Actrita Angelina Jolie, cistigatoarea unui premiu Oscar, planuieste sa se relanseze in postura de sex-simbol, urmind sa apara, intr-una din editiile viitoare ale revistei “Vogue”, intr-o serie de fotografii fierbinti, dupa cum informeaza entertainmentwise.com Fotografiile cu Angelina Jolie au fost realizate de Annie Leibovitz. Aceasta a declarat ca sedinta foto nu a fost usoara, Leibovitz marturisind ca s-a simtit precum un regizor de film.Imaginea lui Jolie a luat o turnura destul de conservatoare in ultima vreme, de cind lucreaza ca ambasadoare a bunavointei pentru ONU. Pasiunea lui Jolie pentru zbor va fi satisfacuta deoarece in timpul sedintei foto s-au folosit ca decoruri niste avioane. De curind, actrita a fost felicitata de parintii lui Daniel Pearl, jurnalistul american asasinat in 2002 in Pakistan, a carui viata a devenit scenariul unui film care urmeaza sa fie turnat in India. In acest film, Jolie joaca rolul sotiei jurnalistului, Mariane Pearl. Ruth si Judea Pearl au declarat intr-un interviu televizat ca initial au fost reticenti la ideea unui film consacrat fiului lor. Brad Pitt si Angelina Jolie, care o va juca rolul vaduvei lui Daniel Pearl, vor fi vedetele filmului, ce a fost anuntat in luna iulie la Los Angeles. Conform revistei “Variety”, filmul urmeaza sa fie produs de compania detinuta de iubitul actritei, Plan B, si va fi regizat de Michael Winterbottom.
Spectacolul a fost deschis cu un impresionant show de lasere pe ritmuri de sintetizator. La putin timp dupa aceea, si-a facut aparitia pe scena si Edvin Marton “atacind” in forta cu arcusul vioara Stradivarius de milioane de dolari. Violonistul a fost urmat pe scena de cele cinci fete imbracate in rochii rosii din “Orchestra Monte Carlo” - un cvintet format din doua viori, doua orgi si un violoncel. Marton a salutat spectatorii, care au umplut practic sala, anuntindu-i ca urmeaza sa prezinte piese de pe ultimul sau CD, intitulat “Stradivarius”.Recitalul violonistului a inclus apoi un fragment din Anotimpurile de Vivaldi intr-o formula “remixata”, insa foarte gustata de public. Pe tot parcursul concertului, Marton a abordat teme muzicale an care vioara a fost sustinuta de “orchestra”, dar si de diverse efecte speciale care au facut mai mult zgomot decit muzica. Pe linga compozitiile proprii, violonistul a prezentat si partituri celebre, redate insa cu ajustari electronice. La un moment dat, artistul s-a retras in culise, aparind apoi cu un spectaculos tricou negru pe care scria cu strasuri “Paganini”. Recitalul a continuat cu o prelucrare dupa piesa “Bitter Sweet Simphony”, a formatiei The Verve, pe care publicul a apreciat-o in mod deosebit, rasplatindu-l pe Marton cu aplauze la scena deschisa. Un moment-cheie al spectacolului a fost atunci cind Marton si-a prezentat muzica interpretata la editia din acest an a Jocurilor Olimpice de Iarna, unde l-a acompaniat pe gheata pe patinatorul Evgheni Plusenko. Imagini cu cei doi au fost proiectate pe doua ecrane amplasate de-o parte si de alta a scenei.Pe parcursul serii, Marton s-a folosit nu doar de lasere, ci si de diverse sunete ce s-au impletit cu acordurile viorii sale Stradivarius. Mai mult, Marton si-a condimentat show-ul si cu o... cadina, indemnind spectatorii sa danseze din buric. Din pacate, la final, sonorizarea a cazut din cauza unei probleme tehnice, in toata sala s-a facut liniste, insa Marton a continuat piesa fara sustinerea CD-ului. Daca celebrul violonist Nigel Kennedy a impresionat acum un an publicul de la Bucuresti (in concertul sau sustinut in cadrul Festivalului “George Enescu”) prin virtuozitate, Edvin Marton a incercat sa cucereasca mai mult prin spectacol. Concertul violonistului maghiar de la Sala Palatului a mai inclus pe final si o preluare dupa Michael Jackson, “asortata” si cu o coregrafie specifica. Dupa mai multe bisuri si reveniri pe scena, Marton a incheiat spectacolul cu piesa de pe coloana sonora a filmului “Nasul”, primita cu rafale de aplauze.Publicul romanesc va avea ocazia sa il reintilneasca in februarie, cind violonistul va veni din nou in Romania pentru a prezenta un alt spectacol, de aceasta data pe gheata, alaturi de patinatori medaliati in 2006 la Torino.
Ultimul meci al lui Mike Tyson a avut loc in iunie 2005, cind “Iron Mike” a fost invins de catre compatriotul sau Kevin McBride. Aceasta infringere l-a facut pe fostul campion mondial sa-si anunte retragerea din activitatea competitionala. Unul dintre motivele revenirii lui Tyson in ring este legat de datoriile mari pe care nu are de unde sa le plateasca. De cind s-a retras si pina acum, cel mai popular pugilist din ultima perioada nu a putut sta departe de box, antrenindu-se intr-o sala din Las Vegas. Informatia s-a raspindit repede, 2.000 de oameni venind in fiecare zi sa-l vada pe “Iron” Mike. N-a mai fost decit un pas pina ce Tyson s-a hotarit sa urce din nou in ring. Astfel, Mike Tyson va efectua un turneu mondial in care va sustine meciuri demonstrative, de patru reprize, in compania unor adversari slab cotati. Primul pugilist cu care va incrucisa manusile va fi fostul sparring-partener Corey “T-Rex” Sanders, intilnirea fiind programata pe 20 octombrie, la Chevrolet Centre din Youngstown (Ohio), oras in care locuiste in prezent Tyson. “Iron” Mike ar putea fi insotit in acest turneu de fostul campion mondial la categoria usoara Paul Spadafora, care a fost eliberat conditionat la inceputul acestui an, dupa ce a stat sapte luni in spatele gratiilor, pentru ca si-a impuscat logodnica. In luna mai 2003, Spadafora a incheiat la egalitate meciul cu românul Leonard Doroftei, contind pentru unificarea titlurilor mondiale WBA si IBF.
Chiar daca are mari probleme de lot, FC Unirea Alba Iulia 2006 tinteste victoria in partida de astazi, cu Minerul Lupeni. Tehnicianul Mihai Zamfir anunta, imediat dupa meciul cistigat la Timisoara, ca echipa va juca in Cupa Romaniei si in campionat, pina cind pe teren vor mai ramine doar 8 sau 9 jucatori, prefatind practic o intilnire in care spera obtinerea tuturor celor trei puncte puse in joc. De fapt, tehnicianul pitestean a abordat fiecare partida la victorie, si doar ghinionul a facut ca alb-negrii sa ocupe doar locul 8. De cealalta parte, coducerea administrativa spera ca albaiulienii sa fie prezenti in numar cit mai mare la stadionul Cetate, si sa nu acuze accidentul din partida cu Unirea Dej. Oaspetii de astazi, minerii din Lupeni, vin pe Cetate cu un moral foarte ridicat, ei obtinind in ultimele doua partide, tot atitea victorii. Minerul ocupa in prezent locul 4 cu 14 puncte. In aceeasi etapaCSM Rimnicu Vilcea - Industria Sirmei Cimpia Turzii; CFR Timisoara - Corvinul Hunedoara; FC Tirgoviste - FC Baia Mare; FC Caracal - Unirea Dej; FCM Resita - Universitatea Cluj; FC Bihor - Gaz Metan Medias; Building Vinju Mare - Dacia Mioveni; Auxerre Lugoj - Poli II Timisoara.
Selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, a definitivat lista cu numele stranierilo convocati pentru intilnirea Romania-Belarus, din preliminariile Campionatului European din 2008, programata pe stadionul Steaua, pe data de 7 octombrie, de la ora 20:15. Din cei 13 jucatori pe care Piturca I-a anuntat ca fiind in vederile lui pentru jocul cu Belarus, doar opt vor fi prezenti luni la CNAF Mogosoaia. Astfel, selectionerul a renuntat la serviciile lui Paul Codrea (Siena) - accidentat, Bogdan Lobont (Fiorentina), Pompiliu Stoica (FC Moscova), George Ogararu (Ajax) si Daniel Niculae (Auxerre). La fel cum s-a intimplat si la meciurile anterioare, Piturca il sare din schema pe Ogararu desi acesta a fost integralist in partida cistigata de Ajax cu 4-0 in fata celor de la Start (Norvegia), din mansa a doua a turului intii al Cupei UEFA. Selectionerul a renuntat si la convocarea lui Daniel Niculae, care, la fel ca fostul stelist a fost titular in jocul din C2 dintre Auxerre sI Dinamo Zagreb, cistigat de francezi cu 3-1. Pe lista lui Piturca au mai ramas doar Gabriel Tamas (Celta Vigo), Cristian Chivu (AS Roma), Razvan Rat (Sahtior Donetk), Florentin Petre (TSKA Sofia), Laurentiu Rosu (Recreativo Huelva), Razvan Cocis (Serif Tiraspol), Adrian Mutu (Fiorentina) si Ciprian Marica (Sahtior Donetk), urmind ca numele jucatorilor din campionatul intern convocatI pentru partida din 7 octombrie sa fie anuntate luni dimineata.
