în februarie 2009 o bursa a locurilor de munca, „la cererea pietei“, potrivit datelor publicate, marti, de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Astfel, în 6 februarie AJOFM Sibiu va organiza o bursa pentru meserii din domeniul asigurarilor. Potrivit ANOFM, agentii economici din Sibiu au anuntat ca au disponibile 152 locuri de munca pâna în 29 ianuarie. Organizatia sibiana a organizat si în prima luna a anului o bursa a locurilor de munca, în care s-a preocupat de identificarea si angajarea de consilieri financiari tot pentru domeniul asigurarilor. Si AJOFM Constanta a organizat în ianuarie o bursa pentru tinerii care paraseau sistemul de protectie a copilului.

Tevatura pentru T5

Asociatia Transira si-a declarat public nemultumirea fata de decizia societatii Tursib de a desfiinta linia de troleibuz T5. „Dupa desfiintarea traseelor de troleibuz T3, T4, T4 barat, T6, T7, T7 barat si T8 iata ca avem o noua victima: traseul T5. Desi costurile de exploatare ale troleibuzelor sunt mai mici fata de autobuz. Împotriva Masterplanului pentru transport urban, ce trasa ca directie de urmat extinderea transportului ecologic cu troleibuze. Contrar preocuparilor hotarâte ale Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera“, îsi motiveaza protestul inginerul Silviu Sîntea, presedintele Asociatiei. Tot el precizeaza faptul ca prin Contractul de concesiune nr. 108370/27.04.2007 (aprobat prin Hotarârea Consiliului local nr. 97 /2007) încheiat între Municipiul Sibiu si SC Tursib SA Sibiu sunt prevazute trasee, rute, numar si tip de vehicule folosite, frecventa de trecere a acestora prin statii, toate obligatoriu a fi respectate, iar aceste decizii de desfiintare a liniilor contravin prevederilor contractului.Utilitate vs. performantaDirectorul Tursib SA, Adrian Popa, pe de alta parte, spune ca linia de troleibuz T5, care a fost desfiintata de luni, nu era deloc rentabila, sau performanta. „Traseul respectiv trece prin Valea Aurie - Calea Poplacii - Calea Dumbravii - Gh. Dima - Piata Rahova si ajunge la Independenta, la retur ar trebui sa treaca pe sens interzis, pe Plugarilor, ceea ce este inadmisibil. În plus, este acea portiune foarte dificila, intersectia Argesului, cu Dumbravii si Dima, unde frecvent soferii întâmpina mari probleme. Calatorii din zonele pe unde trecea T5, au acum la dispozitie autobuzul 92, care parcurge traseul în maxim 30 de minute, nu 45, ca T5. Noi ne concentram acum sa obtinem performanta pe liniile T1 si T2, pe care le consideram deosebit de importante“, explica Adrian Popa, directorul Tursib.

SRI-ul recruteaza ofiteri

Tinerii absolventi de liceu care doresc sa urmeze o cariera în cadrul Serviciului Român de Informatii trebuie sa se grabeasca. Mai au timp doar pâna în data de 15 februarie pentru a se înscrie pentru studiile universitare de licenta în cadrul Academiei Nationale de Informatii. Pentru sesiunea iulie 2009, Academia organizeaza concurs de admitere la Facultatea de Informatii pentru specializarile psihologie-informatii si comunicare si relatii publice-informatii. Pentru fiecare specializare au fost scoase la concurs câte 15 locuri, 12 pentru baieti si trei pentru fete. Concursul se va desfasura în perioada 20-26 iulie, iar durata studiilor este de trei ani, la zi. Probele scrise de concurs pentru specializarea psihologie - informatii sunt din psihologie si limba si literatura româna, iar pentru specializarea comunicare si relatii publice - informatii, limba si literatura româna si istoria României. Candidatii vor sustine si o examinare psihologica complexa. Master pentru SRITineriii care au absolvit deja o institutie de învatamânt superior pot opta pentru studiile universitare de masterat în specializarea „Managementul activitatii de informatii pentru securitate nationala“, tot în cadrul Academiei Nationale de Informatii. Candidatii declarati admisi vor fi încadrati în Serviciul Român de Informatii, urmând ca prin cursul mentionat sa dobândeasca competentele profesionale necesare exercitarii atributiilor de ofiteri operativi de informatii. Înscrierea se face pâna în data de 15 februarie, iar perioada de desfasurare a concursului este 5-6 septembrie 2009. Durata programului este 1 octombrie 2009 - 1 februarie 2011. Pentru acest master Academia a scos la concurs 100 de locuri, 80 pentru barbati, si 20 pentru femei. Vârsta maxima a candidatilor trebuie sa fie de maxim 32 de ani. Pentru a fi admisi, candidatii vor sustine ca probe eliminatorii,  interviuri de selectie, evaluarea psihologica preliminara, examinarea cunostintelor si a deprinderilor privind utilizarea calculatorului, examinarea psihologica complexa si  examinarea medicala. Doritorii pot obtine mai multe informatii de la sediul Directiei Judetene de Informatii Sibiu, din strada Revolutiei nr. 6-8, la numarul de telefon 202. 919, sau de pe site-ul www.sri.ro

Borseta cu ghinion

 „Cariera“ de infractori a doi minori este pe punctul de a se sfârsi, din cauza unei borsete. În cursul zilei de miercuri,  doi copii în vârsta de 16 ani, din Sibiu, au sustras dintr-un autoturism parcat pe o strada din Sibiu o borseta cu bani si acte. Proprietarul masinii a observat imediat lipsa gentii, si a chemat politia. Cazul a fost preluat de o patrula din sistemul de ordine si siguranta publica. Oamenii legii au reusit în scurt timp sa-i identifice pe cei doi tineri suspectati de comiterea furtului. Asupra lor a fost gasita si borseta în care se aflau 3.800 de lei. Cei doi tineri sunt acum cercetati în vederea stabilirii întregii activitati infractionale.

Alerta si in Sibiu

Armele care se presupune ca au fost sustrase dintr-un depozit al Unitatii Militare din Ciorogârla, judetul Ilfov, sunt cautate si în judetul Sibiu. Pe DN 1 si DN 7, la intrarea în judet, au fost organizate filtre pentru verificarea autovehiculelor care circula pe aceste tronsoane. Reprezentantii IPJ Sibiu se feresc sa ofere mai multe amanunte referitoare la masrile de siguranta luate, iar cei ai Ministerului Apararii Nationale se ascund sub clasica scuza cum ca „ancheta este înca în curs de desfasurare“. „Tot ce va pot spune deocamdata este ca a fost sesizat Parchetul Militar în acest caz si s-a început o ancheta“, a declarat ieri maiorul Constantin Spînu, purtator de cuvânt al MApN.Arme „evaporate“Toate structurile operative si informative ale MIRA au declarat starea de alerta de gradul I de miercuri seara, imediat dupa ce s-a constatat disparitia unor arme de la Unitatea Militara Ciorogârla. Înca nu se stie câte arme au disparut, dar se presupune ca este vorba despre aproximativ 50-60 de pistoale si mitraliere. Înca de miercuri, de când s-a constatat ca lacatele depozitului  unitatii din Ciorogârla au fost rupte, procurorii militari au dispus începerea urmaririi penale „in rem“ pentru furt calificat, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si calcare de consemn. Paza depozitului spart, miercuri, la Bolintin Deal, era asigurata de soldati gradati voluntari, militari din cadrul unitatii militare respective, si nu de catre o firma de paza.

Snowmobile deasupra spectatorilor

Daca pe timp de vara sibienii s-au obisnuit deja cu Red Bull Romaniacs, cel mai dur rally raid destinat motociclistilor, acum, in ton cu anotimpul rece, pasionatii sporturilor cu motor au parte de un alt regal. E vorba de Red Bull 1000 Trails, un raliu destinat celor mai buni piloti de snowmobile, nu doar din tara ci si din strainatate. Cu totii se vor lupta cu cei peste 300 de kilometri de probe speciale pe care trebuie sa-i travereseze prin golul muntilor Carpati, pe ruta Paltinis - Voineasa si retur. Pentru ca totul sa fie si mai spectaculos, in aceasta seara, de la ora 20, in Piata Mare, pe partia artificial creata, Ross Mercer si Jure Saviozzi vor oferi un show grandios in care vor zbura cu snowmobilele deasupra spectatorilor si vor demonstra ce se poate face cu bolizii zapezii. Concurenta bogataDaca in aceasta dupa-amiaza, la Paltinis va avea loc „incalzirea“, in care participantii isi vor tura pentru prima data motoarele pentru a prinde un loc cat mai bun pe lista de start, concursul efectiv va incepe, practic, maine, la Paltinis. La startul editiei din acest an si-au anuntat prezenta peste 80 de concurenti, care vor parcurge aproximativ 300 de km prin Muntii Cindrel si Lotrului, pe ruta Paltinis-Voineasa-Paltinis. Pe langa concurentii romani al caror interes pentru snowmobile a crescut considerabil in ultimii ani, la Red Bull 1000 Trails sunt inscrisi rideri din: Austria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Polonia, Ungaria, Canada, Grecia si Franta.Surpriza DuicuDupa ce a infruntat dificilul traseu al Dakar-ului din America de Sud, Romeo Duicu singurul pilot roman care a reusit sa termine cel mai dificil raliu al lumii in 2009, vine la Red Bull 1000 Trails. Pilotul Vectra a devenit al treilea roman, dupa Romeo Dunca si Mani Gyenes care ajunge la finisul Dakar-ului, iar cu primul dintre ei se va intalni pe traseul uneia din cele mai importante curse de snowmobile din Europa. Desi, anul trecut a concurat la clasa Profi, in 2009 Duicu este nevoit sa mearga la Hobby din cauza oboselii acumulate in Dakar, intrucat s-a intors doar de doua saptamani, dar si a accidentarilor suferite de coechipierii sai Marcel Butuza si Alex Garbacea, ambii alfandu-se inca in perioada de recuperare.Avalansa de romaniSuccesul inregistrat de precedentele editii ale Red Bull 1000 Trails, a facut sa creasca numarul romanilor care vor sa participe in competitii dedicate snowmobilelor, marea lor majoritate fiind practicanti de enduro. Datorita acestei mari afluente de enduristi, care au descoperit snowmobilul, la raliul din acest an, jumatate din totalul concurentilor este reprezentat de romani. Dupa Romania, care are pe lista 43 de piloti urmatoarea tara ca si numar de reprezentanti la Red Bull 1000 Trails este Polonia.Participa in cursaChiar daca are un singur reprezentant, Canda va fi in centrul atentiei, in aceasta seara, prin Ross Mercer, detinatorul recordului mondial la saritura in lungime cu snowmobilul, a venit initiail la Red Bull 1000 Trails pentru a realiza, alaturi de Jure Saviozzi, din Slovenia, showul de free style.  Mult prea atras de Carpati, canadianul a decis sa si concureze in raliu. Astfel, cei doi vor rula la clasa Profi si sunt favoritii la castigarea luptei de la aceasta categorie. Pana la startul in raliu, cei doi vor incanta publicul prezent in centrul Sibiului cu evolutiile pe care le vor avea la Free Style Night, primul free style show cu snowmobile din Romania.Locurile spectatorilorSpectatorii sibieni si nu numai, care vor sa vada pe viu secvente din cel mai important eveniment al iernii o pot face in urmatoarele locatii: Astazi, 30 ianuarie: incepand cu ora 12:00, amatorii de senzatii tari pot veni la podul de la Telescaunul din statiunea Paltinis pentru a urmari mansa de calificare.Astazi, ora 20:00, in Piata Mare din Sibiu se va organiza primul show de free style cu snowmobile din Romania.Duminica, 01 februarie: in Paltinis, intre orele 12:00 - 15:00 poate fi urmarit finisul celei de-a treia editii a Red Bull 1000 Trails. Aici va avea loc si festivitatea de premiere.

"Miss" pentru porumbei

Sibiul va gazdui la sfârsitul acestei saptamâni etapa judeteana a expozitiei columbofile organizate de Asociatia Columbofila „Sibiu 2004“. Ca în fiecare an, expozitia va fi deschisa publicului la Colegiul Tehnic „Independenta“ de pe strada Ocnei, nr. 33. Sibienii care îndragesc aceste înaripatele pot vizita expozitia sîmbata între orele 9 si 17, si duminica, între orele 9 si 13. Intrarea costa 3 lei pentru adulti, si un leu pentru copii. Expozitia judeteana se desfasoara anual, iar cele mai reusite exemplare vor ajunge la expozitiile nationale.  Sute de înaripateLa aceasta expozitie vor participa 33 de crescatori, dintre care doi din Bucuresti. „În concurs au fost înscrise aproximativ 320 de exponate din 50 de rase românesti si straine. Avem un juriu format din cinci arbitri, patru din Sibiu si unul din Bucuresti. De data aceasta, la final, absolut toti participantii vor fi premiati cu diplome si cupe pentru munca lor, deoarece înseamna foarte multa munca, arta si pasiune sa cresti astfel de porumbei de o rara frumusete.0147, spune Adrian Oana, presedintele Asociatiei Columbofile „Sibiu 2004“. La aceasta editie el va participa cu sase exponate din rasa Rândunica, pentru cresterea careia s-a specializat. Criterii de premiereÎn mod normal, în cadrul unei competitii de profil, exemplarele de porumbei sunt analizate minuios de catre un juriu specializat. Membrii juriului vor nota cu „corespunzator“, „bun“, „foarte bun“ sau „exceptional“ fiecare exemplar în parte. În procesul de jurizare se tine cont de absolut toate caracteristicile porumbelului: cioc, cap, ochi, gene, structura penajului, desen, gât, aripi, coada, picioare, statura, structura corpului, tinuta, pregatire sau îngrijire.  Arbitrajul se face în baza sistemului international de 100 de puncte. Pentru vizitatorii expozitiei însa, în special pentru copii, va conta doar penajul colorat sau spectaculos au porumbeilor, gabaritul alte elemente care dau o nota de ciudat fiecarui porumbel în parte.

Cerere guvernamentala respinsa de CJ Alba

 Consilierii judeteni din Alba au respins, ieri, o cerere formulata de Guvernul Romaniei cu privire la trecerea unui imobil din domeniul public al judetului Alba si administrarea Centrului de Cultura “Augustin Bena” Alba, in domeniul public al statului si in administrarea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Imobilul solicitat este situat in strada Regina Maria nr.6, unde a fost sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Alba, pina in anul 2007, cind a fost trecut in administrarea Centrului de Cultura “Augustin Bena” Alba, cu destinatia de sediu, institutia avind in subordine Scoala populara de arte si meserii Alba, Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale si Fanfara. Ministerul Muncii a solicitat imobilul pentru ca acesta sa devina sediul Directiei de Munca Alba si al nou-infiintatei Agentii Judetene pentru Prestatii Sociale, deoarece cladirea in care functioneaza aceste institutii a fost retrocedata in anul 2006 si acum trebuie eliberata, noul proprietar nemaifiind de acord sa o inchirieze. “Daca s-ar da curs cererii Guvernului Romaniei, astfel incit imobilul sa fie transmis din domeniul public al judetului Alba in domeniul public al statului si in administrarea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Centrul de Cultura <<Augustin Bena>> Alba ar ramine fara sediu. In aceasta situatie se impune respingerea cererii formulate de Guvernul Romaniei, cu privire la acest imobil”, a aratat directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu.

Informare pentru prescolari

 Prescolarii Gradinitei cu program prelungit nr. 9 din Alba Iulia i-au avut ca oaspeti pe reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba, cu ocazia activitatii de informare preventiva impotriva incendiilor din cadrul campaniei “O casa sigura - o viata in plus”. Cu ocazia acestei campanii, copiilor le-au fost prezentate filmulete care au avut ca tema cauzele ce pot duce la declansarea incendiilor, precum si modalitatile prin care se pot evita aceste incidente. De asemenea, au fost inminate cadrelor didactice participante materiale pe suport magnetic ce vor fi utilizate in procesul de pregatire, in domeniul situatiilor de urgenta a copiilor din invatamintul prescolar.

