monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

CFR vrea majorari nejustificate

 Uniunea Societãþilor de Expediþii din România (USER) considerã ca nejustificatã majorarea cu 20% a tarifelor de transport feroviar faþã de anul trecut propusã de SNTFM CFR Marfã, se aratã,  într-un comunicat al USER. „În condiþiile unei crize mondiale, când toate statele iau mãsuri pentru contracarerea efectelor negative asupra economiei naþionale ºi a societãþilor comerciale, CFR Marfã impune o majorare cu 20% a tarifelor de transport feroviar faþã de anul trecut. O asemenea majorare a tarifelor nu are justificare economicã, din moment ce preþul combustibilului a scãzut, taxa de utilizare a infrastructurii nu s-a majorat, iar evoluþia cursului valutar avantajeaza CFR Marfã, pentru cã încaseazã valutã“, se aratã în textul comunicatului.Condiþii inacceptabileUniunea Societãþilor de Expediþii din România (USER) considerã inacceptabile noile condiþii contractuale propuse de CFR Marfã ºi susþine cã operatorul feroviar de stat nesocoteºte norme ºi dispoziþii legale în vigoare pentru a-ºi impune o poziþie de monopol pe piaþã. „În plus, în condiþiile în care conducerea CFR Marfã a admis cã volumul de transport pe calea feratã a scãzut brusc în ultimele luni din 2008, politica tarifarã ar trebui sã încurajeze atragerea de noi clienþi, nicidecum sã-i îndepãrteze ºi pe cei existenþi printr-o majorare nefundamentatã“, se mai aratã în comunicat. Potrivit sursei citate noua politicã tarifarã a CFR Marfã este anticoncurenþialã ºi vizeazã desfiinþarea societãþilor de expediþii feroviare din România, prin adoptarea de mãsuri coercitive împotriva clienþilor care colaboreazã cu operatori privaþi de transport.

Bani pentru producatorii agricoli

 Ministerul Finanþelor Publice a alocat, vineri, pentru efectuarea plãþilor reprezentând sprijinul financiar acordat producãtorilor agricoli din sectorul zootehnic pentru producþia de carne, ouã, miere, suma de 89.789.681 lei, informeazã un comunicat emis ieri de Ministerul Agriculturii. Astfel, potrivit sursei, pentru îmbunãtãþirea calitãþii producþiilor de carne, Ministerul Agriculturii va acorda fermierilor suma de 120 lei/carcasã de porcine clasa E ºi 100 lei/ carcasã de porcine clasa U, în valoare totalã de 32.727. 450 lei. De asemenea, în vederea îmbunãtãþirii calitãþii ºi a parametrilor de producþie în creºterea efectivelor de pãsãri, se va acorda un sprijin financiar de 1,6 lei/ cap pui broiler în valoare de 41.079.547 lei. Totodatã, pentru încurajarea producþiei de ouã de consum, va fi acordatã fermierilor suma 0,05 lei/ ou în valoare totalã de 11.334.246 lei. În acelaºi timp, pentru optimizarea calitãþii producþiei de miere de albine, Ministerul Agriculturii acordã fermierilor sprijinul financiar de 200 lei/familia de albine, în cuantum de 3.048.920 lei.Plata o face APIAPlãþile cãtre fermieri urmeazã a fi efectuate de cãtre Agenþia de Plãþi pentru Intervenþie în Agriculturã (APIA), începând de ieri, suma alocatã  înglobând ºi restanþele pentru a doua jumãtate a lunii octombrie ºi pentru luna noiembrie a anului 2008. Ministerul Agriculturii a mai acordat pentru plãþile naþionale directe complementare pe 2008, la bovine, la speciile ovine ºi caprine ºi plãþi compensatorii acordate fermierilor din zonele cu handicap natural din zonele montane.

Majorarea pensiilor ar putea fi amanata

 „Pensiile vor creºte sigur în acest an, însã este posibil ca punctul de pensie sã ajungã la 45% abia în luna septembrie, întrucât majorarea acestora cu 9% din luna martie ar necesita în 2009 un transfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii de aproape 3,2 miliarde euro, pentru a acoperi deficitul. Dacã s-ar decide amânarea creºterii pensiilor cu încã ºapte luni, s-ar putea face economii de aproape 1,2 miliarde euro“, au declarat reprezentanþi ai PSD. Astfel, dacã majorarea se amânã pentru septembrie, deficitul bugetului public de pensii ar urma sã fie în acest an de doar 8 miliarde lei, potrivit calculelor finanþelor. Suma ar urma sã fie acoperitã de la bugetul de stat.Punctul de pensieÎn prezent, punctul de pensie este 697,5 lei ºi reprezintã 41% din salariul mediu brut de 1.693 lei, luat în calcul de actualul guvern pentru fundamentarea bugetului. Majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie ar însemna o creºtere a pensiilor cu circa 9%, potrivit reprezentanþilor Ministerului Muncii. Ultima majorare a pensiilor a avut loc în luna octombrie 2008, când punctul de pensie a fost majorat la 45% din salariul mediu brut de anul trecut, de 1.550 lei. Excedentar pânã în octombrie 2008, bugetul asigurãrilor sociale de stat a trecut pe deficit în noiembrie, cu un minus de 604 milioane lei. În acest an, dezechilibrul s-ar putea adânci ºi mai mult, analiºtii grupului Citi estimând, recent, cã deficitul bugetului de pensii va ajunge la 2% din PIB în 2009.Îngheþarea pensiilor mai mari Pe de altã parte, reprezentanþii PSD propun îngheþarea creºterii pensiilor mari în acest an, astfel încât de majorãrile prevãzute de legea pensiilor sã beneficieze doar cei care au venituri mici. „Trebuie sã hotãrâm dacã se impune un nivel maxim pentru care se va aplica aceastã majorarea a pensiilor, iar variantele pe care le avem în vedere vizeazã plafonarea la 1.500-2.000 lei“, au precizat reprezentanþi social-democraþi.

Somajul face ravagii

 Dupã ce statele din zona Organizaþiei pentru Cooperate ºi Dezvoltare Economicã (OCDE) au înregistrat în 2007 cea mai micã ratã a ºomajului din 1980, de 5,6%, acum situaþia s-a schimbat radical. OCDE ºi Organizaþia Internaþionalã a Muncii (OIM) estimeazã cã numãrul ºomerilor ar putea urca cu pânã la 20-25 milioane de persoane în toatã lumea, pânã în 2010, atingând un record de 210 milioane ºomeri la sfârºitul lui 2009. Acest fenomen a afectat în 2008 majoritatea economiilor puternice, inclusiv cea a Germaniei. Bãncile, sectorul construcþiilor, piaþa auto, a oþelului ºi telecomunicaþiilor au întreprins reduceri masive de personal. Cea mai gravã recesiune economicãEuropa, care se confruntã cu cea mai gravã recesiune economicã de la al Doilea Rãzboi Mondial încoace, vede apropiindu-se din nou spectrul ºomajului în masã, de care crezuse cã a scãpat, într-un context de nesiguranþã deja tot mai mare pe piaþa muncii. Nivelul ºomajului din zona euro a crescut la 7,8% în noiembrie, cel mai înalt nivel din ultimii aproape doi ani. În urmã cu un an, era de 7,2%, cel mai scãzut nivel de la formarea zonei euro, în 1999, dar din toamnã continuã sã creascã. Potrivit previziunilor Comisiei Europene, recesiunea ar urma sã fie însoþitã de o creºtere a nivelului ºomajului de aproape trei puncte în zona euro, între 2008 ºi 2010, urmând sã treacã anul viitor pragul de 10%, pentru prima datã în ultimii zece ani. Serios afectateUnele state sunt deja serios afectate, ca Spania, a cãrei creºtere se baza pe numeroase contracte precare în domeniul construcþiilor sau serviciilor, sectoare lovite din plin de crizã. Nivelul ºomajului, cel mai mare din UE, a crescut deja cu aproape cinci puncte de la sfârºitul lui 2007, la 13,4%, ºi va continua sã creascã pânã la 18,7% anul viitor, potrivit CE. Irlanda, care pleca de la un nivel mai scãzut, se confruntã la rândul ei cu explozia numãrului ºomerilor, iar în Marea Britanie s-a atins deja un vîrf din 1999 pe cele trei luni încheiate în noiembrie. Franþa sau Germania, unde piaþa muncii este consideratã mai puþin flexibilã, încep de asemenea, dar mai lent, sã fie cuprinse de crizã. Nivelul ºomajului ar urma sã creascã în Franþa între 2008 ºi 2010, ajungând la 10,6%, iar în Germania va creºte cu un punct, ajungând la 8,1%, potrivit Bruxelles-ului. Tensiuni sociale„Pentru unele state, unde ºomajul începuse sã scadã din 1993 sau 1997, existã riscul revenirii la situaþia anilor '80 ºi '90“, când Europa se confrunta frontal cu problema ºomajului, explicã Andrew Wattm, economist la Confederaþia europeanã a sindicatelor. Printre cele mai afectate sectoare urmeazã sã fie cel auto ºi financiar. Evoluþia riscã sã alimenteze frustrãrile ºi tensiunile sociale, în timp ce, prin liberalizarea treptatã a pieþelor muncii în numeroase state europene, în ultimii 20 de ani, numãrul slujbelor temporare creºte. „Tendinþele de insecuritate pe piaþa muncii vor continua sã se accentueze“, spune Zuleeg, care crede cã vor apãrea mai multe slujbe pe duratã determinatã ºi contracte part time.Fabian Zuleeg l analist la Centrul de politicã europeanã„Recesiunea este severã ºi va avea un impact asupra muncii în întreaga Europã, nicio þarã nu va scãpa“

Interes pentru... cultul personalitatii

 Imediat dupa vernisaj, atmosfera era destul de agitata in sala de expozitii de la etajul al doilea al muzeului albaiulian. Tinerii, unii dintre ei elevi de gimnaziu, erau atrasi mai ales de televizoarele pe care rulau imagini din “epoca de aur”, de la renumitele congrese si vizite de lucru in care personajul central era Nicolae Ceausescu, la emisiunile “culturale” care nu erau altceva decit osanale aduse aceluiasi personaj. Persoanele mai in virsta erau atrase in special de fotografii, mai ales ca erau un pretext sa isi vada vechii prieteni “in multime” sau sa comenteze pe marginea unor persoane care au avut o cariera publica si dupa ‘90, cu toate ca inainte de ‘89 erau in primele rinduri la manifestarile dedicate “conducatorului iubit”. Surprins in evolutieExpozitia cuprinde un numar impresionat de fotografii, dar si copii dupa presa vremii, volume omagiale, obiecte din portelan “cu dedicatie”, o colectie filatelica, precum si alte obiecte din acea perioada, toate legate intr-un fel sau altul de cultul personalitatii “primului barbat al tarii”. Nu lipsesc documente ale Securitatii sau cartelele pentru alimente. “Expozitia cuprinde zeci de fotografii care il intruchipeaza pe Nicolae Ceausescu in diferite ipostaze si incearca sa grupeze diferitele instrumente prin care mesajul omagial s-a raspindit in societatea civila: Ceausescu - tinar revolutionar, Ceausescu - arhitectul Romaniei, Ceasescu - marele om politic. Toate acestea au fost mesaje care au fost raspindite si au fost ingrosate si au fost falsificate asupra unui mental colectiv din Romania anilor ‘70-’80. Fenomenul de venerare, cunoscut sub sintagma de <<cultul personalitatii>>”, a aratat realizatorul expozitiei, istoricul Liviu Zgirciu. Potrivit acestuia, cel mai bine se observa, poate, evolutia cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu in fotografiile realizate cu prilejul celor patru vizite ale sale la Alba Iulia. Daca in 1966 si 1968, din multime lipseste orice tablou cu chipul acestuia, in 1975 si 1984 imaginile cu Ceausescu sint raspindite peste tot, inclusiv pe Poarta a III-a a cetatii, pentru a masca, totodata, statuia regelui Carol al VI-lea. In expozitie mai apar o serie de fotografii in care Ceausescu a fost surprins alaturi de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fostul presedinte al SUA Richard Nixon, regele Juan Carlos al Spaniei si alti lideri mondiali. Condamnare“Expozitia este facuta in ideea de a condamna comunismul. Nu poti sa condamni comunismul decit dupa ce identifici fenomenele negative ale regimului comunist. Cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu este unul dintre cele mai nocive fenomene ale regimului comunist. Expozitia este vernisata chiar de ziua dictatorului, ar fi implinit astazi (n.r. - ieri) 91 de ani, tocmai pentru a-i da amploare. Pentru ca Nicoale Ceausescu, din pacate, nu a fost uitat si lucrurile rele despre acea perioada incep sa se uite, iar propaganda legata chiar de cultul personalitatii parca prinde realitate astazi mai mult decit era in ‘90, cind nu credeam ceea ce spuneam. (...) Generatia mea, care avea undeva la 15-18 ani in 1989, a trait frustrarea anilor ‘90, cind a vazut perpetuindu-se aceleasi persoanaje, inainte de ‘89 si dupa ‘90, pe scena politica a Romaniei. Aceasta generatie poate acum sa arate relele care au existat pina in ‘90. Prin aceasta expozitie, tocmai asta imi doresc. Imi doresc sa arat ca cultul personalitatii a fost un lucru rau si la acest fenomen au luat parte, din pacate, intelectuali romani si oameni politici care dupa ‘90 au incercat sa vina cu scuza morala <<toti am fost vinovati, toti avem aceeasi vina>>. Nu. Gradul de vinovatie este diferit, plecind de la tacere si compromis pina la implicare. Imaginile pe care le vedeti aici apartin ultimului grad, gradul de implicare activa. Ei au fost pionii”, a explicat Liviu Zgirciu.

Concurs european pentru tineri

 Tinerii din Alba Iulia pot participa la un concurs de benzi desenate organizat de Comisia Europeana, cu premii tentante in bani. De asemenea, cistigatorii vor fi invitati la Bruxelles pentru a primi premiul, unde vor petrece si un scurt sejur. Centrul Europe Direct Alba Iulia a facut publice detaliile legate de acest concurs, care se adreseaza tuturor tinerilor de peste 16 ani din Uniunea Europeana. Concursul este organizat de Directia Generala “Justitie, Libertate si Securitate” din cadrul Comisiei Europene si se desfasoara in fiecare stat membru al Uniunii Europene. Tema competitiei de benzi desenate este “Uniunea Europeana si cetatenia”. In concurs se pot inscrie toti tinerii care au cel putin 16 ani si sint cetateni sau rezidenti ai Uniunii Europene. Ei sint invitati sa realizeze o banda desenata de o pagina, fara cuvinte, care sa ilustreze conceptul de cetatenie in Uniunea Europeana. Termenul limita pentru participare este 27 februarie.PremiiLucrarile vor face obiectul unei selectii la nivel national, iar cistigatorii primelor trei locuri vor participa la ceremonia de decernare a premiilor care va fi organizata in fiecare tara, la data de 3 aprilie.Cistigatorul concursului national va fi invitat la Bruxelles, in perioada 9 - 11 mai, altaturi de laureatii din restul tarilor europene. Lucrarile cistigatoare la nivel national vor fi supuse unei alte selectii, in urma careia vor fi desemnati trei cistigatori la nivel european. Acestia vor primi premii in valoare de 6.000 de euro (locul I), 4.000 de euro (locul II) si, respectiv, 2.000 de euro (locul III). Ceremonia de premiere va fi prezidata de vicepresedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot. Reprezentantii Centrului Europe Direct Alba Iulia au mai precizat ca, in Romania, coordonarea competitiei la nivel national este asigurata de Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti, in colaborare cu Fundatia “Familia si Ocrotirea Copilului”. Informatii suplimentare sint disponibile la adresa www. eurocartoon.eu care ofera acces la pagina de internet dedicata concursului sau pe pe pagina de internet www.fundatiafoc.ro, unde va putea fi completat si formularul de inscriere.

Tirgul locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati

 Miercuri, la parterul Facultatii de Teologie din Alba Iulia, va avea loc tirgul locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati. Tirgul este organizat de Filantropia Ortodoxa Alba Iulia prin proiectul “Centrul multifunctional pentru integrarea pe piata muncii a persoanelor cu handicap fizic” si este finantat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. Actiunea de miercuri, care va pune fata in fata angajatorii si persoanele cu dizabilitati fizice ce doresc un loc de munca, se inscrie in activitatea “Centrului Multifunctional pentru integrarea pe piata muncii a persoanelor cu handicap din judetul Alba”. Acest centru functioneaza in Alba Iulia de la inceputul anului trecut, ideea infiintarii lui venind in contextul in care o mare parte dintre persoanele care luau parte la aceste sedinte de consiliere isi doreau un loc de munca. Programul isi propune sa creasca sansele de insertie pe piata muncii a 250 de persoane cu handicap din localitatile: Alba Iulia, Almasul Mare, Tirsas, Cib, Izvorul Ampoiului, Valea Lunga, Vama Seaca, Posaga de Sus, Bucerdea Grinoasa, Rosia de Secas si Capilna.   La tirgul locurilor de munca pentru persoane cu handicap sint invitati sa participe toti agentii economici din judetul Alba care, cu acest prilej, vor fi informati si asupra avantajelor de care pot beneficia in urma angajarii unor persoane cu handicap, precum si asupra facilitatilor oferite de stat in astfel de situatii.

Horoscop zilnic

 Berbec S-ar putea ca in prima parte a zilei sa aveti mici probleme in camin. Va recomandam sa le tratati cu calm. Un gest tandru sau o vorba buna va pot ajuta sa evitati o cearta. Financiar nu stati prea bine, dar fiti optimist! Banii vor aparea cind veti avea nevoie. Taur Dimineata sinteti obosit si confuz, cu un simt practic scazut.Evitati sa luati decizii importante!Va sfatuim sa va odihniti mai mult si sa va limitati la activitati de rutina. Gemeni Zi favorabila intilnirilor cu prietenii si cu persoana iubita. Dupa-amiaza, s-ar putea sa primiti o suma importanta de bani de la o persoana mai in varsta din familie. Sint sanse sa vi se propuna o colaborare, dar va sfatuim sa nu va pripiti. Rac Aveti tendinta sa fiti idealist si sa credeti ca puteti rezolva totul foarte usor. Fiti mai realist, ca sa nu aveti surprize neplacute!Va sfatuim sa aveti grija ce spuneti, pentru ca riscati sa jigniti o persoana mai in virsta! Leu S-ar putea sa fiti dezamagit, pentru ca o intilnire de afaceri nu decurge cum ati fi vrut.Nu este o zi prea buna pentru afaceri, dar puteti petrece clipe placute alaturi de persoana iubita. Fecioara Desi aveti multa treaba, ar fi bine sa mai reduceti ritmul in care munciti.In prima parte a zilei, sinteti tentat sa cheltuiti cam mult. Incercati sa fiti mai prudent! Faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care poate intra in viata dumneavoastrt sentimentala. Balanta Va recomandam sa nu incepeti activitati noi, pentru ca aveti tendinta sa va grabiti.Astazi sinteti cu capul in nori si riscati sa neglijati problemele importante. Ar fi bine sa va faceti o lista de prioritati.Incercati sa va organizati cit mai bine timpul! Scorpion Desi cei din jur nu prea va apreciaza ideile la adevarata lor valoare, nu este cazul sa va indispuneti.Puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental si in relatiile cu persoanele mai in virsta. Sagetator Dimineata va lipseste simtul practic si va irositi energia. Colegii va inteleg si incearca sa va ajute.Va recomandam sa fiti prudent. Nu refuzati ajutorul celor din jur! Capricorn Vi se modifica programul pe neasteptate, dar schimbarile sint de bun augur.Aveti sansa sa faceti cunostinta cu o persoana cu experienta, care va ajuta intr-o afacere. Varsator Va recomandam sa nu incepeti activitati noi astazi, pentru ca puteti sa va loviti de obstacole neprevazute.De dimineata s-ar putea sa va incurce planurile citeva drumuri scurte, pe care nu le puteti evita. Pesti De dimineata sinteti hipersensibil si agitat, nu va simtiti in apele dumneavoastra.Va recomandam sa nu luati decizii importante, pentru ca nu aveti un contact prea bun cu realitatea. Nascuti pe 27 ianuarie - Ziua precocitatii Nativii zilei de 27 ianuarie au o dezvoltare precoce, manifestindu-si talentele inca de la o virsta destul de frageda. Destul de frecvent, activitatile lor profesionale sint legate de aceeasi tema si pot avea o legatura directa cu oameni tineri. Nativii zilei de 27 ianuarie sint de obicei extrem de preocupati de ceea ce este nou si de a se mentine tineri. O problema asociata adesea nativilor zilei de 27 ianuarie este aceea de dezvoltare prematura. Evident, cel mai mare pericol din copilarie este ca ei vor fi mult prea exploatati si li se vor cere prea multe. Destul de frecvent, proiectele lor se dezvolta prea repede, ideile lor se manifesta prea pe neasteptate, afacerile lor financiare se extind intr-un mod destul de precipitat. Deoarece nativii acestei zile sint predispusi din punct de vedere psihologic sa ia decizii intr-o mare viteza, poate fi foarte dificil pentru ei sa mentina controlul asupra afacerilor lor. Si in relatiile lor interpersonale, ei pot forta un pic mina in ceea ce priveste prieteniile si legaturile romantice, creind situatii incomode, desi incitante pentru celelalte persoane implicate. Pentru nativi, este tipic sa ii copleseasca pe ceilalti cu energia lor tumultoasa. Mai presus de toate, persoanele nascute in aceasta zi trebuie sa invete sa aiba rabdare si sa faca diferente. Nu toate activitatile lor sint de mare calibru, desi ei asteapta ca acest lucru sa le fie recunoscut si vor crede cu fermitate. Daca nativii zilei de 27 ianuarie nu sint foarte atenti la parerile si reactiile celorlalti, ei vor suferi dezamagiri si respingeri. In plus, ei trebuie sa descopere nu numai ceea ce pot face, dar si cine sint ei de fapt. Pentru ei este esential sa cultive o conceptie realista despre viata daca doresc sa aiba succes. Pentru nativii zilei de 27 ianuarie este foarte important sa-si satisfaca constant natura copilaroasa. Ei pot fi acuzati uneori in viata ca sint exagerat de entuziasti, juvenili, copilarosi si chiar infantili in atitudinile lor emotionale. Toate experientele din perioada de maturitate - copiii, relatiile sexuale conjugale, asumarea indatoririlor si responsabilitatilor domestice, paastrarea unui loc de munca - reprezinta atit o provocare cit si o posibilitate de a se dezvolta. Daca cei nascuti astazi stagneaza in oricare din etapele dezvoltarii din copilarie, ei se expun riscului de a ramine eterni Peter Pan si nu se vor maturiza niciodata. Oricit de fermecator le-ar parea acest rol, ei pot avea probleme atunci cind vor ajunge la virsta maturitatii. Nu este ceva neobisnuit pentru nativii zilei de 27 ianuarie sa experimenteze crizele maturitatii la virsta de douazeci si opt, treizeci si sase sau patruzeci si doi de ani. Ei trebuie sa ia decizii dure, cum ar fi acceptarea responsabilitatilor de adulti. Asemenea decizii nu pot fi luate cu forta de catre nativul sau nativa zilei de 27 ianuarie. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa realizeze ca dorinta de a ramine vesnic tineri nu trebuie sa intre in conflict cu maturizarea si intarirea caracterului. Sa lucreze cu copiii si cu tinerii, sa inceapa noi proiecte si sa studieze procesul invatarii si creatiei, toate acestea ii pot ajuta sa isi sustina nevoia de a fi tineri intr-o maniera sanatoasa. SFATURI: Maturizarea nu trebuie perceputa ca un dezastru sau o pedeapsa. Accepta responsabilitatile inevitabile, cit si recompensele maturitatii. Nu te teme si cistiga respectul si intelegerea maturitatii. PUNCTE FORTE: Inteligent Rapid Inocent PUNCTE SLABE: Copilaros Nerabdator Imatur   

Unirea Principatelor, marcata la Penitenciarul Aiud

 Aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost marcata si la Penitenciarul Aiud. Potrivit purtatorului de cuvint al institutiei, Nicoleta Mataringa, vineri, in incinta penitenciarului, a avut loc un spectacol cultural artistic dedicat evenimentului. “Spectacolul a cuprins o prezentare power-point, un recital de poezie pe tema Unirii, un minirecital de muzica populara, activitati sustinute de un grup de 15 persoane private de libertate, sub coordonarea unui educator. La eveniment au asistat 50 de persoane private de libertate care au fost invitate sa raspunda la intrebarile cuprinse intr-un chestionar tematic, cistigatorii fiind recompensati. Invitatii, domnul colonel in rezerva Coldea Rusu Marius si domnul Cristea Marius de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, au sustinut alocutiuni”, a precizat Nicoleta Mataringa.Aceasta a mai mentionat ca in biserica cu hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din incinta penitenciarului a fost oficiata slujba Te Deum-ului dedicata Unirii.

Codurile de urgenta

Conform spuselor sefului sectiei de urgente din Alba Iulia, Ioan Boila, si pina la aceasta data pacientii care se prezentau la spital in stare grava aveau prioritate, iar consultatiile se faceau in cel mai scurt timp posibil. Codurile de urgenta pe culoriConform noului protocol, cazurile se vor clasa in cinci categorii, carora le-au fost atribuite si coduri de culoare, iar in functie de acestea se stabileste timpul maxim de la sosirea pacientului pina la consultul acordat de primul medic. Astfel, codul rosu va fi utilizat pentru situatiile de gravitate maxima care impun consultul imediat al pacientului, codul galben presupune ca pacientul sa fie consultat in maxim 10 minute, codul verde impune consultul pacientului in maxim 30 de minute, codul alb inseamna ca pacientul mai poate astepta si trebuie consultat in maxim 60 de minute. Cel mai mult vor avea de asteptat cei care vor fi clasificati in categoria cod alb, care presupune consultarea pacientului in maxim 120 de minute. “Si pina la acest moment pacientii care ajungeau la Unitatea de Primiri Urgente din Alba Iulia intr-o stare de sanatate grava aveau prioritate, chiar daca la acel moment sectia era supraaglomerata”, a explicat seful sectiei de urgenta din Alba Iulia, Ioan Boila. Reglementari bineveniteIn opinia personalului medical care lucreaza la Unitatea de Primiri Urgenta din cadrul spitalului albaiulian, aceste reglementari clare sint binevenite mai ales in momentul in care sectia este supraaglomerata si pacientii sint sfatuiti sa astepte mai mult pentru a fi consultati.“Noi am incercat intotdeauna sa consultam pacientii la maxim 30 de minute de la momentul la care au ajuns la spital. Sint insa momente in care sectia este suprasolicitata, mai ales in timpul week-endului cind este necesar sa lucram dupa un algoritm ca cel care de acum inainte se va aplica atit la Alba Iulia cit si in celelalte spitale din tara”a mai spus medicul Ioan Boila.

