Răzvan Petrescu, copilotul avionului implicat în accidentul aviatic produs în Apuseni, a mers, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, pentru o radiografie la un picior, el întâlnindu-se, pentru prima dată după accident, cu doctorul Valentin Calu, aflat în trecere prin oraş.
Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif şi Argentin Todea - cei trei săteni din comuna Horea care au ajuns primii la victimele accidentului aviatic din Apuseni - s-au reîntâlnit pentru prima dată de la accident, marţi seară cu trei dintre medicii cărora le-au salvat viaţa.
Supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni au rememorat, momentul teribil în care avionul s-a prăbuşit. "Am văzut vârful copacilor şi am avut o senzaţie de moarte iminentă", a spus doctorul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitori.
Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au fost externaţi, marţi dimineaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, cei doi fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi transportaţi în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.
Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, de la spitalele bucureştene Elias, respectiv "Sf. Maria", vor fi externaţi marţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi vor veni în Capitală cu un avion, au declarat oficiali ai spitalului clujean.
Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, a fost externat, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, el fiind preluat de o ambulanţă pentru a fi dus acasă, la Oradea, în timp ce doctorii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru ar urma să fie externaţi marţi, spun surse medicale.
Cei trei medici care s-au prăbușit cu avionul în Munții Apuseni în urmă cu două săptămâni vor fi externați, luni, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Potrivit directorului de îngrijiri medicale Monica Costin, cei trei pacienți vor părăsi spitalul și vor pleca la București.
Chirurgul spune că în 20 ianuarie 2014 s-a născut a doua oară în Ţara Moţilor și că e probabil că-și va lua şi un „nume de moţ”.