Aproape 900 de euro

 Germanii dau 2.500 de euro pentru o masina veche dusa la producatorii de masini nemtesti, britanicii fac acelasi lucru, dar suma este de 1.500 de lire iar romanii au programul rabla. Spre deosebire de celelalte state europene care incearca sa combata criza, in tara noastra, prima de casare este de aproape 900 de euro, iar banii pot fi incasati de orice producator inscris in program. In judetul Alba, lista cuprinde cinci societati, dintre care doua ar putea sa se auto-excluda din cauza greutatilor financiare. Incepind de ieri, Programul Rabla a fost reluat. Cu unele mici modificari, acesta se va desfasura la fel ca si pina acum. Spre deosebire de anii precedenti, prima de casare este de 3.800 de lei pentru fiecare autoturism predat, iar masinile pot sa aiba o vechime de cel putin zece ani. In 2009 vor fi disponibile 60.000 de locuri, fata de 40.000 cite au fost in 2008. Programul Rabla are un buget de 228 milioane lei si se va desfasura pina la 11 decembrie 2009. In judetul Alba, citeva mii de masini noi isi asteapta proprietari din rindul celor care au un autoturism vechi, dar criza ar putea reduce acest numar. Teama de crizaLipsa lichiditatilor, dificultatea cu care se pot contracta credite si greutatile financiare intimpinate de producatorii de masini poate pune in pericol Programul Rabla. “Speram sa putem derula in bune conditii toate programele de mediu. Vom depune eforturi pentru a-i sprijini pe oamenii din Alba in acest sens, dar vedeti ce s-a intimplat spre exemplu cu programul Casa Verde. Nu putem sti care sint efectele crizei economice in acest sens, dar speram sa inlocuim cit mai multe masini vechi”, a declarat directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Alba. La fel ca si in 2008, numarul dealerilor de masini inscrisi in program este de cinci. “Oamenii se pot adresa oricarei societati care participa la program, iar conditiile sint aproximativ aceleasi ca si in anul trecut. S-ar putea ca doua dintre societati sa aiba ceva probleme financiare din cauza crizei, dar nimic nu este sigur”, a mai adaugat Vasile Todea. ConditiiPentru a putea participa la acest program, localnicii trebuie sa intocmeasca un dosar destul de cuprinzator. Astfel, actele trebuie sa cuprinda actul de identitate in original si copie, certificatul de inmatriculare al autoturismului uzat si o copie legalizata a acestuia, certificatul de distrugere al autoturismului uzat, in copie legalizata, eliberat de un operator economic colector autorizat, certificatul de radiere al autoturismului uzat in original, actul de succesiune in copie legalizata, pentru cazul in care persoana este mostenitoarea proprietarului si nota de acceptare eliberata de producatorul validat, in original. Cei patru pasi care trebuie parcursi in programul Rabla incep cu obtinerea unei note de acceptare de la un dealer, dezafectarea masinii vechi la colectorul autorizat, vizita la politie pentru radierea masinii si furnizarea notei de acceptare dealerului. Daca toate aceste cerinte sint respectate intocmai, oamenii au sansa de a reduce costurile achizitionarii unui autovehicul nou cu 3.800 de lei. 

Fotbalul lumii

 Italia – XXI. Surpriza etapei intermediare de miercuri s-a inregistrat la Udine, formatia friulana invingind cu 2-1 pe Juventus. Cum Inter a cistigat la Catania, cu 2-0, formatia pregatita de José Mourinho s-a distantat la sase puncte fata de privala din Piemont. AC Milan n-a reusit decit o remiza (1-1) cu Genoa, pe San Siro, insa demn de remarcat este cel de-al doilea gol oficial marcat de David Beckham la rosso-neri. Fiorentina, tot fara Mutu, a batut greu pe teren propriu pe Napoli.Rezultate: Milan – Genoa 1-1. Beckham (’33) / Milito (’87); Roma – Palermo 2-1. Totti (’23), Brighi (’45) / Cavani (’31); Atalanta – Bologna 0-1; Cagliari – Siena 1-0; Catania – Inter 0-2. Stankovic (‘5), Ibrahimovic (’71); Chievo – Lecce 1-1; Fiorentina – Napoli 2-1. Santana (’47), Montolivo (’79) / Vitale (’49); Sampdoria – Lazio 3-1. Radu a fost integralist, la oaspeti; Torino – Reggina 0-0; Udinese – Juventus 2-1. Quagliarella (’20), di Natale (’74) / Iaquinta (’77 – penalty). Clasament: 1. Inter – 49 p; 2. Juventus – 43 p; 3. Milan – 41 p; 4. Genoa – 37 p; 5. Roma – 36 p; 6 Fiorentina – 35 p; 7. Napoli – 33 p; 8. Palermo – 32 p; 9. Cagliari – 31 p; 10. Lazio – 31 p; 11. Atalanta – 27 p; 12. Udinese – 26 p; 13. Catania – 26 p; 14. Siena – 25 p; 15. Sampdoria – 23 p; 16. Bologna – 22 p; 17. Lecce – 19 p; 18. Torino – 17 p; 19. Chievo – 17 p; 20. Reggina – 14 p. Anglia – XXIII: Manchester United pastreaza doua puncte avans in clasament (cu un meci mai putin jucat) in fruntea Premier League, in fata rivalelor Liverpool si Chelsea. Daca Liverpool n-a obtinut decit o remiza la Wigan, Chelsea a invins pe Middlesbrough pe teren propriu, in timp ce Arsenal s-a salvat de infringere pe “Goodison Park” din Liverpool, prin golul marcat in prelungiri de van Persie. Reamintim ca Manchester United a surclasat la Birmingham cu 5-0 pe West Bromwich Albion, cu o zi in urma. Rezultate: Blackburn – Bolton 2-2; Everton – Arsenal 1-1. Cahill (’61) / van Persie (‘90^2); West Ham – Hull 2-0; Chelsea – Middlesbrough 2-0. Kalou (’57, ’81); Manchester City – Newcastle 2-1; Wigan – Liverpool 1-1. Mido (’83 – penalty) / Benayoun (’41). Clasament: 1. Manchester United – 50 p (22); 2. Chelsea – 48 p; 3. Liverpool – 48 p; 4. Aston Villa – 47 p; 5. Arsenal – 42 p; 6. Everton – 37 p; 7. Wigan – 32 p; 8. West Ham – 32 p; 9. Manchester City – 28 p (22); 10. Hull – 27 p; 11. Fulham – 26 p (21); 12. Sunderland – 26 p; 13. Tottenham – 24 p; 14. Bolton – 24 p; 15. Portsmouth – 24 p (22); 16. Newcastle – 23 p; 17. Blackburn – 22 p (22); 18. Middlesbrough – 21 p; 19. Stoke – 21 p; 20. West Bromwich – 21 p.

Tablouri cu cautare

Casa de licitatii Christie's a vândut, miercuri, tablouri la preturi care au depasit cu mult estimarile facute de specialisti, cea mai scumpa lucrare fiind „Head of Saint John the Evangelist“, de Federico Barocci, informeaza cotidianul International Herald Tribune. „Head of Saint John the Evangelist“, o schita în ulei pe hârtie facuta în secolul al XVI-lea de pictorul Federico Barocci a fost vândut la licitatia Christie's pentru 1.762.500 dolari, desi valoarea tabloului fusese initial estimata la maximum 600.000 mii de dolari.  Un alt tablou a carui valoare de vânzare a depasit asteptarile este „View of Salisbury“, o alta schita în ulei pe hârtie, pictat de John Constable în 1829, la Salisbury. Tabloul a fost vândut pentru 1.082.500 dolari, desi estimarea specialistilor era de doar 800.000 de dolari. Preturi mariPrintre celelalte picturi vândute, de asemenea, la preturi care au depasit estimarile se numara tabloul nesemnat „Virgin and Child with the Infant Saint John the Baptist“, care a deschis licitatia, fiind vândut pentru 128.500 dolari, desi era estimat la 60.000 de dolari. Un alt tablou nesemnat, „Saint Jerome and Saint Joseph with a donor“ a fost vândut pentru 203.500 dolari. Tabloul "Virgin and Child with the Infant Saint John the Baptist", pictat în secolul XVI de Ridolfo Ghirlandaio, a fost vândut pentru 675.500 dolari,la o valoare mai mare cu 30% decât cea estimata, în ciuda faptului ca avea o crapatura verticala.

Meci pentru suprematia mondiala

 Serena Williams si Dinara Safina isi vor disputa finala primului turneul de Grand Slam al anului, Australian Open, care se va incheia la sfirsitul saptaminii pe “Rod Laver Arena” din Melbourne. Serena a decimat o treime din “Armata Rosie” (6-3, 6-4 cu Elena Dementieva), iar Dinara a dispus de Vera Zvonareva cu 6-3, 7-6. Totodata, finala de simbata va stabili urmasa Jelenei Jankovic la sefia clasamentului WTA, invingatoarea devenind nr. 1 mondial. Favorita este jucatoarea americana, care are un scor de 5-1 in intilnirile directe cu Safina, dar Dinara doreste sa arate ca nu este mai prejos de fratele ei, Marat, care s-a incoronat la Melbourne in 2005. In plus, Serena Williams a fost nr. 1 pentru citeva luni, dupa US Open, in finala caruia a invins-o pe Jelena Jankovic. Mezina familiei Williams are trei victorii la Australian Open (2003, 2005, 2007), iar in semifinala turneului actual a pus capat invincibilitatii din acest an a Elenei Dementieva. Ea a cistigat fara probleme primul set, dar a fost condusa cu 0-3 in cel de-al doilea. Totusi, jucatoarea americana a revenit si a cistigat cu 6-4, datorita erorilor la servicii (trei greseli duble) ale rusoaicei. Nici cealalta semifinala n-a avut suspans decit in final, cind Zvonareva a servit pentru set la 6-5, Safina reusind sa salveze situatia si sa se impuna in tie-break. Tot ieri s-a disputat si prima semifinala masculina, Roger Federer invingindu-l pe Andy Roddick cu 6-2, 7-5, 7-5 in doua ore si sapte minute. Elvetianul a jucat, in sfirsit la cel mai inalt nivel dind semne ca epoca sa nu s-a incheiat. Daca Federer va cistiga si finala in fata lui Rafael Nadal sau Fernando Verdasco (cei doi spanioli se vor confrunta astazi), el va egala recordul de 14 victorii in Grand Slam, detinut de americanul Pete Sampras.Drama Elenei BogdanReprezentanta Romaniei in turneul junioarelor, Elena Bogdan, parea sa nu aiba problema in sfertul cu englezoaica Laura Robson, chiar daca a pierdut primul set cu 3-6. In cel de-al doilea act, cind conducea cu 5-1, Elena a cazut alergind dupa o minge, accidentindu-se la glezna. Ea a mai rezistat un game, pe care l-a pierdut dupa care, frinta de durere, a parasit terenul pe un scaun cu rotile. Englezoaica a recunoscut ca, daca si-ar fi adjudecat setul doi, Elena ar fi cistigat cu siguranta. Romania va avea, totusi, o reprezentanta in semifinale, Ana Bogdan dispunind cu 6-4, 6-2 de Kristina Mladenovic. Ana va intilni in penultima faza a turneului pe rusoaica Ksenia Pervak.

Finala Ligii Europa va fi la Bucuresti

 In cursa pentru finalele Cupei UEFA din anii 2011 si 2012 s-au aflat Romania, Germania, Spania, Irlanda si Anglia. Nemtii vor organiza finala acestei competitii in anul 2010, la Hamburg, in timp ce ibericii vor gazdui finala Ligii Campionilor, pe Santiago Bernabeu din Madrid, in acelasi an. Britanicii au avut posibilitatea sa urmareasca finala Cupei UEFA de anul trecut, la Manchester, astfel incit principalele candidate pentru 2011 si 2012 ar fi ramas Irlanda si Romania. Cum cele doua tari au ajuns la un acord, conform declaratiilor directorului general al FRF, Ionut Lupescu, era de asteptat ca primii sa primeasca finala din 2011 a Cupei UEFA, viitoarea Liga Europa, in timp ce Bucurestiul va gazdui in premiera o finala de cupa europeana in 2012.Tara noastra va organiza o finala de cupa europeana, desi noua arena din Bucuresti se afla la stadiul de fundatie, iar lucrarile nu avanseaza cu rapiditate din cauza conditiilor meteorologice. Termenul limita a fost deja aminat pentru lunile octombrie sau noiembrie din 2010, desi initial constructia trebuia sa fie gata in luna mai a aceluiasi an. Rolul cel mai important in obtinerea finalei din 2012 l-au avut insa presedintele FRF, Mircea Sandu, si directorul general al aceluiasi for, Ionut Lupescu, care au facut lobby pe linga UEFA ca tara noastra sa obtina aprobarile necesare. Celelalte stadioane implicate sint ultramoderne si, ceea ce este cel mai important, sint deja construite, singurul care se afla in renovare fiind cel din Irlanda. Mircea Sandu a precizat insa ca daca vor fi intirzieri la ridicarea noului Stadion National, care va gazdui finala din 2012 a Ligii Europa, fosta Cupa UEFA, atunci exista posibilitatea schimbarii locului de desfasurare.Faptul ca Romania a primit finala Cupei UEFA, s-ar putea inscrie si in politica forurilor mondiale din ultimii ani, care incearca sa duca fotbalul in cit mai multe tari, lucru demonstrat de faptul ca anul trecut finala Ligii Campionilor s-a tinut la Moscova sau de faptul ca Africa de Sud va gazdui turneul final de Campionat Mondial din 2010.“Este un rezultat al muncii pe care echipa federala a depus-o de ani de zile. Un complex de institutii ale statului si-au dat mina pentru ca Bucurestiul sa organizeze aceasta competitie. Pentru Romania si pentru Bucuresti este foarte important, mai ales daca ne uitam care sint orasele care vor organize finalele competitiilor europene dedicate fotbalului, Roma, Istanbul, Dublin”, a spus presedintele FRF, Mircea Sandu, care este si membru in Comitetul Executiv al UEFA.x

Transformat in musical

Albumul „Thriller“, lansat în 1980 de Michael Jackson, este cel mai bine vândut album din istoria pop-rock, iar compania Nederland Organization vrea sa recreeze pe scena povestea videoclipului de 14 minute.  Potrivit producatorilor, musicalul va fi autorizat de Michael Jackson, care va participa la tot procesul de creatie. Spectacolul se va numi „Thriller The Musical“ si va include melodii de pe albumele lui Michael Jackson „Thriller“ (1980) si  „Off The Wall“ (1979). Videoclipul „Thriller“, considerat o veritabila revolutie din punctul de vedere al coregrafiei, a fost difuzat pentru prima data în 1983. „Thriller“ a fost regizat de John Landis, care a declarat ca productia acestuia a costat 500.000 de dolari, de zece ori mai mult decât costul standard al unui videoclip. Disparut din prim planMichael Jackson a disparut de pe scena publica din iunie 2005, dupa ce a fost achitat în procesul în care era acuzat de agresiune sexuala asupra unui minor. Putin dupa terminarea procesului care a provocat o un adevarat scandal mediatic, cântaretul a parasit California pentru Bahrein, apoi Europa si Las Vegas. În noiembrie 2008, Michael Jackson a vândut ferma Neverland companiei Sycamore Vallery Ranch, deoarece avea prea multe datorii catre stat, potrivit registrelor primariei Santa Barbara. Dat în judecata Regizorul videoclipului „Thriller“ l-a dat în judecata pe fostul rege al muzicii pop, Michael Jackson, pentru ca acesta, în ultimii patru ani, nu i-a platit partea care îi revenea din profitul obtinut în urma difuzarii videoclipului, informeaza revista americana Variety. John Landis a înaintat plângerea saptamâna trecuta la Los Angeles, prin intermediul companiei sale, Levitsky Prods., împotriva lui Jackson si a companiei Optimum Prods., care sunt acuzati ca nu i-au platit regizorului jumatatea cuvenita din profitul de pe urma difuzarii videoclipului. „Dupa o premiera spectaculoasa, videolipul <<Thriller>> a devenit un megahit mondial si un fenomen reprezentativ pentru cultura pop, continuând sa genereze profit pentru acuzatii Optimum Prods. si Michael Jackson, care au refuzat sa plateasca reclamantului partea care i  se cuvenea“, se arata în reclamatie.