Daca jucatorii si staff-ul tehnic al giulestenilor pregatesc in liniste partida de miine, duelul dintre Dinamo si Rapid a inceput prin declaratiile principalului actionar al echipei de linga Podul Grant, George Copos, care a declarat ca victoria obtinuta de “visinii”, scor 2-1, cu portughezii de la Nacional Madeira este mult mai importanta decit cea obtinuta de “ciinii rosii” in fata grecilor de la Skoda Xanthi, cu scorul de 4-1. “Sa nu uitam ca aceasta victorie este mai importanta decit cea a lui Dinamo, pentru ca noi am eliminat o echipa din Portugalia, tara cu care Romania se bate pentru mai multe locuri in cupele europene”, este de parere Copos. Conducatorul clubului din Giulesti are dreptate cind spune ca echipele romanesti duc o lupta indirecta cu cele din Portugalia, pentru ca, in cazul in care coeficientul obtinut de reprezentantele noastre in cupele europene l-ar depasi pe cel realizat de lusitani, Romania ar putea avea si mai multe formatii prezente in competitiile “batrinului continent”. Insa, trebuie remarcat si faptul ca Dinamo a obtinut calificarea in grupele Cupei UEFA, dupa doua victorii categorice. In acest moment, Romania s-a apropiat de Portugalia, in clasamentul coeficientilor UEFA pe ultimii cinci ani, la doar 1,251 puncte. Rapidul a aratat in ultima vreme o crestere de forma, iar evolutia jucatorilor devine din ce in ce mai apropiata de cea din sezonul trecut, cind giulestenii au ajuns pina in sferturile Cupei UEFA. De cealalta parte, Dinamo, este o echipa in forma, inca de la inceputul campionatului, avind punctaj maxim dupa noua etape. Faptul ca, miine, se vor intilni doua formatii care se afla intr-o perioada foarte buna nu poate decit sa-i bucure pe iubitorii fotbalului si ar trebui sa se astepte la un meci de zile mari. Un ungur la centruPentru aceasta partida, Comisia Centrala de Arbitri a hotarit sa delege o brigada de arbitrii straini, ceea ce consituie o premiera in acest sezon al Ligii I. Decizia CCA a venit in urma prestatiilor foarte slabe ale “fluierasilor” romani, care au pornit mai multe scandaluri in fotbalul de la noi din tara, astfel ca la meciul Dinamo-Rapid, de la centru va “fluiera” ungurul Viktor Kassai, ajutat la cele doua tuse de catre compatriotii sai, Ferenc Szekely si Imre Attila Nagy. Arbitrul de rezerva va fi Alexandru Tudor, iar observatorii partidei vor fi Alexandru Boc si Gheorghe Moise. Faptul ca acest derby va fi condus de arbitrii straini i-a facut pe oficialii rivalei din Ghencea sa fie convinsi ca Rapidul va reusi sa invinga in Stefan cel Mare. Entuziasmat de calificarea in grupele Cupei UEFA, principalul finantator al giulestenilor, George Copos, care incearca sa se apropie cit mai mult de jucatorii sai, a declarat ca o victorie a echipei giulestene pe stadionul lui Dinamo l-ar face cel mai fericit om din lume. “Le-am promis baietilor cite 9.000 de euro pentru calificarea in grupe, bani pe care ii merita fara discutie. Dar daca o sa batem si duminica pe Dinamo o sa fiu cel mai fericit. Nu-mi mai trebuie nimic altceva”, a mentionat Copos, care nu a precizat cu cit isi va premia jucatorii in caz de victorie. Biletele pentru derby-ul dintre Dinamo si Rapid se vor pune in vinzare simbata, dupa ora 10:00, la casele de la stadionul din Stefan cel Mare, iar preturile vor fi de 80 RON la Tribuna 0, 50 RON la Tribuna I, 30 RON la Tribuna a II-a, 15 la Peluza Catalin Hildan si 15 RON la Peluza Sud..
Primul ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spulberat dintr-o miscare apelul la incetare a focului lansat de liderul kurd, Abdullah Ocalan, cerind Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK, separatist) sa renunte la lupta armata. “Un armistitiu se incheie intre state. Este ceva inoportun pentru o organizatie terorista”, a spus Erdogan pentru un canal de televiziune. “Gruparea trebuie sa depuna armele. Este ceea ce trebuie noi sa facem pentru instaurarea pacii in zona kurda”, estima el, promitind ca lupta impotriva PKK va continua. Cuvintele premierului nu constituie o surpriza, Turcia ignorind alte patru asemenea indemnuri la incetare a focului formulate de organizatia separatista, considerata de Ankara, precum si de UE si SUA ca fiind de factura terorista. Majoritatea elementelor militare ale PKK se gasesc in taberele de antrenament din Kurdistanul irakian.
Cu doua zile inaintea alegerilor prezidentiale din Brazilie, un oficial guvernamental nu a exclus posibilitatea ca opozitia sa conteste realegerea lui Luiz Inacio Lula da Silva, printr-o “lovitura de stat legala”. Seful staffului lui Lula, Traso Genro, a spus ca animozitatile dintre partidul de guvernamint si opozitie au luat amploare si ameninta sa adinceasca si mai mult diviziunea sociala din Brazilia. In prezent, Lula reprezinta populatia nevoiasa, in timp ce principalul sau adeversar, Geraldo Alckmin, este reprezentantul celor cu bani. In pofida acuzele de mita si coruptie la adresa partidului presedintelui in functie, sondajele il plaseaza pe Lula pe primul loc, la o distanta de 20 de puncte de Alckemin. Opozitia a contestat candidatura presedintelui inaintea sesizarii autoritatilor electorale pe motiv ca Paridul Muncitorilor, din care face parte Lula, ar fi dus o campanie neloiala impotriva contracandidatilor. “Sa gindesti ca este posibil sa inlaturi de la putere un presedinte ales este nu doar nedemocratic, dar si autoritar. Opozitia vrea sa mentina instabilitatea”, a afirmat Genro. Lula a refuzat de altfel sa participe la ultima dezbatere televizata alaturi de contracandidatii sai pe motiv ca va fi atacat in mod gratuit. Analistii brazilieni nu se pot pronunta daca aceasta miscare a fost una buna sau, dimpotriva, va afecta echilbrul intre Lula si Alckemin.
Unde, nu conteaza. Intre timp, Consiliul de securitate a refuzat sa ia in dezbatere, la cererea Moscovei, situatia din Georgia, dupa arestarea a cinci ofiteri rusi, toti membri ai trupelor ruse dislocate aici si acuzati de spionaj. La rindul ei, Alianta Nord-Atlantica, invinuita de Moscova ca furnizeaza armament Georgiei, a chemat ambele parti la dialog, cerind abtinere de la gesturi necugetate. Intre timp, la Tbilisi, au inceput audierile. Dupa mai putin de o ora de deliberari, instanta a decis mentinerea in arest a patru militari rusi. Al cincilea a fost eliberat. Nu s-a spus de ce. In ajun, ministrul georgian de interne pusese la dispozitia presei dovezile vinovatiei celor retinuti. In mare parte, este vorba de inregistrarea unor convorbiri telefonice. Se vorbeste despre niste “depozite”, “butoaie” si “locuri de intilnire”. Partea rusa sustine ca benzile nu scot in evidenta nimic suspect. Partea georgiana afirma insa ca interlocutorii au folosit un limbaj cifrat despre “tehnici de lupta si planuri tactice”.CIA, NATO si razboiInteresant este ca, de la declansarea scandalului, in urma cu doua zile, nici o reactie din partea presedintilor celor doua tari: nici Mihail Saakasvili, nici Vladimir Putin nu si-au exprimat vreun punct de vedere. I-au lasat pe subalterni si presa sa vorbeasca. La Tbilisi, ministrul de interne a anuntat ca inculpatii si-au recunoscut vina. La Moscova, omologul rus al acestuia a calificat incidentele “o farsa si o nebunie”. Presa a fost mai inventiva. Cea georgiana a scris de implicarea CIA, ca replica la arestarea de catre rusi a patru agenti britanici. Varianta desfiintata rapid de analisti. Alta versiune insa, amplu dezbatuta si de ziaristii moscoviti, prezinta lucrurile din perspectiva apropiatului summit NATO, unde, se zvoneste, Georgia va fi declarata candidat oficial la aderare. Or, crede presa, pentru a nu rata aceasta sansa, autoritatile de la Tbilisi vor sa demonstreze ca Rusia reprezinta cu adevarat un pericol si ca primirea tarii in Alianta este ceva imperios necesar. Iar presedintele Consiliului Federatiei, camera superioara a parlamentului rus, Serghei Mironov, este de parere ca “jocurile de-a spionajul lansate de Georgia inseamna, de fapt, ca Georgia se pregateste de razboi”. Am o foarte puternica senzatie, a declarat oficialul rus, “ca Tbilisi intentioneaza sa rezolve problemele Abhaziei si Osetiei de Sud cu ajutorul fortei”. Privind cu detasare la nebunia din jur, fostul lider georgian, fost sef al diplomatiei sovietice, Eduard Sevardnadze, ii sfatuia pe Putin si Saakasvili sa se aseze la masa tratativelor si sa rezolve totul. Din pacate, lucrurile pot scapa de sub control, ceea ce ar insemna un dezastru pentru intreaga regiune caucaziana.
Veniturile la bugetul de stat ar putea creste cu 50% fata de 2004, daca procentul estimat de absorbtie al fondurilor europene va fi atins, respectiv, daca se atinge pragul de 55%, astfel ca veniturile bugetare in anul 2007 ar putea insuma 34,2% din produsul intern brut, a precizat Varujan Vosganian, presedintele Comisiei buget-finante-banci din Senat. Prognoza liderului liberal se bazeaza pe analiza proiectelor cu fonduri europene, aflate in curs de derulare in acest moment. Vosganian este de parere ca sumele alocate de forurile europene pot fi angajate in procent de 55%, aprecind ca principala problema in domeniul finantarilor europene nu o reprezinta lipsa fondurilor, ci modul in care acestea sint cheltuite. Totusi, absorbtia fondurilor alocate de UE va avea implicatii pozitive asupra bugetului de stat. “Acest lucru ar insemna o diferenta de 12 miliarde de euro fata de veniturile aferente anului 2004, ceea ce reprezinta o crestere de 50%”, a adaugat Vosganian. Consideratiile lui Vosganian sint mai optimiste decit cele ale ministrului finantelor, Sebastian Vladescu, potrivit caruia, in proiectul de buget pentru 2007, veniturile bugetare reprezinta 32-32,5% din PIB.
Banca Nationala a impus iarasi noi conditii restrictive pentru creditarea populatiei, incluzind in plafonul pentru evaluarea bonitatii clientilor toate costurile aferente imprumuturilor atrase de persoanele fizice, inclusiv contractele de leasing financiar, noile prevederi intrind in vigoare pe 22 septembrie.Referindu-se la acest aspect, Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, a precizat ieri, in timpul unei conferinte, ca respectivele conditii impuse de catre BNR “sint necesare pentru asigurarea stabilitatii macroeconomice, in conditiile in care inflatia se situeaza inca la un nivel relativ ridicat.” De asemenea, potrivit Mediafax, ministrul finantelor ar mai fi precizat, printre altele, ca la nivel psihologic, inflatia pare scazuta, dar ca este greu sa explici populatiei ca o inflatie de 5% este ridicata, in conditiile in care au fost inregistrate in trecut cresteri ale preturilor de 320%. De asemenea, Sebastian Vladescu a precizat ca trebuie gasita o solutie pentru ca bancile si institutiile care ofera finantari sa isi poata continua activitatea, in conditiile mentinerii stabilitatii macroeconomice. “Sintem in faza de fine tuning, ceea ce inseamna ca trebuie sa identificam cit putem sa cheltuim, sa consum, sa creditam, astfel incit sa avem un raport corect intre dezvoltare si stabilitate macroeconomica”, a afirmat, potrivit Mediafax, ministrul finantelor. De asemenea, Vladescu e de parere ca atit autoritatile, cit si bancile, sint interesate sa existe o crestere a consumului, insa orizontul de timp difera.Ministrul finantelor a afirmat ca majorarea plafonului de deficit bugetar vizeaza dezvolatrea economica, intrucit cheltuielile sint efectuate pentru alte domenii decit salariile. “Politica adoptata de guvern este de a fi mai largi la punga, dar in zonele controlate, nu in cele de crestere a salariilor, a veniturilor celor de care sintem responsabili”, a mai spus Vladescu.El a opinat ca dezvoltarea Romaniei trebuie sa dureze aproximativ 20 de ani, interval din care au mai ramas aproximativ 15 ani.