Prea multi bugetari...

 PNL Alba solicita Guvernului sa exitinda masura reducerii personalului bugetar si la nivel local. Prin vocea presedintelui partidului, liberalii au transmis sefului Executivului exemplul primariei din Alba Iulia care are, in opinia lor, prea multi angajati. In replica, reprezentantii administratiei locale spun ca in subordinea primariei sint multe servicii care se autofinanteaza si ca numarul angajatilor este si asa insuficient. Luindu-si in serios rolul de opozitie, liberalii din Alba critica Guvernul pentru masura reducerii personalului bugetar. Totusi critica se vrea a fi una constructiva, liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu avansind o propunere prin care bugetul tarii ar putea fi pus la adapost de cheltuieli inutile. In acest sens, liberalii propun reducerea numarului de angajati si in institutiile bugetare de la nivel local. “O astfel de masura ar putea sprijini eforturile financiare mai ales in vreme de criza”, mai spun liberalii, care ofera exemplul primariei din Alba Iulia, “o institutie cu peste 1.000 de angajati”. Informatiile oferite de liderii PNL nu sint insa total corecte, administratia locala avind de fapt aproximativ 600 de angajati, dintre care multi isi produc singuri banii. “Sint servicii precum Politia Comunitara pe care le-am preluat pe baza legii si care se autofinanteaza”, ne-au declarat surse din cadrul primariei. Altfel, fata de anul 2007, atit Consiliul judetean Alba cit si Prefectura si-au dublat numarul de angajati. “Masura reducerii personalului bugetar cu 20 % nu a fost dusa pina la capat. Decizia trebuie extinsa si in ceea ce priveste consiliile judetene si primariile. La nivelul institutiilor locale, numarul bugetarilor este cu mult mai mare decit in administratia centrala, iar cheltuielile sint, de asemenea, foarte mari. Luati exemplul primariei din Alba Iulia care are peste 1.000 de angajati, adica de 10 ori mai mult decit in 1990. A devenit cea mai mare fabrica din oras. In plus, nu s-a renuntat la sistemul familial de angajare, fiind familii intregi in cadrul aceleiasi institutii”, a mai spus presedintele PNL Alba. Atanasiu a declarat ca fiecare primarie ar trebui sa isi stabileasca procentul de disponibilizati. “Guvernul nu are de unde sa stie citi oameni sint necesari, dar consilierii si primarii cunosc aceste informatii. Ar trebui fiecare sa hotarasca sa trimita acasa 10 %, 15 % sau poate 50 % in functie de nevoi”, a declarat Teodor Atanasiu. SituatieInformatiile obtinute de la Serviciul Personal al Primariei din Alba Iulia contrazic insa declaratiile presedintelui PNL Alba. Astfel, la aceasta ora, in cadrul sau in subordinea primariei lucreaza 604 persoane, alte 134 de posturi fiind inca vacante. Dintre acestea, cele mai multe se afla in serviciile aflate in subordinea administratiei municipale. La rindul lor, unele dintre aceste servicii sint preluate in baza legii, de-a lungul ultimilor ani, cum ar fi, de exemplu, Politia Comunitara. In plus, daca ar fi sa detaliem sistemul, acesta ar mai avea nevoie de angajati pentru a functiona corect si normal. De asemenea, multe dintre serviciile din subordinea primariei se autofinanteaza, fiind asadar independente de bugetul central. Este cazul Politiei Comunitare, al Caminului pentru Persoane Virstnice si, partial, al Serviciului pentru Administrarea Patrimoniului Local.

Se inchide cercul

In municipiul Alba Iulia, numarul spatiilor comerciale oferite spre inchiriere a crescut foarte mult in ultima perioada. Situatia este generata pe de o parte de criza financiara, resimtita acut de catre investitori, iar pe de alta parte de initiativa unor localnici care intuiesc o posibilitate de a cistiga. Asta, deoarece agentii comerciali sint in cautarea unor spatii mai ieftine, iar in intimpinare le vin oamenii care au astfel de spatii. Singurii care au de pierdut sint cei care ofera spre inchiriere suprafete mari din imobile aflate in zone cu vad comercial. Miscarea pieteiAfisele cu anunturile de inchiriat sint la tot pasul. Unele dintre ele, in geamurile imobilelor in care functionau pina nu demult magazine. Altele au aparut ca ciupercile dupa ploaie la parterul blocurilor sau in diferite zone, mai ferite, pe care nimeni nu le baga pina acum in seama. Situatia se resimte si in ceea ce priveste preturile. Daca in vara anului 2008, un metru patrat in buricul tirgului se putea inchiria cu peste 100 de euro, acum aceeasi suprafata costa doar 50 de euro pe luna. “Normal ca am scazut preturile, pentru ca nici ei nu mai vind ca inainte. Nu stiu insa cit vor mai ramine, pentru ca deja se pling ca este prea scump”, declara proprietarul unui spatiu de pe Bulevardul Transilvaniei. “Am inchis magazinul de pe Goldis pentru ca am ajuns sa vind de 10 lei pe zi si plateam o chirie de 2.000 de euro pe luna. Am gasit un spatiu in apropierea stadionului Cetate, dar ma mai gindesc”, povesteste un investitor. In schimb, situatia este propice pentru cei care nu isi permiteau sa se gindeasca la a scoate bani din chirie. “Chiar daca pierd din cauza zonei, cred ca prefera sa reduca la maxim cheltuielile pentru a nu da faliment. Am avut 10 telefoane numai astazi. Apartamentul acesta l-am mai scos o data la inchiriat si a sunat un singur patron in trei luni. Acum e altceva”, spune Alin Tomescu, proprietarul unui spatiu “ascuns” intre blocurile din cartierul Cetate. Cert este ca situatia se resimte si in bugetul agentiilor imobiliare, dar si in cel al notarilor.

Mickey Rourke nu a vazut, inca, ?The Wrestler?

 Mickey Rourke a marturisit recent într-un interviu ca nu a vizionat filmul “The Wrestler”, de Darren Aronofsky, care i-a relansat cariera de actor si i-a adus o nominalizare la premiile Oscar, informeaza telegraph.co.uk. “Nu ma uit la niciun film decit dupa trei, patru sau cinci ani de la lansare”, a declarat Rourke. “Ma vad în fiecare zi în oglinda, cind ma barbieresc. Nu primesc nimic din asta”, a continuat celebrul actor american.În filmul “The Wrestler”, regizat de Darren Aronosfky, Rourke joaca rolul fostului luptator de wrestling Randy “The Ram” Robinson, care revine în ring dupa ce se pensionase în urma unui atac de cord, pentru o ultima confruntare cu vechiul lui adversar. Povestea din film seamana destul de mult cu viata reala a lui Rourke. Acesta era un star al cinematografiei în anii ‘80, datorita rolurilor din “Golanii/ Rumble Fish” (1983), “9 saptamini si jumatate” (1986) si “Înger si demon” (1987), iar criticii declarau pe atunci ca el este urmatorul Marlon Brando. Rourke si-a dobindit, însa, reputatia de a fi un actor cu care se lucreaza greu si a facut o serie de alegeri profesionale dezastruoase, începând cu refuzul rolurilor principale din filmele “Top Gun”, “Rain Man” si “Beverly Hills Cop”, dupa care a început sa boxeze. Dupa ce a suferit citeva rani faciale severe, medicii i-au interzis sa mai boxeze.Rolul din “The Wrestler” i-a adus lui Mickey Rourke un Glob de Aur la categoria cel mai bun actor si cite o nominalizare la premiile BAFTA si Oscar.

Zece candidati pentru doua primarii

 Zece candidati se vor bate pentru a obtine postul de primar in cele doua localitati care au ramas fara edili in urma alegerilor din noiembrie. Ieri a fost ultima zi in care puteau fi depuse candidaturile la cele doua birouri locale de circumscriptie, aceste candidaturi - cite 5 pentru fiecare comuna - fiind inregistrate pina la ora inchiderii editiei. Potrivit legii, candidaturile puteau fi depuse pina la miezul noptii, insa ambii presedinti ai birourilor electorale au declarat ca nu se asteptau la surprize. Foarte interesanta se anunta lupta de la Horea, pentru locul lasat liber de Corneliu Olar. Aici, vor intra in competitie doi frati: Marin Nicola din partea PD-L si Nicolae Nicola, ca independent. Ei vor lupta intre ei, dar si cu alti trei contracandidati: Calin Mercea (PSD), Dumitru Mates (PNL) si Gheorghe Trifa (PC). La Rosia de Secas, Gheorghe Wagner va incerca sa isi recistige functia de primar, pe care a lasat-o vacanta pentru a putea participa la alegerile parlamentare. De aceasta data, va candida din partea PD-L. El va avea patru contracandidati: Ilie Damian (PNL), Emilia Oltean (PSD), Wilhelm Iosif Nagy (PC) si Ilie Muntean (PNTCD). Campania electorala va incepe in 31 ianuarie, iar alegerile vor avea loc in 15 februarie. Unul da, altul baPrimii care au ramas fara primarul ales au fost locuitorii comunei Rosia de Secas. In noiembrie, Gheorghe Wagner a demisionat, pentru a putea participa la alegerile parlamentare, pentru un fotoliu de deputat. Gheorghe Wagner a fost nevoit sa renunte la functia de primar, deoarece a trebuit sa isi dea demisia din PNL pentru a putea candida, lucru care a atras dupa sine si pierderea calitatii de primar. El si-a semnat demisia din partid in fata presei, dupa ce formatiunea politica a desemnat un alt candidat, iar candidatura depusa i-a fost respinsa initial de Biroul Electoral de Circumscriptie nr. 1 Alba, pentru ca dorea sa candideze ca independent, desi era inca membru de partid, chiar daca autosuspendat. In urma votului, Gheorghe Wagner a obtinut doar 346 de voturi. Mult mai norocos a fost primarul comunei Horea, Corneliu Olar, care a fost desemnat de PD-L candidat pentru colegiul Apuseni si a reusit sa devina deputat invingind un contracandidat cu un nume foarte sonor, liberalul Nicolae Furdui-Iancu.

Pregatiti pentru mai multi copii

 Desi unele cupluri se multumesc sa aiba doar un copil, altele nu îsi doresc sa se opreasca prea curind cu conceperea de micuti. În aceasta categorie intra si Angelina Jolie si Brad Pitt, care se pare ca sint pregatiti sa devina din nou parinti. Primul care a vorbit în privinta copiilor a fost starul din „Strania poveste a lui Benjamin Button”. „Media noastra este de aproximativ doi micuti pe an, asa ca presupun ca am depasit termenul, nu-i asa?”, a declarat actorul. Angelina a fost de aceeasi parere cu sufletului ei pereche, însa a dezvaluit si planurile perechii. „Sint de acord cu Brad. Daca urmasii vin, vom fi bucurosi sa-i avem pe toti. Iubim copiii”, a sustinut vedeta. Ramine de vazut cind vor trece la treaba Jolie si Pitt. Asta daca diva nu poarta deja un urmas în pintece. Vom vedea.

Visul Madalinei Manole se implineste

 La 40 de ani, Madalina Manole îsi vede visul cu ochii. Vedeta este însarcinata si urmeaza sa devina mama, în luna septembrie. Barza e pe drum. Speram sa aiba un zbor lin, placut si sa ajunga cu bine la destinatie”, a declarat „fata cu parul de foc” pentru revista Felicia. Fericirea este împartasita si de logodnicul Madalinei, Petru, dar si de medicul care a tratat-o de-a lungul timpului. „Profesorul Bogdan Marinescu este îngerul nostru pazitor, la el merg de ani de zile. Dupa ce a aflat vestea, mi-a zis: în sfirsit, acum scap de tine!”, a completat vedeta. Cintareata este multumita ca lucrurile s-au petrecut astfel. „Daca ar fi sa las latura mea credincioasa sa raspunda, as spune ca acum a vrut Dumnezeu sa ni se întimple asta, cind eu si logodnicul meu am terminat de construit casa noua si ne-am mutat în ea. Dumnezeu le-a pus în ordinea asta, înteleapta, pe care ne-o doream si noi. Am scapat de stresul acesta mare, deloc de neglijat. Ne-am transformat pentru un an si ceva în sefi de santier, ca sa avem certitudinea ca o sa iasa casuta pe care o visam. Am lasat la o parte si proiectele muzicale”, a mai spus Madalina. Acum interpretei nu îi mai ramine decit sa astepte venirea pe lume a micutului ei si sa se bucure de tot ceea ce înseamna fericirea de a fi mama. Chiar daca a trebuit sa lase timpul sa treaca pentru asta.

Ni se ia si dreptul intelectual?

 Premierul Emil Boc afirma la sfirsitul saptaminii trecute ca se discuta posibilitatea anularii legii in cauza care ofera un cadru propice pentru evaziunea fiscala. In replica, reprezentantii categoriilor care isi incaseaza veniturile de pe urma unor contracte de drepturi de autor spun ca o astfel de decizie ar fi atit ilegala cit si exagerata si ca nu ar putea rezolva problema evaziunii fiscale. Legea drepturilor de autor a fost votata si promulgata in Romania abia in anul 1996 si a fost modificata in repetate rinduri. Imediat a fost infiintat Oficiul National pentru Drepturile de Autor, un organism care se ocupa, printre altele, de colectarea sumelor care reprezinta plata drepturilor intelectuale catre cetatenii romani si straini. De altfel, conform legii, orice opera induce creatorului sau, dupa caz, proprietarului sau, dreptul intelectual si financiar asupra acesteia. SituatieLa aceasta ora, Legea Drepturilor de Autor reprezinta suportul legal pe baza caruia isi incaseaza veniturile cuvenite zeci de mii de romani, dintre care aproape 800 din judetul Alba. Fie ca sint jurnalisti, artisti, arhitecti sau persoane care creeaza si vind aceasta creatie, aceste persoane folosesc in mod legal drepturile intelectuale de care beneficiaza orice cetatean european si nu numai. “Cuiul lui Pepelea” in tot scandalul il reprezinta faptul ca aceste contracte de drepturi de autor sint supuse doar legii de impozitare a veniturilor, dar nu atrag dupa sine obligativitatea platii contributiilor sociale. Tocmai din acest motiv, multi agenti economici au preferat sa incheie cu angajatii lor astfel de intelegeri, ocolind in acest fel unele cheltuieli normale in conditiile unui contract cu carte de munca. Situatia se aplica insa numai in 40.000 de cazuri in intreaga tara, astfel ca nu ar putea reprezenta o problema in combaterea evaziunii fiscale. In schimb, adoptarea unei ordonante care sa anuleze Legea Drepturilor de Autor ar putea afecta atit beneficiarii ei cit si bugetul tarii noastre. Care este realitatea?La aceasta ora, romanii platesc drepturi de autor pentru a putea folosi creatiile internationale la fel cum strainii platesc la rindul lor drepturile autorilor din Romania. “As vrea sa stiu daca un parlamentar, de exemplu, ar accepta sa scrie o lege si sa ii fie folosita munca fara a fi intrebat si fara a primi vreun ban. Este o timpenie si o aberatie. Este exact ca si cum o televiziune ar putea difuza orice film fara a plati vreun leu. Eu, de exemplu, pot filma intr-o luna o ora, dar sa nu fie nimic bun de difuzat, iar in alta luna un minut, dar care sa se vinda cu milioane de euro. Nu se poate sa fie aceeasi munca si acelasi salariu pentru asta. Nu mi se pare normal sa fie anulata aceasta lege”, a declarat si Dorin Galdau, unul dintre tineriii care isi cistiga existenta pe baza unui contract de drepturi de autor.“Ar fi o aberatie. Un artist isi foloseste creierul pentru a da nastere unei opere. Nu poti angaja un astfel de om cu un contract normal, pentru ca ajungi in situatia in care omul cistiga un salar de citeva milioane, iar compania incaseaza de pe urma sa milioane de euro. Sint in aceasta situatie toti cei care creeaza ceva – fotografi, operatori, pictori, jurnalisti, arhitecti si asa mai departe. Am ajunge in situatia in care noi continuam sa platim drepturi de autor strainilor, iar ei ne folosesc operele in mod gratuit”explica Marius Moga, presedintele Asociatiei Videografilor Profesionisti.

?Grasa si nefericita?

 Winslet, in virsta de 33 de ani, care a primit recent a sasea nominalizare la premiile Oscar din cariera ei, pentru rolul din filmul “The Reader”, a marturisit ca a fost un copil plinut si ca se simte si astazi stinjenita de silueta ei.“Ca adolescenta, nu m-am simtit niciodata atractiva. Eram grasa si nefericita pe atunci, iar acest tip de gindire te insoteste pentru tot restul vietii. “Intotdeauna va exista o parte din mine care va fi ingrijorata de faptul ca nu arat la fel de subtire precum celelalte actrite”, a declarat Winslet. Nu-i plac dietele drasticeDesi a admis ca a avut probleme cu greutatea in trecut, Winslet a declarat ca nu este adepta dietelor drastice si nici a exercitiilor fizice efectuate in sala de fitness. “La un anumit moment, dupa ce ti-ai atins mai multe dintre scopurile propuse si esti mindru de munca ta, poti sa incepi sa te relaxezi putin mai mult fata de propria persoana”, a explicat Winslet, referindu-se la propria imagine. “Cred ca nu arat prea rau pentru o mama a doi copii”, a glumit Winslet.Atitudinea relaxata fata de propria silueta a ajutat-o sa filmeze scenele nud din filmul “The Reader”. “Nu pot spune ca am fost incintata sa filmez acele scene, dar aceste lucruri fac parte din meseria mea de actor”, a declarat Winslet.“Nu puteam sa arat prea bine din punct de vedere fizic pentru acel rol, deoarece n-ar fi avut niciun sens”, a explicat celebra actrita britanica, care a marturisit cu aceasta ocazie ca s-ar fi simtit “mizerabil” daca ar fi urmat o dieta severa inainte de inceperea filmarilor. “Cred ca ar trebui sa aratam cit mai natural intr-un film”, a concluzionat Winslet.Kate Winslet este cistigatoarea a doua Globuri de Aur, pentru rolurile din filmele “Revolutionary Road” si “The Reader”, fiind nominalizata si pentru premiul Oscar, ce va fi decernat pe 22 februarie.Winslet a cistigat un premiu BAFTA, un Grammy si doua Globuri de Aur si a obtinut sase nominalizari la Oscar. La virsta de 22 de ani, ea a primit titlul de cea mai tinara persoana care a primit doua nominalizari la Oscar, in prezent fiind cea mai tinara artista care a obtinut sase nominalizari la premiile Academiei Americane de Film.

Fara rable nemtesi

 Romanii vor trebui sa renunte la obiceiul de a cumpara masini la mina a doua din Germania, practica foarte uzuala in ultimii ani. Incercind sa ajute producatorii autohtoni, autoritatile germane au hotarit sa promoveze o lege prin care se acorda 2.500 de euro pentru fiecare masina veche data spre casare. Decizia vine sa strice afacerile romanilor care cumparau astfel de masini cu preturi foarte mici si le vindeau apoi in tara noastra in dauna productiei autohtone.

Cum sa va feriti de amenzi si de... inchisoare

Returul campionatului de fotbal se apropie cu pasi repezi, asa ca jandarmii din Alba au tinut sa le reaminteasca suporterilor cum se pot feri de amenzi si de dosare penale. Prevenirea si combaterea violentei in sport este subiectul unei legi speciale, aprobate in urma cu un an. Potrivit Legii 4/2008, spectatorilor le este interzis, intre altele, sa incerce sa intre fara bilet sau folosind abonamentul altei persoane, sa vina la meci in stare de ebrietate sau sa consume ori sa introduca bauturi alcoolice in arena sportiva. De asemenea, este interzisa introducerea in arena sportiva de inscriptii de orice fel ce contin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu continut obscen. Spectatorii trebuie sa accepte efectuarea controlului corporal preventiv si al bagajelor de catre fortele de ordine, carora trebuie sa le prezinte si toate actele solicitate. Pentru a se evita un nou “caz bricheta”, microbistii trebuie sa nu uite ca nu au voie sa arunce asupra celorlalti spectatori, asupra oficialilor sau a jucatorilor, asupra fortelor de ordine sau a personalului de ordine, asupra bunurilor mobile si imobile aflate in incinta bazei sportive, precum si in directia suprafetei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substante corozive, ori care murdaresc. Injuraturile, expresiile jignitoare si vulgare, actele sau gesturile obscene, amenintarile cu acte de violenta, toate se pedepsesc in baza acestei legi, indiferent cui sint adresate. Este, de asemenea, ilegala ascunderea fetei cu articole de imbracaminte sau alte accesorii, cu intentia de a impiedica identificarea. Este ilegala si revinzarea biletelor sau abonamentelor la suprapret.      “Cei care vor fi gasiti vinovati de incalcarea interdictiilor (...) pot fi sanctionati cu amenda contraventionala cuprinsa intre 80 si 3.000 lei, cu prestarea intre 50 si 300 ore de activitati in folosul comunitatii, precum si cu sanctiunea contraventionala complementara de interzicere a accesului la competitiile si jocurile sportive de genul celor la care acestia au savirsit fapta pe o perioada de pina la 2 ani. Incalcarea normelor de mai sus cu  producerea de vatamari ale integritatii corporale sau ale sanatatii, ori pagube materiale poate atrage si raspunderea penala a vinovatilor”, a atentionat purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Alba, Ovidiu Jurcovet. Acesta a mentionat ca perioada de interdictie a accesului la competitiile si jocurile sportive poate fi extinsa pina la 4 ani si vinovatii vor raspunde penal in mai multe situatii. Intre acestea se afla incalcarea interdictiei de acces la unele competitii si jocuri sportive, opunerea cu violenta fata de personalul de ordine si siguranta sau fata de fortele de ordine, ori impiedicarea acestora de a-si exercita atributiile specifice, portul sau incercarea de a introduce in incinta arenei sportive de arme albe, dispozitive pentru socuri electrice sau substante iritant-lacrimogene ori cu efect paralizant. Aceeasi interdictie se aplica si obiectelor pirotehnice si materiilor explozive sau incendiare. Utilizarea in arena sportiva a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, raspindirea ori detinerea, in vederea raspindirii, de asemenea simboluri in arena sportiva, este o fapta la fel de grava. In aceeasi categorie agravanta se inscriu mai multe tipuri de acte de violenta si distrugeri, participarea la incaierari, denigrarea insemnelor nationale, precum si amenintarea sau lovirea fortelor de ordine.

S-a terminat cu atmosfera!

 Ghirlandele luminoase cu care a fost impodobit municipiul Alba Iulia in perioada Sarbatorilor de iarna au fost demontate si puse la pastrare. Dupa mai bine de o luna de zile in care s-au obisnuit cu luminitele colorate, localnicii vor trebui acum sa uite de zile libere si cadouri si sa isi indrepte atentia spre criza economica ce ameninta tara noastra. Operatiunea de demontare a instalatiilor se va termina in cursul acestei saptamini

Cine se bucura de plecarea lui Paleu?

 Presedintele de onoare al echipei Ceahlaul Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, a declarat, ieri, ca revenirea lui Petre Paleu la gruparea moldoveana ar fi benefica, pentru ca orice sprijin este important in construirea unei formatii puternice. “Venirea lui Petre Paleu este benefica Ceahlaului si ma bucura alegerea sa. Oricine este asteptat sa vina linga club cu bani si cu sprijin de orice fel. Prezenta sa cu bani sau numai moral conteaza mult”, a declarat Gheorghe Stefan despre revenirea la echipa din liga a II-a a lui Petre Paleu, cel care a mai fost membru in CA al echipei, iar de curind a demisionat din functia de vicepresedinte al Federatiei Romane de Handbal (FRH).  Pe de alta parte, Gheorghe Stefan a vorbit si despre parcursul nationalei masculine de handbal la Campionatul Mondial din Croatia, unde tricolorii joaca pentru locurile 13-24. “Am urmarit cu interes partidele nationalei masculine de handbal si cred ca baietii nu au putut fizic si psihic la Mondialul din Croatia. Asta este impresia care mi-au lasat-o, mai ales in meciurile cu Ungaria si Slovacia, pe care nu au stiut sa le cistige”, a conchis Stefan. Desi a demisionat din FRH, Petre Paleu insa se gindeste la Campionatul Mondial, unde Romania a ratat calificarea in primile 12 echipe ale lumii: “Strainii cind isi pun pe ei tricoul nationalei au alt nerv si alta determinare. Pentru noi aceste haine parca sint prea strimte. Asa e romanul. Sintem o natie careia ii tremura ceva in momentul cind ajunge intr-un meci decisiv”. Fostul oficial al FRH a mai spus ca un lucru extrem de important pentru handbalul din Romania ar fi crearea unei infrastucturi, iar daca Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ritzi, ar construi o sala cu 10.000 de locuri, “i-as lua picioarele si i le-as sterge cu cea mai curata batista”.

