Trupa argentiniana Rafaga va concerta in luna martie la Bucuresti, la Sala Polivalenta, a declarat, ieri, Radu Fornea, promoterul evenimentului. Cei 12 membri ai formatiei Rafaga vor concerta pentru a doua oara in Romania intr-un spectacol care va avea loc pe 9 martie, la Sala Polivalenta din Bucuresti. „In deschidere vor evolua trupele autohtone Korekt si Valentino, care cinta acelasi gen muzical", a spus Fornea. Pretul unui bilet va fi intre 15 si 30 de euro, iar tichetele se vor pune in vinzare peste doua saptamini. Organizatorii intentioneaza sa realizeze un mini turneu care sa cuprinda si orasele Bacau, Brasov, Cluj si Chisinau. „Speram sa reusim sa realizam si aceste concerte, insa, pentru moment, nu este nimic stabilit. Sintem la stadiul de discutii", a adaugat Fornea.Recorduri de vinzariRafaga a mai cintat in Romania in 2003, la festivalul Tuborg din Piata Constitutiei. Trupa Rafaga s-a format in 1994 in Argentina si, trei ani mai tarziu, a concertat in tari ca Uruguay, Peru sau Bolivia, pentru ca in 1999 sa devina una dintre cele mai apreciate trupe in Spania. Formatia, care are sapte albume lansate pina in prezent, a primit Discul de aur pentru vinzari record in tari ca Suedia, Elvetia si Romania. Cel mai recent hit al celor de Rafaga, „Suave", este inclus pe albumul „Best Of" al argentinienilor. Albumul contine cele mai de succes piese ale lor. „Un rafaga de amor", „Mentirosa", „La luna y tu" si „Enamorado de ti".
Institutiile de presa americane au concediat in 2006 de doua ori mai multi jurnalisti decit in 2005, aproximativ 18.000 de persoane, ca urmare a migrarii cititorilor in presa electronica, arata un studiu recent, citat de agentia AFP. Cresterea este semnificativa, circa 88% fata de anul 2005, cind au fost concediati 9.500 de jurnalisti, potrivit unui studiu realizat de cabinetul de cercetare Challenger, Gray and Christmas, cu sediul in New York. De asemenea, numai in primul semestru al lui 2007, a fost anuntata restructurarea a alte 2.000 de posturi in presa, potrivit aceluiasi studiu. „Aceste grupuri mass-media vor continua sa reduca din posturi in timp ce-si vor schimba strategia pentru a se focaliza pe media electronica", a declarat directorul cabinetului Cercetare, John Challenger. Nu mai e profitabilIn concluzia cercetarii realizata de Challenger, Gray and Christmas se afirma ca trusturile de presa nu au alta alegere decit sa fie cit mai prezente pe internet. Un recent studiu al centrului de cercetare Pew, citat de AFP, arata ca 43% dintre americani citesc stirile pe internet, in timp ce doar 17% citesc presa scrisa. „Conjunctura va fi dificila pina cind grupurile vor gasi mijloacele de a face tot atitia bani prin serviciile lor online citi pierd, in prezent, cu presa scrisa", a adaugat directorul.
Starul pop Michael Jackson s-a intors in America, la un an si sapte luni de la procesul de molestare sexuala a unui minor, in care a fost gasit nevinovat, potrivit site-ului metro.co.uk. Purtatorul de cuvint al lui Jackson, Raymone K. Bain, a confirmat intoarcerea starului in Statele Unite, dupa exilul autoimpus in 2005, dar a refuzat sa dezvaluie unde anume se afla artistul pe teritoriul Americii. Bain a motivat refuzul prin faptul ca astfel protejeaza siguranta cintaretului. Jackson parasise America dupa ce a fost achitat in procesul de molestare sexuala a unui minor, in iunie 2005. El a trait in Bahrein, apoi in Franta, dar si in Irlanda, unde lucreaza la un nou album, cu Will.i.am de la trupa Black Eyed Peas. Momente grele in carieraStarul si-a infiintat si o casa de discuri, Two Seas, impreuna cu unul dintre membrii familiei regale din Bahrein, la inceputul lui 2006. Michael Jackson incearca in ultima vreme sa-si resusciteze cariera muzicala. Starul a avut o serie de aparitii in public, printre care cea de la ceremonia World Music Awards, care a avut loc la Londra, pe 15 noiembrie, unde a primit premiul onorific Diamond Award, pentru intreaga sa contributie in muzica. Cintaretul si-a dezamagit insa fanii pentru ca, la prima sa aparitie in Marea Britanie, dupa o pauza de noua ani, nu a cintat decit citeva versuri din piesa „We Are The World". Aceasta a fost prima aparitie a vedetei pe o scena de concert de la proces.
Iesita din concursPrimele speculatii privind asemanarea dintre „Make-it" si „Risin'" au aparut in urma cu doua zile pe site-ul www.belgovision.com si au fost preluate de alte site-uri dedicate Eurovision-ului si de presa centrala din Romania. „In aceste conditii, tot azi, am decis eliminarea din concurs a acestei melodii", a adaugat Manoliu.„Regretam cele intimplate, dar, daca am fi trecut cu vederea aceasta situatie, riscam sa transformam intr-o mascarada intregul concurs", a explicat el. „Giulia Nahmany este o solista cu o voce buna, si-a demonstrat calitatile la Cerbul de Aur si ne pare rau pentru cele intimplate. Insa, speram ca aceasta situatie sa le dea de gindit celor care nu trateaza cu toata seriozitatea concursul", a incheiat Dan Manoliu. „Acceptam pozitia TVR, dar sintem dezolati", a declarat compozitorul piesei, Papa jr. „Cazul se investigheaza, dar e mare diferenta intre similaritate si plagiere. Nu am apucat sa ascultam melodia pe care se spune ca am copiat-o, stim doar ca a venit o contestatie din partea EMI Belgia catre EMI Romania. Noi vom merge mai departe", a incheiat Papa jr. Giulia traieste si in Romania si in Israel. Ea a fost VJ la MCM Romania si a reprezentat Israelul la Cerbul de Aur.11 concurentiDupa eliminarea lui Nahmany, in prima semifinala a selectiei nationale pentru Eurovision 2007, programata astazi, vor intra doar 11 piese, in loc de 12. Concurentii sint trupa Wassabi alaturi de Morandi, Jasmine, Spitalul de Urgenta, Respect, Daniela Raduica, Desperado si Tony Poptamas, New Effect feat. Moni-K, Locomondo, RedNex feat. Ro-Mania, Nico si Gabriel Huiban. In cea de-a doua semifinala, din 3 februarie, vor concura Moni-K, Simplu & Andra, Tibi Scobiola, Nico, Celia, Ada (Alexandra Badoi), Wassabi, Desperado si Tony Poptamas, Indiggo, Ionut Ungureanu (Provincialii), Trupa Veche si Marcel Pavel.Calificati directCele mai bune sase piese din fiecare semifinala, alese de un juriu tinut secret, dar si prin voturile telespectatorilor, vor intra in faza finala. Ponderea televotingului este de 50%. Tot azi, a fost lansata si sectiunea de forum dedicata Eurovision 2007, la adresa www.forum.tvr.ro. Marea finala, la care participa 12 melodii, va avea loc in data de 10 februarie 2007. Toate cele trei etape ale competitiei vor fi transmise in direct la TVR 1. Finala internationala din acest an va avea loc pe 12 mai, la Helsinki, ca urmare a faptului ca, in 2006, concursul a fost cistigat de trupa finlandeza Lordi. In acest an, Romania este calificata direct in finala Eurovision Song Contest 2007, datorita locului patru obtinut de Mihai Traistariu la editia din 2006, desfasurata la Atena.
Alina Cojocaru, prim-balerina la Covent Garden, va aparea, astazi, pe BBC Two, intr-o inregistrare a baletului „Frumoasa din padurea adormita", iar in a doua jumatate a lunii martie va dansa intr-un alt balet bazat pe muzica de Ceaikovski, „Oneghin", pe scena Operei Regale britanice. Balerina de origine romana obisnuieste sa asculte Ceaikovski pe iPod. „Cind ma pregatesc pentru un rol, imi pun intotdeauna muzica acelui balet pe iPod", spune Alina Cojocaru intr-un interviu din cotidianul The Independent. Ea adauga, insa, ca n-ar vrea sa aiba acasa CD-uri cu muzica din baletele lui Ceaikovski. „Operele lui, un concert de pian sau o simfonie, da, dar muzica din baletele lui pe care le interpretam? Niciodata!".Roluri clasiceAlina Cojocaru a dansat toate baletele principale ale lui Ceaikovski. A fost Aurora in „Frumoasa din padurea adormita", Clara in „Spargatorul de nuci" si Odette/Odile in „Lacul lebedelor". „Imi plac toate. Sint foarte clasice si cele mai traditionale si cunoscute balete din repertoriu. Sint totodata cele mai problematice, pentru ca toata lumea stie ce ar trebui sa se intimple si cum ar trebui sa arate", explica balerina in virsta de 25 de ani. Intre 16 si 31 martie, Alina Cojocaru va urca pe scena Operei Regale britanice, alaturi de partenerul ei, Johan Kobborg, in productia „Oneghin".
Cine latra si e mic?Un catel pe nume Pik.Latrind parca-n armonie,Cinta, parc-o simfonie.Cite-odata asa „expune", Parc-ar spune-o rugaciune. Are botic negru si scurt,Blana-ondulata, ros-aramie,Si, ca pe-un bibelou superb expus, Il privesti de jos in sus. Catel mic, dar strengar mare,Papa numai bunatati, Sta in casa, doarme-n patSi ii place alintat. Cine-l vede si-l priveste:- „Un catel cum nu mai este!"Sint cu totii de acord:- „Nu-s ca Pik pe-acest pamint". (Ioan D. Bardas, Sibiu)
Mic sau mare?In momentul in care ii adoptam, toti cateii sint mici si dragalasi. Dar trebuie sa tinem seama de faptul ca vor creste intr-un an cit noi in 14. Daca aveti curte sau sinteti convinsi ca aveti, zilnic, timp de o plimbare in aer liber, puteti opta linistiti pentru un ciine de talie mare. Atentie, totusi - ciinii de talie mare pot fi foarte incomozi in apartament. Riscati sa nu mai aveti loc pe canapeaua din sufragerie. Iar cind aveti musafiri este foarte neplacut ca Dogul dumneavoastra German (care saliveaza abundent vara) sa se scuture si sa arunce stropi pe rochia cea noua a colegei de serviciu! Ciinii de talie mare, in special cei de paza si aparare, protejeaza interiorul locuintei si tot ceea ce contine aceasta, astfel incit, chiar daca permit oamenilor noi sa intre, sint foarte greu de convins sa-i lase sa iasa.Ciinii de talie mijlocie prefera curtea, dar majoritatea se adapteaza destul de bine la viata in apartament. Cu toate acestea, miscarea zilnica nu trebuie neglijata, pentru ca au tendinte de ingrasare in cazul in care duc o viata prea sedentara.Ciinii de talie mica sint, in general, cei din grupa ciinilor de agrement, care se adapteaza perfect mediului de interior. Sint ca niste jucarii cu blana si ochi vioi, care invioreaza atmosfera casei si fac deliciul musafirilor. In general sint foarte temperamentali, au metabolismul mai rapid decit rudele lor de talie mare si nu stau locului nici o clipa. Apatia si plictiseala unui ciine de talie mica sint simptome clare de boala. La ciinii de talie mare, de obicei mai seriosi si mai greoi, se depisteaza mai greu primele semne ale unei maladii. Par scurt sau lung?Daca ati decis ca viitorul prieten cu blana va sta in casa, ar fi bine sa va orientati catre o rasa cu par scurt. Parul lung necesita ingrijire speciala, iar in perioadele de napirlire (primavara si toamna) este o adevarata pacoste pentru canapele si covoare! Pentru casa sint recomandati Caniche-ul sau Fox Terrierul, carora le cade parul in cantitati neglijabile pe tot timpul anului. Daca ati decis ca va sta in curte, puteti alege o rasa sau o varietate cu par lung, fara probleme. Totusi, parul lung trebuie ingrijit chiar si la ciinii de curte. Daca nu este pieptanat aproape zilnic, parul lung se incurca atit de tare incat capata aspectul pislei si unica metoda de a rezolva problema este o tunsoare cazona.Atit ciinii cu par lung cit si cei cu par scurt pot avea paraziti. Puricii si capusele se pot lua foarte usor din iarba sau ii putem aduce in casa chiar noi. Este foarte important sa deparazitati ciinele periodic, cu o frecventa crescuta in timpul verii. Linistit sau energic?„Ciinele seamana cu stapinul" nu este o zicala lipsita de sens. Prietenul nostru se adapteaza personalitatii noastre, se umanizeaza. De la inceput este bine sa alegeti o rasa al carei temperament se apropie de al vostru. O persoana agitata si activa are nevoie de un catel energic. O persoana calma are nevoie de un catel linistit. Uneori insa, contrastele se atrag. O persoana melancolica nu are decit de cistigat daca isi alege un terrier zbuciumat si tonic! Bichonul Maltez Inaltime: mascul 21 - 25 cm; femela 20 - 25 cmGreutate: mascul 3 - 4 kg; femela 3 - 4 kg.Culoarea parului: alb curat sau sidefiuCaracteristici: Ciine foarte elegant, avind intregul corp, capul, coada si picioarele pina la labe acoperite cu par lung. Capul este proportionat fata de corp, craniul lat si plat, stopul marcat, botul destul de lung, proportionat fata de cap, acoperit cu par lung, nasul negru, bine dezvoltat, cu narile deschise. Ochii sint foarte expresivi si inteligenti, rotunzi si mari, de culoare inchisa. Urechile de forma aproape triunghiulara, atasate sus, de lungime mijlocie, atirna lateral, acoperite cu par lung, ondulat, care ajunge pina la umeri. Trupul este de forma patrata, pieptul adinc, ajungind pina la coate, spatele drept. Picioarele anterioare sint drepte si scurte, cu osatura fina, cele posterioare puternice, musculoase, cu jaretul in unghi. Labele sint rotunde. Coada este destul de lunga, purtata rulat deasupra spatelui, acoperita cu franjuri bogate. Parul lung, fin, matasos, des, stralucitor si foarte bogat, este uneori ondulat.Origine: Intre rasele Bichon, Maltezul este cel mai vechi. Exista inca din epoca faraonilor. In privinta originii sint mai multe pareri, cea mai des sustinuta idee este aceea ca provine din regiunea Malta. Temperament: Ciine inteligent, vioi, istet, atasat, vigilent.Utilizare: Un excelent ciine de apartament si un bun insotitor. Se poate dresa pentru reprezentatii de circ.Alte tipuri: Bichonul cu par cret, Bichon Bolognez, Bichon Havanez, Bichon mic tip leu.