A prezenta toate companiile semnificative reprezinta o misiune aproape imposibila, dar in cadrul de fata vom oferi doar citeva aspecte, deosebit de interesante, despre citeva dintre acele companii care nu doar ca au o anumita rezonanta si pentru publicul larg din Romania, dar au cifre de afaceri care depasesc de citeva ori PIB-ul Romaniei, printre acestea numarindu-se Exxon Mobil sau General Electric.Exxon Mobil Co, cifra de afaceri de 370 miliarde de dolari Exxon Mobil este un colos in prelucrarea produselor petroliere, avind sediul central in Dallas, Texas, fiind considerat la aceasta data de multi analisti drept cea mai mare companie din lume care isi listeaza in mod public actiunile spre tranzactionare, cu cea mai ridicata valoare pe piata. Actuala companie este rezultatul fuziunii spectaculoase, finalizate la 30 noiembrie 1999, dintre Exxon si Mobil. In 2005, gigantul petrolier a fost desemnat de Fortune Global 500 drept compania cu cel mai mare venit din lume, cifra de afaceri insumind 370,6 miliarde de dolari. Tot in anul 2005, actiunile Exxon Mobil, oferite spre achizitionare, au fost declarate drept cele mai profiabile. Exxon Mobile se tranzactioneaza pe bursa americana NYSE, iar pretul de achizitionare al unei actiuni este in jur de 65 de dolari. De obicei, media volumului de actiuni scoase spre tranzactionare depaseste 18.000.000.Cea mai mare retea de retail din lumeWall-Mart Stores Inc. este tot o companie americana, fiind fondata de cunoscutul om de afaceri Sam Walton in anul 1962, domeniul sau de activitate fiind comercializarea bunurilor de larg consum prin intermediul unui imens lant de supermarket-uri. Practic, Wall-Mart este cea mai mare retea de retail din lume si ca cifra de afaceri se situeaza pe locul doi, dupa Exxon Mobil, cu circa 315 miliarde de dolari. La incheierea anului fiscal, pe 31 ianuarie 2006, Wall-Mart Stores Inc. a raporat un venit net de 11,2 miliarde de dolari. Compania liseaza la bursa de la New York inca din anul 1972, si in prezent volumul de actiuni scos spre tranzactionare pe sesiune bursiera depaseste 11.000.000. Pretul de cumparare al actiunilor Wall Mart variaza, in prezent, intre 48$ - 49$. Daimler-Chrysler, uriasul comertului cu automobileUriasul concern fabricant de automobile Daimler-Chrysler, cunoscut pentru celebrele marci Dodge, Mercedes-Benz, Jeep, Smart, sau Maybach, a fost infiintat in 12 noiembrie anul 1998, cind producatorul german de automobile Daimler-Benz a fuzionat cu constructorul american Chrysler Corporation. Colosul industriei automobilului este recunoscut si prin faptul ca a fost implicat in mai multe scandaluri, inclusiv in cel in care a fost acuzat chiar de preluarea ostila a companiei Chrysler sau in cel legat de detinerea unui pachet semnificativ de actiuni la controversatul grup EADS. In prezent, se apreciaza ca are o cifra de afaceri situata in jurul a 193 miliarde dolari, actiunile sale fiind tranzactionate de cele mai mari burse din Statele Unite, Singapore, Canada, Franta, Austria, Olanda si Argentina, pretul listat fiind de apoximativ 50 dolari/actiune, numarul mediu de actiuni tranzactionate pe sesiune fiind de circa 400.000.17 milioane de actiuni tranzactionate pe sesiune General Electric este un conglomerat international ce activeaza in domeniul prestarilor de servicii si tehnologii, existind pe piata inca din anul 1960. Printre cele mai performante produse ale companiei se numara motoarele de avioane, componente electrotehnice si de automatica, softuri folosite in institutii medicale etc. General Electric este listata la bursele din Statele Unite, in special la NYSE, si ofera spre tranzactionare aproximativ 17.000.000 de actiuni/sesiune, pretul de vinzare depasind, de regula, 34 dolari/actiune.
Scriitorul Virgil Ierunca, unul dintre intelectualii români de marca din exil, a decedat joi noaptea, la Paris, la virsta de 86 de ani. Ca un facut, tot joi noaptea, Dumnezeu l-a luat la el si pe Dan Goanta (51 ani), unul dintre cei mai apreciati jurnalisti români, acesta murind fulgerator in urma unui accident cerebral. Figura ilustra a literaturii europene, Virgil Ierunca a debutat in 1939 in presa, iar pina in 1944 a colaborat la saptaminalul “Vremea”.Casatorit cu Monica Lovinescu, Ierunca a parasit România în 1947, cind a primit o bursa din partea guvernului francez. Din 1951 în 1974 a fost redactor al emisiunilor în limba româna ale Radiodifuziunii franceze si a lucrat la un centru de cercetare stiintifica si la emisiunile postului de radio Europa Libera.Jurnalistul Dan Goanta, de profesie inginer, a urmat cariera de jurnalist incepind cu 1990, cind a debutat ca prezentator si producator la TVR. Dupa doi ani de televiziune, Goanta a plecat la Londra, la BBC World Service, post pe care l-a slujit sapte ani ca producator, editor si prezentator al redactiei in limba româna. Intors in tara, Goanta a colaborat cu “Dilema Veche” si cu mai multe posturi de radio.
Pina la 1 ianuarie 2007, romanii ar putea scapa de obligativitatea obtinerii vizei pentru calatoria in Marea Britanie. Ambasadorul britanic la Bucuresti, Robin Barnett, a reiterat ieri faptul ca regimul de vize al Marii Britanii pentru romani va fi ridicat inainte de momentul aderarii la UE al tarii noastre. Si aceasta deoarece românii vor beneficia de dreptul privind libera circulatie a persoanelor imediat dupa integrare. Deocamdata, o data sigura nu a fost oferita de oficialul britanic. Eliminarea vizelor nu inseamna ca romanii vor putea da navala in Marea Britanie pentru a munci. Guvernul de la Londra pregateste o serie de restrictii pentru a pune frina dupa 1 ianuarie 2007 romanilor care vor sa munceasca in Marea Britanie. Restrictiile vor fi cunoscute pina la sfirsitul lunii octombrie. Restrictiile pot fi impuse pentru maximum cinci ani, dar o reevaluare a acestor norme se poate face oricind.
Ieri s-a terminat cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei. Dupa doua zile de discutii, dineuri si intilniri, sefii de state si ministrii din tari francofone si-au luat au revoir de la sommet. Presedintele Traian Basescu a declarat la finalul sommet-ului ca delegatiile prezente au fost multumite de organizarea evenimentului, mai putin presa, despre care Basescu a spus ca “are datoria sa fie nemultumita tot timpul”. Cit ne-a costat Sommet-ul Francofoniei? Nimeni nu stie. Stim doar ca 17 institutii au fost implicate in organizarea evenimentului si ca numai cazarea oaspetilor a fost estimata la 350.000 de euro. Basescu a renuntat la limba francezaPresedintelui Traian Basescu i-a revenit onoarea de a inchide lucrarile Sommet-ului Francofoniei. Chiar daca ar fi trebuit sa vorbeasca in limba franceza, seful statului a ales, dupa prestatia de la deschiderea lucrarilor sommet-ului, limba plaiurilor mioritice. Basescu a adresat multumiri oaspetilor francofoni, si in mod special omologului sau francez.El a anuntat, la finalul discursului, ca viitorul Sommet al Francofoniei va fi organizat de guvernul canadian, la Quebec.Chirac, multumit Daca presedintelui Traian Basescu nici prin cap nu i-a trecut sa le multumeasca bucurestenilor pentru bunavointa de care au dat dovada, Jacques Chirac le-a transmis cetatenilor Capitalei, la finalul Sommet-ului Francofoniei, un gind bun. Chirac s-a declarat incintat de organizarea evenimentului si a multumit omologului sau român pentru eforturile depuse.Declaratia de la BucurestiDeclaratia de la Bucuresti, documentul final al Sommet-ului Francofoniei, a fost adoptata, ieri dupa-amiaza, dupa discutii aprinse referitoare la situatia din Liban. Secretarul de stat pentru francofonie, Cristian Preda, a spus ca participantii la Sommet-ul Francofoniei solicita in declaratia comuna “incetarea ostilitatilor din Liban si depling situatia dramatica pentru ansamblul populatiilor civile din Liban”. Preda a precizat ca negocierile s-au purtat intre reprezentantii Egiptului, Libanului, Frantei si României.
Lupta pentru postul de comisar european si nominalizarea sefului SRI i-au suparat pe udemeristi, care ameninta ca de acum incolo vor negocia la singe orice functie. Iritat ca nimeni nu il invita la masa negocierilor, Marko Bela si-a avertizat partenerii de guvernare ca Uniunea nu va ramine fara felia ei din “prajitura”. Marko Bela a apreciat ca in acest moment coalitia nu exista. Presedintele UDMR este de parere ca “in parlament sint tot atit de dese ocaziile cind partenerii de coalitie nu voteaza solidar ca si ocaziile cind, intimplator sau nu, mai votam la fel”. Marko Bela a dat exemplul Partidului Conservator, care “considera ca nu mai are nici un fel de obligatii fata de parteneri, dar si ceilalti parteneri se cam comporta, in foarte multe situatii, la fel”. Liderul udemerist crede totusi in revigorarea coalitiei dupa 1 ianuarie 2007 si este in continuare de parere ca nu este posibila o alta formula de majoritate parlamentara decit cea actuala, respingind ideea unei coabitari PD-PSD-UDMR.Negocieri pentru postul de comisar europeanPresedintelui UDMR i se pare benefica desemnarea unui reprezentant din partea Uniunii in calitatea de comisar european, Marko Bela fiind de parere ca si UDMR ar avea propuneri viabile pentru acest post.Nemultumirea udemeristilor vine din pricina atitudinii Aliantei care, in opinia Uniunii, discuta fara partenerii din coalitie pe marginea unor functii care ar trebui stabilite in arcul guvernamental. In acest sens, Marko Bela a avertizat Alianta ca UDMR va fi un factor important in decizia finala.“Fiind vorba de decizii ale guvernului, UDMR vrea sa se implice in nominalizari. Noi vom avea un cuvint de spus in desemnarea comisarului”, a spus Marko Bela pe un ton amenintator, care a adaugat ca “nici in coalitie, nici an guvern nu am discutat nume precum cele vehiculate” si ca “optiunile ar fi multe”.Guvernul trebuie sa prezinte oficialilor europeni candidatul Romaniei pentru postul de comisar la CE, urmind ca portofoliul care va fi atribuit acestei persoane sa fie stabilit ulterior. Numele vehiculate pina acum pentru desemnarea comisarului european din partea Romaniei sint Monica Macovei, Anca Boagiu, Leonard Orban si Sorin Frunzaverde. Referitor la legea minoritatilor nationale, UDMR a adoptat aceeasi atitudine razboinica. Marko Bela a spus ca Uniunea nu va fi interesata de o lege modificata exact in acele puncte care exprima doleantele maghiarimii. “O lege sterilizata nu ne-ar interesa”, a intarit Marko Bela ideea ca UDMR isi doreste adoptarea proiectului de lege privind statutul minoritatilor nationale in forma initiala.Adjunct la serviciiPresedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat ca UDMR se va bate si pentru un post de adjunct la serviciile secrete daca Uniunea va observa ca sefii SRI si SIE sint numiti pe baza algoritmului politic. “Nu am fost de acord sa negociem pe baza unui algoritm politic sefii serviciilor secrete, fiindca daca ei vor fi numiti pe aceste considerente, vor fi obligati sa se comporte si ulterior ca atare, ceea ce este un lucru extrem de periculos. Ei pot proveni din partide politice, nu e nici o problema, dar ulterior trebuie sa devina independenti. Daca de-acum incolo vom considera ca, de fapt, este vorba de o negociere, ca s-a dat un loc opozitiei, un alt loc nu stiu cui, atunci trebuie sa regindim pozitia UDMR”, a declarat Marko Bela, precizind ca, in aceste conditii, UDMR vrea postul de director adjunct in unul dintre serviciile secrete.
