monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mărțișor multicultural. Elevii unei școli din Cluj au învățat despre egalitatea în diversitate

Odată cu venirea primăverii, elevii Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” din Cluj-Napoca au participat la diverse activități organizate de profesorii lor, prin care au putut să cunoască persoane din alte țări și să învețe despre diversitatea multiculturală.

Într-un oraș în care multiculturalitatea este la ea acasă, precum e Cluj-Napoca, este bine ca cei mici să învețe cât se poate de repede despre diversitatea culturală. Mergând pe ideea că deși suntem diferiți, de fapt, suntem egali, câteva profesoare de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Cluj-Napoca au organizat o întâlnire între elevi și reprezentanți ai mai multor țări străine cu ajutorul Ligii Apărării Dreptului Omului (LADO), filiala Cluj. Activitățile au ținut două zile, vineri și sâmbătă. Vineri cei mici au putut să învețe despre obiceiurile de primăvară din cele două țări, iar sâmbătă a avut loc un joc de volei.

Mărțișoare pentru invitații din țările străine

Vineri, o mână de elevi s-au adunat într-o sală de clasă. Anita Toth, reprezentant al LADO, le-a adus diverse modele din lemn și culori pentru ca micuții să poată să pregătească mărțișoare pentru invitații lor. Ei ascultau cu atenție, șușotind din când în când între ei, când auzeau ceva ce li se părea extrem de interesant.


„Scopul activităților noastre este acela de a ne familiariza cu culturile altor popoare pentru că suntem conștienți că deși suntem diferiți, suntem egali. De asemenea facem parte din Uniunea Europeană și suntem vorbitori de limba engleză”, a spus Cerasela Varga, una dintre profesoarele care a stat în spatele evenimentului, împreună cu profesoara de matematică, Alina Teodorescu și profesoara de engleză, Iulia Axente.

Astfel, școlarii și-au luat instrumentele și au început să picteze. Nu puneau foarte multe întrebări. Se ridicau ușor din bancă și mergeau după câte o culoare de care aveau nevoie. Astfel, zeci de mărțișoare au fost pregătite pentru invitații lor cu care urmau să se întâlnească a doua zi, pentru un meci de volei amical.


Sărbătoarea Egalității, Festivalul Holi și Mărțișorul

După ce mărțișoarele au fost lăsate să se usuce, în fața elevilor au venit Samal Aidarbek din Kazahstan, care le-a vorbit despre Sărbătoarea Egalității, care celebrează atât Noul An, cât și venirea primăverii, în data de 21 martie. Nowruz este sărbătorit în aceeaşi zi cu echinocţiul de primăvară, în 21 martie. Această tradiţie îşi are originile în zoroastrism, cea mai veche religie a omenirii. Evenimentul este celebrat de peste trei sute de milioane de oameni din mai multe ţări.

Prashanth Saravanapavan, student la medicină în Cluj-Napoca, venit tocmai din india, le-a vorbit celor mici despre Festivalul Holi, o sărbătoare plină de veselie și culoare. Festivalul Holi - Festivalul Culorilor din India, sărbătorit anual la finalul iernii, este marcat în întreaga regiune printr-o serie de festivităţi şi petreceri fastuoase stradale, care explodează de culoare. Holi reprezintă unul dintre cele mai importante festivaluri din India, celebrat cu entuziasm şi veselie în ziua cu lună plină, din luna "Phalgun", care este luna martie, conform calendarului gregorian.


Apoi cei mici le-au vorbit invitațior despre Mărțișor și Dragobete. Întâlnirea fiind o lecție despre diversitate și unitate între oameni, motiv pentru care toată lumea a vorbit în limba engleză.

Volei multicultural

La meciul de „volei multicultural” de sâmbătă au participat atât elevii școlii, cât și tineri din Asia, Africa sau America de Sud. Invitații au primit mărțișoarele pe care elevii de la „Octavian Goga” le-au pregătit cu o zi înainte.


„Ce înseamnă să dăruiești speranță, tradiție, pace și diversitate, toate așezate cu suflet de copil intr-un mărțisor? Înseamnă bucurie! Astăzi am oferit în dar campionilor competiției ,,Volei multicultural” mărțișoarele realizate ieri, în cadrul activității Spring Time. A fost un sentiment extraordinar! A fost o ,,poveste” adevărată despre Mărțișorul care a ajuns să fie purtat și de campioni... fie ei din Asia, Africa și America de Sud”, au spus reprezentanții școlii după meciul de volei.