Actualitate
FOTO. Clujul în alb și roșu. 1 Martie este aproape, iar centrul orașului s-a umplut de mărțișoare
Primăvara se apropie cu pași repezi, iar clujenii caută cele mai potrivite mărțișoare pentru a le oferi celor dragi.
Vremea a fost călduroasă timp de câteva zile, semn că primăvara se apropie, însă această bucurie nu a durat mult. Frigul și vântul rece s-au întors. Cu toate acestea, se apropie 1 martie, iar clujenii deja au început să caute mărțișoarele perfecte pentru cei dragi.
Astfel, joi de dimineață, cu toate că vânzătorii abia și-au deschis chioșcurile pline de mărțișoare care de care mai colorate și mai inedite, clujenii au început să se plimbe prin Piața Unirii, în căutarea cadoului de 1 Martie.
Desigur, mărțișoarele sunt din cele mai variate și se găsesc la tot pasul. Cea mai grea misiune este să alegi mărțișorul care se potrivește fiecărei persoane dragi. Cu atâtea modele, culori și mărimi, cu siguranță nu este ușor.
Printre ghiocei, hornari, trifoi cu patru foi, mașinute, flori, albine sau cine știe ce alte modele, clujenii se mai întâlnesc și mai schimbă câte o vorbă. Apoi, cu buzunarele pline de mărțișoare sau câte o plăsuță, se îndreaptă spre casă.
Mărțișorul în trecut
Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8.000 de ani.
Nu se știe cu exactitate de când datează obiceiul mărțișorului, însă pare să fie prezent pe meleagurile României încă de la începuturi. Acum, mărțișorul are diverse forme și culori. Trifoiul cu patru foi și hornarul aduc noroc, ghiocelul vestește primăvara, iar unele au chiar forma unor personaje de desene animate, pentru cei mici. Însă pe vremuri, șnurului alb cu roșu și ciucuri în capăt i se alătura un simplu bănuț de material, iar acesta era dăruit de fete, băieților, nu invers cum se practică acum.
Mărţişorul este un simbol al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc.
Mărțișorul în prezent
În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.
În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.