Restructurarea strategica a activitatilor constructorului auto Ford nu va include o reorganizare de amploare a operatiunilor din Europa, care sint profitabile, a declarat presedintele si directorul pentru Europa al Ford, John Fleming, citat de Reuters. “Vom continua sa realizam ceea ce am facut dintotdeauna: ne vom imbunatati cota de piata si vom fi rentabili in raport cu anul precedent, dar nu va avea loc o reorganizare majora”, a precizat Fleming, la un tirg organizat la Frankfurt. Divizia din Europa a raportat un profit aferent primului semestru de 196 milioane de dolari, excluzind elementele exceptionale, dar oficialul companiei a refuzat sa ofere o estimare privind profitul din trimestrul al treilea. “Am declarat la inceputul anului ca anticipam obtinerea unui profit in acest an la divizia europeana si mentinem aceasta previziune”, a aratat Fleming. Al doilea mare constructor auto american a anuntat anterior ca va disponibiliza 30.000 de angajati si va inchide 14 fabrici din America de Nord pina in anul 2012, urmind sa prezinte, in aceasta luna, o serie de masuri destinate accelerarii procesului de restructurare. Analistii apreciaza ca Ford a reusit sa atinga in Europa obiectivele valabile in prezent pentru divizia din America de Nord, respectiv adaptarea capacitatii de productie la cererea existenta, imbunatatirea gamei de produse si consolidarea imaginii brandului, intr-un mediu cu o concurenta puternica. Producatorul american si-a redus la sapte numarul de uzine din Europa, de la 11, si a disponibilizat circa 9.300 de angajati incepind cu anul 2000, odata cu avansul productiei. Unitatile de productie din Europa opereaza in prezent la capacitati de peste 100%, iar numarul de angajati este de circa 66.000, incluzind lucratorii companiilor mixte. In primele opt luni, Ford a comercializat 1,14 milioane de vehicule.
Forum Auto, importatorul general al autoturismelor Volvo, a lansat noul S 80, model ce face parte din clasa premium. Noul S 80 a fost prezentat in premiera in luna februarie, dar vinzarile au debutat de abia in luna iunie. Noul Volvo S80 are un exterior mai dinamic si compact. Interiorul modelului a fost creat pe baza de culori rafinate si materiale care intra intr-o armonie perfecta cu tehnologia bine gindita, asta insemnind, potrivit reprezentantilor Volvo, o tehnologie “avansata si usor de folosit”. La toate astea, constructorul a prevazut noul model cu un sistem audio de inalta clasa. “Nu este vorba de o folosire in exces a gadget-urilor, indiferent de costurile acestora. Preferam sa prezentam masina la un nivel complet, unde solutiile tehnice interactioneaza pentru a oferi ocupantilor o experienta de condus confortabila, dinamica si sigura”, spunea Silvia Gullsdorf, director de proiect Volvo S80, la Salonul Auto din Geneva.Trei versiuni Noul S 80 este disponibila in trei versiuni de echipare: Kinetic, Momentum si Summum. Cele trei versiuni pun la dispozitia automobilistilor doua motoare pe benzina si unul diesel. Propulsorul mai mic pe benzina are o cilindree de 3,2 litri si sase cilindri si dezvolta o putere de 238 de cai. Varaianta mai puternica pe benzina are o capacitate de 4,5 litri, cu opt cilindri, si este capabil sa poarte pasagerii cu puterea a 315 cai. Iubitorii de diesel au la dispozitie motorul turbodiesel de 2,4 litri, in cinci cilindri, care dezvolta 185 de cai putere. Pentru varianta de motorizare V8, noul S 80 a fost dispus de catre constructorul scandinav cu tractiune integrala permanenta. Modelele cu propulsoare pe benzina sint disponibile cu cutii automate in cinci sau sase trepte, iar varianta diesel este diponibila si cu cutie mecanica in cinci trepte. Motorul V8 accelereaza de la 0 la 100 de kilometri la ora in 6,5 secunde.Dotari de prima mina pentru S 80S80 este prima masina produsa de constructorul scandinav prevazuta cumulat cu sistem de avertizare impotriva coliziunilor (Collision Warning), asistare la frinare (Brake Support) si control al distantelor in timpul deplasarii (Adaptive Cruise Control). Constructorii suedezi au prevazut din fabrica noul S 80 cu coloana de directie articulata, air-baguri tip cortina, centuri de siguranta cu pretensionare, sistem de protectie fata de loviturile din spate, pilot automat si multe alte echipamente pentru protectia si siguranta pasagerilor. Spre exemplu, in cazul unei coliziuni frontale, sectiunea superioara si inferioara a coloanei de directie se pliaza pentru a evita patrunderea in habitaclu. De asemenea, toate panourile si marginile portierelor sunt captusite cu materiale capabile sa amortizeze socurile, pentru a reduce riscul de ranire a ocupantilor. Protectia antiefractie este asigurata de un dispozitiv care-l atentioneaza pe proprietar prin intermediul unei telecomenzi de orice patrundere neautorizata in habitaclu. Si exemplele ar putea continua. 10 masini vindute pe nevazuteDin momentul lansarii modelului S80 in aceasta primavara, la Salonul Auto de la Geneva, si pina la intrarea acestuia pe piata romaneasca, au fost primite 10 comenzi, termenul de livrare urmind sa fie de cel mult doua luni, informeaza Forum Auto. Pretul pentru noul S 80 incepe de la 42.250 de euro si poate ajunge la 69.655 de euro, cu toate taxele incluse. Forum Auto estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 25 milioane de euro, in crestere cu 6,5% fata de nivelul de 23,5 milioane de euro consemnat anul trecut, a spus directorul de marketing al companiei, Bogdan Huidan. Potrivit reprezentantului firmei, vinzarile estimate pentru acest an sunt de peste 500 de unitati, din care circa 40% modelul de teren XC90. Compania a vindut anul trecut 523 de automobile. Forum Auto va vinde in acest an, potrivit propriilor estimari, circa 100 de masini destinate flotelor firmelor, cele mai reprezentative modele fiind in acest caz S40, V50, XC90 si S80. “Proportia modelului XC90 in totalul vinzarilor va scadea in 2007, odata cu cresterea vinzarilor pentru modelul S80, lansat miercuri. Aproximativ doua treimi dintre masinile Volvo distribuite pe piata romaneasca sint echipate cu motoare diesel”, a mai spus Huidan. Vinzarile Volvo pe piata romaneasca au ajuns in primele opt luni ale acestui an la 276 de unitati.
In urma cu aproximativ o luna de zile, a expirat termenul pentru majoritatea mandatelor de directori ai unitatilor spitalicesti, moment in care cei care detinusera pina atunci functii de conducere, dar nu aveau studii universitare manageriale, au fost nevoiti sa “isi faca bagajele”. Intre timp, posturile de manager de spital au fost ocupate interimar. Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ieri, in timpul unei conferinte de presa organizate la Tirgoviste, ca examenul pentru ocuparea functiilor de manager va avea loc in luna noiembrie. Totodata, acesta a tinut sa ii atentioneze pe candidati ca testarile vor fi “extrem de dure”. Nicolaescu a precizat ca examenul va fi compus din trei probe, dintre care primele doua se refera la un test-grila de cunostinte manageriale, iar cea de-a treia va consta intr-un interviu, prin care se vor stabili aptitudinile manageriale ale persoanei care va ocupa aceste posturi. Scopul acestui examen este, in opinia ministrului sanatatii, ca functiile sa fie ocupate de “profesionisti” care sa fie capabili sa-si asume responsabilitatile prevazute prin contractul de management. Normele de organizare a concursului au fost publicate pe site-ul Ministerului Sanatatii. Nicolaescu apreciaza ca in urmatoarele zile vor fi emise toate actele normative ce au fost adoptate, astfel incit cei interesati sa fie la curent cu modalitatea de organizare a concursului.
De la 1 ianuarie anul viitor, energia electrica s-ar putea scumpi cu 4,5%, a declarat astazi presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei, Nicolae Opris. Potrivit acestuia, majorarea preturilor la electricitate este sigura, însa procentul cu care vor creste tarifele mai poate suferi modificari. Opris a mai anuntat ca, pe linga scumpirea de la 1 ianuarie, anul viitor mai urmeaza o majorare a preturilor. Opris a mai spus ca tarifele la electricitate se vor modifica si în vara, la 1 iulie. Nici în acest caz nu se cunoaste cu exactitate procentul de majorare. Pe de alta parte, Ioan Codrut Seres, ministrul Economiei a apreciat ca anul viitor, preturile la energia electrica vor fi influentate si de punerea în functiune a celui de-al doilea reactor al centralei nucleare de la Cernavoda. Si asta deoarece, costurile de productie ale energiei nucleare sint mai reduse decit în cazul termocentralelor.
Editia multilingva a cartii “Lucian Blaga - Catre cititori” va reprezenta Romania la cel mai mare tirg international de carte, organizat anual la Frankfurt. In acest an, tirgul se desfasoara in perioada 4-8 octombrie, si va reuni cele mai importante produse editoriale si cele mai atractive si interesante evenimente culturale ale anului. Romania va fi reprezentata la Frankfurt de aproape 40 de edituri ce vor expune peste 1.000 de titluri de carte care vizeaza domenii diverse: literatura, traduceri, jurnale, memorii, istorie, albume de arta, dictionare etc. In premiera, la eveniment va fi reprezentat si judetul Alba, care va prezenta in Standul National al Romaniei, amenajat in cadrul tirgului, cartea “Catre cititori - Editie multilingva” a lui Lucian Blaga. Proiectul referitor la realizarea acestui volum a fost lansat si pus in practica de Biblioteca Judeteana “Lucian Blaga” Alba cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Alba, in cadrul manifestarilor prilejuite de Festivalul International “Lucian Blaga”- editia a XXVI-a, festival care a avut loc in primavara acestui an. Purtatorul de cuvint al bibliotecii, Daniela Floroian, a precizat ca “prezenta acestei initiative editoriale inedite la Tirgul de Carte de la Frankfurt o datoram editurii « Ars Longa » care a selectat cartea pentru a participa la o asemenea mare manifestare de gen”. Editie de luxVolumul contine poezia cu acelasi titlu, tradusa in 18 limbi straine, fiecare traducere fiind completata de cite o imagine grafica. Traducerile sint precedate de un studiu prof. univ. dr. Traian Diaconescu, care subliniaza relatia directa dintre poezia originala scrisa in limba romana si toate cele 18 traduceri, incepind de la limba latina, italiana, franceza, engleza, germana, rusa, limbi de circulatie mondiala, pina la traduceri in spaniola, portugheza, suedeza, greaca, ucraineana, slovaca, maghiara, araba, ebraica, machedona, aromana sau rromano. Cartea este editata in serie limitata, fiecare volum fiind numerotat de la 1 la 300, si nu se comercializeaza. Dupa cum a precizat Daniela Floroian, care este si initiatoarea proiectului, este vorba despre o editie de lux, cu coperta cartonata albastra - reproducind cerul de la Lancram, cintat de poet in opera sa - si are supracoperta argintata, pe hirtie satinata. Proiectul este unic in literatura romana, iar volumele vor fi daruite cu titlu de protocol ambasadelor din Romania si unor institutii culturale de prestigiu din tara si din strainatate.