Aglomeratie mare la UPU

 Cei mai multi pacienti care, in ultimele zile, au ajuns la spitalul din Alba Iulia au fost cei care sufera de afectiuni cardiace si care sint afectati in mai mare sau mai mica masura de schimbarile meteorologice din ultima perioada.140-160 de consultatii pe ziDin spusele sefului Unitatii de Primiri Urgente de la spitalul din Alba Iulia, Ioan Boila, in ultimele zile numarul pacientilor s-a dublat, iar sectia a fost suprasolicitata. “In medie, pe zi, consultam pina acum circa 80 de pacienti care se prezentau la Unitatea de Primiri Urgenta cu diferite afectiuni, dar in ultimele zile sectia a fost supraaglomerata. Numarul pacientilor practic s-a dublat si am avut o medie de 140-160 de consultatii pe zi. Toate acestea in conditiile in care doar doi medici asigura garda, iar personalul abia daca este suficient” a explicat seful sectiei de urgenta a spitalului din Alba Iulia, Ioan Boila.Cei mai multi pacienti care au ajuns la urgenta sint persoane care au afectiuni cardiace si care au de suferit de pe urma schimbarilor bruste de temperatura. La momentul in care se face simtita o crestere brusca de temperatura, inima trebuie sa faca fata unei cantitati mai mari de lichid, deoarece vasele de singe se dilata si presiunea scade, iar inima este nevoita sa pompeze mai mult, iar acest lucru poate sa ii destabilizeze pe cei care au afectiuni cardiace mai grave sau mai usoare. “S-a inregistrat si o crestere usoara a numarului virozelor respiratorii datorate schimbarilor de temperatura, dar, in cea mai mare parte, pacientii care in ultimele zile au ajuns la urgenta sint cei care au deja afectiuni cardiace, care au de suferit si in cazul in care au racit cit de putin”, a mai spus seful Unitatii de Primiri Urgenta din cadrul Spitalului de Urgenta Alba, Ioan Boila.

Baschetbalistele albaiulience invinse

 În cea de-a doua etapa a turneului preliminar, echipa de Junioare I a Liceului sportiv a pierdut partida disputata în deplasare în fata fetelor de la PH Cluj Napoca, scor 87 la 55. Fetele antrenate de Nicusor Marcu au avut o evolutie apreciata în prima jumatate a meciului cind s-au ridicat la nivelul adversarelor. Remarcata echipei din Alba Iulia a fost Oana Precup care a reusit 31 de puncte. Nici formatia de Junioare III nu a reusit sa se impuna în fata Clubului Sportiv Vilcea, pierzind în ultima secunda cu scorul de 60 la 62. Urmatoarea etapa se va disputa duminica viitoare. Trupa de Junioare I va primi pe teren propriu Clubul Sportiv Bega Timisoara în timp ce Junioarele III se deplaseaza la Reghin.

Stagiu de pregatire

La sfîrsitul saptaminii trecute, juniorii clubului municipal de sah Mihnea Costachi si Adrian Secheres au participat la un stagiu de pregatire desfasurat la Alba Iulia si Teius, coordonat de maestrul international Romeo Milu.Avind în vedere rezultatele foarte bune din ultimii 2 ani, cei doi juniori albaiulieni au fost inclusi de Federatia Româna de Sah într-o grupa de excelenta, pe linga antrenamentele de la club beneficiind si de sprijin în pregatire din partea federatiei. Romeo Milu, antrenorul numit de federatie pentru a pregati grupa de excelenta din care, alaturi de juniorii albaiulieni, fac parte si 2 juniori din Brasov, este fost campion national de seniori, iar in perioada 1992-1993 l-a pregatit si pe actualul antrenor al juniorilor albaiulieni, Marius Ceteras, pe vremea cind acesta reprezenta România la competitiile internationale de juniori. Pentru Mihnea Costachi si Adrian Secheres urmeaza o perioada plina de antrenamente si participari la turnee. Pina la finalele nationale de juniori, programate în luna aprilie, cei doi vor participa la 3 turnee de seniori la Cluj Napoca 5-8 februarie, Geoagiu Bai 26 februarie - 1 martie si Alba Iulia (campionatul municipal) 25 - 30 martie, 3 turnee de seniori de sah rapid si 1-2 turnee de juniori la o categorie mai mare de virsta, fiind posibila si participarea la un turneu de seniori la Tirgu Mures 6-8 martie.

Mobilier nou pentru sectia de neurologie

 Ieri, la sectia de neurologie a Spitalului Judetean de Urgenta Alba, a fost prezentat mobilierul donat de catre societatea Kronospan acestei sectii, in prezenta unuia dintre membrii consiliului de directori ai acestei societati, Bastian Konzelmann. Sectia de neurologie, care pina la inceputul anului trecut functiona in apropierea Catedralei Reintregirii Neamului, avea un mobilier vechi care nu mai corespundea noilor cerinte. “S-au dotat cu mobilier nou mai multe oficii si registratura care este gindita diferit de ceea ce aveam noi inainte de aceasta mutare. Noul spatiu in care functionam impunea si aceasta schimbare de mobilier, iar donatia este una binevenita”, a explicat seful sectiei de neurologie Stelian Nanu. La rindul sau, reprezentantul firmei din Sebes s-a aratat dispus sa ajute intr-un sector pe care l-a calificat mai sarac. “Imi dau seama ca situatia nu este foarte buna, deoarece banii pentru sectorul de sanatate romanesc sint mai putini, mai ales comparativ cu Germania si, din aceasta cauza, este bine ca putem sa ne implicam”, a spus directorul Kronospan, Bastian Konzelmann.

Teste fizice pentru uniristi

Jucatorii albaiulieni nu au efectuat pentru prima data acest test, dar acum rezultatele au fost mai bune, iar concluziile antrenorului Aurel Sunda releva aspecte pozitive. “Fotbalistii se prezinta mult mai bine decit la precedentele teste de acest gen, inregistrindu-se un progres evident. M-a satisfacut atitudinea si ambitia componentilor lotului”, a spus tehnicianul liderului.AUREL SUNDA, antrenor FC Unirea“Este un test pentru a verifica potenta aeroba a jucatorilor la ora actuala. Ne ajuta sa vedem unde sintem acum din punct de vedere fizic, cit trebuie sa incarcam”.Acest solicitant test a fost dat de jucatorii “alb-negri” pe grupe, primii in top fiind M. Rus, Djordjevic si Selagea - 22 “repetari”; Marincean, B. Bucurica, Foro, Dilbea, G. Grozav, I. Grozav si Curileac - 21 “repetari”, iar in partea opusa s-au situat Poverlovici, Camara, Sg. Costea, B. Verdes - 19 “repetari”, T. Moldovan - 18 si G. Rotaru - 14.INFO FC UNIREA* Sirbul Dusan Popovic va pleca cu Unirea in Antalya (4-14 februarie). Atacantul de 27 de ani va fi urmarit atent de catre antrenorul Aurel Sunda si in meciurile de verificare ce vor avea loc in aceasta saptamina: miine de la ora 14.00 la Ocna Mures, cu Soda, si vineri, de la ora 11.00, cu CSM Sebes la Alba Iulia.

Viata merge inainte

 Parintii singurilor tripleti din judetul Alba, Ionut si Ionela Danciu au devenit, in mai putin de un an, adevarate vedete. Au pozat alaturi de fetitele lor pentru multe ziare locale sau centrale, au acordat interviuri la mai toate posturile de televiziune, au aparut pe diverse site-uri si au ajuns prin multe studiouri de radio. In timp, sotii Danciu au devenit modele pentru multi parinti din Romania. Totul pentru ca problema lor sa fie auzita si rezolvata. Paradoxal, aceasta popularitate nu le-a adus altceva decit cheltuieli, cel putin pina acum. In schimb, daca un cintaret la moda sau un fotbalist se poate folosi de influenta si bani pentru a-si rezolva greutatile, sotii Danciu sint bagati in seama doar atunci cind pot oferi notorietate. In restul timpului, redevin oameni simpli dintr-un orasel de provincie cu dificultatile aferente acestui statut. RememberPentru Ionut si Ionela Danciu totul a inceput in debutul anului 2007. Cu putin timp inainte, in 4 decembrie 2006, la spitalul din Tirgu Mures, cei doi deveneau parintii singurelor triplete din judetul Alba. Luana, Andrada si Alesia, cele trei bijuterii ale familiei au adus inca de la inceput bucurie in casa, insa, cu timpul, parintii au constatat ca matematica nu se aplica si la copii. Asa cum era de asteptat, alocatia de stat, gindita pentru cazul nasterii unui singur copil, se dovedea insuficienta pentru situatia de fata. Dupa citeva saptamini de “rusine”, Ionela si-a luat inima in dinti si a spus public ca ceva nu este in regula. A continuat in acelasi fel pina cind lumea a inceput sa o bage in seama. Intii reprezentantii primariei din Aiud, apoi parlamentarii de Alba, societatea civila si in cele din urma presa. Toata lumea a “ajutat-o cit s-a putut”, adica mai deloc. A fost nevoie ca femeia sa ajunga in instanta si sa ceara eliminarea discriminarii din legislatia in vigoare. Nu a fost de ajuns asa ca, la aproape doi ani de la prima incercare, familia Danciu se afla inca in postura de a se plimba intre instante. Din fericire, ultima etapa se va consuma in 27 ianuarie la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Pentru cei doi parinti drumul nu a fost deloc simplu, iar fetitele au implinit de curind doi ani de viata. Pina acum, Ionut le-a fost si tata si mama, Ionela fiind ocupata mai mult cu razboiul contra statului. MotivatiiToata aceasta agitatie are insa si motivatii dintre cele mai puternice. “Nu sint doar banii. Este adevarat ca nu e usor sa cresti trei copii din suma pe care ti-o da statul, dar ceea ce se intimpla nu e nici macar corect. Pe de o parte, cei care au gindit legile au demonstrat ca nu ii prea intereseaza ce se intimpla cu oamenii pentru care se aplica. Pe de alta parte, in momentul in care am sesizat problema si s-au implicat parlamentarii, situatia ar fi putut fi rezolvata foarte rapid. La fel cum schimba atitea legi in citeva ore, puteau sa modifice si acest act normativ. Mai mult decit atit, am ajuns in instanta, iar, acum, autoritatile fac tot ce pot pentru a ma opri. Nu este normal sa stii ca exista o problema si sa te lupti ca ea sa nu fie indreptata”, sustine Ionela Danciu. Si totusi, procesele si campania in care s-a implicat femeia trec pe planul doi atunci cind e vorba de familie. “Avem alaturi de noi o persoana foarte importanta. Sotul meu si tatal fetitelor este cel care duce greul. El se lupta in fiecare zi acasa. Cred ca dincolo de toate, viata merge inainte, cu sau fara ajutorul de la stat”, incheie optimista Ionela Danciu.

Lacrimile Viktoriei

 Trei abandonuri si o surpriza. Astfel poate fi caracterizata a doua zi a optimilor de finala ale turneului “Australian Open”, dupa care s-a stabilit programul complet al sferturilor. Francezul Gaël Monfils a suferit dureri la mina dreapta si a trebuit sa-i lase locul in sferturi compatriotului sau, Gilles Simon. Culmea este ca cei doi francezi s-au intilnit pentru prima data intr-un turneu ATP, ceea ce l-a facut pe Simon sa declare: “Aceasta nu este o victorie, pentru mine, scorul dintre noi este 0-0”. Simon avea avantaj de 2-1 la seturi, cind Monfils nu a mai terminat partida. Chinezoaica Zheng Jie a cazut urit si s-a accidentat la brat in primul set al partidei cu Svetlana Kuznetova si n-a mai putut continua. Dar drama cea mare s-a inregistrat in partida dintre Serena Williams si tinara de 19 ani din Belarus, Viktoria Azarenka, spaima jucatoarelor romane din sezonul trecut. Desi suferinda de o gastroenterita, Azarenka a jucat impecabil primul set si a cistigat cu 6-3. In setul secund, sportiva care se simtea rau inca de dimineata, cu febra si varsaturi, a inceput sa se deplaseze din ce in ce mai greu si sa joace din inertie. La 4-2 pentru Serena, Viktoria a reusit doua puncte, unul cu ajutorul fileului, dar - in momentul cind americana a egalat la 30, medicii de la arena au intervenit si au cerut abandonul tenismanei din Belarus, care a parasit cu ochii in lacrimi arena din Melbourne, ratind sansa de a elimina a doua jucatoare a lumii si a patrunde in sferturile Australian Open. Surpriza s-a numit eliminarea lui Andy Murray, cel care a facut instructie cu monstrii sacri Nadal si Federer in primele turnee ale anului. Numai ca nici “Rafa”, nici Roger n-au reusit sa se revanseze, mina razbunarii fiind cea a compatriotului lui Nadal, Fernando Verdasco. Scotianul a condus cu 2-1 la seturi, increzator in realizarea visului sau de a deveni primul britanic cistigator in Grand Slam dupa Fred Perry (1936!!), dar in seturile patru si cinci a fost doborit de serviciile formidabile ale spaniolului. “Nu-i o catastrofa, o sa mai am ocazii sa cistig si un turneu de Grand Slam”, a spus, cu o unda de amaraciune, Murray. Remarcabila evolutia francezilor, care sint prezenti cu trei tenismeni (Simon, Tsonga si Marion Bartoli) in sferturile turneului de la Melbourne. Rezultatele de ieriOptimi, masculin: Gilles Simon (Franta, nr. 6) – Gaël Monfils (Franta, nr. 12) 6-4, 2-6, 6-1 ab.; Rafael Nadal (Spania, nr. 1) – Fernando Gonzalez (Chile) 6-3, 6-2, 6-4; Fernando Verdasco (Spania, nr. 14) – Andy Murray (Marea Britanie, nr. 4) 2-6, 6-1, 1-6, 6-3, 6-4; Jo-Wilfried Tsonga (Franta, nr. 5) – James Blake (SUA, nr. 9)  6-4, 6-4, 7-6. Programul sferturilor: Roddick – Djokovic, Martin del Potro – Federer (astazi), Simon – Nadal, Verdasco – Tsonga (miine). Optimi, feminin: Carla Suarez (Spania) – Anabel Medina (Spania) 6-3, 6-2; Elena Dementieva (Rusia, nr. 4) – Dominika Cibulkova (Cehia, nr. 18) 6-2, 6-2; Svetlana Kuznetova (Rusia, nr. 8) – Zheng Jie (China, nr. 22) 4-1, ab.; Serena Williams (SUA, nr. 2) – Viktoria Azarenka (Belarus, nr. 13) 3-6, 4-2 ab. Programul sferturilor: Bartoli – Zvonareva, Safina – Dokic (astazi), Suarez – Dementieva, Kuznetova – Williams (miine).

Functionarii remunerati dupa performante

 „Cei aproape 20.000 de oameni care lucreazã în acest domeniu au avut grad de absorbþie zero euro în 2007, zero euro în 2008 ºi au primit bine mersi ºi salarii ºi sporul de 70%. Începând cu bugetul din 2009 vrem sã stabilim foarte clar cã cei care îºi fac treaba ºi banii ajung la beneficiar, fie cã este þãran, fie cã este firmã care depune proiect, îºi va primi ºi salariul ºi sporul“, a declarat Nica.  Disponibilizãri în masãRevenind la subiectul disponibilizãrii a 20% din funcþionarii din aparatul central, vicepremierul a arãtat cã Ministerul de Finanþe aºteaptã în cursul zilei de azi propuneri din partea ministerelor pentru ca numãrul de persoane la care se va renunþa sã fie cunoscut înainte de terminarea proiectului de buget. Nica a spus cã personalul excedentar angajat „fãrã niciun fel de discernãmânt“ în ultimii doi ani de zile a dus la „o triplare sau cvadruplare a numãrului de angajaþi din aparatul central“. „Aceºtia au salarii foarte mari, nu-ºi justificã activitatea, decât consumul de cafea“, a declarat Dan Nica. Întrebat pe ce criteriu vor fi aleºi cei propuºi spre disponibilizare, vicepremierul a spus: „Pe criteriul cã cei care au ca unicã ocupaþie sã bea cafeaua pleacã acasã, cei care au ceva de fãcut în ministere vor rãmâne“. Fonduri nerambursabileBanii europeni sunt o sursã „formidabilã“ de finanþare a economiei, iar România va primi în 2009 de la Uniunea Europeanã fonduri nerambursabile de 5,9 miliarde euro, pe care va trebui sã-i foloseascã pentru proiecte fezabile ºi credibile, a declarat, pe 16 ianuarie, preºedintele Traian Bãsescu. „Pentru anul acesta vom avea la dispoziþie 5,9 miliarde de euro. Înlesnirile sunt foarte importante ºi guvernul le va analiza. Banii nerambursabili sunt sursa realã de miºcare a României în aceastã perioadã de crizã“, a mai spus Bãsescu.

Tricolorii termina azi cu Mondialul

 Nationala de handbal masculin a Romaniei a invins, duminica, reprezentativa similara a Kuwaitului, cu scorul de 34-27 (16-12), in meci contind pentru grupa I a Cupei Presedintelului, la Campionatul Mondial din Croatia. Victoria de duminica, in fata Kuwaitului, a fost cea de-a patra obtinuta de tricolori, dupa cele din grupa A preliminara in fata Argentinei si Australiei, respectiv a Cubei, in Cupa Presedintelui, in care echipele lupta pentru o clasare cit mai buna pe locurile 13-24. Aseara, Romania a intilnit intr-un meci decisiv pentru cistigarea grupei, formatia Spaniei. Obiectivul nationalei masculine la Campionatul Mondial a fost calificarea in grupele principale, pe care insa tricolorii l-au ratat.In privinta grupelor principale, in urma meciurilor de duminica seara, situatia este clara in privinta grupei I, din care s-au calificat deja pentru semifinale echipele Frantei si Croatiei, care se vor intilni astazi. Situatia este mai complicata in grupa a II-a, dupa ce Polonia (care a intrat in aceasta faza cu doua infringeri) a invins Danemarca si apoi a umilit Serbia, la 12 goluri diferenta. Si asta nu reprezinta nimic, cita vreme la un moment dat lesii aveau chiar si 17 goluri in fata. Daca mai adaugam si succesul Norvegiei in fata fostului lider, Germania, avem tabloul unei grupe incurcate, care se va rezolva astazi. Tot astazi, se vor mai disputa si meciurile de clasament pentru locurile XIII – XXIV, meciuri ce au fost stabilite aseara, in urma ultimelor partide din Cupa Presedintelui. Rezultatele de duminicaGrupa principala I: Ungaria – Suedia 31-30; Franta – Coreea de Sud 31-20; Croatia – Slovacia 31-25. Clasament: 1. Franta – 8 p; 2. Croatia – 8 p; 3. Ungaria – 3 p; 4. Slovacia – 3 p; 5. Suedia – 2 p; 6. Coreea de Sud – 0 p. Grupa principala II: Polonia – Serbia 35-23; Norvegia – Germania 25-24; Danemarca – Macedonia 32-24. Clasament: 1. Danemarca – 6 p; 2. Germania – 5 p; 3. Polonia – 4 p; 4. Norvegia – 4 p; 5. Serbia – 3 p; 6. Macedonia – 2 p. Cupa Presedintelui I: Spania – Argentina 31-19; Romania – Kuwait 34-27; Cuba – Australia 27-17. Clasament: 1. Spania – 8 p; 2. Romania – 8 p; 3. Argentina – 4 p; 4. Cuba – 4 p; 5. Kuwait – 0 p; 6. Australia – 0 p. Cupa Presedintelui II: Egipt – Tunisia 31-30; Rusia – Arabia Saudita 34-15; Algeria – Brazilia 29-28. Clasament: 1. Rusia – 8 p; 2. Egipt – 6 p; 3. Tunisia – 4 p; 4. Algeria – 4 p; 5. Brazilia – 2 p; 6. Arabia Saudita - 0 p. Astazi, in grupele principale: Ungaria – Coreea de Sud (17:30), Slovacia – Suedia (19:30); Franta – Croatia (21:30) – grupa I;  Macedonia – Serbia (16:30), Germania – Danemarca (18:30), Polonia – Norvegia (21:15).

Tunurile pe Nastase

 „Cred cã este vorba de o speculaþie. Sigur, existã intenþia de a se folosi Comisia Europeanã pe post de sperietoare pentru a se justifica presiunile politice interne. Acum ºi în Frankfurter Allgemeine Zeitung a fost arãtat acest lucru. Eu nu cred cã este vorba de colegi din cadrul PSD, cred cã este vorba de cei care ºi pânã acum au încercat fãrã succes sã dea aceastã conotaþie politicã  unei acþiuni care în mod evident ascunde niºte interese concrete în acest an electoral“, a spus Adrian Nãstase, ieri, înaintea ºedinþei Biroului Permanent al PSD, legat de articolul apãrut în presa germanã în care se acrediteazã ideea cã PSD cocheteazã cu ideea de a sacrifica personaje grele din partid pentru ridicarea monitorizãrii CE.Cel mai puternic contracandidatPe de altã parte, preºedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, considerã cã atacul direct la adresa lui Adrian Nãstase din articolul apãrut în presa germanã reprezintã o încercare de discreditare a liderului PSD deoarece acesta este cel mai puternic contracandidat al lui Traian Bãsescu în cursa pentru preºedinþie. „Vãd cã se tot revine ºi tocmai în momentele acestea când situaþia politicã este aºa cum e. Acest atac direct la adresa lui Nãstase, când ani de zile s-a vãzut cã nu e nicio substanþã în toatã aceastã chestiune, e clar cã are o anumitã þintã: discreditarea lui Nãstase care este cel mai puternic contracandidat al lui Bãsescu. Asta este realitatea“, a comentat Ion Iliescu articolul din FAZ, susþinând cã „orice este posibil“.Nãstase pãstreazã discreþiaAdrian Nãstase s-a arãtat însã rezervat în privinþa unei eventuale candidaturi la preºedinþie, arãtând cã PSD, ca partid secund într-un Guvern controlat de actualul ºef al statului, are ºanse puþine de a-ºi susþine un candidat propriu. Intrarea PSD în Guvern a declanºat o luptã sângeroasã pentru putere între diferitele grupãri, social-democraþii cochetând chiar cu ideea de a oferi Comisiei Europene judecarea unor personaje grele din partid precum Adrian Nãstase în schimbul încheierii monitorizãrii pe justiþie, scrie presa germanã.Nemþii criticã alianþaUn articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) intitulat „Haitã de lupi carpatini la putere“ analizeazã „lupta pentru ciolan“ a guvernãrii PD-L - PSD, eºecul preºedintelui Traian Bãsescu de a reînnoi clasa politicã ºi testul reînnoirii mandatului lui Daniel Morar la ºefia Direcþiei Naþionale Anticorupþie ca ultimã instituþie funcþionalã de pe vremea reformelor din 2005-2006. „Puterea se împarte într-un nou mod la Bucureºti de când guverneazã marea coaliþie dintre PD-L ºi PSD. Înainte, pe moºtenitorii politici ai lui Ceauºescu îi unea ura faþã de preºedintele Bãsescu, fostul ministru al justiþiei Monica Macovei ºi procurorul-ºef Daniel Morar, numit de aceasta în fruntea Direcþiei Naþionale Anticorupþie. Acum, când tocmai Bãsescu le-a fãcut posibilã reîntoarcerea la putere, postcomuniºtii se aruncã unul împotriva altuia cu o urã ce aduce mai degrabã a haite de lupi carpatini decât a intrigi complicate de palat bizantin“, comenteazã ziarul german. Adrian Nãstase l preºedinte CN al PSD„Am arãtat cã am foarte mari rezerve în a candida pentru cã îmi este clar cã partidul, acum în poziþia secundarã la guvernare, din pãcate, în aceastã alianþã care este controlatã ºi coordonatã de Traian Bãsescu, ar avea dificultãþi în a-ºi susþine un candidat propriu“

Arde Giulestiul!