Mesterul articolelor vestimentare de lux

 La Alba Iulia, hainele din blana sau din piele au aceeasi trecere ca in oricare alt loc si atit femeile, cit si barbatii doresc sa aiba in garderoba un astfel de articol vestimentar. De mai bine de 40 de ani, Ioan Ciufudean lucreaza, la comanda sau in serie, haine lungi, scurte, caciuli sau gulere de blana naturala sau artificiala. In tot acest timp, mesterul si-a capatat renumele de cel mai priceput blanar.Meserie complicataBlanaria este o meserie complicata si migaloasa care, dupa spusele mesterului Ioan Ciufudean, are citeva sute de faze, iar pentru a putea sa fabrici o haina frumoasa trebuie sa stii toate procedurile inca de la momentul in care “dai pielea jos de pe miel”. Mesterul de la Alba Iulia este de loc din Blaj si a invatat meserie pentru inceput de la fratele tatalui sau. Mai apoi, a lucrat la fabrica de produse din pielarie de la Orastie. S-a mutat intre timp la Alba Iulia unde a continuat sa faca aceeasi meserie. “Acum 20 de ani de exemplu, lucram mai multe haine de blana, aveam un atelier in care erau circa 50 de angajati. Treceam pielea si blana prin mai multe faze de productie, cea mai grea parte este argasitul, pentru ca trebuie sa lucrezi cu apa si cu multi compusi chimici. Pe vremea aceea am facut haine cit sa imbraci citeva judete. Din pacate, acum nu prea se mai face asa ceva, lucrez mai mult reparatii la haine pe care tot eu le-am facut. E o concurenta serioasa si din partea second-handurilor de unde poti sa iei ieftin o haina de blana. Mai lucrez insa si acum haine frumoase, in afara de sora mea, care si ea mai face aceeasi meserie, nu prea mai sint alti blanari la Alba Iulia. Cei care mai stiau meserie fie au plecat in alte parti, fie s-au pensionat”, a explicat mesterul Ioan Ciufudean.Blanarie in stil romanescLa fel ca si stofele sau pietrele pretioase, si blanurile pot fi clasificate. Dupa parerea mesterului blanar de la Alba Iulia cea mai frumoasa blana este cea de hermina, care este mai frumoasa decit nurca si seamana oarecum cu blana de bizon. “Hermina are o blana cu par scurt lucios, foarte frumos, iar o haina lunga din hermina poate sa coste 7-8 mii de euro. La noi se poarta acum astrahanul, care este si el foarte frumos, negru lucios, poate fi lucrat foarte bine si poate sa tina mult. Din astrahan nu fac numai haine, se cauta si caciuli. De altfel, fiecare tara are o amprenta in felul in care croieste blana. Exista si un stil romanesc care este mai elegant si mai simplu. Eu am fost in schimb de experienta si am vazut cum se lucreaza blana si in Polonia si in Ungaria si in Germania si pina in Mongolia”, a spus mesterul din Alba Iulia. Diplome si concursuri Ioan Ciufudean, blanarul cel mai renumit din Alba Iulia, s-a facut remarcat si la concursurile si tirgurile la care a participat cu hainele deosebite pe care le-a facut. Acesta a adunat, de-a lungul celor peste 40 de ani de meserie, mai multe diplome de excelenta. “Am participat la concursuri la Bucuresti, unde eram invitat la toate evenimentele unde se prezentau si blanuri. Am adunat diplome cit sa insir pe toti peretii, mi-a placut meseria si cred ca din aceasta cauza am avut si satisfactii de pe urma ei. Ca orice lucru, trebuie sa-ti placa si sa ai pasiune pentru a putea realiza ceva frumos”, a explicat blanarul. Articole scumpeHainele de blana pot fi concurate in ceea ce priveste pretul doar de alte produse de lux, deoarece oricit de scurta ar fi scurta de blana, sau oricit de simplu ar fi modelul unei caciuli, acestea sint mereu scumpe. O haina de astrahan costa, in functie de lungime si de model, intre 2.000 si 3.000 de lei, iar alte blanuri pot fi chiar mai scumpe.“Daca este bine lucrata pielea, aceasta are viata lunga si din aceasta cauza merita sa dai bani mai multi pe un lucru frumos care nu se va demoda niciodata. Acum, din cauza banilor, se fac mai putine haine de piele, dar in continuare cei care doresc sa aiba lucruri frumoase si de calitate cauta asa ceva”a explicat Ioan Ciufudean. 

A cazut din tribuna

 Un fan al Borussiei Dortmund a murit, miercuri seara, cu citeva minute inainte de startul meciului cu Werder Bremen, din optimile Cupei Germaniei, dupa ce a cazut citiva metri in gol de la tribuna a II-a. Victima, in virsta de 20 de ani, se afla in stare de ebrietate si a decedat la spital din cauza mai multor rani suferite in zona capului. “Omului ii curgea singe din urechi, iar mai apoi din nas. Avea o rana urita la cap. I-a fost acordat rapid un prim ajutor”, a povestit un martor aflat la fata locului. Borussia Dortmund a fost invinsa, miercuri seara, pe teren propriu, in fata a 73.000 de spectatori, in optimile Cupei Germaniei, de Werder Bremen, scor 1-2.

Transportatorii din Alba au protestat la Bucuresti

 Transportatorii rutieri din Alba si-au dat ieri intilnire cu colegii din intreaga tara in Piata Constitutiei din Bucuresti, unde au organizat un miting de protest. Pentru a pune capat conflictului de munca, patronatele din transporturi au solicitat ministerului de resort solutionarea mai multor probleme, printre care: elaborarea de urgenta a unei strategii de dezvoltare a transporturilor rutiere pe termen scurt si lung, cu consultarea partenerilor sociali, si eliminarea transportului ilegal de persoane prin aplicarea legii de catre oficialii Ministerului Administratiei si Internelor. Reprezentantii transportatorilor au mai solicitat, de asemenea, amenajarea de spatii de odihna pentru soferi, de-a lungul drumurilor europene si nationale, si, nu in ultimul rind, scoaterea vehiculelor cu tractiune animala de pe aceste drumuri.

Filmul european al anului

Filmul „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile“ a câstigat premiul pentru cel mai bun film strain al anului 2008, marti, la BBC Four World Cinema, eveniment aflat la a sasea editie, care premiaza cele mai bune filme straine, informeaza BBC. Regizorul Cristian Mungiu a primit premiul marti-seara, în cadrul unei ceremonii desfasurate la Institutul Britanic de Film din Londra. „BBC este pentru mine un simbol al calitatii, al traditiei si al echilibrului“, a spus Mungiu. „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile“ a fost în competitie cu alte patru filme: „Gomorra“ (Italia) - inspirat de evenimente din lumea mafiei, „Persepolis“ (Franta) - povestea unei tinere din Iran în timpul Revolutiei Islamice,  „The Driving Bell and the Butterfly“ (Franta) - despre o jurnalista care, în urma unui atac cerebral, trebuie sa traiasca aproape paralizata, si „The Orphanage“ (Spania) - povestea unei femei care deschide un orfelinat pentru copii cu handicap. Selectati de criticiCele cinci pelicule nominalizate anual la BBC Four World Cinema Awards sunt selectate printr-un sondaj efectuat în rândul a 200 de critici de film din Marea Britanie. Productiile sunt alese din 150 de filme straine lansate anul precedent. „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile“, drama ce are ca pretext o întrerupere de sarcina în România ceausista, îi are ca protagonisti pe Anamaria Marinca, Laura Vasiliu si Vlad Ivanov. Pelicula a câstigat, în 2007, mult râvnitul „Palme d'Or“ al Festivalului de la Cannes si alte numeroase premii la concursuri si festivaluri internationale.

Final de cantonament pentru trupa din Arini

 Componentii divizionarei terte CSM Sebes încheie, în aceasta dimineata, stagiul de pregatire de la Geoagiu Bai, cantonament ce a durat 10 zile. Elevii lui Fane Fogorosi vor disputa, de la ora 11.00, la Oarda, cel de-al doilea meci de verificare din noul an, cu liderul FC Unirea Alba Iulia.„Vom încheia aceasta prima etapa a perioadei precompetitionale cu un joc de verificare. Sint foarte multumit de modul cum s-au pregatit baietii, deoarece au tras din greu pentru a duce la bun sfirsit ritmul antrenamentelor”, a afirmat antrenorul Stefan Fogorosi. *Amical: CS Soda Ocna Mures – Ariesul TurdaEchipierii liderului CS Ocna Mures (liga a IV-a) vor juca astazi, tot cu începre de la ora 11.00, cel de-al doilea meci de pregatire din 2009, în compania divizionarei secunde Ariesul Turda (echipa antrenata de cuplul format din ex-uniristii Alex Pelici si Marcel Rusu), în fata propriilor suporteri.

Curtean, extrema urgenta

 Mijlocasul Alexandru Curtean va ajunge inca din aceasta iarna la Timisoara, chiar daca la semnarea contractului intre cluburi intelegerea initiala a fost ca jucatorul sa ramina pina la finalul sezonului la Gaz Metan Medias. “Am vorbit cu domnul Iancu si l-am convins ca ne este necesar jucatorul inca din retur. Ar fi jucat fara nici o motivatie la Medias, o echipa care se lupta pentru retrogradare, stiind ca a semnat cu alta echipa care isi doreste sa fie campioana. Are calitati si e unul dintre tinerii romani de perspectiva. A inscris sapte goluri in tur, sper sa inscrie tot pe atitea si in retur”, a declarat, ieri, Gabi Balint, antrenorul echipei din Timisoara. Gaz Metan Medias si FC Timisoara s-au inteles in privinta transferului lui Alexandru Curtean, jucatorul semnind un contract pe cinci ani cu gruparea alb-violeta. Marian Iancu va plati 1,2 milioane de euro pentru mijlocas, plus 25% dintr-un transfer ulterior al acestuia.

O noua victorie?

 Chiar daca Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat o grea lovitura parintilor de gemeni si tripleti din Romania, situatia pare sa revina pe coordonate mai optimiste. Sensibilizat de protestele de marti din capitala, ministrul Muncii a anuntat ca problema va fi discutata de catre factorii de decizie. “Acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului in cazul copiilor rezultati din nasteri multiple va fi reconsiderata si se vor organiza dezbateri publice pe aceasta tema”, se arata intr-un comunicat oficial pe aceasta tema. Ministerul Muncii intentioneaza sa reanalizeze posibilitatea de a acorda indemnizatie crescuta pentru mamele care au avut sarcini multiple. “Este un mesaj cu adresa exacta, pe care sper sa il vad pus in aplicare. Pina la urma ne vom cistiga drepturile cuvenite. Sint sigura de asta”, a declarat pe un ton optimist si Ionela Danciu, mama tripletilor din Aiud, femeia care a pornit intreaga campanie care sta la baza pozitiei Ministerului Muncii.

Romanii prefera cartile audio

CD-ul cu poezii de Topirceanu in lectura lui Andrei Plesu este nu doar cel mai bine vandut audiobook Humanitas de anul trecut, ci si titlul care s-a epuizat cel mai repede in istoria editurii, respectiv la numai o luna si jumatate de la aparitie. Din acest motiv, luna aceasta a fost lansata o noua editie. Poeziile lui George Topirceanu, traditionalist popular mai degraba printre cei mici si adus acum in atentia publicului larg prin lectura lui Plesu, au fost bine primite de public. Unul dintre motivele popularitatii acestui volum ar putea fi curiozitatea de a-l asculta pe Plesu recitand versuri ludice, date fiind „eticheta“ si background-ul celui cunoscut pentru contributia sa ca eseist, profesor de filosofia religiilor, membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si fost ministru. Putini stiu insa ca, inainte de toate astea, Plesu a fost student la Actorie, astfel ca aplecarea lui spre lectura publica nu este, astfel, doar o intamplare fericita.Ii aminteste de adolescentaMotivul pe care Plesu il invoca pentru participarea sa la acest proiect este nostalgia pentru umorul tipic al scriitorului. „Topirceanu a fost una din voluptatile literare ale adolescentei mele. Un perfect dozaj de mestesug, emotivitate si ironie, rezumat gratios al unei Romanii belle-epoque, asa cum imi place sa mi-o imaginez: cu ragazuri civilizate, indrazneli citadine si candori rurale. Se spune, mereu, ca poezia lui Topirceanu este minora. Se poate. Dar exista un minorat sfasietor al fiecarui fragment de viata, daca il privim pe fundalul monumental al celor doua-trei evenimente majore de care nu scapa nimeni. Majora cu adevarat e, in fond, numai moartea. Restul e zbaterea minora a cotidianului, materia trecatoare a unei trecatoare umanitati. Cu alte cuvinte, restul e Topirceanu…“, spune Andrei Plesu despre experienta lecturii sale.Prima carte audio de businessIn topul celor mai bune vanzari Humanitas Multimedia din 2008, se numara mai multe volume in lectura lui Plesu, respectiv cel cu pasaje din cartea sa „Despre ingeri“, „Craii de Curtea-Veche“ de Mateiu Caragiale si „Inapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici si Andrei Plesu“. Pe locul doi in vanzari, si aflat, din ianuarie, la a doua editie, volumul lui Djuvara cuprinde in mod sintetic si original momentele cheie ale istoriei romanilor. Tot foarte cautata de public a fost si prima carte audio de business, citita de directorul TMI Romania, Octavian Pantis. Alte carti cu vanzari mari au fost „Vorbe memorabile“ de Petre Tutea, in lectura lui Valentin Uritescu, „Moartea lui Ivan Ilici“ de Lev Tolstoi, fragmente citite de Victor Rebengiuc si interpretarea lui Mircea Diaconu la „Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar“ de C.S. Lewis.Oferta slabaColectia Humanitas Multimedia a luat nastere in 2003 si este una dintre putinele oferte de carte audio de pe piata romaneasca. Alte doua edituri ofera literatura pe CD, dar produsele lor sunt diferite de cele Humanitas. Editura Casa Radio transpune in format digital vechile inregistrari din arhiva Societatii Romane de Radiodifuziune, iar Editura Cartea Romaneasca a adaugat, din 2005, tuturor volumelor de poezie publicate pana acum, un CD audio cu versuri in lectura autorului.Din 1967Audiobook-urile sunt lectura neregizata a unei carti si ofera o alternativa mai comoda la cititul clasic. Piata cartilor audio are, in Romania doar cativa ani, dar evolueaza rapid. Cei care au anticipat, din nevoie, aceasta tendinta culturala, au fost nevazatorii. Pentru ei a fost inregistrata, in 1967, prima carte audio. In Biblioteca Asociatiei Nevazatorilor din Romania sunt 3.000 de carti pe banda de magnetofon, peste 500 pe casete audio si 350 in format mp3.

Politica in strada

Partidul Noua Generatie Crestin Democrata are sediul în Piata Regele Ferdinand I, iar Partidul Conservator pe strada Nicolae Iorga. Ambele formatiuni au ramas fara sediu, în conditiile în care au restante la chirie, si nu s-au conformat termenului dat de municipalitate. „Partidul Conservator a înregistrat restante la plata chiriei, conform adresei de la Directia Fiscala Locala, în suma de 5429,1 lei. De asemenea, Partidul Noua Generatie Crestin Democrata, filiala Medias figureaza cu debite restante în suma de 1597,18 lei. Celor doua partide li s-a pus în vedere achitarea debitelor restante pâna cel tarziu în 31.12.2008”, precizeaza Alina Streza, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias. Ca si la SibiuFlorin Olar, presedintele PNG-CD Medias spune ca va renunta la sediu, în conditiile în care la fel s-a întâmplat si în municipiul Sibiu. „Nu am primit nicio directiva de la Bucuresti sa închid sediul sau sa nu îl închid, dar din moment ce Sibiul a închis sediul chiar nu merita sa îl tinem”, explica Florin Olar. La nivelul judetului Sibiu mai multe organizatii ale PNG-CD sunt pregatite sa treaca la PD-L. Florin Olar mai spune ca nu este si cazul organizatiei Medias. Restante istoricePresedintele PC Medias, Maria Alecusan, spune ca în momentul preluarii spatiului a primit din partea Primariei un certifical fiscal care atesta ca formatiunea nu are datorii, iar acum dintr-odata acestea au aparut. Alecusan mai spune ca probabil este vorba de datorii vechi facute de fosta conducere. „Din 2000 sunt restantele, si nu s-a facut nicio sesizare pâna acum. E cam batator la ochi ca acum în ultimele opt luni sa tot primim somatii. Când am preluat spatiul am primit de la Primarie certificatul fiscal care atesta ca Partidul Conservator nu are datorii, iar dupa aceea au aparut datoriile. Nu stiu cine e vinovat în treaba asta”, spune Maria Alecusan. Aprobat de majoritateProiectul de hotarâre cu privire la schimbarea destinatiei celor doua spatii s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Medias de luni. Alesii au decis cu majoritate larga ca cele doua formatiuni vor ramâne fara sediu. Singurii care s-au opus au fost cei patru consilieri locali social-democrati, prezenti la sedinta.