Imaginea a devenit deosebit de importanta pentru romani, indiferent ca este vorba despre imaginea unei firme sau a unei persoane fizice. Daca in strainatate, valoarea si pretul imaginii sunt extrem de crescute, romanii au dovedit inca o data ca sunt printre cei mai inventivi. La Alba Iulia, exemplele sunt nenumarate, dar astazi ne vom opri asupra unuia singur - parcarile. Subiect de cearta si procese in ultimii ani, dificultate spinoasa pentru fiecare om de rind sau societatea comerciala, sursa de venit la bugetul local si mai ales problema vesnic nerezolvata - parcarile au devenit in municipiul nostru o solutie pentru a cistiga la capitoul imagine. Nu va lasati pacaliti !“Albaiulieni nu va mai lasati pacaliti “! - acesta ar fi singurul indemn pe care puteti sa il urmati in ceea ce priveste parcarile. In centrul municipiului, mai ales, unde viata economica este foarte alerta, multi dintre dumneavoastra ati avut deseori supriza de a cauta un loc de parcare, fara sa il gasiti. Asta deoarece, pe linga sutele de masini amplasate cu sau fara bun simt, zeci de alte locuri libere stau sub impunatorul semn “rezervat pentru SC X”, sau pur si simplu, “rezervat”. Daca vreunul dintre dumneavoastra ati incercat, totusi, sa sfidati acele semne, probabil ca ati fost avertizat imediat de catre un agent in uniforma sa nu lasati masina in locul respectiv ca “vine Y si n-are unde parca”. Putem sa va anuntam ca este doar un exercitiu de imagine al societatii sau persoanei in cauza, fara ca dumneavoastra sa fiti nevoiti sa respectati aceasta situatie. Cu alte cuvinte, trimiteti-l pe agentul respectiv la plimbare, pentru simplul motiv ca nu are nici un drept sa va ceara acel lucru. Nici o societate comerciala, banca sau institutie publica nu are concesionat vreun loc de parcare in municipiul Alba Iulia!ExplicatieSistemul de parcari publice cu taxa este creeat pe baza unui parteneriat intre primaria Alba Iulia si o societate comerciala cu sediul in Turda. In baza contractului incheiat intre cele doua parti, agentul economic percepe o taxa pentru anumite locuri de parcare, o parte din bani ajungind apoi la bugetul local. Nimic mai mult insa, deoarece nici in baza vreunei legi, si nici in baza contractului sau altui act, societatea in cauza nu poate concesiona sau inchiria locurile de parcare. Acest lucru nu este facut nici de catre Primaria Alba Iulia, care este “stapina” pe aceste locuri, lucru care conduce spre o concluzie simpla - nimeni in municipiul resedinta de judet nu are parcare rezervata pe domeniul public. Pe orice loc de parcare functioneaza, deocamdata, regula primului venit, iar ceea ce se intimpla, spre exemplu, in fata primariei se bazeaza mai mult pe regula bunului simt de a lasa administratia sa isi faca treaba. Insa, in cazul bancilor, nu putine la numar, bunul simt ar trebui sa le determine sa concesioneze spatiile de parcare din apropierea sediilor lor, pentru ca, apoi, sa “planteze” placute cu inscrisul “REZERVAT”. Si, pentru ca vorbim de bun simt, frumos ar fi ca bancile care concesioneaza locuri de parcare, sa puna acele inscrisuri, dar care sa dea dovada de respect fata de cetateni, nu fata de Cutarescu, pentru ca el e director de banca. Nu ar fi mai de bun simt sa vedem placute cu inscrisul “REZERVAT PENTRU CLIENTII NOSTRI”? ConcluzieDupa aceasta explicatie, puteti fi siguri ca de acum incolo locurile de parcare vor fi libere. Nu pentru ca nu vor mai purta placuta cu indicatia “rezervat” ci pentru ca albaiulienii vor deschide ochii si vor arunca fara a le fie frica aceste semne. Asteptati-va insa la oameni suparati, deoarece personalul bancilor, a societatilor comerciale, birourilor notariale sau de avocati care s-au facut stapini peste locurile de parcare, nu vor accepta prea usor aceasta “sfidare” a omului de rind. Puteti sa va imaginati nervii marilor mahari din Alba Iulia, care vor constata ca super limuzina de zeci de mii de euro, nu mai are loc in “parcarea rezervata”, din cauza unei “amarite” Dacii din ani ‘80, coapta de rugina, ce apartine unui “mujic” venit cu treburi pamintesti la oras. (Corneliu Manuel Sarbu - proprietar de masina, dar nu si de parcare)
Consilierii judeteni din Alba si-au dat ieri acordul pentru insusirea propunerii de marca “Tirgul de Fete de pe Muntele Gaina” si pentru depunerea documentatiilor in vederea inregistrarii marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Demersul se inscrie intr-o serie de demersuri similare ale institutiei judetene, referitoare la inregistrarea ca marca a mai unor manifestari organizate de institutie, prima documentatie fiind depusa pentru “Festivalul Cetatilor Dacice”. Tirgul de Fete de pe Muntele Gaina a fost mentionat pentru prima data in anul 1816, dar vechimea lui este mult mai mare. In fiecare an, aceasta mare sarbatoare in aer liber atrage mii de turisti, fiind organizata anual, in cea mai apropiata duminica de ziua Sfintului Ilie (20 iulie). Inca de la inceput, tirgul a fost punct de intilnire intre locuitorii Apusenilor de pe toti versantii, care pe linga dans, voie buna si petitul fetelor, le oferea prilejul de a schimba intre ei produsele lor traditionale. Dupa ce va reusi sa obtina proprietatea asupra acestei marci, Consiliul Judetean Alba va avea dreptul sa realizeze materiale promotionale cu “Tirgul de Fete de pe Muntele Gaina”, pe care le va putea si comercializa. In plus, va putea avea controlul asupra manifestarilor ce vor fi organizate in cadrul evenimentului.
Toti proprietarii de atelaje tractate de cai din municipiul Sebes si din localitatile apartinatoare, cunoscuti si sub numele de carutasi, au fost convocati joi la sediul politiei municipale. Nu pentru a fi amendati, ci pentru a fi instruiti. Cei 35 de oameni aflati in cauza, care s-au prezentat la intilnire, au fost instruiti de politistii de la circulatie cu privire la normele de circulatie pe drumurile publice, asa cum sint ele formulate in OUG 195/2002. De asemenea, carutasii au mai fost informati cu privire la prevederile Consiliului local Sebes, care fixeaza exact traseele pe care se poate circula cu carutele prin municipiu. Politistii au considerat aceasta actiune foarte necesara, deoarece in fiecare zi se confruntau cu cazuri in care diversi carutasi, care incasau amezi, protestau, deoarece nu stiau pe care strazi au voie sa circule si pe care nu. Acum au aflat, cei care au dorit sa participe, bineinteles, iar cei care nu au dorit sa participe, fie se vor informa din alte surse, fie vor continua sa primeasca amenzi.
Cam asta a fost “fata vazuta” a evenimentului. In cele ce urmeaza, va prezentam si cealalta “fata”, cea nevazuta, a atractivitatii fata de viata cazona. Am participat, joi, la Alba Iulia, la lansarea campaniei de promovare si relatii publice privind profesionalizarea armatei, actiune demarata cu participarea presedintelui Consiliului judetean, Ion Dumitrel, si cu sprijinul institutiei pe care acesta o conduce. O actiune necesara, in conditiile in care, de la inceputul anului viitor, locul militarilor in termen incorporati pe baza legii care obliga pe orice tinar in virsta de pina la 35 de ani, care era selectat pentru a satisface acel stagiu de un an de zile sa se conformeze, va fi luat de militari angajati pe baza de voluntariat. De acum incolo, armata va trebui sa-si asigure in intregime serviciile pe baza a doua categorii de efective: cel format din cadre militare - subofiteri, maistri militari si ofiteri - si soldatii si gradatii voluntari, cei care, in principal, vor efectua in cazarmi serviciile ce apartin in prezent militarior in termen. Spunem aceasta in termeni absolut generali, pentru ca schimbarile vor fi de amploare, fie si prin disparitia serviciilor de cazare si hranire in unitate a trupelor. Avantajele supraevaluateProvocarea pentru a scrie acest material a fost modul in care cei prezenti la respectiva lansare au facut prezentarea carierei de militar. Noi intelegem ca, in mod normal, printr-o informare despre ceva, sint puse la dispozitia celui interesat informatii corecte si complete pe tema respectivului subiect. Aveam sa constatam ca, ceea ce se prezinta deocamdata despre cariera militara, este o umflare cit se poate a avantajelor acestei cariere, si “mingiierea” sau ignorarea anumitor aspecte care ar putea sa constituie tema unei autoevaluari individuale, daca cel tentat de o asemenea cariera este capabil, sau dispus, sa le accepte. Bunaoara, la capitolul avantaje, locotenent-colonelul Vasile Opruta, seful Oficiului Informare Recrutare Alba, nominaliza salariul ca fiind “extrem de atractiv”, evident cu sporurile si avantajele invocate. Acest lucru a cam luat prin surprindere auditoriul, in conditiile in care tocmai ministrul Apararii (indiferent ca el este in prezent suspendat, si ca nu avem nici un motiv sa acordam mare credibilitate afirmatiilor sale), facea nu cu mult timp in urma valuri-valuri ca se impune majorarea semnificativa a salariilor militarilor voluntari, deoarece acestea nu ar fi atractive. Ce sa mai inteleaga tinarul interesat de cariera militara din asemenea contradictii intre ceea ce afirma ministrul si ce spune seful OIR de la Alba Iulia? Care dintre ei minte? Riscurile sint ignoarateLa capitolul riscuri, Vasile Opruta mentiona doar ca militarul este expus pericolului de a-si pierde viata, dar a invocat imediat diferenta dintre numarul celor care isi pierd viata in armata cu cel al accidentelor mortale de pe sosea. Nu vrem sa spunem ca acea comparatie nu este valabila. Este evident, in acelasi timp, ca cel care intra in cariera militara isi asuma acel risc in mod constient. Nu aceasta este problema. Incorect ni se pare modul exclusiv propagandistic (si nicidecum informativ) in care cariera militara sau noul statut de militar voluntar este prezentat.Adevarul nerostit tot minciuna se cheamaDoar la solicitarea noastra s-a spus in conferinta de presa cite ceva despre faptul ca armata nu mai garanteaza cariera pe viata, ci unora chiar destul de scurta, si ca exista, pentru unele categorii de militari, limita de virsta la 35 sau 40 de ani, dupa care nu mai au nici o sansa sa mearga mai departe. Nu se vorbeste nimic despre faptul ca procesul de restructurare, in sensul de desfiintare a unor functii sau unitati militare, continua. De ce tinarul nu ar avea dreptul sa stie ca este posibil ca, in decurs de citeva luni sau ani, unitatea unde se angajeaza se desfiinteaza?Isi pune cineva problema prin ce stari trece un tinar care si-a facut iluzii multe despre cariera militara si afla, dupa ce a semnat contractul, ca peste 4 sau 8 ani de zile, este foarte posibil ca acesta sa nu mai fie prelungit? Doreste structura noua a armatei, reformata si modernizata, ca in continuare sa existe sinucideri si dezertari? Asemenea situatii pot fi amplificate de lipsa de informare corecta de la inceput. Apreciem ca este corect si just ca, atunci cind cineva este pus in situatia de a lua o decizie, sa o faca in deplina cunostiinta de cauza. Astfel, vor fi mai usor de invins eventualele dificultati ce pot sa apara pe parcursul carierei. Nu dorim sa culpabilizam persoane sau structura de la Alba Iulia. Ba, am spune ca, o explicatie la unele deficiente, de natura celor enuntate mai sus sau altele, a dat seful OIR Alba Iulia, precizind ca ei au mandat sa ofere informatii “pe care noi le primim intr-un anumit tabel, si atit”. Poate ca sefa Biroului relatii publice din cadrul ministerului, conjudeteana noastra, Luminita Kohalmi, va transmite celor ce considera ca folosirea pipetei la furnizarea informatiilor despre cariera militara poate fi nu doar daunatoare, ci chiar fatala, pentru cei ce isi vor considera inselate unele asteptari generate tocmai de lipsa unei corecte informari. In plus, mai trebuie remarcat faptul ca, un adevar nerostit, tot “minciuna” se numeste. Tocmai de aceea, credem ca este injust ca tinerii ce doresc o cariera militara sa constate ca pornesc pe baza unor aspecte nerostite si tirziu aflate de cei vizati.
Reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba au tinut sa aduca in atentia opiniei publice un gest aparte facut de proprietarii unei pensiuni din Arieseni. Este vorba despre Eugen si Dorina Gligor, care au oferit, la inceputul acestei luni, o mini-vacanta copiilor ocrotiti in Casa de tip familial “Sfintul Apostol Andrei” din Vingard. Ei au asigurat masa si cazarea pentru 11 copii, la pensiunea “Montana” din statiune. “Multumim familiei Gligor pentru gestul de mare omenie aratat fata de copii si ne bucuram de faptul ca, luind exemplul dumnealor si alte familii, care au pensiuni in acesta zona, au invitat copii sa-si petreaca o parte din vacantele viitoare la ele”, a declarat preotul paroh din Vingard, Ioan Stanila, care i-a insotit pe copii la Arieseni.In Casa de Tip Familial “Sfintul Apostol Andrei” din Vingard, dezvoltata in parteneriat cu Parohia Ortodoxa din Vingard sint ocrotiti un numar de 11 copii cu virsta cuprinsa intre 6-14 ani. Acesti copii provin din familii care, temporar sau definitiv, au dificultati de natura economica si care nu pot sa-si exercite in totalitate responsabilitatile privind ingrijirea, cresterea si educarea copilului.
“Tropote in Tara Vinului”, manifestare organizata anual de Organizatia de Tineret a PD Alba, implineste un cincinal de existenta. Cea de-a cincea editie va avea loc tot la poligonul din Micesti, in data de 8 octombrie, incepind cu ora 11. Si in acest an vor fi organizate concursuri de calarie, “condimentate” cu momente folclorice, iar doritorii de senzatii tari vor putea admira si o demonstratie de zbor cu parapanta. Totodata, organizatorii au promis si alte surprize.
La sediul PD Alba s-a desfasurat ieri prima conferinta de presa la care au fost prezenti doi deputati ai judetului reprezentind aceasta formatiune politica, Stefan Bardan si proaspatul democrat Mugurel Sirbu. Acesta din urma a inceput prin a recunoaste ca i-a fost dor de o conferinta de presa, dupa care a trecut din nou in revista motivele pentru care a ales sa se inscrie in PD si nu intr-un alt partid. In privinta relatiei cu fostii colegi din PSD, el a spus ca nu va cauta sa isi regleze conturile cu acestia. “Probabil ca multi se asteapta ca, din pozitia de vicepresedinte al PD Alba, sa imi reglez conturile cu PSD. Nu voi face acest lucru, dar asta nu inseamna ca nu vom sanctiona gafele PSD, care sint destul de multe”, a precizat Mugurel Sirbu. “Infratirea” administrativa Sebes-Alba... “ramine de vazut”Intrebat daca in eventualitatea ca va redeveni primar al municipiului Sebes, va promova “infratirea” administrativa a municipiilor Alba si Sebes, pe sistemul zonelor metropolitane, in vederea accesarii fondurilor structurale care se acorda pentru unitati administrativ-teritoriale cu peste 100.000 de locuitori, Mugurel Sirbu a recunoscut ca deocamdata nu poate da un raspuns. El a precizat ca, in momentul de fata, sistemul zonei metropolitane este proiectat pentru capitala, si trebuie vazut cum va functiona. “Vom putea da un raspuns in momentul in care vom vedea cum functioneaza. Sint foarte multe modele care functioneaza cu succes in Germania, de exemplu, dar care la noi merg mai greu... Un raspuns transant nu cred ca se poate da pina dupa 2008, cind vedem cum functioneaza sistemul in capitala”, a declarat Mugurel Sirbu. Pe de alta parte, el si-a exprimat convingerea ca, oricum, zona dintre Sebes si Alba Iulia se va dezvolta puternic in perioada urmatoare, si ca absorbtia fondurilor comunitare trebuie sa fie o prioritate pentru orice administratie.
Ieri, la prinz, senatorul de Alba al PSD, George Maior, a tinut o conferinta de presa, prima dupa ce a fost nominalizat de presedintele Traian Basescu la conducerea SRI. Pentru inceput, el a tinut sa raspunda speculatiilor ce au fost facute pina acum, si a declarat ca numirea sa nu presupune nici un joc politic si nici o incompatibilitate. Mai mult, el a afirmat ca este un semn de maturitate a democratiei faptul ca la conducerea SRI este numit un membru al opozitiei. Maior a sustinut propunerea facuta recent de Mircea Geoana si a spus ca va propune ca acest lucru sa devina o regula, ba chiar sa se specifice intr-o lege ca seful SRI sa provina din opozitie. Maior a precizat ca, daca nominalizarea sa va fi validata, va demisiona atit din Parlament, cit si din partid. Senatorul PSD este presedinte al Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, si membru in Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati. George Maior a fost nominalizat de presedintele Traian Basescu pentru functia de director al SRI. Senatul si Camera Deputatilor urmeaza sa discute aceasta propunere in sedinta comuna, stabilita pentru data de 4 octombrie.PNL ameninta cu iesirea de la guvernareIesirea in public a lui Maior, moment care a echivalat cu acceptarea propunerii, nu a ramas fara ecou din partea adversarilor politici. Cum era de asteptat, o atitudine de-a dreptul amenintatoare au avut liberalii. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat ca PNL va iesi de la guvernare, in cazul in care Parlamentul va vota pentru numirea pesedistului in functie. George Maior, insa, nu a dorit sa faca nici un fel de aprecieri despre partidele care ar putea sa dea un vot negativ. In schimb, el a facut unele aprecieri in privinta legilor sigurantei nationale, contestate de societatea civila si de mare parte din coalitia de guvernamint. El a spus ca aceste legi au paragrafe controversate si va incerca sa gaseasca un echilibru, care sa tina cont de exigentele respectarii drepturilor omului, dar si de cele ale securitatii nationale. Nu a precizat cum va face acest lucru.
Copiii, subiect de statisticiIn ultimii ani, romanii plecati la munca peste granita au inceput sa se intoarca acasa. Cu banii adunati in timpul petrecut afara isi construiesc case impunatoare, isi cumpara masini luxoase si traiesc “decent”. Exista si cazuri in care, cei plecati isi ajuta rudele sa iasa din tara, pentru un trai mai bun, departe de plaiurile mioritice. Multi dintre romanii care viseaza, pleaca fara a privi in urma. Statisticile din judetul Alba consemneaza 206 familii din care au plecat ambii parinti. In cele peste 200 de camine au ramas 285 de copii, condamnati sa traiasca in Romania si sa astepte revenirea mult visata a celor care le-au dat viata. Cei mai multi dintre cei “uitati”, respectiv 228 de copii, sunt acum in grija unor rude, fara a beneficia de vreo masura de protectie din partea statului. Opt dintre “incomozii” minori au ajuns in grija asistentilor maternali profesionisti, alti 13 fiind dusi in centrele de plasament publice si private. Alti 26 de copii parasiti de “capsunari” sunt acum in grija unor familii adoptive, insa imbucurator este faptul ca nici unul dintre acestia nu necesita sprijin sau ajutor din partea statului. Cine-i vinovat ?Este greu sa-i judeci pe cei care pleaca sa cistige un ban prin munca cinstita in afara tarii, cum este la fel de greu sa judeci faptele acestora. Este, insa, de precizat ca, poate mai bine de jumatate dintre acestia au plecat din cauza “foamei” pe care guvernele perindate pe la putere in ultimii 16 ani au “reusit” sa o instaureze in tara noastra. Ceilalti au plecat “furati”, probabil, de mirajul unor cistiguri imense, a unor tari cu mai putina coruptie, ingnoranta si prostie generalizata. Daca vreunul dintre cei care citesc aceste rinduri ii poate condamna, sa o faca pe baza acelui citat din Biblie care spune ca “cel ce e fara de pacat sa ridice piatra”. Sunt insa de condamnat cei care isi lasa in copii, fara nici o urma de regret. Poate ca aceasta situatie va fi reglementata odata cu aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana, sau... poate ca nu.