Aproximativ 400 de suporteri rapidisti au protestat, sambata dupa-amiaza, la intrarea in peluza stadionului Giulesti-Valentin Stanescu, la adresa actionarului majoritar George Copos, cerandu-i acestuia sa vanda clubul si sa plece de la FC Rapid. La mitingul organizat de Liga Suporterilor Rapidisti, fanii au aprins torte, faclii, artificii si au aruncat petarde pe zidurile stadionului. De asemenea, ei au afisat bannere cu urmatoarele mesaje: „Rapid in fata noastra moare/Cel mai mult asta ne doare“, „Tic tac tic tac, pa George, pa“, „Nu mai sta sa te gandesti/Pleaca odata din Giulesti“, „Vreau sa citim de fotbal din ziare/Nu de sechestre si dosare penale“, „Rapid e o legenda, o poveste cu eroi/Nu meriti un rol in ale sale foi“, „De 16 ani ne arati doar buzunare goale/Dar nimeni nu mai crede in minciunile tale“, „Esti aici de 16 ani/Ai facut munte de bani“. Replici durePe un alt banner afisat de fani era desenat portretul lui George Copos infatisat cu catuse la maini, iar sub acesta se putea citi: „Copos pleaca“. Actionarul majoritar George Copos este considerat de fani principalul vinovat pentru situatia dificila in care se gaseste clubul Rapid in momentul de fata. Suporterii au scandat injurii la adresa lui Copos. Fanii au mai scandat: „George Copos asta esti/Tradatorul din Giulesti/Tu si familia ta/Ne-ati patat istoria“, „Vinde Rapidul Georgica, vinde Rapidul“ , „Nu mai sta sa te gandesti pleaca odata din Giulesti“. Un fan a adus la miting o valiza din lemn, pe care a scris „De la fani pentru Copos multe actiuni“, iar pe partea cealalta „Copos huiduhu, ia-ti valiza si dispari“. Copos, nevinovatActionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, la finele saptamanii trecute, ca suporterii rapidisti au dreptul sa isi arate nemultumirea, dar daca au ceva de reprosat, ei ar trebui sa protesteze la adresa celor care au condus clubul incepand din martie 2008. „Eu voi avea foarte multa consideratie pentru suporteri, dar ei trebuie sa fie mai atenti la cei care au condus clubul si au facut transferurile din martie anul trecut pana acum. Daca au ceva de reprosat, celor care au condus clubul incepand din martie 2008 trebuie sa le reproseze. Dupa parerea mea, nici domnul Taher nu trebuie judecat, dansul a dovedit ca tine la acest club“, a spus Copos.Are scuzeGeorge Copos a precizat ca el vrea ca fanii sa aiba in vedere ce a facut el in cei 16 ani in care a condus clubul Rapid, nu ceea ce s-a intamplat din martie 2008 pana in prezent. „Suporterii au tot dreptul sa fie nemultumiti si sa protesteze, eu nu ii judec pentru asta. Dar eu vreau sa-mi reproseze, daca au ceva de reprosat, pentru cei 16 ani in care eu am condus clubul, nu pentru ce s-a intamplat din martie 2008 pana in momentul de fata. Intr-adevar, in 16 ani poate ca am facut si eu multe greseli pe care le regret, dar le-am adus si multe satisfactii. Am castigat doua titluri, patru Cupe ale Romaniei si patru Supercupe“, a declarat Copos.Ar vrea la MonacoAtacantul echipei Rapid, Pierre Boya, a declarat, duminica, la Aeroportul Henri Coanda, ca transferul sau la Grenoble nu este definitivat suta la suta si ca ar prefera sa evolueze la formatia AS Monaco. „Nu este rezolvat 100 la suta transferul la Grenoble, nu inca. Eu am semnat un precontract cu Grenoble si am cazut de acord sa voi semna contractul dupa vizita medicala. M-am inteles cu clubul si pana maine am timp sa ma razgandesc. Daca vor aparea si alte oferte nu ma voi duce la Grenoble. Cea mai serioasa oferta vine de la Monaco. Pentru mine ar fi mult mai bine sa semnez cu Monaco decat cu Grenoble“, a spus atacantul. Boya sustine ca nu mai putea ramane la Rapid pentru ca numele si reputatia sa au fost distruse in Romania de fostul director general Constantin Zotta si tehnicianul Jose Peseiro. „Obiectivul meu era sa plec de la Rapid. Le-am zis lui Sichitiu si Manea ca nu mai pot sta pentru ca numele si reputatia mea au fost distruse din cauza domnilor Zotta si Peseiro“, a explicat Pierre Boya.Herea, la TimisoaraDirectorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, duminica, ca exista posibilitatea ca mijlocasul Ovidiu Herea sa fie transferat la FC Timisoara. „Sunt discutii cu cei de la Timisoara pentru Herea si este posibil sa ajungem la un acord. Deocamdata suntem la stadiul de negocieri, nu pot sa spun ce sanse sunt sa se realizeze. Cert este ca exista posibilitatea sa il cedam pe Herea la FC Timisoara“, a afirmat Sichitiu.In varsta de 23 de ani, Herea a fost imprumutat in vara anului 2007 de Progresul Bucuresti la Rapid. Un an mai tarziu gruparea giulesteana l-a transferat definitiv pe mijlocas platind clubului Progresul aproximativ 500.000 de euro.

Cercetatorii trag de maneca Guvernul

 Asociatia oamenilor de stiinta români „Ad Astra“ a trimis Guvernului României o scrisoare deschisa prin care solicita alocarea, pentru anul 2009, de la bugetul de stat, a cel putin 6% din PIB pentru educatie si 1% din PIB pentru cercetare, conform prevederilor Pactului National pentru Educatie. „Asociatia apreciaza intentiile Guvernului de a promova, în conditiile crizei economice, o politica bugetara echilibrata, inclusiv prin eliminarea cheltuielilor nejustificate si alocarea de fonduri catre domenii considerate de interes strategic, în special catre educatie si cercetare“, se arata în comunicatul remis de „Ad Astra“, care mai mentioneaza ca, în cazul în care educatia si cercetarea - activitati cu impact pe termen mediu si lung - nu vor primi bani, se va ajunge la o adâncire a crizei economice, precum si la îngustarea spectrului de solutii pentru rezolvarea acesteia.

Tunurile pe Nastase

„Cred ca este vorba de o speculatie. Sigur, exista intentia de a se folosi Comisia Europeana pe post de sperietoare pentru a se justifica presiunile politice interne. Acum si in Frankfurter Allgemeine Zeitung a fost aratat acest lucru. Eu nu cred ca este vorba de colegi din cadrul PSD, cred ca este vorba de cei care si pana acum au incercat fara succes sa dea aceasta conotatie politica  unei actiuni care in mod evident ascunde niste interese concrete in acest an electoral“, a spus Adrian Nastase, ieri, inaintea sedintei Biroului Permanent al PSD, legat de articolul aparut in presa germana in care se acrediteaza ideea ca PSD cocheteaza cu ideea de a sacrifica personaje grele din partid pentru ridicarea monitorizarii CE.Cel mai puternic contracandidatPe de alta parte, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, considera ca atacul direct la adresa lui Adrian Nastase din articolul aparut in presa germana reprezinta o incercare de discreditare a liderului PSD deoarece acesta este cel mai puternic contracandidat al lui Traian Basescu in cursa pentru presedintie. „Vad ca se tot revine si tocmai in momentele acestea cand situatia politica este asa cum e. Acest atac direct la adresa lui Nastase, cand ani de zile s-a vazut ca nu e nicio substanta in toata aceasta chestiune, e clar ca are o anumita tinta: discreditarea lui Nastase care este cel mai puternic contracandidat al lui Basescu. Asta este realitatea“, a comentat Ion Iliescu articolul din FAZ, sustinand ca „orice este posibil“.Nastase pastreaza discretiaAdrian Nastase s-a aratat insa rezervat in privinta unei eventuale candidaturi la presedintie, aratand ca PSD, ca partid secund intr-un Guvern controlat de actualul sef al statului, are sanse putine de a-si sustine un candidat propriu. Intrarea PSD in Guvern a declansat o lupta sangeroasa pentru putere intre diferitele grupari, social-democratii cochetand chiar cu ideea de a oferi Comisiei Europene judecarea unor personaje grele din partid precum Adrian Nastase in schimbul incheierii monitorizarii pe justitie, scrie presa germana.Nemtii critica aliantaUn articol in Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) intitulat „Haita de lupi carpatini la putere“ analizeaza „lupta pentru ciolan“ a guvernarii PDL-PSD, esecul presedintelui Traian Basescu de a reinnoi clasa politica si testul reinnoirii mandatului lui Daniel Morar la sefia Directiei Nationale Anticoruptie ca ultima institutie functionala de pe vremea reformelor din 2005-2006. „Puterea se imparte intr-un nou mod la Bucuresti de cand guverneaza marea coalitie dintre PDL si PSD. Inainte, pe mostenitorii politici ai lui Ceausescu ii unea ura fata de presedintele Basescu, fostul ministru al justitiei Monica Macovei si procurorul-sef Daniel Morar, numit de aceasta in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie. Acum, cand tocmai Basescu le-a facut posibila reintoarcerea la putere, postcomunistii se arunca unul impotriva altuia cu o ura ce aduce mai degraba a haite de lupi carpatini decat a intrigi complicate de palat bizantin“, comenteaza ziarul german.Adrian Nastase l presedinte CN al PSD„Am aratat ca am foarte mari rezerve in a candida pentru ca imi este clar ca partidul, acum in pozitia secundara la guvernare, din pacate,  in aceasta alianta care este controlata si coordonata de Traian Basescu, ar avea dificultati in a-si sustine un candidat propriu“

Moraru, schimbat

 Directorul general al Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a fost schimbat din functie printr-o decizie semnata de secretarul general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu. Directorul general este ales de Consiliul de Administratie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ dintre membrii acestui for si numit de secretarul general al Camerei Deputatilor.Liviu Moraru a fost numit în 2006 de fostul secretar general al Camerei Deputatilor, Georgeta Ionescu (PNL). Numirea sa a stârnit dispute în cadrul Aliantei PNL - PD, democratii conditionând sprijinul pentru candidatura lui Bogdan Olteanu la presedintia Camerei Deputatilor de nominalizarea unui democrat la sefia Monitorului Oficial. Noua conducere a regiei va reveni PD-L, potrivit întelegerii dintre PSD si PD-L, vehiculându-se numele lui Mircea Marinescu.

Functionarii remunerati dupa performante

„Cei aproape 20.000 de oameni care lucreaza în acest domeniu au avut grad de absorbtie zero euro în 2007, zero euro în 2008 si au primit bine mersi si salarii si sporul de 70%. Începând cu bugetul din 2009 vrem sa stabilim foarte clar ca cei care îsi fac treaba si banii ajung la beneficiar, fie ca este taran, fie ca este firma care depune proiect, îsi va primi si salariul si sporul“, a declarat Nica.  Disponibilizari în masaRevenind la subiectul disponibilizarii a 20% din functionarii din aparatul central, vicepremierul a aratat ca Ministerul de Finante asteapta în cursul zilei de azi propuneri din partea ministerelor pentru ca numarul de persoane la care se va renunta sa fie cunoscut înainte de terminarea proiectului de buget. Nica a spus ca personalul excedentar angajat „fara niciun fel de discernamânt“ în ultimii doi ani de zile a dus la „o triplare sau cvadruplare a numarului de angajati din aparatul central“.  „Acestia au salarii foarte mari, nu-si justifica activitatea, decât consumul de cafea“, a declarat Dan Nica. Întrebat pe ce criteriu vor fi alesi cei propusi spre disponibilizare, vicepremierul a spus: „Pe criteriul ca cei care au ca unica ocupatie sa bea cafeaua pleaca acasa, cei care au ceva de facut în ministere vor ramâne“. Fonduri nerambursabileBanii europeni sunt o sursa „formidabila“ de finantare a economiei, iar România va primi în 2009 de la Uniunea Europeana fonduri nerambursabile de 5,9 miliarde euro, pe care va trebui sa-i foloseasca pentru proiecte fezabile si credibile, a declarat, pe 16 ianuarie, presedintele Traian Basescu. „Pentru anul acesta vom avea la dispozitie 5,9 miliarde de euro. Înlesnirile sunt foarte importante si guvernul le va analiza. Banii nerambursabili sunt sursa reala de miscare a României în aceasta perioada de criza“, a mai spus Basescu.

"Sa nu ne pierdem ideile"

Reporer: Obisnuiti sa fiti si spectator?Florin Piersic jr.: Destul de rar. Un copil te schimba foarte mult si, odata cu aparitia lui, devii spectator la cu totul altfel de lucruri. Am fost la putine spectacole de teatru în ultima vreme, în schimb m-am apucat de scris. Rep.: Aveti o strategie de imagine în legatura cu proiectele viitoare?F.P.j: Nu prea. Exista doar oameni care apreciaza ceea ce fac si sunt dispusi sa ma ajute. Nu am o mafie, o caracatita de relatii, n-am carte de vizita. Rep.: V-ati construit o lume proprie?F.P.j: Cred ca da, si mai cred ca e singura evadare. Scriu de multe ori lucruri care n-au legatura cu nimic sau n-au o destinatie precisa. Esential e sa nu ne pierdem ideile. Totul se reduce la a avea o idee buna!

Vocile Sibiului

 Andrei Muntean, 18 ani, elevNu am stiut ca ziua lui Ceausescu era pe 26 ianuarie. Tot ce stiu despre el sau despre perioada în care a condus tara stiu de la parintii mei. Stiu doar ca în timp ce unii îl venerau altii nici nu vroiau sa auda de el, fiind satui de traiul de atunci.Felicia Tudor, 46 ani, contabilaSincer nu îmi pasa foarte mult de ce zi este sau de ziua cui e. Mai ales ca nu îmi este foarte dor de acea perioada. Era mai bine decât acum, trebuie sa recunosc, dar doar din anumite puncte de  vedere.Andrada Grecu 18 ani, elevaEu stiam de aceasta zi pentru ca am auyit la radio azi dimineata. Dar nu ma intereseaza foarte mult subiectul.Maria Luca, 26 ani, consilier juridicEste bine ca mai exista oameni care îsi mai amintzesc de tercut. Poate asa îsi vor da seama de ce am ajuns sa o ducem atât de rau.

Clujul, ferit de inundatii

Gospodariile clujenilor sint, deocamdata, ferite de pericolul inundatiilor, potrivit reprezentantilor Directiei Apelor Somes-Tisa (DAST). "Nici in Cluj, nici in Maramures, unde au fost probleme, nu este pericol de inundatii. Sint anumite formatiuni de gheata pe cursurile riurilor si a fost semnalata gheata la mal, dar nici unul dintre fenomene nu prezinta risc de inundatii", a declarat ieri pentru monitorul Cristina Vadan, purtatoarea de cuvint a DAST.      Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) a anuntat ieri ca atentionarea hidrologica pentru bazinele Viseu, Tur, Crisul Negru, Crisul Alb si Bistrita, unde se asteaptau posibile depasiri ale cotelor de atentie, a expirat ieri la prinz. Trebuie amintit ca, la sfirsitul saptaminii trecute, localitatile maramuresene Giulesti si Feresti au fost afectate de inundatii in urma incalzirii bruste a vremii, care a dus la topirea sloiurilor de gheata acumulate pe riuri.    A.-D. S.

Chirurgia plastica si procedurile cosmetice

 Chirurgia estetica si procedurile cosmetice sunt tehnici ce schimba, restaureaza sau îmbunatateste aspectul pacientului. Unele proceduri cosmetice, cum ar fi îndepartarea ridurilor cu Botox, au devenit foarte populare. Sunt nenumarate motive pentru a schimba sau îmbunatati aspectul fizic. Dintre acestea  arsurile sau alte traumatisme, nasterea cu un defect sau pur si simplu dorinta de a îmbunatatii anumite parti ale corpului sunt motivatii obisnuite. Ce presupune chirurgia?Chirurgia estetica include: - chirurgia reconstructiva. Tratamentul chirurgical reconstructiv este folosit în mod tipic pentru a îmbunatatii aspectul unei cicatrici mutilante, aspectul pielii, parti ale corpului ce au suferit malformatii prin traumatisme, tratament chirurgical, boala sau defect congenital (din nastere). Aceste imperfectiuni pot avea un impact puternic asupra vietii zilnice, sociale, asupra oportunitatilor de angajare, de recreere sau a respectului de sine a individului - optiuni chirurgicale selective. Indivizii apeleaza la tratamentul chirurgical estetic daca sunt nemultumiti de aspecul unei parti a corpului lor, cum ar fi un nas mare, sâni de dimeniuni reduse, riduri sau „aripioare“. Decizia de a apela la chirurgia estetica nu ar trebui luata cu usurinta. Tratamentul chirurgical implica întotdeauna unele riscuri. De asemenea, pot aparea complicatii. Nu exista garantii ca pacientul va avea parte de rezultatele dorite. Sfatul medicului este esential pentru a aprecia corect riscurile si beneficiile tratamentului chirurgical estetic. RiscuriDesi majoritatea interventiilor chirurgicale estetice au riscuri mici, nici o procedura nu este 100% sigura. Riscurile pot varia în functie de tipul procedurii si pot merge de la cicatrici usoare pâna la infectii si chiar deces. Complicatiile severe sunt rare, dar pot apare.  Prin acceptarea unei interventii chirurgicale estetice este posibil ca pacientul sa-si supuna sanatatea unui risc inutil. De aceea este important ca acesta sa cântareasca riscurile si beneficiile pe care i le poate aduce interventia dorita.  Riscul major al interventiilor chirurgicale estetice este ca pacientul sa nu beneficieze de rezultatul asteptat si sa devina mai nemultumit de aspectul sau exterior decât înainte de procedura. Este posibil ca în aceasta situatie sa fie nevoie de alte interventii pentru a corecta greseala. Trebuie retinut, însa, ca rezultatele operatiilor cosmetice sunt adesea ireversibile. Unele interventiile chirurgicale estetice sunt proceduri simple care permit pacientului sa se întoarca la activitatile zilnice obisnuite imediat. Altele necesita recuperare mai îndelungata de la câteva zile pâna la câteva saptamâni. Pacientul trebuie sa fie informat asupra perioadei de recuperare necesare interventiei alese. Acesta ar trebui sa se informeze despre urmatoarele: - durata recuperarii, timpul necesar reîntoarcerii la munca - prezenta durerii si a altor efecte secundare (mâncarimi, edeme, vânatai, amorteli) si durata perioadei în care apar - sfaturi necesare pentru o recuperare corespunzatoare; de exemplu terapia laser necesita frecvent o igiena meticuloasa a pielii pe perioada recuperarii. În cazul lifting-ului facial sau a rinoplastiei pacientul trebuia sa tina capul ridicat si trebuie sa evite unele activitati pe perioada recuperarii. Respecatarea acestor instructiuni ajuta la o recuperare  corespunzatoare. CosturiAsigurarile medicale nu acopera costurile interventiilor chirurgicale estetice. Sunt acoperite, partial, interventiile chirurgicale reconstructive. Exemple de interventsii chirurgicale estetice acoperite de asigurarea medicala: - tratamentul cicatricilor desfigurante cauzate de boala, traumatisme sau defecte din nastere - micsorarea sânilor, când acestia produc dureri severe sau limiteaza activitatea zilnica a femeii - rinoplastia în vederea îmbunatatirii functiei nazale si a respiratiei - reconstructia sânilor dupa mastectomie (îndepartarea chirurgicala a sânului). Chirurgia estetica poate fi costisitoare mai ales atunci când pacientul trebuie sa plateasca singur pentru toata interventia. Pacientul trebuie informat asupra costurilor totale ale interventiei (inclusiv costurile chirurgului, pentru anestezie si a interventiei în sine), ale medicatiei necesare înainte si dupa operatie, a tratamentului în perioada de recuperare, consultatii suplimentare si alte cheltuieli. De asemenea, pacientul trebuie sa fie pregatit sa acopere costurile unor eventuale complicaatii post-operatorii. Unele proceduri precum tratamente ale pielii, liposuctiunea, marirea sânilor trebuie repetate în timp pentru a mentine rezultatul obtinut, iar pacientul trebuie informat ca va trebui sa plateasca si aceste interventii. Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/articole/Dermatologieestetica/Chirurgia_estetica_si_procedurile_cosmetice/Costuri_683_38.html

Salata boeuf

 Ingrediente: 300 g carne vita (carne alba de pui, curcan sau chiar peste alb); 2 morcovi; 1 patrunjel; 4 cartofi; 1 conserva mazare; 3 oua; 6 castraveti murati; 3 gogosari murati; 5-6 masline (pentru ornat); mustar; 200 ml ulei; 1 ligurita zeama lamâie, sare; piper.Mod de preparare: Carnea se fierbe în apa cu sare, spumându-se cât este necesar la începutul fierberii. Îndata ce carnea este fiarta, se lasa sa se raceasca si se taie cubulete. Se fierb legumele si 2 oua, se curata si se taie cubulete. Castravetii se curata de coaja si apoi se taie cuburi. Mazarea se scurge de zeama si se trece sub un jet de apa. Gogosarii se taie cubulete. Pentru maioneza: Se separa galbenusul de albus. Se pune galbenusul într-un castron, se adauga o lingura de mustar si putina sare, apoi se pune ulei, putin câte putin si se amesteca cu o lingura de lemn. Se da castronul la frig timp de 20-30 min, apoi se reia amestecatul pâna ce se încorporeaza tot uleiul. Se acreste maioneza cu zeama de lamâie si se potriveste gustul cu sare si piper. În cazul în care maioneza s-a taiat, se pune în alt castron o lingurita din maioneza taiata si o lingurita de zeama de lamâie sau otet si se freaca circular cu lingura pâna când capata un aspect omogen, adaugând apoi treptat, câte putin untdelemn, ca maioneza sa devina mai consistenta. Dupa aceea, se pune cu lingurita câte putin din maioneza taiata, pâna se încorporeaza toata, continuând cu untdelemnul, cât mai este necesar. În cazul în care maioneza se taie din nou atunci se pune într-un castron un galbenus cu putina apa rece, se amesteca cu putina maioneza taiata, si apoi se continua amestecatul energic si se adauga încorporarea maionezei taiate, pâna ce toata maioneza a fost refacuta. Se amesteca carnea, legumele, mustarul cu doua treimi din cantitatea de maioneza, se aranjeaza salata pe un platou si se decoreaza cu restul de maioneza si maslinele.

38 de soferi beti prinsi intr-o noapte

O singura noapte le-a fost de ajuns politistilor clujeni pentru a incheia socotelile cu un numar de 38 de soferi. De faptul ca bautura nu se "impaca" cu volanul s-au convins si cei care au cazut in noaptea de vineri spre simbata in plasa politistilor clujeni.      Au fost aplicate 755 de sanctiuni contraventionale, dintre care 38 pentru conducerea unui autoturism in urma consumului de bauturi alcoolice. 22 dintre ei au fost sanctionati contraventional, iar 16 s-au ales cu dosare penale. Toti au ramas, insa, fara permisele de conducere.      Legea romana prevede sanctiuni drastice pentru cei care decid sa se aventureze pe sosele dupa ce au "tras la masea". Pentru o imbibatie alcoolica de peste 0,80 de grame pe litru alcool pur in singele soferului oprit de politisti pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani.    A. D.

Copilul zilei

Salut! Ma numesc Sebastian Pop, am 5 luni si jumatate si sunt un mare mancacios. Nu vreau sa ma laud vroiam doar sa ma vedeti. Va pup!

In audienta, pentru cititori

 Domnul Moraru Anghel din cartierul Terezian, doreste sa afle ce fel de formulare sunt necesare în vederea obtinerii informatiilor de interes public.Lista acestor formulare o puteti gasi pe site-ul Primariei "www.sibiu.ro":- formular- cerere de informatii de interes public;- reclamatie administrativa (1);- reclamatie administrativa (2).Persoanele interesate pot depune formularele la Centrul de Informatii pentru Cetateni - Primaria Sibiu , camera P08, între orele 8:30 - 18:30 (luni), 8:30 - 16:30 (marti, miercuri, joi, vineri).

La multi ani, Florin Piersic!

Cunoscutul actor Florin Piersic implineste astazi 73 de ani. Nascut la Cluj, este fiul medicului veterinar bucovinean Stefan Piersic. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, promotia 1957, si a avut o bogata activitate teatrala. Antologice au ramas interpretarile sale in filme precum "Ciulinii Baraganului" (1958), "Saptamina nebunilor" (1971), "Mihai Viteazul" (1971), "Haiducii lui Saptecai" (1971), "Fratii Jderi" (1974), "Pintea" (1976), "Visul unei nopti de iarna" (1980) si "Trandafirul galben" (1981), din cunoscuta serie "Margelatu". Cel mai recent film in a carui distributie apare si Piersic este scurtmetrajul "Rating" (2007).

Specialistii Transgaz, la Budapesta

 România va fi reprezentata de oficiali ai Transgaz si de o delegatie guvernamentala formata din specialisti din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei, condusa de ministrul Economiei, Adriean Videanu. La discutii vor participa si oficiali ai Uniunii Europene, proiectul Nabucco fiind puternic sustinut de Comisia Europeana. Agenda reuniunii este dedicata stabilirii detaliilor importante ce privesc semnarea acordului interguvernamental de realizare a proiectului, precum si stabilirea unui calendar concret privind declansarea lucrarilor de amenajare a gazoductului. Compania Nabucco Gas Pipeline International GmbH va demara procedurile de licitatie pentru lucrarile de constructie ale conductei Nabucco la finele acestui an sau la începutul lui 2010, a declarat vineri directorul de proiect, Reinhard Mitschek, citat de Bloomberg. Sursa alternativaPotrivit lui Mitschek, compania Nabucco Gas Pipeline International GmbH (detinuta de companiile OMV, Botas, Bulgargaz , Transgaz , MOL si  RWE) asteapta oferte angajante din partea clientilor si furnizorilor pâna la finele lui 2010. Conceputa ca o alternativa la gazul natural furnizat de Rusia, Nabucco ar oferi Uniunii Europene o sursa alternativa de aprovizionare cu gaz provenit din Azerbaidjan, Iran, Irak, Turkmenistan si Kazahstan. Nabucco vizeaza transportul de gaze naturale din zona Marii Caspice catre Europa prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria si Austria. Conducta ar urma sa aiba o lungime de 3.300 de kilometri si sa transporte circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale anual. Cea mai recenta evaluare a costurilor proiectului Nabucco era de 7,9 miliarde de euro, în conditiile în care initial oficialii Nabucco estimat ca acest proiect va costa 4,4 miliarde euro.

Un nou magazin Benetton

Compania italiana Benetton, din sectorul produselor de vestimentatie, intentioneaza sa-si dubleze reteaua de magazine din Romania, considerand ca tarile din Europa de sud-est sunt mai putin afectate de criza decat cele din vestul continentului, conform cotidianulului Ziarul Financiar. Brandul United Colors of Benetton se poate extinde si la Sibiu, potrivit lui Alan Bichler, managing director al ChemCo, compania-mama a Color Trend, prin care produsele Benetton sunt aduse in Romania. In acest an, Benetton va deschide doua noi magazine, iar in urmatorii ani, alte zece. In ceea ce priveste planul de extindere, cele mai multe magazine urmeaza sa fie deschise in centrele comerciale din orasele mari ale tarii, ca Bucuresti, Timisoara (vest), Cluj (centru), Bacau (est), Sibiu (centru), Alba Iulia (centru) sau Targu Mures (centru). „Cautam sa atragem o categorie cat mai larga de clienti, de aceea ne uitam si la locatiile strategice din malluri si la zonele comerciale din centrele oraselor, ambele atragand categorii diferite de persoane“, a spus Bichler. Deocamdata, Benetton este prezent la Sibiu in Promenada Mall, inca din 2006, a declarat pentru Monitorul de Sibiu, Anca AdamDoua spatii goaleMarketing Department Cushman & Wakefield. Conform acesteia, langa Carrefour mai sunt doua spatii comerciale goale, dar inca nu s-a luat o decizie privind chiriasii. Brandul Benetton a fost adus in Romania in 1999, prin intermediul grupului Alltrom. In 2005 ChemCo a infiintat la nivel local compania Color Trend, care din 2007, an in care a rulat o cifra de afaceri de 1,31 milioane de euro, planuieste o extindere mai agresiva si o vizibilitate mai mare pe piata autohtona. La inceputul acestui an, compania are 13 magazine Benetton, ultimul fiind deschis in decembrie 2008, intr-un centru comercial de pe autostrada Bucuresti-Pitesti (sud). Managerii magazinelor in franciza sunt liberi sa aleaga numarul articolelor comercializate sau colectia. O parte dintre articolele comercializate sunt fabricate in Romania, Benetton avand contracte cu mai multe fabrici autohtone. Bichler sustine ca Romania nu trebuie sa opreasca productia pentru a evita somajul si scaderea nivelului salariilor,  in contextul in care piata locala de textile este foarte puternica.