Antrenamente cu GrilaDupa demisia lui Fleseriu din functia de antrenor al formatiei de baschet feminin Magic Sibiu, echipa a fost pregatita de capitanul Felicia Grila. Ca si Mircea Vulc, Fleseriu a evitat sa se mai implice in pregatirea echipei. A lasat totul pe mina fetelor. Le-a ajutat doar cu sfaturi de pe margine. „Am decis sa le las sa se descurce singure. Au fost doua infringeri pe care nu mi le pot explica. M-am gindit ca am gresit eu tactica si, de aceea, am decis sa renunt. Nu le las de izbeliste si le mai ajut cu ceea ce pot. O sa stau in tribuna si la meci si daca vor avea nevoie de sfatul meu o sa li-l dau", spune Dan Fleseriu. La victorieChiar daca vor juca fara antrenor, sibiencele sint decise sa invinga. Sint constinete de faptul ca o infringere le-ar cobori in clasament si ar pune in pericol intrarea in play-off. „O sa fie foarte greu. Daca pierdem acum, vom cobori pe noua. Nu ne putem permite asa ceva. Dupa ce, la un moment dat, eram foarte aproape de locul cinci, acum ar fi pacat sa picam pina pe noua. Este un moment mai greu, de aceea trebuie sa ne ambitionam si sa trecem cu bine", spune Felicia Grila. CASETAIntilnirile etapei:In aceeasi etapa vor mai avea loc partidele: ICIM Arad - Municipal Tirgoviste, Somes Tiger Dej - National Iasi, Olimpia Bucuresti - Sportul Studentesc Bucuresti, CET Govora - CST Alexandria si Rapid CFR Marfa Bucuresti - „U" MC Cluj-Napoca. Clasament1. Municipal Targoviste 13 13 0 0 1114:624 26 2. BC ICIM Arad 13 10 3 0 1023:704 23 3. Olimpial Bucuresti 13 10 3 0 1040:753 23 4. Sportul Studentesc 13 9 4 0 878:826 22 5. CET Govora 13 7 6 0 854:796 20 6. Rapid CFR Marfa 13 7 6 0 902:839 20 7. MC U Cluj-Napoca 13 6 7 0 918:957 19 8. Magic Sibiu 13 5 8 0 744:921 18 9. CST Alexandria 13 4 9 0 757:987 17 10. CSM U Oradea 13 4 9 0 812:861 17 11. National Iasi 13 3 10 0 757:993 16 12. LAPI Dej 13 0 13 0 649:1165 13
Gala incepatorilorTimp de patru ore, sibienii se vor putea delecta cu un adevarat spectacol al sporturilor de contact. De la ora 14,30, Sala Transilvania gazduieste o gala de kick-boxing, rezervata incepatorilor. Gala programeaza 20 de partide. La concurs s-au inscris 40 de concurenti din toata tara. „Sper sa fie o intrecere interesanta. O sa fie o serie de tineri, care urca pentru prima data in ring. Probabil ca nu o sa fie la fel de spectaculos precum o gala a sportivilor consacrati, dar cred ca va fi frumos. Acum, la ei este elanul tineretii si cred ca se vor angrena bine in lupta. Mi-as dori ca si lumea sa vina intr-un numar cit mai mare la aceasta gala, pentru ca merita", spune Adrian Mihai, organizatorul competitiei. Patru sibieniDintre cei 40 de sportivi prezenti la startul reuniunii, patru vor fi sibieni de la Kudokai Atlassib. Cei patru care vor lupta in aceasta gala sint Vasile Ivan, Alexandru Nitulescu, Lucian Gergulov si Ionut Natea. „Nu se poate vorbi de ce sanse au la victorie. Consider ca sint bine pregatiti, dar nu stiu cu ce adversari se vor intilni. Sper ca toti patru sa invinga. M-ar bucura tare. Si pentru ei ar fi important, deoarece se afla la prima intrecere. Sint convins ca-si doresc mult victoria. Daca si fanii o sa le fie aproape vor avea un atuu in plus fata de adversarii lor directi sa se impuna", spune Adrian Mihai. Ring nouGala de la Sibiu este prima in care se va evolua pe noul ring. Acesta a fost adus la finalul anului trecut, din Olanda, iar costul total a fost de 9.000 de euro. „Era greu sa mai organizam competitii daca nu avem un ring adecvat. A fost o investitie mare, noroc cu sponsorul nostru principal. Sint convins ca acesta este doar un inceput in ceea ce priveste organizarea concursurilor din acest an. Ne vom stradui sa aducem cit mai multe competitii importante aici la Sibiu", spune Adran Mihai. Bilete ieftinePentru a atrage cit mai multi fani la acest eveniment, gazdele concursului au fixat un pret mic pentru bilete. Intrarea generala va fi de 5 RON. „Am vrut sa lasam intrarea libera, dar trebuie sa ne acoperim si noi cheltuielile cu arbitrii si tot restul", spune Mihai.
Dupa o perioada destul de lunga de pauza, handbalistele de la CSM Sibiu revin in campionatul Diviziei A de handbal feminin. In prima etapa din cel de-al doilea retur, elevele lui Gheorghe Badeanu vor juca pe propriul teren, contra celor de la CSM Drobeta Turnu Severin. Invingatoare in precedentele doua confruntari, sibiencele nu-si fac probleme in ceea ce priveste soarta invingatoarei. Singura piedica in calea sibiencelor va fi suprafata de joc, meciul disputindu-se in sala de sport a Armatei, de la ora 14. „Nici nu ne gindim sa nu cistigam acest meci. Sintem clar favoriti. Practic, noi nu ar mai trebui sa pierdem niciun meci in acest retur. Avem cea mai buna echipa si trebuie sa defilam. Numai sa nu avem parte de accidentari, altfel nu vad cum am mai putea pierde sefia acestei serii", spune antrenorul.
Ordinul ANSAlegerile la Fedratia Romana de box au fost oprite in urma dispozitiei date de Agentia Nationala de Sport. Forul condus de Octavian Belu si-a motivat decizia prin urmatorul comunicat: „In temeiul Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, a Hotaririi de Guvern nr. 759/2003 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Sport, cu completarile ulterioare, se revoca convocarea de urgenta a Adunarii generale extraordinare de alegeri a Federatiei Romane de Box din data de 28 ianuarie 2007. In temeiul Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, in baza Hotaririi de Guvern nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, potrivit Hotaririi de Guvern nr. 759/2003 privind organizarea si functionarea ANS, cu completarile ulterioare si conform Ordinului presedintelui ANS nr. 612/07.12.2006, prin care se aproba criteriile si conditiile de finantare a federatiilor sportive nationale, se elimina, de la art.1, pct.1.9, Federatia Romana de Box, avind in vedere ca se afla in situatia de nerespectare a dispozitiilor statutare, ale actelor constitutive, regulamentelor proprii si ale legii", se precizeaza in comunicat. Fara conducereIn prezent, FR de Box nu are presedinte. Dupa alegerile din noiembrie 2004, cind Rudel Obreja a devenit presedintele FR de Box, un grup de contestatari, in frunte cu fostul vicepresedinte al federatiei, Viorel Zamfir, a sustinut ca noul presedinte nu avea de fapt dreptul sa candideze. Contestatia se baza pe o prevedere din statut potrivit careia orice membru al Biroului Federal, care a demisionat, nu mai are dreptul niciodata sa candideze. Rudel Obreja, dar si Francisc Vastag, Adrian Fetecau si Bogdan Stoicescu au demisionat in 2002, in urma unui conflict cu presedintele din acea perioada, Iosif Armas, dar, cu toate acestea, au candidat in 2004, obtinind functii in federatie.
Atletic Sibiu joaca astazi, de la ora 11, al doilea meci din actuala campanie a jocurilor de verificare. La fel ca si miercuri, formatia pregatita de Ioan Luca va juca contra colegei de serie Sparta Medias. In primul meci, Sparta Medias s-a impus la Sibiu, cu 3-2, dupa ce sibienii conduceau la pauza cu 2-0. „Chiar daca este doar un meci de verificare, ne dorim victoria. Daca vom pierde, nu va fi insa nicio mare tragedie. Eu vreau sa vad cum se misca baietii si sa incercam sa stabilim un nou sistem de joc. De asemenea, vreau sa vad care este potentialul jucatorilor care au venit in probe", spune Luca. Pentru sibieni, meciul vine dupa doua zile grele, in care au avut parte de antrenamente mai dure. „E destul de greu. Antrenamentele au avut o intensitate mare si la noi nu o sa fie o prospetime in joc. Oricum, un meci de verificare e binevenit, pentru ca te antrenezi mai bine cu mingea decit fizic", crede Adi Demian.
Acuzatii retraseDecizia este definitiva, intrucit procurorii au ales sa faca direct recurs, nu si apel, asa cum se procedeaza in mod obisnuit, astfel incit, prin respingerea recursului, sentinta este definitiva. Tribunalul Bucuresti a decis, in 4 octombrie 2006, restituirea tuturor bunurilor confiscate lui Valentin Ceausescu in timpul Revolutiei din '89, magistratii ajungind la concluzia ca nu exista niciuna dintre faptele pentru care acesta a fost cercetat si arestat alaturi de fratii sai. Instanta a admis plingerea lui Valentin Ceausescu si a desfiintat toate rezolutiile date de procurori in dosarul in care Valentin Ceausescu a fost acuzat de subminarea economiei nationale si genocid, dosar in care a fost arestat pentru noua luni de zile.Nu s-a doveditValentin Ceausescu a contestat in ultimii zece ani acuzatiile de subminare a economiei de piata si genocid care i s-au adus imediat dupa indepartarea de la putere a parintilor sai, acuzatii pentru care a si fost arestat ilegal, spune el, timp de noua luni. A trimis zeci de memorii si plingeri presedintiei, procurorului general al Romaniei, Ministerului Justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii, dosarul sau ajungind, anul trecut, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care si-a declinat competenta in doua rinduri. Cercetat pentru savirsirea infractiunii de subminare a economiei nationale, fiul cel mare al dictatorilor a fost scos de sub urmarirea penala pentru ca probele de la dosar nu puteau demonstra, in viziunea acelorasi anchetatori, mai mult decit complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. La scurt timp insa, parchetul a constatat ca nici aceasta ultima incadrarea nu subzista, fiind data o noua solutie de scoatere de sub urmarirea penala. Un an a durat pentru ca anchetatorii sa revina din nou asupra ordonantei, considerindu-se ca a intervenit amnistia.Contradictii in dosarValentin Ceausescu a contestat masurile dispuse de organele care au instrumentat dosarele in care el si familia sa au fost cercetati penal. El a aratat gravele contradictii din dosar, faptul ca i-a fost amnistiata o infractiune pentru care a fost arestat preventiv timp de noua luni, chiar inainte de emiterea unui mandat de arestare, dar si ordonantele care dispun succesiv schimbarea incadrarii penale, scoaterea de sub urmarire penala si din redeschiderea urmaririi penale.Isi vrea mostenireaValentin Ceausescu a revendicat bunurile confiscate in decembrie 1989 inca de acum 10 ani, mai intii prin plingeri depuse la Parchetul General, CSM sau Ministerul Justitiei apoi printr-o sesizare a instantei supreme care si-a declinat de doua ori competenta. Ca urmare a deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Tribunalul Bucuresti a fost obligat sa solutionezecererile lui Valentin Ceausescu, desi conform Codului de procedura penala cauza era fie de competenta instantei supreme, fie a unei judecatorii - dupa natura plingerii. Fiul cel mare al familliei Ceausescu a reusit pina acum sa obtina in instanta, alaturi de sora sa Zoia, cea mai mare parte din obiectele personale confiscate in decembrie 1989, insa pe rolul Tribunalului Bucuresti se mai afla inca procesul intentat in urma cu sapte ani Muzeului National de Arta pentru restituirea a 40 de tablouri si sculpturi. Dupa ce instanta se va pronunta asupra celor cinci rezolutii contradicorii din dosarul sau, Valentin Ceausescu vrea sa reglementeze si situatia averii fratelui sau, mort chiar in toamna anului in care a fost scos, prima data, de sub urmarire penala.Pedeapsa drasticaIn decembrie 1989, cind l-au acuzat de subminarea economiei nationale, procurorii au dispus confiscarea tuturor bunurilor ce apartineau familiei lui Valentin Ceausescu. Fostul colonel de justitiei Mihai Ghenus scria in rezolutia de incepere a urmaririi penale: „Azi ne-am sesizat din oficiu ca in perioada 1965 - 1989, Ceausescu Elena si Nicolae au folosit sectia de reprezentare a fostului comitet central pentru scoaterea din circuitul economiei nationale a unor bunuri de imensa valoare in scopul folosirii exclusive a acestora de ei si familia lor, precum si in scopul insusirii unor bunuri".Situatia ramine incurcataValentin Ceausescu vrea sa ceara, pe latura civila, si restituirea bunurilor confiscate fratelui sau, in calitate de mostenitor al acestuia. Procedura este ingreunata de faptul ca nu a fost facuta pina acum nici o expertiza care sa stabileasca ce bunuri au fost sau nu restituite pina in prezent. Valentin Ceausescu se afla inca in proces cu Muzeul National de Arta, la sapte ani dupa ce instanta ii daduse cistig de cauza in privinta a 40 de tablouri, schite si sculpturi pe care fiul cel mare al dictatorilor le primise drept cadou din partea unor artisti renumiti. Valentin Ceausescu a reusit sa faca dovada, pina acum, ca o parte dintre bunuri au fost valorificate inainte de emiterea unui mandat de arestare preventive pe numele sau, dar ca nu se face pomenire niciunde pe parcursul cercetarilor.Evidenta meticuloasaDin procesele verbale redactate de anchetatori reiese ca aproape nimic nu a scapat de controlul parchetului: sute de pixuri, lampi cu sau fara picior, mobilier, perdele, mochete, oglinzi, plafoniere si chiar aplice, bijuterii si tablouri au fost confiscate In total 11 piese de mobilier, 7 covoare, 8 veioze, 4 servicii de vesela, un frigider, un aragaz, o masina de spalat, 7 albume de arta si 400 de benzi si casete audio. La capitolul bijuterii, procesele verbale arata ca din casa lui Valentin Ceausescu au fost ridicate peste 36 de obiecte din aur: pandantive, lanturi, verighete, ace de cravata si brelocuri, butoni, pixuri si stilouri cu penite de aur. In total peste un kilogram si jumatate de metal pretios si aproape trei kilograme de pietre semipretioase. Cele mai importante obiecte sint insa tablourile: peste 42 de picturi in ulei, pe pinza si carton, semnate de autori precum Patrascu, Pallady, Tonitza si Ciucurencu, trei lucrari de grafica semnate Goya si Corneliu Baba, icoane, masti din lemn si obiecte de arta precolumbiana.