HAI LA TEATRU între 4 – 8 octombrie si nu rata spectacolele pentru copii si adulti din cadrul Festivalului POVESTI PENTRU COPII SI OAMENI MARI!!! Spectacolele teatrelor de papusi pentru copii se joaca dimineata de la 10,00 si de la 12,00 iar pretul unui bilet este de 2,5 RON atât pentru copil cât si pentru adult, iar spectacolele pentru oameni mari se joaca dupa amiaza sau seara, iar pretul unui bilet este de 9 Ron de persoana. Festivalul mai rezerva si alte surprize placute. Ia-ti concediu de distractie si cultura între 4-8 octombrie, solicita între orele 08,30 – 16,30 orice informatie legata de Festival la nr. de tel 0258-811752, 0749 264939 sau la sediul Teatrului PRICHINDEL din Str. Andrei Muresanu Nr. 3 Alba Iulia unde vei primi GRATUIT programul festivalului. Biletele la spectacolele pentru oameni mari se mai gasesc înca la Teatrul de Papusi PRICHINDEL, Casa de Cultura a Sindicatelor si Pub 13, iar biletele pentru copii se gasesc la Teatrul de Papusi PRICHINDEL.Grabeste-te sa iei bilete la spectacolele tale favorite sau rezerva-le din timp la nr. de tel 0258 811752, 0749 264939 ca sa nu stai în picioare cu toata familia ca si data trecuta!!! Spune-i sefului verde în fata ca în perioada 4 – 8 octombrie spectacolul si distractia de la firma s-au mutat la festival de teatru si ca el nu mai joaca rolul principal pentru câteva zile !!! Da-i si un bilet , poate asa … ajunge si el!!!
Ieri dimineata, in premiera, a fost organizata prima conferinta de presa a celor doi deputati PD de Alba: Stefan Bardan si Mugurel Sirbu. Nu le sta rau impreuna. Daca ma gindesc bine, avem si noi, cetatenii simpli, un avantaj din inscrierea lui Mugurel Sirbu in PD: se pot duce la servici, la Bucuresti, cu o singura masina. Mai economisesc benzina…Si senatorul PD Alexandru Peres nutreste. Nutreste o speranta. Sa impart si el benzina de drum cu cineva. Cu un eventual coleg, senator de Alba, tot de la PD. De Cornel Suciu e vorba. Unii rid de el, ca s-a inscris in PD cu doar doua zile inainte de nominalizarea senatorului George Maior pentru functia de director SRI, si astfel, Cornel a scapat ocazia de a deveni senator. Dupa cum se aude prin tirg, si dupa cum scrie la lege, daca Suciu Cornel se inscrie, din nou, in PSD, prinde jumate de mandat, adica vreo doi ani de senat. Numai sa nu afle nenea Rus, si sa dea dispozitie in tot judetul sa nu fie primit Cornel in nici o organizatie. Dar, oare, daca se inregimenteaza intr-o alta organizatie PSD din tara, nu e acelasi lucru? Nenea Rus, ia fi matale cu ochii precum melcul pe Cornel, ca nu poti sti cit e de ghidus…Infractorilor, evazionistilor, minca-v-as gurita voastra, sinteti datori vinduti. Bai, plocoane tre’ sa faceti in fata unui inalt nene din Alba. Nu va spunem cine e nenea ala, dar daca va prindeti singuri, pupati-i piciorusele, chiar si nespalate. Stiti de ce? Nu stiti. A fost Bodu in Alba. Bodu, de la Fisc. Si omuletul asta inalt, de nu va spun eu cine e, v-a salvat, bai, evazionistilor. L-a luat pe Bodu si l-a condus, frumusel, tocmai pina la Cluj. Ca sa se stie scapat de el. Si voi la fel. Asa ca, periati-va caninii si fiti pe faza, pregatiti sa pupati niste picioruse…Ieri, in Consiliul judetean Alba a fost mare veselie. Pe motiv de citit rubricuta lui suprasemnatul. S-au cam prins omuletii de pe acolo cine a facut pliantele cu pianul negru, jos, in vale, care simbolizeaza localitatea Pianu de Jos, si pe cel ce promoveaza “Drumul vinului” din Alba, cu sticle de vin cu etichete cu “Prahova Valey”. Acum, tot consiliul stie ca tanti Mona este soata unuia ce se bate cu crima organizata, iar in timpul liber face rost de bani pentru o fundatie de se catara prin munti. Numai ca unii au gresit numele. Nu stim de ce, dar tot pomeneau de o birna. Cu “B” mare. Gresit si eronat. Daca ar fi scrisa cu “i” din “a”, ar mai semana…
„Mostenire sacra: Edward S. Curtis si indienii nord-americani" este expozitia-eveniment organizata de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti si gazduita de Muzeul de Etnografie Universala „Franz Binder". O parte dintr-un intreg indian se dezvaluie sub ochii vizitatorilor prin tente aurii sau imagini alb-negru. Deschisa inca de la inceputul acestei luni, cu derulare pina pe data de 15 octombrie, expozitia celebreaza cultura si istoria indienilor nord-americani si ilustreaza extraordinara diversitate a triburilor, asa cum apar ele in cronica fotografica a lui Edward S. Curtis, reputat fotograf si etnolog american.Peste limitele istoriceIn cadrul expozitiei sint 60 de reproduceri moderne selectionate din miile de fotografii pe care Curtis le-a facut incepind din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea si pina in 1930, cind si-a definitivat proiectul caruia i-a dedicat intreaga viata. „Indienii nord-americani", lucrarea capitala a lui Curtis, cuprinde 20 de volume, 25 de portofolii, mii de pagini de text si peste 2 000 de fotografii.Perioada dificila din istoria triburilor indiene aflate pe malul vestic al fluviului Mississippi este determinanta pentru Curtis, care a scris: „Disparitia unui batrin sau a unei batrine inseamna disparitia unei traditii, a unor cunostinte privind ritualurile sacre unice; prin urmare, informatiile care vor fi adunate in folosul generatiilor viitoare, respectind una dintre cele mai importante rase ale omenirii, trebuie sa fie adunate imediat; in caz contrar, aceasta ocazie va fi pierduta pentru totdeauna". Doua aspecte importanteCiprian Crisan, directorul Muzeului de Etnografie „Franz Binder", vorbeste despre doua aspecte importante ale acestei expozitii itinerante: in primul rind, „Indienii nord-americani" este proiectul cel mai amplu din istoria culturala a Americii, iar Curtis devine promotorul invataturilor cu si despre indieni. Prin profunzimea portretelor sale, imaginea indianului este idealizata; apoi, uriasa lucrare este o valoare in istoria fotografiei, tehnica tanarii cu aur apartinindu-i lui Curtis. Suferinta spre cunoastereAceasta noua colaborare a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" cu Ambasada SUA, a doua mai exact, o precedeaza pe cea din 2001, „Rodeo American" si se alatura colaborarii cu Ambasada Canadiana prin expozitia „Asingit" de la inceputul acestui an. „Mostenire sacra: Edward S. Curtis si indienii nord-americani", expusa si la Bucuresti, are ca urmatoare destinatie Grecia; „mostenirea" lasata de Curtis, mai bine spus, proiectul vietii lui, este impartasit lumii si astfel memoria triburilor indiene se ridica in eternitate, iar suferinta lor nu va inceta sa fie cunoscuta. „Am obosit sa lupt. Sefii nostri sint omoriti. Oglinda este mort. Hoohululsote este mort. Toti batrinii sint morti. Tinerii sint cei care spun da sau nu. Ollokot, conducatorul lor, este mort. (...) Ascultati-ma, sefii mei! Sint obosit; inima mea este bolnava si trista. De acum inainte, nu voi mai lupta niciodata", spune, intr-una dintre cartile sale, seful Joseph.Sursa de informatiiOpera rezultata este un adevarat monument in istoria fotografiei, a publicatiilor si a etnografiei. Pe linga „Indienii nord-americani", Curtis a scris alte trei carti, a produs un film, a inregistrat cintece, limbaje si povesti tribale pe aproximativ 10.000 de discuri cilindrice din ceara. Realizarile sale reprezinta o importanta sursa de informatii despre mai mult de 80 de grupuri tribale.
Germanul Michael Schumacher (foto), septuplul campion mondial de Formula 1, care se va retrage din activitate la finalul sezonului, este cel mai apreciat pilot in activitate de catre public, potrivit unui sondaj al Federatiei Internationale de Automobilism (FIA). Cu 28 la suta din sufragii, Schumacher, in virsta de 37 de ani, i-a devansat pe finlandezul Kimi Raikkonen (17 la suta) si pe britanicul Jenson Button (8 la suta). Campionul mondial en-titre si liderul clasamentului general, spaniolul Fernando Alonso, nu ocupa decit locul patru (7 la suta) in acest clasament de popularitate, stabilit in urma unui sondaj la care au participat peste 90.000 de persoane, din 180 de tari. In ceea ce priveste echipele, Ferrari este cea mai populara (30 la suta), in fata McLaren-Mercedes (21 la suta), in timp ce Renault si Williams se afla la egalitate pe locul trei, cu 8 la suta. F1 in procentePotrivit acestui sondaj, realizat in iunie si iulie, prin intermediul unor site-uri specializate, 94 la suta dintre persoanele chestionate (91 la suta barbati si 9 la suta femei) s-au declarat „foarte sau extrem de interesate de F1". Aproximativ 64 la suta dintre aceste persoane urmaresc Formula 1 de mai mult de zece ani, iar 38 la suta au asistat la cel putin un Grand Prix in 2006. Sondajul subliniaza ca 86 la suta din amatorii de F1 apreciaza ca depasirile in cursa sint extrem de importante, iar 64 la suta dintre ei considera ca accentul trebuie pus pe pilotaj. De asemenea, noul sistem de calificare i-a incintat pe pasionatii de F1: 73 la suta dintre ei il considera mai bun in raport cu precedentul, iar 66 la suta il considera „mai interesant".
Antrenorul echipei Fiorentina, Cesare Prandelli, a declarat, intr-un interviu acordat publicatiei Corriere dello Sport si publicat pe site-ul fiorentinanews.com, ca Adrian Mutu este adesea criticat pentru individualism, deoarece el incearca sa ia asupra sa toate responsabilitatile echipei. „Mutu este un jucator cu adevarat extraordinar, nu este o surpriza pentru mine. Ar vrea sa ia pe umerii sai toate responsabilitatile echipei. Aceasta este dovada unei personalitati foarte generoase, dar toti jucatorii din echipa ar trebui sa fie responsabili in egala masura. Stiam inca de la Parma ce fel de jucator este. Stiu ce poate da si cu cita seriozitate si dorinta intra de fiecare data pe teren", a spus Prandelli. Lobont, rezervaDe asemenea, tehnicianul Fiorentinei l-a felicitat pe portarul Bogdan Lobont pentru modul in care accepta statutul de rezerva a lui Frey. „Frey transmite mult entuziasm echipei, este, fara indoiala, un element pozitiv. Dar cred ca ar fi normal sa-l felicitam si pe Lobont, pentru ca nu este usor sa accepti o astfel de situatie. Totusi, ei sint uniti si devin prieteni din ce in ce mai buni, chiar si in afara terenului de fotbal", a punctat Prandelli. OptimistCesare Prandelli este optimist in privinta sanselor Fiorentinei de a ramine in Serie A, desi a inceput sezonul cu o penalizare de 19 puncte, ca urmare a implicarii clubului in scandalul de coruptie din fotbalul italian. „Ne vom salva pina la urma si va fi ca si cum am fi cistigat campionatul. Totusi, nu vrem sa dam sperante desarte. Daca am fi inceput campionatul cu zero puncte, as fi putut vorbi chiar de Liga Campionilor sau de Cupa UEFA. Penalizarea de 19 puncte atirna greu, dar nu trebuie sa ne gindim prea mult la asta", a spus Prandelli. Experienta beneficaTehnicianul italian considera ca, pentru Fiorentina, experienta acestui sezon poate fi benefica. „Daca vom reusi sa ne salvam si ne vom afla in aceeasi formula la finalul sezonului, vom putea spune ca am pus bazele necesare pentru a lupta pentru ceva important, poate chiar pentru titlu. Iar daca in sezonul urmator vom reusi sa cistigam campionatul, va fi tocmai datorita momentului prin care trecem acum", a comentat Cesare Prandelli. Start ratatDupa patru etape disputate in campionatul Italiei, Fiorentina ocupa locul 20, ultimul, in clasament, cu minus 16 puncte, dupa ce a reusit sa obtina o singura victorie in acest debut de sezon.