Miracolul vietii

La sfarsitul saptamanii trecute, Clinica de Diagnostic Phoenix a gazduit o operatie in premiera nationala realizata de Nicolae Bolog, care a lucrat in Romania la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, iar din 2004 se perfectioneaza in Elvetia, si Nissim Ohana, seful departamentului de chirurgie a coloanei vertebrale de la Centrul Medical Rabin din Tel-Aviv, Israel. Vineri dimineata la ora 10, au inceput pregatirile pentru operasie. Valentina Garcea a fost anesteziata total, iar echipa mixta romano-israeliana era gata sa inceapa interventia, o premiera pentru lumea medicala romaneasca. In afara salii de operatie pentru Nicolae Garcea emotiile erau tot mai mari. Barbatul nu isi gasea locul, si se ruga pentru ca totul sa decurga bine.Premiera nationalaValentina Garcea nu mai credea ca va merge vreodata normal. Femeia sufera de osteoporoza, iar in anul 2005 a fost operata la Brasov, si i s-a montat o proteza partiala la piciorul stang. Dupa operatie, nu a mai putut merge normal. La 73 de ani, femeia a acceptat sa mai suporte inca o operatie. A crezut in Dumnezeu si in medicii de la Medias, iar aceasta a fost un succes. Operatia realizata la Spitalul Municipal a fost o premiera pentru Medias. Practic a fost scoasa proteza partiala, si s-a pus in loc una noua cimentata totala de sold.Operatie reusitaIn sala de operatii, medicii si-au inceput treaba. Cu ajutorul computerului tomograf au fost fixate patru ace, prin intermediul carora a fost introdus un ciment special in corpii vertebrali fracturati in cadrul osteoporozei. Dupa aproximativ doua ore, interventia s-a incheiat, iar medicii au putut rasufla usurati, era o reusita. „Nu a fost dificil prin prisma procedurii in sine. Atunci cand incepe procesul de vindecare al osului, cimentul nu are unde sa se mai extinda in interior, nu mai sunt cavitati. Interventia in sine insa a decurs foarte bine, foarte usor, am reusit sa punem acele in interior in pozitie perfecta, dar procesul de injectare al cimentului a fost mai dificil din cauza datelor pacientului, osul nefiind vindecat complet. Una peste alta, a trebuit sa punem doar cantitatea de ciment pe care corpul a acceptat-o, astfel ca in acest stadiu am decis sa ne oprim. Un lucru foarte bun a fost acela ca am avut posibilitatea sa folosim computerul tomograf. Ne-a dat posibilitea sa fixam acele perfect, astfel ca procedura a mers foarte bine”, explica medicul Nissim Ohana.A doua zi a plecat acasaValentina Garcea, femeia care a fost operata vineri de o echipa mixta romano-israeliana, a fost externata sambata. Femeia se simte foarte bine, si spune ca nu o mai doare nimic. La 75 de ani, Valentinei i-a revenit pofta de viata, si spune ca nu are cuvine destule pentru a le multumi medicilor. La domiciliul sotilor Garcea, Valentina e fericita, i-au disparut toate durerile, si simte ca traieste o a doua tinerete. „Dupa doua ore de la operatie am coborat la marginea patului, dupa inca doua ore m-am plimbat prin reanimare. Sambata am venit acasa. Nu ma doare nimic, nu ma doare spatele, nu ma doare capul. Dimpotriva am avut o durere mare in spate, care acum nu mai e. Simteam ca o greutate in spate, pe care nu o mai am. Aveam un frig in spate, care acum nu mai e”, explica, extrem de incantata,  Valentina Garcea. Casatoriti de 51 aniValentina este casatorita de peste 51 de ani cu Nicolae. La jumatate de secol dupa ce si-au unit destinele, barbatul spune ca nu a mai crezut ca sotia sa se va face bine. „Cand am vazut-o acum doi ani la reanimare, am zis ca nu mai scapa. Avea furtunul bagat in nas, toate aparatele conectate. Apoi a mers din nou.  Saptamana trecuta a fost din nou greu. Am avut o emotie fantastica. Dupa atatia sa o vad asa intinsa in pat, va dati seama cum m-am simtit”, spune Nicolae Garcea.

Gratis la wc-ul public

 Municipalitatea a decis sa renunte la taxa de folosire a wc-ului public. De la începutul lunii februarie, accesul în wc-ul public de pe strada Mihail Kogalniceanu va fi gratuit. În acest sens, Consiliul Local Medias a luat în dezbatere în sedinta ordinara de luni un proiect de hotarâre cu privire la revocarea taxei. „Taxa de folosire a WC-ului public, asa cum a fost stabilita anul trecut de catre Consiliul Local, este actualmente de 1 leu pentru o persoana. De luna viitoare, se va renunta la ea”, explica Alina Streza, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias. De la data deschiderii, mediesenii nu au apelat decât în numar foarte mic la serviciile wc-ului public. Astfel, în circa o luna si jumatate, 226 persoane au trecut pragul acestuia.

Uniristii incheie stagiul acumularilor fizice

Un stagiu incarcat, dar nu epuizant, cum multi l-ar fi caracterizat inainte. O perioada necesara de acumulari care si-a atins scopul, cu un plus nu doar sub aspect fizic ci si in plan tehnico-tactic, actiune la care profesionalismul si valoarea antrenorului Aurel Sunda au contribuit din plin, la toti componentii lotului. In acest stagiul care a insemnat “incarcarea bateriilor” pentru returul de campionat, «alb-negrii» au “servit” chiar si trei antrenamente pe zi, cu desteptarea de la 7 si o “inviorare” facuta prin citeva serii de alergare intensa.Dorinta de performanta“Au fost doua saptamini de munca, in care jucatorii au raspuns foarte bine tuturor programelor de antrenament. S-a tras la sala si pe teren din greu. Dar au fost si momente frumoase, ca intr-un colectiv unit, cu o dorinta de mare performanta”, caracterizeaza “secundul” Adi Himcinschi, etapa celor doua saptamini de pregatire pe plan local.“Am lucrat intens si bine la acoperirea kilometrilor necesari pentru ridicarea capacitatii la efort, pentru fiecare jucator in parte. S-a acumulat o pregatire care sint convins ca ne va ajuta sa indeplinim obiectivul. Ma bucur foarte mult ca jucatorii au fost feriti de accidentari si, in plus, s-a vazut o atitudine pozitiva. Intreg lotul a dat dovada de profesionalism”, a concluzionat antrenorul Adrian Himcinschi, care va implini chiar miine 38 de ani.  Rus: “Punem bazele pentru retur”Fundasul dreapta al Unirii, Mircea Rus, a vorbit despre perioada de pregatire a Unirii si a spus ca asteapta cu interes inceputul returului. „Ne pregatim cu totii foarte bine. E o perioada mai grea cea de cantonament, dar trebuie sa fim constienti ca ne va ajuta foarte mult in campionat. Sper sa avem parte in continuare de o pregatire ferita de accidentari si sa punem bazele pentru retur. Avem nevoie de o pregatire foarte buna. Primele etape sint foarte importante, trebuie sa incepem bine si sa cistigam meciul de la Oradea, cu FC Bihor”, este de parere jucatorul de 30 de ani, ce a bifat in tur 1431 de minute.INFO FC UNIREA* 27 de jucatori va cuprinde lotul Unirii pentru urmatoarea actiune care vizeaza pregatirea urmatoarelor confruntari din campionat. Pe acest efectiv antrenorul Aurel Sunda urmeaza sa se bazeze in turneul testelor de verificare programate in Antalya, in Turcia. Perioada turneului extern al albaiulienilor este anuntata pentru doua saptamini: 4-15 februarie.

Sala noua de nasteri

 Spitalul Municipal Medias beneficiaza de la sfârsitul anului trecut de o sala moderna de nasteri. Aceasta a fost realizata prin intermediul unei sponsorizari oferite de catre Societatea Nationala de Gaze Naturale Romgaz. „Blocul operator si sala de nasteri din cadrul Spitalului Municipal Medias au fost aduse la standarde europene prin intermediul unei sponsorizari oferite de catre societatea Romgaz. În felul acesta se poate lucra mai usor”, precizeaza medicul Dorin Igna, directorul medical al Spitalului Municipal Medias. Începutul de an este unul promitator din punct de vedere al nasterilor, 70 de copii venind pe lume în primele 25 de zile ale anului.

Concedieri masive la Sometra

Criza economica mondiala loveste puternic Copsa Mica. Societatea Sometra va disponibiliza 80% dintre angajati in conditiile in care se vede fortata sa opreasca productia. „Suntem fortati sa oprim temporar productia Sometra, din cauza mai multor factori. In aceasta perioada, nu este posibil ca Sometra sa isi continue productia, intrucat costurile de productie sunt mult mai mari decat pretul zincului, ne confruntam cu lipsa de materie prima, iar gasirea unei surse de finantare pentru o companie care inregistreaza pierderi in conditiile actuale ale pietei este extrem de dificila. Faptul ca nu avem alta optiune, decat aceea de a disponibiliza majoritatea angajatilor nostri care au lucrat pentru noi ani de zile, este o decizie care ne intristeaza foarte mult”, a declarat Elena Cioban, directorul administrativ al Sometra.Sedinta de criza Marti dimineata, la sediul Sometra a avut loc o sedinta la care au participat prefectul de Sibiu, reprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca si cei ai administratiei locale din oras. Primarul din Copsa Mica, Tudor Mihalache, spune ca situatia este una de criza, iar problemele care vor aparea sunt complexe, in conditiile in care orasul depinde de statia de apa a Sometrei, iar circa 60% din bugetul local provine direct sau indirect de la producatorul de zinc si plumb. „Decizia conducerii Sometra de a opri temporar activitatea productiva impinge orasul Copsa Mica intr-o situatie de criza. Din acest motiv s-a dispus actualizarea planului de criza. Exista spectrul unei crize a alimentarii cu apa, care in acest moment se face din uzina de apa a SC Sometra SA prin bunavointa conducerii societatii. Situatia a fost deja luata in discutie cu prefectul judetului Sibiu, iar pentru evitarea ei se va intocmi un plan de masuri in zilele care urmeaza”, explica Tudor Mihalache.  Muncitorii nu stiu nimicPractic peste 45 de zile, atunci cand trec toate termenele legale, 824 de angajati ai Sometra Copsa Mica vor deveni someri. Ei vor primi din partea societatii 6 salarii compensatorii, pentru a se putea descurca din punct de vedere financiar in perioada urmatoare. La iesirea din schimb, muncitorii de la Sometra nu stiau nimic despre ceea ce ii asteapta peste putin timp. „Nu ni s-a spus nimic concret deocamdata. Mai avem inca de lucru, dar nu stim exact cat. O sa vedem ce avem de facut”, spune unul dintre angajatii Sometra Copsa Mica. 43 la AutomecanicaO alta societatea afectata de criza economica este Automecanica SRL Medias. Dupa ce anul trecut, societatea specializata in industria constructiilor metalice a disponibilizat 45 de angajati, acum aceasta si-a anuntat intentia de a pune pe liber si pe ultimii 43 de angajati pe care ii mai avea. Este vorba de lacatusi, strungari, electricieni, dar si personal administrativ. Concedierea colectiva va avea loc la sfarsitul lunii martie, iar motivul invocat este lipsa comenzilor.  In momentul in care vor fi disponibilizati, angajatii isi vor primi drepturile salariale la zi, si doua salarii medii nete pe societate.

Parcuri doar in proiecte

Zona Izvorului Dorului este frecventata de mediesenii din cartierul Gura-Campului care vin aici dupa apa. Intentia municipalitatii este aceea de a realiza o zona de agrement pe o suprafata de 39.000 metri patrati. Aceasta ar urma sa aiba alei pietonale, o pista pentru role si biciclete, ronduri, suprafete gazonate, mobilier urban, dar si o parcare dalata.La nivel de proiectProiectul amenajarii acestei zone de agrement se afla actualmente in studiul de fezabilitate. Municipalitatea intentioneaza sa promoveze acest proiect in cadrul Programului National de imbunatatitire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati, lansat de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile. „Am initiat un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui spatiu destinat acestui scop in zona strazii Piscului. Zona mentionata mai sus este una de relaxare si agrement, momentan fiind folosita pentru practicarea unei agriculturi improvizate”, explica primarul Daniel Thellmann. Studiul de fezabilitate al acestui proiect s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei ordinare de luni a Consiliului Local Medias.Cine face parcul ?Un alt proiect pe care si l-a propus municipalitatea a fost amenajarea la intrarea in fosta unitate militara de aviatie a unei zone verzi. O prima parte a parcului trebuia inaugurata pe 20 iulie 2007, de Ziua Fortelor Aeriene Romane, odata cu dezvelirea monumentului aviatiei. Acest lucru nu s-a mai intamplat insa. Explicatia: nicio firma de constructii nu s-a inghesuit sa duca la bun sfarsit proiectul, astfel ca in cele din urma lucrurile au ramas blocate, asa cum sunt si in prezent.Proiect si la barajUn alt proiect de parc este acela de la barajul de la Ighisul Nou. Acesta ar trebui sa se intinda pe o suprafata de circa doua hectare. Subiectul a ajuns in actualitate in vara anului trecut, atunci cand reprezentantii municipalitatii vorbeau de cel mai mare parc din oras. In proiect mai erau cuprinse o zona de gazon, alei pavate, parcare pavata, locuri de joaca pentru copii, pista de skateboard, un podium pe care se vor putea sustine diferite concerte, banci, si cismele de apa potabila. Ca si parcul de la fosta unitate militara, si acesta ar trebui finantat din fonduri guvernamentale.

