Judecătorul clujean Cristi Dănileţ atrage atenţia asupra faptului că tot mai mulţi tineri se droghează, iar dealerii prosperă, deşi DIICOT şi BCCO se luptă cu ei şi destructurează în fiecare lună câte o astfel de reţea.
Liceul cu cei mai mulți semifinaliști este „Onisifor Ghibu”.
După soluționarea contestațiilor, 89.215 candidați din toată țara (din cei 129.167 prezenţi) au promovat examenul de bacalaureat, în creștere de la 86.794 de candidați care au reușit inițial.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a avut loc, vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Liceele clujene au profesori de calitate, au elevi de calitate, concurența este una sănătoasă, iar șansele ca tinerii să ajungă ce își doresc în viață cresc exponențial cu cât liceul este mai bun. Învățământul dual este o alternativă bună, ținând cont că există numeroși angajatori care au nevoie de oameni calificați.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat extinderea începând cu sfârșitul lunii mai a proiectului autobuzelor dedicate elevilor pentru școlile din centrul oraşului.
Aproape 113.000 de elevi, care au completat fişa de înscriere, au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat.
În timp ce şcoala generală este considerată o etapă de bază, toţi elevii îşi doresc să continue la un liceu bine cotat. Iată de ce sunt atât de importante notele mari la Evaluarea Naţională. Rezultatul acestui examen contează în procent de 80% pentru înscrierea la liceu. Care sunt mediile cu care se intră în cele mai bune licee din ţară?