24 de echipe nationale isi vor masura fortele, simbata si duminica, la Zarnesti, la Trofeul Natiunilor Europene, la motocros, competitie organizata, in premiera in Romania, de clubul Vectra Zarnesti. Fiecare echipa nationala este formata din trei sportivi care vor concura la clasele 125 cmc, 250 cmc si open. Antrenorul lotului national de motocros al Romaniei, Catalin Duta i-a selectionat pentru aceasta competitie pe Julian Raduta, campionul national la clasa 125 cmc, Mihai Stoicescu, campionul national la 250 cmc si Demeny Szabolcs la clasa open.Traseu europeanPentru a putea organiza aceasta competitie, traseul „Breghina" a fost complet refacut la standardele impuse de Federatia Internationala de Motociclism, cu ajutorul designerului circuitelor din campionatul mondial de motocros, neo-zeelandezul Greg Atkins. Actualul circuit dispune de paddock-uri, instalatie de iluminat, parc pentru mecanici prevazut cu monitoare, cabinet medical, dar si un spatiu destinat pentru reviziile tehnice. Clubul Vectra Zarnesti nu este la prima experienta de acest gen. Doar in acest an, in luna aprilie, clubul Vectra a organizat, tot la Zarnesti, prima etapa a Campionatului European de Motocros rezervat claselor 65 cc si 80 cc. Cum oficialii Federatiei Europene de Motociclism (UEM) s-au declarat multumiti de organizare, nu ar fi exclus ca si in anii urmatori, traseul de la Zarnesti sa gazduiasca competitii majore de motocros.
Cotidianul spaniol ABC a scris ca Steaua a cazut din nori, dupa infringerea suferita in fata echipei Olympique Lyon, pe teren propriu, scor 0-3, in etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor. „Juninho dirijeaza triumful de la Bucuresti", a titrat cotidianul ABC. „Lyon a rezolvat partida de la Bucuresti cu aceeasi suficienta cu care o facuse si in meciul cu Real Madrid. Ca aproape mereu, pasatorul a fost Juninho, iar Fred si Tiago executantii. Steaua a cazut din norii unde ajunsese dupa succesul din prima etapa, de la Kiev", a comentat ABC. Steaua „a jucat strins"Ziarul AS a scris ca Lyon a obtinut o „victorie facila" la Bucuresti. „OL si-a consolidat stilul si a cistigat pe un teren dificil, in fata unui rival complicat. Cu un oportunist ca brazilianul Fred, care a profitat de eroarea extraordinara a portarului Carlos, cu golurile lui Tiago si Benzema, Lyon a dat sentinta", a scris AS. Publicatia spaniola a notat ca partida cu Steaua nu a fost usoara pentru francezi, „Steaua jucind strins si presind mult la inceput linia creativa formata din Tiago, Juninho si Malouda". „Verticalizarea si viteza au fost armele care au ingenuncheat Steaua, plus siguranta defensivei", a comentat AS. Juninho, laudatCotidianul Sport l-a laudat pe Juninho, adaugind ca „Lyon a incheiat orice fel de dezbatere pe tema echipei celei mai puternice din grupa". „Steaua aparea ca o candidata la unul din primele doua locuri calificante, dar trupa lui Gerard Houllier a reusit sa dea peste cap aceste planuri. In avantaj la pauza, superioara tehnic si tactic, Lyon n-a trebuit sa astepte mult pina sa-si asigure succesul", a subliniat Sport. Comparatia lui DragomirPresedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat ca intilnirea a fost ca un meci de box intre Cassius Clay si un anonim campion al Romaniei. „A fost ca si cum ati vedea un meci de box intre Cassius Clay si «Georgica Vasile», campion al Romaniei, ii dai 20 de pumni, iar el iti da una si te nimiceste", a spus Dragomir. Conducatorul LPF a afirmat ca diferenta de valoare si-a spus cuvintul, iar greselile individuale ale Stelei au iesit si mai mult in evidenta. „Daca, la 0-0, Carlos nu facea acea greseala, presingul Stelei si armele ei de anihilare a francezilor ar fi putut reusi timp de 90 de minute. Carlos este principalul vinovat. S-ar putea sa fie un portar valoros, care sa greseasca atunci cind ai mai mare nevoie de el", a comentat Dragomir
„Pe linga sanctionarea din regulament, clubul va fi penalizat cu trei puncte. Sper ca din acest punct de vedere semnalul de alarma sa fie inteles de toata lumea, iar comisiile sa puna in aplicare ce este prevazut in regulament, pentru ca altfel ajungem la anarhie", a declarat presedintele FRF, Mircea Sandu, care a continuat: „Nu gaseam un termen pentru teren neutru. La Liga I, terenurile sint licentiate. Daca suporterii creeaza incidente, se va juca pe teren propriu, dar cu portile inchise. Daca se va mai repeta ca in incidentul lui Mititelu, clubul va fi depunctat de la 3 la 6 puncte, pentru ca spectatorii nu au gresit cu nimic. Daca meciul nu va putea fi reluat din cauza jucatorilor, acelasi lucru se va intimpla", a completat Sandu.Au „curatat" corpul observatorilorMircea Sandu a prezentat si lista observatorilor ramasi, din ea facind parte urmatoarele persoane: Nicolae Grigorescu, Dan Dragos Craciun, George Ionescu, Marcel Lica, Gheorghe Moise, Florin Prunea, Dan Lazarescu, Nicolae Pantea, Valeriu Ionita, Ion Muresan, din Timisoara, Ion Muresan, din Bucuresti, Constantin Stefan, Octavian Streng si Daniel Prodan. Cei zece observatori care au fost scosi de pe lista observatorilor pentru ca aveau copii sau rude arbitri sint: Constantin Gheorghe (tatal arbitrului Sebastian Gheorghe), Patritiu Abrudan (fratele arbitrului Horia Abrudan), Vasile Avram (tatal arbitrilor Marin si Valentin Avram), Gheorghe Constantin (tatal arbitrilor Florin si Augustus Constantin), Mircea Salomir (tatal arbitrului Marian Salomir), Cornel Sorescu (tatal arbitrului Bogdan Sorescu), Aron Huzu (tatal arbitrului Andrei Huzu), Ioan Igna (tatal arbitrului Valentin Igna), Ion Constantinescu (tatal arbitrului Eduard Constantinescu) si Tudor Constantinescu (tatal arbitrului Andrei Constantinescu) Dumitru Dragomir, presedintele LPF, a mentionat ca, in cadrul Comitetului Executiv al FRF s-a luat decizia infiintarii corpului de observatori supervizori, din care vor face parte Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Ionut Lupescu, Adalbert Kassai, Patritiu Abrudan, iar presedintele acestui corp va fi Gheorghe Constantin. „Acestia ii vor superviza pe toti cei sase oficiali de la meci si vor sanctiona si observatorii, si arbitrii. Daca va vedea ca observatorul miroase a alcool, acesta va raspunde. Cine greseste de acum inainte va plati, pina acum s-a facut ca plateste", a spus Dragomir.CCA s-a redusIn cadrul Comitetului Executiv al FRF, care a avut loc in aceasta saptamina, s-a propus si s-a adoptat restructurarea membrilor Comisiei Centrale a Arbitrilor de la 13 la 7. Din Comisia Centrala a Arbitrilor vor face parte Gheorghe Constantin - presedinte, Marcel Lica - vicepresedinte, Nicolae Grigorescu, Nicolae Rainea, Ioan Igna, Vasile Avram si Constantin Gheorghe - membri. Gheorghe Constantin, Marcel Lica si Nicolae Grigorescu vor forma Biroul Executiv al CCA. Ironiile lui Dragomir Dragomir a afirmat, ironic, ca a facut o greseala atunci cind a decis revenirea la sistemul competitional cu 18 echipe. „Am facut o greseala. Faptul ca sint 18 echipe si retrogradeaza patru, iar cinci se duc in cupele europene nu credeam ca o sa creeze astfel de razboaie. Am facut cel mai bun lucru care se putea face pentru insanatosirea fotbalului. Majoritatea celor care au facut galagie ca au fost furati de arbitri, au fost ajutati", a completat presedintele LPF. Separati de arbitri Presedintele LPF a spus ca observatorii nu vor mai avea voie sa intre in pauza la cabina arbitrilor. „Niciun observator nu mai are voie la pauza sa intre in cabina arbitrilor pentru a-i influenta. De asemenea, a fost adusa o modificare la articolul 70, punctul 3, prin care se va interzice afisarea de bannere, afise si alte inscriptii ale galeriilor la adresa echipelor rivale", a afirmat Dragomir.
Asteptata revenire a studentilor, in plina desfasurare in aceste zile, aduce cu sine noutati si in viata mondena si culturala a orasului. Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca isi incepe stagiunea duminica, de la ora 19, cu spectacolul „Aida", de Giusepe Verdi. La Opera Maghiara poate fi urmarit in aceeasi zi, de la ora 11, spectacolul „Muzicantii din Brema", opera pentru copii de Csemiczky Miklos. La Teatrul de Papusi „Puck" poate fi urmarit miine, la sectia maghiara, spectacolul „Frumoasa domnita trestie", de la ora 12, iar duminica, la sectia romana, „Punguta cu doi bani", de la ora 12.30. Pe scena Teatrului Maghiar are loc astazi, de la ora 20, spectacolul „Yacobi si Leidental", de Hanoch Levi, iar miine, de la aceeasi ora, „Pentru un Da sau pentru un Nu".In Club Angels, in aceasta seara, de la ora 21, se va desfasura Gala Premiilor Gay. Manifestarea are loc in cadrul Festivalului „Serile filmului gay", acesta incheindu-se miine, de la ora 22, cu concursul „Miss Travesty Romania". Nici clujenii care doresc sa ia parte la concerte nu vor fi dezamagiti. Trupa Vama va cinta pentru prima data la Cluj-Napoca simbata, la deschiderea Sigma Shopping Center, alaturi de Directia 5, Activ, Anda Adam, Ana Maria si Comedica, de la ora 17. De asemenea, un concert Vama urmeaza sa aiba loc si duminica, de aceasta data in Fashion Club. Pentru cei care prefera petrecerile din cluburi, in Oscar va fi prezent in aceasta seara Oliver McGregor, DJ Livio, Kid Chriss, iar miine Rosario Internullo si Kid Chriss, ambele de la ora 21. In Club Kharma diseara va fi „Boemdance Party", cu Adi Eftimie, alaturi de DJ Proof si MC Cristian Daniel.