Protestul de joi al Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu este un semnal de alarma in ceea ce priveste „indiferenta si lipsa de profesionalism a celor care gestioneaza astazi Finantele Publice", precum si lipsa de respect pentru contribuabili, se arata intr-un comunicat al Biroului de Presa PSD. Social-democratii sustin ca guvernantii au adoptat o atitudine iresponsabila fata de piata de capital si avertizeaza ca perceptia investitorilor fata de Bursa va fi grav afectata, daca masura va ramine in vigoare. Guvernul a hotarit sa impoziteze cu 16 procente cistigurile brute aferente tranzactiilor pe piata de capital, urmind ca pierderile sa fie deduse in cadrul declaratiei de venit din luna mai, iar eventualele diferente de recuperat sa fie platite abia la finele anului. Criza nu a incetatPresedintele Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu, Teodor Ancuta, spune ca suspendarea de joi, de o ora, a sesiunii de tranzactionare a fost o prima forma de protest fata de aplicarea impozitului pe profit. „Practic, prin aceasta decizie a Ministerului Finantelor, vom asista la o creditare a statului de catre investitori. Ceea ce nu este acceptabil", a declarat Ancuta, precizind ca un efect imediat al masurii va fi scaderea lichiditatii pe piata bursiera. La primul protest de la infiintarea BMFM au participat 16 brokeri sibieni, care se gindesc, acum, si la alte forme de a-si exprima nemultumirea, daca Guvernul nu va avea reactia asteptata.
Dupa ce au incercat sa fure absolut tot ce se poate fura, hotii au pus ochii pe bancomate. In noaptea de joi spre vineri, persoane ramase neidentificate au incercat sa sparga un bancomat situat intr-un magazin de linga Primaria Miercurea Sibiului. Hotii au taiat barele de protectie, au spart geamul si au patruns in imobil. Cu ajutorul unui flex, au inceput sa taie seiful bancomatului, in speranta ca vor ajunge si la bani. Au fost intrerupti insa de o patrula de ordine publica si au luat-o la sanatoasa. Politistii incearca acum sa afle cine sint autorii spargerii.Premiera in judetOamenii legii din Sibiu spun ca nu s-au mai confruntat pina acum cu un astfel de caz. „Dupa modul in care au actionat, putem spune ca autorii nu sint din judetul nostru. Noi nu ne-am confruntat pina in prezent cu astfel de cazuri. Nu am avut nici o tentativa de spargere a unui bancomat pina in prezent. De asemenea, presupunem ca autorii sint profesionisti, deoarece stiau exact cum este compartimentat un bancomat si unde trebuie sa taie. Ca sa le dam de urma, nu putem decit sa studiem toate cazurile de acest fel din tara, pentru a compara modurile de operare", spune comisarul sef Mihai Traian Irod, seful Serviciului Investigatii Criminale Sibiu.
Un mediesean a fost lasat fara haine in timp ce dormea. Vina ii apartine in egala masura, deoarece a uitat sa-si incuie usa. In toiul noptii, un barbat a patruns in locuinta sa si i-a furat mai multe obiecte de imbracaminte. Dimineata, cind s-a trezit, somnorosul a anuntat imediat politia. Oamenii legii l-au gasit repede pe autorul furtului. Tinarul, de numai 20 de ani, are antecedente penale. Bunurile sustrase au fost recuperate in totalitate, iar hotul a fost retinut pe baza de ordonanta pentru 24 de ore. El va fi prezentat instantei de judecata Medias, cu propunerea de arestare preventiva.
Cu numai 2 lei noi, sibienii pot admira citeva dintre cele mai rare si mai spectaculoase exemplare de porumbei. Dupa toata oboseala de trei zile, in care stau inchisi in colivii si se lasa admirate de oameni, frumoasele inaripate se aleg doar cu diplome, date de un juriu format de arbitri nationali. Prima expozitieColumbofilii sibieni s-au intilnit pentru prima data in acest an la Grupul Scolar Independenta, in cadrul celei de-a sasea editii a Expozitiei Columbofile de la Sibiu. Cei 32 de membri ai Clubul de Ornament Sibiu 2004 au adus 345 de exemplare de porumbei, din 21 de rase diferite. Expozitia este jurizata de arbitri nationali, care vor acorda celor mai reusite exemplare calificativele de excelent, foarte bun, bun si corespunzator. Expozitia, deschisa vineri, poate fi vizitata pina duminica. Intrarea costa numai 2 lei, iar pentru elevi, studenti si pensionari, 1 leu. Toti sint frumosiCei 32 de sibieni care si-au adus porumbeii la aceasta expozitie nu se pot desparti toata ziua de ei. Printre crescatori se afla si Ioan Baila. Rugat sa ne arate care sint rasele cele mai spectaculoase, sibianul ramine incremenit. Nu poate. „Absolut toti porumbeii expusi aici sint frumosi in felul lor. Dar, in acelasi timp, sint si diferiti. Pot sa va spun care sint cei mai pretentiosi si mai scumpi porumbei expusi. Sint Blondinii. Este o rasa de origine orientala, care face parte din grupa porumbeilor cu ciocul foarte scurt. Sint destul de pretentiosi, sensibili. Un exemplar poate ajunge chiar la 100-150 de euro. Asta, ca sa nu mai spunem ca sint si greu de gasit", spune Ioan Baila.Rase diferitePe linga cei mai scumpi porumbei, un rol de seama il ocupa si rasele romanesti, care sint destul de rare. Atrag apoi atentia, prin penajul lor spectaculos, Voltatii, care sint de diferite feluri: Voltati cu capac pe rosu, pe negru, pe galben, sau pe albastru. La fel de interesanti sint si porumbeii din rasa Maria Stuart, creti sau gulerati, sau cei Capuccino. Regele tuturor, ca marime, este King. Acest porumbel are o statura impunatoare, aratind mai degraba a gainusa, decit a porumbel. Acestia sint de origine americana si sint crescuti pentru expozitii sau special pentru carne. Cei mai cunoscuti sint insa porumbeii Voiajori, aceia care in vechime erau dresati pentru a duce la detinatie biletele sau telegrame. Pasiune devoratoare Intrebat de cind creste porumbei, Ioan Baila nu poate sa raspunda. „Nu este un hobby obisnuit. Nu te apuci pur si simplu de crescut porumbei. Noi, cei care expunem aici, ne-am nascut alaturi de porumbei. Parintii nostri, la fel ca parintii lor, au crescut porumbei. Avem porumbei de cind ne stim...si la cap...stoluri intregi", spune crescatorul, rizind. „Si iti trebuie multa daruire ca sa ii cresti. Trebuie ingrijiti, hraniti, trebuie facuta zilnic curatenie in custi, apoi trebuie urmariti, ca sa vedem cum ii imperechiem...si tot asa. E de munca, dar si satisfactiile sint pe masura", incheie Ioan Baila.
Soferii au si motive de bucurie, chiar daca nu prea mari. Carburantii comercializati in reteaua Petrom vor fi mai ieftini cu 3 bani pe litru, incepind de simbata, ora 0,01. Ca urmare, preturile carburantilor vor fi: ECO Premium - 3,06 lei; Premium 95 fara plumb - 3,04 lei; Top Premium 99A - 3,36 lei; Top Nordic Diesel - 3,03 lei si Euro Diesel 4 - 2,99 lei. Masura de reducere a preturilor practicate de Petrom vine ca urmare a scaderii cotatiilor internationale, adaptata conditiilor de piata din Romania, se arata intr-un comunicat al companiei, remis ieri.
Un cioban de 42 de ani a ajuns in spital dupa ce a fost batut de alti doi oieri. Cei trei colegi de breasla s-au intilnit joi, inainte de masa, la marginea localitatii Ighisu Nou. S-au luat la povesti, iar discutiile lor s-au incins. Doi dintre ei l-au lovit violent pe al treilea, apoi au plecat. Si l-au lasat intins la pamint. Oamenii din sat l-au gasit si au anuntat politia. Victima a ajuns in spital, cu rani serioase. Lucratorii Biroului de Investigatii Criminale vor stabili cu exactitate cauze si conditiile in care a avut loc altercatia. In functie de numarul zilelor de ingrijiri medicale acordate victimei, se va face incadrarea juridica a faptei.
Sibianul Viorel Comanita, propus de PD pentru preluarea presedintiei Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), a primit avizul ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, in urma discutiei pe care au avut-o ieri. Comanita va fi numit pe post, saptamina viitoare, de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. Viorel Comanita detine, in prezent, functia de director general al Directiei de Accize si Tranzite Vamale din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor.
Elevii liceului „August Treboniu Laurian" din Agnita au, de ieri, un Centru de Informare si Documentare dotat la standarde internationale. Investitia depaseste 90.000 de lei noi, insa 40.000 de lei a fost contributia Ministerului Educatiei si Cercetarii. La inaugurare au participat subprefectul Marin Craciun, vicepresedintii Consiliului Judetean, Iosif Moldovan si Gheorghe Dicu, si inspectorul-sef Kristine Manta-Klemens.Dotarea liceului cu un astfel de complex informativ este foarte importanta nu numai pentru elevi si cadrele didactice, ci si pentru comunitatea orasului. La fel de important, dar mult mai greu, este ceea ce urmeaza. „Acum avem conditiile necesare realizarii unui salt important in activitatea de educare si informare. Noua, cadrelor didactice, ne revine sarcina deloc usoara de a obisnui elevii, si nu numai pe ei, sa cunoasca si sa foloseasca fiecare aparat in parte, individual sau in echipa. Sa inteleaga avantajele muncii in echipa, sa devina o obisnuinta folosirea unui echipament de care foarte putini dispun, pentru propria lor devenire profesionala si imbogatirea cunostintelor generale. Deja avem cadre didactice care se specializeaza multiprofesional, pentru a face fata acestei provocari, in care se imbina calitatile de bibliotecar, documentarist, profesor, sociolog etc.", spune prof. Ion Neofit, directorul liceului.
O masina a Serviciului de Ambulanta Sibiu, care transporta un pacient cu epilepsie, a fost implicata, ieri, intr-un accident. Ambulanta tocmai preluase pacientul, dar, potrivit martorilor, soferul nu a pornit semnalizarea acustica si sonora inainte de a demara. A iesit din parcare increzator ca celelalte masini ii vor acorda prioritate si s-a izbit intr-un Mercedes, care circula regulamentar. In urma impactului, nu a fost nimeni ranit. Pacientul din ambulanta a fost preluat de o alta masina si transportat la spital. Politistii au demarat imediat o ancheta. Ei trebuie sa ia declaratii de la toti martorii accidentului si sa stabileasca exact care sofer este vinovat.
La 1 ianuarie 2007 a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului, nr. 121 din 21 decembrie 2006, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, publicata in Monitorul Oficial, nr. 1039 din 28 decembrie 2006. Actul normativ realizeaza cadrul juridic si institutional adecvat aplicarii directe a normelor comunitare in domeniu. In conformitate cu aceasta Ordonanta de Urgenta, punctul de contact al operatorilor cu autoritatile se realizeaza prin Agentia Nationala Antidrog, care functioneaza ca si ghiseu unic, in ce priveste precursorii.In conformitate cu prevederile ordonantei, autorizatiile eliberate in baza Legii nr. 300/2002, privind regimul juridic al precurosilor folositi la fabricarea licita a drogurilor, pentru precursori de categoria I, isi pastreaza valabilitatea pina la expirarea termenului de 3 ani de la data eliberarii, data de la care autorizatia va fi eliberata de Agentia Nationala Antidrog. De asemenea, in termen de 1 an de la intrarea in vigoare a O.U.G 121/21.12.2006, operatorii care desfasoara actiuni cu substante clasificate in categoriile 2 si 3, sunt obligati sa-si declare locatiile, in vederea inregistrarii la Agentia Nationala Antidrog.Pina la aparitia normelor de aplicare ale ordonantei, relatiile cu privire la inregistrarea operatorilor cu substante clasificate, pe categoriile 1, 2 si 3, pot fi obtinute de la Agentia Nationala Antidrog, miercurea si joia, la telefonul 021 3233030.