Spatii verzi la Medias

 Autoritatile locale din Medias sunt de parere ca cea mai buna strategie pentru oras este mentinerea si extinderea spatiilor verzi din intravilanul localitatii. Strategia, elaborata pe termen scurt si mediu, are în centru fundamentarea cât mai multor spatii verzi, care sa aiba menirea de a reduce cât de mult posibil poluarea din zona. „Pentru a pune un element în aceasta strategie si pentru a veni în întâmpinarea dorintei de a avea spatii verzi si de a avea zone de recreere pentru locuitorii municipiului, am propus amenajarea unui parc de recreere activa la Izvorul Dorului”, a spus Daniel Thellmann, primarul din Medias.Conform studiului de fezabilitate, pe o suprafata de 39.701 metri patrati se doreste amenajarea sistemului de colectare ape pluviale, amenajarea unei alei pietonale sau a uneia de ciclism si pentru role.

Tichete de vacanta in locul primelor de vacanta

Tichetele de vacanta vor inlocui primele de vacanta, de care vor beneficia angajatii care sint platiti din bugetul de stat, dar si angajatorii care vor adopta acest sistem, a declarat luni ministrul Turismului, Elena Udrea.     "Proiectul pe care il propunem se adreseaza angajatilor care sint platiti din bugetul administratiei locale, iar tichetele de vacanta nu presupun cheltuieli «cash» si vor lua locul primelor de vacanta. Tichetele vor fi decontate printr-un circuit bancar de la bugetul de stat", a spus ministrul de resort.     Potrivit acesteia, o mare parte din activitatea de turism din Romania nu este declarata, iar prin tichetele de vacanta se vor majora veniturile la bugetul de stat, prin fiscalizarea operatorilor de servicii turistice.     Propunerile Ministerului Turismului sint analizate in momentul de fata de Ministerul de Finante, urmind sa se ia o decizie in acest sens. Proiectul initial prevede acordarea tichetelor de vacanta in cuantum de sase salarii de baza.    NewsIn

Traficanti de heroina prinsi la Cluj

Doi tineri de 28, respectiv 29 de ani au fost prinsi in flagrant de agentii BCCO Cluj pe cind voiau sa vinda sau sa ofere drogurile altor persoane din municipiu. Potrivit anchetatorilor, narcoticele proveneau din Atena, Grecia, fiind introduse in tara, la pretul de 15 euro pe gram, de catre Gheorghe Adrian J., unul dintre cei doi tineri retinuti de politisti. Procurorii Directiei de Investigare a Infractionalitatii de Crima Organizata si Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Cluj, au dispus interdictia de parasire a localitatii pentru unul dintre tineri, care este cercetat in acest moment pentru trafic de droguri si detinere de narcotice in vederea consumului propriu. Magistratii au decis ca Gheorghe Adrian J. (29 de ani) sa fie supus unei expertize medico-legale, urmind sa fie internat intr-un centru de dezintoxicare pentru asigurarea tratamentului necesar. El este cercetat penal pentru introducerea in tara a drogurilor de mare risc, trafic de droguri si detinere de stupefiante in vederea consumului propriu, insa procurorii au hotarit sa-l interneze la dezintoxicare din cauza ca este dependent de heroina. Totodata, cercetarile in acest caz continua pentru stabilirea cu exactitate a tuturor persoanelor implicate in caz.

Ferme de mii de euro

 Agricultorii sibieni care doresc sa îsi dezvolte exploatatiile pot apela, din nou, la ajutorul Uniunii Europene. Si în 2009, pâna pe 27 februarie, vor putea accesa fonduri nerambursabile pentru „expansiunea“ fermelor de subzistenta. Nu trebuie decât sa produca proiecte eligibile pentru a primi ajutorul financiar de 1.500 euro pentru o singura ferma, perioada fiind de un an. Banii vor fi primiti anual timp de maxim cinci ani de zile, pentru cererile aprobate înainte de 31 decembrie 2013. Pentru a fi eliminat orice dubiu, însa, beneficiarii fondurilor europene vor fi verificati periodic de specialisti ai CE, pentru a vedea evolutia treptata a exploatatiilor. Toate persoanele interesate trebuie sa se prezinte la sediul DADR Sibiu, institutia unde se depun proiectele elaborate.

Concefa a pierdut

 Campusul agromontan de la Cristian a dat nastere unor adevarate polemici în rândul firmelor constructoare. Nu mai putin de sapte mari companii din tara au fost înscrise în licitatie pentru a obtine dreptul de a construi acest acest campus. Miza a fost uriasa, având în vedere faptul ca acest gen de constructie este extrem de complex, unic în tara, si, implicit, extrem de profitabil pentru cei care îl pun pe picioare. Tocmai de aceea, una dintre firmele înscrise, SC Concefa SA, condusa de omul de afaceri Horatiu Cercel, a contestat rezultatul procedurii legale, fapt care a dus la tergiversarea începerii lucrarilor. Acum, dupa îndelungi dezbateri, comisia de specilaitate a decis care dintre firmele înscrise ar fi cea mai potrivita, iar rezultatul nu a fost favorabil celei care a provocat întârzierea. Astfel, lucrarile au fost încredintate companiei Termogaz Company din Hateg. Costurile întregului proiect se ridica la suma de 16.574.368 lei. Campusul Agromontan Cristian va fi, practic, o cladire structurata pe 24 de sali de curs, un camin-intenat cu 300 de locuri, o cantina-club cu 300 de locuri, un atelier scolar, garsoniere, o baza sportiva si o sala de sport.

Amenzi istorice date de ITM in 2008

Peste 3.500 de angajatori au primit in 2008 vizita inspectorilor ITM Cluj. Acestia au verificat anul trecut unitati in care n-au mai calcat niciodata, au intreprins controale tematice, precum si actiuni la sediile firmelor care au solicitat aprobarea de pastrare si completare a carnetelor de munca.      Totodata, reprezentantii ITM Cluj au raspuns si la solicitarile venite din partea persoanelor fizice, a agentilor economici, a reprezentantilor Inspectiei Muncii sau a celorlalte institutii cu atributii de control in domeniu.     In 2008 au fost aplicate cu 1.696 mai multe sanctiuni decit in 2007, chiar daca valoarea amenzilor contraventionale a fost cu aproximativ 630.000 de lei mai mica anul trecut decit acum 2 ani. Reprezentantii ITM Cluj sustin ca aceasta este practic dovada "constientizarii participantilor in procesul muncii asupra necesitatii respectarii legislatiei in domeniul relatiilor de munca si al securitatii si sanatatii in munca", se arata intr-un comunicat remis presei.     Amenda record a anului trecut a fost acordata firmei "Comcereal Cluj SA" (100.000 de lei), din cauza depistarii a 61 de persoane care munceau fara forme legale de angajare. Aceasta este, ca valoare, a doua amenda acordata in istoria ITM Cluj, cea mai mare fiind cea acordata in 2007 firmei "One 2 One Advertising" din Cluj-Napoca (124.000 de lei) pentru recordul de 126 de persoane gasite in activitate fara forme legale. Amenzile scrise de inspectorii ITM Cluj in 2008 au totalizat 1.788.000 de lei.      Inspectorii din cadrul Serviciului Securitate si Sanatate in Munca au avut mai mult de lucru anul trecut, atunci cind cuantumul amenzilor acordate a depasit totalul din 2007 cu 936.000 de lei.     Din nefericire, si anul trecut s-au inregistrat 222 de persoane care au fost accidentate la locul de munca, dintre care 14 si-au pierdut viata.     In 2009, ITM Cluj doreste sa imbunatateasca activitatea prin asimilarea normelor aparute in domeniul muncii.

Agnita pregateste noul PUG

In Agnita mai exista foarte putine terenuri pe care se poate construi. Cu toate acestea, in noul Plan Urbanistic General (PUG) al orasului va fi inclus un miniparc industrial, mai multe spatii unde vor fi construite locuinte, iar varianta aleasa este extinderea orasului, in extravilan. PUG-ul va trebui gandit si elaborat pana la finele acestui an, pentru ca din 2010 sa poata intra in vigoare. Astfel, prin fonduri europene, va fi construita o statie de epurare chiar in oras, o statie de pompare necesara retelei de canalizare Agnita-Coves, va fi schimbata conducta care transporta apa, pe o portiune de peste 36 kilometri, va fi executata o noua retea de aductiune a apei, una de tratare a apei si nu numai. Toate aceste modificari fac parte din noul Plan Urbanistic General. „La anul expira PUG-ul vechi si va trebui sa punem la punct un altul nou, pe parcursul anului in curs. Vrem sa alegem cea mai buna varianta pentru canalizarea din satele Ruja si Coves. Mai exact, exista optiunea de a aduce canalul spre Agnita, dar nu stim daca este cea mai viabila. De la Ruja la Agnita nu ar fi o problema mare, dar de la Coves la Agnita va fi mai complicat din cauza distantei. In acest caz, utila ar fi o statie de pompare pentru Coves sau o alta varianta ar include o ministatie pentru ambele sate“, a explicat Marius Curcean, primarul din Agnita. Mizeaza pe captarea investitorilorComponenta primordiala a noului PUG vizeaza atragerea investitorilor, printr-o zona industriala amenajata chiar la iesirea orasului. Curcean a mai spus ca in noua strategie va fi inclusa si construirea unor locuinte, desi terenurile aflate in administratia Primariei Agnita pot fi numarate pe degete. In consecinta, o extindere a suprafetei orasului va fi, practic, inevitabila. Prin atragerea investitorilor din tara si chiar straini, edilul-sef al orasului, spera sa ajute la dezvoltarea economica a zonei, dar si la crearea de noi locuri de munca.  Atentie indreptata spre patrimoniuIn plus, fata istorica a Agnitei urmeaza sa fie schimbata complet. Cladirile din centrul vechi vor fi restaurate, printr-un proiect castigat pe Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile. Conform documentatiei, mai bine de opt hectare, cat masoara Centrul Istoric Agnita, vor fi reconsolidate, pentru a oferi conditii pe masura atat turistilor, cat si localnicilor din zona.Marius Curcean l primar Agnita„Vrem sa facem de la statie de epurare in Agnita si chiar pana la statie de pompare in Coves. De realizat sunt multe in cadrul acestui proiect integrat, iar de lucrari ne vom apuca in primavara. Din ce am discutat cu directorul asociatiei, achizitiile vor incepe prin luna martie, dupa care va putea incepe si lucrarea propriu-zisa“

Lolele nu au iesit din Agnita

 De „vina“ au fost personajele agnitene, care au organizat deja traditionala fuga a lolelor, procedeu menit sa alunge spiritele rele si sa aduca bunastare in randul comunitatii. „Pentru prima data Asociatia noastra prezinta singura toate  personajele traditionale ale breslelor sasesti, din Agnita, in acelasi mod in care le prezentau sasii agniteni. Aceste personaje sunt: Capetenia paradei cu cei doi ingerasi,  ursul si urasarul si coroana cu animale impaiate - reprezentantii breslei cojocarilor,  calutul cu calaret mascat (Mummerl) - reprezentantii breslei croitorilor, jonglerii cu doage de butoaie (Reifenschwinger) - reprezentantii breslei dogarilor, purtatorii de steaguri de beasla sau de lazi de breasla“, a explicat Bogdan Patru, presedintele Asociatiei „Breasla Lolelor“ Agnita. Gogosi si bautura caldaLa parada si-au facut simtita prezenta peste 130 de lole, cu varste cuprinse intre trei si 58 de ani, care au sfidat frigul de afara prin miscari energice si perfect sincronizate. Zgomotul de bice si de talangi a fost produs pana si de copilasii costumati specific, care au deprins maiestria chiar de la parintii sau bunicii lor. Ca noutate, anul acesta, in vecinatatea Primariei, au fost aduse tarabe ale comerciantilor din Agnita, care au oferit doritorilor, bauturi calde, gogosi si tot felul de suveniruri tematice.

Ceata afecteaza transporturile

 Politistii sibieni îi avertizeaza pe soferi sa fie cât se poate de vigilenti. În aceasta perioada a anului se anunta frecvent ceata, iar pe unele sectoare de drum vizibilitatea poate scadea si sub 100 de metri. „Pentru prevenirea unor evenimente rutiere nedorite, Serviciul Politiei Rutiere îi sfatuieste pe conducatorii auto sa reduca viteze de deplasare, sa foloseasca luminile de întâlnire, sa-si sporeasca atentia si sa mareasca distanta fata de autovehiculele care circula înaintea lor“, spune sunbinspectorul Luciana Baltes, purtatoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. Ceata a creat deja probleme, ieri dimineata, pe aeroportul Sibiu. Din cauza vizibilitatii reduse, cursa aeriana Carpatair Constanta-Sibiu-Timisoara nu a mai aterizat, iar alte doua curse Blue Air (Bucuresti-Sibiu-Koln) si Tarom (Bucuresti-Sibiu-Munchen) au avut întârzieri de câteva ore.

"Capcaunul" afla azi numele noii echipe

Transferul lui Fabbiani ar completa vistieria clubului CFR ClujUnul dintre cele mai mediatizate transferuri din Argentina urmeaza sa se finalizeze astazi. Este vorba despre trecerea lui Cristian Fabbiani de la Newell's Old Boys la River Plate, o adevarata telenovela care a tinut capul de afis al ziarelor din Tara Tangoului. Ca afacerea sa se incheie mai este nevoie doar de acceptul lui Salcedo de a reveni la Newell's, fiind imprumutat la formatia din Buenos Aires. Atacantul paraguayan nu agreeaza, insa, o intoarcere in Rosario, dar ambele tabere spera ca, in cele din urma, totul sa se incheie cu bine. Daca, totusi, Salcedo va fi de neinduplecat, cei de la River mai au varianta platii unei sume de bani in schimbul "Capcaunului" Fabbiani, jucator detinut inca de CFR Cluj. Sefii din Gruia si-au dat acceptul ca atacantul sa-si aleaga o noua destinatie, stiind ca, astfel, bugetul campioanei Romaniei se va rotunji cu o suma frumusica. Intr-adevar, indiferent daca Fabbiani va pleca la River sau Velez, alta formatie interesata de serviciile sale, cei de la Newell's vor trebui sa-i despagubeasca pe clujeni, care il au sub contract pe capriciosul fotbalist pina in vara lui 2012.    Urmeaza ArceCu banii luati pe Fabbiani, ardelenii vor putea grabi negocierile cu San Lorenzo pentru Nicolas Arce, stoperul care ar trebui sa-l inlocuiasca pe Galliasi in centrul defensivei campioanei Romaniei. Argentinienii cer 2,5 milioane de euro pentru tinarul fundas, insa CFR-istii sint dispusi sa ofere o suma de aproximativ 1,5 milioane de euro. "S-ar putea sa mai vina un jucator, exista discutii in acest sens. Oricum, inca nu e nimic sigur", a declarat, evaziv, presedintele Iuliu Muresan. Pina acum, clujenii au efectuat patru transferuri, trei dintre ele provenind din America de Sud: Rade Veljovic (Serbia), Agustin Viana (Uruguay), Paolo Frangipane (Argentina), Dario Flores (Uruguay).

Suspiciuni la Pediatrie

Pe numele medicului Pantelie Nicolcescu au fost deschise doua anchete, dupa ce acesta a fost acuzat de moartea unui copil din Galati, care a decedat, in 2007, in timpul unei operatii de hernie inghinala. Medicii au invocat o bronhopneumonie care ar fi complicat fatal operatia. Cateva zile mai tarziu, parintii baietelului au depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati impotriva lui Nicolcescu, pe care l-au acuzat de ucidere din culpa, neglijenta in serviciu si fals intelectual, prin modificarea fiselor medicale. Cercetarile au fost finalizate anul trecut, cand medicul anestezist a fost scos de sub urmarire penala. Insa familia a facut plangere impotriva rezolutiei, iar dosarul a ajuns in instanta. Ieri, oamenii i-au cerut ministrului Sanatatii urgentarea anchetei, in conditiile in care scandalul de la Slatina s-a putut rezolva in doar cateva zile.  Profeseaza in continuareNicolcescu a mai fost cercetat pentru moartea unui fetite in varsta de 5 ani si 2 luni, care a murit pe 31 martie 2007. Ea fusese internata la Spitalul de Pediatrie din Galati pentru a fi operata de apendicita, fiind sub supravegherea aceluiasi medic. Din nou, cadrele medicale au invocat aparitia unor complicatii pe fondul unei bronhopneumonii.Doctorul Pantelie Nicolcescu a fost conferentiar la Facultatea de Medicina din Galati si a lucrat ca anestezist la Spitalul de Pedistrie „Sf. Ioan“ din oras. In toamna lui 2007, dupa inceperea cercetarilor, acesta s-a mutat la Sibiu, unde se bucura de aprecierea directorului Spitalului Clinic de Pediatrie, Alexandru Mihut. Alexandru Mihut l director Spital Pediatrie„Domnul Pantelie Nicolcescu este un excelent medic anestezist si nu a exista nicio restrictie care sa-i ingradeasca dreptul de a profesa. Este medic de ani de zile si nu am avut nici un fel de probleme legate de activitatea sa profesionala“

Neagu cauta solutii in perioada crizei

Principalele sperante de lobby pentru obtinerea de bani de la Guvern stau in inlocuitorul lui Neagu, democrat-liberalul Ion Ariton, presedintele Comisiei pentru buget din Senat. „Criza va afecta si Sibiul, mai ales dezvoltatorii. Va trebui sa sustinem interesele municipalitatii din Sibiu. Probabil vor fi afectati constructorii mari, unii dintre ei sunt chiar la masa celor care azi formeaza aceasta coalitie“, a spus Nicolae Neagu (foto). Mai mult, acesta avertizeaza ca pentru a ajuta principalii actori economici din judet, este nevoie sa se continue investitiile mari in infrastructura judeteana. „Putem aspira la centrul de dezvoltare regionala daca centura se finalizeaza, daca aeroportul se va finaliza, daca vor porni autostrazi din zona Sibiu, plus sustinerea finantarii unui drum expres pe zona Sibiu - Agnita“, a adaugat fostul parlamentar.Iorgulescu, nedoritNeagu a anuntat ca vrea sa aduca PNL Sibiu la 30 la suta in 2012, dar pentru acesta este nevoie de schimbarea liderului interimar al organizatiei judetene, fostul ministru Adrian Iorgulescu, si de o mai buna organizare. „Daca lucrurile nu se clarifica foarte rapid, PNL Sibiu poate sa ramana la 5 la suta pana in 2012. Eu vreau un PNL de 25 - 30 la suta“, a spus Neagu. In randul liberalilor sibieni care nu mai vor sa stea sub „tutela“ organizatiei nationale se afla si deputatul Mircea Cazan. „Nu mai trebuie parasutat nimeni de la Bucuresti“, a declarat, ieri, Cazan.Din nou, D.A.?Fostul lider judetean al Partidului Democrat este de parere ca Alianta D.A. ar putea fi refacuta in 2012, intrucat aceasta inca exista, din punct de vedere juridic. „E posibil ca Alianta D.A. sa se refaca in 2012. Ar fi mult mai naturala. Nici azi nu exista o sentinta civila ca acel element sa fie rupt de tot. Si cand am fost la PD, am sustinut Alianta D.A. Juridic, ea exista“, afirma Nicolae Neagu, adaugand ca cea mai probabila constructie politica de dreapta din Romania ar fi PD-L ca aliat al PNL. De altfel, acesta a comparat Alianta D.A. cu un SRL pe timp de criza, care anunta ca nu are activitate, dar nu se desfiinteaza.

Foc la Casa Altemberger

Pompierii militari sibieni au intrat in alerta, ieri dimineata, dupa ce un incendiu a fost anuntat la o magazie a Muzeului de Istorie. Incendiul a fost anuntat in jurul orei 11 si, in cel mai scurt timp, au intervenit doua autospeciale. Din fericire, flacarile nu au ajuns in celelalte incaperi ale muzeului. „A fost distrusa o magazie de 50 metri patrati cu textile din patrimoniul muzeului, nu din patrimoniul national. Cel mai probabil, cauza este un scurtcircuit electric“, a explicat sublocotenentul Diana Lazar, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru“.Muzeul de Istorie functioneaza in cladirea Primariei Vechi - cunoscuta si sub denumirea de Casa Altemberger, dupa numele primarului in timpul caruia a inceput constructia. Acesta este cel mai important ansamblu de arhitectura civila gotica din Transilvania. La inceputul acestui an, o alta cladire istorica de pe B-dul N. Balcescu a fost cuprinsa de flacari.

Coruptie demascata

La nivelul Serviciului Teritorial Anticoruptie Alba Iulia, care are în subordine Serviciul Teritorial Anticoruptie Alba Iulia care are în subordine Birourile Anticoruptie pentru Judetele Alba, Sibiu si Hunedoara, au fost înregistrate anul trecut un numar de 68 de cauze penale. În acestea, au fost cercetate 138 persoane, din care 93 sunt angajati M.A.I. - 32 aveau functii de conducere si 61 functii de executie. Din totalul de 93 de functionari M.A.I., 84 au fost cercetati pentru fapte de coruptie. Într-un numar de 20 dosare penale a fost dispusa începerea urmaririi penale, fiind învinuite 38 persoane, din care 21 de cadre M.A.I., noua cu functii de conducere si 12 cu functii de executie. Pentru fapte de coruptie a fost învinuite 19 persoane.Totodata, în cursul anului 2008, lucratorii D.G.A. au organizat si realizat noua actiuni de prindere în flagrant, dintre care cinci la Sibiu. Au fost semnalate un numar de cinci cazuri în care functionari M.A.I. au sesizat Directia Generala Anticoruptie cu privire la tentativa de mituire din partea unor cetateni, fiind organizate prinderi în flagrant în acest sens.Sibiul, pe harta coruptieiUnul dintre cele mai grave cazuri vine tocmai de la Sibiu. Un politist din cadrul Politiei Municipiului Sibiu si un consilier juridic la o societate comerciala din Ilfov au fost trimisi în judecata pentru coruptie, respectiv înselaciune si uzurparea de calitati oficiale. Un sibian care a avariat un stâlp dintr-o benzinarie, apoi a parasit locul faptei, a fost contactat de catre politistul care se ocupa de cazul sau, care i-a pretins suma de 200 de euro pentru a-l scapa de repercusiuni. Sibianul a mers direct la DGA si l-a denuntat pe agent. La scurt timp, însa, omul a fost contactat de un individ care pretindea ca este politist în cadrul Brigazii Politiei Rutiere din cadrul Politiei Capitalei si care a pretins 500 de euro pentru a-l scapa de probleme. Si de aceasta data, sibianul a mers la DGA si s-a pus la cale un nou flagrant, iar consilierul juridic care se dadea drept politist a cazut în plasa. Cazuri la ParchetOrganele de parchet competente D.N.A. au emis 17 rechizitorii, prin care au fost trimise în judecata 21 de persoane, din care cinci cadre M.A.I., trei pentru fapte grave de coruptie. Anul trecut, instantele de judecata au pronuntat în dosarele instrumentate la nivelul serviciului un numar de sase condamnari, doua pentru dare de mita si patru pentru trafic de influenta.Pe parcursul anului trecut, au fost primite si solutionate 29 petitii si 37 sesizari la linia gratuita a D.G.A., 0800.806.806. Au fost consiliate 60 persoane, iar sase s-au prezentat în audienta.

Scandal la betie

 Un mediesean mort de beat le-a dat de furca politistilor si jandarmilor, dupa ce a provocat un scandal într-un bar de pe strada I. Gh. Duca din Medias. Chefliul s-a luat la cearta cu personalul si cu tovarasii de pahar si a început sa distruga obiecte de mobilier. „Jandarmii au procedat la imobilizarea persoanei în cauza, restabilirea sigurantei si linistii publice în zona localului, dupa care i-au aplicat o sanctiune contraventionala în valoare de 300 de lei pentru provocare de scandal, tulburarea ordinii si linistii publice. Întrucât acesta a provocat mai multe pagube prin distrugerea obiectelor de mobilier si amenajare, l-au condus la sediul politiei pentru continuarea cercetarilor“, a anuntat locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice în cadrul IJJ Sibiu.

Festival la Paltinis

 Clubul de Turism Montan „Amicii Muntilor“ Sibiu anunta organizarea Festivalului Oamenilor de Munte, în perioada 30 ianuarie - 1 februarie, la cabana „Nora“, din Paltinis. Ajuns la cea de-a IV-a editie, festivalul se intituleaza „Clopul Turistului“ si cuprinde o serie de concursuri destinate cluburilor cu specific montan, dar si celor pasionati de natura.Cu aceasta ocazie, organizatorii îsi doresc sa adune într-un singur loc montaniarzi de toate vârstele, din toata tara, promovând respectarea naturii si a valorilor culturale românesti. Festivalul va începe vineri seara, cât vor sosi cluburile participante, din diferite zone ale tarii, urmând ca a doua zi, sa se parcurga probele de concurs. Printre acestea se numara: orientarea sportiva, concursul de fotografie, grafica si video si proba de cultura. Proba de orientare sportiva este individuala, participantii având la dispozitie o harta. La proba video, organizatorii vor asigura echipamentul tehnic necesar, iar timpul de prezentare va fi de 10 minute. La consursul de fotografie vor fi prezentate câte cinci fotografii color, la care se va urmari tematica montana, realizarea tehnica si artistica, cât si efectul de ansamblu. Ultima proba, cea de cultura generala, va consta în cântece, scenete si poezii, urmarindu-se tematica montana, tinuta scenica, interpretarea, spontaneitatea si originalitatea. De asemenea, nu vor lipsi momentele artistice, cântecele de munte si de cabana, dar nici surprizele pregatite de organizatori.