Horoscop zilnic

 Berbec Va  faceti remarcat in societate si colaborati foarte bine cu cei din jur. Dorinta de afirmare si vointa puternica va ajuta incheiaii o afacere profitabila, pe termen lung. Va sfatuim, totusi, sa nu fiti prea critic cu partenerul de viata. Taur Incepeti ziua plin de inspiratie. Va recomandam sa o folositi pe plan profesional si in afaceri. Relatiile sentimentale pot fi foarte bune daca nu ii faceti reprosuri nejustificate persoanei iubite. Dupa-amiaza, va viziteaza un prieten care va cere un imprumut. Daca puteti, ajutati-l! Gemeni Dimineata sinteti irascibil si s-ar putea sa va purtati nedelicat cu persoana iubita. Va sfatuim sa va controlati, pentru ca riscati sa provocati o cearta. Folositi-va potentialul intelectual, care este la cote maxime astazi! Rac Entuziasmul pe care il aratati la serviciu va poate atrage invidia unui coleg. S-ar putea sa aveti discutii cu partenerul de viata, pentru ca acordati prea multa atentie carierei. Incercati sa clarificati cu calm toate neintelegerile! Leu Din dorinta de a obtine venituri suplimentare, riscati sa neglijati relatiile sentimentale si sa va certati cu partenerul de viata. Va recomandam sa va ginditi bine inainte de a lua o hotarire importanta. Incercati sa gasiti o cale de mijloc intre sentimente si bani! Fecioara Este posibil sa plecati intr-o calatorie neprevazuta, in interes familial. Va recomandam sa nu ezitati. S-ar putea sa aflati lucruri care va vor folosi in afaceri.Profitati de acest moment favorabil! Puteti avea succes atit pe plan social, cit si material. Balanta Sint sanse sa se produca evenimente neasteptate, care marcheaza schimbari favorabile in viata dumneavoastra. Dorinta de afirmare si activitatea intelectuala intensa va conduc spre succes, atit in societate, cit si la serviciu. Scorpion Aveti sanse sa obtineti rezultate deosebite cu prilejul unei calatorii de afaceri. Va sfatuim evitati discutiile aprinse. Dupa-amiaza reusiti sa faceti rost de bani pentru a continua o lucrare in casa, inceputa mai demult. Nu va lansati in speculatii! Sagetator Este posibil sa aveti probleme in relatiile sentimentale si pe plan financiar. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa nu va grabiti. Va puteti baza pe sfaturile prietenilor apropiati. Capricorn Dimineata survin schimbari neprevazute, care va dau peste cap toate planurile. S-ar putea sa aflati ca trebuie sa plecati intr-o delegatie, spre nemultumirea partenerului de viata.Pastrati-va calmul si evitati cearta, pentru ca s-ar putea sa se termine rau! Varsator Incepeti ziua cu entuziasm si multa ambitie. Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu. Dupa-amiaza aveti succes in societate si colaborati foarte bine cu persoanele mai tinere. Nu faceti nici o promisiune daca nu sinteti sigur ca va puteti tine de cuvint! Pesti S-ar putea ca un prieten sa va reproseze ca nu va platiti datoriile la timp. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa va stabiliti clar prioritatile.Nu refuzati ajutorul unei rude mai in virsta! Nascuti pe 31 ianuarie - Ziua preluarii controlului Personalitatile zilei de 30 ianuarie sint nascute sa conduca. Ele au un mare talent de a ghida, amuza, invata, explica si in general de a-si expune clar ideile in fata celorlalti. Cel mai adesea, aceste aptitudini de comunicare le confera puterea de a conduce familiile, afacerile sau organizatiile civice. Intr-adevar, coeficientul inspirational este foarte ridicat. Rareori dictatoriali in conceptia lor, cei nascuti in aceasta zi vor fi cei mai fericiti cind vor construi ceva din nimic, incepind cu primul nivel si dirijind proiectul inca de la prima actiune. Cind viata ii solicita sa administreze structurile deja existente, impulsul lor este adesea sa le caseze si sa inceapa din nou, in acest caz punindu-si amprenta personala de necontestat asupra noii versiuni. Nativii zilei de 30 ianuarie se mindresc cu faptul ca detin o judecata impecabila. In consecinta, cind apar situatii de criza ei sint in elementul lor. In cea mai mare parte a vietii, ei pot privi aceste lucruri ca pe o pregatire necesara pentru actiunile decisive ce urmeaza sa le abordeze. Ei isi vor asuma intr-o buna zi aceste roluri. In consecinta, nativii vor considera ca esecul este doar o intirziere temporara si o lectie importanta pe care trebuie sa o invete. Cruzi intr-o anumita masura, convinsi de corectitudinea lor morala, acesti indivizi vor lasa foarte putine lucruri sa le stea in cale. Din nefericire, anumite comportamente ale acestora pot fi destul de indoielnice, in special cind sint percepute in urma desfasurarii lor. Nu este nimic iesit din comun ca nativii zilei de 30 ianuarie sint foarte preocupati de imaginea lor si uneori isi vor sacrifica principiile etice pentru a ajunge asa cum doresc. Indivizi extrem de convingatori, nu vor pregeta sa influenteze adevarul pentru a-si realiza scopurile. Acest lucru il fac intr-o maniera destul de usoara, fara a crea suspiciune. Totusi, in spatele scenei, ei pot fi angajati in lucrari fundamentale pline de fantezie pentru a-si mentine echilibrul social. Cel mai adesea, isi justifica actiunile spunind ca ei urmaresc binele indivizilor, familiei si grupului social implicat. Acest lucru este in general adevarat. In anumite cazuri, insa, nu sint sinceri in totalitate pentru ca este vorba chiar de interesul lor propriu, ambitiile personale fiind adevaratele lor motivatii. Nativii zilei de 30 ianuarie sint, cel mai adesea, foarte practici si perspicace din punct de vedere financiar, dar nu vor proiecta o imagine egoista. De fapt, ei pot fi perceputi ca niste idealisti. Imaginea ii ajuta in chestiunile financiare, pentru a stirni mai putin antagonism si gelozie. Astfel, in aceste situatii, cit si in alte domenii importante ale vietii, ei isi joaca cartile tinindu-le cit mai putin la vedere. Increderea este vitala pentru nativii zilei de 30 ianuarie, deoarece ei nu pot functiona fara aceasta. Ei ar trebui sa incerce sa merite respectiva incredere cit mai mult posibil. Anumite persoane ajung adesea sa creada in ei atit de profund, incit vor fi dezamagti atunci cind vor constata ca nativii nu meritau increderea lor. SFATURI: Fii mai transparent - imaginea nu este totul. Lasa-i pe oameni sa vada ceea ce gindesti si ce doresti cu adevarat. Invata sa impartasesti altora la un nivel mult mai profund, concentreaza-te pe relatiile personale. PUNCTE FORTE: Perspicace Organizat Sociabil PUNCTE SLABE: Calculat Rigid Nascuti pe 31 ianuarie - Ziua cantecului liric Persoanele nascute pe data de 31 ianuarie sint indivizi ce doresc sa se faca auziti, vazuti si pot deveni extrem de nefericiti daca nu se afla in lumina reflectorului pentru multa vreme. Intr-adevar, este extrem de important pentru increderea si respectul de sine sa fie apreciati si intelesi, chiar si de un grup restrans de prieteni,. Nativii zilei de 31 ianuarie sint sociabili si pot suferi depresii daca sint obligati sa se ascunda. Daca sufera din punct de vedere sentimental sau le-a fost afectata imaginea, ei vor trece prin clipe cumplite ce vor implica izolarea. Din fericire, ei isi revin destul de repede. Datorita aspectelor mult mai incitante ale naturii lor, anumiti nativi ai zilei de 31 ianuarie vor simti ca sint mai putin luati in serios atunci cand isi manifesta liber entuziasmul. Cei nascuti in aceasta zi doresc sa fie pretuiti nu numai pentru atributele lor de suprafata, dar si pentru semnificatia spuselor lor. Multi dintre ei manifesta o dorinta secreta destul de profunda. Ceilalti nu vor remarca aceasta latura si ii vor percepe ca pe un cantec liric sau o floare dragalasa pe care o poti admira in mod direct. Anumiti nativi ai zilei de 31 ianuarie vor incerca cu disperare sa-si schimbe imaginea, dar fara succes. Ei vor ajunge chiar la insulte insa ceilalti ii vor simpatiza in continuare, gasindu-le scuze pentru actiunile lor si astfel nereusind sa le descopere latura profunda. Atributele de suprafata ale nativilor zilei de 31 ianuarie devin obiectul atentiei celorlalti pentru ca acestia sint intr-adevar destul de atragatori. O asemenea atentie poate fi magulitoare la inceput, dar in cazuri extreme poate deveni chiar degradanta, deoarece anumiti nativi ai acestei zile ajung sa fie tratati ca obiecte atragatoare si nimic mai mult. In cazul majoritatii nativilor nu este vorba doar de aspectul, comportamentul sau stilul lor ce ii atrage pe ceilalti ci mai degraba de frumusetea creatiilor lor. Totusi, adesea ei vor trai cu ideea ca nu sint apreciati pentru ceea ce sint de fapt, pentru ceea ce pretuiesc ei mai mult in ei insisi. Acei nativi ai zilei de 31 ianuarie care nu apreciaza pe deplin o asemenea atentie, probabil nu vor gasi solutii prea usoare la aceste probleme. Din frustrare, ei pot renunta la reusitele lor pentru a face si a incerca altceva, doar pentru a simti ca sint apreciati din inima de ceilalti. O solutie mai buna este sa nu devina dependenti de ceea ce gandesc ceilalti despre ei si sa aiba curajul sa proiecteze in mod consistent (mai degraba decat sporadic) gandurile si sentimentele lor cele mai profunde. In momentul in care iau decizia ferma de a nu se confrunta cu asteptarile celorlalti, ei vor reusi sa capete respectul deplin pe care si-l doresc. SFATURI: Insista ca ceilalti sa te trateze asa cum doresti tu. Lasa-ti propriul sine sa fie remarcat. Cultiva prieteniile adevarate si scapa de admiratorii falsi. Descopera persoanele cu care impartasesti aceleasi preocupari. PUNCTE FORTE: Atractiv Admirat Apreciat PUNCTE SLABE: Dependent Neinteles Depresiv Nascuti in 1 februarie - Ziua incapatanarii Nativii zilei de 1 februarie sint persoane destul de realiste. Nemultumiti de speculatiile abstracte, ei simt nevoia sa isi impuna ideile in fata celorlalti. Incapatanati, inflexibili si curajosi, ei stiu cand au dreptate si nu sint dispusi sa cedeze sub nici o forma. Deoarece, de obicei, au o pregatire intelectuala temeinica si se pricep sa improvizeze destul de usor, ei sint capabili sa evite situatiile compromitatoare si problemele pe care prefera sa nu le abordeze. Astfel, ei pot deveni niste adversari redutabili. O persoana nascuta pe 1 februarie este in mod caracteristic energica, dar adesea neastamparata ca un copil. Problemele emotionale ii pot influenta negativ pe nativii zilei de 1 februarie, mai ales in anii tineretii. Rebeli, impulsivi si necontrolati, nativii isi vor crea probleme in mod repetat. Intre soliditatea lor mentala si vulnerabilitatea emotionala exista o contradictie, astfel incat de-a lungul timpului ei se manifesta ca doi indivizi diferiti. Daca nu isi vor folosi puterea vointei pentru a-si controla pornirile interioare, vor intampina greutati si vor trai un adevarat haos. Nativii mai evoluati isi vor integra talentele multilaterale intr-o persoana cizelata si practica, insa acest lucru cere timp. Pana ce vor face acest lucru, carierele lor pot fi extrem de instabile. Ceilalti ii vor percepe confuzi sau preocupati si vor fi surprinsi de ce acestia nu au reusit sa realizeze mai mult in viata, in ciuda ambitiei lor. In completarea manifestarilor sentimentale si intelectuale, latura senzuala a nativilor zilei de 1 februarie are nevoie sa fie exprimata si incurajata. Ea poate crea probleme suplimentare daca va scapa de sub control. Dintre calitatile mentionate anterior, in ierarhia personalitatii lor, intelectul este de obicei pe primul loc, latura senzuala pe al doilea si cea emotionala pe al treilea. Cel de-al patrulea domeniu ca importanta (mult prea des neglijat), acela al intuitiei ar trebui cultivat si luat in considerare cat mai mult posibil. Este important ca acesti indivizi talentati, dar haotici sa isi intareasca legatura dintre aceste calitati. De asemenea anumite probleme intervin datorita faptului ca puterea ratiunii si logicii este atat de bine dezvoltata la nativii zilei de 1 februarie, incat poate eclipsa latura lor intuitiva. Cand ratiunea da gres, ei au tendinta de a se cufunda in zonele sentimentale si fizice. Pentru nativii zilei de 1 februarie controlul de sine nu este cel mai ravnit, ci intelegerea de sine si mai presus de toate integrarea personalitatii. Ei au ca obiectiv principal evolutia spre o fiinta profund sentimentala. Datorita vointei si hotararii lor pot ajunge departe. SFATURI: Cultiva-ti puterile intuitive, sint resurse naturale. Incearca sa fii mai rabdator si contemplativ. Nu fi prea nerabdator sa ii multumesti pe ceilalti. Fii propriul tau sef. PUNCTE FORTE: Hotarat Inteligent Ferm PUNCTE SLABE: Incapatanat Exagerat de rational Inconstient    

Cazul ?Meridian? a ajuns in justitie

 "La termenul de azi, instanta a aminat cauza pentru termenul din 26.02.2009, intrucit debitoarea nu a depus la dosar intreaga documentatie impusa de Legea nr.85/2006 (legea insolventei) fiind necesara depunerea unei liste complete a creditorilor societatii cu aratarea cuantumului creantelor acestora. Intrucit s-a invederat ca s-au formulat plingeri penale, Tribunalul Alba a dispus efectuarea unei adrese catre DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru a comunica daca s-a inceput urmarirea penala impotriva administratorului societatii pentru fapte penale legate de activitatea comerciala a SC Meridian Construct SRL", au precizat reprezentantii Tribunalului Alba. Amalia Petrov, una dintre pagubitele prezente in sala, a declarat ca firma Meridian Construct a fost reprezentata de un consilier juridic caruia i s-a cerut ca pina la urmatorul termen sa anexeze la dosar documentele din care sa reiasa situatia tuturor debitorilor, cu sumele aferente, in paralel Tribunalul Alba urmind sa solicite DNA copii dupa plingerile depuse de oameni impotriva Meridian Construct, precum si o informare din care sa reiasa daca in acest caz s-a dispus sau nu inceperea urmaririi penale. Ea a mai spus ca, in numele oamenilor, a solicitat instantei - deoarece i s-a permis sa ia cuvintul chiar daca nu era parte in proces - sa se amine luarea unei decizii, tocmai in ideea ca DNA sa isi poata desfasura ancheta, mai ales ca oamenii considera ca daca se va declara insolventa, responsabilitatea firmei scade si nu vor mai exista mijloacele necesare pentru a o obliga sa dea banii inapoi oamenilor. Caz complicatMai multe dintre persoanele care au cumparat case in acest cartier acuza ca au fost pagubite de administratorul firmei Meridian Construct, Marius Alexa, caruia i-au dat diferite sume de bani. Este vorba de zeci de mii de euro, in schimbul unor case pe care nu le-au mai primit. Acesta nu neaga faptul ca a luat banii de la oameni si se declara de buna credinta, spunind ca el nu a intentionat nici un moment sa nu termine casele sau sa ii lase pe oameni fara bani. Citeva familii au achitat integral casele, altele doar partial, asa ca pagubele reclamate de oameni se situeaza intre citeva zeci de mii de euro si 75.000 de euro. "Eu zic ca, in maxim 6 luni, toate persoanele care au contractat cu noi vor fi rezolvate intr-un fel sau altul. Ori li se vor restitui banii, ori se vor finaliza imobilele pe care le-au contractat, fara a plati nici un ban in plus", a promis public Marius Alexa, administratorul firmei Meridian Construct. Oamenii insa nu il mai cred si sint hotariti sa nu renunte la plingerile depuse. Din ceea ce povestesc oamenii, cazul este mult mai complicat si mai implica cel putin inca trei firme. In plus, se pare ca ar fi vorba si despre case construite ilegal. Cu amanunte despre aceste aspecte, vom reveni.Drumuri la DNAAmalia Petrov ne-a confirmat ca atit ea cit si alte persoane au fost deja la DNA pentru a da declaratii. "Noi avem niste plingeri penale pe rol. Familia Petrov a facut o plingere la IPJ in luna decembrie, am primit un numar de dosar, dupa care dosarul nostru a ajuns la Parchet, am primit un numar de dosar si acolo si acum avem cunostinta de faptul ca dosarele noastre, deoarece s-au adunat numeroase plingeri, s-au adunat cu toate la DNA si ancheta este in derulare. Sintem contactati rind pe rind, sa ne lamurim situatiile sub aspectul unor plingeri. Se pare ca n-au fost inca toti pagubitii, este un volum foarte mare de munca, intelegem (...) este vorba de peste 80 de persoane care au trebuit sa declare in scris, in prezenta anchetatorului... necesita timp, necesita citarea tuturor persoanelor, din care unii sint rezidenti in alte localitati", a declarat Amalia Petrov. ReplicaFamilia Oancea a tinut sa vina cu niste precizari in replica la afirmatiile lui Marius Alexa, care ne-a declarat ca ar fi ipotecat aceasta casa dupa ce a avut intentia de a rezilia contractul cu aceasta familie, deoarece aceasta ar fi intirziat achitarea ultimei transe de bani. Aceasta a fost achitata, pina la urma, la sapte luni de la finalizarea constructiei. Familia Oancea considera ca imobilul nu este nici acum finalizat, deoarece nu este nici pe departe "la cheie" asa cum se specifica in promisiunea de vinzare. Mircea Oancea ne-a aratat mai multe documente care arata ca oricum exista mai multe neconcordante intre diferitele acte emise. "Exista un act de receptie, dar eu consider ca nu este facut pentru casa mea, deoarece nu corespunde numarul de niveluri, numarul de camere si suprafata. Acolo se specifica si lucrarile care mai sint de facut, tencuieli exterioare si finisaje, ceea ce din punctul nostru de vedere nu reprezinta faptul ca imobilul ar fi finalizat sau la cheie, asa cum ni s-a promis. La ora actuala, noi am platit toata suma, imobilul nu este finalizat si este ipotecat", a declarat Mircea Oancea. Acesta a precizat ca, pentru a putea sa plateasca aceasta casa, a vindut o parte dintr-un apartament in Cugir, casa mamei sale care acum sta in chirie si a luat de la banca 63.000 euro, pentru care a ipotecat apartamentul in care locuieste. "Noroc ca nu am vindut si apartamentul, ca nu stiu ce faceam", a conchis barbatul. 