Acord semnatMartin Bottesch, presedintele CDR Centru si presedinte al CJ Sibiu, Simion Cretu, directorul general al ADR Centru, si ministrul Anca Boagiu au semnat, ieri, la sediul Ministerului Integrarii Europene (MIE), Acordul Cadru de Implementare al Programului Operational Regional 2007-2013. Prin acest acord se pun bazele procedurilor de derulare a viitoarelor fonduri structurale alocate dezvoltarii economice si sociale a regiunii. Fonduri importante Acordul stabileste atributiile MIE ca autoritate de management si ale ADR Centru ca organism intermediar si a intrat in vigoare din momentul semnarii. Incepind din acest an si pina in 2013, judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu au la dispozitie peste 410 milioane de euro. Banii provin din Fondul European de Dezvoltare Regionala si sint destinati finantarii de proiecte care contribuie la dezvoltarea economica si sociala a regiunii. „Pentru noi, ca judet, este important sa asiguram cofinantarea pentru proiectele aprobate prin Planul Operational Regional si care se bucura de finantare prin acest program. Este vorba de un program vast, care va schimba, in linii mari, fata judetului in numai sapte ani, si care cere din partea noastra o mobilizare deosebita atit financiara, cit si profesionala, a institutiilor, dar si a cetatenilor", spune Martin Bottesch.Proiecte eligibileADR Centru va lansa licitatiile cererilor de finantare, va inregistra, evalua si selecta proiectele depuse. Fondurile vor finanta proiectele care se incadreaza pe una dintre cele cinci axe prevazute in Programul Operational Regional. Acestea vizeaza imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, imbunatatirea infrastructurii sociale, consolidarea mediului de afaceri regional si local, dezvoltarea turismului regional si local si dezvoltarea urbana durabila. Vor putea solicita fonduri autoritatile publice locale si judetene, societati comerciale, organizatii neguvernamentale, universitati. Fonduri complementareFondurile derulate prin ADR Centru vor fi completate si de catre alte fonduri gestionate prin reprezentantii la nivelul regional sau judetean ai Ministerului Economiei si Comertului (pentru competitivitate economica), ai Ministerului Educatiei si Ministerului Muncii (dezvoltarea resurselor umane), ai Ministerul Administratiei si a Internelor (pentru dezvoltarea capacitatii administrative) si Ministerului Mediului (protectia mediului).
Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi, intre orele 8,30 si 13,30, se va intrerupe furnizarea curentului electric in comuna Cristian, pe strazile VIII, IX si XIII. Din aceleasi motive, luni, 29 ianuarie, intre orele 10 si 12, se va sista energia electrica in Sibiu, pe strazile: Cimpului, T. Demetrescu, Magheranului, Deva, Arad, Progresului, Paltinis, Margaretelor, I. Pop, Reteganu, Narciselor, Infratirii si Honterus, iar intre orele 10 si 14 pe strazile L. Rebreanu, 9 Mai si C. Hurmuzache.
Migratia pasarilor catre Romania a inceput cu circa o luna mai devreme, insa nu exista riscul de aparitie a unor focare de gripa aviara deocamdata, potrivit specialistilor din domeniu. Reprezentantii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu afirma ca nu exista deocamdata niciun risc de aparitie a virusului pe teritoriul judetului. „Noi nu avem semnale de acest fel. Supraveghem constant situatia si nu am constat nimic suspicios in ultima vreme. Oricum, in caz de aparitie a virsului, sintem pregatiti cu toate dotarile necesare", a declarat dr. Andrei Savescu, purtatorul de cuvint al institutiei.Masuri preventiveStirile despre aparitia gripei aviare in Ungaria si unele semnale in zona de vest a tarii au alertat populatia. „Aparitia unor focare aviare este favorizata si de vremea extrem de calda pentru aceasta perioada a anului, care a facut ca pasarile migratoare sa stationeze mai mult sau unele chiar sa ierneze in judet, iar pericolul nu se poate exclude. De aici si pina la aparitia unui semn de virus este o cale lunga. In ce ne priveste, am recomanda gospodarilor din zonele apropiate lacurilor sa-si tina pasarile inchise, iar la crescatoriile cu efective mari de pasari s-au instituit controale severe in ceea ce priveste respectarea biosecuritatii si efectuarea de teste rapide in scop preventiv", a complectat dr. Savescu.
Publicistii Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu vor colabora cu Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, gazdele talk-show-ului „Altfel", la intervale neregulate, pentru a realiza o emisiune speciala, cu public, intr-un format interactiv. Prima editie va fi difuzata pe 17 februarie, urmind sa fie transmisa, in direct, de la Sibiu. Plesu si Liiceanu vor modera talk-show-ul „Altfel" pina in luna martie. Cei doi oameni de cultura il vor relua, intr-un format nou, din septembrie, alaturi de un invitat.
Achizitia softului pentru evaluarea starii de sanatate a populatiei din Romania costa intre 3.000.000 si 10.000.000 de euro. Evaluarea ii apartine doctorului Sorin Oprescu, senator PSD, presedinte al Comisie de Sanatate din Senat. Dupa ce a pierdut presedintia partidului si a renuntat la cea a organizatiei de Bucuresti, reprezentantul social-democratilor a pornit un atac dur impotriva celui care pastoreste Ministerul Sanatatii. El il acuza pe ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, de faptul ca sub declaratiile pompoase, referitoare la economiile pe care le face in domeniul pe care il conduce, ascunde de fapt intentii de a-si servi propria clientela. Sorin Oprescu spune ca Programul de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei presupune, printre altele, formulare tiparite, expedierea postala a acestora, care inseamna cheltuieli substantiale de la bugetul de stat si mai ales achizitia softului mentionat. Ca alternativa, senatorul PSD ii propune ministrului Nicolaescu sa-i puna la dispozitie tot ce are nevoie contra sumei de un leu. “Ne intrebam daca nu cumva aceste costuri pe care le implica acest program dau ocazia prietenilor domnului ministru de a mai ciupi ceva din bugetul Sanatatii si asa insuficient. Ne putem inchipui cu usurinta cum se vor repartiza lucrarile de editare si tiparire a acestor formulare, a serviciilor de curierat, de elaborare a softului de operare, sau a laboratoarelor pe care tocmai domnia sa le-a promovat. De aceea, putem si propunem domnului ministru, sa facem noi aceasta evaluare, cu specialisti de o probitate profesionala fara pata si sa o punem la dispozitia Ministerului Sanatatii pentru suma modica de un leu”, a spus Sorin Oprescu.
Ministrul afacerilor externe, Mihail-Razvan Ungureanu, a incercat sa ii linisteasca pe europenii care credeau ca la Bucuresti scandalurile politice nu se mai termina. Ungureanu a declarat in cadrul unui interviu ca este putin probabil ca scandalul dintre liderii de la Bucuresti sa provoace alegeri anticipate, ceea ce va permite coalitiei de guvernare sa aplice reformele promise Uniunii Europene. Ministrul de externe a incercat sa minimalizeze si conflictul dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu. Scandalul biletelelor a provocat ingrijorarea UE, oficialii europeni crezind ca Guvernul Romaniei este pe punctul de a se destrama, la nici o luna dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Tocmai de aceea, Ungureanu a tinut sa spuna ca “viata politica din Romania nu este atit de agitata pe cit poate parea”.
Ieri, vicepresedintele PD Ioan Oltean a spus ca PNL si PD ar trebui sa mearga pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, pentru ca astfel Alianta DA ar putea avea cel putin 22 de europarlamentari. “Personal, cred ca cele doua formatiuni politice trebuie sa plece impreuna. Eu cred ca Alianta este singura solutie pentru Romania in acest moment si in viitorul imediat”, a declarat Oltean. Aceasta cu toate ca liderul PD Emil Boc declara ca PD asteapta rezultatul unui sondaj special comandat pentru a vedea daca PD va candida la europarlamentare singur sau pe liste comune cu PNL. Vicele PD se gindeste si la viitorul Aliantei si crede ca PD si PNL ar trebui sa ramina impreuna si la alegerile din 2008, cu conditia respectarii protocolului incheiat in 2004. “Cred ca PNL si PD vor trebui sa fie pe liste comune la alegerile din 2007 si 2008”, a afirmat Oltean. Pledoarie pentru anticipate Intre timp, unul dintre liderii provizorii ai PLD, vicepresedintele Gheorghe Flutur, a continuat sa promoveze planul initial al liberal-democratilor si a vorbit despre necesitatea organizarii unor alegeri anticipate, ca ocazie de a constitui un pol puternic de dreapta. Flutur a sustinut ca un guvern minoritar, de genul pe care il are astazi România, “este unul de supravietuire”, total nepotrivit pentru o tara ce intra in UE. Solutia propusa de vicepresedintele provizoriu al PLD este organizarea unor alegeri anticipate, pentru “clarificarea scenei politice si pentru a vedea care este majoritatea care sustine un guvern”. “Mai este un blocaj, toata lumea a anuntat restructurarea guvernului, dar nimeni n-are curaj sa inceapa pentru ca restructurarea inseamna o noua intelegere, o noua asezare in coalitie, care este si asa extrem de fragila”, a apreciat Flutur. Acesta si-a exprimat speranta ca executivul condus de liderul PNL Calin Popescu Tariceanu va cere un vot de incredere in parlament, ca test pentru credibilitatea guvernului. “Sa vedem care sint fortele care il sustin si care nu, ca sa putem veni si cu alt argument pentru alegeri anticipate”, s-a justificat liberal-democratul. Colaborare si cu UDMR De asemenea, Gheorghe Flutur se vede deja la guvernare, colaborind cu UDMR. In ciuda faptului ca PD a dat semne ca a ajuns la un compromis cu partenerii liberali din Alianta, initiatorul PLD a declarat ca nu exclude posibilitatea unei colaborari cu UDMR, dar numai dupa rezultatele unor eventuale alegeri anticipate. “Vad o relatie de colaborare, posibil si intr-o coalitie, cu UDMR. Noi am colaborat bine. In general (reprezentantii Uniunii -n.r.) au fost consecventi in guvernare cu noi, au fost oameni care s-au tinut de cuvint, sint in familia populara europeana si grupa sanguina politica a noastra credem ca este destul de apropiata de a celor ce sint in UDMR”, a declarat Flutur, completind insa ca se poate vorbi despre o colaborare in adevaratul sens al cuvintului numai intre PLD si democrati.
APM Alba este acuzata de obstructionarea justitiei - Directorul Vasile Todea neaga orice incalcare a legii - Todea este atacat pentru ca nu face public un document care nu a fost emis de institutia pe care o conduce - Mai mult, documentul este catalogat drept “secret de serviciu” In data de 17 ianuarie a.c., Asociatia “Alburnus Maior” a depus o plingere la Ministerul Mediului, prin care o sesiza pe ministrul Sulfina Barbu de faptul ca o institutie subordonata ministerului, respectiv APM Alba, refuza sa puna in aplicare doua sentinte judecatoresti.In plingerea semnata de presedintele Asociatiei “Alburnus Maior”, Eugen David, si de Joszef Szabo, presedintele Asociatiei “Otus” pentru protectia mediului, se arata ca Alburnus Maior “a initiat cel de-al patrulea demers de punere in executare a hotaririi judecatoresti obligatorii, prin care Agentia Pentru Protectia Mediului Alba a fost obligata sa comunice licenta miniera a Rosia Montana Gold Corporation pentru perimetrul Bucium”, Bucium fiind faza a doua a proiectului Rosia Montana.Semnatarii plingerii acuza faptul ca “APM Alba a fost obligata, inca din 30 iunie 2005, de catre Curtea de Apel Tirgu Mures, sa comunice petentilor lista mentionata, solicitata inca din data de 13 ianuarie 2005, printr-o cerere oficiala de informatii in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru activitatile de explorare ale RMGC de la Bucium”. Ce nu spun semnatarii plingerii este faptul ca ei au solicitat, cum se poate, dealtfel, intelege, din paragraful dat in ghilimele din propria lor plingere, un set de informatii, iar raspunsul primit nu a fost complet. Printre informatiile pe care nu le-au primit a fost si cea referitoare la licenta miniera a Rosia Montana Gold Corporation pentru perimetrul Bucium. Cel putin la fel de mult ar trebui sa le dea de gindit celor care citesc aceste rinduri si formularea, abil mascata, a demersurilor reclamantilor: “a initiat cel de-al patrulea demers de punere in executare a hotaririi judecatoresti obligatorii”. De ce de patru ori? Daca e fara cusur hotarirea judecatoreasca obligatorie, de ce?APM Alba, acuzata ca nu se supune unui executor judecatoresc“APM Alba a refuzat sa se conformeze de buna voie deciziei Curtii de Apel Tirgu Mures, ceea ce ne-a pus in situatia de a ne adresa unui executor judecatoresc pentru ca institutia din subordinea autoritatii dumneavoastra sa-si execute obligatia de a ne arata licenta. Cum APM Alba a refuzat sa se conformeze somatiei executorului judecatoresc, am formulat o plingere in scris la institutia dumneavoastra, Nr. 478/1 iunie 2006, solicitindu-va sa luati masurile ce se impun pentru remedierea acestei grave situatii si sa aplicati masuri disciplinare pe seama Directorului Executiv al APM Alba, domnul Vasile Todea”, se arata in plingerea formulata de presedintele “Alburnus Maior”, Eugen David, catre Ministerul Mediului. Iarasi, Eugen David nu precizeaza un lucru foarte clar: licenta respectiva nu a fost emisa de catre APM Alba, deci nu este un document care sa le apartina. Mai mult, documentul respectiv este clasificat ca fiind “secret de serviciu”. Daca reclamatii doresc atit de mult sa vada licenta, de ce nu o cer organului emitent, sau beneficiarului? De ce incearca sa forteze o a treia parte sa le prezinte documentul?“Alburnus Maior” ameninta cu alte actiuni in instantaNemultumiti de starea de fapt a lucrurilor, reprezentantii “Alburnus Maior” acuza, prin vocea presedintelui Eugen David, ca daca lucrurile nu vor fi remediate, vor apela la alte actiuni in instanta. “Daca nici de acum incolo nu veti lua masuri concrete de a remedia aceasta situatie, vom fi nevoiti sa luam in considerare actiuni legale suplimentare asupra institutiei dvs precum si de a ajunge la concluzia ca institutia dvs se vede mai presus de lege si de interesele cetatenilor, interese pe care ar trebui sa le protejeze”, se arata in finalul plingerii depuse la Ministerul Mediului, in atentia ministrului Sulfina Barbu. Directorul APM Alba, Vasile Todea neaga Contactat telefonic, directorul Agentiei de Protectie a Mediului Alba, Vasile Todea, a negat orice incalcare a legii din partea institutiei pe care o conduce. Acesta a declarat ca solicitarea ONG-ului “Alburnus Maior” este aberanta, deoarece licenta ceruta in petitiile acestora nu se afla in posesia APM Alba, aceasta fiind detinuta de Agentia de Resurse Minerale Bucuresti. Vasile Todea a declarat ca, in prima faza a procesului, la Tribunalul Odorheiul Secuiesc, APM Alba a avut cistig de cauza, dar ca nu isi poate explica modul in care Curtea de Apel Tirgu Mures a luat hotarirea de penalizare a APM Alba.“Un ONG care nu e de buna credinta”Vasile Todea a declarat ca, cu toata aprecierea pe care o poarta multor ONG-uri din tara, incepe sa creada ca unele, pur si simplu, nu sunt de buna credinta. Acesta a declarat ca incepe sa creada ca singurul rol al “Alburnus Maior” este acela de a da in judecata APM Alba, pentru orice motiv. Vasile Todea a declarat ca a directionat petitia catre Agentia de Resurse Minerale Bucuresti si ca nu intelege de ce Alburnus Maior solicita aceasta licenta de la APM Alba, cind ar trebui ca o solicite Agentiei de Resurse Minerale Bucuresti, emitentul ei, ori RMGC SA, beneficiarul acesteia, APM Alba nefiind in posesia acesteia, iar acordarea licentei de mediu pentru RMGC a fost facuta doar in baza Studiului de Impact Asupra Mediului
Martea viitoare, in sedinta Biroului Executiv Judetean al PSD va fi luata decizia pentru nominalizarea a doua persoane care vor intra in batalia interna a partidului, la nivel national, pentru a prinde un loc eligibil pe lista candidatilor pentru Parlamentul European. Dupa cum a hotarit Guvernul Tariceanu, alegerile pentru acest for vor avea loc pe data de 13 mai a.c. Purtatorul de cuvint al PSD Alba, Doina Harda, a declarat vineri la prinz ca inca nu au o lista la nivel de judet, dar au fost manifestate intentii de a candida. Propunerile vor fi inaintate de la nivelul judetului catre Bucuresti pina la data de 1 februarie si in data de 6 februarie se va sti daca acestea sint sau nu acceptate. Conform graficului cu etapele parcurse pentru desemnarea candidatilor, exista termene pentru contestatii si refacerea propunerilor in locul celor eventual respinsi in asa fel incit fiecare judet sa aiba pe lista candidati, tocmai pentru a atrage cit mai multe voturi. Astfel, lista definitiva va fi cunoscuta pe data de 2 martie, cind vom afla daca PSD Alba va avea vreun candidat pe loc eligibil. Dupa cum apreciau unii lideri ai PSD Alba, acest partid spera sa obtina 11 mandate de parlamentar european, adica cele mai multe pentru o formatiune politica.