Johannis vrea impacare

„Astept ca parlamentarii sa atraga fonduri pentru Sibiu“, sustine primarul de Sibiu, desi relatiile sale cu principalul partid aflat la guvernare raman prea putin cordiale.Reporter: Ce se intampla cu PDL-ul? Mai exista cale de impacare?Klaus Johannis: Nu stiu... Acum un an aveam o relatie buna. Nu mai exista. Nu am vorbit cu nimeni din PD-L dupa alegeri. Rep.: Asta inseamna ca nu veti avea niciun fel de colaborare cu parlamentarii PD-L?K. J.: Ba da, voi colabora cu parlamentarii. Am spus-o deja de la inceputul mandatelor. In masura in care noii parlamentari doresc sa aiba o relatie de colaborare cu mine, vom discuta aceste chestiuni. Si in masura in care proiectele dumnealor vor fi bune pentru Sibiu, evident ca voi lucra impreuna cu ei. Rolul nostru este de a rezolva problemele Sibiului, nu de a promova ambitii personale. Rep.: Deci veti apela la deputatii si senatorii din PDL.K. J.: Deocamdata nu s-a impus. Dar e posibil ca parlamentari care sunt si presedinti de comisii sa obtina castiguri importante pentru Sibiu si sa lucram impreuna in acest sens. De exemplu, cine e la comisia de buget, cu certitudine va avea capacitatea sa atraga fonduri importante pentru Sibiu. Rep.: Din cate se pare, FDGR va pierde posturile de conducere ale unor institutii publice descentralizate. E posibil ca unii membrii ai Forumului sa mai fie directori?K .J.: Nu cred. Nu am fost cooptati in discutiile de impartire a directiilor. Rep.: Cu cine colaboreaza FDGR? Daca PD-L si PSD nu v-au invitat la discutii, sunteti in tabara PNL-ului?K.J. In momentul de fata nu avem protocol de colaborare cu nimeni, cum de fapt nu avem de multi ani protocoale de colaborare. Rep.: Veti relua legatura cu domnul Ariton?K. J.: Da, astept odata sa atraga fonduri importante pentru Sibiu, dupa care vom vedea cum putem sa dezvoltam lucrurile impreuna.   Rep.: Unde e cea mai mare nevoie de fonduri de la bugetul de stat pentru Sibiu?K. J.: La toate proiectele care sunt in lucru. Aeroport, centura ocolitoare, invatamant... E posibil ca noii reprezentanti in comisiile de buget, care au fost in administratie cand s-a discutat proiectul aeroportului, sa incerce acum, cand sunt la putere, sa aduca bani.

Razie la braconieri, pe raul Olt

 Solicitati de Asociatia Judeteana a Vânatorilor si Pescarilor, jandarmii sibieni au efectuat, în ultimele zile, trei controale-fulger pe malul râului Olt, în zona localitatilor Avrig, Mârsa si Turnu Rosu, pentru a-i depista pe braconieri, iar „prada“ nu a întârziat sa apara. Au fost verificate în total 40 de persoane, iar în urma acestor verificari au fost ridicate în vederea confiscarii trei bete de pescuit si au fost gasiti abandonati mai multi carasi, salai si scobari, de care braconierii încercau sa se descotoroseasca, înainte de a fi prinsi. Dintre cele 40 de persoane verificate, patru s-au ales cu dosare penale. „S-au constatat patru infractiuni de pescuit cu ostia, sulita, tepoaica si cu orice alte unelte întepatoare sau agatatoare, prin greblare sau harponare, astfel încât pe numele celor patru barbati, cu vârste cuprinse între 18 si 58 de ani, din judetele Sibiu si Vâlcea, au fost întocmite actele premergatoare începerii urmaririi penale care au fost înaintate Parchetului de pe lânga Judecatoria Avrig pentru continuarea cercetarilor. Totodata a fost aplicata o sanctiune contraventionala în valoare de 300 de lei pentru pescuit fara a detine permis sau autorizatie, în baza O.U.G. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura“, explica locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice în cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Sibiu.

Click l ?Cumparaturi? pentru prieteni

Un barbat de 48 de ani, din Sibiu, a incercat sa treaca alimente in valoare de 335 de lei de casa de marcat a unui hipermarket, sustinand ca sunt „ale unui prieten“, care, insa, nu s-a mai prezentat sa le plateasca. „Jandarmii au procedat la stabilirea identitatii barbatului si, dupa efectuarea unui control corporal sumar, pe numele acestuia au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de furt. Dosarul a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu“, a precizat Alexandru Costea, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei.

Nepasare de ziua "Tovarasului"

Daca inainte de 1989 ziua de 26 ianuarie reprezenta motiv de sarbatoare, in prezent, putini sunt cei vare mai stiu ca fostul dictator isi serba ziua de nastere in aceasta zi. Singurul sibian care pare sa isi aminteasca de ziua fostului dictator este un colectionar de obiecte vechi. Acesta detine unul dintre ceasurile de birou ale cuplului Ceusescu. Obiectul a ajuns in vitrina colectionarului sibian inca din 21 decembrie 1989, mai mult printr-o intamplare. L.B.S., aflat in acele zile tulburi in complexul de vile detinut de familia Ceausescu in Primaverii a gasit ceasul „pus deoparte“ de persoanele care au incercat sa vandalizeze complexul. Si l-a pastrat. Obiectul este din aur de 13 karate neprelucrat si este marca Looping. Sibianul spune ca are un mecanism elvetian extraordinar de precis si nu trebuie tras decat o data pe saptamana. „Este un ceas exceptional, elvetian, care indica ora exacta din 30 de localitati importante de pe glob si are un mecanism clasic care trebuie tras doar o data pe saptamana. Este un ceas cu o forma deosebita. De altfel, chiar firma care l-a produs s-a remarcat prin obiecte deosebite, iesite din comun“, spune sibianul.Pro si contra amintiriiLa polul opus stau tinerii sibieni care, intrebati daca stiu ce se sarbatorea pe 26 ianuarie, au raspun senin „nu“. „Nu. Nu stiu ce semnificatie are ziua de 26 ianuarie. De unde sa stiu eu ce a fost atunci. Eu am 20 de ani. De Ceausescu am mai auzit de la ai mei dar nicio data nu am fost interesata sa aflu foarte multe date despre el“, a precizat Maria Voica. Sunt anumiti tineri pentru care Nicolae Ceausescu nu inseamna nimic mai mult decat o lectie de istorie. „Am invatat in mare parte la orele de istorie despre el  dar nu mai tineam mintre faptul ca s-a nascut in luna ianuarie“, a spus Marius Lupea. Doamna Letitia locuieste in cartierul Turnisor si, desi traim de 20 de ani in regim democratic, poza fostului dictator este si acum atarnata in cui pe holul de la intrarea in casa. „Mie imi placea de el. Pe vremea lui era ordine si fiecare avea un loc de munca sau o locuinta. In memoria lui am decis sa pastrez acest tablou, aici in hol“, a precizat femeia.Executia lui Nicolae CeausescuNicolae Ceausescu s-a nascut la 26 ianuarie 1918, intr-o familie de tarani, la Scornicesti, si a murit executat la 25 decembrie 1989, la Targoviste. A fost conducatorul Republicii Socialiste Romania din 1965 si pana la caderea regimului comunist. La 25 decembrie 1989, sotii Nicolae si Elena Ceausescu sunt judecati, dupa un proces sumar de un tribunal militar ad-hoc, condamnati la moarte si executati, la cateva minute dupa pronuntarea sentintei. Tribunalul respectiv, a carui legitimitate a fost ulterior contestata, si-a asigurat un loc special in istorie prin faptul ca avocatul insarcinat cu apararea lui Ceausescu a facut front comun cu procurorul, in loc sa isi apere „clientul”.

Sbarcea, cetatean de onoare

 Decoratia i-a fost promisa maestrului inca din 2007, insa, dupa spusele artistului, destinul sau este de a primi lucrurile mai tarziu. „Acesta este destinul meu. Desi unii iau hotarari care ma privesc, tot timpul primesc lucrurile mai tarziu. La fel s-a intamplat si cand m-am nascut. Desi in certificatul meu de nastere scrie 14 ianuarie, eu m-am nascut de fapt pe 27 decembrie. Doar ca nu era nimeni la Primarie atunci sa imi inregistreze nasterea. Asa si acum, am primit de doi ani distinctia, dar mi s-a inmanat astazi (ieri-n.r.)“, a precizat, amuzat, maestrul Sbarcea.In frunte, si la 77 de aniDistinctia i-a fost acordata artistului de catre primarul Klaus Johannis, in prezenta mai multor oameni politici si de cultura ai municipiului. „Maestre, in cazul in care va ganditi sa mai veniti la Sibiu sau sa va stabiliti aici, aceasta este diploma si cheia orasului“, a precizat, ieri, primarul Klaus Johannis. Petre Sbarcea este inca din anul 1976 prim dirijor al filarmonicii sibiene, intre anii 1976-1990 functionand si ca director al acestei institutii. Prezent la pupitrul tuturor filarmonicilor si teatrelor de opera din Romania, Petre Sbarcea a intreprins turnee de succes in foarte multe tari europene precum si state de pe alte continente. „La venerabila varsta de 77 de ani, pe care o are in prezent, domnul Sbarcea inca mai dirijeaza filarmonica sibiana, de multe ori fara partitura, cu  o acuratete si vioiciune demne de invidiat de multi dintre confratii mai tineri“, a mai adaugat primarul Klaus Johannis.

Cimitirul girofarelor

Foto Diana SandorValer Balea-Muntean cere pe ambulanta pe care a reconditionat-o 3.000 de leiParcul auto al institutiilor clujene care trebuie sa intervina in situatiile de urgenta se prezinta destul de ingrijorator, daca e vorba de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU), sau imbucurator, atunci cind vine vorba de SMURD sau de Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Cluj.      Interventiile pompierilor clujeni se face, din pacate, si cu autospeciale care au dobindit respectabila virsta de 35 de ani in serviciu, fara a fi "pensionate". Din cele 43 de autospeciale de interventie existente la ISU Cluj, 35 sint bune de casat in orice moment, avind durata de 14 ani, perioada normala de intrebuintare, depasita. Cea mai "batrina" salvatoare de vieti are 35 de ani si se afla inca la datorie in subordinea Gruparii de Pompieri de la Gilau.      Tot la ISU Cluj, din cele 14 autospeciale de transport, 12 au depasit termenul de 6 ani de folosire, fiind bune de casat in orice moment. Si in acest segment, "veterana" numara mai bine de 32 de ani.     Nici una dintre ele nu poate fi casata, insa, pina cind una noua nu ii ia locul.     "Situatia este asemanatoare cam in fiecare judet din tara", a declarat colonelul Liviu Cadar, purtatorul de cuvint al ISU Cluj.     CASCO problematic la masinile vechiCeva mai bine sta Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Cluj, unde sint in acest moment doar 10 masini care au depasit pragul de 10 ani la datorie. "Aceste masini vor intra in programul de casat", a declarat inspectorul Raluca Seucan, purtatoarea de cuvint a IPJ Cluj.      Situatia este mai "roz" la SJA Cluj, unde managerul Horia Simu sustine ca nu exista masini mai vechi de 10 ani. "Ce am avut am scos la licitatie sau am casat. Avem in acest moment in dotare masini mai noi, care nu depasesc termenul de folosire", mentioneaza dr. Simu. El spera ca in curind sa scape si de ambulantele model Fiat Ducato, care reprezinta, practic, "extrema de virsta" la SJA Cluj.      Situatia este problematica atunci cind vine vorba de asigurarile CASCO, fara de care masinile institutiilor amintite nu prea au voie sa circule pe drumurile publice. Problema o reprezinta situatiile limita in care soferii acestor masini sint implicati in accidente rutiere produse din vina lor, situatie in care vor trebui sa plateasca pagubele produse din propriul buzunar. Criza economica a determinat mai multe societati de asigurare din tara sa refuze sa incheie asigurarea CASCO pentru orice fel de autovehicul mai vechi de 10 ani.    Ambulanta pentru colectionariLa Turda, un om si-a scos ambulanta la vinzare. Valer Balea-Muntean, singura persoana fizica autorizata pe servicii de asistenta medicala din judet, cere pe ambulanta sa omologata 3.000 de lei. Omul o foloseste pentru cei aproximativ 30 de clienti cu care are contract de asistenta medicala. "Le fac injectii, le recoltez probe pentru laborator, mai fac clisme, insa nu pot folosi masina pentru urgente medicale, ca nu ma lasa legea", zice omul. A dat cam 700 de lei pe ea anul trecut, la licitatie la SJA Cluj, dar a mai pus bani ca sa o reconditioneze, "ca era cam varza", asa ca acum nu o da pe mai putin de 3.000 de lei. Are actele la zi, asadar cel care o cumpara devine automat sofer pe o ambulanta omologata.      Cazul lui Balea-Muntean este unul "fericit", pentru ca masina sa, o Dacie break din 2001 cu motor pe injectie, e reconditionata si mai are inca niste ani frumusei sub capota de pus in slujba sanatatii pacientilor.

Pe scurt

Judecat tot in arestMagistratii Curtii de Apel Cluj au admis ieri recursul inaintat de Parchetul de pe linga Tribunalul Cluj impotriva deciziei Tribunalului Cluj de a-l cerceta pe Paul Stanciu in stare de libertate. Acesta va fi judecat in arest pentru ca l-a agresat pe jandarmul Gabriel Osan inaintea partidei de fotbal dintre "Universitatea" Cluj si CFR 1907 Cluj din primavara lui 2008. Stanciu este singurul dintre agresorii jandarmului care se afla inca in arest, Toja Tivadar si Tudorel Campan fiind eliberati anul trecut, dupa aproximativ 7 luni petrecute in arest. Cei trei sint acuzati de tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.    A. D.Accident mortal la BaciuUn barbat de 54 de ani din comuna Adamus, judetul Mures, si-a pierdut viata ieri dimineata pe Calea Baciului din Cluj-Napoca in urma unui accident de circulatie. Dacia 1310 pe care o conducea a fost lovita frontal de un Renault scapat de sub control de soferul acestuia, Ciprian L., de 19 ani, din Cluj-Napoca, din cauza vitezei excesive cu care circula pe un carosabil acoperit de mizga. Soferul vinovat a scapat cu citeva zgirieturi, in vreme ce Stefan C. a decedat in drum spre spital, echipele de interventie nereusind sa-i salveze viata.    A. D.

Sediul UDMR, retrocedat "cu tot cu politicieni"

Foto Diana SandorCladirea de pe strada Pavlov ar fi trebuit de mult eliberata de UDMR ClujAna Lupas, nepoata reputatului istoric clujean Ioan Lupas, va inainta un memoriu in Parlament pentru a incerca sa rezlove problema casei care a apartinut bunicilor si parintilor sai si in care, in prezent, este sediul Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania (UDMR) Cluj.     Desi casa i-a fost predata in 2007, "chiriasii" inca sint tot acolo. Motivul: noul sediu, de pe Memorandumului, inca nu ar fi dotat cu utilitati. Proprietarul si politicienii ar fi ajuns la o intelegere, insa aminarea repetata a despartirii de casa de pe strada Cardinal I. Hosu (fosta Pavlov) a devenit suparatoare.      "Am avut o intilnire cu reprezentantii UDMR Cluj in luna iulie a anului 2007 si le-am cerut sa elibereze casa. Au fost foarte politicosi, dar mi s-a cerut un ragaz pentru a-si muta lucrurile si pentru a se instala in noul lor sediu. Nu s-a intimplat, insa, nimic, asa ca in iarna aceluiasi an am anuntat in scris solicitarea mea ca ei sa elibereze imobilul pina la sfirsitul lunii ianuarie 2008. Se poate observa ca deocamdata acest lucru nu s-a intimplat", a explicat Lupas.     "Plecam in citeva zile""Nu ne impotrivim plecarii. E drept, a fost o perioada foarte agitata pe plan politic si trebuie sa recunosc ca prioritatile noastre au fost altele. Pe de alta parte, in noul sediu, de pe Memorandumului, nu avem utilitati. Abia azi a fost instalata reteaua electrica. Nu avem apa, nu este incalzire, au fost si -14 grade luna asta. Cautam o ocazie pentru a pleca. Cel mai probabil aceasta va aparea zilele urmatoare", a declarat pentru monitorul viceprimarul Laszlo Attila, presedinte al UDMR Cluj.     Imobilul de pe strada Pavlov, care a apartinut bunicilor Anei Lupas, a fost confiscat si nationalizat in timpul regimului comunist, in anul 1956. Casa a servit ca locuinta primului secretar al Comitetului Judetean PCR din Cluj. Istoricul Ioan Lupas a fost inchis 5 ani la Sighet. Casa a fost redobindita de actualul proprietar dupa un proces care a durat 4 ani.

Sperante in juniori

Daca la simplu seniori s-a intrat in ultima linie dreapta, juniorii sint abia la inceput. Dupa Ana Bogdan, o alta romanca a debutat cu dreptul pe terenurile din Melbourne Park. Favorita numarul 4, Elena Bogdan a invins-o lejer pe ucraineanca Marina Zanevska (6-2, 6-1) si o va intilni in turul secund pe australianca Isabella Holland.      Ea a terminat victorioasa si prima partida de dublu, cistigata la capatul a doua seturi de 6-1 in fata unei perechi taiwanezo-thailandeze. Partenera Elenei Bogdan este frantuzoiaca Kristina Mladenovic, perechea fiind cotata cu prima sansa la victoria finala. Debut victorios si pentru perechea romano-americana Ana Bogdan - Alexandra Cercone (nr. 3), invingatoare cu 4-6, 6-4, 10-4 in fata dublului australian format din Ashling Sumner si Mia Vriens.     Murray a mers acasaZiua a opta a intrecerilor Australian Open a fost una a abandonurilor. S-a retras chinezoaica Jiu Zheng (nr. 22) si bielorusa Victoria Azarenka (nr. 13), dar si francezul Gael Monfils (nr. 12). Principal favorit, Rafael Nadal n-a putut fi oprit nici de catre chilianul Fernando Gonzalez (nr. 13), ibericul impunindu-se cu 6-3, 6-2, 6-4. Marea surpriza a venit din partea spaniolului Fernando Verdasco (nr. 14), cel care a reusit sa-l elimine pe unul dintre cei mai in forma jucatori ai momentului, scotianul Andy Murray (nr. 4): 2-6, 6-1, 1-6, 6-3, 6-4. S-au mai calificat in sferturi americanca Serena Williams (nr. 2.), rusoaicele Svetlana Kuznetova (nr. 8) si Elena Dementieva (nr. 4), respectiv spaniola Carla Suarez Navarro.     Programul sferturilor Masculin: Rafael Nadal (Spania, nr. 1) - Gilles Simon (Franta, nr. 6), Fernando Verdasco (Spania, nr. 14) - Jo-Wilfried Tsonga (Franta, nr. 5), Roger Federer (Elvetia, nr. 2) - Juan Del Potro (Argentina, nr. 8), Novak Djokovic (Serbia, nr. 3) - Andy Roddick (SUA, nr. 7);      Feminin: Marion Bartoli (Franta, nr. 16) - Vera Zvonareva (Rusia, nr. 7), Dinara Safina (Rusia, nr. 3) - Jelena Dokic (Australia), Carla Suarez Navarro (Spania) - Elena Dementieva (nr. 4), Svetlana Kuznetova (Rusia, nr. 8) - Serena Williams (SUA, nr. 2).

Pe scurt

Transferul lui Herea a cazutTransferul mijlocasului Ovidiu Herea de la Rapid la FC Timisoara a esuat dupa ce fotbalistul nu s-a înteles la contract cu formatia banateana. Jucatorul în virsta de 23 de ani a ajuns duminica seara la Timisoara pentru a-si negocia contractul, iar ieri dimineata, alaturi de impresarii sai, s-a întilnit cu oficialii gruparii banatene. Negocierile dintre cele doua parti au durat peste 5 ore, însa în cele din urma conducatorii lui FC Timisoara au anuntat ca renunta la transferul sau din cauza unor neîntelegeri asupra mai multor clauze din contract, dind vina pe impresari pentru tot ce s-a întimplat. "Deoarece riscam sa producem o noua telenovela cu titlul Herea, clubul FC Timisoara a renuntat definitiv si irevocabil la transferul jucatorului. Singurii vinovati sint cei din anturajul jucatorului si nici într-un caz clubul Rapid, cu care ne-am înteles perfect", a afirmat Marian Iancu într-un comunicat. Beckham i-a impresionat pe milanezi Avocatul formatiei AC Milan, Leandro Cantamessa, a confirmat ca echipa este interesata de un transfer definitiv al mijlocasului englez David Beckham, care este împrumutat pina în luna martie. Internationalul englez trebuie sa evolueze la AC Milan pina la 8 martie, apoi sa revina la LA Galaxy, pentru a putea evolua în noul sezon al MLS, dar oficialii lui Milan vor ca el sa mai ramina la echipa, mai ales dupa ce duminica a reusit primul sau gol, în victoria cu Bologna, scor 4-1. "Dupa luna martie se poate întimpla orice. Beckham trebuie mai întii sa discute cu cei de la LA Galaxy si sa le spuna ca se simte foarte bine aici, iar de-abia atunci putem porni negocierile privind un transfer", a declarat Cantamessa. "Ratoiul", inapoi la BocaCampioana Argentinei, Boca Juniors, l-a achizitionat de la formatia spaniola Getafe pe internationalul argetinian Roberto "Pato" Abbondanzieri, care a mai evoluat în trecut pentru gruparea de pe La Bombonera. "Anii pe care i-am petrecut în Primera Division au fost foarte frumosi, presarati cu multe amintiri placute. Getafe a fost singura echipa europeana care a avut încredere în mine, iar pentru asta vreau sa-i multumesc domnului presedinte", a declarat goalkeeperul în virsta de 36 de ani. Abbondanzieri, care a debutat în fotbalul profesionist la Rosario Central, a fost transferat de formatia madrilena în 2006, chiar de la Boca Juniors. Boca a platit in schimbul internationalului argentinian, al carui contract cu formatia spaniola expira în vara, suma de 400.000 de euro. Adriano joaca durAtacantul brazilian al lui Inter Milano, Adriano, nu va putea evolua în urmatoarele trei meciuri pe care milanezii le vor disputa în campionat, dupa ce în partida cu Sampdoria de duminica acesta a fost surprins de camerele TV în timp ce a lovit cu pumnul un adversar. Comisia de Disciplina a luat decizia de a-l sanctiona pe jucatorul sud-american, pe baza unor imagini video înregistrate. Adriano, autorul singurului gol în victoria pe care Inter a obtinut-o pe teren propriu în fata Sampdoriei, l-a lovit cu pumnul pe fundasulul oaspetilor, Daniele Gastaldello. Brazilian va rata astfel partidele din Serie A cu Catania, Torino si Lecce.

Poate pleca doar pe 300.000 de euro

Conducerea Universitatii nu renunta asa de usor la Andrei CordosAlaltaieri, gruparea din Serie B Frosinone, care il curteaza de mai multa vreme pe Cordos, a trimis un nou fax pe adresa gruparii "studentesti", cu o oferta de 120.000 de euro, suma platibila in trei transe a cite 40.000 de euro. Oficialii Universitatii nu au stat prea mult pe ginduri si au raspuns printr-o contraoferta: 50.000 de euro pentru un imprumut pina in vara, plus 250.000 de euro pentru un transfer definitiv. "Nu putem sa-l dam pe nimic sau pe suma pe care ei ne-au transmis-o. Andrei valoreaza mult mai mult decit atita. Momentan, el este jucatorul nostru si speram sa ramina aici", a precizat Ioan Marginean, directorul executiv al gruparii "studentesti".     Potrivit impresarului lui Andrei, Virgil Colfescu, suma ceruta de Universitatea Cluj pentru fundas nu va fi achitata de gruparea italiana, care isi ia alte masuri de precautie: "Nu stiu ce sa zic de oferta, dar nu cred ca ar putea sa plateasca atit pentru el. Sint indragostiti de Andrei cei de la Cluj si nu vor sa-l lase sa plece. Frosinone testeaza in aceste zile un fundas austriac de 19 ani si daca va mai trece mult timp va fi greu pentru Andrei sa plece acolo", ne-a precizat agentul fotbalistului.       Internationalul de tineret al Romaniei s-a resemnat cu gindul ca va continua la  "U" Cluj: "Nu stiu nimic si n-am ce sa spun. Daca nu ma lasa sa plec, aste este, ramin la Cluj si ma pregatesc cit de bine pot cu echipa", a spus fotbalistul.      La finele anului trecut, Universitatea Cluj a refuzat o oferta de 200.000 de euro pentru Cordos, din partea unei formatii din Turcia. In Liga 1, jucatorul s-a mai aflat in vizorul echipei FC Vaslui, dar pina acum moldovenii nu au inaintat nici o propunere.