Festivalul Tarii Secaselor

 Mai multe localitati din judetul Alba vor participa, astazi, la festivalul “Datina strabuna pe Secas“, gazduit de localitatea sibiana Alamor. Festivalul de Folclor “Datina strabuna pe Secas“ a ajuns la editia XVII. “Pina acum citiva ani, se intimpla doar in judetul Alba, in citeva sate si comune din Podisul Secaselor, dar iata ca sibienii si-au dorit si ei aceasta sarbatoare a traditiei. Si au dobindit-o. De fapt, s-a ajuns, incetul cu incetul, ca festivalul sa cuprinda tot mai multe localitati din judetele Alba si Sibiu, asadar de pe intinsul tarii Secaselor, fiind organizat prin rotatie: un an la noi, un an la ei”, au precizat reprezentantii Consiliului Judetean Alba.Acestia au aratat ca totul a pornit in urma cu aproape patruzeci de ani, in 1972, cind un grup de folcloristi s-a gindit sa puna pe picioare un fel de sarbatoare a tezaurului popular din Tara Secaselor. Unul dintre fondatori a fost profesorul Ioan Popa, din Rosia de Secas, cel care si anul acesta s-a incumetat sa organizeze totul. Festivalul cuprinde spectacole de prezentare a datinilor, a porturilor populare, a dansurilor si a graiurilor. In acest an, judetul Alba va fi reprezentat la festival de 7 localitati: Rosia de Secas, Ohaba, Spring, Dostat, Cergau, Mihalt si Cenade. Acest lucru face ca festivalul sa fie tot unul al judetului Alba, cu toate ca are loc in Sibiu, acest judet trimitind pe scena reprezentanti ai 4 localitati: Pauca, Apold, Loamnes si Miercurea. Dupa ce fiecare localitate isi va prezenta datinile si elementele de folclor specifice, pe scena vor urca ansambluri profesioniste de muzica populara, dupa care toata lumea va fi poftita la masa comuna, ce va inchide festivalul.

Criza a atins virsta a treia

Oferta “generoasa” de “credit doar cu buletinul” si momeala cu dobinda asa- zis mica oferita de unele banci au adus peste 500 de pensionari din localitatile Albei sa fie executati silit. Multi dintre acestia regreta acum ca si-au cumparat in toamna anului trecut diverse bunuri in rate, sau ca au contractat credite la banci. Aflindu-se in imposibilitatea de a-si mai achita ratele, acum cind criza economica se face tot mai mult simtita,  cei in cauza au de achitat sume mult mai mari decit cele ce ar fi trebuit platite creditorilor, deoarece la acestea se adauga lunar penalitati de intirziere. Cei mai multi datornici de virsta a treia aflati in prezent in aceasta situatie s-au indatorat inaintea Sarbatorilor de iarna la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, si asta doar pentru a avea bani pentru o masa decenta la trecerea dintre ani.  Pensii mai mici cu doua treimiDirectorul Casei Judetene de Pensii Alba, Daniel Suciu, a aratat ieri ca numai in acest an, adica in mai putin de o luna de zile, un numar de 526 de pensionari din judet s-au ales din aceasta cauza cu poprire pe pensie. Conform aceleiasi surse, fie ca pensionarii in cauza s-au indatorat peste masura posibilitatilor lor financiare la banci, magazine sau la CARP, fie ca nu si-au achitat de mai bine de un an obligatiile catre fisc, toate aceste institutii isi recupereaza acum banii prin popriri. “Prin poprire se intelege conform legii, retinerea fara acordul titularului dreptului a unei sume de bani, respectiv a maxim o treime din venitul obtinut. Astfel, Casa Judeteana de Pensii poate retine pensionarilor pentru acoperirea acestor datorii cel mult acest procent din valoarea pensiei. De mentionat este insa faptul ca fata de alte judete din tara, in Alba nu sint foarte multi pensionari cu popriri pe pensii. Din totalul de 526 aflati in aceasta situatie, doar citiva au mai multe debite si la fel de putini nu si-au platit taxele si impozitele locale. Cei mai multi au cumparat bunuri de la marile magazine, iar o parte insemnata din total a luat imprumut de la CARP”, a declarat directorul institutiei amintite.

Lucrarea diavolului?

 Aceasta e spaima crestinilor habotnici, care spun ca introducerea cipurilor în noile tipuri de pasapoarte este ultimul pas înainte de introducerea unor astfel de cipuri în corpul uman. Pe ele troneaza semnul Fiarei apocaliptice - sase sute saizeci si sase. Cipul cu pricina are citiva milimetri, dar contine toate informatiile legate de persoana noastra. În curând, îl vom purta peste tot cu noi si va reprezenta actul nostru de identitate. Noile pasapoarte românesti deja au fost implantate cu astfel de cipuri. Ceea ce noi nu stim este ca, pe linga datele de identificare, toate cip-urile din pasaporturi vor contine un cod comun: 666. Masura i-a înfiorat si pe mai multi membri ai Bisericii Ortodoxe. Duhovnicii spun ca cipurile vor ajunge si pe buletine si, într-un viitor foarte apropiat, chiar în corpul uman. Odata cu cipurile si numarul diavolului. “Atragem atentia celor care ne conduc ca noi sintem oameni creati cu libertate si nu admitem astfel de lucruri”, spune Maica Ecaterina.Teologul Laurentiu Dumitrescu e de parere ca acesta “este un pas înainte spre ce va urma si ca, într-un fel, o putem numi cadere pentru ca de buna voie ne supunem unui sistem mondial care nu are ginduri bune, care lucreaza în chip demonic”.În acest moment, sintem înconjurati de numarul diavolului. În produsele din hypermarketuri, în banci, pe cardurile de credit, peste tot gasim acest cod de bare. Coincidenta sau nu, într-un verset al Apocalipsei, Diavolul s-a asigurat ca nici o vinzare si nici o cumparare nu se va putea face fara chipul sau semnul fiarei. “Perspectiva pentru cei care vor renunta la aceste acte va fi de moarte, de foame, de frig, nu vor avea case”, spune Maica Ecaterina. Încercind sa calmeze spriritele, conducerea Bisericii Ortodoxe nu ataca cipurile, dar vrea lamuriri. “Patriarhia Româna a solicitat Directiei Pasapoarte din MAI lamuriri cu privire la pasapoartele biometrice si în ce masura datele continute de acestea aduc sau nu atingere libertatii si demnitatii umane”, a declarat preotul Constantin Stoica, purtator de cuvint al Patriarhiei Române.Primul pasaport al diavolului va fi eliberat pe 31 ianuarie. Nu se stie, însa, cind va aparea primul card de identitate cu cipul 666.

Galerie foto - Mars pentru o idee

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

A slabit 30 de kilograme cu un gogosar pe zi

 Are 28 de ani, este una dintre cele mai dorite românce si anul trecut si-a vazut visul cu ochii: a devenit mamica. Este vorba bineînteles despre iepurasul Nicoleta Luciu. Acum, la patru luni dupa ce a nascut, vedeta a revenit ca prin minune aproape de dimensiunile pe care le avea înainte de sarcina. Fericirea i se citeste pe chip si, pina la urma, pentru ea nu mai conteaza faptul ca iubitul ei, Zsolt Csergo întirzie sa îi adreseze marea întrebare.Pentru Nicoleta, viata s-a schimbat total: se simte mai matura si mult mai responsabila. Însa, mai presus de toate, vedeta demonstreaza ca este extrem de ambitioasa. „Foarte multi credeau ca nu o sa ajung la greutatea si formele initiale, iar lucrul acesta m-a ambitionat. La un moment dat, nici eu nu credeam ca o sa reusesc, dar am luat-o ca pe o provocare”, a declarat vedeta pentru Viva. În timpul sarcinii, Nicoleta a acumulat 40 de kilograme în plus, iar piciorul i-a crescut de la 38 la 39. Acum, frumoasa a slabit 30 de kilograme cu ajutorul unei diete pe care a început-o dupa perioada de alaptare: doua iaurturi, piept de pui la gratar sau peste de doua ori pe zi si un gogosar. De asemenea, în fiecare zi, Nicoleta pedaleaza 10 minute pe bicicleta.

Dezbateri si mars impotriva violentei la Alba Iulia

 Astazi, la ora 9.30, aproximativ 300 de elevi din scolile si liceele din Alba Iulia se vor aduna in fata Catedralei Reintregirii Neamului si vor porni intr-un mars prin care doresc sa marcheze “Ziua Internationala impotriva violentei in scoli”.Marsul de astazi face parte dintr-o serie mai larga de evenimente dedicate acestei zile. Ieri, la sala “Mihai Viteazul” din cadrul Prefecturii judetului Alba, a avut loc o dezbatere ampla intre reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Alba, Inspectoratului Judetean de Politie al judetului Alba, ONG-uri, reprezentanti ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, alaturi de elevi si reprezentanti ai parintilor.Nevoia unor parteneriate realeCu ocazia acestei dezbateri, inspectorul scolar general adjunct de la Inspectoratul Scolar Judetean Alba, Elene Ignat a atras atentia asupra mai multor factori care conlucreaza in dezvoltarea tinerilor si care pot fi responsabili de modul in care acestia ajung sa infaptuiasca acte de violenta, fizica sau verbala. “Dupa parerea mea, cel mai important este sa reusim sa facem un parteneriat real intre scoala si familie, deoarece conform unor studii legate de fenomenul de violenta in rindul tinerilor, care tinde sa devina tot mai des intilnit, actiunile din familie isi pun amprenta in proportie de 54% in ceea ce priveste comportamentul unui copil, apoi un rol important este strada, anturajul care, conform aceluiasi studiu <<Siveco>>, ii influenteaza pe tineri in proportie de 75%. Scoala influenteaza, conform studiului, elevii in proportie de 21%. In educatia tinerilor sint multi factori care isi lasa amprenta, iar noi cei implicati trebuie sa gasim modalitatea de a educa copiii de astazi, sa ne raportam la problemele lor actuale si sa reusim sa stabilim parteneriate reale”, a explicat inspectorul scolar general adjunct, Elena Ignat. Numarul infractiunilor din scoala in scadere Cu toate ca, in ultima perioada, in mass- media au fost prezentate mai multe cazuri in care elevii sau profesorii au comis acte de violenta in unitatile de invatamint, din datele Inspectoratului Judetean de Politie Alba reiese faptul ca, in ultimul an, 2008, infractiunile din scoli sau cele in care au fost implicati tineri s-au redus fata de 2007. Astfel, daca in anul 2007 numarul infractiunilor din unitatile de invatamint din judet era de 85 de cazuri, in 2008 au fost inregistrate doar 73 de infractiuni. Dintre acestea, doar 12 infractiuni au fost comise in incinta scolilor, celelalte fiind infractiuni comise in alte locuri, dar la care au fost partasi si elevi. “In ultimul an, am avut ca prioritate asigurarea sigurantei elevilor si am desfasurat mai multe actiuni in acest sens. De altfel, am avut parteneriate active cu celelalte institutii implicate. Din datele centralizate, am putut observa ca cele mai dese infractiuni in rindul elevilor din judetul Alba sint cele de furt si cele de lovire, care trebuie intr-un fel prevenite”, a explicat subinspectorul de politie Fulga Enache.

Patrick Swayze a renuntat la tratament

 Swayze, in virsta de 56 de ani, a luat aceasta decizie dupa ce medicii i-au spus ca nu pot sa opreasca evolutia cancerului in organism, a anuntat publicatia americana The National Enquirer. Un apropiat al actorului a declarat pentru revista Enquirer: “Medicii nu mai pot face nimic pentru el. Rezultatele sint incerte, iar scopul este sa il facem pe Patrick sa se simta confortabil. Cazul lui este inoperabil si el a decis sa renunte la chimioterapie. El pierde in continuare in greutate si este foarte slabit”.Aceeasi sursa a adaugat: “Patrick se considera un fel de cowboy si este hotarit sa moara cu cizmele in picioare si fara regrete”.Intr-un interviu acordat la inceputul lunii ianuarie, Swayze a recunoscut ca este, totusi, posibil sa nu mai aiba mult timp de trait. “As spune ca cinci ani ar fi o prognoza optimista. Doi ani ar reprezenta un interval probabil, daca ai crede in statistici. Vreau sa rezist pina se va gasi un tratament”.Actorul a acordat un interviu, impreuna cu sotia lui, Lisa Niemi, celebrei moderatoare de televiziune americane Barbara Walters. “Bineinteles ca trec printr-un adevarat iad, ca sint speriat, furios si ca ma intreb de multe ori: «De ce eu?»”, a marturisit actorul american, negind, insa, categoric zvonurile care sustin ca este pe moarte.A incercat sa lupte...Starul din “Dirty Dancing” a fost diagnosticat de medici, in ianuarie 2008, cu cancer pancreatic de tip patru, cea mai virulenta forma a acestei boli. In momentul in care a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, boala ii afectase deja si ficatul. Medicii spun ca cei mai multi dintre pacienti traiesc, in medie, maxim sase luni dupa ce sint diagnosticati cu acest tip de cancer. Swayze a luptat curajos cu maladia, dar la inceputul lunii ianuarie a fost internat in spital, din cauza unei pneumonii. Actorul a urmat o forma agresiva de chimioterapie si un tratament bazat pe un medicament experimental. El a fost externat pe 16 ianuarie, dupa o saptamina de tratament.Swayze a uimit industria cinematografica si de televiziune cind a decis sa inceapa filmarile la serialul de televiziune “The Beast”, in timp ce se afla sub tratament si refuzind orice medicamente calmante. Serialul “The Beast” a debutat pe un post de televiziune american in cursul acestei saptamini.Swayze a anuntat recent ca isi va scrie memoriile, ajutat de sotia lui, Lisa.