Odata cu stabilirea datei alegerilor pentru Parlamentul European, 19 mai 2007, conservatorii, reuniti in Biroul Politic, si-au stabilit strategia pentru aceste alegeri. Astfel, fiecare filiala a facut cite o propunere ori a sustinut o anumita candidatura. Astfel, conform spuselor lui Nicolae Popa, presedintele PC Alba, organizatia pe care o conduce va sustine candidatura generalului Mircea Chelaru, acesta indeplinind toate conditiile impuse, anume de notoriatate si de cunostinte a minim 2 limbi straine de circulatie.Cu toate acestea, generalul in rezerva Mircea Chelaru nu se chiar incadreaza in criteriile stabilite de acelasi Birou Politic al PC, anume de a avea o virsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, apropiindu-se de venerabila virsta de 60 de ani. Daca in privinta limbilor straine se pare ca sta bine, conform spuselor lui Nicolae Popa, cunoscind 4 limbi straine, in privinta trecutului, acesta ridica multe semne de intrebare, Mircea Chelaru facind parte din structurile armatei, la nivel inalt, pe vremea regimului comunist. Cu toate acestea, conservatorii din Alba au ales sa sprijine candidatura sa, fara nici o rezerva.Opt mii de semnaturi in judetul AlbaNicolae Popa a mai declarat ca, de saptamina viitoare, se va incepe stringerea celor 200.000 de semnaturi necesare inscrierii la alegerile pentru Parlamentul European. Conform hotariri Biroului Politic, PC Alba are ca norma stringerea a 8.000 de semnaturi, dar Nicolae Popa a declarat ca spera, ca la nivelul intregului judet, sa se stringa minim 10.000. De asemenea, Nicolae Popa a declarat ca PC Alba si-a propus sa stringa semnaturi din fiecare zona aferenta unei sectii de vot, pina si pentru cele mai slabe fiind stabilit un minim de 30 de semnaturi.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Alba spun ca este cel mai mare incendiu de pina acum, din judet. Incendiul nu a provocat victime, pentru ca, din fericire, angajatii incepeau munca numai la ora 8. Pericolul cel mai mare a fost, insa, legat de faptul ca, in cladirea cuprinsa de flacari se afla un rezervor de doua tone de motorina, care putea in orice clipa sa explodeze. Ovidiu Costea, purtatorul de cuvint al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Alba a apreciat ca “este, cu siguranta, cel mai mare incendiu cu care ne-am confruntat. Am deplasat toate autospecialele din dotare si am primit ajutor si din partea Inspectoratelor de Urgenta din zonele limitrofe. Focul s-a propagat insa deosebit de repede, din cauza materialului din care a fost construita fabrica”. Interventie dificila Din cauza faptului ca in interior erau depozitate multe materiale textile, iar acoperisul ameninta sa cada, interventia s-a dovedit deosebit de dificila. Ovidiu Costea spune ca “pericolul cel mai mare a fost legat de faptul ca, intr-una dintre sectii, se afla un rezervor cu doua tone de motorina. Am reusit, pina la urma, sa izolam focul intr-una dintre sectii, si am redus foarte mult pericolul. Din pacate, nu am reusit sa salvam aproape nimic din bunurile aflate in cladire. In schimb, nu avem victime, ceea ce este un lucru bun”. Angajatii, sositi la munca putin dupa ora 6.00, au fost cei care au apelat numarul de urgente 112. Una dintre femeile ce lucra la fabrica din Petresti povesteste ca “am venit si am intrat in sectie. Cum era usa de la hala inchisa, pe sub ea se vedeau flacari, si atunci am strigat la colege. Ele au iesit afara si au apelat 112, iar eu am zis ca intru iara, sa incercam sa stingem cu stigatoare sau cu apa. Fetele au strigat la mine, dar am intrat si deja focul era tot mai mare. Am vazut ca acoperisul cadea deja, asa cu bucati aprinse si atunci s-o auzit o bubuitura si s-o luat curentul. Am iesit si fetele au sunat iara la 112”. Pagube In urma cercetarilor s-a stabilit ca in incendiu au ars hala de productie textile, mai multe masini de cusut, textile reprezentind materie prima, mobilier si birotica, documente ale societatii, 3 apartamente pentru cazare, sala de mese cu mobilier si dotari, sectia de impachetat produse finite, acoperisul cu invelitoare din tigla si sarpanta din lemn in suprafata de aproximativ 900 metri patrati. Tot in urma incendiului de astazi s-au degradat prin ardere partiala 2 motostivuitoare si o combina agricola, aflate linga magazia de materiale. Au fost protejate si evacuate 70 porcine si 7 taurine de la ferma situata in apropiere. Tot datorita interventiei prompte a fost salvata o sectie a fabricii, camera in care se aflau rezervoarele de motorina, centrala termica si un grajd de animale, situat la aproximativ 10 metri distanta. Valoarea pagubelor nu a fost inca stabilita, iar cauza probabila a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit la un tablou electric din magazia de materie prima si materiale. Din cauza evenimentului, cei 250 de oameni care lucrau la fabrica au ramas fara loc de munca.
Prefectul de Alba, Cosmin Covaciu, a fost acuzat ieri, de aceasta data deloc voalat, ca se lauda cu realizarile altor institutii, in special cu cele ale Consiliului Judetean Alba. Presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a declarat ca prefectul s-ar fi laudat ca a pus in functiune mai multe tirguri de animale de pe raza judetului, lucru care l-a deranjat atit pe el, ca sef al institutiei judetene, cit si pe mai multi consilieri judeteni. “Cosmin Covaciu a fost cel care, de fapt, a inchis mai multe tirguri. Noi am avut o intilnire cu reprezentantii DSV, ai Garzii de Mediu si ai Agentiei pentru Protectia Mediului Alba si ne-am pus de acord in legatura cu ceea ce trebuie facut pentru ca aceste tirguri sa poata functiona in conformitate cu noile prevederi legale in vigoare. Consiliul judetean a dat bani pentru comune - si subliniez ca acesti bani s-au dat cu votul tuturor consilierilor judeteni- si impreuna cu consiliile locale am reusi sa punem in functiune aceste tirguri”, a declarat Ion Dumitrel. El a subliniat ca a fost vorba de sume destul de consistente si a dat publicitatii lista cu sumele alocate. Comuna Sibot a primit un miliard de lei vechi, in doua transe, cite 500 milioane lei vechi au primit comunele Ciugud, Jidvei, Lupsa, Ocolis si Ighiu, comuna Albac a primit 250 milioane lei vechi, Horea - 200 milioane lei vechi si Unirea - 100 milioane lei vechi. Ion Dumitrel a subliniat ca restul tirgurilor care au fost autorizate s-au facut prin efortul consiliilor locale, si nu al Prefecturii Alba. “Acesta este adevarul si nu mai comentam. Vrem doar sa inceteze sa se laude cu realizarile consiliului judetean si ale consiliilor locale”, a mai declarat presedintele CJ Alba. Declaratiile sale au fost completate de cele ale directorului adjunct al DSV Alba, Dan Ilies, care a precizat ca punerea pe picioare a acestor tirguri a pornit de la initiative locale. Cum era asteptata vizita unor reprezentanti ai Comisiei Europene, era nevoie ca investitiile sa fie facute rapid. “Singura institute care s-a aratat receptiva a fost consiliul judetean. Am avut o discutie pentru a vedea citi bani trebuie investiti si cit pot suporta consiliile locale si cit trebuia alocat de consiliul judetean”, a precizat Ilies. In privinta comunei Sibot, el a spus ca a fost nevoie de dublarea sumei alocate initial, deoarece “primarul si-a facut treaba pe trei sferturi si a fost nevoie de o suplimentare pentru a se putea termina treaba pina la venirea celor de la Comisia Europeana”. Si in campanie regula va fi aceeasiIon Dumitrel a afirmat ca acesta nu a fost singurul caz in care prefectul s-a laudat cu realizarile CJ Alba. Tin sa-i amintesc ca drumul Blaj-Cetatea de Balta este drum judetean, deci nu este nici realizarea, nici responsabilitatea lui, in schimb se poate ocupa de drumul national de la Blaj la Copsa Mica, drum care este dezastru”, a mai spus Ion Dumitrel. El a precizat ca a decis sa vorbeasca despre aceste aspecte dupa ce mai multi consilieri judeteni, “si nu numai colegi de partid”, s-au aratat deranjati de atitudinea lui Cosmin Covaciu. Afirmatiile sale au fost completate si de deputatul Stefan Bardan, care a spus ca, in repetate rinduri, Cosmin Covaciu s-a laudat cu lucrarile care s-au facut la scoli. “Sintem pe primele trei locuri pe tara la investitii in scoli, dar nu este meritul lui Cosmin Covaciu, ca el nici nu stia cind veneau banii, ci afla din presa. Este in principal meritul ministrului ca i-a dat si al lui Mircea Hava ca i-a cerut”, a punctat Stefan Bardan. Tot el a spus ca a aflat ca, la Radio Blaj, prefectul s-a laudat ca el si cu primarul Simion Bacila au adus investitia Bosch, cind “de fapt, adevarul este ca ei s-au opus la momentul respectiv”. Ion Dumitrel a lansat un apel general tuturor persoanelor puse in functii publice de Alianta D.A. sa nu se laude cu realizarile altora si sa puna doar ce au facut in mod real. “Daca mergem pe liste comune, voi face campanie pentru Alianta D.A., dar nu voi accepta sa spuna nimeni ca a facut ceva ce nu a facut. (...) Nu as accepta nimanui, in afara ce conducerea consiliului si de consilierii judeteni, sa se laude cu realizarile CJ Alba”, a conchis Ion Dumitrel.