Debut cu stingul pentru poloisti

Nou selectioner al reprezentivei de polo a Romaniei, ungurul Kovács István, a debutat cu stingul. In primul meci de calificare la turneul final al Ligii Mondiale editia 2009, nationala "tricolora" a cedat fara drept de apel in disputa cu Italia: 2-10 (1-1, 0-2, 0-5, 1-2). Busila a inscris primul, iar Radu ultimul gol al unei partide in care portarul italian Stefano Tempesti a facut minuni intre buturile "Squadrei Azzurra", parind inclusiv un penalti.     Ca urmare a retragerii echipei Marii Britanii, din grupa B mai face parte doar Muntenegru, Romania urmind sa o intilneasca pe campioana Europei pe 17 februarie, la Kotor.       Iata si primele rezultate din celelalte doua grupe de calificare din Europa: Serbia - Franta 12-6 (gr. A), Croatia - Rusia 12-7 (B), Spania - Germania 8-7 (B). In 17 februarie mai sint programate jocurile: Grecia - Franta (A), Spania - Rusia (C) si Croatia - Germania (C).      Fata de editiile precedente, Liga Mondiala are un alt sistem de calificare la turneul final, care va reuni la start opt echipe. Din cele trei grupe europene se vor califica la turneul final trei echipe, plus nationala tarii organizatoare a ultimului act, Muntenegru. Americile vor fi reprezentate de selectionata SUA, iar la turneul de calificare al continentului african se confrunta echipele Algeriei, Marocului, Libiei si Africii de Sud, doar cistigatoarea asigurindu-si locul in Final 8. Din grupa Asia-Oceania fac parte reprezentativele Australiei, Japoniei, Noii Zeelande si Iranului, cele mai bune doua formatii cistigindu-si dreptul de a patticipal la turnelu final ce se va desfasura in perioada 16-21 iunie, in Muntenegru.      Romania va intilni pe 17 februarie Muntenegru (in deplasare), pe 14 aprilie (acasa) Italia, iar pe 5 mai (acasa) din nou Muntenegru. Pentru a se califica la turneul final poloistii romani vor trebui sa se claseze pe unul dintre primele doua locuri in grupa.

10 cazuri de gripa

"Saptamina trecuta am primit rezultatele suspiciunilor de gripa de la Institutul «Cantacuzino» din Bucuresti si s-a confirmat inca un caz de gripa in Cluj-Napoca", a declarat ieri pentru monitorul dr. Mihai Moisescu, directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Cluj.     In total, la noi in judet au fost depistate, in mai putin de 2 saptamini, 10 cazuri de gripa. "Deocamdata nu mai exista alte suspiciuni de gripa in judetul Cluj", a aratat ieri dr. Mihai Moisescu.     In total, din cele 10 cazuri de gripa din judetul nostru, 9 imbolnaviri s-au semnalat in Cluj-Napoca si una in municipiul Dej. Potrivit autoritatilor, nici un copil din Cluj nu a contractat virusul gripal.     DSP Cluj recomanda, in continuare, vaccinarea antigripala a populatiei cu risc. Virusul gripal de tip A, cu structura H3N2, este acelasi cu tulpina vaccinala. Potrivit DSP Cluj, la noi in judet mai sint disponibile peste 3.000 de doze de vaccin antigripal administrat gratuit. El a atras atentia ca persoanele din categoriile cu risc mai pot sa se vaccineze. "Din 87.000 de doze de vaccin antigripal, mai avem peste 3.000 disponibile. Recomandam calduros vaccinarea, deoarece tulpina virusului este aceeasi cu tulpina vaccinala. Clujenii din categoriile de risc, mai ales copiii si persoanele in virsta, sint sfatuiti sa mearga la medicul de familie si sa solicite administrarea vaccinului antigripal", a conchis dr. Moisescu.

Insulina, pe cale de disparitie la Cluj

"Blocada continua. Distribuitorii de medicamente nu dau drumul la medicamentele de import, printre care si insulina", a declarat ieri Speranta Iacob, presedinta Colegiului Farmacistilor Cluj (CFC).      Farmacistii clujeni spun ca nu mai au solutii de compromis pentru situatia insulino-dependentilor din judet. Pina una-alta, diabeticii clujeni fie sint nevoiti sa se imprumute intre ei, fie sint trimisi din farmacii inapoi la medici, pentru schimbarea schemei de tratament, in functie de cantitatile si tipurile de insulina ramase.     "In continuare trimitem pacientii inapoi la medici, pentru a le schimba retetele. Totusi, unele sortimente de insulina nu se mai gasesc deloc, iar pacientii nu doresc sa-si schimbe schemele de tratament si ajung sa se imprumute intre ei", a completat Speranta Iacob.     Farmacistii clujeni spun ca problema insulinei nu a fost rezolvata complet inca din octombrie 2008, cind distribuitorii de medicamente au sistat complet aprovizionarea.     1 februarie cu surprizeSurse din CFC Cluj sustin ca pina la 1 februarie nu prea exista sanse ca situatia sa revina la normal. Potrivit acestora, distribuitorii si importatorii de medicamente din Romania vor sista, in continuare, aprovizionarea farmaciilor cu medicamente de import, pina cind Ministerul Sanatatii nu va accepta o recalculare a pretului medicamentelor la valoarea actuala a euro.     Ba, mai mult decit atit, de la inceputul lunii viitoare, o serie de medicamente de import se vor scumpi. "Este posibil ca potrivit formulei de calcul in vigoare sa creasca pretul la medicamentele de import, insa nimeni nu stie nimic cu certitudine. Noi o sa aflam de abia in 1 februarie cum se va face recalcularea pretului la medicamente", a conchis ieri presedinta Colegiului Farmacistilor Cluj.     Presedintele Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente din Romania, Robert Popescu, nu a putut fi contactat pina la inchiderea editiei.

Gradinitele clujene vor fi mansardate

Foto Diana SandorMunicipalitatea a gasit solutii pentru a rezolva criza locurilor din gradinitele clujene"Din toate analizele noastre a rezultat faptul ca insuficienta locurilor din gradinite este cauzata de cresterea demografiei din cartierele orasului. De aceea, noi am lansat un program de mansardare a cladirilor existente, dar am demarat si constructia unor gradinite noi", a explicat primarul Sorin Apostu pentru monitorul. Potrivit informatiilor primite de la municipalitate, necesitatea si oportunitatea promovarii acestor investitii sint dictate de crearea unui microclimat corespunzator si placut atit pentru copii, cit si pentru cadrele educationale.      Fiecare dintre cele opt cladiri ale gradinitelor care vor fi mansardate se afla in stare buna, neexistind fisuri sau degradari evidente.      Marirea spatiului va presupune atit crearea unor noi sali pentru desfasurarea activitatilor din gradinite si crese, cit si amenajarea unor grupuri sanitare, dormitoare, birouri sau sali festive, acolo unde este cazul.     Ce gradinite sint incluse in proiect?Cele opt gradinite care vor fi mansardate in cursul acestui an sint: Gradinita "Albinuta" de pe strada Grigore Alexandrescu, Gradinita "Mica Sirena" de pe strada Alexandru Vlahuta, Gradinita "Buburuza" de pe strada Cioplea, Gradinita "Dumbrava Minunata" de pe strada Grigore Alexandrescu, Gradinita "Dumbravioara" de pe strada Detunata, Gradinita "Licurici" de pe strada Arinilor, Gradinita "Poienita" de pe strada Alverna si Gradinita "Neghinita" de pe strada Traian Vuia. Proiectul acesteia din urma nu presupune mansardarea, ci extinderea actualului corp de cladire prin realizarea a patru sali de grupa, doua sali pentru dormit, a unei bucatarii, a unei sali de mese si a unei camari pentru alimente. Valoarea estimata a celor sase proiecte care vor fi supuse aprobarii Consiliului Local este de aproximativ 12 milioane de lei, fara TVA.

Lefurile, in asteptare

Salariile pe luna trecuta a 260 de medici si asistente de la cabinetele scolare clujene s-au pierdut intre Ministerul Sanatatii Publice (MSP) si autoritatile locale. Sincopa cu salariile medicilor clujeni a pornit de la Ordonanta 162/2008, care prevedea trecerea cabinetelor scolare in subordinea autoritatilor locale. Ministerul Sanatatii a aprobat o noua Ordonanta de Urgenta prin care asigura ca va suporta, pina in 30 iunie, plata salariilor asistentilor medicali comunitari si ale personalului medical din unitatile de invatamint.      "Pina în prezent nu au fost organizate structurile din cadrul autoritatilor locale care sa preia aceste atributii, iar bugetul de stat pe anul în curs nu a fost aprobat, plata drepturilor salariale va fi asigurata din fonduri de la bugetul de stat si din venituri proprii ale MS", se justifica MSP intr-un comunicat de presa.Pentru Primaria Cluj-Napoca, situatia e roz. "Problema s-a rezolvat, iar oamenii si-au primit deja banii", a declarat ieri Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca.     Banii inca nu-s!Cadrele medicale clujene inca isi mai asteapta banii. Autoritatile sustin ca salariile pe luna decembrie le vor intra de abia astazi in conturi medicilor clujeni.      "Din informatiile mele, miine (azi - n.r.) isi vor primi salariile toti medicii si asistentele din cabinetele scolare", a declarat ieri directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Cluj, dr. Nicolae Deleanu.     "Am facut un efort financiar pentru a asigura continuitatea activitatii desfasurate de aceste categorii profesionale, munca lor fiind foarte importanta la nivelul comunitatilor în care activeaza. Este normal, însa, ca drepturile lor salariale sa fie asigurate de catre comunitatea locala, întrucit serviciile acordate sint în folosul comunitatii", a declarat ministrul Sanatatii, Ion Bazac.

Asociere intre judetele din Ardeal

Presedintii de Consilii Judetene din cinci judete aflate in regiunea de dezvoltare Nord-Vest vor fi prezenti in cursul zilei de astazi la Cluj pentru a se intilni cu presedintele CJ Cluj, Alin Tise. Scopul intilnirii este constituirea unei Asocieri de Dezvoltare Intercomunitara in vederea accesarii de fonduri prin Programul Operational Regional - Axa Prioritara 3 - "Imbunatatirea infrastructurii sociale", domeniul major de interventie "Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii in situatii de urgenta".      Judetele Cluj, Bihor, Salaj, Bistrita-Nasaud, Maramures si Satu Mare vor solicita suma de 12,03 milioane de euro in vederea achizitionarii mai multor tipuri de autospeciale necesare pentru interventiile in situatii de urgenta. "Aceasta Asociere, realizata pentru un proiect de interes comun, se poate constitui intr-un adevarat parteneriat institutionalizat pentru viitoare proiecte comune, in special in ceea ce inseamna accesarea unor proiecte pe fonduri europene", a declarat presedintele CJ Cluj, Alin Tise.    M. O.

Retrocedarile, gata in doar 18 comune

La cererea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), prefectul a solicitat zilele trecute primariilor rezultatele activitatii comisiilor de fond funciar din judet. Pina vineri, la expirarea termenului limita, doar 18 unitati administrativ-teritoriale au raportat ca au solutionat in intregime dosarele pe legile fondului funciar.      Pe primul loc intr-un top 10 al localitatilor cu probleme in solutionarea dosarelor se regaseste resedinta de judet, Cluj-Napoca, unde numarul cazurilor de retrocedare nerezolvate este de 4.992. Pe locul doi, la o diferenta de peste 3.500 de dosare, se afla Capusu Mare, cu 1.163 de dosare nesolutionate. Capusului ii urmeaza comunele Floresti (956), Baisoara (726), Savadisla (600), Aschileu (497), Valea Ierii (433), Panticeu (305), Cojocna (270), Apahida (207), Ciurila (174), Manastireni (164), Risca (125), Fizesu Gherlii (123), Aghiresu (119) si Chinteni (115).     Totodata, noua primarii din judet nu au transmis datele cerute de prefect. Comunele Baciu, Bontida, Cornesti, Gilau, Iclod, Luna, Palatca, Sinpaul si Tureni nu au transmis in scris situatiile solicitate pina la expriarea termenului limita.     Prefectul Calin Platon a prezentat un program de masuri care prevede solutionarea tuturor cererilor depuse la nivelul comisiilor locale in termen de 3 luni si coordonarea si supravegherea activitatii comisiilor locale cu rezultate nesatisfacatoare. Platon a atras atentia ca ii va sanctiona pe membrii comisiilor de fond funciar care nu indeplinesc aceste norme.

Se extinde reteaua de gaz din Huedin

Reteaua de gaz din Huedin va fi extinsa in curind, in acest sens fiind deja demarate procedurile de catre Consiliul Judetean si Primaria orasului. Astfel, ca urmare a demersurilor presedintelui Consiliului Judetean, Alin Tise, si ale primarului Mircea Morosan, compania Trans Gaz a stabilit prinderea acestui proiect in planul de investitii pentru anul 2009.      "Este un pas important pentru a crea premisele unei dezvoltari unitare a judetului prin realizarea unor conditii optime pentru fiecare comunitate. Una dintre prioritatile noastre pentru actualul mandat este ridicarea zonelor care au fost tinute intr-un con de umbra pina in prezent. Este o cerinta a modernitatii, dar si o datorie a administratiei judetene, care trebuie sa aiba in vedere intregul, nu doar succese punctuale", a explicat Alin Tise. Primaria orasului Huedin a demarat deja procedurile pentru concesionarea distributiei de gaz in oras.    M. O.

Strainii de pe BVB

La final de 2008, dintre jucatorii straini de pe bursa, cei mai importanti erau austriecii, potrivit raportului de activitate publicat ieri de catre Depozitarul Central. Investitiile a 234 de jucatori austrieci reprezentau 31% din totalul detinerilor nerezidentilor, iar investitorii francezi figurau cu o cota de 15% din totalul investitiilor straine pe piata romaneasca de capital, potrivit informatiilor de la Depozitarul Central.     Jucatorii olandezi ocupau locul al treilea in topul nerezidentilor, cu o cota de 11%, urmati de cei elvetieni, cu 10%, si americani, ale caror detineri reprezentau 8% din aportul adus de straini.    Numerosi germani pe bursaLa sfirsitul lui decembrie 2008, actiunile de la Bursa erau detinute de 9,54 de milioane de investitori, dintre care doar 5.095 erau jucatori straini, care detineau insa 40% din totalul actiunilor listate. Cei mai numerosi investitori (1.024) proveneau din Germania la finalul anului trecut, fiind urmati de cei americani (598) si greci (549). Pe urmatoarele locuri urmau nerezidentii din Ungaria, Canada, Italia, Austria, Franta, Anglia si Cipru.     In 2008, Depozitarul Central a decontat tranzactii in valoare totala de 8,8 miliarde de lei si a gestionat 158,28 de miliarde de instrumente financiare, in urcare cu 27% fata de 2007, cind gestionase 124,55 de miliarde de instrumente.     Anul trecut, numarul total al tranzactiilor decontate a fost de 2,22 de milioane, cu o valoare de 19 miliarde de lei, dintre care aproximativ 1,8 milioane de tranzactii - in valoare de 15 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro) - au fost  inregistrate de catre Depozitarul Central.     Bursa de Valori Bucuresti si cele cinci societati de investitii financiare (SIF-uri) se numara printre actionarii Depozitarului Central.

Vacante mai ieftine

Agentia de turism Eximtur a anuntat ca, incepind de ieri, in toate agentiile Eximtur din tara se pot achizitiona pachete de servicii turistice in sistemul "early booking - rezervari timpurii".     In program s-au inscris deja 22 din partenerii de pe litoral ai agentiei, iar reducerile aplicate sint intre 5% si 20% pentru pachetele de vacanta si de 50% pentru comisionul agentiei. De exemplu, in mod normal, un sejur de 7 nopti pentru doua persoane la un hotel de 3 stele in Jupiter, in perioada 27 iulie - 3 august, costa 1.428 de lei. Insa, daca pachetul este achizitionat prin programul "rezervari timpurii", el costa doar 1.108 lei.      Hotelurile participante la program sint Meteor, Cometa, Capitol, Majestic si Olimpic din Jupiter, Nora, Sanda, Florica din Venus, Jupiter din Eforie Nord, Calatis din Neptun, Amfiteatru-Belvedere din Olimp, Onix din Cap Aurora, Mercur-Minerva, Aurora, Lido, Central, Comandor, Amiral, Orfeu si Vega din Mamaia, precum si vila Paradox din Eforie Sud.

Seductia nu intra in recesiune

Producatorul clujean Jolidon a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 30,7 milioane de euro, potrivit estimarilor facute de reprezentantii companiei inainte de incheierea exercitiului financiar, in crestere cu 20% fata de 2007. In plus, Olga Stanciu, directorul adjunct al Jolidon, sustine ca 2008 a adus si o crestere sustinuta pe reteaua de magazine. Cu toate acestea, compania clujeana resimte si ea criza financiara, iar sindicalistii sustin ca angajatii Jolidon sint in prezent platiti cu numai 75% din salarii, desi oamenii lucreaza cu norma intreaga. In acest sens, Olga Stanciu a declarat ieri ca aceasta este doar o faza, ce va fi depasita fara a se recurge la disponibilizari. "Am recurs la o paleta de masuri cu ajutorul carora sa depasim aceasta perioada, dar nu vom face disponibilizari", a explicat Stanciu.    Luxul nu resimte crizaIn plus, directorul adjunct al Jolidon a declarat ca nu se va renunta nici la promovare in urmatoarea perioada, deoarece pentru lux o femeie va cheltui intotdeauna. "Luxul si seductia sint noi abordari in perioada de criza, care nu resimt recesiunea", a spus Stanciu. Totusi, ea a mentionat ca Jolidon nu doreste sa se axeze pe viitor doar pe produsele de lux. "Avem o piata foarte buna pentru gamele de lux atit in Rusia, cit si in Franta si Italia, dar exista si in Romania consumatori de lux", a spus Stanciu. Jolidon detine in prezent 80 de magazine in tara, 35 in Italia, francizate, si trei magazine proprii in Franta.

Acces mai facil la bani europeni

Un proiect finantat de UE urmareste sa faciliteze dezvoltarea capitalului umanProiectul strategic "Secretariat Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare si Incluziune Sociala" a fost lansat ieri de Institutul de Formare Economica si Sociala (IFES). Proiectul face parte din cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) si urmareste facilitarea investitiilor in capitalul uman in regiunea de Nord-Vest, in contextul unei piete a muncii dinamice, influentate deopotriva de proiectele regionale de crestere economica, dar si de efectele crizei financiare.    Consultanta pentru fonduri europeneObiectivul general al proiectului este dezvoltarea unei structuri operationale independente, numita Secretariat Tehnic Permanent Nord-Vest (STP-NV), ca instrument care sa sustina Pactul Regional pentru Ocupare si Incluziune Sociala din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Secretariatul, care are in componenta juristi, reprezentanti ai ONG-urilor, ai sindicatelor si ai patronatelor din regiunea de Nord-Vest, va acorda consultanta oricarui investitor care doreste sa atraga fonduri europene printr-un proiect de asistenta specializata. "Actorii sociali reuniti in pact vor putea genera si gestiona mai eficient politici de dezvoltare regionala, dobindind astfel o capacitate sporita de absorbtie a fondurilor europene in domeniul resurselor umane, in regiunea noastra de dezvoltare", a explicat Sidonia Grama, expert de comunicare STP-NV.    Beneficiarii directiLa lansarea proiectului au fost prezenti ieri si reprezentantii institutiilor partenere - Grigore Pop (CNS Cartel Alfa Cluj), Augustin Fenesan (Asociatia Patronilor si Meseriasilor Cluj) si Cristian Dogaru, directorul OIR POSDRU. Proiectul STP NV, cofinantat de Comisia Europeana si Guvernul Romaniei, are o valoare totala de 2 milioane de lei, din care subventia reprezinta 98%, si se va derula pe o perioada de 3 ani.     Beneficiarii directi ai acestui proiect vor fi persoanele reprezentind IMM-uri, asociatii ale fermierilor si meseriasilor, asociatii profesionale sau organizatii ale societatii civile. Potrivit reprezentantilor IFES, de proiect ar putea beneficia circa 2.500 de angajati din regiune, din care 120 peste 55 de ani, si 300 de persoane ocupate cu agricultura de subzistenta. Totodata, printre beneficiari s-ar putea numara 350 de intreprinzatori din regiune, dar si 140 de someri si 140 de persoane apartinind grupurilor vulnerabile, precum persoane de etnie roma, persoane cu dizabilitati, persoane aflate in detentie sau tineri de peste 18 ani post-institutionalizati.

Expozitie de Stereofotografie

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj gazduieste in 28 ianuarie, de la ora 13, vernisajul expozitiei "Momente surprinse in spatiu. Episoade din istoria stereofotografiei." Expozitia prezinta publicului fotografii tridimensionale care, cu ajutorul unor "ochelari" speciali, pot fi vazute în spatiu. Subiectele fotografiilor sint variate, ele fiind reproduceri ale celor mai spectaculoase stereofotografii din patrimoniul Colectiei de Fotografii Istorice a Muzeului National Maghiar din Budapesta, precum si din colectia particulara a lui Sándor Felvinczi.      Muzeografii clujeni si-au propus sa etaleze alaturi de cele peste 100 de imagini tridimensionale si citeva antichitati (arme, aparate vechi de fotografiat etc.) care au legatura cu locurile sau evenimentele reflectate în fotografii. Expozitia poate fi vizionata pina in data de 8 martie.    A. V.

Obama a facut vinzari record

De la tricouri, insigne, sepci si papusi cu imaginea presedintelui, comerciantii au ajuns sa creeze pina si casti, farfurii, bratari si chiar magneti de frigider marca "Obama".      In timpul campaniei electorale, vinzatorii ambulanti au impinzit strazile capitalei statului Colorado cu exponate care mai de care mai surprinzatoare, profiturile lor ajungind la mii de dolari. Tricourile cu Obama au fost poate produsul cel mai bine vindut si cel mai popular din intreaga America. Cel mai cunoscut este tricoul cu sloganul campaniei presedintelui, "Yes, we can", mesaj  care, de altfel, a fost preluat de politicieni si oameni de afaceri din intreaga lume. Un alt tricou foarte bine vindut a fost cel cu mesajul "I Love Obama", urmat de un alt "bestseller", care il are pe Obama in postura de cowboy alaturi de mesajul "There’s a new sheriff in town". La fel de bine s-au vindut si sepcile, insignele, canile si farfuriile cu diferite slogane inedite si haioase.    Lozul norocos ObamaO loterie din Columbia a pus in vinzare lozuri cu imaginea lui Obama, ideea dovedindu-se un succes comercial. La categoria cadouri bizare ar trebui amintite papusa Barack Obama, Superman Obama, Spiderman Obama sau cartile de joc "prezidentiale". Cum era de asteptat, frenezia i-a cuprins chiar si pe impatimitii jocurilor, astfel, aparind pe Internet si un joc video online intitulat generic "Super Obama World".      Banii ies si din coincidente     Pe seama campaniei din Sua au avut de cistigat si japonezii. In cele doua localitati din Japonia numite "Obama" (plaja mica in limba japoneza) s-au comercializat tricouri si dulciuri cu numele presedintelui american. 

Tudor Gheorghe vine la Cluj

Spectacolul "Taina Cuvintelor", o incursiune in cultura oferita de maestrul Tudor Gheorghe, va avea loc la Cluj pe 9 februarie, la Opera Nationala, cu incepere de la ora 19. Experienta "Taina Cuvintelor" ofera romanilor "sansa de a participa la o adevarata incursiune poetico-muzicala fara egal in istoria limbii romane. Si mare pacat ar fi sa nu o faca, pentru ca maestrul Tudor Gheorghe va deveni bucatar al limbii romane, pregatindu-ne cu mare dragoste portii proaspete de cultura garnisite cu delicioase momente ironice pentru a ne oferi un ospat literar pe cinste", sustin organizatorii evenimentului.      "Acest eveniment reprezinta un spectacol eminament cultural, facind parte din strategia de o viata a maestrului Tudor Gheorghe, materializindu-se acum, combinind momentele pur culturale cu divertismentul", afirma Pepino Popescu, organizatorul turneului. Asteptarile organizatorilor in ceea ce priveste succesul turneului sint maxime, fiindca acestia sint convinsi ca publicul inca mai stie aprecia adevaratele valori nationale. "Succesul acestui turneu dovedeste faptul ca sustinerea si promovarea culturii prin proiectele pe care le-am initiat au dat rezultate. Constatam astfel ca publicul apreciaza si rasplateste din ce in ce mai mult meritele marilor artisti, umplind salile de spectacol pina la refuz, biletele puse la vinzare fiind insuficiente. Am crezut si am mizat intotdeauna pe artistii de valoare si observ ca poporul roman se aduna in vremuri grele in jurul valorilor nationale", dezvaluie organizatorul.

Reduceri si surprize la mall-uri

Clujenii care doresc sa mai profite de reducerile acestei ierni sint asteptati la Iulius Mall si Polus Center, atit pentru produsele puse in vinzare la pret redus, cit si pentru evenimentele speciale organizate cu acest prilej.      La Iulius Mall reducerile la mii de produse sint valabile pina in 16 februarie, timp in care se acorda si premii instant la cumparaturi de minim 70 de lei. In 31 ianuarie are loc un show de moda cu articole destinate sporturilor de iarna, la care vor avea loc dansuri sportive si un concert Fly Project. In 1 februarie, mall-ul gazduieste de la ora 10 cea de-a treia editie a Compionatului de sah pentru copii, organizat in parteneriat cu Palatul copiilor Cluj.      Polus Center organizeaza o noua Noapte Alba a Reducerilor, in noaptea de 30 ianuarie, de la ora 22, pina in 31 ianuarie, ora 1. Magazinele centrului comercial ofera extraoferte si reduceri, iar animatorii Radio Polus vor oferi sute de premii instant celor care au cumparat bunuri de minim 100 de lei.    F. T.

Parkingurile, pe masa Consiliului Local

Primul dintre acestea va fi situat la intersectia strazilor Fabricii si Fabricii de Zahar si va avea un regim de inaltime cuprinzind demisol, parter, trei etaje si terasa. Parkingul va fi amplasat in apropierea a doua blocuri, in locul unor garaje care vor fi demolate. Fiind vorba despre un parking public, locurile de parcare vor fi destinate atit locatarilor din zona, cit si altor ocupanti, dar se va prefera ocuparea locurilor de parcare prin regimul de inchiriere. In partea nordica si sudica a noului imobil se vor amenaja spatii verzi si locuri de joaca pentru copii.     Cel de-al doilea astfel de obiectiv, situat pe strada Baisoara din cartierul Gheorgheni, va avea un regim de inaltime similar celui din Marasti, capacitatea ambelor parkinguri fiind de aproximativ 300 de locuri. Conform primelor calcule, valoarea estimata a investitiei de pe strada Baisoara se ridica la suma de 24.340.345 de lei fara TVA, iar a celei din cartierul Marasti este de 26.232.773 de lei fara TVA.      Ridicarea ambelor parkinguri va dura aproximativ 2 ani.    M. O.