Proiect de lege contestat

Protestul a fost formulat, miercuri, dupa consultarea tuturor Episcopilor Greco-Catolici din Romania reuniti la Blaj si a fost dat publicitatii ieri. “In cadrul scrisorii, PF Lucian isi exprima ingrijorarea fata de promovarea unui astfel de proiect care aduce grave prejudicii morale si materiale Bisericii Greco-Catolice din Romania si incalca drepturile fundamentale ale credinciosilor greco-catolici, solicitind in consecinta retragerea lui. Preafericirea Sa a subliniat, de asemenea, ca Statul Roman, care e succesorul statului comunist, are obligatia morala sa restituie Bisericii tot ceea ce i-a confiscat in 1948”, au aratat reprezentantii Biroului de presa al Mitropoliei Blajului. O noua desfiintare a BRUIn textul scrisorii se arata ca pe ordinea de zi a lucrarilor Comisie juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor din zilele de 27-29 ianuarie 2009, se afla inregistrat la punctul 6 “Proiectul de lege 368/2007 Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, apartinind cultelor religioase ortodox si greco-catolic din Romania”, initiat de domnii deputati Buda Daniel, Oltean Ioan si Zegrean Augustin in anul 2007.“Ne exprimam pe aceasta cale consternarea pentru faptul ca, in anul 2009, se pune inca in discutie un astfel de proiect de lege, prin care de fapt se urmareste o noua desfiintare a Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, de catre Statul Roman. Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, a fost prin secole altar, scoala si tribuna de unde s-au cerut drepturile pentru toti romanii, iar in perioada comunista a avut curajul sa ia apararea credintei cu orice pret. Astazi, intr-o Europa unita, alaturi de alte culte din Romania are drept la libera existenta si la tratament egal din partea Statului Roman. De aceea solicitam retragerea acestui proiect de lege, care aduce prejudicii morale si materiale Bisericii noastre si incalca drepturile constitutionale ale credinciosilor greco-catolici. (...) Nu cerem decit ceea ce ne apartine de drept in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei si cu legile internationale”, a aratat PF Lucian Muresan precizind ca BRU isi rezerva dreptul de a recurge la “toate mijloacele legale interne si internationale pentru a apara Institutia Bisericii si drepturile sale inalienabile”.Ce spune proiectul de legePropunerea legislativa spune, in esenta, ca in localitatile rurale unde exista ambele confesiuni (ortodoxa si greco-catolica), biserica, cimitirul, casa parohiala si terenurile aferente ramin in proprietatea cultului majoritar. Pentru cultul minoritar, consiliile locale trebuie sa puna la dispozitie terenuri si ajutor financiar pentru construirea unui nou lacas de cult. De asemenea, cultul majoritar trebuie sa sprijine cu material ridicarea bisericii cultului minoritar sau sa cedeze a doua biserica acolo unde aceasta exista. Totodata, propunerea legislativa spune ca in localitatile unde numai un cult are constituita parohie cu personalitate juridica, acel cult este proprietarul exclusiv al tuturor bunurilor parohiale, chiar daca exista si credinciosi de alta confesiune.

Patronatele sustin masurile Guvernului

 Am avut o discuþie constructivã cu preºedintele, care, dupã cum ºtim, provine din economia realã. Dânsul îºi exerictã funcþia de mediator în acest moment între puterile statului. Noi, toate confederaþiile patronale, am spus cã susþinem mãsurile de austeritate ºi anume în mod special acea mãsurã de solidaritate a tuturor cetãþenilor României ºi a bugetarilor cu sectorul privat pentru cã, chiar dacã vom fi dezagreabili poate pentru alþi cetãþeni al României, este evident cã o þarã în care sectorul privat nu-ºi poate permite sã plãteascã mai mult decât zona bugetarã are o problemã de structurã“, a declarat liderul UGIR, Cezar Corâci, la finalul discuþiilor dintre patronate ºi ºeful statului. Efort comunLiderii confederaþiilor patronale au arãtat cã este nevoie de un efort comun pentru a þine în viaþã economia româneascã, deoarece crearea de la noi locuri de muncã este mai dificilã decât menþinerea celor deja existente. „De asemenea, ne aºteptãm ca Guvernul, aºa cum a promis de dimineaþã, sã investeascã ºi sã asigure economia româneascã. În acest sens existã ºi, sã spunem, sprijinul preºedintelui în a pleda pe lângã Guvern ºi pentru a susþine ºi monitoriza mãsurile pentru care am convenit“, a susþinut Corâci. „Partea partonalã ºi-a exprimat îngrijorarea faþã de evoluþiile care au loc la ora actualã în economie, subliniind cã în fapt pãstrarea locurilor de muncã este un deziderat care se realizeazã exclusiv prin susþinerea pãrþii din economie care poate funcþiona în condiþii normale, asta înseamnã ºi creditare, ºi urmãrirea achitãrii datoriilor statului“, a declarat, la rândul sãu, preºedintele ACPR, Cristian Pârvan. Pârvan a explicat cã, împreunã cu ºeful statului, patronatele au identificat câteva domenii vitale care trebuie susþinute: agricultura ºi energia. Patronatele au subliniat ºi importanþa simplificãrii procedurilor de accesare a fondurilor europene , dar ºi a banilor de la buget ºi au expus, în prezenþa ºefului statului, câteva proiecte ºi modalitãþi de a folosi cât mai eficient banii, aºa încât sã aibã efect de antrenare în economie.

Romania a incalcat Tratatul

Decizia nu este o suprizã. Comisarul european pentru telecomunicaþii Viviane Reding i-a telefonat miercuri dimineaþã noului ministru român al comunicaþiilor Gabriel Sandu, înºtiinþându-l despre decizia de a demara procedurile de încãlcare a Tratatului UE. Procedura de încãlcare a Tratatului UE (infringement) de cãtre România este demaratã din cauza imixtiunii în 2008 în independenþa autoritãþii de reglementare a telecomunicaþiilor (ANC). Reding i-a dat asigurãri ministrului Sandu cã mãsura nu este îndreptatã împotriva noului guvern, ci este o urmare a acþiunilor fostului guvern Tãriceanu, care a încãlcat independenþa autoritãþii de reglementare a telecomunicaþiilor, concediindu-l pe ºeful acesteia ºi restructurând-o nemotivat. „Comisia este însã gardianul tratatelor ºi nu poate þine cont de schimbãri de guvern, trecând cu vederea înãlcãri ale legislaþiei UE“, au declarat miercuri pentru NewsIn surse din CE. Procedura de infringement are trei stadii, abia dupã ignorarea repetatã a recomandãrilor ºi solicitãrilor CE cazul fiind înaintat Curþii Europene de Justiþie.   AvertizareÎn timpul guvernãrii Tãriceanu, Romania a primit deja douã scrisori de avertizare din partea comisarului Viviane Reding, dupã ce ºeful fostei Autoritãþi Naþionale de Reglementare în Comunicaþii ºi Tehnologia Informaþiei (ANRCTI), Dan Georgescu, a fost demis, iar autoritatea a fost restructuratã prin ordonanþã de urgenþã. Ministrul Gabriel Sandu i-ar fi trimis deja Comisiei douã scrisori, din care una  adresatã comisarului Reding, în care rãspundea solicitãrilor din 13 noiembrie 2008 privind desfiinþarea Autoritãþii Naþionale de Reglementare în Comunicaþii ºi Tehnologia Informaþiei (ANRCTI) ºi demiterea preºedintelui de atunci, Dan Georgescu. „Ministrul a rãspuns cã OUG nr. 106/2008, Ordonanþa de urgenþã privind înfiinþarea Autoritãþii Naþionale pentru Comunicaþii, se aflã în discuþii la comisiile din Senat, iar în privinþa domnului Dan Georgescu, instanþa a decis repunerea sa în funcþie, dar Guvernul a înaintat recurs. Pânã la luarea unei decizii finale a justiþiei va rãmâne în funcþie domnul Nistoran“, a declarat pentru NewsIn purtãtorul de cuvânt al MCSI. Exemplu negativComisia Economicã a Senatului a elaborat marþi un raport de respingere a Ordonanþelor de Urgenþã ale Guvernului (Tãriceanu) prin care s-a înfiinþat ºi s-a reglementat Autoritatea Naþionalã pentru Comunicaþii. Secretarul Comisiei Economice, senatorul PSD ªerban Mihãilescu, a precizat cã cele douã ordonanþe de urgenþã, cea pentru înfiinþarea Autoritãþii Naþionale pentru Comunicaþii ºi cea care o modificã ºi o completeazã, date de Guvernul Tãriceanu în a doua parte a anului trecut, au primit raport de respingere. Astfel, Comisia recomandã plenului, practic, desfiinþarea ANC. Mihãilescu a argumentat cã nu era fireascã trecerea ANC în subordinea primului-ministru, ci ar fi trebuit pãstrat controlul parlamentar ºi a menþionat cã Guvernul va trebui sã reglementeze aceastã zonã în situaþia în care atât Senatul, cât ºi Camera Deputaþilor, care este decizionalã, vor respinge ordonanþele Guvernului Tãriceanu. Într-un discurs rostit la Veneþia anul trecut în luna octombrie, Reding dãdea România drept exemplu negativ în domeniul telecomunicaþiilor, din cauza „legislaþiei slabe ºi inconsistente“.

Investitii la Electrica

 Compania de stat Electrica va investi în acest an 755 milioane lei pentru modernizarea reþelelor de distribuþie, circa 560 mil. lei din bugetul pe 2009 la care se adaugã lucrãri de investiþii realizate din tariful de racordare de aproape 195 milioane lei, potrivit unui comunicat emis ieri de companie. "Pentru reducerea întreruperilor în alimentarea consumatorilor, filialele de furnizare ºi distribuþie ale Electrica au prevãzut, în bugetul pe 2009, aproximativ 560 milioane lei pentru cheltuieli de investiþii. Din aceastã sumã, 450 milioane lei sunt destinate investiþiilor necesare pentru dezvoltarea reþelelor, diferenþa fiind necesarã rambursãrii de credite pentru investiþiile realizate în anii anteriori. La acestea se mai adaugã lucrãrile de investiþii ce vor fi realizate din tariful de racordare, estimate pentru 2009 la o valoare de aproximativ 195 milioane lei", potrivit comunicatului .ScopInvestiþiile au ca scop creºterea gradului de eficienþã în managementul activitãþii economice ºi comerciale, dezvoltarea ºi modernizarea reþelelor de distribuþie a energiei electrice, îndeplinirea indicatorilor impuºi de standardul de performanþã, pentru reducerea întreruperilor în alimentarea consumatorilor, se anunþã în comunicatul Electrica. Dintre principalele obiective de investiþii aflate în acest an în derulare, sunt: realizarea de noi staþii de transformare (Mânãstirea-Dej, Câmpina, Ploiesti Crâng, Movila Vulpii), modernizarea de staþii de transformare (Ploiesti Nord, IUP Târgoviºte, Dumbrava Sibiu, Sf.Gheorghe, Baia Mare 4, Jucu - Cluj, etc.), modernizãri ale reþelelor de medie ºi joasã tensiune etc.

Criza a marit numarul rascumpararilor

 Criza care afecteazã economia româneascã începând din luna octombrie 2008 a avut un impact mai ales asupra încrederii consumatorilor ºi s-a manifestat pe piaþa asigurãrilor de viaþã printr-o creºtere semnificativã a numãrului de rãscumpãrãri, a precizat ieri preºedintele CSA, Angela Toncescu. Astfel, volumul rãscumpãrilor totale plãtite de societãþi în octombrie a fost de circa 26,6 milioane lei, nivel cu 80% mai mare faþã de media din primele nouã luni ale anului trecut. În noiembrie, rãscumpãrãrile totale s-au redus cu 11% faþã de valoarea din octombrie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor (CSA). EstimãriToncescu considerã, însã, cã impactul crizei asupra industriei asigurãrilor de viaþã din România a fost pânã în prezent "relativ limitat" ºi a constat mai ales în afectarea încrederii consumatorilor. Totuºi, ºeful CSA admite cã, ºi în primele nouã luni ale anului trecut, interesul pentru asemenea produse a scãzut: numãrul de contracte nou încheiate a scãzut cu 3%, iar rãscumpãrãrile totale au urcat cu 56% faþã de perioada similarã din 2007. "Sigur cã, pentru a face o estimare cât mai aproape de realitate a evoluþiilor viitoare, este nevoie de o serie mult mai lungã de date, însã, în opinia mea, cea mai mare provocare a întregii industrii financiare, cel puþin în urmãtoarea perioadã, va fi recãpãtarea încrederii clienþilor în instituþiile financiare", susþine ºefu CSA.

Fonduri europene pentru IMM-uri

 "Ieri (n.red. miercuri 28 ianuarie) am aprobat 178 de proiecte în valoare de 30 milioane euro dintr-o linie de fonduri de 64 de milioane de euro. Intenþia noastrã este ca pânã la sfârºitul lunii februarurie sã încheiem aceastã linie de fonduri", a spus Maria Pârcãlãbescu. Secretarul de stat în MIMMCMA a precizat cã mai existã o linie de fonduri europene pentru proiecte mari în valoare totalã de 31 milioane euro. Aceasta a adãugat cã fondurile din aceastã linie vor fi accesate de aproximativ 20 de IMM-uri. "Au fost 700 de dosare depuse din care, la început au fost respinse 100 de dosare, iar din cele 600 rãmase estimãm cã vor intra la o analizã finalã aproximativ 200 de dosare. Din aceste 200, 20 vor fi declarate câºtigãtoare", a mai spus Pârcãlãbescu. De asemenea, aceasta a mai precizat cã dacã în privinþa celor douã linii de fonduri, mai sus amintite, înscrierile au fost sistate, IMM-urile mai pot depune totuºi proiecte în acest an pentru investiþii de pânã la 250.000 de euro.Proiecte ºi investiþiiSecretarul de stat a precizat cã guvernul intenþioneazã sã aprobe o ordonanþã pentru prefinanþarea proiectelor de investiþii. Tot în luna februarie, Ministerul IMM-urilor va semna un acord cu fondul de garantare care va oferi scrisori de garanþie bãncilor pentru creditarea proiectelor întreprinderilor mici ºi mijlocii. De asemenea, acestea vor fi contragarantate ºi de EximBank. Vicepreºedintele EximBank, Tudor Bohâlþeanu a spus cã banca pe care o reprezintã, în momentul de faþã, poate garanta pânã la 2.000 de miliarde lei. "Bani avem suficienþi fãrã niciun efort din partea bugetului", a spus vicepreºedintele EximBank. În privinþa sprijinirii activitãþii de export, secretarul de stat, Maria Pârcãlãbescu, a precizat cã în perioada 16-26 februarie vor fi mai multe întrevederi cu reprezentanþii ai ministerului ºi cu cei 130 de reprezentanþi ai ministerului în ambasadele ºi consulatele României pentru a impulsiona relaþiile economice, în special cu þãrile emergente (Rusia, China, þãrile din America de Sud,etc).

Cooperare prin White Stream

 Matthew Bryza, adjunctul subsecretarului de stat al SUA pentru afaceri europene ºi eurasiatice ºi coordonator al politicii energetice SUA la Marea Caspicã, efectueazã  o scurtã vizitã la Bucureºti, care intervine dupã reuniunea de marþi de la Budapesta, dedicatã Nabucco. Specialistul în politici energetice a subliniat, având în vedere cã sãptãmâna viitoare România ºi Ucraina vor afla decizia Curþii Internaþionale de Justiþie referitoare la delimitarea maritimã din Marea Neagrã, cã cele douã þãri trebuie sã gãseascã o modalitate "reciproc beneficã" de exploatare a hidrocarburilor din Marea Neagrã, adicã 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ºi zece milioane de tone de petrol. "Aici aº vrea sã aduc vorba despre o altã modalitate prin care Europa Centralã ºi de Est îºi poate diversifica resursele de gaz, anume conducta White Stream, care câºtigã tot mai mult teren. Sperãm cã acest proiect se va împlini ºi cã va consolida cooperarea energeticã între România, Ucraina ºi Georgia, indiferent de care va fi rezultatul disputei legate de delimitarea platoului din Marea Neagrã", a subliniat înaltul oficial SUA.  Posibile ruteWhite Stream este o conductã care ar urma sã fie o ramificaþie a conductei Baku-Tbilisi-Erzurum ºi care ar putea transporta gaz azer prin Georgia cãtre România, Ucraina ºi alte þãri ale Europei Centrale. Una dintre posibilele rute vizeazã ca White Stream sã ajungã direct din Georgia la Constanþa, pe sub Marea Neagrã. O altã variantã luatã în calcul este ca gazoductul sã ajungã în Ucraina, lângã Fedosia, ºi abia apoi, pe un traseu subacvatic, sã ajungã în România. În ceea ce priveºte colaborarea dintre Ucraina ºi România dupã decizia Curþii de Justiþie de la Haga, se vorbeºte tot mai des de exploatarea comunã a resurselor energetice din Marea Neagrã, aºa cum a sugerat ºi ministrul de externe Cristian Diaconescu. Varianteªi Gicu Borºi, directorul general al Agenþiei Naþionale de Resurse Minerale, a spus cã aceastã variantã este posibilã. "În eventualitatea în care vor exista zãcãminte care se vor situa de-o parte ºi de alta a liniei de delimitare, adicã dacã existã o continuitate, va fi demarat un program de exploatare în comun a zãcãmântului, fiind în interesul ambelor pãrþi", a declarat luni pentru NewsIn Gicu Boroºi. "SUA nu sunt parte a acestei dispute, dar România este un aliat NATO ºi sperãm cã ºi Ucraina va fi în curând un aliat. În acest sens, sperãm cã prietenii noºtri (România ºi Ucraina - n.r.) vor putea sã îºi rezolve aceastã disputã ºi gãseascã o modalitate sã exploateze hidrocarburile din mare (Marea Neagrã - n.r.) într-un mod în care este reciproc benefic", a declarat Matt Brzya.Channel Matthew Bryza *  coordonator al politicii energetice SUA "SUA nu sunt parte a acestei dispute, dar România este un aliat NATO ºi sperãm cã ºi Ucraina va fi în curând un aliat. În acest sens, sperãm cã prietenii noºtri (România ºi Ucraina - n.r.) vor putea sã îºi rezolve aceastã disputã ºi gãseascã o modalitate sã exploateze hidrocarburile din mare (Marea Neagrã - n.r.) într-un mod în care este reciproc benefic"

