monitorulcj.ro Menu
Educație

Crăciun multicultural. Elevii unei școli din Cluj au învățat despre sărbătorile de iarnă din alte țări

Sărbătorile de iarnă sunt atât de aproape, iar, elevii Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” din Cluj-Napoca au participat la diverse activități organizate de profesorii lor, prin care au putut să învețe despre cum sărbătoresc oameni din diferite colțuri ale lumii Crăciunul și Anul Nou.

Într-un oraș în care multiculturalitatea este la ea acasă, precum e Cluj-Napoca, este bine ca cei mici să învețe cât se poate de repede despre diversitatea culturală. Mergând pe ideea că deși suntem diferiți, de fapt, suntem egali, câteva profesoare de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Cluj-Napoca au organizat o întâlnire între elevi și reprezentanți ai mai multor țări străine cu ajutorul Ligii Apărării Dreptului Omului (LADO), filiala Cluj.

„Scopul activităților noastre este acela de a ne familiariza cu culturile altor popoare pentru că suntem conștienți că deși suntem diferiți, suntem egali. De asemenea facem parte din Uniunea Europeană și suntem vorbitori de limba engleză”, a spus Cerasela Varga, una dintre profesoarele care a stat în spatele evenimentului, împreună cu profesoara de matematică, Alina Teodorescu și profesoara de engleză, Iulia Axente.


Sărbători diferite, dar cu același spirit


În cadrul întâlnirii, străinii le-au arătat elevilor cum sărbătoresc ei, în funcție de țara din care provin, Crăciunul și Anul Nou. Invitații au fost străini din Asia și Africa.

„Prima dată când am fost în România de Crăciun am văzut cât de frumos sunt decorate orașele. Însă m-a intrigat că bisericile nu sunt la fel de decorate cum sunt la noi. La noi nu este zăpadă de Crăciun, însă spiritul de sărbătoare există oricum, indiferent de cultută. Indienii sunt deschiși față de alte culturi și față de alte religii”, a spus Prashanth Saravanapavan, absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, care momentan profesează în Germania.

Invitații au vorbit despre Moș Nicolae, Festivalul Buddhist, Eud Mubakar sau Ramadam. Ramadanul este a noua lună a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii. De asemenea este un moment important pentru comemorarea istoriei sacre a Islamului.

„La final doar atitudinea contează. La sfârșitul zilei, Ramadamul și Crăciunul sunt același lucru. Sunt sărbători care fac apel la bunătate, la umanitate. Trebuie să fim mai buni”, a spus un tânăr străin.



Ne asemănăm cu Africa


O tânără care de origine este din Etiopia, Africa, le-a explicat elevilor că Africa și România sărbătoresc Crăciunul într-un mod extrem de asemănător.
„Suntem și noi tot ortodocși și sărbătorim aceleași sărbători ca voi. Însă la noi arată puțin diferit fiindcă ne îmbrăcăm diferit. Dar ideea e aceeași. La noi Anul Nou însă este diferit, fiindcă noi atunci o sărbătorim pe Sheeba, regina Etiopiei și pe Solomon. Sărbătorim o poveste de dragoste”, a spus tânăra.
La final a venit și rândul elevilor să le prezinte străinilor obiceiurile noastre de Moș Nicolaie, Crăciun și Anul Nou.