Rampa de gunoi corespunde cerintelor

Reprezentantul consortiului international format din firmele Kocks Consult Gmbh, Enviroplan SA, Epem SA si Romair Consulting a verificat noul teren aflat in proprietatea comunei Feleacu si identificat de autoritati pentru realizarea depozitului ecologic de deseuri din judetul Cluj. Acest consortiu international este delegat de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile pentru realizarea proiectului "Sistemul integrat de management al deseurilor din judetul Cluj". In urma verificarilor, s-a constatat ca terenul aflat in apropierea actualei rampe de gunoi de la Pata Rit corespunde din toate punctele de vedere pentru realizarea proiectului. Potrivit datelor furnizate de reprezentantii Consiliului Judetean, in acest moment, consultantul detine toate documentele necesare realizarii proiectului. Finantarea pentru acest obiectiv este asigurata in proportie de 80% din Fondul European de Dezvoltare Rurala, 18% de la bugetul de stat, iar restul de 2% si cheltuielile neeligibile ramin in sarcina Consiliului Judetean.    M. O.

Maghiarii au, totusi, un candidat

Partidul Civic Maghiar (PCM) va avea un candidat propriu la Primaria Cluj-Napoca, spunind ca acesta va reprezenta interesele maghiarilor din municipiu, în conditiile în care UDMR a hotarit sa nu îsi desemneze un candidat la alegerile din 15 februarie.     Presedintele PCM Cluj-Napoca, Gergely Balasz, a fost nominalizat, duminica seara, pentru a candida la Primarie. El a declarat ca a intrat în cursa electorala pentru a reprezenta interesele tuturor maghiarilor din Cluj. "Voi reprezenta interesele maghiarilor din Cluj, pentru ca UDMR a ajuns în capcana PDL. Nu putem sa ajungem sub influenta PDL în asa mare masura, PDL nu poate da ultimatum maghiarilor", a spus Gergely Balasz, care si-a depus ieri candidatura la Biroul Electoral Municipal.    Mediafax

Saracii Doljului, "indulciti" de la Cluj

Judetul Dolj va prelua cantitatea de zahar ramasa în judetul Cluj dupa finalizarea programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, "Faina si Zaharul", potrivit unei comunicari a Institutiei Prefectului. In urma distribuirii ajutoarelor, la Cluj au ramas în stoc peste 15 tone de zahar din cantitatile repartizate prin programul european demarat de Guvern. Zaharul va ajunge in Dolj pentru ca, potrivit APIA, judetul a raportat un deficit la cantitatile repartizate. Clujul avut la dispozitie aproape 200 de tone de zahar si 636 de tone de faina, destinate ajutorarii unui numar de aproximativ 30.000 de persoane defavorizate. Fiecare persoana ar fi primit 6 kilograme de zahar si 20 de faina.    A. M. P.

Retrospective la Muzeul de Arta

Heim Andras, unul din cei mai importanti graficieni contemporani din Romania, va avea parte in curind de o ampla retrospectiva organizata de Muzeul de Arta Cluj-Napoca. Expozitia va fi vernisata joi, 29 ianuarie, de la ora 17, in salile festive ale institutiei. Evenimentul va fi animat de Cvartetul Concordia. O alta expozitie retrospectiva va fi deschisa oficial simbata, 31 ianuarie, de la ora 12, si va fi dedicata sculptorului clujean Lorincz Lehel, cu ocazia implinirii virstei de 75 de ani.    F. T.

Click

Clubul Diesel a fost arhiplin la concertul Parov Stelar de la sfirsitul saptaminii trecute, fiind prezenti peste 400 de spectatori. Artistii au cintat la Cluj dupa 17 ore de calatorit pe traseul Linz - Viena - Timisoara fara pauza, astfel ca recitalul a inceput mai tirziu cu o ora. A fost ultimul concert in formula actuala, urmind sa fie preluata o alta solista. Se va realiza un film de 45 de minute cu filmari din concert, incluzind interviul luat de Catalin Stefanescu lui Marcus Fureder in pauza.

Somajul face ravagii

Numarul somerilor ar putea urca cu pina la 20-25 de milioane de persoane in toata lumea, pina in 2010Dupa ce statele din zona Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) au inregistrat in 2007 cea mai mica rata a somajului din 1980, de 5,6%, acum situatia s-a schimbat radical. OCDE si Organizatia Internationala a Muncii (OIM) estimeaza ca numarul somerilor ar putea urca cu pina la 20-25 de milioane de persoane in toata lumea, pina in 2010, atingind un record de 210 milioane someri la sfirsitul lui 2009. Acest fenomen a afectat in 2008 majoritatea economiilor puternice, inclusiv cea a Germaniei. Bancile, sectorul constructiilor, piata auto, a otelului si telecomunicatiilor au intreprins reduceri masive de personal.     Cea mai grava recesiune economicaEuropa, care se confrunta cu cea mai grava recesiune economica de la al Doilea Razboi Mondial incoace, vede apropiindu-se din nou spectrul somajului in masa, de care crezuse ca a scapat, intr-un context de nesiguranta deja tot mai mare pe piata muncii. Nivelul somajului din zona euro a crescut la 7,8% in noiembrie, cel mai inalt din ultimii aproape 2 ani. In urma cu un an, era de 7,2%, cel mai scazut nivel de la formarea zonei euro, in 1999, dar din toamna continua sa creasca. Potrivit previziunilor Comisiei Europene, recesiunea ar urma sa fie insotita de o crestere a nivelului somajului de aproape trei puncte in zona euro, intre 2008 si 2010, urmind sa treaca anul viitor pragul de 10%, pentru prima data in ultimii 10 ani.     Spania si Irlanda, serios afectateUnele state sint deja serios afectate, ca Spania, a carei crestere se baza pe numeroase contracte precare in domeniul constructiilor sau serviciilor, sectoare lovite in plin de criza. Nivelul somajului, cel mai mare din UE, a crescut deja cu aproape cinci puncte de la sfirsitul lui 2007, la 13,4%, si va continua sa creasca pina la 18,7% anul viitor, potrivit CE. Irlanda, care pleca de la un nivel mai scazut, se confrunta la rindul ei cu explozia numarului somerilor, iar in Marea Britanie s-a atins deja un virf din 1999 pe cele 3 luni incheiate in noiembrie. Franta sau Germania, unde piata muncii este considerata mai putin flexibila, incep de asemenea, dar mai lent, sa fie cuprinse de criza. Nivelul somajului ar urma sa creasca in Franta intre 2008 si 2010, ajungind la 10,6%, iar in Germania va creste cu un punct, ajungind la 8,1%, potrivit Bruxellesului.     Tensiuni sociale in Europa"Pentru unele state, unde somajul incepuse sa scada din 1993 sau 1997, exista riscul revenirii la situatia anilor '80 si '90", cind Europa se confrunta frontal cu problema somajului, explica Andrew Wattm, economist la Confederatia europeana a sindicatelor. Printre cele mai afectate sectoare urmeaza sa fie cel auto si financiar. Evolutia risca sa alimenteze frustrarile si tensiunile sociale, in timp ce, prin liberalizarea treptata a pietelor muncii in numeroase state europene, in ultimii 20 de ani, numarul slujbelor temporare creste. "Tendintele de insecuritate pe piata muncii vor continua sa se accentueze", spune Fabian Zuleeg, care crede ca vor aparea mai multe slujbe pe durata determinata si contracte part time.     Fabian Zuleeg * Analist la Centrul de politica europeana"Recesiunea este severa si va avea un impact asupra muncii in intreaga Europa, nicio tara nu va scapa."

CFR vrea majorari nejustificate

Intr-un comunicat al USER se arata ca "o asemenea majorare a tarifelor nu are justificare economica, din moment ce pretul combustibilului a scazut, taxa de utilizare a infrastructurii nu s-a majorat, iar evolutia cursului valutar avantajeaza CFR Marfa, pentru ca incaseaza valuta".     Uniunea Societatilor de Expeditii din Romania (USER) considera inacceptabile noile conditii contractuale propuse de CFR Marfa si sustine ca operatorul feroviar de stat nesocoteste norme si dispozitii legale in vigoare pentru a-si impune o pozitie de monopol pe piata. "In plus, in conditiile in care conducerea CFR Marfa a admis ca volumul de transport pe calea ferata a scazut brusc in ultimele luni din 2008, politica tarifara ar trebui sa incurajeze atragerea de noi clienti, nicidecum sa-i indeparteze si pe cei existenti printr-o majorare nefundamentata", se mai arata in comunicat. Potrivit sursei citate, noua politica tarifara a CFR Marfa este anticoncurentiala si vizeaza desfiintarea societatilor de expeditii feroviare din Romania, prin adoptarea de masuri coercitive impotriva clientilor care colaboreaza cu operatori privati de transport.

Majorarea pensiilor, abia in septembrie

Majorarea pensiilor cu 9% ar putea fi aminata pina in septembrieMasura ar putea aduce economii bugetare de aproape 1,2 miliarde de euro.     "Pensiile vor creste sigur in acest an, insa este posibil ca punctul de pensie sa ajunga la 45% abia in luna septembrie, intrucit majorarea acestora cu 9% din luna martie ar necesita in 2009 un transfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii de aproape 3,2 miliarde de euro, pentru a acoperi deficitul. Daca s-ar decide aminarea cresterii pensiilor cu inca 7 luni, s-ar putea face economii de aproape 1,2 miliarde de euro", au declarat reprezentanti ai PSD. Astfel, daca majorarea se amina pentru septembrie, deficitul bugetului public de pensii ar urma sa fie in acest an de doar 8 miliarde de lei, potrivit calculelor finantelor. Suma ar urma sa fie acoperita de la bugetul de stat.    Punctul de pensieIn prezent, punctul de pensie este 697,5 lei si reprezinta 41% din salariul mediu brut de 1.693 de lei, luat in calcul de actualul guvern pentru fundamentarea bugetului. Majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie ar insemna o crestere a pensiilor cu circa 9%, potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii. Ultima majorare a pensiilor a avut loc in luna octombrie 2008, cind punctul de pensie a fost majorat la 45% din salariul mediu brut de anul trecut, de 1.550 de lei. Excedentar pina in octombrie 2008, bugetul asigurarilor sociale de stat a trecut pe deficit in noiembrie, cu un minus de 604 milioane de lei. In acest an, dezechilibrul s-ar putea adinci si mai mult, analistii grupului Citi estimind, recent, ca deficitul bugetului de pensii va ajunge la 2% din PIB in 2009.    Inghetarea pensiilor mai mari Pe de alta parte, reprezentantii PSD propun inghetarea cresterii pensiilor mari in acest an, astfel incit de majorarile prevazute de legea pensiilor sa beneficieze doar cei care au venituri mici. "Trebuie sa hotarim daca se impune un nivel maxim pentru care se va aplica aceasta majorarea a pensiilor, iar variantele pe care le avem in vedere vizeaza plafonarea la 1.500-2.000 de lei", au precizat reprezentanti social-democrati.

90 de milioane de lei pentru producatorii agricoli

Sumele reprezinta subventia acordata agricultorilor din sectorul zootehnic pentru productia de carne, oua, miere, informeaza un comunicat emis ieri de Ministerul Agriculturii. Astfel, potrivit sursei, pentru imbunatatirea calitatii productiilor de carne, Ministerul Agriculturii va acorda fermierilor suma de 120 de lei/carcasa de porcine clasa E si 100 de lei/carcasa de porcine clasa U, in valoare totala de 32.727.450 de lei. De asemenea, in vederea imbunatatirii calitatii si a parametrilor de productie in cresterea efectivelor de pasari, se va acorda un sprijin financiar de 1,6 lei/cap pui broiler, in valoare de 41.079.547 de lei. Totodata, pentru incurajarea productiei de oua de consum, va fi acordata fermierilor suma 0,05 lei/ou, in valoare totala de11.334.246 de lei. In acelasi timp, pentru optimizarea calitatii productiei de miere de albine, Ministerul Agriculturii le acorda fermierilor sprijinul financiar de 200 de lei/familia de albine, in cuantum de 3.048.920 de lei.     Platile catre fermieri urmeaza a fi efectuate de catre Agentia de Plati pentru Interventie in Agricultura (APIA), incepind de ieri, suma alocata inglobind si restantele pentru a doua jumatate a lunii octombrie si pentru luna noiembrie a anului 2008. Ministerul Agriculturii a mai acordat pentru platile nationale directe complementare pe 2008 la bovine, la speciile ovine si caprine si plati compensatorii acordate fermierilor din zonele cu handicap natural din zonele montane.

Pe scurt

Leul isi revine putinLeul s-a apreciat ieri cu aproape 3 bani, la un curs de referinta afisat de BNR de 4,2634 de lei/euro, miscare în ton cu regiunea. BNR afisase vineri un curs de 4,2910 lei/euro, dupa ce joi referinta ajunsese la 4,3127 de lei/euro, virf istoric pentru cursul de schimb. "Leul s-a apreciat pe fondul îmbunatatirii sentimentului regional. În prima parte a zilei, miscarea a fost mai puternica, ulterior cursul urcind, pe fondul marcarilor de profit", a declarat un dealer pentru NewsIn. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat ieri de BNR marcheaza aprecierea monedei nationale cu aproximativ 5 bani (1,8%), pina la 3,2890 de lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,3496 de lei/dolar, care a reprezentat un virf al ultimilor 4 ani si 4 luni.    A. D.Reduceri la comisioane si tarifeBursa de Valori Bucuresti (BVB) ii convoaca pe actionari pentru aprobarea unor scutiri si reduceri ale tarifelor si comisioanelor percepute pentru operatiunile pe pietele pe care le administreaza, arata un comunicat transmis luni de operatorul de piata. Actionarii sint convocati in 24-25 februarie, adunarea generala urmind sa se desfasoare la distanta, prin intermediul sistemului informatic administrat de BVB. Bursa le cere actionarilor aprobarea unor scutiri si reduceri ale tarifelor si comisioanelor practicate pentru operatiunile pe pietele reglementate la vedere si la termen, precum si pentru sistemul alternativ de tranzactionare, inclusiv pentru piata Rasdaq, in linie cu bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2009. Totodata, Bursa va propune Guvernului un pachet de masuri pentru relansarea activitatii.    L. P.Producatorii americani cer ajutorProducatorii americani de componente auto, loviti puternic de criza economica, vor solicita ajutoare de stat in valoare totala de cel putin 10 miliarde de dolari, decontate din programul national de sustinere a sistemului financiar. Reprezentantii companiilor de profil au discutat, pe parcursul lunii ianuarie, cu oficiali ai Trezoreriei si administratiei Obama si intentioneaza sa transmita, in curind, o solicitare oficiala pentru accesarea fondurilor, potrivit presedintelui unei asociatii patronale ce reprezinta interesele firmelor producatoare de componente auto. Oficialii sectorului componentelor pentru autovehicule considera ca problemele de pe piata auto pun in pericol siguranta citorva sute de mii de locuri de munca in industria de profil, insa ameninta si restructurarea gigantilor General Motors si Chrysler, care au primit ajutoare de stat in valoare totala de 17,4 miliarde de dolari.    L. P. CIR a ajuns la 10.000 de membriClubul Intreprinzatorului Român (CIR), fondat de Banca Transilvania, a ajuns anul acesta la 10.000 de membri. Lansat pe piata la sfirsitul anului 2006, Clubul a organizat pina acum peste 300 de sesiuni de training cu peste 30 de tematici, sustinute în 56 de orase. Primele cursuri din acest an, dedicate micilor întreprinzatori, vor începe în 29 ianuarie, la Cluj-Napoca si Oradea, si vor aborda subiecte de interes pentru aceasta perioada, inclusiv recomandari practice, valabile în perioade dificile. Anul trecut, in completarea ofertei Clubului, a fost initiat si un Program de networking, in cadrul caruia membrii pot beneficia de reduceri acordate de catre companiile care fac parte din aceasta retea. In program s-au înscris pina acum 80 de firme, iar discount-urile sint aplicate la achizitionarea de produse si servicii din diverse domenii.Director nou la Ursus BreweriesDiana Klusch este, începind cu luna ianuarie 2009, noul director de Corporate Affairs al companiei Ursus Breweries. Diana Klusch vine din industria farmaceutica, unde a detinut functia de Director de Comunicare al Grupului A&D Pharma.Totodata, ea are o experienta de peste 13 ani în comunicare, marketing si management dobindita la Procter&Gamble. Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller, este unul dintre cei mai mari producatori de bere din România, cu o cota de piata estimata de 26,3%. Compania detine patru fabrici de bere, în Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, avind peste 1.500 de angajati. Marcile Ursus Breweries sint Peroni Nastro Azzurro, URSUS, Redd's, Timisoreana, Stejar, Ciucas si Pilsner Urquell.    A. D.Scumpiri la PetromCompania Petrom, controlata de grupul OMV din Austria, a majorat de ieri preturile de referinta la benzina si motorina, cu 9 bani, respectiv 6 bani/litru. Astfel, benzina Premium fara plumb 95 costa 3,02 lei/litru, benzina Top Premium fara plumb 99 plus este 3,35 de lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 costa 3,12, respectiv 3,75 de lei/litru. In paralel, litrul de motorina Top Euro Diesel 5 / Top Nordic Diesel este 3,42 de lei, motorina OMV Sprint Diesel este 3,47 de lei, motorina Euro Diesel 5 costa 3,29 de lei, iar litrul de motorina OMV Alpin Diesel este 3,75 de lei. Preturile Petrom pot varia cu maximum plus/minus 5% fata de preturile de referinta. Anterior, compania a majorat preturile de referinta la carburanti (benzine si motorine) cu 6 bani, începind cu 17 ianuarie.    A. D.

Functionarii publici, remunerati dupa performante

El a aratat ca cele 20.000 de persoane angajate pentru acest lucru au avut performante slabe.     "Cei aproape 20.000 de oameni care lucreaza in acest domeniu au avut grad de absorbtie zero euro in 2007, zero euro in 2008 si au primit bine mersi si salarii, si sporul de 70%. Incepind cu bugetul din 2009 vrem sa stabilim foarte clar ca cei care isi fac treaba si banii ajung la beneficiar, fie ca este taran, fie ca este firma care depune proiect, isi vor primi si salariul, si sporul", a declarat Nica.     Revenind la subiectul disponibilizarii a 20% din functionarii din aparatul central, vicepremierul a aratat ca Ministerul de Finante asteapta in cursul zilei de astazi propuneri din partea ministerelor pentru ca numarul de persoane la care se va renunta sa fie cunoscut inainte de terminarea proiectului de buget.      Nica a spus ca personalul excedentar angajat "fara nici un fel de discernamint" in ultimii 2 ani de zile a dus la "o triplare sau cvadruplare a numarului de angajati din aparatul central". "Acestia au salarii foarte mari, nu-si justifica activitatea, decit consumul de cafea", a declarat Dan Nica.      Intrebat pe ce criteriu vor fi alesi cei propusi spre disponibilizare, vicepremierul a spus: "Pe criteriul ca cei care au ca unica ocupatie sa bea cafeaua pleaca acasa, cei care au ceva de facut in ministere vor ramine".      Banii europeni sint o sursa "formidabila" de finantare a economiei, iar Romania va primi in 2009 de la Uniunea Europeana fonduri nerambursabile de 5,9 miliarde de euro, pe care va trebui sa le foloseasca pentru proiecte fezabile si credibile, a declarat, pe 16 ianuarie, presedintele Traian Basescu.      "Pentru anul acesta vom avea la dispozitie 5,9 miliarde de euro. Inlesnirile sint foarte importante si guvernul le va analiza. Banii nerambursabili sint sursa reala de miscare a Romaniei in aceasta perioada de criza", a mai spus Basescu.

Tunurile pe Nastase

Nastase este considerat de Ion Iliescu drept cel mai serios contracandidat al lui Traian Basescu"Cred ca este vorba de o speculatie. Sigur, exista intentia de a se folosi Comisia Europeana pe post de sperietoare pentru a se justifica presiunile politice interne. Acum si in "Frankfurter Allgemeine Zeitung" a fost aratat acest lucru. Eu nu cred ca este vorba de colegi din cadrul PSD, cred ca este vorba de cei care si pina acum au incercat fara succes sa dea aceasta conotatie politica unei actiuni care in mod evident ascunde niste interese concrete in acest an electoral", a spus Adrian Nastase, ieri, inaintea sedintei Biroului Permanent al PSD, cu privire la articolul aparut in presa germana in care se acredita ideea ca PSD ar sacrifica personaje grele din partid pentru ridicarea monitorizarii CE.    Cel mai puternic contracandidatPe de alta parte, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, considera ca atacul direct la adresa lui Adrian Nastase din articolul aparut in presa germana reprezinta o incercare de discreditare a liderului PSD deoarece, acesta este cel mai puternic contracandidat al lui Traian Basescu in cursa pentru presedintie.      "Vad ca se tot revine si tocmai in momentele acestea cind situatia politica este asa cum e. Acest atac direct la adresa lui Nastase, cind ani de zile s-a vazut ca nu e nici o substanta in toata aceasta chestiune, e clar ca are o anumita tinta: discreditarea lui Nastase, care este cel mai puternic contracandidat al lui Basescu. Asta este realitatea", a comentat Ion Iliescu articolul din "FAZ", sustinind ca "orice este posibil".    Nastase pastreaza discretiaAdrian Nastase s-a aratat insa rezervat in privinta unei eventuale candidaturi la presedintie, aratind ca PSD, ca partid secund intr-un Guvern controlat de actualul sef al statului, are sanse putine de a-si sustine un candidat propriu. Intrarea PSD in Guvern a declansat o lupta singeroasa pentru putere intre diferitele grupari, social-democratii cochetind chiar cu ideea de a oferi Comisiei Europene judecarea unor personaje grele din partid precum Adrian Nastase in schimbul incheierii monitorizarii pe Justitie, scrie presa germana.    Nemtii critica aliantaUn articol din "Frankfurter Allgemeine Zeitung", intitulat "Haita de lupi carpatini la putere", analizeaza "lupta pentru ciolan" a guvernarii PDL-PSD, esecul presedintelui Traian Basescu de a reinnoi clasa politica si testul reinnoirii mandatului lui Daniel Morar la sefia Directiei Nationale Anticoruptie ca ultima institutie functionala de pe vremea reformelor din 2005-2006. "Puterea se imparte intr-un nou mod la Bucuresti de cind guverneaza marea coalitie dintre PDL si PSD. Inainte, pe mostenitorii politici ai lui Ceausescu ii unea ura fata de presedintele Basescu, fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, si procurorul-sef Daniel Morar, numit de aceasta in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie. Acum, cind tocmai Basescu le-a facut posibila reintoarcerea la putere, postcomunistii se arunca unul impotriva altuia cu o ura ce aduce mai degraba a haite de lupi carpatini decit a intrigi complicate de palat bizantin", comenteaza ziarul german.    Adrian Nastase * Presedinte CN al PSD"Am aratat ca am foarte mari rezerve in a candida, pentru ca imi este clar ca partidul, acum in pozitia secundara la guvernare, din pacate, in aceasta alianta care este controlata si coordonata de Traian Basescu, ar avea dificultati in a-si sustine un candidat propriu."

Pe scurt

Cercetatorii trag de mineca GuvernulAsociatia oamenilor de stiinta romani "Ad Astra" a trimis Guvernului Romaniei o scrisoare deschisa prin care solicita alocarea, pentru anul 2009, de la bugetul de stat, a cel putin 6% din PIB pentru Educatie si 1% din PIB pentru Cercetare, conform prevederilor Pactului National pentru Educatie. "Asociatia apreciaza intentiile Guvernului de a promova, in conditiile crizei economice, o politica bugetara echilibrata, inclusiv prin eliminarea cheltuielilor nejustificate si alocarea de fonduri catre domenii considerate de interes strategic, in special catre educatie si cercetare", se arata in comunicatul remis de "Ad Astra", care mai mentioneaza ca, in cazul in care Educatia si Cercetarea - activitati cu impact pe termen mediu si lung - nu vor primi bani, se va ajunge la o adincire a crizei economice, precum si la ingustarea spectrului de solutii pentru rezolvarea acesteia.    L. P.Ionescu revine la Garda de MediuSilvian Ionescu a fost numit comisar general al Garzii Nationale de Mediu, Bogdan Marcel Pandelica a fost numit presedinte al Autoritatii Nationale Pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), iar Ioan Andreica - secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii Regionale, potrivit deciziilor lui Emil Boc.     Ionescu si Pandelica preiau functiile detinute pina in prezent de Gheorghe Constantin Rusu (Garda de Mediu) si Dan Vlaicu (ANPC).      Premierul a mai numit-o pe consiliera lui Theodor Stolojan, Andreea Vass, consilier personal la Cancelaria Primului-Ministru. Constantin Dan Negru a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Tineretului si Sportului.    NewsInMoraru, schimbatDirectorul general al Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a fost schimbat din functie printr-o decizie semnata de secretarul general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu. Directorul general este ales de Consiliul de Administratie al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" dintre membrii acestui for si numit de secretarul general al Camerei Deputatilor. Liviu Moraru a fost numit in 2006 de fostul secretar general al Camerei Deputatilor, Georgeta Ionescu (PNL). Numirea sa a stirnit dispute in cadrul Aliantei PNL-PD, democratii conditionind sprijinul pentru candidatura lui Bogdan Olteanu la presedintia Camerei Deputatilor de nominalizarea unui democrat la sefia Monitorului Oficial. Noua conducere a regiei va reveni PDL, potrivit intelegerii dintre PSD si PDL, vehiculindu-se numele lui Mircea Marinescu.    L. P.