Ursii ies din hibernare in mijlocul iernii, la Moscova se inregistreaza cele mai inalte temperaturi din ultimii 140 de ani, iar proprietarii de hoteluri din Carpati pina in Alpi isi vad afacerile spulberate. Schimbarile climatice au efecte din cele mai diverse pe toate continentele lumii iar capii politicii si economiei mondiale taifasuiesc la Davos punind la cale clima pentru urmatorul secol. Schimbarile climatice sint consecinta directa a actiunilor oamenilor din ultimii 150 de ani. Atmosfera terestra actioneaza ca un strat protector al pamintului, permitind caldurii solare sa patrunda si eliberind-o usor. Fara ajutorul acestui strat, caldura ar “ricosa” din pamint, inapoi in atmosfera ducind la o racire a temperaturilor cu mai mult de 30 de grade. Insa, gazele cu efect de sera, aflate la cel mai inalt nivel din ultimii 420 de mii de ani, nu permit eliminarea treptata a caldurii, blocind-o, fapt ce duce la cresterea temperaturii medii pe intreaga suprafata a pamintului. Principalul compus eliminat in urma activitatilor industriale il reprezinta dioxidul de carbon, banalele bule din sucuri si bere. Acesta rezulta in urma arderilor combustibililor fosili precum petrolul, gazul natural si carbunele, sau a compusilor acestora. Concomitent cu activitatea industriala, despaduririle masive care au loc inca de la debutul revolutiei industriale in secolul XIX au impiedicat filtrarea si imbunatatirea aerului din atmosfera. Ultimii zece ani - cei mai caldurosi din istorie La nivel mondial, in ultima suta de ani, temperaturile au crescut cu aproximativ 0.6 grade, la nivel european situatia fiind mult mai grava - o crestere de 1 grad Celsius. In urma masuratorilor efectuate si analizind statisticile din 1860 si pina in prezent, s-a stabilit ca cei mai caldurosi ani au fost, in ordine, 1998, 2001, 2002, 2003 si 2004. Trendul crescator este rezultatul activitatilor tot mai intense ale industriei la nivel planetar, specialistii estimind ca pina in 2100, temperaturile vor creste cu valori cuprinse intre 1.4-5.8 grade Celsius la nivel mondial, si cu valori cuprinse intre 2-6.3 grade Celsius la nivel european. La o prima vedere, aceste valori nu par sa fie foarte mari, insa ultima era glaciara, sfirsita in urma cu 11500 de ani, a fost provocata de temperaturi mai mici cu doar cinci grade fata de cele actuale, suficiente sa acopere intreaga Europa cu un strat gros de gheata. Schimbarile climatice ar putea ajunge in scurt timp sa fie responsabile de cresterea rapida a nivelului marii, fapt ce ar putea fi catastrofal pentru nenumarate orase aflate de-a lungul coastelor oceanelor. O alta problema cruciala, datorata tot incalzirii planetei, este reducerea drastica a rezervelor de apa potabila in multe regiuni ale planetei. Mare parte a statelor sarace, dependente in mare masura de sectorul agricol, ar putea avea un viitor foarte nesigur, nefiind capabile sa se adapteze noilor conditii in masura in care o vor face tarile puternic dezvoltate. Calota glaciara se topeste vazind cu ochii Suprafata calotei glaciare, la nivelul Continentului Arctic, s-a redus in ultimele decenii cu aproximativ 10%, grosimea acesteia fiind, la rindul ei, diminuata cu aproximativ 40%. La polul opus, calota Antarcticii a devenit extrem de instabila. In plus, ghetarii au inceput sa se retraga, fiind de asteptat ca peste 75% din cei aflati in Alpi sa dispara complet pina in 2050. Managerii unei statiuni de schi din Alpii elvetieni, Andermatt, au decis sa protejeze ghetarul Gurschen prin invelirea acestuia pe timp de vara cu o folie protectoare. Nivelul marilor si oceanelor a crescut in ultima suta de ani cu aproximativ 10-25 de centimetri si se astepta ca in actualul ritm de crestere, nivelul sa mai sporeasca cu aproximativ 88 de centimetri pina in 2100. Acesta situatie ar putea afecta aproximativ 70 de milioane de locuitori ai Europei, populatia din Delta Nilului, Maldive, Bangladesh etc. De asemenea, apa marina ar putea patrunde in pinza de apa freatica, afectind astfel culturile si siguranta oamenilor. Groenlanda este, de asemenea, supusa unor riscuri maxime, topirea acestei insule putind duce la cresterea nivelului marilor cu aproape sapte metri. In ultimul deceniu au avu loc de trei ori mai multe evenimente tragice cauzate de fenomenele meteo decit in anii ‘60. In afara de pagubele materiale imense provocate companiilor de asigurari, rezervele mondiale de apa sint direct afectate. In acest moment, peste 1.2 miliarde de persoane nu au acces la surse de apa curata, ceea ce inseamna o cincime din populatia globului. O crestere de 2 grade a temperaturii ar putea provoca, la fiecare doi ani, veri caniculare, ca cea din 2003. In acel an, numai la nivelul Europei au murit din cauza caldurii peste 40 de mii de persoane. Totodata, pagubele suferite de agricultura au fost de circa 10 miliarde de euro. O crestere de doar 2.5 grade a temperaturilor ar spori numarul persoanelor afectate de foame cu peste 50 de milioane, pina la nivelul de aproape un miliard. Fauna marina ar putea fi afectata iremediabil, peste o treime din speciile de pe glob fiind in pericol de extinctie pina in 2050. In padurea amazoniana, arborii ce se hranesc prin absorbtia de CO2 au inceput sa creasca vertigions, in detrimentul celorlalti. Ce fac mai-marii lumii In 1988, ONU a infiintat Comitetul Interguvernamental pentru Schimbarea Climei, ce reuneste mii de cercetatori din intreaga lume, insarcinati sa efectueze masuratori si studii asupra schimbarilor climatice. Pina acum, Comitetul a elaborat trei studii, an 1990, 1995 si 2001. Concluzia acestora a fost ca nivelul ridicat al gazelor cu efect de sera este strict rezultatul activitatii oamenilor. Unii compusi au o viata foarte lunga. Cu alte cuvinte, isi vor face simtite efectele multe zeci de ani de acum. Astfel, masuri radicale adoptate urgent nu ar schimba nimic pentru o perioada de citeva decenii, efectele urmind sa fie vizibile in viitor. Protocolul de la Kyoto - o initiativa laudabila, pe care SUA nu da doi bani In 1997, in Japonia, in orasul Kyoto, citeva zeci de guverne mondiale au ajuns la un acord in privinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera. Se stabilea in 1995 ca tarile puternic industrializate sa-si reduca emisiile de gaze pina la un nivel prestabilit, data limita fiind 2012. Spre exemplu, in cazul statelor membre UE, nivelul de emisii era in 1997 de 11 tone de dioxid de carbon pe cap de locuitor, in timp ce in tarile aflate in curs de dezvoltare, cantitatea era doar de o tona per capita. Protocolul de la Kyoto a intrat in vigoare in 2005. Pina acum, peste 150 de guverne, inclusiv toate statele membre UE, adoptindu-l, 36 din ele apartinind unor state puternic industrializate. In schimb SUA, cel mai mare poluator la nivel mondial, si Australia, in ciuda anunturilor privind participarea la Kyoto, s-au razgindit pe ultima suta de metri, decizind sa nu dea curs indemnurilor ecologiste. (Hotnews)
Una dintre primele concluzii: tarile in curs de dezvoltare sint cele mai afectate de acest fenomen, creat in principal de statele dezvoltate. Reprezentantii statelor in curs de dezvoltare si-au manifestat intentia de a-si creste economia fara sa tina cont de posibilele efecte climatice, tocmai pentru a decala diferentele fata de statele bogate. “SUA, Europa si statele membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica sint cele care in ultimii 30-40 de ani au contribuit substantial la cresterea nivelului emisiilor de gaze cu efect de sera”, a declarat la Davos Rahul Bajaj, presedintele companiei indiene Bajaj Auto Ltd. Compatriotul sau, Sunil Bharti Mittal, presedintele companiei de telecomunicatii Bharti Enterprises, a spus ca statele in curs de dezvoltare au nevoie de stimulente pentru a aborda problemele legate de mediu. “Noi, care sintem un popor de peste un miliard de oameni, vom avea nevoie de nenumarate produse si servicii care vor conduce automat la emisii de gaze poluante. Vom avea nevoie de tehnologie, vom avea nevoie de bani”, a declarat Bharti pentru Reuters. Politicienii din rindul statelor bogate au admis necesitatea unui demers comun pentru combaterea poluarii, fiind constienti ca aceasta va fi chestiunea care va cauza cele mai multe probleme omenirii in urmatorii ani. Totusi, ei nu si-au luat angajamente ferme de ajutorare a economiilor emergente. Barbara Stocking, director al companiei Oxfam Britain, a declarat ca tarile sarace sint cel mai mult presate sa reduca utilizarea combustibililor fosili si mai putin tarile puternic industrializate. Totodata, acestea sint si cele mai vulnerabile la efectele incalzirii globale din cauza ploilor neregulate, a inundatiilor si a secetei, fenomene meteo care au decimat culturile gospodariilor de subzistenta. “Am vazut deja ca efectele incalzirii globale lovesc in tarile sarace cel mai greu si cel mai repede”, spune Stockings. Aceasta a mai precizat ca in afara unor ajutoare financiare, tarile sarace au nevoie de “mina libera” pentru a-si dezvolta industria.
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a fost ales, vineri, la Dusseldorf, in Comitetul Executiv (CE) al UEFA, dupa ce a primit 32 de voturi si s-a clasat pe locul al treilea, fiind devansat doar de spaniolul Angel Maria Villar Llona (42 voturi) si de turcul Senes Erzik (37 voturi), ambii fiind realesi pentru un nou mandat. Daca inainte au fost 13 persoane care si-au depus candidatura pentru un loc in Comitetul Executiv, pina la debutul alegerilor, trei oficiali s-au retras din cursa, iar pentru cele sase locuri disponibile au mai concurat doar 10. Ultimele trei locuri din CE al UEFA au fost ocupate de maltezul Joseph Mifsud (28 voturi), portughezul Gilberto Parca Madail (27 voturi) - ambii realesi, si ucraineanul Grigoriy Surkis (27 voturi). La alegerile pentru presedintia forului european de fotbal, invingator a iesit francezul Michel Platini, care a primit 27 de voturi, fostul sef al UEFA Lennart Johansson, care a candidat pentru un nou mandat, fiind creditat cu doar 23 de voturi. Inainte de a fi ales in CE al forului european, Mircea Sandu s-a bucurat de faptul ca fostul fotbalist francez a cistigat alegerile si a devenit noul presedinte al UEFA. “Ma bucur ca Michel a cistigat alegerile. Este un continuator al programelor lui Johansson si ale Comitetului Executiv. Trebuie sa apreciem munca lui Johansson, pe care congresul l-a facut presedinte de onoare la propunerea lui Platini. E bine ca Platini este presedintele UEFA. Va solicita reducerea numarului de echipe din Liga Campionilor din anumite tari, va continua programele de investitii pentru asociatiile nationale, va fi intr-o solidaritate deplina cu asociatiile nationale si FIFA”, a declarat Mircea Sandu. Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a precizat ca se astepta ca presedintele FRF sa fie ales in CE si ca Michel Platini va ajunge in fruntea forului european. “Am fost sigur de doua lucruri: ca Platini va fi ales presedinte, iar Mircea Sandu va intra in Comitetul Executiv. Mircea Sandu este un presedinte foarte bun”, a spus Dragomir. Tot la Dusseldorf, Angel Maria Villar a fost aleasa ca vicepresedinte al FIFA, iar Franz Beckenbauer va fi membru al Comitetului Executiv al FIFA.
Tenismenul Fernando Gonzales si-a adjudecat locul in ultimul act al turneului Australian Open, dupa ce l-a desfiintat pe Tommy Haas in trei seturi. Chilianul si-a continuat excelenta evolutie de la Melbourne si l-a invins cu 6-1, 6-3, 6-1 pe german. Ocupant al locului al noualea in clasamentul ATP, Gonzales a avut nevoie doar de 91 de minute pentru a accede in finala pe care o va juca impotriva numarului unu mondial, Roger Federer. Chilianul a facut doar trei greseli nefortate, in vreme ce Tommy Haas a avut 21 de erori. Servele si retururile excelente ale lui Gonzales au demonstrat clar ca chilianul nu i-a invins intimplator pe mult mai titratii Lleyton Hewitt, James Blake si Rafael Nadal in meciurile anterioare. Daca Fernando Gonzales va evolua in acelasi mod cum a facut-o si pina acum la Australian Open, elvetianul Roger Federer va fi cu siguranta pus in mare dificultate in finala ce se va desfasura duminica. De altfel, iubitorii “sportului alb” au asteptat de mult sa vada un jucator precum chilianul, care sa ii poata pune probleme serioase liderului mondial. Federer si Gonzales s-au mai intilnit de noua ori pina acum, scorul fiind clar in favoarea elvetianului, care l-a invins de fiecare data pe sud-american. “Am jucat excelent in aceasta semifinala. De fapt, in ultimele patru sau cinci meciuri am practicat un joc foarte bun, iar eu nu pot decit sa ma bucur de evolutia mea. Roger este, de departe, cel mai bun din lume. Dar este vorba de un singur meci si am incredere ca pot sa-i fac fata”, a declarat Gonzales la finalul partidei cu Tommy Haas.
