monitorulcj.ro Menu
Educație

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2018. Top 10 cele mai bune licee din România. Unul este din Cluj

În timp ce şcoala generală este considerată o etapă de bază, toţi elevii îşi doresc să continue la un liceu bine cotat. Iată de ce sunt atât de importante notele mari la Evaluarea Naţională. Rezultatul acestui examen contează în procent de 80% pentru înscrierea la liceu. Care sunt mediile cu care se intră în cele mai bune licee din ţară?

În urma etapei de admitere pentru anul şcolar 2017-2018, pe primul loc s-a clasat Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Capitală, unde ultima medie a fost 9,72, potrivit digi24.ro.

În clasament urmează Colegiul Naţional "Gh. Lazăr" tot din Bucureşti. Aici, anul trecut ultima medie de admitere a fost 9,70.


Primele cinci locuri sunt ocupate de licee din Capitală, iar ultima medie înregistrată nu a fost sub 9,50.

Pentru anul şcolar următor, elevii vor completa fişele de înscriere la liceu în intervalul 29 iunie-3 iulie. Pe 9 iulie se desfăşoară repartizarea computerizată, iar în perioada 10-13 iulie se depun dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi candidaţii.


Primele 10 licee la nivel naţional (ultima medie de admitere în 2017)

1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava", Bucureşti - 9,72


2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr", Bucureşti - 9,70

3. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu", Bucureşti - 9,68


4. Colegiul Național „Mihai Viteazul", Bucureşti - 9,63

5. Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai", Bucureşti - 9,55


6. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân", Constanţa - 9,54

7. Colegiul Național „Spiru Haret", Bucureşti - 9,50

8. Colegiul Național „Emil Racoviță", Cluj-Napoca - 9,48

9. Colegiul Naţional „Cantemir Vodă", Bucureşti - 9,45

10. Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri", Galaţi - 9,44