Motoare incinse la rece

  Sibiul se pregateste de cea mai importanta cursa de snowmobile din Europa de Est. In acest weekend, rider-ii vor strabate 300 de kilometri in jurul Paltinisului. Weekend-ul acesta va fi dedicat maiestriei celor care manuiesc „motoare“ pe omat, fie el si artificial. 80 de participanti isi vor putea incerca norocul la Red Bull 1.000 Trails, una dintre cele mai titrate competitii de iarna ale Europei. Evenimentul debuteaza maine, cand are loc preselectia concurentilor. Riderii vor avea de parcurs o distanta aproximativa de 10 kilometri, in apropiere de Paltinis, dupa care, timp de 2 zile, se va desfasura intrecerea propriu-zisa.  Trasee noi in Carpati Desi intrecerea propriu-zisa are loc in weekend, ziua de maine va fi, cu siguranta, una dintre cele mai importante ale intregului eveniment. Participantii ii vor surprinde pe sibieni, dar si pe turisti, cu un show incendiar de free style cu snowmobile, o premiera pentru tara noastra. Organizatorii spera ca si anul acesta vor reusi sa ofere tuturor un show pe cinste si le promit competitorilor ca vor avea grija sa le rezerve trasee suficient de incitante incat sa ii osteneasca, dar nu atat de dificile incit sa ii puna in pericol. „Am explorat noi zone, cu snowmobilul iarna trecuta si cu motocicletele in aceasta toamna, pentru a va putea oferi noi trasee spectaculoase in Carpatii salbatici. Din experienta anului trecut, cand am aliniat la start 120 de competitori, am invatat ca un numar mare de concurenti dauneaza calitatii traseului, deoarece acesta este lasat in forma sa naturala, fara a fi pregatit cu utilaje speciale. Am decis ca in acest an numarul limita de sportivi sa fie 80. Vom avea doua clase, profesionisti si amatori, numarul acceptat fiind de 40 pentru fiecare clasa“, a declarat Cristina Badiu, din partea Xventure. Desfasurare de forte Fiecare competitor va avea de parcurs cate doua tururi, iar cel mai bun rezultat va fi definitoriu pentru ordinea la startul de sambata. Cursa va porni din statiunea Paltinis, iar datele privind ora exacta si locul de start pentru fiecare zi vor fi relationate direct cu starea vremii, urmand sa fie anuntate de catre organizatori, in cadrul briefing-ului cu rider-ii. De asemenea, conform datelor oferite de organizatori, lungimea traseului este planificata a fi de aproximativ 100-180 de kilometri pentru amatori si de aproximativ 160-250 de kilometri pentru profesionisti. Toti concurentii vor sosi la Voineasa, unde vor poposi pana duminica. Atunci, se vor intoarce spre Paltinis, unde are loc finish-ul si festivitatea de premiere, in incinta Hotelului Casa Turistilor.  Cristina Badiu l Reprezentant Xventure  „Concurentii de anul trecut au simtit pe pielea lor cat de aspre pot fi conditiile meteo la peste 2.000 de metri. Din aceste motive vom avea controale zilnice la echipamentul de salvare, nu doar la verificarea tehnica din ziua inscrierilor. Pana nu vom avea rezultate bune legate de folosirea acestui sistem de urmarire din acest an, nu vom accepta la start decat echipe. Startul individual nu este acceptat.“

Rimetea, un sat-muzeu in aer liber

Este destul de putin cunoscuta turistilor si tocmai acest anonimat pare sa o fi salvat de acea civilizatie care uneori mai mult strica decat ajuta. Cel putin, asa credea fosta conducere a primariei, care nu a ascuns faptul ca ar fi preferat ca aceasta adevarata bijuterie sa ramana ceva mai greu accesibila. Noul primar vrea promovare si vrea drumuri bune care sa duca la Rimetea, considerand ca riscurile pot fi gestionate usor. Drumul de la Aiud la Rimetea este o adevarata aventura. Gropile din asfalt ajung uneori la dimensiuni impresionante, cu toate ca este vorba de un drum judetean. Cum drumul trebuie refacut din temelii, costurile au depasit tot timpul capacitatea de finantare a Consiliului Judetean Alba, asa ca institutia a depus un proiect si a obtinut finantare din fonduri europene. Lucrarile vor incepe in primavara, dar se vor termina doar anul viitor. Pana atunci, cine vrea sa ajunga la Rimetea trebuie sa ocoleasca aproape pana in Turda si sa se intoarca in judetul Alba. Dar merita. Cine a fost o data la Rimetea se intoarce ori de cate ori are ocazia. Arhitectura si peisaj Comuna Rimetea este asezata intr-un cadru natural impresionant, intr-o zona montana cu adevarat deosebita. La fel de impresionant este insa si modul in care sunt intretinute casele, care au in mare parte o arhitectura speciala care, desi are influente sasesti, este unica in Romania. Doua treimi din case se incadreaza in aceasta arhitectura si, cu toate ca seamana intre ele, nu exista doua case identice. Localitatea Rimetea a obtinut, in 1999, medalia „Europa Nostra“, fiind singura localitate din tara care a primit o astfel de distinctie. Medalia a mai fost obtinuta de personalitati, fundatii sau a fost acordata pentru modul in care a fost restaurata o anumita cladire din tara, dar nicio alta localitate nu a fost onorata in acest fel. Premiul a fost oferit comunei Rimetea pentru extraordinara conservare a 138 de case ce reprezinta un exemplu pentru arhitectura zonei, respectand cele mai inalte principii ale restaurarii, cu ajutor international si implicare locala. Rimetea este un adevarat sat-muzeu in aer liber si plin de viata, pentru ca oamenii de aici nu si-au parasit casele chiar daca acestea au intrat deja in categoria monumentelor, centrul comunei fiind declarat rezervatie de arhitectura. Bani de la Budapesta Bineinteles, pentru a putea intretine si pune in valoare un asemenea sat este nevoie de bani si de spirit de gospodar. In urma cu mult timp, localnicii le aveau pe amandoua, dar acum nu se mai pot lauda cu o bunastare iesita din comun. Spiritul de gospodar i-a facut, insa, sa valorifice la maxim fondurile alocate, insa nu de statul roman, ci de cel maghiar. Mai precis, Primaria capitalei maghiare Budapesta a alocat, incepind din 1999, bani pentru intretinerea comunei. Exista, insa, si o conditie: sa nu se intervina asupra obiectelor de patrimoniu, iar casele sa fie pastrate cat mai aproape de forma lor initiala. Turistii, mai mult sau mai putin specialisti in probleme de patrimoniu sau arhitectura, s-au declarat la unison impresionati de ceea ce au vazut si cred ca situatia ar trebui sa le dea de gandit autoritatilor romane, care par mult mai putin interesate de conservarea unor „bijuterii“ cum este comuna Rimetea sau nu reusesc sa gaseasca solutii simple si nu foarte costisitoare, asa cum au reusit autoritatile din Budapesta. Potrivit primarului Szocs Francisc, autoritatile maghiare nu au intrerupt ajutorul financiar nici in acest an, in ciuda crizei economice. Au promis ca vor da cite 300 de lei pentru fiecare casa mare si cite 200 de lei pentru fiecare casa mai mica. Aceasta pentru intretinerea generala. De asemenea, vor fi finantate lucrarile specifice necesare, cum ar fi schimbarea portilor sau reparatia casei, acolo unde este nevoie. Speranta Localnicii din Rimetea isi pun mari sperante in repararea drumului care ii leaga de restul lumii. Acum, multi dintre ei si-au facut pensiuni si asteapta „invazia“ turistilor, care deocamdata vin in cea mai mare parte, cam 90 la suta, din Ungaria, iar restul din Alba si judetele invecinate. In cativa ani, numarul pensiunilor din Rimetea a explodat. Acum sunt peste 70 si ofera peste 200 de locuri de cazare. De fapt, in general, aceste pensiuni constau in una-doua camere amenajate pentru turisti, puse la dispozitie chiar in casa oamenilor. Tocmai de aceea cazarea la Rimetea are ceva aparte. La fel ca si mancarea, care este incredibil de gustoasa si gatita ca pentru familie, cu ingrediente produse in ograda, foarte „bio“, fara ca localnicii sa stie macar ce inseamna acest termen. „Eu cred ca, daca se face drumul, numarul de turisti va creste cu 30 la suta cel putin, iar asta va fi foarte bine pentru noi. Singura mea teama este sa nu-mi devieze tirurile prin comuna, dar o sa am eu grija sa nu se intample acest lucru“, a declarat primarul Szocs Francisc. 

Un muzeu dedicat tarancii

 Pe Valea Izei, in localitatea Dragomiresti, exista un colt rupt din rai, in care traditia vie a Maramuresului istoric s-a pastrat, ca prin minune, intacta. De cum ajungi pe aceste meleaguri, ai impresia ca te afli intr-o alta lume. Oamenii de aici par neatinsi de schimbarile ce se petrec in jurul lor. Desi au un mic sediu al unei banci, dotat chiar si cu ATM si „blidele“ de la diverse firme de servicii de televiziune prin satelit si-au facut deja aparitia pe la geamuri, ei au ramas neschimbati. Imbracati la fel ca acum un veac, cu „naframi“, „sumne“ viu colorate si „chieptare“ frumos brodate, ei te intampina voiosi cu un salut mai neobisnuit: „Laudat fie Iisus!“. Ramai surprins si nu-ti vine in minte nici un raspuns la un astfel de salut. Dar ei sunt obisnuiti cu asta si-ti clarifica indata nedumerirea: „Sa zace «In veci amin!», ca noi, oaminii d-aici, suntem cu frica lui Dumnezeu. Voi, astia de la oras, n-aveti de unde sa stiti cum ii pi la noi. Si sa stii domnisoruca, daca ii mai zinni pi la noi, ca aici tot mereu asa sa zace, sa tai minte!“. Desi Dragomirestiul a fost declarat recent oras, realitatea contrazice categoric acest termen, care nu i se potriveste deloc. Muzeul ghidului  Muzeul Tarancii Romane reprezinta un omagiu adus femeii, pentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea societatii, pastrand peste veacuri credinta crestina, datinile, obiceiurile traditionale si portul popular. Muzeul a fost inaugurat in anul 2001 si este situat in localitatea maramureseana Dragomiresti, de pe Valea Izei, pe drumul principal care face legatura cu orasul Sighetul Marmatiei. Edificiul functioneaza intr-o casa ce dateaza din anul 1720, specifica zonei Maramuresului, alcatuita din piatra, lemn si chirpici, fiind una dintre cele mai vechi case din lemn rotund din zona. „Ghidul“ muzeului, Maria Zubascu, e o femeie din sat care pur si simplu te fascineaza povestindu-ti despre harnicia si ingeniozitatea femeii maramuresene, care cu o mana framanta painea, cu alta tesea, iar cu piciorul apasa pedalele de la razboi, care, la randul lor, erau legate de leaganul „coconilor“! Prezentarea „gazdei“ este atat de fermecatoare si detaliata, incat nu te poti satura sa o asculti si te minunezi ca inca mai exista asemenea oameni in secolul XXI, desprinsi parca dintr-un alt decor si neatinsi de tot ceea ce inseamna tehnologie moderna. Simpatica „ghida“ se potriveste de minune cu tot ceea ce are si inspira acest minunat muzeu. Multe oale-n varf de pomCasa-muzeu este una de „gazdoi“ (instariti), cu tinda si camara. Gardul din impletituri ce imprejmuieste curtea casei si poarta mare din lemn, in care se gasesc sculptate cateva versuri, sunt de asemenea specifice zonei si atrag privirile turistilor inca din prima clipa. In curtea casei, ramii mut de uimire vazind un pom impodobit cu „oale si blide“ care mai de care mai colorate. „Gazda“ te lamureste imediat explicandu-ti ca numarul de oale denota prosperitatea familiei, iar daca in varful copacului este o oala rosie, inseamna ca familia are o „fata numa’ buna de maritat“. „Cuptiorul cu ticlazau“ In casa, mobilierul principal era „cuptiorul“, folosit atat la gatit, cat si la dormit. Pe cuptior, un „ticlazau“ (calcator cu carbuni) si alte ustensile cu forme ciudate si denumiri greu de retinut iti fura ochii. Casa avea un singur pat, la care i se adaugau, la nevoie, „laiti“ (banci de lemn), iar copiii mici dormeau direct pe cuptior, acesta fiind locul cel mai cald din casa. Deasupra patului statea „ruda“ (un par din lemn legat pe orizontala) pe care era pusa zestrea fetei inainte de a se marita. Zestrea era formata din „perini“ (perne brodate), „toluri“ (covoare), „fatoi“ (fete de masa), „lepedeuri“ (cearceafuri din canepa) si „cergi“ tesute din lana. Fetele isi faceau singure zestrea, iar cele care nu le prezentau petitorilor tot acest „arsenal“ isi putea lua adio de la maritis. „Fusul cu turgalau“ Fiind zona de munte, indeletnicirea specifica fetelor era torsul, iar „Fusul cu turgalau“ (o imbinare armonioasa de piese de lemn, sub forma de stea) este specific acestei zone. Iarna se faceau sezatori unde fetele erau curtate de feciori. La sfarsit, fata il conducea pe pretendent pana in tinda, daca „ii era drag“, iar daca nu, respectivul iesea din casa singur. Scena se repeta cateva seri, dupa care, feciorul ii facea fetei cadou un fus cu turgalau. Atunci, fata era cea mai mandra din sezatoare, fiindca obiectul reprezenta trainicia legaturii lor (atunci sa se desparta cand o piesa din fus va cadea, urmata de celelalte). Daca fata nu gasea singura piesa care se putea desface din fus, ramanea si cu fusul, si cu feciorul. Portul face diferenta Muzeul iti incanta privirile cu numeroase costume populare, specifice Vaii Izei. Portul se compune din „chemese“, „chieptar“, „zadii“, „gatii“ (pantaloni barbatesti) si „opinci“. Fiecare costum e diferit, in functie de zona (fiind de altfel si un mod de recunoastere a localitatii de provenienta), modelele pastrandu-se din generatie in generatie. Pe langa acestea, se mai gasesc si tot felul de masti folosite in diverse ceremonii de Craciun si de Pasti, dar si multe feluri de colaci folositi in diferite ocazii speciale (nunti, botezuri, inmormantari, Pasti). „Turistii mai-mai ca nu s-ar mai duce“ Pe langa intoarcerea in trecut si retrairea acelor vremuri pe care ti-o ofera acest muzeu, turistii sunt invitati chiar sa probeze, daca doresc, aceste porturi populare. Desi muzeul este unul tipic rural romanesc, ironia e ca e vizitat mai mult de turisti straini, din cele mai indepartate colturi ale lumii, care „parca mai-mai ca n-ar mai iesi dinlontru“, profund impresionati de tot ceea ce vad aici, dupa cum ne povesteste simpatica noastra „ghida“. Biletul costa... 1 leu Muzeul poate fi vizitat zilnic intre orele 9-19 si, desi pare incredibil, 1 leu este pretul pe care turistii il platesc pentru vizita. Pesemne ca nici inflatia n-a ajuns inca pe aceste meleaguri!