monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Medicii Calu şi Pivniceru, externaţi şi aduşi de la Cluj la Bucureşti cu o aeronavă donată SMURD

Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au fost externaţi, marţi dimineaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, cei doi fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi transportaţi în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.

Primul scos din spital, pe o targă, întrucât aşa prevede protocolul medical, a fost medicul Valentin Calu de la Spitalul Elias din Capitală, acesta fiind urcat apoi într-o ambulanţă SMURD.

Şi doctorul Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" a fost scos din unitatea medicală pe targă şi urcat în aceeaşi ambulanţă, care îi va duce pe cei doi la aeroportul din Cluj. De acolo, medicii vor fi preluaţi de aeronava donată SMURD de omul de afaceri Ion Ţiriac.


Întrebat de jurnalişti cum se simte, medicul Valentin Calu a răspuns: "Foarte bine".

Coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a declarat pentru Mediafax că avionul a decolat marţi dimineaţă spre Cluj, la ora 8.30, de pe Aeroportul "Henri Coandă". Bogdan Opriţa a precizat că la bordul aeronavei se află, pe lângă echipajul de zbor, un medic şi o asistentă de la SMURD Bucureşti.


"Am hotărât ca la bord să fie, preventiv, şi un echipaj SMURD, întrucât starea celor doi medici este bună", a precizat dr. Opriţa.

Directorul de îngrijiri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, Monica Costin, a afirmat că starea celor trei medici răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni şi externaţi luni şi marţi este bună, iar aceştia "puteau să meargă în deplină siguranţă spre casă".


"Starea lor era bună, astfel încât puteau să meargă în deplină siguranţă spre casă. Copilotul a rămas internat la Terapie Intensivă, starea sa fiind stabilă. Nu se pune problema unei externări. Despre noi intervenţii chirugicale, la momentul acesta nu am nicio veste. Cei trei medici au spus despre spitalizare că au fost mulţumiţi de toată echipa medicală, de serviciile pe care le-au primit în cadrul spitalului, de comunicarea pe care au avut-o. Au dorit să li se respecte drepturile de pacienţi şi dreptul la viaţă privată şi ne-am despărţit în condiţii bune şi de prietenie", a declarat Monica Costin, marţi dimineaţă, după externarea medicilor Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, Petru Şuşca, declara, luni, că cei doi medici au solicitat să le fie respectată intimitatea, astfel încât nu doresc să comunice cu presa nici în incinta spitalului şi nici pe aeroporturile din Cluj şi Bucureşti.


La Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas internat copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic. Copilotul a fost supus, vinerea trecută, unei a treia intervenţii chirurgicale. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca afirma că Răzvan Petrescu ar mai putea fi supus şi altor operaţii, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici în această săptămână.

Un alt supravieţuitor al accidentului aviatic din 20 ianuarie, medicul Sorin Ianceu, a fost externat luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.