Astfel, elevii lui tehnicianului Lucian Risnita vor intilni cel mai puternic adversar posibil din toate formatiile aflate in urna, astfel ca lupta cu Letonia pentru pozitia de lider a grupei a treia de calificare s-a dovedit a fi doar una de palmares, cu atit mai mult cu cit fostii nostri adversari au avut parte de un oponent mult mai accesibil, Cehia. Reactiile oamenilor de handbal au tradat, in primul rind, neliniste, Suedia parind favorita pentru calificare. Cei mai nemultumiti in urma tragerii la sorti au parut a fi chiar jucatorii convocati cu regularitate de staff-ul tehnic al nationalei, declaratia lui Rares Jurca fiind edificatoare: “Nu-mi vine sa cred ca am cazut cu Suedia. Era singurul adversar impotriva caruia nu vroiam sa jucam”. Portarul Rudi Stanescu a dovedit mai multa luciditate, cel mai bun handbalist al României in 2006 fiind de parere ca nu Suedia era cel mai puternic adversar din urna: “Suedia este un adversar extrem de dificil, dar ca in urna erau si alti adversari puternici. Depinde numai de noi sa reusim calificarea, trebuie sa ne pregatim cit mai bine, mai ales ca jucam al doilea meci acasa”. Cel mai optimist in declaratii s-a dovedit a fi, surprinzator, chiar selectionerul Lucian Risnita, cunoscut mai degraba ca o persoana rezervata in declaratii: “Intilnim un adversar cu un palmares impresionant, dar cred ca toti adversarii erau puternici. Suedia nu mai este echipa de acum citiva ani, asa cum nici Romania nu mai este ce a fost in trecut”. Tehnicianul nu a dorit totusi sa lase sa se inteleaga faptul ca partidele din play-off vor fi usoare: “Vor fi meciuri grele, care trebuie pregatite foarte bine. Poate fi un avantaj ca jucam returul acasa, important este sa avem jucatori disponibili si in forma. Sint citiva suedezi la Kiel, echipa pe care am intilnit-o cu HCM Constanta si am simtit pe pielea noastra forta lor. Dar nu sint extraterestri si trebuie sa fim pregatiti sa-i infruntam”. “Pacat ca am cazut cu Suedia” Presedintele Federatiei Române de Handbal, Cristian Gatu, a parut sa fie mai aproape de opinia exprimata de jucatori, declarind ca România se afla in fata unui examen important: “Pacat ca am cazut cu Suedia. Ne va fi foarte greu, insa calificarea o vom juca la noi acasa”. Seful handbalului românesc a mai precizat ca intregul program va fi schimbat, partidele cu reprezentativa nordica devenind din acest moment obiectivul principal al handbalului masculin. Duelul România-Suedia pentru un loc la Europene este interesant si dintr-un alt punct de vedere: cele doua tari sint singurele care au cistigat de cite patru ori titlul mondial, acest fapt reprezentind pentru România un fapt unic in intreaga istorie a sportului românesc in jocurile de echipe rezervate baietilor. Nordicii au cistigat turneele finale din anii 1954, 1958, 1990 - cind tricolorii au invins Suedia in faza grupelor cu 20-19 printr-un gol marcat in chiar ultima secunda de joc de Dumitru Berbece - si 1999, in timp ce România, cu o echipa in componenta careia se afla si actualul presedinte al Federatiei, a devenit cea mai buna echipa a lumii in anii 1961, 1964, 1970 si 1974, ultimul titlu mondial fiind cistigat de tricolori chiar in dauna Suediei, cu scorul de 25-22. România va disputa prima mansa a play-off-lui pentru Campionatul European in deplasare, pe data de 9/10 iunie, returul urmind sa se dispute o saptamina mai târziu.
Neincredere in AVAS, indusa de AtanasiuMitingistii au dorit sa atraga atentia asupra faptului ca prin trecerea fabricii din structura Ministerului Economiei si Comertului in cea a AVAS exista riscul ca aceasta sa fie vinduta pe bucati, fapt ce ar lasa fara locuri de munca un mare numar de salariati. Predescu a explicat care era, de fapt, mesajul transmis de manifestanti prin sloganul: “Noi v-am crezut, voi ne-ati mintit”, scandat la miting. Acesta dezvaluie ca, intre Guvern si sindicatele din industria de aparare ar exista un asa-zis “pact social” despre care cei de la Cugir ar fi aflat doar cu ocazia recentelor manifestari sindicale, dar al carui continut este tinut secret. Predescu invoca o anumita implicare a prefectului Cosmin Covaciu in aplicarea unui plan referitor la cele doua fabrici din Cugir, care, se pare, ar exista, dovada fiind solicitarea acestuia de a le scoate de sub administrarea speciala. Deloc strain de destinul pregatit Fabricii de Arme din Cugir nu ar fi nici Teodor Atanasiu, cel care in prezent este tocmai presedintele AVAS, in subordinea caruia se doreste trecerea acesteia. Dupa cum sugera Constantin Predescu, existenta unui plan tinut la secret ar fi confirmat de “pasarica”scapata de un sindicalist, care afirma ca problema fabricii a fost discutata si cu dl. Atanasiu”. O conspiratie liberala este in masura a demasca si luarea de pozitie a lui Mihai Nicusor care, in sedinta de joi a Consiliului local ar fi avertizat cugirenii sa nu mai “huleasca” AVAS, institutia la care se pare ca l-ar fi atras Atanasiu si pe el.Pactul social sa fie facut publicLiderul local al PSD spunea ca suspiciunile sint generate tocmai de lipsa de transparenta, ba chiar secretomania in care se poarta discutiile despre viitorul fabricii. Predescu declara ca, in aceste conditii, “Sintem solidari cu sindicalistii in ce priveste doleanta lor ca Industria de Aparare sa revina la MEC sau la Ministerul Apararii Nationale. De asemenea, dorim ca, atit Fabrica de Arme cit si SC UM Cugir SA, sa ramina in continuare sub administrare speciala si sa se faca public Pactul Social incheiat de actualul Guvern si Sindicate. Pericolul mare care ii paste pe salariatii Fabricii de Arme Cugir este declararea falimentului unitatii prin invocarea Legii Insolventei intrata in vigoare la 01.01.2007”. Trebuie remacat faptul ca un timp, in perioada guvernarii CDR din perioada 1996 - 2000, Teodor Atanasiu a fost director la UM Cugir, care ingloba atunci si Fabrica de Arme.
• Vaaaaaaiii, ce suparare. Vaaaiiiii, ce durere. Am aflat noi ca ministrul Agriculturii, Dan Motreanu, e tare suparat pe un anume scriitor la ziar din Alba. Nu-i vorba, ca Dani ii cam stie pe toti, la fel cum ii stie si Dana, sotia lui, care a lucrat multa vreme la ziarul “Unirea”. Supararea survine ca urmare a faptului ca respectivul, in momentul in care Dani a fost numit ministru, s-a gindit sa-l “perieze”. Si a scris un material in care spunea ca ministrul Motreanu e atit de inrait in pasiunea sa fata de clubul de fotbal Dinamo incit si mobila de bucatarie o are alb-rosie. Si mai mult, ca nu-i primeste in casa pe copiii care vin sa-i colinde cu “steaua”. Ei, bine, in urma cu vreo doua zile, Dani negat ca ar avea mobila “asortata” cu Dinamo, la fel cum a negat si bazaconiile referitoare la copiii care vin cu “steaua”. N-are nimic cu bietii copii. Din partea lui, pot sa vina si cu steaua, si cu capra, si cu oile, si cu Becali insusi, ca nu e genul care sa dea omul afara din casa. Nu e mujic. Din cite-l stim noi, mai ca l-ar lua pe Becali la bascalie, in propria sufragerie...• “Aloooo, aloooooo! Domnu’! Pai, cum plecati fara sa platiti consumatia? Comanzi, consumi, platesti, nene, asta-i mersul”. Cam asta o sa auda, in curind, prefectu’ Cosmin Covaciu. Ca o sa strige lumea dupa el pe strada, sa-si plateasca datoriile. Pentru ca nu numai fata de noi are nenea prefectu’ niscaiva datorii. Dar, noi o sa fim primii care o sa strigam dupa el pe strada. “Nenea prefectu’, da-ne banii!” Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet
Volumul platilor transfrontaliere din Romania va creste in urmatorii ani, pe fondul aderarii la Uniunea Europeana, incadrindu-se astfel in tendintele estimate la nivel mondial, care prevad pina in 2010 un avans mediu anual de 10,2%, potrivit Visa.“Romania se alatura Uniunii Europene intr-un moment definitoriu pentru sectorul de plati european. Intrucit bancile membre Visa trec, de la 1 ianurie, din regiunea Visa CEMEA (Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa - n.r.) in Visa Europe, care respecta cerintele zonei europene unice de plati (SEPA), industria de plati din Romania va fi expusa la o inlesnire a comertului dintre statele membre, ceea ce va duce la o crestere a numarului de tranzactii transfrontaliere”, a declarat, intr-un comunicat, Catalin Cretu, vicepresedinte al Visa International pentru Romania si Bulgaria. De asemenea, implementarea completa a reglementarilor europene in privinta liberei circulatii a bunurilor, persoanelor si capitalului va duce la cresterea numarului de tranzactii dintre Romania si alte tari, ceea ce se va reflecta intr-un avans al industriei platilor, a mai spus Cretu.“Cresterea comertului global si imbunatatirea eficientei lantului de furnizare creeaza nevoia de a imbunatati si procesul de plata transfrontalier, care este in prezent ineficient si costisitor pentru banci si companii. Imbunatatirea eficientei si eficacitatii platilor transfrontaliere poate fi posibila, dar necesita ca toti factorii de decizie sa isi mareasca investitiile pentru a schimba procesele si sistemele folosite de companii, banci si sistemele de plati, a afirmat Aliza Knox, vicepresedinte al Visa Commercial. In Romania, Visa a inregistrat pe perioada septembrie 2005-septembrie 2006 un numar de 74 de milioane de tranzactii, cu o valoare cumulata de 7 miliarde de dolari, din care aproape 10% reprezinta plati la comercianti.La sfirsitul trimestrului al treilea, un numar de 32.161 de comercianti acceptau plata prin card, cu aproape 60% mai multi fata de septembrie 2005. In aceasi perioada, totalul bancomatelor a avansat cu peste 51%, pina la 5.500 de locatii.
In consecinta, afacerile cu “chiftele” aduc profituri de milioane si pe plaiuri mioritice. Vinzarile restaurantelor fast-food s-au marit substantial in anul 2006, urcind cifrele de afaceri cu aproape 20%. Pentru acest an, principalii jucatori tintesc profituri chiar mai mari si extinderea retelelor nationale. Insa sistemul de subfranciza nu va cunoaste o dezvoltare spectaculoasa. Restaurantele fast-food sint preferate mai ales datorita duratei reduse a unei vizite, de maximum jumatate de ora. Numarul tot mai mare de clienti care intra in restaurantele de tip fast-food se datoreaza si cresterii nivelului de trai, dar si unui nou obicei de a minca din ce in ce mai putin acasa. Ofertele culinare din aceste locatii se orienteaza din ce in ce mai mult catre introducerea produselor naturale, cum sint salatele. Sint testate si combinatii cu specific local. Insa hamburgerii ramin lideri la vinzari. “Grosul vinzarilor il fac produsele noastre traditionale”, ne-a explicat directorul de comunicare al McDonald’s, Cristian Savu.La amplasarea noilor locatii se tine cont mai ales de caracteristicile orasului, respectiv numarul de locuitori, puterea economica si zona geografica. De asemenea, trebuie avute in vedere cita deschidere ofera locatia ca numar al potentialilor clienti, suprafata si impartirea spatiului disponibil si in special cuantumul chiriei, dar si costurile suplimentare legate de amenajarea unor spatii de depozitare si de preparare. KFC prefera locatiile situate in mall-uri si centrele comerciale datorita costurilor mai mici necesare deschiderii si a traficului mare de persoane din astfel de locatii.Doar in BucurestiDe la momentul intrarii pe piata interna, in 2000, Gregory’s Romania a dezvoltat o retea de 10 restaurante in Bucuresti. Pentru acest an, planurile de extindere prevad deschiderea a patru noi locatii detinute de companie, precum si a unei unitati in regim de franciza, toate doar in Capitala, potrivit lui Cristian Mesaros, directorul general al Gregory’s Romania.In 2006, compania si-a redus capitalul social prin anularea unui numar de 63.129.524 de actiuni, pentru ca apoi sa-l majoreze pina la 6,26 milioane de lei. Decizia a fost motivata prin faptul ca recuperarea investitiei pe un magazin se face intr-o perioada mai indelungata de timp, ceea ce a condus la pierderi contabile. Investitia medie pe unitate se cifreaza la 100.000 de euro, variind in functie de dimensiunea si starea spatiului in care se va deschide noua locatie. Compania a incheiat anul 2006 cu vinzari de patru milioane de euro, tinta pentru 2007 fiind de 5,2 milioane de euro.Plus de 60%Daca Gregory’s prefera Bucurestiul, Kentucky Fried Chiken (KFC) va ajunge in acest an si in Pitesti, Constanta, Cluj, Bacau si Iasi, reteaua urmind sa se largeasca cu sase unitati, inclusiv in Bucuresti. Investitia initiala per unitate se ridica la 300.000 - 800.000 de euro in functie de localizare, suprafata si numar de angajati. Compania US FOOD NETWORK este master francizat KFC pe Romania al companiei Yum Brands, iar afacerile derulate in 2006 se cifreaza la 2 milioane de euro, in crestere cu 60% comparativ cu datele raportate in anul precedent. Rezultate se datoreaza atit avansului inregistrat de unitatile existente in ceea ce priveste vinzarile, cit si performantelor celor sase restaurante nou deschise. Reprezentantii companiei sint optimisti, estimind cresteri ale vinzarilor din acest peste nivelul consemnat in 2006.Fara subfrancizatiMcDonald’s nu va deschide mai mult de patru noi locatii in acest an, potrivit directorului de comunicare, Cristian Savu. Cit despre extinderea sistemului in regim de franciza, acesta ne-a declarat ca momentan activitatea va ramine blocata la nivel regional. Compania si-a imbunatatit performantele in cursul anului trecut, inregistrind vinzari de peste 65 milioane de euro, profitul brut fiind de aproximativ sapte milioane de euro.Testarea serviciilorPentru a testa calitatea serviciilor din unitatile francizate, dar si a celor din locatiile proprii, francizorii apeleaza la sisteme de verificare diverse, puse la punct de catre companii independente. Una dintre metodele predilecte este cea a clientilor incognito, iar vizitele lor determina modificari in stuctura serviciilor si a personalului. Pe baza rapoartelor lor se realizeaza si o clasificare a restaurantelor din Romania, in raport cu cele din Europa. Echipele manageriale din Romania ale KFC au fost introduse in Champions Club, iar McDonald’s Romania este singura filiala din sistem care a cistigat de trei ori consecutiv premiul de Excelenta pentru calitatea produselor si serviciilor oferite.
Una vorbim, alta facem. Sau, vorbim impreuna si intelegem fiecare ce doreste. Interesul dicteaza. O regula valabila mai ales pentru relatiile României cu Ungaria si in special in privinta canalului de navigatie pe Bistroe si a Insulei Serpilor. Daca in acest ultim caz se asteapta decizia Curtii de justitie de la Haga - desi Kievul cheltuie sume de bani uriase pentru a demonstra ca punctul nostru de vedere este gresit, ca Insula poate fi locuita si are drept la ape teritoriale - cu Bistroe lucrurile sint mai complicate. Pentru ca, in pofida promisiunii presedintelui Viktor Iuscenko de a opri lucrarile, ele nu doar ca au fost reluate, dar canalul va fi repus in functiune in luna mai. Ba mai mult, canalul Bastroe, un pericol pentru flora si fauna Deltei Dunarii, distrugind echilibrul ecologic din acest perimetru aflat in patrimonul mondial, a fost declarat prioritate a guvernului de la Kiev, care a alocat 38 milioane de grivne. Pe acest fundal, autoritatile române au sesizat, la 23 ianuarie, Comitetul de implementare a Conventiei de la Espoo, cu privire la nerespectarea de catre Ucraina a raportului comisiei internationale de ancheta referitor la proiectul Bistroe.
Daca vi se inchid ochii, asta e, inchideti-i! Dar nu sforaiti! Cu alte cuvinte, daca nu mai puteti lupta cu somnul, fie, dormiti! Macar sint la locul de munca, sub privirea vigilenta a sefului. Recomandarea ii vizeaza pe ambasadorii celor 27 state membre ale Uniunii Europene si face parte din noul “regulament de ordine interna”, distribuit la inceputul anului de colegii lor germani, a caror tara asigura presedintia semestriala a Uniunii. Zece din prevederi au fost prompt catalogate “poruncile de la Berlin”. Lista e prefatata de o precizare: din 1 ianuarie, masa ambasadorilor s-a completat cu inca doua locuri, pentru România si Bulgaria. Altfel spus, nu uitati, nu mai sintem 25, ci 27. Altfel spus, doamnelor si domnilor ambasadori, disciplina inainte de toata ! Punctul 1: “Nu inscrieti pe ordinea de zi probleme cu caracter informational, de ele se ocupa adjunctii”. 2. “Evitati subiectele dezbatute deja la alte sedinte”. 3. “Daca vreunul din reprezentantii tarii sustine alt punct de vedere intr-o chestiune sau alta, sa ia cuvintul de unul singur. Nu vorbiti in cor!”. Si asa mai departe. Dar adevarata perla a devenit “cea de-a zecea porunca”: “Domnii trimisi permanent pot dormi linistiti in timpul sedintelor, dar sa nu sforaie. Adjunctii insa trebuie sa ramina treji si sa urmareasca desfasurarea discutiilor”. E adevarat, sublinia cotidianul italian, reuniunile pot dura chiar 8 - 9 ore.
Batalia dintre proiectele care concureaza in domeniul tranzitului de gaze naturale prin Balcani in tarile Europei occidentale intra in faza decisiva. In 2007, urma sa inceapa constructia gazoductului Nabucco, din Turcia pina in Austria, via Bulgaria, România si Ungaria. Exista insa un proiect alternativ, care poarta semnatura Gazpromului si care propune cam acelasi traseu, doar ca locul României este luat de Serbia. Avantajul acestei variante de diversificare a surselor de aprovizionare cu hidrocarburi a UE fiind existenta garantiilor de livrare, conducta constituindu-se ca o ramificatie a magistralei Blue stream. Nabucco intimpina insa dificultati din acest punct de vedere. Pentru ca nu se gasesc gaze naturale care sa umple conducta. Initial, s-a mers pe versiunea iraniana. S-a renuntat: cu suspectul lui program nuclear si conflictul lui cu Occidentul, Teheranul nu inspira ancredere. Sa mergem in Azerbaidjan, au strigat mai marii proiectului! In principiu, a venit raspunsul, partea azerera ar putea adera la proiect, dar numai in 2012, cind productia la zacamintul Sah-Deniz va ajunge la capacitatea proiectata - 16 miliarde de metri cubi pe ani. Asta inseamna aminarea cu cel putin un an a darii in exploatare a Nabucco. Mai trebuie amintit ca din respectiva cantitate, 6 miliarde de metri cubi de gaze au fost deja vindute Turciei, circa 800 de milioane au fost promise Georgiei, iar o parte din cele 9 miliarde ramase este oprita pentru necesarul intern al Azerbaidjanului. Concluzie: nu ajunge. Ce-ar mai fi? Kazahstan si Turkmenia. Doua foste republici sovietice unde Gazprom detine, deocamdata, pozitii foarte ferme.
“Prietenii tratatului constitutional”, reuniti la nivel de ministri de externe, au dorit sa-si puncteze dreptul lor in fata celor noua tari care inca mai ezita sau cauta febril solutii pentru o inlocuire minimalista”. “Merita precizat ca noi reprezentam doua treimi din cei 27 de membri ai UE si peste 270 de milioane de cetateni ai Europei”, au scris, intr-un apel publicat ieri de cei doi organizatori, ministrii spaniol si luxembourghez ai afacerilor europene, Alberto Navarro si Nicolas Schmit. Ei au declarat ca sint hotariti sa nu permita euroscepticilor sa le modifice legea lor. “In pofida tuturor neajunsurilor, Tratatul constitutional ramine un document magnific care raspunde nevoilor Uniunii si cetatenilor ei”, a spus seful diplomatiei spaniole, Miguel Angel Moratinos, deschizind lucrarile reuninii Celor 18, desfasurate la Casa de America. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care s-a angajat sa prezinte in luna iunie, la finalul presedintiei sale la UE, o cale de iesire din impas, este de aceeasi parere. Care, cine, ce, cumTratatul, amintea ea intr-un articol publicat ieri de presa ceha, a fost negociat timp de doi ani si jumatate de o maniera absolut publica si a fost aprobat de toti, inclusiv de Polonia, Marea Britanie si Cehia. Or, liderul de la Praga, Vaclav Klaus, a sugerat crearea unei “Organizatii a statelor europene” care sa inlocuiasca UE, in timp ce Varsovia si Londra vor un tratat minimalist. Cit priveste Franta, alegerea apartine electoratului. La dreapta, Nicolas Sarkozy militeaza pentru un “mini-tratat” care sa reia reformele institutionale cele mai urgente, precum schimbarea regulii de vot sau infiintarea functiei de ministru de externe, totul trecut prin parlament. Rivala lui, socialista Segolene Royal, sustine versiunea unui tratat imbogatit cu un text social, dar vrea o consultare populara.Nu abdicam !In fata acestei situatii, tabara “DA” nu are de gind sa abdice. “Pentru a iesi din impasul constitutional, sa fie oare unica solutie dezmembrarea tratatului? Fractionarea lui?”, a intrebat Moratinos, care si-ar dori ca francezii si olandezii sa spuna clar “ce anume vor”. Pentru Spania, preconizatul de unii “acord minimal” nu va fi raspunsul asteptat de popoarele care tin la Europa. Dimpotriva, a estimat seful diplomatiei madrilene, criza poate fi depasita venind cu o propunere adecvata, de completare a textului Constitutiei. El a evocat, in context, dezvoltarea unui spatiu social european - a carui absenta a fost unul din motivele “NU”-ului francez, consolidarea politicii europene de securitate si de aparare, precum si definirea noilor criterii de aderare.
Saptamina trecuta au aparut zvonuri conform carora Anda Adam ar urma sa se casatoreasca cu Bogdan, un baiat cu care are o relatie de citiva ani. Mai mult decit atit, Anda ar fi primit deja inelul de logodna si ar fi stabilit sa faca nunta in Bucuresti, alaturi de familie si citiva prieteni apropiati. Numai ca acum citeva zile, Anda si colegul sau de la emisiunea “Dansez pentru tine”, Victor Slav s-au afisat impreuna intr-un club din zona Regie din Capitala, tinindu-se de mina, unde au petrecut timp de citeva ore. Cei doi au fost insotiti in respectivul club de inca o domnisoara. Presa a speculat inca din timpul filmarilor pentru “Dansez pentru tine” o relatie apropiata intre Anda si Victor. Numai ca amindoi au negat, nu foarte vehement, ce-i drept. Cu toate acestea, ambii au recunoscut ca se inteleg foarte bine si ca le face placere sa-si petreaca timpul impreuna. Fiind invitata de Catalin Maruta intr-o emisiune de-a lui, Anda chiar a admis si faptul ca o atrage Victor din punct de vedere fizic, fiind un baiat foarte aratos. Daca intre cei doi exista sau se va infiripa si o altfel de relatie decit una de amicitie, ramine de vazut. Cu siguranta ca la un moment dat, vor alege sau vor fi nevoiti sa nu se mai ascunda. Pe linga viata personala, unde pare sa-i mearga destul de bine, Anda se descurca si pe plan profesional. Ea pregateste un nou album si, de asemenea, va beneficia si de o lansare oficiala pe piata muzicala din Franta in decursul acestui an.
Trupa Simplu tocmai a terminat de filmat cel de-al doilea videoclip de pe albumul “Oficial imi merge bine”. Asa cum ne-au obisnuit de la clipul trecut, baietii au mentint acelasi stil retro, specific anilor ‘70. Atmosfera este una ploioasa, iar actiunea se desfasoara pe un stadion in paragina. Povestea aduce in prim plan un meci de fotbal, in care se confrunta o echipa de fete si una de baieti, formata, evident, din membrii trupei Simplu.Interesant este ca antrenorii celor doua echipe sint interpretati de Marius Moga, pentru echipa de baieti si faimoasa actrita Maia Morgenstern, antrenoarea echipei de fete. Cei doi au avut parte de un episod dramatic, se poate spune, pe care, cu siguranta nu-l vor uita prea curind, potrivit bestmusic.ro. Intr-o scena an care cei doi se confrunta, Moga a primit un cap in gura de la rivala lui - Maia. Astfel, ceea ce trebuia sa fie doar mima a devenit, dintr-o eroare, o lovitura data pe bune. Evident, victima, adica Moga a cazut si aproape ca a vazut stele verzi, desi scena s-a repetat inainte de filmare. Asa cum era de asteptat, faza cu pricina va reprezenta unul dintre cadrele de rezistenta din videoclip. Toata echipa de filmare este extrem de multumita de rezultat si in special de prestatia Maiei.In afara de acest videoclip, cei de la Simplu mai sint implicati intr-un proiect important in aceasta perioada, respectiv participarea la Eurovision impreuna cu Andra. Potrivit pronosticurilor, acestia au mari sanse de a reprezenta Romania la finala concursului de la Helsinki.
Tocmai a semnat un contract extrem de avantajos cu televiziunea Romantica, saptamina viitoare va filma si primul videoclip din cariera sa muzicala, iar, prin februarie, martie, urmeaza sa fie si mireasa. Ce si-ar mai putea dori mai mult? Ei bine, propria afacere cu lenjerie intima. Si nu una oricare, ci isi doreste sa aduca in mod legal compania Victoria’s Secrets in Romania. Oana este extrem de incintata de alegerea pe care a facut-o in ceea ce priveste postul Romantica. Ea spune despre oferta pe care a primit-o ca este una senzationala, si ca ar fi fost nebuna sa o refuze. Si cum nu este cazul de asa ceva, dupa cum zice chiar ea... bineinteles ca a acceptat. “Querida” este foarte multumita de echipa cu care va lucra la acest post de televiziune, caci este important sa te intelegi bine cu oamenii alaturi de care muncesti. De asemenea, conducerea postului este impacata cu faptul ca ea isi va lansa si cariera muzicala. Prin urmare, in calitate de cintareata, Oana va putea sa mearga la tot felul de emisiuni “de buna calitate”, pentru a-si promova albumul. Singura conditie este sa nu devina propriul ei concurent si sa apara la alte televiziuni atunci cind este difuzata telenovela in care ea joaca.Deocamdata, Oana este singurul actor ales sa joace in telenovela produsa de Lazarov pentru Romantica. Ea spune despre acest rol ca va fi cel mai bun al ei de pina acum. Mai mult decit atit, se considera flatata pentru faptul ca a primit aceasta propunere din partea producatorilor. Mai multe detalii nu poate sa furnizeze, insa, intrebata daca persoanajul principal va fi si unul negativ, Oana a spus, rizind in stilul caracteristic: “va fi un personaj frumos... frumos, in felul lui, pentru ca si celelelalte personaje interpretate de mine au fost haioase”. “Pusa pe fapte”Saptamina viitoare, ea va filma primul videoclip din cariera sa muzicala. Momentul a fost putin aminat din cauza ca nu au gasit un regizor care sa propuna un scenariu potrivit pentru videoclip. Insa problema este ca si solutionata, iar regizorul va fi, cel mai probabil, Marian Crisan. Piesa se numeste sugestiv, “Pusa pe fapte” si este in stilul R’n’B, “americanesc”, cum ii place ei sa spuna.Referitor la “fapte”, Oana are ambitii mari in ceea ce priveste aducerea in Romania a companiei de lenjerie intima “Victoria’s Secrets”. Potrivit spuselor ei, acest lucru este forate posibil sa se intimple, avind in vedere ca are o cunostinta care poate sa puna o vorba buna pentru ea. “Sistemul pilelor e universal valabil. Poate in Romania e mai accentuat, insa ajutorul din partea cuiva functioneaza oriunde”, spune ea, pe un ton optimist. Inca nu au nasiOana si Pepe intentioneaza sa se casatoreasca cit mai repede, poate luna viitoare sau in martie. Oricum, Pepe este responsabil cu surprizele la acest capitol. Numai ca au o problema: dupa ce au renuntat la ideea ca familia Prigoana sa-i naseasca, acum isi dau seama ca nu au alti nasi. Si nu pentru ca nu ar avea suficienti prieteni dornici de acest lucu, ci pentru ca acestia nu sint casatoriti. “Eu tin foarte mult la casatoria religioasa in fata lui Dumnezeu. Inseamna mult mai mult decit casatoria la starea civila. Sint o persoana foarte credincioasa si tin sa fiu unita cu Pepe in fata lui Dumnezeu”, a spus Oana.Pina la casatorie insa, cei doi vor pleca intr-o scurta vacanta de citeva zile in Dubai, unde, dupa parerea Oanei, este Raiul pe Pamint.